Revista Universul

Infracţiunea de abuzJuridic  nr.

în serviciu în9,lumina
septembrie 2016,
deciziei pp.405/2016
CC nr. 5-19 5

I. EDITORIAL

INFRACŢIUNEA DE ABUZ ÎN SERVICIU ÎN LUMINA

DECIZIEI CURŢII CONSTITUŢIONALE NR. 405/20161

Prof. univ. dr. Gheorghe Dobrican

Universitatea Ecologică Bucureşti
Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Abstract

Through the above mentioned Decision issued by the Constitutional Court the exception of
unconstitutionality raised by a large number of public officer arraigned for the committing the crime
of abuse of authority regulated by the Art. 246 of the Criminal Code 1969 and Art. 297 para 1 of the
applicable Criminal Code has been admitted with full justification, determining that these clauses are
constitutional whereas through the phrase „defectively fulfils” within their content it is understood
„fulfils through the infringement of the law”.
The faulty regulating of the infringement of the law regarding the abuse of power while on duty
by using the phrase „meets in a wrong manner”, which is improper, to criminal law, has given the
possibility to prosecutors and judges to consider in a subjective and arbitrary manner, if a deed
imputed to a state functionary, not punished by the law, meets the constitutional rights of the
infringement of the law regarding the abuse of power.
Using the collocation „meets by breaking the law” used in the decision of the Constitutional
Court, it is wanted that the deed imputed on the state's functionary achieve „the standard objective”,
which is to be punished by the law.
The deed of the state's functionary, not punishable by the law, does not represent an „unlawful
crime” that can attract a criminal sanction, but an illicit unlawful, deed that will attract a reparative

1 Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, referitoare la excepţia de neconstitu-
ţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal din 1969, ale art. 297 (alin. 1) din Codul penal şi ale
art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, a
fost publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016.
1. The decision of the Constitutional Court number 405 from the fifteenth of June 2016, regarding
the unconstitutional dispositions art. 246 of the Criminal Code from 1969, of art. 297 (alin. 1) of the
Criminal Code and of art. 13 from the Law number 78/2000 for preventing, discovery and accusing
deeds of corruption, was published in the Official RA number 517 from the eighth of July 2016.
6 GHEORGHE DOBRICAN
sanction, if the conditions of the juristic act are met which can be administrative, civil, material, tax
or contravention.
The documents issued by state functionaries, in accordance with work attributions that they
have and the type of places where this activity takes place can be cancelled or abolished by using
judiciary procedures regulated by the law, in which the people that consider themselves injured party
in right or lawful interest can demand retribution.
For the errors in the process of interpreting and applying the law or for the wrong or
contradictory solutions, all state functionaries, not only judges or prosecutors, as the High Court of
Cassation and Justice has wrongfully pronounced, cannot be charged legally due to the fact that the
lawmaker did not accuse and could not even accuse the wrong errors or solutions, in most of the
cases generated by the faults in the law system.
Saying that deeds of non-criminal law are infringements of the law by abusing power for which
state functionaries have been accused, which are not incriminated by the law, for which there are
different judicial procedures, is a practise contrary to the law, created after the year 1990 by the
prosecutors and by the courts.
If this decision of the Constitutional Court will be interpreted and applied by prosecutors and
judges accordingly, this will remain as an important contribution in turning to good account of
criminal law, which is called to defend the fundamental rights and freedoms of man through means of
criminal law and not to repress them.

Keywords: Abuse on duty; „fulfils wrongfully”; „fulfils by breaking the law”; unlawful
criminal; accusing; unlawful non-criminal; judicial responsibility; judicial act; judicial procedure.

Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate

ridicată de un număr mare de funcţionari publici trimişi în judecată pentru
săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, care a fost reglementată de art. 246 din
Codul penal din 19692, având conţinutul „Fapta funcţionarului public, care, în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl
îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor
legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”, precum
şi de art. 297 alin. 1 din Codul penal în vigoare, adoptat în anul 2009, potrivit
căruia „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu
îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o
pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane
fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
Prin Decizia enunţată mai sus, Curtea Constituţională a admis, cu deplin
temei, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 din
Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal în vigoare sunt consti-
tuţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din
cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

2Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal foloseşte sintagma „Codul Penal
din 1969”, iar Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală foloseşte
sintagma „Codul de procedură penală din 1968”.
Infracţiunea de abuz în serviciu în lumina deciziei CC nr. 405/2016 7
Ţin să precizez că, studiul de faţă, cu privire la Decizia Curţii Constituţionale
nr. 405/2016, nu constituie o pledoarie pentru exonerarea de răspundere penală a
funcţionarilor publici propriu-zişi, funcţionarilor publici asimilaţi (liber-
profesioniştii) şi funcţionarilor publici privaţi, dacă aceştia sunt vinovaţi, ci o
pledoarie pentru incriminarea precisă, clară şi corectă a faptelor care li se impută
acestora, pentru evitarea cu desăvârşire a oricărei erori judiciare cu consecinţe
deosebit de grave asupra lor şi ale familiilor lor.
Numai printr-o reglementare riguroasă, cu respectarea strictă a normelor de
tehnică legislativă şi o justiţie bazată pe adevăr şi dreptate, de care depinde
conduita legală şi morală a unui popor, se va putea asigura respectarea ordinii de
drept, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor garantate de
Constituţie, în concordanţă cu Convenţia Europeană pentru Apărarea Dreptului
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Fără să minimalizez soluţia adoptată de Curtea Constituţională, care era
imperios necesară, este de observat asemănarea acesteia cu modificarea adusă
Codului penal prin Decretul nr. 192/19503, care a modificat art. 245 din Codul
penal, devenit art. 246, când pentru prima dată în legislaţia noastră penală a fost
incriminată infracţiunea de abuz în serviciu, cu această denumire, având
conţinutul „Încălcarea îndatoririlor de serviciu săvârşită de către un funcţionar,
prin depăşirea sau folosirea abuzivă a atribuţiilor sale, ori prin violarea sau neres-
pectarea obligaţiilor impuse prin dispoziţii legale (s.n. – Gh.D.), dacă prin aceasta
se împiedică, îngreunează sau întârzie executarea sarcinilor decurgând din planul
de stat, se stânjeneşte bunul mers al unităţilor sau organizaţiilor obşteşti, ori se
produce o pagubă avutului obştesc sau intereselor legale ale cetăţenilor, dacă fapta
nu constituie o altă infracţiune pedepsită de lege ca fiind săvârşită de funcţionar în
exerciţiul atribuţiilor sale, constituie infracţiunea de abuz în serviciu (s.n. – Gh.D.)
şi se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 2-10 ani şi interdicţie corecţională
de la 1 la 3 ani”.4
Pentru prima dată în legislaţia noastră penală, legiuitorul a folosit sintagma
„îndeplineşte în mod defectuos” în Codul penal din 1969.
În anul 1969, România era stat socialist, făcând parte din sistemul socialist,
situaţie în care legiuitorul se inspira, de regulă, din legislaţia Republicii Sovietice
Federativă Socialistă Rusă. Cercetând însă, reglementarea infracţiunii de abuz în
serviciu în Codul penal al acestei Republici, am constatat că în definirea infracţiunii
de abuz în serviciu nu se folosea sintagma „îndeplineşte în mod defectuos”.5

3 Publicat în Buletinul Oficial nr. 67 din 5 august 1950.

4 Art. 245 devenit art. 246 a mai fost modificat prin Decretul nr. 202/1953, publicat în Buletinul
Oficial nr. 15 din 14 mai 1953 în care s-a păstrat sintagma „impuse prin dispoziţiile legale” şi prin
Decretul nr. 318/1958, publicat în Buletinul Oficial nr. 27 din 21 iulie 1958 prin care această sintagmă a
fost înlăturată.
5 În Codul penal al R.S.F.S.R., text oficial cu modificările până la 1 noiembrie 1946, publicat în

Editura de Stat pentru Literatura juridică, în anul 1949, infracţiunea de abuz în serviciu era incri-
minată prin art. 109, având conţinutul „Abuzul de putere sau abuzul în serviciu, adică faptele ce
8 GHEORGHE DOBRICAN

Din cele arătate mai sus, rezultă că sintagma „îndeplineşte în mod defectuos”,
folosită în legislaţia noastră penală, pentru definirea infracţiunii de abuz în serviciu,
a fost „opera” exclusivă, sui-generis a legiuitorului socialist român din 1969.
Introducerea sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos”, în definirea infracţi-
unii de abuz în serviciu în art. 246 din Codul penal din 1969 şi art. 297 alin. 1 din
Codul penal în vigoare, a constituit un regres legislativ în raport de reglementarea
făcută de acelaşi legiuitor prin Decretele nr. 192/1950 şi nr. 202/1953 în care s-a
utilizat o sintagmă mult mai potrivită, respectiv „impuse prin dispoziţiile legale”.
Sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” este vagă şi improprie ştiinţei
dreptului penal prin caracterul de generalitate al cuvântului „defectuos” din
conţinutul acestuia, care conform Dicţionarului explicativ al limbii române (DEX)6
are înţelesul „ cu defecte, cu lipsuri”.
Faţă de înţelesul cuvântului „defectuos”, din sintagma „îndeplineşte în mod
defectuos”, este evident caracterul de generalitate şi imprecizie al acestuia,
încălcându-se principiul incriminării şi pedepsei (nulum crimen, nula paena sine
lege), potrivit căruia „legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi
pedepsele”.
În punctele de vedere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală,
instanţelor enumerate în Decizie, Guvernului şi Avocatului Poporului, a unei
opinii singulare din doctrină7, precum şi în avertizările şi atenţionările făcute de
unele persoane în mass-media8 s-a exprimat opinia că dispoziţiile art. 246 din
Codul penal din 1969 şi art. 297 alin. 1 din Codul penal în vigoare sunt clare,
precise, concise, accesibile, predictibile, previzibile, fluente şi inteligibile, fără
pasaje obscure şi echivoce, reglementând conduita de urmat pentru destinatarul
normei penale?!
Opinia exprimată mai sus nu poate fi acceptată, deoarece definirea infracţiunii
de abuz în serviciu prin folosirea sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos” adică
cu defecte şi lipsuri, dă posibilitatea procurorului să aprecieze în mod arbitrar şi
subiectiv care din faptele imputate funcţionarilor publici propriu-zişi, în accep-
ţiunea art. 175 alin. 1 din Codul penal, funcţionarilor publici asimilaţi
(liber-profesioniştii) în accepţiunea art. 175 alin. 2 din Codul penal şi funcţionarilor
privaţi, în accepţiunea art. 308 din Codul penal, care-şi exercită activitatea în

