file:///F:/Cartea%20III/Poruncile/The%20Oral%20Tradition.

html

The Oral Tradition

by Rabbi Aryeh Kaplan

In many respects, the Oral Torah is more important than the

Written Torah.
It is a foundation of our faith to believe that God gave Moses an
oral explanation of the Torah along with the written text.

This oral tradition is now essentially preserved in the Talmud and

Midrashim.

We thus speak of two Torahs. There is the Written Torah (Torah

SheBiKetav) and the Oral Torah (Torah SheB'Al Peh). Both are
alluded to in God's statement to Moses, "Come up to Me to the
mountain, and I will give you… the Torah and the
commandments" (Exodus 24:12).

In many instances, the Torah refers to details not included in the

written text, thus alluding to an oral tradition. Thus, the Torah
states, "You shall slaughter your cattle… as I have commanded
you" (Deut. 12:21), implying an oral commandment concerning
ritual slaughter (shechitah).

Similarly, such commandments as tefillin and tzitzit are found in

the Torah, but no details are given, and they are assumed to be in
the Oral Torah. Although observing Shabbat is one of the Ten
Commandments, no details are given as to how it should be kept,
and these are also in the unwritten tradition. God thus said, "You
shall keep Shabbat holy, as I have commanded your fathers"
(Jeremiah 17:22).

Just as we depend on tradition for the accepted text, vocalization,

and translation of the Torah, so must we depend on tradition for
its interpretation.

The Written Torah cannot be understood without the oral tradition.

Hence, if anything, the Oral Torah is the more important of the
two.

Since the Written Torah appears largely defective unless

supplemented by the oral tradition, a denial of the Oral Torah
necessarily leads to the denial of the divine origin of the written
text as well…

The Oral Torah was originally meant to be transmitted by word of

mouth. It was transmitted from master to student in such a
manner that if the student had any question, he would be able to
ask, and thus avoid ambiguity. A written text, on the other hand,
no matter how perfect, is always subject to misinterpretation.

Furthermore, the Oral Torah was meant to cover the infinitude of

cases which would arise in the course of time. It could never have
been written in its entirety. It is thus written, "Of making many
books there is no end" (Ecclesiastes 12:12). God therefore gave
Moses a set of rules through which the Torah could be applied to
every possible case.

If the entire Torah would have been given in writing, this would
lead to division and discord.

If the entire Torah would have been given in writing, everyone

would be able to interpret it as he desired. This would lead to
division and discord among people who followed the Torah in
different ways. The Oral Torah, on the other hand, would require
a central authority to preserve it, thus assuring the unity of Israel.

Since many non-Jews also accept the Bible as sacred, the Oral
Torah is the main thing that distinguishes Judaism and makes it
unique. The Oral Torah could therefore not be written until the
non-Jews had adopted their own religion based on the Bible. God
thus said, "If I would have written the majority of my Torah, [Israel]
would be counted the same as strangers" (Hosea 8:12).

The Oral Torah is therefore the basis of God's covenant with

Israel. It is even more dear to God than the Written Torah.

Details of the Mitzvot

The Oral Torah is the means through which we devote our lives to
God and His teachings.

God revealed all the details of how the commandments should be

observed while Moses was on Mount Sinai. God also revealed to
Moses many interpretations and laws that would not be used until
much later. These, however, were not taught to the people at
large.

There is a tradition that God taught Moses the written Torah by

day and the Oral Torah by night…

Moses taught the Oral Torah to Aaron, his sons, and the Elders,
in that order. It is thus written, "Moses called Aaron, his sons, and
the Elders of Israel" (Leviticus 9:1). The laws were then taught to
all the people and reviewed, until each person had gone over
them four times.

Before his death, Moses again reviewed the Oral Torah and
clarified any ambiguous points. It is thus written, "Moses took
upon himself to expound this Torah" (Deut. 1:5).

Besides receiving many explanations and details of laws, Moses

also received hermeneutic rules for deriving laws from the Torah
and for interpreting it. In many cases, he was also given the cases
in which these rules cold be applied. Although the study of these
rules was originally a central part of the tradition, their details
were gradually forgotten when persecutions destroyed the great
academies.

Laws and details involving common everyday occurrences were

transmitted directly by Moses. However, laws involving
infrequently occurring special cases were given in such a way as
to be derivable from scripture by hermeneutic rules. Otherwise,
there would be danger that they would be forgotten.
Laws from Logic

Laws which Moses taught directly are referred to as "Laws to

Moses from Sinai" (halachot le-Moshe mi-Sinai). These laws were
carefully preserved from generation to generation, and for this
reason one never finds a dispute concerning them.

