Gabriel Popescu (n. 3 aprilie1866, Vulcana Pandele - d. 15 aprilie1937, Vulcana Pandele), fiu de preot, cu un parcurs educațional impecabil, cu pregnante valențe artistice dovedite pe parcursul studiilor, a devenit cel dintâi gravor român cu studii în domeniu, fondator și titular vreme de mai multe decenii al catedrei de gravură a Școlii Naționale de Arte Frumoase din București. Solitar și discret, temeinic și fin cunoscător al naturii umane, expresiv și impecabil în execuție, Gabriel Popescu a lăsat arta să vorbească pentru el. Datorită calităților sale excepționale, a primit mai multe distincții și medalii la diferite expoziții, a fost prețuit și încurajat de însuși Majestatea Sa, regele Carol I al României. A stăpânit toate tehnicile gravurii (acvaforte, dăltița, ac sec, acvatina) arătând un interes deosebit pentru posibilitățile fiecăreia în parte, dar a excelat și în alte domenii, realizând timbre, medalii și plachete. Își odihnește veșnicia în satul natal, lângă biserica în care a slujit și tatăl său.[1]
^Irina Cirstina (1.07.2021). „Revista Bibliotecii Academiei Române”(PDF) (în ro/en). Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște. Accesat în 31 martie 2022.Verificați datele pentru: |date= (ajutor)Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
miniatură
foto
.png)
Fată din Vulcana
Studiu de copac
Studiu de peisaj
Studiu de copac
Portret de femeie (Antonine Canazin)
.jpg)
.jpg)
