Sari la conținut

Cupa Orașelor Târguri 1962-1963

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cupa Orașelor Târguri
Sport Fotbal
Data începerii 12 septembrie 1962
Data sfârșitului 26 iunie 1963
Participanți 32
Câștigătorul trofeului Spania Valencia CF (al II-lea titlu)
Locul doi Iugoslavia NK Dinamo Zagreb
Meciuri 66
Goluri 198 (3,00 goluri/meci)
Golgheter Francisco Lojacono
Pedro Manfredini
(AS Roma)
Waldo
(Valencia CF)
(toți cu câte 6 goluri
Pentru ediția următoare, vedeți :
Cupa Orașelor Târguri 1963-1964
Pentru ediția precedentă, vedeți :
Cupa Orașelor Târguri 1961-1962

Cea de-a 5-a ediție a Cupei Orașelor Târguri s-a desfășurat în sezonul 1962/63. FC Valencia a reușit să-și păstreze trofeul cucerit în ediția precedentă, învingând în finală pe NK Dinamo Zagreb. Dintre cele 32 de participante au mai rămas doar 5 selecționate ale unor orașe, restul fiind cluburi.

Cele mai multe goluri au fost marcate de Francisco Lojacono și Pedro Manfredini, ambii de la AS Roma și Waldo de la Valencia CF, fiecare cu câte șase goluri.

România a fost reprezentată de FC Petrolul Ploiești, eliminată în sferturile de finală ale competiției de către Ferencvárosi TC Budapesta

Meciuri preliminarii

[modificare | modificare sursă]
Echipa 1 Total Echipa 2 Turul I Turul II Baraj
Selecționata Utrecht Țările de Jos 5 – 3 Germania SC Tasmania 1900 Berlin 3 – 2 2 – 1
FC Petrolul Ploiești România 5 – 0 Cehoslovacia Spartak ZJŠ Brno 4 – 0 1 – 0
UC Sampdoria Genova Italia 3 – 0 Luxemburg FC Aris Bonnevoie 1 – 0 2 – 0
Glentoran FC Belfast Irlanda de Nord 2 – 8 Spania Real Zaragoza 0 – 2 2 – 6
Olympique de Marseille Franța 3 – 4 Belgia RU Saint-Gilloise 1 – 0 2 – 4
Valencia CF Spania 6 – 4 Scoția Celtic FC Glasgow 4 – 2 2 – 2
Altay SK Izmir Turcia 3 – 13 Italia AS Roma 2 – 3 1 – 10
Hibernian FC Edinburgh Scoția 7 – 2 Danemarca Stævnet 4 – 0 3 – 2
FK Vojvodina Novi Sad Iugoslavia 1 – 2 Germania de Est Selecționata Leipzig 1 – 0 0 – 2
SC Viktoria 1904 Köln Germania 5 – 7 Ungaria Ferencvárosi TC Budapesta 4 – 3 1 – 4
FC Porto Portugalia 1 – 2 Iugoslavia NK Dinamo Zagreb 1 – 2 0 – 0
Drumcondra FC Republica Irlanda 6 – 5 Danemarca Selecționata Odense 4 – 1 2 – 4
CF Os Belenenses Portugalia 2 – 2 Spania FC Barcelona 1 – 1 1 – 1 2 – 3
SK Rapid Viena Austria 1 – 2 Iugoslavia FK Steaua Roșie Belgrad 1 – 1 0 – 1
Selecționata Basel Elveția 0 – 3 Germania FC Bayern München 0 – 3
Everton FC Liverpool Anglia 1 – 2 Scoția Dunfermline Athletic FC 1 – 0 0 – 2

Selecționata Utrecht Țările de Jos3 – 2Germania SC Tasmania 1900 Berlin
Geurtsen A marcat în minutele: 6'77'
Siahaya A marcat în minutul 61 61'
Greuel A marcat în minutul 43 43'
Neumann A marcat în minutul 55 55'
Spectatori: 7.300

