Sari la conținut

stăruință

De la Wikționar, dicționarul liber

Etimologie

Din a stărui + sufixul -ință.

Pronunție

  • AFI: /stə.ruˈin.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
stăruință
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ stăruință stăruințe
Articulat stăruința stăruințele
Genitiv-Dativ stăruinței stăruințelor
Vocativ stăruință stăruințelor
  1. faptul de a stărui; rugăminte, cerere repetată și insistentă; insistență, stăruire, stăruială.
  2. perseverență, tenacitate, (într-o acțiune, într-un sentiment etc.).
  3. silință, străduință într-o acțiune.

Locuțiuni


Traduceri

Anagrame

Referințe