However, in the case of laws derived from hermeneutic rules or

logic, occasional disputes can be found. These include all the
debates in the Talmud. The sages thus had the rule, "If it is law, it
must be accepted. But if it is derived, it can be debated."

The laws received directly and those derived by hermeneutic

rules are equivalent in scope and importance, and are
approximately equal in number.

Both laws received orally and those derived by hermeneutic rules

have the same status as laws written in the Torah, and are
counted as Torah commandments (mitzvot de-Orayta). It is only
with regard to oaths that they are in any way differentiated from
laws that are actually written in the Torah.

All laws which were derived from scripture or logic were formally
accepted by the Sanhedrin. They then became part of the Oral
Torah and were transmitted from generation to generation.

Details of some rabbinical laws originated from Sinai.

All the laws received by Moses were transmitted orally from

generation to generation and needed no further proof or
derivation from scripture. In some cases, however, a scriptural or
logical basis was provided for even such laws, so that they be
remembered better. This was especially true in the case of laws
that were not common knowledge.

Many oral laws were incorporated into the Bible in the works of
the prophets.
God also gave Moses many rules regarding how and under what
conditions to enact new laws. Therefore, details of rabbinical laws
are sometimes said to have originated from Sinai.

All laws legislated by the Sanhedrin eventually became part of the

oral tradition which was transmitted from generation to
generation.

Transmission

The Oral Torah was handed down by word of mouth from Moses
to Joshua, then to the Elders, the Prophets, and the Great
Assembly. The Great Assembly was the Sanhedrin led by Ezra, at
the beginning of the time of the Second Temple, which undertook
to enact legislation that would make Judaism viable in the
diaspora.

The Great Assembly codified much of the Oral Torah in a form

that could be memorized by the students. This codification was
known as the Mishnah. One reason for this name was that it was
meant to be reviewed (shana) over and over until memorized. The
word also denoted that the Mishnah was secondary (sheni) to the
Written Torah.

It was required that the oral tradition be handed down word for
word, exactly as it had been taught. The sages who taught this
first Mishnah were known as Tannayim, Tanna in the singular.
This word comes from the Aramaic word tanna, equivalent to the
Hebrew shana meaning "to repeat."

Although the Oral Torah was meant to be transmitted by word of

mouth, it was permissible to keep personal records. Therefore,
many individuals would write down personal notes of what was
taught in the academies. This was especially true of teachings
that were not often reviews. Many also added marginal notes to
the biblical scrolls which they used to study.
Similarly, the heads of the academies would keep written notes in
order to preserve the traditions accurately. However, since none
of these notes was published, they were known as "hidden
scrolls" (megillot setarim).

During the generations following the Great Assembly, the

Mishnah developed into a program of study for the students to
memorize. This was expanded by new legislation and case law.
This was known as the "first Mishnah" (Mishnah Rishona).

As controversies began to develop, variations in the Mishnahs of

the various masters began to appear. At the same time, the order
of the Mishnah was improved, especially by Rabbi Akiva (1-121
CE). Certain parts of the Mishnah were placed in almost their
present form.

At this time, however, no part of the Oral Torah had been

published. The only exception were such minor works as the
Scroll of Fasts (Megillat Taanit).

Rabbi Yehudah's Mishnah

The final and most precise redaction of the Mishnah was made by
Rabbi Yehudah the Prince. This is the Mishnah that we have
today, as part of the Talmud. The work was completed in 3948
(188 CE).

The Mishnah consists of six orders, comprising 63 tracts.

In compiling his work, Rabbi Yehudah made use of the earlier

Mishnah, condensing it and deciding among various disputed
questions. The sages of his time all concurred with his decisions
and ratified his edition. However, even rejected opinions were
included in the text, so that they be recognized as such and not
revived in later generations.
There is a question as to when the Mishnah was put in writing.
Some authorities maintain that Rabbi Yehudah himself published
it. According to others, however, it was preserved orally until
several generations later.

Tradition says that if there is danger of the Oral Torah being

forgotten, it can be put in writing.

