Eduard Wachmann
| Eduard Wachmann | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 10 februarie 1836 București, Țara RomâneascăBucurești, Țara Românească  |
| Decedat | 12 decembrie 1908 București, RomâniaBucurești, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | dirijor, compozitor, profesor universitar |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Gen muzical | muzică cultă, muzică ușoară |
| Instrument(e) | pian |
| Interpretare cu | Teatrul Național din Craiova, Teatrul Național din București, Societatea Filarmonică Română |
Modifică date / text  | |
Eduard Wachmann (n. , București, Țara Românească – d. , București, România) a fost un dirijor, compozitor și profesor universitar român de origine germană.[1] Este fiul compozitorului Ioan Andrei Wachmann.[2]
Studii
[modificare | modificare sursă]Primele lecții de muzică i-au fost oferite de tatăl său. Studiază la Viena cu profesorii Gustav Nottebohm și Dachs, apoi la Paris cu Henri Reber, Antoine-François Marmontel și Michele Carafa (1787 - 1872).[1]
Activitate
[modificare | modificare sursă]Dirijor
[modificare | modificare sursă]Wachmann a dirijat orchestrele Teatrului Național din Craiova și Teatrului Național din București și a fost director al Operei Române, în cadrul Teatrului Național din București.[2] A fondat Societatea Filarmonică Română din București (1868), unde a activat ca dirijor și director. În total, a petrecut 35 de ani la pupitrul dirijoral, reușind să formeze un nou public interesat de muzica simfonică.[1]
Compozitor
[modificare | modificare sursă]A scris vodeviluri, muzică vocal-simfonică, de cameră, corală,[2] lieduri și muzică de scenă. Printre lucrările sale se numără: un cvartet de coarde, o sonatină pentru pian, cinci canțonete comice pentru vioară și pian, vodevilurile proiectate pentru spectacole bucureștene Păunașul codrilor (1857) și Spoielile Bucureștilor (1863), muzica însoțitoare la Despot-Vodă (Vasile Alecsandri, 1860) ș.a.[1]
Alte activități
[modificare | modificare sursă]A fost profesor în Conservatorul din București și director al acestuia; a predat aici cursuri de pian și armonie.[1] A redactat lucrări didactice și a cules folclor, la fel ca tatăl său.[2] A publicat piesele folclorice în aranjament pentru pian.[1]
Scrieri didactice
[modificare | modificare sursă]- Exerciții elementare și studii melodice pentru intonație și măsuri (1876). București
- Noțiuni generale de muzică (1877). București
- Basuri cifrate pentru studiul armoniei (1882). București
Note
[modificare | modificare sursă]Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Radu Constantinescu (1975). Ioan Andrei Wachmann, Eduard Wachmann. Viața și opera unor muzicieni români, București, Editura Muzicală
- Musicescu, M.A. și Missir, N. (1956–7). „Eduard Wachmann și începuturile concertelor simfonice în București”, în Studii și cercetări de istoria artei (vol. III–IV)
- Sadie, Stanley; Tyrrell, John et al. (2004). The New Grove Dictionary of Music and Musicians (29 de volume), Oxford University Press. ISBN 978-0-19-517067-2
- Sava, Iosif și Vartolomei, Luminița (1979). Dicționar de muzică, Editura Științifică și Enciclopedică, București