FC Petrolul Ploiești România4 – 0Cehoslovacia Spartak ZJŠ Brno
Dridea A marcat în minutul 6 6'
Badea A marcat în minutele: 38'51'
Tabarcea A marcat în minutul 58 58'
Spectatori: 11.000
Arbitru: Gyula Balla (Ungaria)


Glentoran FC Belfast Irlanda de Nord0 – 2Spania Real Zaragoza
Roy Borne Autogol în minutul 40 40'
Duca A marcat în minutul 85 85'
Spectatori: 15.000

Olympique de Marseille Franța1 – 0Belgia RU Saint-Gilloise
Sansonnetti A marcat în minutul 63 63'
Spectatori: 1.000

Valencia CF Spania4 – 2Scoția Celtic FC Glasgow
Coll A marcat în minutele: 10'26'
Guillot A marcat în minutele: 30'47'
Mestre Autogol în minutul 28 28'
Jackson A marcat în minutul 73 73'
Spectatori: 25.000

Altay SK Izmir Turcia2 – 3Italia AS Roma
Bilge A marcat în minutele: 19'55' Orlando A marcat în minutul 20 20'
Lojacono A marcat în minutul 32 32'
Menichelli A marcat în minutul 41 41'
Spectatori: 4.500
Arbitru: Faruk Talu (Turcia)

Hibernian FC Edinburgh Scoția4 – 0Danemarca Stævnet
Byrne A marcat în minutul 17 17'
Baker A marcat în minutul 20 20'
Stevenson A marcat în minutul 24 24'
Rønnov Autogol în minutul 30 30'
Spectatori: 10.000

FK Vojvodina Novi Sad Iugoslavia1 – 0Germania de Est Selecționata Leipzig
Pavlić A marcat în minutul 23 23'
Spectatori: 6.000

SC Viktoria 1904 Köln Germania4 – 3Ungaria Ferencvárosi TC Budapesta
Rühl A marcat în minutul 16 16'
Kremer A marcat în minutul 19 19'
Matischak A marcat în minutele: 23'33' (pen)
Mátrai A marcat în minutul 6 6'
Albert A marcat în minutele: 31'53'
Spectatori: 20.000

FC Porto Portugalia1 – 2Iugoslavia NK Dinamo Zagreb
Pereira A marcat în minutul 26 26' Ribić A marcat în minutul 44 44'
Pašić A marcat în minutul 55 55'
Spectatori: 33.000

Drumcondra FC Republica Irlanda4 – 1Danemarca Selecționata Odense
Dixon A marcat în minutele: 12'38'
Morrissey A marcat în minutul 26 26'
McCann A marcat în minutul 79 79'
Bruun A marcat în minutul 74 74'
Spectatori: 12.000

CF Os Belenenses Portugalia1 – 1Spania FC Barcelona
Estevão A marcat în minutul 11 11' Fusté A marcat în minutul 8 8'

SK Rapid Viena Austria1 – 1Iugoslavia FK Steaua Roșie Belgrad
Flögel A marcat în minutul 49 49' Kostić A marcat în minutul 74 74'
Spectatori: 20.000
Arbitru: Jean Tricot (Franța)

Selecționata Basel Elveția0 – 3Germania FC Bayern München
Brenninger A marcat în minutul 41 41' (70)
Drescher A marcat în minutul 86 86'
Spectatori: 5.800

Everton FC Liverpool Anglia1 – 0Scoția Dunfermline Athletic FC
Stevens A marcat în minutul 25 25'

FC Aris Bonnevoie Luxemburg0 – 2Italia UC Sampdoria Genova
da Silva A marcat în minutul 52 52'
Brenner Autogol în minutul 80 80'

UC Sampdoria Genova s-a calificat cu scorul general 3-0


Spartak ZJŠ Brno Cehoslovacia0 – 1România FC Petrolul Ploiești
Tabarcea A marcat în minutul 71 71'
Spectatori: 2.500

FC Petrolul Ploiești s-a calificat cu scorul general 5-0


Real Zaragoza Spania6 – 2Irlanda de Nord Glentoran FC Belfast
Murillo A marcat în minutele: 20'28'66'79'
Villa A marcat în minutele: 56'71'
Doherty A marcat în minutele: 7'80'

