Grigore Maior

Grigore Maior
Date personale
Născut	1715 Sărăuad, România
Decedat	27 ianuarie 1785 (70 de ani) Blaj, Monarhia Habsburgică
Religie	Biserica Română Unită cu Roma
Ocupație	Preot greco-catolic[*]​ Episcop greco-catolic român[*]​
Locul desfășurării activității	Viena Făgăraș
Funcția episcopală
Sediul	Blaj
Titlul	Episcop de Făgăraș și Alba Iulia
Perioada	1773-1782
Predecesor	Atanasie Rednic
Succesor	Ioan Bob
Cariera religioasă
Hirotonire episcopală	23 aprilie 1773, Viena
Episcop consacrator	Vasile Bojiscovici, episcop sârb unit

Grigore Maior, născut Gavrilă Maior, (n. 1715, Sărăuad, comitatul Sătmar - d. 27 ianuarie 1785, Alba Iulia) a fost cel de-al șaselea întâistătător al Bisericii Române Unite cu Roma, episcop al Episcopiei de Făgăraș cu sediul la Blaj, între 1773-1782.

A fost și profesor la Gimnaziul din Blaj, înființat în 1754.

Biografie

Grigore Maior s-a născut în 1715 la Sărăuad, în comitatul Sătmar. Dascălul Daniil Graur îl considera în 1932 de origine nobilă. Tot dascălul Graur l-a evocat pe episcopul Maior drept ctitor al bisericii din Sărăuad, ridicată în 1773.

A absolvit studiile gimnaziale la Cluj, după care a studiat teologia la Colegiul de Propaganda Fide din Roma între 1740-1747, de unde a revenit la Blaj „doctor în Filosofie și Blagoslovie”. În anul 1745 fusese hirotonit preot. A făcut parte din ordinul călugăresc al bazilienilor.

La 30 iunie 1764, în urma morții episcopului Petru Pavel Aron, survenită la 9 martie 1764, la sinodul electoral care a avut loc la Blaj, candidații la episcopat au primit, în ordine, următoarele voturi:

1. Grigore Maior – 90 de voturi,
2. Inocențiu Micu-Klein (care era în exil, la Roma) – 72 de voturi,
3. Silvestru Caliani – 16 voturi,
4. Atanasie Rednic – 9 voturi.

Împărăteasa Maria Terezia l-a numit în scaunul episcopal de la Blaj pe Atanasie Rednic, deși acesta primise cel mai mic număr de voturi în sinodul electoral.

Întrucât a cârtit împotriva numirii lui Atanasie Rednic ca episcop al românilor uniți cu Roma, Grigore Maior, nemulțumit că nu fusese el numit episcop având cele mai multe voturi, a fost întemnițat la Sibiu pentru trei luni și jumătate, iar apoi a fost trimis la pocăință pe viață la mănăstirea ruteană de la Muncaciu. Amicii săi, și într-o oarecare măsură complici ai lui Grigore Maior, n-au scăpat nici ei fără pedeapsă: Gherontie Cotorea a fost trimis la mănăstirea Strâmba din Fizeșu Gherlii, iar pe Silvestru Caliani l-a trimis la mănăstirea Măgina–Aiud.

În 1771 Grigore Maior a fost eliberat de la mănăstirea ruteană Muncaciu de către împăratul Iosif al II-lea, după care a lucrat pentru puțin timp corector la tipografia slavă și română de la Viena.

Episcopul Grigore Maior

Biserica dintre Brazi din Sibiu, ctitorie a episcopului Grigore Maior

A fost ales episcop al Blajului, în sinodul electoral din 15 august 1772, după decesul rivalului său, Atanasie Rednic, cu 100 de voturi.

La 23 aprilie 1773 a fost hirotonit episcop la Viena de către episcopul unit sârb din Croația, Vasile Bojiscovici, în prezența împărătesei Maria Terezia. Împărăteasa a fost foarte impresionată de frumusețea ritualului Bisericii Române Unite cu Roma, precum și de cuvântarea lui Grigore Maior. Împărăteasa i-a dăruit, cu această fericită ocazie, o cruce de aur, precum și un inel de preț.

