Sari la conținut

Tribut

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Tributul (din limba latină tributum) reprezintă o obligație în bani sau bunuri plătită de o entitate politică sau statală unei alteia în semn de respect sau, așa cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei, ca o recunoaștere supunerii sau ca dovadă a loialității. O serie de stat cunoscute ca „suzerane” primeau tributul de la regiunile pe care le cuceriseră sau pe care le amenințau cu ocupația militară. În cazul alianțelor se obișnuia ca aliații mai puțin puternici din punct de vedere militar să plătească celor mai puternici un tribut ca dovadă a loialității sau pentru finanțarea proiectele militare comune.

Termenul mai este folosit și în cazul unor taxe religioase folosite pentru întreținerea templelor sau a unor situri considerate sacre.

În antichitate, Atena primea tribut de la orașele Confederației de la Delos. Imperiile Asirian, Babilonian sau Roman primeau tribut de la provinciile sau regatele pe care le supuseseră. Imperiul Chinez a primit tribut de la o serie de state precum Japonia, Coreea, Vietnam, Cambodgia, Borneo sau Indonezia[1].

Tributul în China Antică

[modificare | modificare sursă]

China Antică a dezvoltat un sistem al tributurilor, prin care asigura controlul administrativ și comercial asupra vecinilor. Plata tributului de către aceștia din urmă era în conformitate cu filozofia confucianistă și era văzută de chinezi asemenea obligațiilor care decurgeau din relațiile dintre părinți și copii, în care fii își dedicau o parte a posesiunilor pentru întreținerea celor în vârstă. Alături de plata tributului, în China se practica și căsătoria politică, între reprezentanții puterii suzerane și cei ai tributarilor

China a primit de asemenea tribut din partea unor state aflate sub influența filozofiei confucianiste, cărora le oferea în schimb produse chinezești și recunoaștere suveranității. De-a lungul întregii istorii antice, o serie de state au plătit tribut Chinei: Japonia, Coreea, Vietnam, Cambodgia, Borneo sau Indonezia[1] .


În conformitate cu însemnările din Istoria fostei dinastii Han, mai multe triburi japoneze (așa numita națiune Wa) intraseră deja în relații cu China în primul secol al erei noastre[2]. Japonia a încetat să mai plătească tribut Chinei în timpul perioadei Heian (794 – 1185), fără însă ca prin aceasta să-și pericliteze schimburile comerciale cu fosta putere suzerană. Deși Japonia a redevenit sub suzeranitatea Chinei în timpul perioadei Muromachi, (1336 – 1573), nu a reluat și plata tributului[3][4]

În conformitate cu una dintre cronicele coreene, Samguk Sagi (삼국사기, 三國史記), regii Goguryeo au trimis un ambasador la curtea împăratului Guangwu din dinastia Han în anul 32. În urma acestei misiuni diplomatice, împăratul chinez i-a recunoscut titlul de rege conducătorului coreean.[5]. Relațiile de vasalitate dintre China și Coreea au fost stabilite în timpul perioadei „celor trei regate coreene”.[6][7]. Aceste relații au continuat până la înfrângerea Chinei în războiul cu Japonia din 1894-1895.[6][8][9].

În tradiția chineză este o diferență clară între „tribut” și „dar” („gong”貢). Împărații Chinei, în ciuda faptului că au fost obligați în anumite momente ale istoriei să plătească sume de bani sau să ofere bunuri unor puteri care amenință granițele statului (așa cum a fost cazul împăraților dinastiilor Han sau Song, care au mituit triburile nomade mongole), acestea erau etichetate ca „daruri”. A existat un singur caz când un stat chinez a plătit tribut și anume dinastia Song a fost obligată să plătească tribut dinastiei Jin, ai cărei lideri se considerau moștenitorii de drept al titlului de „Împărat al Cerurilor”.

Tributul islamic

[modificare | modificare sursă]
Vedeți și: Jizia

Legea islamică stabilea jizya sau jizyah (în limbile limba arabă: جزية, turcă otomană; cizye, ambele derivate din cuvântul persan gaziyat)[10], o taxă per capita cerută de la cetățenii nemusulmani, o taxa suplimentară impusă populației de altă religie decât islamul, din interiorul granițelor statului islamic (califatului). Jizya este un impozit tip "capitație" (funcție de numărul de persoane și nu funcție de avere sau dimensiunea proprietății funciare, în contrast cu alt impozit musulman, anume haraciul (kharaj (arabă), harac (turca otomană))[11][12][13]. Din punctul de vedere al monarhilor musulmani, jizya era dovada de necontestat a acceptării de către nemusulmani a supunerii față de stat și legile sale, care la rândul lui își aroga dreptul moștenire a statelor sau regiunilor pe care le luaseră în stăpânire. În schimbul tributului, nemusulmanii aveau permisiunea să-și practice liber credința, să se bucure de autonomie administrativă limitată, de protecția autorităților musulmane împotriva agresiunii externe și să fie scutiți de serviciul militar obligatoriu și de plata zakatului (taxa obligatorie plătită de cetățenii musulmani)[14][15][16].

Această taxă plătită doar de nemusulmani își găsește justificarea în versetul coranic 29 din surata 9 ("al-tawba"), care descrie explicit funcția jizya. O altă sursă legală a reprezentat-o așa-numitele prescripții ale lui Omar ('Umar), prin care acest calif a schimbat, degrandându-l, statutul nadjaranienilor. Nadjaranienii erau o republică creștină (o oază importantă, întinsă pe o fâșie de 100 km, azi corespunzând aproximativ provinciei cu același nume din Arabia Saudită), unul dintre principalele focare ale creștinismului nestorian în Peninsula Arabică. În 632, Mahomed a încheiat cu ei un tratat de protecție (ahd ad-dhimma), însă odată ce statul islamic a devenit un puternic imperiu, arabii musulmani au simțit nevoia să reducă drepturile nadjaranienilor, care și așa erau umilitoare, și asta s-a întâmplat prin așa-numitele prescripții ale lui Omar, al cărui model va fi reprodus mai jos, pentru evaluarea exactă a naturii statutului de dhimmi și funcției de instrument de umilire a jizyei.

