Sari la conținut

Pădurea Bolintin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Versiunea pentru tipărire nu mai este suportată și poate avea erori de randare. Vă rugăm să vă actualizați bookmarkurile browserului și să folosiți funcția implicită de tipărire a browserului.
Pădurea Bolintin
Sit de Importanță Comunitară (SCI)
Harta locului unde se află Pădurea Bolintin Sit de Importanță Comunitară (SCI)
alt=Harta locului unde se află Pădurea Bolintin Sit de Importanță Comunitară (SCI)
Localizarea sitului pe harta țării
PozițiaJudețul Giurgiu
 România
Cel mai apropiat orașBolintin-Vale
Coordonate44°26′45″N 25°40′18″E () / 44.44583°N 25.67167°E[1]
Suprafață5.737 ha
BioregiuneContinentală
Înființare2007
Cod Natura 2000ROSCI0138

Pădurea Bolintin este un sit de importanță comunitară (SCI) desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a habitatelor naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat în sudul României (Muntenia), pe teritoriul județului Giurgiu[2].

Localizare

Aria naturală se află în partea nordică a județului Giurgiu, pe teritoriile administrative ale comunelor Crevedia Mare, Găiseni și Vânătorii Mici și al orașului Bolintin-Vale[3] și este străbătută de Autostrada A1, care leagă municipiul București de Pitești[4].

Descriere

Zona a fost declarată sit de importanță comunitară prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România)[5] și se întinde pe o suprafață de 5.737 hectare[6].

Vidră de râu (Lutra lutra)

Situl reprezintă o zonă (încadrată în bioregiune continentală aflată în lunca inferioară a râului Argeș) împădurită cu arboret de stejar (Quercus robur) în asociere cu specii de gorun (Quercus petraea), carpen (Carpinus betulus), cer (Quercus cerris), salcie sau plop alb; ce conservă habitate naturale de tip: Păduri dacice de stejar și carpen, Păduri balcano-panonice de cer și gorun și Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba[7] și protejează faună rară.

La baza desemnării sitului se află câteva specii faunistice enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică)[8], printre care: vidra de râu (un mamifer din specia Lutra lutra)[9], broasca țestoasă de baltă (Emys orbicularis)[10], tritonul cu creastă (Triturus cristatus)[11]) și buhaiul de baltă cu burta roșie (Bombina bombina) [12]; toate aflate pe lista roșie a IUCN[13].

Principalele căi de acces

Monumente și atracții turistice

În vecinătatea sitului se află câteva obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel:

Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Bolintin-Vale
  • Biserica "Sf. Nicolae", "Sf. Mc. Manuil" din satul Bolintin-Deal, construcție 1886, monument istoric.
  • Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Bolintin-Vale, construcție 1832, monument istoric.
  • Mănăstirea Căscioarele din satul omonim (Biserica "Vovidenia", turn-clopotniță și zid de incintă), construcție secolul al XVII-lea, monument istoric.
  • Biserica "Sf. Împărați Constantin și Elena" din satul Crevedia Mare, construcție 1836, monument istoric.
  • Biserica "Sf. Gheorghe" din Crevedia Mică, construcție 1844-1845, ref. 1931, monument istoric.
  • Biserica "Adormirea Maicii Domnului", "Sf. Martiri Brâncoveni" din satul Malu Spart, construcție 1841-1843, monument istoric.
  • Biserica "Sf. Gheorghe" din Vânătorii Mici, construcție 1842-1847, monument istoric.
  • Pretura, azi Primăria din Bolintin-Vale, construcție secolul al XIX-lea, monument istoric.
  • Fostul schit Strâmbul din Găiseni (Biserica "Sf. Nicolae" și ruinele clădirilor monahale), construcție sec. XVI -XVII, monument istoric.
  • Așezarea de la Crevedia Mică (Latène, geto-dacică).
  • Așezarea de tip tell de la Izvoru (Neolitic, Cultura Gumelnița).
  • Situl arheologic de la Malu Spart (Latène, Neolitic, Cultura Boian).

Legături externe

Reportaje

Vezi și

Note

  1. ^ Eunis.eea.europa.eu - Natura 2000 - Pădurea Bolintin (coordonate); accesat la 26 noiembrie 2013
  2. ^ Protectedplanet.net - Pădurea Bolintin Site of Community Importance (Habitats Directive); accesat la 26 noiembrie 2013
  3. ^ Lista siturilor de importanță comunitară (suprafețe și unități administrativ-teritoriale în care este localizat situl) Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 26 octombrie 2013
  4. ^ Eunis.eea.europa.eu - Pădurea Bolintin (geolocalizare) Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 26 noiembrie 2013
  5. ^ Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 și 98 bis din 7 februarie 2008, accesat la 26 noiembrie 2013
  6. ^ Natura2000.mmediu.ro - Biodiversitatea în România - Pădurea Bolintin - Sit de Importanță Comunitară Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 26 noiembrie 2013
  7. ^ Agenția Națională pentru Protecția Mediului - Biodiveristatea în România - Situri de importanță comunitară Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 26 noiembrie 2013
  8. ^ Directiva Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992, privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică; accesat la 26 noiembrie 2013
  9. ^ The IUCN Red List of Threatened Species - Lutra lutra; accesat la 26 octombrie 2013
  10. ^ The IUCN Red List of Threatened Species - Emys orbicularis; accesat la 26 octombrie 2013
  11. ^ The IUCN Red List of Threatened Species - Triturus cristatus; accesat la 26 octombrie 2013
  12. ^ The IUCN Red List of Threatened Species - Bombina Bombina; accesat la 26 noiembrie 2013
  13. ^ Sit Natura 2000 - Pădurea Bolintin (flora și fauna) Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 26 noiembrie 2013