comun
Etimologie
Din franceză commun < latină communis.
Pronunție
- AFI: /ko'mun/
Adjectiv
| Declinarea adjectivului comun | ||
| Singular | Plural | |
| Masculin | comun | comuni |
| Feminin | comună | comune |
| Neutru | comun | comune |
- care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc.
- obișnuit, normal, firesc; frecvent.
- banal, de rând; de proastă calitate.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
- drept comun
- criminal de drept comun
- substantiv comun
- factor comun
- divizor comun
- multiplu comun
- cel mai mic multiplu comun
- numitor comun
- an comun
- loc comun
Locuțiuni
- (loc.adv.) în comun = laolaltă, împreună.
Expresii
- A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție
- A nu avea nimic comun cu cineva(sau ceva) = a nu avea nici o legătură cu cineva, a fi străin de..
- A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui
- (substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți
Traduceri
Traduceri
Substantiv
| Declinarea substantivului comun | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | comun | comune |
| Articulat | comunul | comunele |
| Genitiv-Dativ | comunului | comunelor |
| Vocativ | comunule | comunelor |
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online