Constantin I. Angelescu

Acest articol se referă la un politician, medic și profesor universitar român. Pentru alte sensuri, vedeți Constantin Angelescu (dezambiguizare).

Constantin I. Angelescu
Date personale
Născut	10 iunie 1869 Craiova
Decedat	14 septembrie 1948 (79 de ani) București
Cetățenie	România
Ocupație	diplomat politician avocat
Limbi vorbite	limba franceză limba română
Prim-ministru al României
În funcție 29 decembrie 1933 – 3 ianuarie 1934
Precedat de	Ion Duca
Succedat de	Gheorghe Tătărăscu
Partid politic	PNL  FRN
Profesie	Medic
Membru de onoare al Academiei Române
Membru fondator și Președinte al Academiei de Științe a României

Constantin I. Angelescu (uneori ortografiat Anghelescu) (n. 12 iunie 1869, Craiova – d. 14 septembrie 1948, București) a fost un politician, medic și profesor universitar român. A fost principalul reformator al școlii românești în perioada interbelică. A fost membru de onoare al Academiei Române, dar și membru fondator al Academiei de Științe din România.

Din 1901 până la sfârșitul perioadei interbelice, a fost deputat sau senator în toate legislaturile. Din ianuarie 1914 a fost membru al guvernului în repetate rânduri: în perioada 1914-1916 a fost ministru al lucrărilor publice, iar în perioadele 1918-1919, 1922-1928 și 1933-1937 a fost ministrul instrucțiunii publice. Între 30 decembrie 1933 și 3 ianuarie 1934 a fost prim-ministru al României. A fost cel dintâi ministru plenipotențiar al României la Washington, începând cu ianuarie 1918.

După cel de-Al Doilea Război Mondial a prezidat Asociația de prietenie Româno-Americană.

Anii de început

Constantin Angelescu s-a născut la 12 iunie 1869, în familia lui Dumitru Angelescu, negustor din Craiova și a Teodorei (născută Geblescu), a cărei familie era înrudită cu familia Craioveștilor. După anii de învățătură la școala primară Obedeanu și la Liceul Carol I din Craiova, el a studiat medicina la Paris.

În Franța s-a specializat în chirurgie în 1897. Revenit în țară, a fost medic chirurg la Spitalul Brâncovenesc, apoi la Filantropia. În 1903 a ajuns profesor universitar și director al Clinicii universitare de chirurgie. Prin căsătoria cu Virginia Constantinescu-Monteoru, fiica milionarului Grigore Monteoru, a devenit proprietarul stațiunii balneare Sărata Monteoru, al unor terenuri petrolifere, dar și a mai multor bunuri imobiliare din zona Buzău.

Cariera politică

Ca ministru al lucrărilor publice în guvernul Ion I.C. Brătianu, a fost însărcinat în mod deosebit, cu organizarea serviciului sanitar al armatei române, în preajma intrării României în conflagrația mondială. Partizan al aderării la Antantă, a suscitat supărarea primului ministru care l-a destituit cu prilejul formării coaliției de uniune națională. În 1917, în perioada evacuării guvernului și regelui la Iași, Angelescu a trăit pentru scurtă vreme în refugiu la Odesa, apoi a revenit în țară. În ianuarie - martie 1918 a fost numit de Brătianu cel dintâi ministru plenipotențiar al României la Washington. Apoi, în 1918 a fost vicepreședinte al Consiliului Național pentru Unitatea Românilor înființat de Take Ionescu la Paris.

Ulterior a fost ministrul instrucțiunii publice în guvernele prezidate de Ion I.C. Brătianu, I.G. Duca și Gherorghe Tătărescu, timp în care a efectuat reforme însemnate, în sensul modernizării învățământului în România, în continuarea celor inițiate în secolul precedent și la începutul veacului al XX-lea, de către mentorul și unchiul său prin alianță, Spiru Haret. Deviza sa era: „Școală cât mai multă! Școală cât mai bună! Școală cât mai românească!”. Textul constituțional cu privire la învățământ, așa cum a fost formulat la 29 martie 1923, se baza pe principiile libertății învățământului, a obligativității și gratuității învățământului primar. În timpul mandatului său a fost adoptată Legea învățământului primar al statului și normal-primar din 26 iulie 1924, contribuind la unificarea și reformarea sistemului de învățământ din România Mare. În anul 1925 a reinstituit examenul de bacalaureat. Tot ca ministru al instrucțiunii publice, acesta a unificat și reformat sistemul de învățământ secundar, prin Legea învățământului secundar din 15 mai 1928.