funcţionarul le poate săvârşi numai datorită funcţiunii ce îndeplineşte şi care, nefiind cerute de
nevoile serviciului, dăunează vădit bunului mers al instituţiei sau întreprinderii, ori pricinuesc
pagube averii acestora, ori atrag o încălcare a ordinei sociale sau a drepturilor şi intereselor
cetăţenilor, ocrotite de lege, dacă aceste fapte sunt comise în mod sistematic sau din interes material,
ori din alte interese personale, şi deşi n’au urmări grave totuşi funcţionarul îşi dă seama că ar putea să
le aibă, se pedepsesc cu privaţiunea de libertate pe termen de cel puţin 6 luni”.
6 ACADEMIA ROMÂNĂ, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Universul

Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p.270.

7 L. Barac, Câteva consideraţii relative la infracţiunea de abuz în serviciu, disponibil pe sit-ul

juridice.ro.
8 Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef D.N.A.
Infracţiunea de abuz în serviciu în lumina deciziei CC nr. 405/2016 9
serviciul liber-profesioniştilor, respectiv angajaţilor birourilor notariale, executo-
rilor judecătoreşti, administratorilor şi lichidatorilor judiciari, sunt fapte penale şi
ca urmare să le incrimineze şi să dispună trimiterea în judecată a acestora, care, de
regulă, se finalizează prin condamnarea lor de către instanţele judecătoreşti.
Curtea Constituţională a reţinut, cu deplin temei, că faţă de modul cum este
reglementată infracţiunea de abuz în serviciu prin art. 246 din Codul penal din
1969 şi art. 297 alin. 1 din Codul penal în vigoare „... orice acţiune sau inacţiune a
persoanei care se circumscrie calităţii cerute subiectului activ (cele arătate de noi
mai sus – adăugirea n.s. Gh.D.), indiferent de gravitatea faptei săvârşite, poate
intra în sfera normei de incriminare”.
Într-un studiu publicat anterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016,
am arătat, cu exemplificări, că datorită modului defectuos de redactare a art. 246
din Codul penal din 1969 şi art. 297 alin. 1 din Codul penal în vigoare „... în
practica unor parchete de pe lângă curţile de apel, a unor curţi de apel şi a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, anumite fapte imputate funcţionarilor publici asimilaţi,
respectiv liber-profesioniştilor, sunt calificate, dintr-o gravă eroare judiciară, ca
fapte penale, de natură să atragă o sancţiune represivă, respectiv o pedeapsă, cu
toate că, acestea sunt de natură civilă, impunându-se cercetarea lor pe tărâmul
dreptului civil pentru a se stabili dacă întrunesc condiţiile răspunderii civile
delictuale pentru fapta proprie9”.
La fel şi Curtea Constituţională a criticat legiuitorul pentru modul defectuos de
redactare a art. 246 din Codul penal din 1969 şi art. 297 alin. 1 din Codul penal în
vigoare, reţinând că „Având în vedere specificul dreptului penal, Curtea apreciază
că, deşi propriu folosirii în alte domenii, termenul „defectuos” nu poate fi privit ca
un termen adecvat folosirii în domeniul penal, cu atât mai mult cu cât legiuitorul
nu a circumscris acest element al conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în
serviciu de îndeplinirea anumitor criterii. Cu alte cuvinte, legiuitorul, nu a operat o
circumstanţiere expresă în sensul precizării elementelor faţă de care defectuo-
zitatea trebuie analizată”.
Curtea Constituţională a mai reţinut că legiuitorul este obligat să respecte art. 8
alin. 4 din Legea nr. 24/200010 privind normele de tehnică legislativă pentru elabo-
rarea actelor normative, potrivit căruia „forma şi estetica exprimării nu trebuie să
prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor”, iar art. 36 alin. 1 din
acelaşi act normativ, prevede că „actele normative trebuie redactate într-un limbaj
şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice
echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie”.

