Cozia (Bolintineanu)

 

I

Noaptea trece lină. Stelele voioase
Scutură în aer coamele-auroase.
Dar pe lungul apei, pe costiș întins,
Miriade fucuri ungurii-au aprins.
Ei cu fericire somnul dulce cată
Și de line vise, sufletul îmbată.
Mai departe caii nechează duios;
Codru după codru sună zgomotos.
Dar sud codru-i mândru, regele maghiar
Cheamă cavalerii și le zice-amar:
-"Mâine domnul Mircea la bătaie vine,
Cu-ale sale cete de tâlhari ca sine!
Este timp s-aducem la îndeplinire
Prin o nouă luptă planul de mărire,
Plan pe care regii marelui popor
A-ntărit cu viața, cu sângele lor.
Până unde Istrul să aruncă-n mare
Totul să se plece armelor maghiare! "

II

Domnul cheamă capii și le zice-ndată
Când frumoasa-i coamă soarele ne-arată:
-" Azi tiranul țărei e creștin popor
Și de-aceea-mi pare mai spăimântător!
Sub vorbiri creștine, pline de-omenie,
El ascunde nouă lanțuri de robie!
Nu cătați ce nume, ce credință are
Cela ce vă surpă sfânta neatârnare!
Câți străini vă calcă pe acest pământ,
Voitori de bine vouă nu vă sunt.
Orice-ar fi străinul ce vă calcă-n țară,
Sub urgia voastră trebuie să piară!
Oamenii se pleacă la apăsător,
Când le putreyește inimile lor.
Dar un nobil popor piere cu mândrie
Și cât viețuiește, liber va să fie!
Tari au stat străbunii pentru-acest pământ,
Să urmăm în faptă cei ce nu mai sunt!
Cum au fost părinții, fiii n-or fi oare?
Pirul nu coboară dintr+o dulce floare.
Unde roza moare, rozele-nfloresc,
Pe eroici urme, eroi strălucesc! "

III

Aerul răsună... Muntele răspunde;
Geme pretutindeni prin strâmntori profunde.
Arme, coifuri, zale varsă raze pline
Ce prin nori pulberici răspândesc lumine;
Astfel când dumbrava se încinge-n foc,
Printre fum, în aer, flacărele-i joc.

IV

Regele își pierde marea lui armie
Și prin fugă, scapă de robie.
După luptă, Mircea și cu-a lui oștime
Nalță mănăstire la Sfânta Treime.