There was a tradition that if there was danger that the Oral Torah
be forgotten, it could be put in writing. It is thus written, "It is a
time to work for God, make void His Torah" (Psalms 119:126).
This also implies that when there is danger of the Torah becoming
voided and forgotten, it is a time to work for God and remedy the
situation…

Since the tradition required that the Oral Torah be written under
certain conditions, the commandment to write a Torah scroll now
also includes an obligation to write or purchase books of Mishnah
and Talmud containing the Oral Torah.

Besides the Mishnah, other volumes were compiled by the

students of Rabbi Yehudah during this period. These included the
Tosefta which follows the order of the Mishnah, as well as the
Mechilta commentary on Exodus, the Sifra on Leviticus, and the
Sifri on Numbers and Deuteronomy. Works from outside Rabbi
Yehudah's school went by the name of Baraita. Not too long after
this, the Jerusalem Talmud (Talmud Yerushalmi) was compiled by
Rabbi Yochanan.

The Talmud

In ancient times, the practice was for students first to memorize

the basics of the Oral Torah, and then carefully to analyze their
studies. During the period preceding Rabbi Yehudah, the
memorized laws developed into the Mishnah, while the analysis
developed into a second discipline known as the Gemara. After
the Mishnah was compiled, these discussions continued,
becoming very important in clarifying the Mishnah.

The Gemara developed orally for some 300 years following the
redaction of the Mishnah. Finally, when it came into danger of
being forgotten and lost, Rav Ashi (352-427 CE), together with his
school in Babylonia undertook to collect all these discussions and
set them in order. Rav Ashi spent most of his life on this project
together with his colleague Ravina. After his death, his son, Mar
bar Rav Ashi (Tavyomi) continued the work along with Meremar.
The Babylonian Talmud (Talmud Bavli), as it is called, was
published in the year 4265 (505 CE).

The Talmud discusses legislation, and stories to enhance the

discussions.

The Babylonian Talmud was completed on 37 of the 63 tracts of

the Mishnah. Its main purpose was to clarify the Mishnah,
establish which opinions are binding, provide derivations for the
laws, discuss later legislation, and provide homilies and stories to
enhance the discussions.

There were a total of 40 generations, comprising 1,817 years,

from Moses until the final redaction of the Talmud.

The Babylonian Talmud was accepted by all Israel as the final

binding authority in all questions of religion and law. All
subsequent codifications of Torah law are binding only insofar as
they are based on the Talmud. To oppose even a single teaching
of the Talmud is to oppose God and His Torah.
From "The Handbook of Jewish Thought" (Vol. 1), Maznaim Publishing. Reprinted with
permission.
Traducerea

Tradiția orală
de rabinul Aryeh Kaplan

În multe privințe, Tora orală este mai importantă decât Tora

scrisă.

Este un fundament al credinței noastre să credem că Dumnezeu

i-a dat lui Moise o explicație orală a Torei împreună cu textul
scris.

Această tradiție orală este acum păstrată în esență în Talmud și

Midrashim.

Vorbim astfel de două Tore. Există Tora scrisă (Torah

SheBiKetav) și Tora orală (Torah SheB'Al Peh). La amândoi se
face aluzie în declarația lui Dumnezeu către Moise: „Suie-te la
Mine la munte și îți voi da... Tora și poruncile” (Exod 24:12).

În multe cazuri, Tora se referă la detalii care nu sunt incluse în

textul scris, făcând astfel aluzie la o tradiție orală. Astfel, Tora
afirmă: „Îți vei înjunghia vitele... așa cum ți-am poruncit” (Deut.
12:21), implicând o poruncă orală cu privire la sacrificarea rituală
(shechitah).

În mod similar, porunci precum tefillin și tzitzit se găsesc în Tora,

dar nu sunt date detalii și se presupune că sunt în Tora orală.
Deși respectarea Șabatului este una dintre cele zece porunci, nu
sunt oferite detalii cu privire la modul în care ar trebui să fie ținut
și acestea sunt, de asemenea, în tradiția nescrisă. Astfel
Dumnezeu a spus: „Să sfințești Sabatul, așa cum le-am poruncit
părinților tăi” (Ieremia 17:22).
Așa cum depindem de tradiție pentru textul acceptat, vocalizarea
și traducerea Torei, la fel trebuie să depindem de tradiție pentru
interpretarea ei.

Tora scrisă nu poate fi înțeleasă fără tradiția orală. Prin urmare,

dacă este ceva, Tora orală este cea mai importantă dintre cele
două.

Întrucât Tora scrisă pare în mare parte defectuoasă, dacă nu este

completată de tradiția orală, o negare a Torei orale duce în mod
necesar la negarea originii divine a textului scris...