9 Gh. Dobrican, Calificarea penală greșită a unor fapte imputate notarilor publici, http://www.universul

juridic.ro/calificarea-penala-gresita-a-unor-fapte-imputate-notarilor-publici/, publicat iulie 2015.

10 Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative, republicată în M. Of. nr. 260 din 21 aprilie 2010.

10 GHEORGHE DOBRICAN

Modul defectuos de elaborare şi adoptare a legilor de către Parlamentul

României şi indiferenţa manifestată de parlamentari în procesul de legiferare, au
fost criticate în studiile pe care le-am publicat11.
Indiferenţa parlamentarilor în procesul de legiferare este demonstrată şi de
faptul că deşi Curtea Constituţională le-a cerut preşedinţilor celor două camere ale
Parlamentului, punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aceştia
nu au dat nici un răspuns.
Mai mult, redactarea defectuoasă a dispoziţiilor legale cu privire la care s-a
ridicat excepţia de neconstituţionalitate, susceptibile de interpretări şi aplicări
greşite şi contradictorii, cu consecinţe grave asupra funcţionarilor publici
propriu-zişi, funcţionarilor publici asimilaţi (liber-profesioniştii) şi funcţionarilor
privaţi, deci inclusiv asupra lor, totuşi, i-a lăsat indiferenţi.
Curtea Constituţională a criticat şi organele judiciare reţinând că „...în
misiunea de interpretare a legii şi de stabilire a defectuozităţii îndeplinirii atribu-
ţiilor de serviciu le revine obligaţia de a aplica standardul obiectiv, astfel cum
acesta a fost stabilit prin prescripţia normativă”.
Prin sintagma „standardul obiectiv” Curtea Constituţională are în vedere
respectarea principiului incriminării şi pedepsei. În acest sens „Curtea reţine că,
chiar dacă anumite acţiuni, ce însoţesc exercitarea unei atribuţii de serviciu, se
poate baza pe o anumită uzanţă/cutumă, aceasta nu se poate circumscrie, fără
încălcarea principiului legalităţii incriminării, standardului obiectiv, ce trebuie avut
în vedere în determinarea faptei penale”.
Din cele arătate, rezultă indubitabil că, Curtea Constituţională a îmbrăţişat
opinia din doctrina de drept penal, potrivit căruia principiul incriminării şi pedep-
selor, care este unul din principiile de bază ale ştiinţei dreptului penal, „infrac-
ţiunea este singurul temei al răspunderii penale”.12
Curtea Constituţională face o critică justificată şi instanţelor judecătoreşti,
reţinând următoarele: „Totodată, Curtea observă că jurisprudenţa a receptat cele
realizate în doctrină, fără a stabili însă criteriile ce trebuie avute în vedere la
stabilirea defectuozităţii îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, aceasta rezumându-se,
în general, la arătarea că subiecţii activi ai infracţiunii au îndeplinit în mod defectuos
atribuţiile de serviciu, fie prin raportarea la dispoziţiile legii, fie prin raportarea la

11 Gh. Dobrican, Critica reglementărilor paralele şi contradictorii ale unor instituţii juridice,

http://www.universuljuridic.ro/critica-reglementarilor-paralele-si-contradictorii-ale-unor-institutii-
juridice/, publicat octombrie 2015; Discutarea proiectului de lege pentru punerea în aplicare a Noului
cod de procedură civilă la Comisia juridică a Senatului, în Curierul judiciar nr. 4/2012, p. 198;
Discutarea proiectului de lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 138/2010 privind Codul de
procedură civilă la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, în „Curierul
judiciar” nr. 5/2012, p. 261-262.
12 V. Dongoroz, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea generală, vol. I, conducătorul şi