Regii creștini din Peninsula Iberică au tradus termenul jizya ca tributo și au aplicat taxa în toate teritoriile cucerite de către Imperiul Spaniol și cel Portughez în Lumea Nouă.[17].

Tributul în Europa Occidentală medievală

[modificare | modificare sursă]
Banii de tribut, tablou de George Hayter, 1817

Triburile medievale precum vikingii sau celții, care obișnuiau să execute incursiuni de pradă, erau dispuse să cruțe teritoriile vizate dacă potențialele victime erau de acord să ofere bani și bunuri în schimbul securității.


Nobilii feudali pretindeau plata unui tribut din partea vasalilor și țăranilor de pe moșiile lor în schimbul protecției. Taxele plătite erau mai apoi folosite pentru recrutarea și plata armatelor profesioniste în lupta cu vecinii agresivi. Acest tribut avea să evolueze în impozitul medieval, care a coexistat alături de o taxă cerută de biserică, zeciuiala.

În perioada Reconquistei spaniole, regii spanioli au cucerit unele teritorii stăpânite până atunci de mauri, pe care nu au avut capacitatea să le colonizeze cu creștini și să le apere. De aceea, ei s-au mulțumit la început să pretindă plata unui tribut, parias.


Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b Lockard, Craig A. (). Societies, Networks, and Transitions: A Global History: To 1500. Cengage Learning. p. 315. ISBN 0618386122. 
  2. ^ 後漢書, 會稽海外有東鯷人 分爲二十餘國
  3. ^ Yoda, Yoshiie (). The foundations of Japan's modernization: a comparison with China's path towards modernization. The Chinese Tribute System and Japan. Brill Publishers. pp. 40–41. ISBN 9004099999. King Na was awarded the seal of the Monarch of the Kingdom of Wa during the Chinese Han Dynasty, and Queen Himiko, who had sent a tribute mission to the Wei Dynasty (third century), was followed by the five kings of Wa who also offered to the Wei. This evidence points to the fact that at this period Japan was inside the Chinese tribute system. Japanese missions to the Sui (581-604) and Tang Dynasties were recognized by the Chinese as bearers of imperial tribute;however in the middle of ninth century - the early Heian period - Japan rescinded the sending missions to the Tang Empire.  Text "Radtke, Kurt Werner " ignorat (ajutor)
  4. ^ Mizuno Norihito (). „China in Tokugawa Foreign Relations: The Tokugawa Bakufu's Perception of and Attitudes toward Ming-Qing China” (PDF). Ohio State University. p. 109. It was not that Japan, as China’s neighbor, had had nothing to do with or been indifferent to hierarchical international relations when seeking relationships with China or the constituents of the Chinese world order. It had sporadically paid tribute to Chinese dynasties in ancient and medieval times but had usually not been a regular vassal state of China. It had obviously been one of the countries most reluctant to participate in the Sinocentric world order. Japan did not identify itself as a vassal state of China during most of its history, no matter how China saw it. 
  5. ^ ≪삼국사기≫에 의하면 32년(고구려 대무신왕 15)에 후한으로 사신을 보내어 조공을 바치니 후한의 광무제(光武帝)가 왕호를 회복시켜주었다는 기록이 있다
  6. ^ a b Pratt, Keith L.; Rutt, Richard; Hoare, James (). Korea: a historical and cultural dictionary. Routledge. p. 482. ISBN 0700704639. 
  7. ^ Kwak, Tae-Hwan et al. (2003). The Korean peace process and the four powers, p. 99., p. 99, pe Google Books; excerpt, "Korea's tributary relations with China began as early as the fifth century, were regularized during the Goryeo dynasty (918-1392), and became fully institutionalized during the Yi dynasty (1392-1910)."
  8. ^ Kwak, p. 100., p. 100, pe Google Books; excerpt, "The tributary relations between China and Korea came to an end when China was defeated in the Sino-Japanese war of 1894-1895. In fact, the present North Korea is more or less serving as a tribute of China in the modern times;"
  9. ^ Lane, Roger. (2008). Encyclopedia Small Silver Coins, p. 331., p. 331, pe Google Books
  10. ^ Dehkhoda Persian Dictionary
  11. ^ Hugh N. Kennedy (). The Prophet and the Age of the Caliphates. Longman. p. 68. 
  12. ^ Shahid Alam, Articulating Group Differences: A Variety of Autocentrisms, Journal of Science and Society, 2003
  13. ^ Ali (1990), pg. 507
  14. ^ John Louis Esposito, Islam the Straight Path, Oxford University Press, Jan 15, 1998, p. 34.
  15. ^ Lewis (1984), pp. 10, 20
  16. ^ Ali, Abdullah Yusuf (1991). The Holy Quran. Medina: King Fahd Holy Qur-an Printing Complex, pg. 507
  17. ^ Seed, Patricia (). Ceremonies of Possession in Europe's Conquest of the New World, 1492-1640. Cambridge University Press. pp. 80–1. ISBN 0521497574. 

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Vezi și

[modificare | modificare sursă]
Wikţionar
Wikţionar
Caută „tribute” în Wikționar, dicționarul liber.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Tribut&oldid=16095659