Sezonul de Formula 1 din 1961

Sezonul de Formula 1 din 1961
Durată
14 mai - 8 octombrie
Nr. curse
8
Nr. piloți
53
Nr. echipe
35
Campionul la Piloți
Statele Unite ale Americii Phil Hill (Primul titlu)
Campionul la Constructori
Italia Ferrari (Primul titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1961 a fost cel de-al 15-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 12-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților,[1] și a 4-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.[2] Sezonul a fost disputat pe parcursul a opt curse, începând cu Marele Premiu al Principatului Monaco pe 14 mai și terminându-se cu Marele Premiu al Statelor Unite pe 8 octombrie. În 1961 s-au desfășurat și multe alte curse care nu au făcut parte din campionat.

Primul an al formulei de 1,5 litri a fost dominat de o echipă Ferrari bine pregătită – sezonul 1961 a fost pentru prima dată când italienii au construit o mașină cu motor central, legendarul 156 „Sharknose” – împotriva antipatiei șefului echipei, Enzo Ferrari, față de mașinile cu motor central și credința lui de modă veche precum că mașinile cu motor central au fost construite de oameni care nu aveau destui cai putere. Doar Stirling Moss, într-un Lotus învechit, a reușit să-i învingă pe Ferrari pe două piste unde abilitățile sale au compensat avantajul de putere al Scuderiei. Innes Ireland a câștigat și el o cursă, Marele Premiu al Statelor Unite, după ce Ferrari nu a intrat în cursă. Giancarlo Baghetti, într-un Ferrari privat, a câștigat Marele Premiu al Franței la debutul său în campionat, singurul pilot care a făcut acest lucru, în afară de Nino Farina, câștigătorul primei curse din Campionatul Mondial de Formula 1, în 1950. Baghetti câștigase, de asemenea, singurele sale două curse anterioare de Formula 1, evenimentele non-campionat de la Siracuza și Napoli, dar cursa franceză a fost singura sa victorie în Campionatul Mondial. Lupta pentru campionat dintre piloții de frunte ai Ferrari, Phil Hill și Wolfgang von Trips, s-a încheiat într-o tragedie când von Trips s-a ciocnit cu Jim Clark la Monza, ucigându-l pe von Trips și alți 14 spectatori. Hill a câștigat campionatul, primul pilot american care a făcut acest lucru.[3] Indianapolis 500, o cursă care s-a desfășurat cu reguli complet diferite față de un Grand Prix și nu avea aproape nimic de-a face cu cursele auto în stil european, a fost scoasă din campionat.

Numărul de puncte acordate unui câștigător al cursei a fost crescut la nouă pentru Campionatul Mondial al Piloților, păstrându-se acest sistem de punctaj până la modificarea acestuia în 1991. Sezonul 1961 a fost primul care a prezentat doar un singur furnizor de anvelope, deoarece Firestone a decis să se retragă din sport după unsprezece sezoane.

Pe lângă von Trips, alți doi piloți au murit în acest sezon: britanicul Shane Summers în timpul evenimentului Silver City Trophy de la Brands Hatch și italianul Giulio Cabianca în timpul unui test de la Autodromul Modena.

Piloții și echipele înscrise în campionat

modificare

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1961 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1961. Toate echipele au concurat cu pneurile furnizate de Dunlop.