coordonatorul întregului volum, Ed. Academiei, Bucureşti, 1969, p. 9; Gh. Dobrican, Calificarea penală
greșită a unor fapte imputate notarilor publici, http://www.universuljuridic.ro/calificarea-penala-
gresita-a-unor-fapte-imputate-notarilor-publici/, publicat iulie 2015
Infracţiunea de abuz în serviciu în lumina deciziei CC nr. 405/2016 11
menţiuni regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de
organizare şi funcţionare, coduri deontologice sau fişe ale postului”.
Cu toată defectuozitatea art. 246 din Codul penal din 1969 şi art. 297 alin. 1
din Codul penal în vigoare, dacă procurorii şi judecătorii ar fi reflectat asupra
instituţiilor juridice de drept penal ar fi observat că anumite fapte imputate
funcţionarilor publici nu erau de natură penală, nefiind incriminate, astfel că
acestea ar fi putut angaja doar o răspundere civilă (contractuală sau delictuală),
administrativă, disciplinară, materială, fiscală sau contravenţională, dacă erau
îndeplinite condiţiile acestor forme de răspundere juridică.
Incriminarea unor fapte extrapenale, imputate funcţionarilor publici, de
către organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti, este o practică
creată după anul 1990.
Înainte de anul 1990, faptele pentru care legea a reglementat o procedură
judiciară reparatorie, aşa cum există şi în reglementarea actuală, nu au fost
incriminate de legiuitor şi cu atât mai mult de procuror sau judecător.
Practica greşită în materia infracţiunii de abuz în serviciu, a fost folosită
iniţial pentru funcţionarii publici asimilaţi (liber-profesioniştii), după care s-a
extins şi la funcţionarii publici propriu-zişi, precum şi la funcţionarii privaţi,
după libera şi suverana apreciere discreţionară a procurorilor şi judecătorilor,
ceea ce este exclus, cu desăvârşire, în condiţiile unui stat de drept.
În studiul la care am făcut trimitere mai sus, am arătat că „Fără să intru în
amănunte cu privire la cauzele care generează pronunţarea unor hotărâri judecă-
toreşti netemeinice şi nelegale, ce au grave consecinţe asupra celor condamnaţi în
mod greşit, consider că acestea sunt generate de neobservarea unor prevederi ale
legii, a principiilor de drept, a instituţiilor juridice şi ale constantelor dreptului sau
din dorinţa de a se menţine soluţiile din rechizitorii pentru motive inexplicabile13”.
Este de notorietate, fiind de altfel o problemă elementară de drept, că încăl-
carea unei norme juridice, care prescrie o anumită conduită, este o faptă ilicită, ce
atrage răspunderea juridică a autorului pentru fapta ilicită săvârşită.
Pentru stabilirea răspunderii juridice şi a sancţiunii ce se va aplica autorului
faptei ilicite este necesar să se stabilească dacă fapta ilicită de încălcare a normei
juridice este un ilicit penal, care se va sancţiona cu o pedeapsă penală sau dimpo-
trivă un ilicit extrapenal, care va fi supus numai unei sancţiuni reparatorii14.
Cel mai mare penalist român până în zilele noastre, celebrul profesor uni-
versitar Vintilă Dongoroz, recurgând la o cercetare interdisciplinară aprofundată,
arată că faţă de dificultăţile ivite în diferenţierea ilicitului penal de ilicitul
extrapenal şi multitudinea opiniilor exprimate în doctrină, pentru a se evita orice
greşeală, cu consecinţe grave asupra autorului faptei ilicite, se impune să se adopte

13 Gh. Dobrican, Calificarea penală greșită a unor fapte imputate notarilor publici, http://www.universul

juridic.ro/calificarea-penala-gresita-a-unor-fapte-imputate-notarilor-publici/, publicat iulie 2015.

14 Gh. Dobrican, Calificarea penală greșită a unor fapte imputate notarilor publici, http://www.universul

juridic.ro/calificarea-penala-gresita-a-unor-fapte-imputate-notarilor-publici/, publicat iulie 2015.

12 GHEORGHE DOBRICAN

„... criteriul formal (normativ) al naturii sancţiunii în sensul că, în dreptul pozitiv,
se consideră ilicit penal orice fapt, pentru care normele juridice prevăd o pedeapsă
şi ilicitul extrapenal orice faptă, pentru care se prevede o sancţiune pur
reparatorie15”.
Concluzionând în această problemă de mare dificultate în teoria şi în practica
dreptului, savantul prof. Vintilă Dongoroz arată „Aşadar, ilicitul penal se
deosebeşte substanţial de ilicitul extrapenal; această deosebire se poate face pe
baza a două elemente de caracterizare şi anume: pe de o parte, ilicitul penal
implică existenţa unei activităţi de violenţă, fraudă sau indisciplină socială, iar pe
de altă parte, faptele penale au aptitudinea de a produce nelinişte şi nesiguranţă
socială. Acest criteriu trebuie să servească la elaborarea normelor juridice (de jure
condendo), în sensul că, legiuitorul, călăuzindu-se de acest criteriu, va putea să-şi
dea seama în ce cazuri trebuie să se adopte, ca sancţiune, o pedeapsă şi să creeze,
deci, un ilicit penal ...ori un ilicit extrapenal pentru care se prevede o sancţiune pur
reparatorie16”.
Curtea Constituţională a îmbrăţişat opinia din doctrină, reţinând „...că
ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar
consecinţele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea
unor garanţii împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor
norme clare şi predictibile este obligatorie. Comportamentul interzis trebuie impus
de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în
temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, precum şi ca act material, cu putere de lege,
emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din
Constituţie, respectiv ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului)
neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului de natură să
substituie normele juridice”.
Prin Decizie, Curtea „... constată că legiuitorul a identificat şi reglementat la
nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecinţelor unor fapte
care, deşi, potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârşirii infracţiunii de
abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse
penale”.
Curtea Constituţională a exemplificat unele cazuri în care legiuitorul a
reglementat răspunderea juridică extrapenală după cum urmează: răspunderea
disciplinară a salariatului pentru o faptă în legătură cu munca (art. 247 alin. 2 din
Codul muncii); răspunderea funcţionarului public conform Legii nr. 554/2004 a
contenciosului administrativ17, pentru pagubele cauzate printr-un act admi-
nistrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; răspunderea civilă
delictuală a autorului unei fapte ilicite (art. 1349 alin. 1 şi 2 din Codul civil).

