Sari la conținut

Octav Enigărescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Octav Enigărescu

Octav Enigărescu pe coperta albumului ECD-1122
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat1993 (68 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiecântăreț de operă
voice teacher[*][[voice teacher (musical instructor)|​]] Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea Națională de Muzică București  Modificați la Wikidata
Tipul de voceBariton  Modificați la Wikidata

Octav Enigărescu (n. , București, România – d. 1993) a fost unul dintre cei mai valoroși baritoni români.

A studiat la Conservatorul din București cu baritonul Aurel Costescu-Duca (absolvent 1946). După debutul la Opera Română din Cluj, Octav Enigărescu s-a afirmat pe scena bucureșteană, într-o multitudine de roluri. Vocea sa puternică, frumoasă și calitățile actoricești deosebite, l-au propulsat în prim-planul vieții muzicale românești și i-au oferit șansa unei cariere deosebite. A ocupat și funcția de director al Operei Române. A realizat numeroase înregistrări și emisiuni de radio și televiziune. A efectuat turnee artistice în mai multe țări europene. A jucat și în filme artistice, cum ar fi Buzduganul cu trei peceți (1977) sau serialul Toate pânzele sus. A fost profesor de canto la Ruse în Bulgaria și la Novi Sad (fosta Iugoslavie). A făcut parte ca membru sau ca președinte din juriile unor importante concursuri de muzică vocală.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[1]

În prezent, Școala de Arte din Târgoviște îi poartă numele. Fiul său, Paul Enigărescu, este maestru de sunet la Radiodifuziunea Română, unde a ocupat și funcții de conducere.

  1. ^ Decretul nr. 138 din 20 aprilie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, art. 4.