Sari la conținut

Mansaku Itami

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mansaku Itami
Date personale
Nume la naștere池内 義豊 Modificați la Wikidata
Născut Modificați la Wikidata
Matsuyama, Japonia Modificați la Wikidata
Decedat (46 de ani) Modificați la Wikidata
Kamigyō-ku⁠(d), Prefectura Kyoto, Japonia Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (tuberculoză) Modificați la Wikidata
CopiiJūzō Itami[*][[Jūzō Itami (Japanese actor, film director (1933–1997))|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Japonia Modificați la Wikidata
Ocupațieregizor de film
scenarist
ilustrator[*]​
actor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba germană Modificați la Wikidata
Alte premii
Mainichi Film Award for Best Screenplay[*][[Mainichi Film Award for Best Screenplay |​]] (1949) pentru Children Hand in Hand[*][[Children Hand in Hand |​]] Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Mansaku Itami (伊丹万作 Itami Mansaku?, n. , Matsuyama, Japonia – d. , Kamigyō-ku⁠(d), Prefectura Kyoto, Japonia),[1] pe numele său real Yoshitoyo Ikeuchi (池内義豊 Ikeuchi Yoshitoyo?), a fost un scenarist și regizor de film japonez cunoscut pentru reprezentarea critică și uneori satirică în filmele sale a societății feudale și moderne a Japoniei. Este tatăl regizorului Jūzō Itami.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Originar din Matsuyama, Mansaku Itami i-a cunoscut la colegiul din orașul natal pe Daisuke Itō, care avea să-l aducă mai târziu în lumea cinematografiei, și pe viitorul poet Kusatao Nakamura. Toți trei au înființat o revistă literară pentru amatori, intitulată Rakuten.[2]

În 1920 Mansaku Itami și Daisuke Itō s-au stabilit la Tokyo și au împărțit același apartament. Itami a început să lucreze ca ilustrator de reviste. Doi ani mai târziu, el s-a întors la Matsuyama pentru a studia pictura. Neavând mijloace pentru a-și asigura existența, Mansaku Itami a realizat diverse activități care nu au avut însă succes: a deschis un restaurant și a înființat o trupă de actori ambulanți.[2]

În 1927, întorcându-se dintr-o călătorie în Taiwan, Itami a fost găzduit de Daisuke Itō la Kyoto. Itō, el însuși regizor, l-a recomandat companiei de producție de filme Nikkatsu, iar Itami a scris primele sale scenarii. Începând de atunci, Mansaku Itami a lucrat în domeniul cinematografiei, colaborând în special cu regizorul Hiroshi Inagaki, care l-a stimulat să-și regizeze propriile filme.[2][3]

În anul următor Itami s-a transferat la Chiezō Productions, compania de producție de filme a actorului Chiezō Kataoka, unde a debutat ca regizor cu filmul Adauchi Ruten.[1] Primele filme ale lui Mansaku Itami l-au avut ca vedetă chiar pe Chiezō Kataoka, pentru care el a creat personaje istorice mai obișnuite și mai umane, precum protagonistul filmului Spionul Akanichi Kakita (realizat după o povestire a lui Naoya Shiga) care suferă de o boală de stomac și preferă să se joace cu pisica în loc să lupte cu sabia.[4] Creațiile sale au fost lăudate de criticul de film Fuyuhiko Kitagawa (1900-1990). În anii 1930 Mansaku Itami, un mare iubitor al cinematografiei occidentale, a contribuit la reînnoirea genului filmului istoric japonez (jidaigeki). Filmele istorice ale lui Itami se abat de la normele genului, nefiind niște creații epice eroice, ci mai degrabă comedii satirice, care, folosind simbolurile culturii samurailor, oferă o abordare critică atât a societății feudale, cât și a societății moderne.[5] Această abordare critică i-a adus uneori neplăceri, iar filmul său Atacatorii de noapte (Yamiuchi tosei) din 1932 a fost atât de tăiat de cenzură, încât recepția publicului și a criticilor a fost slabă, deoarece intriga devenise neinteligibilă spre marea disperare a lui Itami care investise mult în acest film. Atacatorii de noapte prezintă povestea unui samurai care, la sfârșitul erei feudale, participă la acțiunile de modernizare a țării, dar trebuie să se confrunte cu roninii angajați de un senior local pentru a zdrobi mișcarea.[6]

