Millo Simulov
Millo Simulov | |
Millo Simulov | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (45 de ani) Arad, România |
Cetățenie | România |
Ocupație | regizor, scenarist, producător |
Limbi vorbite | limba română limba engleză |
Activitate | |
Ani de activitate | 2008 - prezent |
Modifică date / text |
Millo Simulov (n. 31 mai 1979, Arad) este un regizor de film, scenarist și producător, realizatorul primului film interactiv din România, Kiddo, în anul 2012.[1][2].
Biografie
[modificare | modificare sursă]S-a născut și a crescut în Arad, unde a urmat studiile primare și gimnaziale. Studiile liceale le-a făcut la Grupul Școlar de Gospodărirea Apelor din Arad. Este licențiat al Facultății de Electronică și Telecomunicații a Universității Politehnica Timișoara, din anul 2001. A absolvit Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara în anul 2006 și secția de Regie de Film și TV la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, unde a absolvit și studiile de master în anul 2012[3].
În anul 2011, a realizat scurtmetrajul Hello Kitty, declarând că este „primul său film, producțiile anterioare fiind simple exerciții formative”. [4] Filmul prezintă drumul unui grup de tineri de la Arad către mare și, deși începe ca o comedie, se încheie într-o notă tragică. [5] Cu „o imagine cum rar se vede în filmul românesc”, Hello Kitty a câștigat în 2012 premiul cel mare în cadrul Festivalului de Film Piatra, fiind desemnat cel mai bun scurtmetraj de ficțiune. [6] De asemenea, a obținut Premiul publicului în cadrul Festivalului de Film Internațional NeXt 2012 [7] și a fost nominalizat la Premiile Gopo 2012, la categoriile „cel mai bun scurtmetraj” și „premiul pentru Tânăra Speranță”. [8] Pe plan internațional, scurtmetrajul a fost premiat în cadrul Festivalului de Film Zubroffka 2012, din Polonia, și a obținut premiul pentru cel mai bun film de ficțiune în cadrul celei de-a XI-a ediții a Beginning Film Festival, desfășurat în Sankt Petersburg. [9]
În anul 2012, a realizat prima producție cinematografică interactivă din România, Kiddo, ce oferă publicului șansa de a alege destinul personajelor. Filmul prezintă povestea unei tinere dintr-o categorie socială defavorizată și încercarea acesteia de a-și demonstra talentul în lumea boxului, în ciuda piedicilor ridicate de lipsa banilor sau de tatăl ei alcoolic. [10] Filmul se oprește în anumite momente-cheie, iar publicul alege una dintre variantele de continuare a poveștii. Turnată la Arad, producția a fost prezentată la Festivalul Internațional de Film de la Cannes 2012, iar după prima vizionare, publicul a solicitat o a doua seară de proiecție a peliculei. [11]
Filmografie [12]
[modificare | modificare sursă]Regie și scenariu
[modificare | modificare sursă]- Escape - film 360, 2017
- New Dakia - scurtmetraj, 2017
- Kiddo - film interactiv, 2012
- Hello Kitty - scurtmetraj, 2011
- Fumatul poate să ucidă - scurtmetraj, 2010
- Piticul tricolor și ciuperca fermentată - scurtmetraj, 2010
- Cireșul de mai - scurtmetraj, 2009
- Luminița - scurtmetraj, 2009
- Penalty - scurtmetraj, 2009
- Și dacă... - scurtmetraj, 2009
- Five o'clock - scurtmetraj, 2008
- Mulțumesc - scurtmetraj, 2008
Regie
[modificare | modificare sursă]- Tutunul nu daunează grav sănătății - scurtmetraj, 2008
Producție
[modificare | modificare sursă]- Kiddo - mediu-metraj, 2012
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Raluca Bugnar, Tu faci filmul „Kiddo”, prima producție interactivă din România, Cinema RX, 26 aprilie 2012
- ^ Gloria Sauciuc, Kiddo, noua formă de entertainment, Cinemagia, 1 iunie 2012
- ^ „Liliana Brad, „Kiddo", un film „made in Arad", România Liberă, 3 august 2011”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Mixcloud
- ^ Romanian film review – Cruel summer: Three short films for hot days, Romania-Insider, 9 iulie 2013[nefuncțională]
- ^ "Hello Kitty", premiat la Filmul de Piatra 2012, Realitatea, 9 ianuarie 2012[nefuncțională]
- ^ “Pe malurile Mediteranei” câștigă Trofeul NexT 2012, nextfilmfestival.ro
- ^ Premiile Gopo 2012, hotnews.ro, 27 martie 2012
- ^ „, 2012 Winners, festival-nachalo.ru”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Kiddo, primul film interactiv din România, Adevărul, 31 octombrie 2013[nefuncțională]
- ^ Succes românesc la Cannes: Kiddo, Business Woman Magazine[nefuncțională]
- ^ Cinemagia - Prezentare Millo Simulov