Imagine Concurent Constructor Motor Șasiu Piloți
Numele pilotului Etape
    Owen Racing Organisation BRM Climax FPF 1,5 L4 P48/57   Tony Brooks Toate
  Graham Hill Toate
    Cooper Car Company Cooper Climax FPF 1,5 L4
Climax FWMV 1,5 L4
T55
T58
  Jack Brabham Toate
  Bruce McLaren Toate
  Isobele de Tomaso De Tomaso Alfa Romeo Giulietta 1,5 L4 F1   Roberto Bussinello 7
  Equipe Nationale Belge Emeryson[a] Maserati Tipo 6 1,5 L4 61   Olivier Gendebien 1
  Lucien Bianchi 1
Climax FPF 1,5 L4   André Pilette 7
    R.R.C. Walker Racing Team Ferguson[a] Climax FPF 1,5 L4 P99   Jack Fairman 5
  Stirling Moss 5
    Scuderia Ferrari SpA SEFAC Ferrari Ferrari 178 1,5 V6
Ferrari 188 1,5 V6
156   Richie Ginther 1–7
  Phil Hill 1–7
  Wolfgang von Trips 1–7
  Olivier Gendebien 3
  Willy Mairesse 6
  Ricardo Rodríguez 7
  Gilby Engineering Gilby Climax FPF 1,5 L4 61   Keith Greene 5
  J.B. Naylor JBW Climax FPF 1,5 L4 Type 2   Brian Naylor 7
    Team Lotus Lotus Climax FPF 1,5 L4 21
18
18/21
  Jim Clark Toate
  Innes Ireland 1, 3–8
  Trevor Taylor 2
  Willy Mairesse 4
    Porsche System Engineering Porsche Porsche 547/3 1,5 F4 787
718/2
  Jo Bonnier Toate
  Dan Gurney Toate
  Hans Herrmann 1, 6

Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos.

Concurent Constructor afiliat Motor Șasiu Piloți
Numele pilotului Etape
  Scuderia Colonia Lotus Climax FPF 1,5 L4 18   Michael May 1, 4, 6
  Wolfgang Seidel 3, 5–7
  Equipe Nationale Belge Lotus Climax FPF 1,5 L4 18   Lucien Bianchi 1
  Willy Mairesse 3
  Camoradi International Cooper Climax FPF 1,5 L4 T53   Masten Gregory 1–5
  Ian Burgess 6
Lotus 18 2–5
  R.R.C. Walker Racing Team Lotus Climax FPF 1,5 L4 18
18/21
21
  Stirling Moss Toate
  Yeoman Credit Racing Team Cooper Climax FPF 1,5 L4 T53   John Surtees Toate
  Roy Salvadori 4-8
  UDT Laystall Racing Team Lotus Climax FPF 1,5 L4 18
18/21
  Cliff Allison 1, 3
  Henry Taylor 1, 3–5, 7
  Lucien Bianchi 4–5
  Juan Manuel Bordeu 4
  Masten Gregory 7–8
  Olivier Gendebien 8
  Scuderia Serenissima Cooper Maserati Tipo 6 1,5 L4 T51   Maurice Trintignant 1, 3–4, 6–7
De Tomaso OSCA 372 1,5 L4 F1   Giorgio Scarlatti 4
Alfa Romeo Giulietta 1,5 L4   Nino Vaccarella 7
  Ecurie Maarsbergen Porsche Porsche 547/3 1,5 F4 718   Carel Godin de Beaufort 2–7
  Hans Herrmann 2
  H&L Motors Cooper Climax FPF 1,5 L4 T53   Jackie Lewis 3–7
  Tony Marsh Lotus Climax FPF 1,5 L4 18   Tony Marsh 3, 5–6
  Scuderia Centro Sud Cooper Maserati Tipo 6 1,5 L4 T53
T51
  Lorenzo Bandini 3, 5–7
  Massimo Natili 5, 7
  Bernard Collomb Cooper Climax FPF 1,5 L4 T53   Bernard Collomb 4, 6
  Tim Parnell Lotus Climax FPF 1,5 L4 18   Tim Parnell 5, 7
  Gerry Ashmore Lotus Climax FPF 1,5 L4 18   Gerry Ashmore 5–7
  Louise Bryden-Brown[4] Lotus Climax FPF 1,5 L4 18   Tony Maggs 5–6
  FISA Ferrari Ferrari 178 1,5 V6 156   Giancarlo Baghetti 4
  Scuderia Sant'Ambroeus Ferrari Ferrari 178 1,5 V6 156   Giancarlo Baghetti 5, 7
  Fred Tuck Cars Cooper Climax FPF 1,5 L4 T45   Jack Fairman 7
  Scuderia Serenissima De Tomaso OSCA 372 1,5 L4 F1   Giorgio Scarlatti 4
Alfa Romeo Giulietta 1,5 L4   Nino Vaccarella 7
  Scuderia Settecolli De Tomaso OSCA 372 1,5 L4 F1   Roberto Lippi 7
  Pescara Racing Team Cooper Maserati Tipo 6 1,5 L4 T45   Renato Pirocchi 7
  Gaetano Starrabba Lotus Maserati Tipo 6 1,5 L4 18   Gaetano Starrabba 7
  Hap Sharp Cooper Climax FPF 1,5 L4 T53   Hap Sharp 8
  John M. Wyatt III Cooper Climax FPF 1,5 L4 T53   Roger Penske 8
  J. Wheeler Autosport Lotus Climax FPF 1,5 L4 18/21   Peter Ryan 8
  Jim Hall Lotus Climax FPF 1,5 L4 18   Jim Hall 8
  J. Frank Harrison Lotus Climax FPF 1,5 L4 18   Lloyd Ruby 8
  Momo Corporation Cooper Climax FPF 1,5 L4 T53   Walt Hansgen 8