Tora orală a fost inițial menită să fie transmisă prin gură în gură. A
fost transmisă de la maestru la student în așa fel încât, dacă
studentul ar avea vreo întrebare, ar putea să întrebe și astfel să
evite ambiguitatea. Un text scris, pe de altă parte, oricât de
perfect ar fi, este întotdeauna supus interpretării greșite.

În plus, Tora orală a fost menită să acopere infinitatea de cazuri

care vor apărea în decursul timpului. Nu ar fi putut fi scris
niciodată în întregime. Este scris astfel: „Făcând multe cărţi nu
are sfârşit” (Eclesiastul 12:12). Prin urmare, Dumnezeu ia dat lui
Moise un set de reguli prin care Tora putea fi aplicată în orice caz
posibil.

Dacă întreaga Tora ar fi fost dată în scris, aceasta ar duce la

diviziune și discordie.

Dacă întreaga Tora ar fi fost dată în scris, fiecare ar putea să o

interpreteze așa cum ar dori. Acest lucru ar duce la diviziune și
discordie între oamenii care au urmat Tora în moduri diferite. Tora
orală, pe de altă parte, ar necesita o autoritate centrală care să o
păstreze, asigurând astfel unitatea Israelului.
Deoarece mulți non-evrei acceptă și Biblia ca fiind sacră, Tora
orală este principalul lucru care distinge iudaismul și îl face unic.
Prin urmare, Tora orală nu putea fi scrisă până când ne-evreii nu
și-au adoptat propria religie bazată pe Biblie. Dumnezeu a spus
astfel: „Dacă aș fi scris cea mai mare parte a Torei mele, [Israelul]
ar fi socotit la fel ca străini” (Osea 8:12).

Prin urmare, Tora orală este baza legământului lui Dumnezeu cu

Israel. Este chiar mai drag lui Dumnezeu decât Tora Scrisă.

Detalii despre Mitzvot

Tora orală este mijlocul prin care ne dedicăm viețile lui Dumnezeu
și învățăturilor Sale.

Dumnezeu a dezvăluit toate detaliile despre cum ar trebui

respectate poruncile în timp ce Moise se afla pe Muntele Sinai.
De asemenea, Dumnezeu i-a descoperit lui Moise multe
interpretări și legi care nu aveau să fie folosite decât mult mai
târziu. Acestea, însă, nu au fost predate oamenilor în general.

Există o tradiție conform căreia Dumnezeu l-a învățat pe Moise

Tora scrisă ziua și Tora orală noaptea...

Moise a predat Tora orală lui Aaron, fiilor săi și bătrânilor, în

această ordine. Este scris astfel: „Moise i-a chemat pe Aaron, pe
fiii săi și pe bătrânii lui Israel” (Levitic 9:1). Legile au fost apoi
predate tuturor oamenilor și revizuite, până când fiecare persoană
a trecut peste ele de patru ori.

Înainte de moartea sa, Moise a revizuit din nou Tora orală și a

clarificat orice puncte ambigue. Este scris astfel: „Moise a luat
asupra sa să expună această Tora” (Deut. 1:5).
Pe lângă faptul că a primit multe explicații și detalii despre legi,
Moise a primit și reguli hermeneutice pentru derivarea legilor din
Tora și pentru interpretarea ei. În multe cazuri, i s-au dat și
cazurile în care aceste reguli să fie aplicate la rece. Deși studiul
acestor reguli a fost inițial o parte centrală a tradiției, detaliile lor
au fost uitate treptat când persecuțiile au distrus marile academii.

Legile și detaliile care implică întâmplări comune de zi cu zi au

fost transmise direct de Moise. Cu toate acestea, legile care
implică cazuri speciale care apar rar au fost date în așa fel încât
să poată fi derivate din Scriptură prin reguli hermeneutice. Altfel,
ar exista pericolul ca ei să fie uitați.

Legi din logica

Legile pe care Moise le-a predat direct sunt denumite „Legi lui
Moise din Sinai” (halachot le-Moshe mi-Sinai). Aceste legi au fost
păstrate cu grijă din generație în generație și din acest motiv nu
se găsește nicio dispută cu privire la ele.

Totuși, în cazul legilor derivate din reguli sau din logică

hermeneutică, pot fi găsite dispute ocazionale. Acestea includ
toate dezbaterile din Talmud. Înțelepții aveau astfel regula: „Dacă
este lege, trebuie acceptată. Dar dacă este derivată, poate fi
dezbătută”.