Împărăteasa Maria Terezia a întemeiat Institutul Teologic „Sfânta Barbara” de la Viena, unde clerul unit să primească o educație aleasă. Institutul a primit numele Sfânta Barbara, întrucât clădirea se afla lângă biserica închinată acestei sfinte.

Între ctitoriile episcopului Grigore Maior se numără Biserica „Sfinții Petru și Pavel”, dintre Brazi din Sibiu.

Demisia

În a doua parte a episcopatului său episcopul Maior a avut multe dificultăți din partea protestanților și ortodocșilor, care nu vedeau cu ochi buni progresele Unirii cu Biserica Romei. Episcopul Maior a purtat mai multe procese cu autoritățile protestante. În urma reclamațiilor repetate ce soseau la Viena, împăratul Iosif al II-lea l-a sfătuit să-și ceară demisia. Episcopul, văzând că nu mai are niciun sprijin apropiat, a renunțat la scaunul episcopesc pentru a evita alte dificultăți care n-ar servi la salvarea sufletelor. Cererea de demisie i-a fost aprobată în data de 22 septembrie 1783, la câteva zile înainte de izbucnirea Răscoalei lui Horea. Cu ocazia abdicării a rostit o cuvântare: „Acum am slăbit și unul cu atâția nu mai poci birui. Căci corăbierul, fie cât de tare ca Hercules, fie măestru ca Columbus, când sosește la luptă deodată și cu valurile mării și cu vâslașii, cum va putea mântui și scoate corabia din pieire la liman?”

Grigore Maior a murit la trei ani după abdicare, la Mănăstirea din Alba Iulia, de unde a fost adus și înmormântat la Blaj. A lăsat Bisericii cea mai mare parte din avere. Viața sa zbuciumată și dragostea deosebită de neam l-au făcut să fie considerat un al doilea Inocențiu Micu „deoarece singur acesta cu râvnă și cu luptă spre organizarea fericirii neamului românesc între episcopii cei românești se poate asemăna cu adevăratul părinte al românilor, Ioan Inochentie Liber Baro Klein de Sad”, cum l-a caracterizat Petru Maior. Iar istoricul Zenovie Pâclișanu l-a numit „al doilea întemeietor al Unirii”.

Bibliografie

• Augustin Bunea, Episcopii Petru Pavel Aron și Dionisiu Novacoviciu, Blaj, 1902, p. 325;
• Ioan Georgescu, Istoria Bisericii Universale, Blaj, ediția a II-a, 1931, p. 152;
• Ion Dumitriu-Snagov, Românii în arhivele Romei, București, 1979, p. 209;
• Ioan M. Bota, Istoria Bisericii universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele noastre, Casa de Editură «Viața Creștină», Cluj-Napoca, 1994, pp. 190-193.
• Arhieraticonul lui Grigorie Maior, Blaj, 1777, Studiu introductiv: Călin-Daniel Pațulea și Florica-Elisabeta Nuțiu; Studiu filologico-lingvistic: Florica - Elisabeta Nuțiu, Prefață de P. S. Dr. Virgil Bercea, Editura University Press, Târgu-Mureș, 2007, 215 p.  
• Florica-Elisabeta Nuțiu, Episcopul Grigore Maior - personalitate de seamă a iluminismului românesc din Transilvania (300 de ani de la naștere), Biblioteca, nr. 2/2016, București, p. 49-54.
• Florica Nuțiu, Arhieraticoane din secolul al XVIII-lea, în ,,Marisia”, vol. XXVII, Studii și materiale. Arheologie. Istorie, Târgu Mureș, 2003, p. 425-435.

Legături externe

• Daniel Dumitran: „O vizitație canonică a episcopului Grigore Maior din anul 1774”^{[nefuncțională]} Apulum XXXVII/2, 2000