Sonet (Duiliu Zamfirescu)
Aspect
Către Aspasia lui Le pardi
S-a stins, copilă, focul tinereții
Din ochi lui cu timidă privire.
Pe alba-i frunte, urma de gândire
A închegat-o vântul dimineții.
Un blând surâs pe gura lui subțire
Însuflețește cadrul trist al feței,
În semn că iartă relele vieții
Și-ți iartă ție cruda ta iubire.
E de prisos să-l plângă. Tu știi prea bine
Că-n nobila și calda-i fantazie
Te-ai căutat de-a pururea pe tine,
Pc când acolo, casta poezie
Sta peste tot, precum între lumine
Beatrix stă-n Divina Comedie.