În 1937 Mansaku Itami a participat, alături de regizorul german Arnold Fanck, la realizarea primeia dintre cele două coproducții cinematografice germano-japoneze, având-o în rolul principal pe tânăra Setsuko Hara. Fanck și Itami s-au certat adesea în timpul filmărilor. Au rezultat două versiuni separate ale filmului, Fiica samuraiului (Die Tochter des Samurai) în versiunea germană și Pământ nou (Atarashiki tsuchi) în versiunea japoneză. Itami se va transfera apoi prin 1938 la compania de producție Photo Chemical Laboratories, care va fi încorporată ulterior în cadrul companiei Toho Studios.[7]

În 1938, după ce s-a îmbolnăvit de tuberculoză, Itami a fost nevoit să părăsească platourile de filmare, ultima sa producție regizată fiind La Légende du géant (Kyojin-den), o adaptare a romanului Mizerabilii, dar a continuat să scrie scenarii și eseuri teoretice și critice pe teme cinematografice. În clinica unde era internat, l-a luat sub protecția sa pe Shinobu Hashimoto, un ucenic scenarist, de asemenea, bolnav, care va scrie ulterior scenariul filmului Rashōmon (1950) pentru Akira Kurosawa.[8][9] Hashimoto l-a recunoscut ulterior pe Itami ca învățător al său și a susținut că Akira Kurosawa, care era atunci regizor asistent, l-a respectat.[8] Itami a citit scenariul A German at the Daruma Temple al lui Kurosawa și a prevăzut că tânărul cineast va ajunge un nume mare în industria cinematografică japoneză.[8] Având o sănătate fragilă, Mansaku Itami a murit de tuberculoză în 1946 la Kyoto, la vârsta de 46 de ani.[2]

Mansaku Itami a scris 30 de scenarii și a regizat 22 de filme.[10] Popularitatea scenariilor săi a fost durabilă, iar Itami a fost menționat ca scenarist în filmul Kokushi musō din 1986, un remake al filmului său omonim din 1932. Puține filme regizate de el s-au mai păstrat. Au rămas doar șase filme sonore: Tânărul capricios (Sengoku Kitan: Kimagure kaja, 1935), Spionul Akanichi Kakita (Akanichi Kakita, 1936), Gonya și Sukeju (Gonza to Sukejū, 1937), Țara natală (Kyoko, 1937), Pământ nou (Atarashiki tsuchi, 1937) și Legenda gigantului (Kyojin-den, 1938). Dintre filmele mute pe care le-a regizat s-au mai păstrat doar câteva fragmente din Incomparabilul patriot (Kokushi musō, 1932).[11]

Familie

[modificare | modificare sursă]

Fiul său, Yoshihiro Ikeuchi, care și-a schimbat ulterior numele în Jūzō Itami, a călcat pe urmele tatălui său și a devenit unul dintre cineaștii japonezi importanți de la sfârșitul secolului al XX-lea. Fiica sa, Yukari, s-a căsătorit cu Kenzaburō Ōe, un romancier japonez laureat al premiului Nobel. Ōe a editat o colecția a eseurilor scrise de socrul său.[12] Mansaku Itami este tatăl actorului și regizorului .

Filmografie

[modificare | modificare sursă]

Dacă nu se indică altfel, titlurile în limba franceză provin din filmografia lui Mansaku Itami inclusă în cartea Le Cinéma Japonais a lui Tadao Satō.[13]