15 V. Dongoroz, Drept penal, Bucureşti, 1939, p. 23.

16 V. Dongoroz, op. cit., p. 22-23.
17 Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 a contenciosului administrativ, publicată în M. Of. nr. 1154

din 07 decembrie 2004.

Infracţiunea de abuz în serviciu în lumina deciziei CC nr. 405/2016 13
Cu deplin temei se arată în Decizie că „Analizând comparativ reglementarea
infracţiunii de abuz în serviciu cu dispoziţiile legale expuse mai sus, ce instituie
alte forme ale răspunderii decât cea penală, Curtea reţine că, deşi nu sunt identice,
acestea se aseamănă într-o măsură care determină posibilitatea ca în cazul
săvârşirii unei fapte să poată fi incidentă atât răspunderea penală, cât şi alte forme
de răspundere extrapenală, cum este cea disciplinară, administrativă sau civilă.”
Într-adevăr, aşa cum bine reţine Curtea Constituţională, prin Codul civil şi legi
speciale s-a reglementat răspunderea juridică extrapenală pentru funcţionarii publici
propriu-zişi, funcţionarii asimilaţi (liber-profesioniştii) şi funcţionarii privaţi.
Astfel, în cazul în care un funcţionar public propriu-zis a produs o pagubă
printr-un act administrativ, s-a reglementat răspunderea extrapenală a acestuia
prin art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit
căruia „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un
interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin
nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de con-
tencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea drep-
tului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.”
Răspunderea juridică extrapenală a judecătorilor şi procurorilor este regle-
mentată prin art. 96 alin. 2, teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor18 care prevede că „Răspunderea statutului este
stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor
care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”.
Registratorii de publicitate şi cei care au în păstrare şi administrare cărţile
funciare răspund extrapenal pentru prejudiciile cauzate. În acest sens, sunt
prevederile art. 915 alin. 1 din Codul civil, conform căruia „Cel prejudiciat printr-o
faptă săvârşită, chiar din culpă, în păstrarea şi administrarea cărţii funciare va
putea cere obligarea, în solidar, la plata de despăgubiri a oficiului teritorial de
cadastru şi publicitate imobiliară de la locul situării imobilului şi a persoanei
răspunzătoare de prejudiciul astfel cauzat, dacă prejudiciul nu a putut fi înlăturat,
în tot sau în parte, prin exercitarea acţiunilor şi căilor de atac prevăzute de lege.”
Legiuitorul a reglementat răspunderea juridică extrapenală şi în cazul funcţio-
narilor asimilaţi funcţionarilor publici - liber-profesioniştilor (notarii publici,
executorii judecătoreşti, experţii tehnici, administratorii şi lichidatorii judiciari) şi
funcţionarilor privaţi (persoanele care exercită permanent ori temporar, cu sau fără
remuneraţie o însărcinare de orice natură în serviciul liber profesioniştilor).
Aşa, spre exemplu, răspunderea civilă delictuală a notarilor publici pentru
fapta proprie este reglementată prin art. 72 din Legea nr. 36/1995 a notarilor

18Legea nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în
M. Of. nr. 826 din 13 septembrie 2005.
14 GHEORGHE DOBRICAN

publici şi a activităţii notariale, republicată19, potrivit căruia „Răspunderea civilă a

