Sari la conținut

căpătâi

De la Wikționar, dicționarul liber

Etimologie

Din latină capitaneum.

Pronunție

  • AFI: /kə.pəˈtɨj/


Substantiv


Declinarea substantivului
căpătâi
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ căpătâi căpătâie
Articulat căpătâiul căpătâiele
Genitiv-Dativ căpătâiului căpătâielor
Vocativ căpătâiule căpătâielor
  1. parte a patului sau a oricărui alt obiect, pe care se pune capul; (p.ext.) pernă sau alt obiect pe care se pune capul.
  2. nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva.
  3. capăt, sfârșit.

Cuvinte compuse

Locuțiuni

Expresii

  • A sta la căpătâiul cuiva = a veghea lângă o persoană bolnavă
  • A nu avea căpătâi = a nu avea nici un rost în viață
  • (înv.) A face (cuiva) de căpătâi = a căpătui; a căsători (pe cineva)
  • A scoate ceva la căpătâi sau a o scoate la căpătâi (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capăt
  • A da de căpătâi = a da de capăt, a descurca


Traduceri

Anagrame

Referințe