Calendar

modificare

Următoarele opt Mari Premii au avut loc în 1961.

1.   2.   3.   4.  
Marele Premiu al Principatului Monaco
14 mai
Marele Premiu al Țărilor de Jos
22 mai
Marele Premiu al Belgiei
18 iunie
Marele Premiu al Franței
2 iulie
 
Monaco (S)
 
Zandvoort (P)
 
Spa-Francorchamps (S)
 
Reims-Gueux (S)
5.   6.   7.   8.  
Marele Premiu al Marii Britanii
15 iulie
Marele Premiu al Germaniei
6 august
Marele Premiu al Italiei
10 septembrie
Marele Premiu al Statelor Unite
8 octombrie
 
Aintree (S)
 
Nürburgring (P)
 
Monza (P)
 
Watkins Glen (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente

modificare

Marile Premii

modificare
Etapa Mare Premiu Pole position Cel mai rapid tur Pilotul câștigător Constructorul câștigător
1   Marele Premiu al Principatului Monaco   Stirling Moss   Richie Ginther
  Stirling Moss
  Stirling Moss   Lotus-Climax
2   Marele Premiu al Țărilor de Jos   Phil Hill   Jim Clark   Wolfgang von Trips   Ferrari
3   Marele Premiu al Belgiei   Phil Hill   Richie Ginther   Phil Hill   Ferrari
4   Marele Premiu al Franței   Phil Hill   Phil Hill   Giancarlo Baghetti   Ferrari
5   Marele Premiu al Marii Britanii   Phil Hill   Tony Brooks   Wolfgang von Trips   Ferrari
6   Marele Premiu al Germaniei   Phil Hill   Phil Hill   Stirling Moss   Lotus-Climax
7   Marele Premiu al Italiei   Wolfgang von Trips   Giancarlo Baghetti   Phil Hill   Ferrari
8   Marele Premiu al Statelor Unite   Jack Brabham   Jack Brabham   Innes Ireland   Lotus-Climax

Clasament Campionatul Mondial al Piloților

modificare

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă.[5][6] Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz. Pilot MCO
 