L'Incomparable Patriote (1932)
Chuji se fait un nom (1935)
  • 1928: Un flot de vengeance (仇討流転 Katakiuchi ruten?)
  • 1928: Élégie de l'enfer I (続万花地獄 第一篇 Zoku banka jigoku : Daiippen?)
  • 1930: Au-delà de la brise printanière (春風の彼方へ Harukaze no kanata he?)
  • 1930: L'Apparition de Genji Kozō (源氏小僧出現 Genji Kozō shutsugen?)
  • 1930: Kodenji en fuite (逃げ行く小伝次 Nigeyuku Kodenji?)
  • 1931: La Réapparition de Genji Kozō (御存知源氏小僧 Gozonji Genji Kozō?)
  • 1931: Chikaratarō cousu d'or (金的力太郎 Kinteki Chikaratarō?)
  • 1931: Feux d'artifice (花火 Hanabi?)
  • 1932: L'Incomparable Patriote (国士無双 Kokushi musō?)
  • 1932: Attaquants de nuit (闇討渡世 Yamiuchi tosei?)
  • 1932: Tatsuji, affûteur de sabres (研辰の討たれ Tokitatsu no utare?)
  • 1933: Le Flambeur tatoué (刺青奇偶 Horimono kigū?)
  • 1934: Cadeau d'un voyageur à Kiso (渡鳥木曾土産 Wataridori Kiso miyage?)
  • 1934: Grand Combat (武道大鑑 Budo taikan?)
  • 1934: Les 47 loyaux serviteurs (忠臣蔵 刃傷篇 復讐篇 Chūshingura Ninjō-hen : Fukushū-hen?)
  • 1935: Le Jeune Homme capricieux (戦国奇譚 気まぐれ冠者 Sengoku kitan : Kimagure kaja?)
  • 1935: Chuji se fait un nom (忠次売出す Chūji uridasu?)
  • 1936: L'Espion Akanichi Kakita (赤西蠣太 Akanichi Kakita?)
  • 1937: Gonza et Sukejū (権三と助十 Gonza to Sukejū?)
  • 1937: Pays natal (故郷 Kyoko?)
  • 1937: La Nouvelle Terre (新しき土 Atarashiki tsuchi?)
  • 1938: La Légende du géant (巨人伝 Kyojin-den?), adaptare a romanului Mizerabilii

Scenarii (listă parțială)

[modificare | modificare sursă]
Le Joueur errant (1928)
Feux d'artifice (1931)

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b „Itami Mansaku”. Nihon jinmei daijiten (în japoneză). Kōdansha. Accesat în . 
  2. ^ a b c d Grands scénaristes japonais 1er volet : Itami Mansaku & Itō Daisuke, le clair et l'obscur (în franceză) (ed. Maison de la culture du Japon à Paris). . pp. 8–9. 
  3. ^ Galbraith IV (2002), pp. 200-201.
  4. ^ Donald Richie (). Le Cinéma japonais (în franceză) (ed. Éditions du Rocher). pp. 85 și 343. ISBN 2-268-05237-0. 
  5. ^ Tadao Satō (). Le Cinéma japonais tome I (în franceză) (ed. Éditions du Centre Pompidou). pp. 31–32. ISBN 2-85850-919-0. 
  6. ^ Tadao Satō (). Le Cinéma japonais tome I (în franceză) (ed. Éditions du Centre Pompidou). p. 136. ISBN 2-85850-919-0. 
  7. ^ Galbraith IV (2002), p. 24.
  8. ^ a b c Galbraith IV (2002), p. 127.
  9. ^ Julia Benarrous (). „Shinobu Hashimoto, scénariste fétiche d'Akira Kurosawa, est mort à 100 ans”. Le Figaro. Accesat în . .
  10. ^ „Filmografie” (în japoneză). Accesat în . 
  11. ^ Tadao Satō (). Le Cinéma japonais tome I (în franceză) (ed. Éditions du Centre Pompidou). p. 160. ISBN 2-85850-919-0. 
  12. ^ Itami, Mansaku (). Kenzaburō Ōe, ed. Itami Mansaku essei-shū. Tokyo: Chikuma Shobō. 
  13. ^ Tadao Satō (). Le Cinéma japonais (tome II) (în franceză) (ed. Éditions du Centre Pompidou). p. 263. ISBN 2-85850-930-1. 
  14. ^ Galbraith IV (2002), p. 687.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]


v • d • m
Premiul Mainichi pentru cel mai bun scenariu
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mansaku_Itami&oldid=15602974