Michel Chasles
Michel Floréal Chasles (n. , Épernon, Centre-Val de Loire, Franța – d. , Paris, Franța) a fost un matematician francez, cunoscut mai ales pentru contribuțiile sale în geometria proiectivă.
Biografie
[modificare | modificare sursă]După absolvirea Școlii Politehnice din Paris (1814), a ocupat funcția de agent de schimb, apoi a devenit asociat și pe urmă proprietar al unei case de schimb. Eșecul în afaceri îl determină să dedice studiului și mai ales geometriei moderne, căreia avea să îi dea o mare dezvoltare.
Contribuții
[modificare | modificare sursă]Chasles a studiat operele lui Apoloniu din Perga, Arhimede și Pappus, din care s-a inspirat asupra creațiilor sale ulterioare. Obiectul primelor sale lucrări îl constituie teoria suprafețelor de gradul al II-lea (1815), care i-a adus un renume. Astfel, a stabilit numeroase proprietăți metrice ale diametrilor conjugați ai elipsei și elipsoidului și a studiat din diverse puncte de vedere proprietățile normalelor.
Una dintre cele mai cunoscute realizări ale sale o constituie teorema care avea să îi poarte numele, teorema lui Chasles, care are aplicații remarcabile în geodezia fizică. I se mai atribuie așa-numita relație a lui Chasles, deși aceasta era cunoscută și utilizată anterior lucrărilor sale.
Chasles a inventat termenul omotetie. Marele matematician are de asemenea contribuții valoroase la studiul omografiilor. Alt termen matematic introdus este cel de raport anarmonic (sau biraport a patru puncte coliniare). A stabilit diverse teoreme pe care apoi Poncelet le-a folosit în tratatul său despre proprietățile proiective ale figurilor. Chasles a fost primul care a aplicat la elipsoid transformările afine.
Studiind conicele, Chasles demonstrează următoarea propoziție: "Dându-se cinci conice într-un plan (elipse, parabole sau hiperbole), există 3264 conice tangente la acestea (reale sau complexe)".
Chasles a dat o demonstrație geometrică modului de generare al hiperboloidului cu o pânză, printr-o linie dreaptă.
A făcut cercetări referitoare la conicele omofocale și la conicele limită care figurează într-un sistem omofocal. A dat o extensiune modernă teoriei involuției și a demonstrat că involuția este o omografie particulară. A stabilit baza unei noi teorii a secțiunilor conice.
În 1837, Chasles a dat o nouă soluție problemei trisecțiunii unghiului cu ajutorul hiperbolei.
A stabilit teoreme interesante în legătură cu calculul vectorial.
Scrieri
[modificare | modificare sursă]- 1837: Aperçu historique sur l'origine et le développement des méthodes en géométrie
- 1837: Mémoire de géométrie sur deux principes généraux de la science : la dualité et l'homographie
- 1843: Histoire de l'Arithmétique, în care a analizat diverse tratate, în special pe acela al lui Gerbert d'Aurillac și a stabilit originea pitagoreică a sistemului de numerație actual, care se considera exclusiv de la arabi.
- 1852: Traité de géométrie supérieure
- 1860: Les Trois Livres de Porismes d'Euclide, rétablis pour la première fois, d'après la notice et les lemmes de Pappus
- 1865: Traité des sections coniques, faisant suite au Traité de géométrie supérieure.
Aprecieri și distincții
[modificare | modificare sursă]Chasles a ridicat geometria la rang de analiză.
Numele său este gravat pe Turnul Eiffel. Colegiul din orașul său natal, Épernon, îi poartă numele. În 1865 i s-a decernat Medalia Copley. A mai primit alte premii din partea Academiei Franceze de Științe (1839) și a Royal Society (1854).
Biografia lui Chasles a fost scrisă de Bertrand, care l-a numit împăratul geometriei.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ www.accademiadellescienze.it, accesat în
- ^ Genealogia matematicienilor, accesat în
- ^ Genealogia matematicienilor, accesat în
- ^ Genealogia matematicienilor
- ^ Award winners : Copley Medal (în engleză), Societatea Regală din Londra, accesat în
- ^ List of Royal Society Fellows 1660-2007 (PDF), p. 70
- ^ https://www.toureiffel.paris/fr/le-monument/tour-eiffel-et-sciences Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ a b MacTutor History of Mathematics archive, accesat în
- ^ Floréal Chasles, Departmental archives of Eure-et-Loir, accesat în
- ^ a b „Michel Chasles”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b Michel Chasles, Find a Grave, accesat în
- ^ a b Michel CHASLES, annuaire prosopographique: la France savante, accesat în
- ^ a b www.accademiadellescienze.it, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Шаль Мишель, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ „Michel Chasles”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ CHASLES Michel (1793-1880) (în franceză), Cimetières de France et d'ailleurs
- ^ a b Certificat de naștere
- ^ a b „Michel Chasles”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea
|titlelink=
(ajutor) - ^ Autoritatea BnF, accesat în
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- O'Connor, John J.; Robertson, Edmund F., „Michel Chasles”, MacTutor History of Mathematics archive, University of St Andrews.
- Michel Chasles at the Mathematics Genealogy Project