NLD
 
BEL
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
ITA
 
USA
 
Puncte
1   Phil Hill (3) 2P 1P 9P
R
2P 3P
R
1[b] 34 (38)
2   Wolfgang von Trips 4 1 2 Ab 1 2 AbP[c] 33
3   Stirling Moss 1P
R
4 8 Ab DSC 1 Ab Ab 21
4   Dan Gurney 5 10 6 2 7 7 2 2 21
5   Richie Ginther 2R 5 3R 15 3 8 Ab 16
6   Innes Ireland NS Ab 4 10 Ab Ab 1 12
7   Jim Clark 10 3R 12 3 Ab 4 Ab 7 11
8   Bruce McLaren 6 12 Ab 5 8 6 3 4 11
9   Giancarlo Baghetti 1 Ab AbR 9
10   Tony Brooks 13 9 13 Ab 9R Ab 5 3 6
11   Jack Brabham Ab 6 Ab Ab 4 Ab Ab AbP
R
4
12   John Surtees 11 7 5 Ab Ab 5 Ab Ab 4
13   Olivier Gendebien NSC 4 11 3
14   Jackie Lewis 9 Ab Ab 9 4 3
15   Jo Bonnier 12 11 7 7 5 Ab Ab 6 3
16   Graham Hill Ab 8 Ab 6 Ab Ab Ab 5 3
17   Roy Salvadori 8 6 10 6 Ab 2
  Maurice Trintignant 7 Ab 13 Ab 9 0
  Carel Godin de Beaufort 14 11 Ab 16 14 7 0
  Lorenzo Bandini Ab 12 Ab 8 0
  Cliff Allison 8 NS 0
  Roger Penske 8 0
  Hans Herrmann 9 15 13 0
  Peter Ryan 9 0
  Masten Gregory NSC NS 10 12 11 Ab Ab 0
  Henry Taylor NSC NS 10 Ab 11 0
  Tim Parnell Ab 10 0
  Hap Sharp 10 0
  Tony Maggs 13 11 0
  Michael May Ab 11 NS 0
  Ian Burgess NS NS 14 14 12 0
  Renato Pirocchi 12 0
  Trevor Taylor 13 0
  Tony Marsh NS Ab 15 0
  Keith Greene 15 0
  Gerry Ashmore Ab 16 Ab 0
  Wolfgang Seidel NS 17 Ab Ab 0
  Bernard Collomb Ab NC 0
  Lucien Bianchi NSC Ab Ab Ab 0
  Willy Mairesse Ab Ab Ab 0
  Jack Fairman DSC Ab 0
  Giorgio Scarlatti Ab 0
  Massimo Natili Ab 0
  Ricardo Rodríguez Ab 0
  Gaetano Starrabba Ab 0
  Nino Vaccarella Ab 0
  Roberto Bussinello Ab 0
  Brian Naylor Ab 0
  Roberto Lippi Ab 0
  Jim Hall Ab 0
  Lloyd Ruby Ab 0
  Walt Hansgen Ab 0
  André Pilette NSC 0
Poz. Pilot MCO
 
NLD
 
BEL
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
ITA
 
USA
 
Puncte
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu A abandonat cursa (Ab)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Retras înainte de calificări (Ret)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
(6) Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM
1 A împărțit mașina cu unul sau mai mulți piloți

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1

modificare

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă, dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor.[5][6] Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz. Constructor MCO
 
NLD
 
BEL
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
ITA
 
USA
 
Puncte
1   Ferrari (2) 1 1 1 1[d] (2) 1 40 (52)
2   Lotus-Climax 1 3 8 3 10 1 10 1 32
3   Porsche 5 10 (6) 2 5 7 2 2 22 (23)
4   Cooper-Climax (6) (6) 5 5 4 (5) 3 4 14 (18)
5   BRM-Climax 13 8 13 6 9 Ab 5 3 7
  Cooper-Maserati 7 Ab 13 12 Ab 8 0
  Gilby-Climax 15 0
  Ferguson-Climax DSC 0
  De Tomaso-OSCA Ab Ab 0
  Lotus-Maserati Ab 0
  De Tomaso-Alfa Romeo Ab 0
  JBW-Climax Ab 0
  Emeryson-Maserati NSC 0
  Emeryson-Climax NSC 0
Poz. Constructor MCO
 
NLD
 
BEL
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
ITA
 
USA
 
Puncte

Curse non-campionat

modificare

Alte 25 de curse care nu au contat pentru Campionatul Mondial al Piloților sau Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 au fost organizate pentru mașinile de Formula 1 în timpul sezonului.

Un fundal roz indică o cursă de Formula Intercontinentală⁠(en)[traduceți]. Un fundal albastru indică o cursă combinată de Formula 1 și Formula Intercontinentală.

