Juxtapunere
În lingvistică, juxtapunerea sau parataxa este alăturarea a două entități (cuvinte, propoziții, fraze) fără vreun cuvânt intermediar[1].
Juxtapunerea poate fi un procedeu sintactic, prin alăturarea unor entități ca:
- două sau mai multe cuvinte într-o enumerare: en She bought tea, coffee, eggs, milk „(Ea) a cumpărat ceai, cafea, ouă, lapte” (coordonare prin juxtapunere)[2];
- un cuvânt regent și un cuvânt subordonat primului, de exemplu un substantiv și atributul său: carte frumoasă, data sosirii (subordonare prin juxtapunere)[3];
- un cuvânt și o propoziție atributivă subordonată acestuia: en the bus I caught „autobuzul pe care l-am luat” (subordonare prin juxtapunere)[4];
- două propoziții într-o frază: Copilul e cuminte, învață bine, scrie poezii[5], en I came; I saw; I conquered „Am venit; am văzut; am învins”[2] (coordonare prin juxtapunere);
Juxtapunerea sintactică poate fi nemarcată (carte frumoasă, the bus I caught) ori marcată cu virgulă, punct și virgulă sau două puncte.
Pot fi juxtapuse și două fraze: Aș vrea să știu: – Vii cu mine sau rămâi acasă?
Juxtapunerea este nu numai un procedeu sintactic, ci și de formare a cuvintelor prin compunere. Exemple de cuvinte compuse prin juxtapunere sunt locotenent-colonel, franco-român, București-Nord[6].
Referințe
[modificare | modificare sursă]Surse bibliografice
[modificare | modificare sursă]- Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, București, Humanitas, 1997, ISBN 973-28-0769-5
- Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Mic dicționar de terminologie lingvistică, București, Albatros, 1980
- en Crystal, David, A Dictionary of Linguistics and Phonetics Arhivat în , la Wayback Machine. (Dicționar de lingvistică și fonetică), ediția a VI-a, Blackwell Publishing, 2008, ISBN 978-1-4051-5296-9 (accesat la 10 noiembrie 2018)