Real Zaragoza s-a calificat cu scorul general 8-2


FC Barcelona Spania1 – 1Portugalia CF Os Belenenses
A marcat în minutul 11 11' Peres A marcat în minutul 36 36'
Spectatori: 26.000

La scorul general 2-2 s-a disputat un meci de baraj


SC Tasmania 1900 Berlin Germania1 – 2Țările de Jos Selecționata Utrecht
Rosenfeldt A marcat în minutul 17 17' Luiten A marcat în minutul 33 33'
van der Linden A marcat în minutul 35 35'

Selecționata Utrecht s-a calificat cu scorul general 5-3


RU Saint-Gilloise Belgia4 – 2Franța Olympique de Marseille
van Cauwelaert A marcat în minutul 25 25'
Mertens A marcat în minutele: 26'48'
Kialunda A marcat în minutul 25 25'
Aygouy A marcat în minutul 44 44'
Roy A marcat în minutul 72 72'
Spectatori: 3.000

RU Saint-Gilloise s-a calificat cu scorul general 4-3.


Selecționata Leipzig Germania de Est2 – 0Iugoslavia FK Vojvodina Novi Sad
Fischer A marcat în minutul 3 3'
Trölitsch A marcat în minutul 76 76' (pen)
Spectatori: 25.000

Selecționata Leipzig s-a calificat cu scorul general 2-1.


Ferencvárosi TC Budapesta Ungaria4 – 1Germania SC Viktoria 1904 Köln
Novák A marcat în minutul 14 14'
Kökény A marcat în minutul 67 67'
Fenyvesi A marcat în minutul 73 73'
Albert A marcat în minutul 80 80'
Rühl A marcat în minutul 81 81'
Spectatori: 25.000
Arbitru: Karl Kainer (Austria)

Ferencvárosi TC Budapesta s-a calificat cu scorul general 7-5.


NK Dinamo Zagreb Iugoslavia0 – 0Portugalia FC Porto
Spectatori: 10.000

NK Dinamo Zagreb s-a calificat cu scorul general 2-1.


Selecționata Odense Danemarca4 – 2Republica Irlanda Drumcondra FC
Prole A marcat în minutul 3 3' (o.g.)
Petersen A marcat în minutul 6 6'
Bruun A marcat în minutul 76 76'
Helge Jørgensen A marcat în minutul 85 85'
Rice A marcat în minutul 20 20'
Morrissey A marcat în minutul 33 33'
Spectatori: 5.200

Drumcondra FC s-a calificat cu scorul general 6-5.


Stævnet Danemarca2 – 3Scoția Hibernian FC Edinburgh
Dyremose A marcat în minutul 17 17'
Christensen A marcat în minutul 67 67'
Byrne A marcat în minutul 33 33'
Stevenson A marcat în minutele: 47'63'
Spectatori: 6.000

Hibernian FC Edinburgh s-a calificat cu scorul general 7-2.


Celtic FC Glasgow Scoția2 – 2Spania Valencia CF
Verdú Autogol în minutul 48 48'
Crerand A marcat în minutul 85 85'
Guillot A marcat în minutul 65 65'
Waldo A marcat în minutul 81 81'
Spectatori: 45.000

Valencia CF s-a calificat cu scorul general 6-4.


Dunfermline Athletic FC Scoția2 – 0Anglia Everton FC Liverpool
Miller A marcat în minutul 5 5'
Melrose A marcat în minutul 87 87'

Dunfermline Athletic FC s-a calificat cu scorul general 2-1.


AS Roma Italia10 – 1Turcia Altay SK Izmir
Manfredini A marcat în minutele: 2'41'56'82'
Jonsson A marcat în minutele: 16'22'
Lojacono A marcat în minutele: 30' (pen)74'89'
Angelillo A marcat în minutul 69 69'
Elmastașoğlu A marcat în minutul 55 55'
Spectatori: 7.000

AS Roma s-a calificat cu scorul general 13-3.


FK Steaua Roșie Belgrad Iugoslavia1 – 0Austria SK Rapid Viena
Vojislav Melić
Spectatori: 6.200

FK Steaua Roșie Belgrad s-a calificat cu scorul general 2-1.


