Russula vesca (burete)
| Russula vesca | |
|---|---|
| |
| Vinețică | |
| Clasificare științifică | |
| Domeniu: | Eucariote |
| Regn: | Fungi |
| Diviziune: | Basidiomycota |
| Clasă: | Agaricomycetes |
| Ordin: | Russulales |
| Familie: | Russulaceae |
| Gen: | Russula |
| Specie: | R. vesca |
| Nume binomial | |
| Russula vesca Fr. (1836) | |
Modifică text  |
|
Russula vesca (Elias Magnus Fries, 1836) din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Russula,[1] denumită în popor holoptincă, bureți dobrești, bureți plăiești, pâinea pământului sau simplu vinețică,[2] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord oriunde pe sol, izolată sau în grupuri mai mici, în păduri de foioase și de conifere, deseori și pe marginile lor. Buretele, care se dezvoltă din mai până în octombrie, crește în câmpie și la deal, dar mai rar în munți.[3][4]
Descriere
[modificare | modificare sursă]
- Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 6-11 cm, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi boltită, în sfârșit plată, adâncită în centru, cu marginea subțire și vâscoasă. Cuticula care poate fi cojită numai parțial, fiind dedesubt roșie ca carne, este netedă și lucioasă, la umezeală lipicioasă, striată adesea oară fin radial la periferie. Ea este mai scurtă decât lamelele. Culoarea pălăriei diferă, putându-se schimba de la tipicul gri-roșiatic la violet și brun, de multe ori cu o tentă violacee, mijlocul fiind măsliniu.
- Lamelele: sunt strânse, câteodată bifurcate, cam late și de aceeași lungime, decurente spre picior și acolo aderente, îngustate precum rotunjite, moi și ne-țăndărind. Coloritul este alb până la ocru palid, adesea pătate ruginiu.
- Piciorul: are o înălțime de 4-10,5 cm și o lățime de 1,5-3 cm, fiind dens, solid, casant, cilindric, ușor în jos conic, în tinerețe plin și spongios la maturitate. Tija este albă, ocazional îngălbenind și cu pete mici ruginii.
- Carnea: este densă și foarte compactă în special la bază, cu miros imperceptibil și gust de nuci. Coloritul este albicios, cu tendința formării de pete galbene murdare, cărămizii sau maronii. Ciuperca tăiată nu se decolorează la aer.
- Caracteristici microscopice: are spori hialini (translucizi), mici și rotunjori, având o mărime de 5,7-8,5 x 4,7-6,5 microni. Pulberea lor este albă.[3][4]
- Reacții chimice: Buretele se decolorează cu acid sulfuric roșu de Siena, cu anilină galben de lămâie (apoi verzui, după 3 ore roșiatic), cu tinctură de Guaiacum albastru-verzui, cu Hidroxid de potasiu galben, cu naftolul α albastru ca cerneala, cu rezorcină după câtva timp ușor ruginiu în sfârșit negru, cu sulfat de fier roșu cărămiziu și cu sulfovanilină brun-negricios.[5]
-
R. vesca, cuticula scurtă -
R. vesca, lamele și picior -
R. vesca mai tânără -
R. vesca bătrână
Confuzii
[modificare | modificare sursă]Vinețica ar putea fi confundată între altele cu soiurile comestibile Russula aurea, Russula cyanoxantha Russula decipiens,[6] Russula decolorans,[7] Russula flava,[8] Russula integra,[9] Russula mustelina, [4] Russula paludosa,[10] Russula rosea sin. Russula lepida, Russula rosacea,[11] sau Russula xerampelina.[12]
Dar de asemenea soiul poate fi confundat cu specii iute sau otrăvitoare ca Russula emetica (cea mai toxică),[13] Russula fragilis (otrăvitoare),[14]Russula luteotacta,[15] Russula mesospora sin. Russula intermedia,[16] Russula persicina,[17] Russula pseudointegra,[18] Russula rhodopus,[19] Russula rubra,[20] Russula sanguinea[21] respectiv Russula violacea.[22] Russula.badia sin. Russula friesii este necomestibilă din cauza mirosului (miroase ca o cutie de țigări după cedru), dar și gustul este neplăcut.[23]
Ciuperci asemănătoare
[modificare | modificare sursă]-
Russula aurea -
Russula cyanoxantha -
Russula decipiens -
Russula decolorans -
Russula integra -
Russula.mustelina -
Russula paludosa -
Russula rosea -
Russula xerampelina -
!Russula.badia!
_Fr_105649.jpg)
.JPG)
-
!!Russula emetica!! -
!!Russula fragilis!! -
!Russula mesospora! -
!Russula luteotacta! -
!Russula persicina! -
!Russula pseudointegra! -
!Russula rhodopus! -
!Russula rubra! -
!Russula sanguinea! -
!Russula violacea!
_Fr_112.jpg)
Valorificare
[modificare | modificare sursă]Vinețica este, pricinuit cârnii foarte dense și compacte, pentru unii, o ciupercă excelentă pentru consum, pentru alții, din cauza lipsirii de miros, mai puțin. Ea poate fi mâncată cel mai bine tânără, tăiată fin și crudă într-o salată cu maioneză, hrean, verdețuri sau cu hrean și frișcă precum pe mod ardelean, friptă, cu cepe, boia ardei, smântână și pătrunjel tocat.[26] Porumbelul poate fi pregătit de asemenea la grătar cu unt „à la maître d'hôtel”.[27] Uscat, singur nu este de mare valoare, dar el poate fi amestecat cu alți bureți de pădure.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Index Fungorum
- ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 524, ISBN 978-606-12-1535-5 Denumire RO 1-5
- ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 404-405, ISBN 3-405-11774-7
- ^ a b c Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 187-189, ISBN 3-426-00312-0
- ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 487, ISBN 3-85502-0450
- ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 398-399, ISBN 88-85013-25-2
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 376-377, ISBN 3-405-11774-7
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 324-325, ISBN 3-405-12124-8
- ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 197, 198, 200, ISBN 3-426-00312-0
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 378-379, ISBN 3-405-11774-7
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 396-397, ISBN 3-405-11774-7
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 412-413, ISBN 3-405-12081-0
- ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 194-196, ISBN 3-426-00312-0
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 356-357, ISBN 3-405-12124-8
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 352-353, ISBN 3-405-12124-8
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 344-345, ISBN 3-405-12124-8
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 340-341, ISBN 3-405-12124-8
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 360-361, ISBN 3-405-12124-8
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 358-359, ISBN 3-405-12124-8
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 364-365, ISBN 3-405-12124-8
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 390-391, ISBN 3-405-11774-7
- ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 72-73, ISBN 978-3-440-13447-4
- ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 202- 204, ISBN 3-426-00312-0
- ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
- ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7
- ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 78-80, ISDN 3-453-40334-7
- ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 84, ISBN 3-7670-173-X
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Bruno Cetto, vol. 1-4 (vezi sus)
- Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
- Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
- Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
- Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
- Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Holoptincă la Wikimedia Commons- Russsula vesca, film