Legile primite direct și cele derivate prin regulile hermeneutice

sunt echivalente ca amploare și importanță și sunt aproximativ
egale ca număr.

Atât legile primite oral, cât și cele derivate prin reguli

hermeneutice au același statut ca și legile scrise în Tora și sunt
considerate porunci Torei (mitzvot de-Orayta). Numai în ceea ce
privește jurămintele, acestea sunt diferențiate în vreun fel de
legile care sunt de fapt scrise în Tora.
Toate legile care au fost derivate din scripturi sau din logică au
fost acceptate în mod oficial de Sinedrin. Apoi au devenit parte
din Tora orală și au fost transmise din generație în generație.

Detaliile unor legi rabinice provin din Sinai.

Toate legile primite de Moise au fost transmise oral din generație

în generație și nu au avut nevoie de alte dovezi sau de derivații
din scripturi. În unele cazuri însă, a fost prevăzută o bază
scripturală sau logică chiar și pentru astfel de legi, astfel încât să
fie amintite mai bine. Acest lucru a fost valabil mai ales în cazul
legilor care nu erau cunoscute.

Multe legi orale au fost încorporate în Biblie în lucrările profeților.

Dumnezeu i-a dat lui Moise multe reguli cu privire la modul și în

ce condiții să promulgă noi legi. Prin urmare, se spune că detaliile
legilor rabinice provin uneori din Sinai.

Toate legile legiferate de Sanhedrin au devenit în cele din urmă

parte a tradiției orale care a fost transmisă din generație în
generație.

Transmitere

Tora orală a fost transmisă prin cuvânt de la Moise lui Iosua, apoi
bătrânilor, profeților și Marii Adunări. Marea Adunare a fost
Sinhedrinul condus de Ezra, la începutul timpului celui de-al
Doilea Templu, care s-a angajat să adopte o legislație care să
facă iudaismul viabil în diaspora.

Marea Adunare a codificat o mare parte din Tora orală într-o

formă care ar putea fi memorată de către studenți. Această
codificare a fost cunoscută sub numele de Mishnah. Unul dintre
motivele pentru acest nume a fost că a fost menit să fie revizuit
(shana) din nou și din nou până când este memorat. Cuvântul a
mai indicat că Mishnah era secundară (sheni) față de Tora scrisă.

Se cerea ca tradiția orală să fie transmisă cuvânt cu cuvânt, exact

așa cum fusese predată. Înțelepții care au predat această primă
Mishnah erau cunoscuți ca Tannayim, Tanna la singular. Acest
cuvânt provine din cuvântul aramaic tanna, echivalent cu shana în
ebraică care înseamnă „a repeta”.

Deși Tora orală a fost menită să fie transmisă prin gură în gură,
era permisă păstrarea înregistrărilor personale. Prin urmare, mulți
indivizi și-au scris note personale despre ceea ce se preda în
academii. Acest lucru a fost valabil mai ales pentru învățăturile
care nu erau deseori recenzii. Mulți au adăugat și note marginale
la sulurile biblice pe care obișnuiau să le studieze.

În mod similar, șefii academiilor ar păstra note scrise pentru a

păstra tradițiile cu exactitate. Cu toate acestea, din moment ce
niciuna dintre aceste note nu a fost publicată, ele erau cunoscute
sub denumirea de „ suluri ascunse” (megillot setarim).

În timpul generațiilor care au urmat Marii Adunări, Mishnah s-a

dezvoltat într-un program de studiu pe care elevii să-l memoreze.
Aceasta a fost extinsă de noua legislație și jurisprudență. Aceasta
a fost cunoscută drept „prima Mișna” (Mishnah Rishona).

Pe măsură ce controversele au început să se dezvolte, au

început să apară variații în Mishnah-urile diferiților maeștri. În
același timp, ordinea Mishnah a fost îmbunătățită, în special de
rabinul Akiva (1-121 d.Hr.). Anumite părți din Mishnah au fost
plasate aproape în forma lor actuală.
În acest moment, însă, nicio parte din Tora orală nu fusese
publicată. Singura excepție au fost astfel de lucrări minore
precum Pergamentul posturilor (Megillat Taanit).