FC Bayern München Germanianedisputat[1]Elveția Selecționata Basel

FC Bayern München s-a calificat.


FC Barcelona Spania3 – 2Portugalia CF Os Belenenses
Pereda A marcat în minutul 15 15'
Benítez A marcat în minutul 20 20'
Kocsis A marcat în minutul 55 55'
Palico A marcat în minutele: 8'62'
Spectatori: 23.000

FC Barcelona s-a calificat.

Optimi de finală

[modificare | modificare sursă]
Echipa 1 Total Echipa 2 Turul I Turul II Baraj
NK Dinamo Zagreb Iugoslavia 2 – 2 Belgia RU Saint-Gilloise 2 – 1 0 – 1 3 – 2
FC Petrolul Ploiești România 1 – 1 Germania de Est Selecționata Leipzig 1 – 0 0 – 1 1 – 0
Selecționata Utrecht Țările de Jos 1 – 3 Scoția Hibernian FC Edinburgh 0 – 1 1 – 2
UC Sampdoria Genova Italia 1 – 6 Ungaria Ferencvárosi TC Budapesta 1 – 0 0 – 6
Real Zaragoza Spania 4 – 5 Italia AS Roma 2 – 4 2 – 1
FK Steaua Roșie Belgrad Iugoslavia 3 – 3 Spania FC Barcelona 3 – 2 0 – 1 1 – 0
FC Bayern München Germania 6 – 1 Republica Irlanda Drumcondra FC 6 – 0 0 – 1
Valencia CF Spania 6 – 6 Scoția Dunfermline Athletic FC 4 – 0 2 – 6 1 – 0

NK Dinamo Zagreb Iugoslavia2 – 1Belgia RU Saint-Gilloise
Zambata A marcat în minutul 3 3'
Pašić A marcat în minutul 64 64'
Schraepen A marcat în minutul 75 75'
Spectatori: 15.000

FC Petrolul Ploiești România1 – 0Germania de Est Selecționata Leipzig
Munteanu A marcat în minutul 36 36'
Spectatori: 15.000

Selecționata Utrecht Țările de Jos0 – 1Scoția Hibernian FC Edinburgh
Falconer A marcat în minutul 11 11'
Spectatori: 10.000


Real Zaragoza Spania2 – 4Italia AS Roma
Villa A marcat în minutul 30 30'
Martínez A marcat în minutul 81 81'
Lojacono A marcat în minutul 1 1'
Manfredini A marcat în minutul 57 57'
De Sisti A marcat în minutul 60 60'
Charles A marcat în minutul 78 78'
Spectatori: 21.000

FK Steaua Roșie Belgrad Iugoslavia3 – 2Spania FC Barcelona
Samardžić A marcat în minutul 58 58'
Josip ScoblarScoblar A marcat în minutul 65 65'
Ognjanović A marcat în minutul 66 66'
Cubilla A marcat în minutul 17 17'
Villaverde A marcat în minutul 54 54'
Spectatori: 10.000

FC Bayern München Germania6 – 0Republica Irlanda Drumcondra FC
Ohlhauser A marcat în minutul 12 12'
Kosar A marcat în minutul 47 47' (pen)
Borutta A marcat în minutul 57 57'
Brenninger A marcat în minutul 77 77'
Grosser A marcat în minutul 80 80'
Giesemann A marcat în minutul 83 83'

Valencia CF Spania4 – 0Scoția Dunfermline Athletic FC
Héctor Núñez A marcat în minutul 2 2'
Waldo A marcat în minutele: 36'51'
Ficha A marcat în minutul 44 44'
Spectatori: 25.000

RU Saint-Gilloise Belgia1 – 0Iugoslavia NK Dinamo Zagreb
van Cauwelaert A marcat în minutul 43 43'
Spectatori: 2.000

La scorul general 2-2 s-a disputat un meci de baraj.


Selecționata Leipzig Germania de Est1 – 0România FC Petrolul Ploiești
Fischer A marcat în minutul 25 25'
Spectatori: 30.000
Arbitru: Alois Obtulovič (Cehoslovacia)

La scorul general 1-1 s-a disputat un meci de baraj.


