Imaginație, stil și clistir
D. dr. Petrini-Galatz, luând în stăpânire postul de director general al serviciului sanitar, a înaintat o „Circulară — către domnii medici primari de județe, medici de orașe, medici de spitale, medici de plăși și către toți vetermarii oficiali", pe care n-o putem îndestul recomanda și profanilor iubitori de lecturi interesante.
Din această admirabilă circulară rezultă adevăruri nouă, necunoscute până astăzi; astfel, rezultă că:
„...preocuparea principală a serviciului sanitar a fost întotdeauna scăderea morbidității și mortalității..."
Prin ce însă s-ar putea scăde amorbiditatea și mortalitatea? Nimini n-a știut-o până acuma, nici chiar medicii, nici chiar veterinarii. Astăzi toți o putem ști, toți, chiar medicii, chiar veterinarii.
Iată prin ce:
„...prin îmbunătățirile zilnice în exigențele igienii..."
Care va să zică îmbunătățindu-i exigențele, igiena devine mai ușoară de înțeles de oameni și de vite, și prin urmare mai lesne de practicat.
Circulara apoi conține maxime și aforisme filozofice de o profunditate în adevărat clisterică. De exemplu:
„...Spre a ajunge să fim utili țării și familiei, trebuie să muncim cu râvnă și cu inteligență."
„...Când principiile și cunoștințele igienice vor fi cunoscute și apreciate de toată poporațiunea noastră, rolul medicului va deveni mai eficace..."
„Apostolul științei umanitare trebuie să se deosibească de ceilalți funcționari."
— Prin ce? întreb eu.
D. director general al serviciului sanitar răspunde îndată:
„...prin îndeplinirea exactă și conștiincioasă a funcțiunii ce-i este încredințată și printr-o conduită exemplară."
A! care va să zică ceilalți funcționari...
„Vedeți dar, domnule medic — adaogă îndată circulara — că nu vă cer lucruri imposibile."
Dar deși le cere la toți aceste lucruri nu imposibile, directorul general se grăbește a adăoga:
„...sunt sigur ca mulți dintre dv. țineți ca și mine, ca medicul să fie apreciat la justa lui valoare."
Și acum o anecdotă pentru a termina.
La răspântia bulevardului, o teribilă mișcare de trăsuri, tramcare, tramvaie electrice, automobile, biciclete. Prin învălmășeală, o babă surdă beată frântă trece d-a curmezișul, copăcel-copăcel, ca pe câmpul larg de la Obilești. Birjarii, vizitiii de la tramcar îi strigă — degeaba; un automobil era cât p-aci s-o calce, două biciclete au ocolit-o ca niște rândunici; dar iată! o clipă, și baba are să dispară sub roatele tramvaiului electric, care trece ca praștia. Un sergent de stradă vede; sare degrabă, o înșfacă pe babă de ceafă și-o smulge de la atingerea morții grozave. Tramvaiul a trecut fără s-o atingă. Baba smucită scapă o legătură care o purta în mână; din legătură sar cât colo niște ouă, cari se fac terci, și o sticlă cu rachiu de drojdii, praf. Baba se-ntoarce indignată și ocărăște pe omul autorității. Maica ta, Cristoase! în ezercițiul foncțiunii? ceara și anafura! Și omul autorității îi arde babii surde două palme de-o face să auză la moment din două părți clopotul de la Mitropolie. Baba, auzind după atâția ani, cade de bucurie pe șezute la marginea trotoarului și-ncepe să plângă făcându-și cruce.
Minunea minunilor!
Salvată !
Ei? Ce fel de om este acest brav sergent?
— Un brutal! zici d-ta.
— Un făcător de minuni! zice un altul.
— Un salvator! zice un al treilea.
— Nu, domnilor, zic eu. Răspunsul cel mai nemerit la întrebarea mea, îl găsesc tot în circulara d-lui director general al serviciului sanitar:
„Când cineva-și alege mediul în care trăiește, când își îndeplinește datoria cu abnegațiune și caută a da repede ajutorul său celor suferinzi, contribuie la înălțarea prestigiului medical..."
— Aceasta a făcut-o dar sergentul meu, a contribuit la înălțarea prestigiului medical... și astfel:
„...merită stima tutulor!" adaogă minunata circulară.