Mishnah a lui Rabbi Yehudah

Redactarea finală și cea mai precisă a Mishnah a fost făcută de

rabinul Yehudah Prințul. Aceasta este Mishnah pe care o avem
astăzi, ca parte a Talmudului. Lucrarea a fost finalizată în 3948
(188 d.Hr.).

Mishnah este alcătuită din șase ordine, cuprinzând 63 de tratate.

În compilarea lucrării sale, rabinul Yehudah s-a folosit de Mishnah

anterioară, condensând-o și hotărând între diverse întrebări
disputate. Înțelepții timpului său au fost de acord cu deciziile sale
și i-au ratificat ediția. Cu toate acestea, chiar și opiniile respinse
au fost incluse în text, pentru ca acestea să fie recunoscute ca
atare și să nu fie reînviate în generațiile ulterioare.

Există o întrebare cu privire la momentul în care Mishnah a fost

scrisă. Unele autorități susțin că însuși rabinul Yehudah l-a
publicat. Potrivit altora, însă, s-a păstrat oral până la câteva
generații mai târziu.

Tradiția spune că dacă există pericolul ca Tora orală să fie

uitată, aceasta poate fi pusă în scris.

A existat o tradiție conform căreia, dacă exista pericolul ca Tora

orală să fie uitată, aceasta putea fi pusă în scris. Este scris astfel:
„Este vremea să lucrezi pentru Dumnezeu, să anulezi Tora Lui”
(Psalmii 119:126). Acest lucru implică, de asemenea, că atunci
când există pericolul ca Tora să fie anulată și uitată, este timpul
să lucrăm pentru Dumnezeu și să remediați situația...
Deoarece tradiția cerea ca Tora orală să fie scrisă în anumite
condiții, porunca de a scrie un sul Tora include acum și obligația
de a scrie sau cumpăra cărți de Mishnah și Talmud care conțin
Tora orală.

Pe lângă Mishnah, și alte volume au fost compilate de studenții lui

Rabbi Yehudah în această perioadă. Acestea au inclus Tosefta
care urmează ordinea Mishnah, precum și comentariul Mechilta
despre Exod, Sifra despre Levitic și Sifri despre Numeri și
Deuteronom. Lucrările din afara școlii rabinului Yehudah se
numeau Baraita. Nu prea mult după aceasta, Talmudul
Ierusalimului (Talmud Yerushalmi) a fost compilat de rabinul
Yochanan.

Talmudul

În cele mai vechi timpuri, practica era ca studenții să memoreze

mai întâi elementele de bază ale Torei orale și apoi să-și
analizeze cu atenție studiile. În perioada premergătoare lui Rabbi
Yehudah, legile memorate s-au dezvoltat în Mishnah, în timp ce
analiza sa dezvoltat într-o a doua disciplină cunoscută sub
numele de Gemara. După ce Mishnah a fost întocmit, aceste
discuții au continuat, devenind foarte importante în clarificarea
Mishnah.

Gemara s-a dezvoltat pe cale orală timp de aproximativ 300 de

ani după redactarea Mishnah. În cele din urmă, când a intrat în
pericol de a fi uitat și pierdut, Rav Ashi (352-427 d.Hr.), împreună
cu școala sa din Babilon, s-au angajat să adune toate aceste
discuții și să le pună în ordine. Rav Ashi și-a petrecut cea mai
mare parte a vieții în acest proiect împreună cu colegul său
Ravina. După moartea sa, fiul său, Mar bar Rav Ashi (Tavyomi) a
continuat munca împreună cu Meremar. Talmudul babilonian
(Talmud Bavli), așa cum este numit, a fost publicat în anul 4265
(505 d.Hr.).
 Talmudul discută legislație și povești pentru a spori discuțiile.

Talmudul babilonian a fost finalizat pe 37 din cele 63 de tracturi

ale Mishnah. Scopul său principal a fost acela de a clarifica
Mishnah, de a stabili ce opinii sunt obligatorii, de a oferi derivații
pentru legi, de a discuta legislația ulterioară și de a oferi omilii și
povești pentru a spori discuțiile.

Au fost în total 40 de generații, cuprinzând 1.817 ani, de la Moise

până la redactarea finală a Talmudului.

Talmudul babilonian a fost acceptat de tot Israelul ca autoritate

finală obligatorie în toate problemele de religie și lege. Toate
codificările ulterioare ale legii Torei sunt obligatorii numai în
măsura în care se bazează pe Talmud. A te opune chiar și unei
singure învățături a Talmudului înseamnă a te opune lui
Dumnezeu și Torei Sale.