Numele cursei Circuit Data Pilotul câștigător Constructor
  Trofeul Lombank II Snetterton 26 martie   Jack Brabham   Cooper-Climax
  Trofeul Glover IX Goodwood 3 aprilie   John Surtees   Cooper-Climax
  Pau Grand Prix XXI Pau 3 aprilie   Jim Clark   Lotus-Climax
  Cupa Lavant XIII Goodwood 3 aprilie   Stirling Moss   Cooper-Climax
  Marele Premiu de la Bruxelles III Heysel 9 aprilie   Jack Brabham   Cooper-Climax
  Marele Premiu al Vienei II Aerodromul Aspern 16 aprilie   Stirling Moss   Lotus-Climax
  Aintree 200 VI Aintree 22 aprilie   Jack Brabham   Cooper-Climax
  Marele Premiu al Siracuzei XI Siracuza 25 aprilie   Giancarlo Baghetti   Ferrari
  Trofeul Internațional BRDC XIII Silverstone 6 mai   Stirling Moss   Cooper-Climax
  Marele Premiu de la Napoli XIX Napoli 14 mai   Giancarlo Baghetti   Ferrari
  Marele Premiu al Londrei IX Crystal Palace 22 mai   Roy Salvadori   Cooper-Climax
  Trofeul Silver City VI Brands Hatch 3 iunie   Stirling Moss   Lotus-Climax
  Marele Premiu al Imperiului Britanic XXIII Silverstone 8 iulie   Stirling Moss   Cooper-Climax
  Solitude Grand Prix Solitudering 23 iulie   Innes Ireland   Lotus-Climax
  Trofeul Guards Brands Hatch 7 august   Jack Brabham   Cooper-Climax
  Kanonloppet VII Karlskoga 20 august   Stirling Moss   Lotus-Climax
  Marele Premiu al Danemarcei II Roskilde Ring 26–27 august   Stirling Moss   Lotus-Climax
  Marele Premiu al Modenei XV Modena 3 septembrie   Stirling Moss   Lotus-Climax
  Flugplatzrennen III Aerodromul Zeltweg 17 septembrie   Innes Ireland   Lotus-Climax
  Gold Cup VIII Oulton Park 23 septembrie   Stirling Moss   Ferguson-Climax
  Trofeul Lewis-Evans V Brands Hatch 1 octombrie   Tony Marsh   BRM-Climax
  Coppa Italia I Vallelunga 12 octombrie   Giancarlo Baghetti   Porsche
  Rand Grand Prix V Kyalami 9 decembrie   Jim Clark   Lotus-Climax
  Natal Grand Prix I Westmead 17 decembrie   Jim Clark   Lotus-Climax
  Marele Premiu al Africii de Sud VII East London 26 decembrie   Jim Clark   Lotus-Climax
  1. ^ a b Emeryson și Ferguson au intrat în campionat doar în calitate de constructori de șasiu.
  2. ^ Phil Hill și-a adjudecat titlul la piloți la Marele Premiu al Italiei, după ce Wolfgang von Trips, singurul pilot care îl mai putea depăși în clasament, a decedat în acea cursă.
  3. ^ Wolfgang von Trips a decedat în urma unui accident suferit în Marele Premiu al Italiei din 1961.
  4. ^ Ferrari și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Marii Britanii.

Referințe

modificare
  1. ^ 1974 FIA Yearbook, grey section, page 118
  2. ^ 1974 FIA Yearbook, grey section, page 120
  3. ^ 1974 FIA Yearbook, grey section, pages 120–121
  4. ^ radnor redivivus (). „Radnorian: Mrs Louise Bryden-Brown”. Tredelyn.blogspot.com. Accesat în . 
  5. ^ a b Automobile Year 1961–1962, page 116
  6. ^ a b Whitelock, Mark (). One and a Half Litre Grand Prix Racing, 1961–65: Low Power, High Tech. pp. 15, 34. ISBN 9781845840167. Accesat în .