Cu timpul, relațiile cu Ion I.C. Brătianu s-au ameliorat, Dr. Angelescu fiind alături de acesta în momentele de după tentativa de asasinat din 1904, dar și în ultimele ceasuri ale vieții în 1927, când a supravegheat îndeaproape tratamentul medico-chirurgical acordat demnitarului.

După asasinarea premierului I.G. Duca, a fost vreme de patru zile prim-ministru, fiind nevoit să cedeze locul lui Gheorghe Tătărescu. În cele din urmă, a acceptat să fie ministrul educației naționale în cabinetele conduse de Tătărescu.

În timpul Dictaturii regale a lui Carol al II-lea, în anii 1938-1940, dr. Angelescu a fost ministru secretar de stat în guvernul prezidat de Patriarhul Miron Cristea și consilier regal. A fost unul dintre membrii Consiliului de Coroană prezidat de Carol al II-lea, care a votat pentru cedarea Basarabiei și nordului Bucovinei către Uniunea Sovietică, în urma ultimatumului dat României la 26 iunie 1940. Împreună cu Dinu Brătianu, s-a împotrivit acceptării Dictatului de la Viena.

Dr. Constantin Angelescu a fost vreme de 24 ani președintele Ateneului Român (1923-1947), iar între 1941-1947 a fost președinte al Ligii Culturale.

La 24 mai 1934 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Totodată, a fost membru fondator al Academiei de Științe din România.

După unele surse, în 1943, împreună cu Dr. Nicolae Lupu, a propus reacordarea dreptului medicilor evrei la liberă practică, drept ce le fusese luat prin legislația antisemită din anul 1940.

Dr. Constantin Angelescu a decedat la 14 septembrie 1948, la Spitalul francez Vincent de Paul din București. Moartea l-a scutit de arestare și trimitere în închisorile comuniste.

Familia

A avut trei fiice : Elisabeta, Ioana și Elena precum și trei fii: Grigore, Alexandru și Constantin. Fiica sa, Elisabeta Angelescu, s-a căsătorit cu matematicianul Alexandru Ghika -fiu Grigore Ghika - fizician. Fiica sa Ioana (Jeanne) Angelescu s-a căsătorit cu Ștefan Ghika-Budești, geolog, membru corespondent al Academiei Romane, fiul arhitectului Nicolae Ghika Budești. A treia fiică a dr. Angelescu a fost Elena, căsătorită cu diplomatul George Valimarescu.

Fiul său, Constantin C. Angelescu a fost profesor de drept constituțional, decan al Facultății de Drept a Universității din Iași. În anii represiunii staliniste a fost deportat la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Fiica acestuia este Ioana Angelescu, angajată a postului de Radio Europa Liberă, căsătorită cu George Angelescu, muzician.

In memoriam

• Spitalul interdepartamental „Al. Sahia” din București a fost redenumit în amintirea sa, Spitalul „dr. Constantin Angelescu”.
• Liceul Tehnologic ”Dr. C. Angelescu” Găești.
• Un liceu teoretic la București și un colegiu agricol din Buzău îi poartă numele.
• Un liceu teoretic din Ianca (Brăila).
• Familia sa a înființat o fundație numită Școala Românească Constantin Angelescu

Bibliografie suplimentară

• Mamina, Ion; Scurtu Ioan - Guverne și Guvernanți (1916-1938), București, Editura Silex, 1996, p. 127
• Neagoe, Stelian - Oameni politici români, București, Editura Machiavelli, 2007, pp. 22–24
• Nicolescu, Nicolae C. - Șefii de stat și de guvern ai României (1859 - 2003), București, Editura Meronia, 2003, pp. 289–292
• Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 21–23 
• Nicolae Penes, Dr. C. Angelescu - povestea unei vieti, Ed. Monteoru, Bucuresti, 1998
• N. Penes, Dr. C. Angelescu, reformator al invatamantului romanesc, Editgraph, Buzau, 2008

Legături externe

• Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – A
• Corina Petrică, Dr.Constantin Angelescu, ministrul instrucțiunii publice Arhivat în 3 martie 2016, la Wayback Machine., Editura Sfântul Ierarh Nicolae, ISBN 978-606-577-003-4