Anortit
Aspect
Anortitul este mineralul cel mai bogat în calciu din grupa feldspaților plagioclazi. Formula aproximativă este Ca Al2 Si2 O8 cu urme de Ti (titan), Fe (fier), Na (sodiu), K (potasiu).
Istoric și etimologie
[modificare | modificare sursă]Numele său vine din limba greacă: an - fără și orthos - drept, cu referire la sistemul oblic de cristalizare al anortitului. A fost descris pentru prima oară de către mineralogul german Gustav Rose în anul 1823.
Descriere
[modificare | modificare sursă]Se prezintă cristalizat în forme tabulare triclinice, de culoare albă, cenușie, gălbuie sau roșiatică. Se găsește în rocile eruptive și în unele șisturi cristaline.
Varietăți
[modificare | modificare sursă]- Bariu-Anortit (Nockolds & Zies): foarte bogat în bariu (cca. 3,5 %). Formula empirică este (Ca Ba) Al2 Si2 O8. A fost descris un singur caz: în Broken Hill, New South Wales, Australia.
- Bytownite (Johnston 1915): varietate găsită pe malul lacului Bytown în vestul Canadei.
- Labradoritul este un feldspat plagioclaz cu un raport mai mare de albit.
Depozite
[modificare | modificare sursă]Se găseșe în cantități mai mari în:
- Germania la Loitsch, Weida, Gera, Thuringia;
- Canada la Parker Mine, Notre-Dame-du-Laus, Antoine-Labelle RCM, Laurentides, Quebec;
- Franța la Mine Lassur, Ariege, Midi-Pyrenees, Alpes-de-Haute-Provence;
- Italia în complexul vulcanic Somma-Vezuviu, Napoli , Campania.
În România se găsește în cantități mici la Săvârșin, județul Arad, la Poeni.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Dicționar Enciclopedic Român, București, 1962.
- Anorthite - www.handbookofmineralogy.org, accesat la 15 septembrie 2014
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Materiale media legate de Anortit la Wikimedia Commons