Hibernian FC Edinburgh Scoția2 – 1Țările de Jos Selecționata Utrecht
Baker A marcat în minutul 23 23'
Stevenson A marcat în minutul 48 48'
Geurtsen A marcat în minutul 21 21'
Spectatori: 10.000
Arbitru: James Powell (Anglia)

Hibernian FC Edinburgh s-a calificat cu scorul general 3-1.


Ferencvárosi TC Budapesta Ungaria6 – 0Italia UC Sampdoria Genova
Kökény A marcat în minutele: 15'61'
Friedmanszky A marcat în minutele: 16'60'
Vilezsál A marcat în minutul 70 70'
Fenyvesi A marcat în minutul 71 71'
Spectatori: 30.000
Arbitru: Karl Kainer (Austria)

Ferencvárosi TC Budapesta s-a calificat cu scorul general 6-1.


Drumcondra FC Republica Irlanda1 – 0Germania FC Bayern München
Dixon A marcat în minutul 58 58'
Spectatori: 3.500

FC Bayern München s-a calificat cu scorul general 6-1.


AS Roma Italia1 – 2Spania Real Zaragoza
Angelillo A marcat în minutul 6 6' Corsini Autogol în minutul 41 41'
Sigi A marcat în minutul 83 83'
Spectatori: 16.000

AS Roma s-a calificat cu scorul general 5-4.


FC Barcelona Spania1 – 0Iugoslavia FK Steaua Roșie Belgrad
Chus Pereda Cartonaș roșu 82'
Cubilla A marcat în minutul 86 86'
Ognjanović Cartonaș roșu 82'
Spectatori: 28.000
Arbitru: Gino Rigato (Italia)

La scorul general 3-3 s-a disputat un meci de baraj.


Dunfermline Athletic FC Scoția6 – 2Spania Valencia CF
Edwards A marcat în minutul 10 10'
Sinclair A marcat în minutele: 15'16'
MacLean A marcat în minutul 33 33'
Peebles A marcat în minutul 36 36'
Alex Smith A marcat în minutul 66 66'
Guillot A marcat în minutul 22 22'
MacLean Autogol în minutul 59 59'
Spectatori: 14.826
Arbitru: James Finney (Anglia)

La scorul general 6-6 s-a disputat un meci de baraj.


NK Dinamo Zagreb Iugoslavia3 – 2Belgia RU Saint-Gilloise
Kobeščak A marcat în minutele: 28'50'
Pašić A marcat în minutul 62 62'
Mertens A marcat în minutul 15 15'
Braun Autogol în minutul 25 25'
Spectatori: 1.200
Arbitru: Karl Kainer (Austria)

NK Dinamo Zagreb s-a calificat.


FC Petrolul Ploiești România1 – 0Germania de Est Selecționata Leipzig
Dridea A marcat în minutul 48 48'

FC Petrolul Ploiești s-a calificat.


FK Steaua Roșie Belgrad Iugoslavia1 – 0Spania FC Barcelona
Kostić A marcat în minutul 47 47' (pen) Benítez Cartonaș roșu 53'
Spectatori: 6.000

FK Steaua Roșie Belgrad s-a calificat.


Valencia CF Spania1 – 0Scoția Dunfermline Athletic FC
Mestre A marcat în minutul 58 58'

Valencia CF s-a calificat.

Sferturi de finală

[modificare | modificare sursă]
Echipa 1 Total Echipa 2 Turul I Turul II Baraj
AS Roma Italia 3 – 2 Iugoslavia FK Steaua Roșie Belgrad 3 – 0 0 – 2
Valencia CF Spania 6 – 2 Scoția Hibernian FC Edinburgh 5 – 0 1 – 2
FC Bayern München Germania 1 – 4 Iugoslavia NK Dinamo Zagreb 1 – 4 0 – 0
Ferencvárosi TC Budapesta Ungaria 2 – 1 România FC Petrolul Ploiești 2 – 0 0 – 1

AS Roma Italia3 – 0Iugoslavia FK Steaua Roșie Belgrad
Manfredini A marcat în minutul 21 21'
Lojacono A marcat în minutul 24 24'
Menichelli A marcat în minutul 47 47'
Spectatori: 28.000
Arbitru: Gyula Gere (Ungaria)

Valencia CF Spania5 – 0Scoția Hibernian FC Edinburgh
Roberto A marcat în minutele: 13'21'
Chicão A marcat în minutul 40 40'
Waldo A marcat în minutele: 44'66'
Spectatori: 13.000

FC Bayern München Germania1 – 4Iugoslavia NK Dinamo Zagreb
Brecht A marcat în minutul 86 86' Zambata A marcat în minutele: 19'45'
Jerković A marcat în minutul 52 52'
Kobeščak A marcat în minutul 66 66'


Hibernian FC Edinburgh Scoția2 – 1Spania Valencia CF
Preston A marcat în minutul 11 11'
Baker A marcat în minutul 24 24'
Héctor Núñez A marcat în minutul 30 30'
Spectatori: 4.000

Valencia CF s-a calificat cu scorul general 6-2.


FK Steaua Roșie Belgrad Iugoslavia2 – 0Italia AS Roma
Luka Malešev A marcat în minutul 12 12' (76)
Spectatori: 18.000

AS Roma s-a calificat cu scorul general 3-2.


NK Dinamo Zagreb Iugoslavia0 – 0Germania FC Bayern München
Spectatori: 15.000

NK Dinamo Zagreb s-a calificat cu scorul general 4-1.


FC Petrolul Ploiești România1 – 0Ungaria Ferencvárosi TC Budapesta
Ivan A marcat în minutul 61 61'
Spectatori: 20.000

Ferencvárosi TC Budapesta s-a calificat cu scorul general 2-1.

Echipa 1 Total Echipa 2 Turul I Turul II Baraj
Ferencvárosi TC Budapesta Ungaria 1 – 3 Iugoslavia NK Dinamo Zagreb 0 – 1 1 – 2
Valencia CF Spania 3 – 1 Italia AS Roma 3 – 0 0 – 1

Ferencvárosi TC Budapesta Ungaria0 – 1Iugoslavia NK Dinamo Zagreb
Lamza A marcat în minutul 85 85'
Spectatori: 25.000

Valencia CF Spania3 – 0Italia AS Roma
Chicão A marcat în minutul 78 78'
Héctor Núñez A marcat în minutul 84 84'
Guillot A marcat în minutul 88 88'
Spectatori: 55.000

NK Dinamo Zagreb Iugoslavia2 – 1Ungaria Ferencvárosi TC Budapesta
Zambata A marcat în minutul 55 55'
Kobeščak A marcat în minutul 75 75'
Spectatori: 40.000
Arbitru: Alois Kessler (Austria)

NK Dinamo Zagreb s-a calificat cu scorul general 3-1.


AS Roma Italia1 – 0Spania Valencia CF
Angelillo A marcat în minutul 26 26'
Spectatori: 60.000

Valencia CF s-a calificat cu scorul general 3-1.

NK Dinamo Zagreb Valencia CF
Tur
12 iunie 1963, ora 20:15 la Zagreb (Stadionul Maksimir)
Scor: 1 – 2 (1 – 0)
Spectatori: 40.000
Arbitru: Giuseppe Adami, Italia
A marcat 1 – 0 Slaven Zambata (15)
A marcat 1 – 1 Waldo (63)
A marcat 1 – 2 José Antonio Urtiaga (65)


Valencia CF NK Dinamo Zagreb
Reur
26 iunie 1963, ora 20:00 la Valencia (Stadionul Mestalla)
Scor: 2 – 0 (0 – 0)
Spectatori: 55.000
Arbitru: Kevin Howley, Anglia
A marcat 1 – 0 Daniel Mañó (68)
A marcat 2 – 0 Héctor Núñez (75)
6 goluri
5 goluri
4 goluri
  1. ^ Meciul nu s-a disputat deoarece selecționata Basel nu a mai făcut deplasarea la München.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]