notarului public poate fi angajată în condiţiile legii civile, pentru încălcarea
obligaţiilor profesionale, atunci când acesta a cauzat cu vinovăţie sub forma
relei-credinţe un prejudiciu, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă20”.
De asemenea, răspunderea juridică extrapenală a executorilor judecătoreşti
este reglementată prin art. 45 din Legea nr. 188/2000 privind executorii jude-
cătoreşti, republicată21, conform căruia „Răspunderea civilă a executorului judecă-
toresc poate fi angajată în condiţiile legii civile, pentru cauzarea de prejudiciu prin
încălcarea obligaţiilor sale profesionale”.
Faţă de cele arătate mai sus, este evident că dacă pentru anumite fapte
imputate funcţionarilor publici propriu-zişi, funcţionarilor publici asimilaţi
(liber-profesionist) şi funcţionarilor privaţi legiuitorul a reglementat o răspundere
juridică extrapenală, este inadmisibil ca organele judiciare să se transforme în
legiuitor prin incriminarea acestora. Or, potrivit art. 61 alin. 1 din Constituţie
„Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica
putere legiuitoare a ţării” (s.n. – Gh.D.).
Prin incriminarea, de către organele judiciare, a unor fapte care atrag o răs-
pundere juridică extrapenală, se ignoră şi prevederile art. 1 alin. 4 din Constituţie
care dispune că „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echili-
brului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei
constituţionale”.
Orice imixtiune a unei puteri în activitatea altei puteri este de natură să
provoace consecinţe juridice şi sociale deosebit de grave, afectând statul de drept,
sistemul democratic, drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Funcţionarii publici emit o multitudine de acte juridice, în raport de atribuţiile
de serviciu pe care le au şi de specificul unităţilor unde îşi desfăşoară activitatea,
răspunzând de legalitatea acestora.
Cu privire la cuvântul „act” din conţinutul art. 246 din Codul penal din 1969 şi
art. 297 alin. 1 din Codul penal în vigoare „Curtea observă că noţiunea de „act”
folosită de legiuitor în cuprinsul reglementării infracţiunii de abuz în serviciu, nu
este circumscrisă la o anumită natură a acesteia.”
În Decizie se arată că „Din această perspectivă Curtea observă că modalitatea
de interpretare a noţiunii de „act” poate determina o aplicare a legii care, într-o

19 Legea nr. 36 din 12 mai 1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, republicată în M. Of.

nr. 444 din 18 iunie 2014.

20 Răspunderea civilă delictuală a notarilor publici pentru fapta proprie este reglementată în mod

paralel şi contradictoriu prin art. 72 din Legea nr. 36/1995, republicată, art. 1258 din Codul civil şi
art. 639 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Pentru o discuţie aprofundată a se vedea Gh. Dobrican,
Critica reglementărilor paralele şi contradictorii ale unor instituţii juridice, http://www.universul
juridic.ro/critica-reglementarilor-paralele-si-contradictorii-ale-unor-institutii-juridice/, publicat octombrie
2015
21 Legea nr. 188 din 01 noiembrie 2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în M. Of.

nr. 738 din 20 octombrie 2011.

Infracţiunea de abuz în serviciu în lumina deciziei CC nr. 405/2016 15
anumită măsură, interferează cu proceduri judiciare reglementate de legiuitor în
mod expres printr-o legislaţie distinctă de cea penală, cum ar fi procedura excepţiei
de nelegalitate sau procedura căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.”
Într-adevăr, în cazul în care un funcţionar public propriu-zis a emis un act
administrativ orice persoană vătămată poate recurge la calea contenciosului
administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004.
Hotărârile judecătoreşti, care fac parte tot din categoria actelor juridice, pot fi
atacate de părţile nemulţumite de acestea prin căile legale de atac pe care le pot
exercita împotriva acestora, în procesele civile prin calea de atac ordinară a
apelului şi căile extraordinare de atac, care sunt: recursul, contestaţia în anulare şi
revizuirea, iar în procesele penale prin calea de atac a apelului şi contestaţiei,
precum şi prin căile de atac extraordinare – contestaţia în anulare, recursul în
casaţie şi revizuirea.
Împotriva actelor privative de libertate emise de procuror în cursul urmăririi
penale şi al procedurii de cameră preliminară, cererile, propunerile, plângerile şi
contestaţiile privitoare la măsurile privative se soluţionează în camera de consiliu,
prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu (art. 203 alin. 5 din
Codul de procedură penală). Împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în
judecată, date de procuror orice persoană interesată poate face plângere la instanţa
competentă, care o trimite la judecătorul de cameră preliminară (art. 340-341 din
Codul de procedură penală).
Actele notariale emise în cadrul procedurilor notariale de către notarii publici,
sunt supuse controlului judecătoresc în condiţiile art. 157 alin. 1 din Legea
nr. 36/1995, republicată, care prevede că „Actele notariale pot fi atacate de părţi
sau de orice persoană interesată prin acţiune în anulare la instanţa judecătorească,
în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, republicat, cu modi-
ficările şi completările ulterioare”.
De asemenea, actele executorilor judecătoreşti emise în procedura de executare
silită, dacă sunt considerate nelegale, părţile au deschisă calea contestaţiei la
executare reglementată de art. 711 alin. 1 din Codul de procedură silită, conform
căruia „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc,
precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei
interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la
executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare
silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii”.
Împotriva încheierii de admitere sau respingere dată de registratorul de publi-
citate imobiliară, în temeiul art. 31 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publici-
tăţii imobiliare, republicată22, părţile interesate sau notarul public pot formula
cerere de reexaminare împotriva acesteia la registratorul-şef, iar împotriva înche-

Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în M. Of. nr. 720 din 24
22

septembrie 2015.
16 GHEORGHE DOBRICAN

ierii registratorului-şef cei interesaţi sau notarul public pot face plângere, ce se
soluţionează de judecătoria în raza căruia se află imobilul.
În unele din cazurile exemplificate mai sus, ca de altfel şi în alte cazuri
asemănătoare, părţile, de cele mai multe ori prin avocaţii lor, în loc să folosească
mijloacele procedurale reglementate de lege pentru desfiinţarea sau anularea
actelor juridice, recurg, atunci când îşi dau seama că nu au câştig de cauză în
procesele civile, la calea plângerilor penale împotriva funcţionarilor publici,
speculând „interferenţa”, cum bine reţine Curtea Constituţională, între infracţiunea
de abuz în serviciu şi alte proceduri judiciare reglementate de lege.
Părţile pot, într-adevăr, să depună plângeri penale împotriva funcţionarului
public, invocând accesul liber la justiţie prevăzut de art. 21, alin. 1 şi 2 din
Constituţie, însă aceasta nu înseamnă, nicidecum, că pot înlătura reglementările
juridice, prin considerarea că orice fapte a funcţionarilor publici, neincriminate de
lege, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, din
moment ce pentru acestea există reglementări judiciare distincte, prin intermediul
cărora se restabileşte ordinea juridică şi se asigură repararea pagubei suferită de
victimă.
Este de notorietate că funcţionarii publici, atât funcţionarii propriu-zişi,
funcţionarii asimilaţi şi funcţionarii privaţi, au de rezolvat o mulţime de probleme
teoretice şi practice controversate, care se ivesc în procesul de interpretare şi
aplicare a legii, determinate de dinamica schimbărilor care au loc în relaţiile
economice şi sociale23.
Până la formarea unei practici unitare, judecătorii, procurorii, funcţionarii
publici propriu-zişi, notarii publici, executorii judecătoreşti, registratorii de publi-
citate imobiliară, etc. este posibil să soluţioneze în mod diferit anumite probleme
de drept generate de o reglementare legală echivocă, confuză, paralelă şi contra-
dictorie sau pur şi simplu din eroare. Dacă se consideră că funcţionarii publici, care
dau anumite soluţii în interpretarea şi aplicarea legii, sunt subiecţi ai infracţiunii de
abuz în serviciu, înseamnă că anumite soluţii pot fi apreciate în mod subiectiv şi
arbitrar sau chiar din eroare, infracţiunii de abuz în serviciu. Or, atât în legislaţia
din ţara noastră, cât şi în legislaţia altor ţări, nu a fost incriminată „soluţia” greşită
dată în interpretarea şi aplicarea legii de către funcţionarii publici propriu-zişi,
funcţionarii asimilaţi şi funcţionarii privaţi24.

23 Gh. Dobrican, Răspund penal, judecătorii, procurorii, notarii publici, executorii judecătoreşti şi alte
persoane care desfăşoară o activitate de jurisdicţie pentru soluţiile pronunţate în cadrul acestei activităţi, în
Dreptul nr. 6/2005, p. 144; A. Boar, Judecătorul – putere şi răspundere, în „Dreptul” nr. 1/1998, p. 31;
C. Alexe, Răspunderea judecătorilor garanţie a independenţei justiţiei, în „Pandectele Române” nr. 1/2004,
p. 223.
24 Gh. Dobrican, Răspund penal, judecătorii, procurorii, notarii publici, executorii judecătoreşti şi alte

persoane care desfăşoară o activitate de jurisdicţie pentru soluţiile pronunţate în cadrul acestei activităţi, în
Dreptul nr. 6/2005, p. 144.
Infracţiunea de abuz în serviciu în lumina deciziei CC nr. 405/2016 17
Este de a dreptul aberant ca efortul de muncă şi gândire şi investiţia de inteli-
genţă în dezvoltarea creatoare a dreptului să fie caracterizate ca fapte care
întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni25.
Fără îndoială că dacă funcţionarul public a săvârşit o faptă penală în legătură
cu soluţia pe care a dat-o, cum ar fi infracţiunea de luare de mită, infracţiunea de
fals intelectual, infracţiunea de fals material sau dacă aceasta este rezultatul unui
trafic de influenţă ori şi-a exercitat funcţia cu rea-credinţă va răspunde pentru
aceste fapte, în nici un caz pentru soluţia dată de acesta.
Cu privire la judecători şi procurori, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
îmbrăţişat opinia din doctrină, reţinând că „...eventualele erori apărute în acest
proces de interpretare şi aplicare a legii neechivalând cu o exercitare abuzivă a
atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma
exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de
altfel şi justificarea existenţei lor.
Judecătorii şi procurorii sunt suverani în a aprecia atât probatoriul administrat
în cauză, cât şi textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o
consideră corespunzătoare. Soluţiile pronunţate de aceştia nu echivalează cu
exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit legii magistraţilor şi, prin urmare, nu pot
conduce, prin ele însele, la reţinerea unor infracţiuni de abuz în serviciu.
Nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de
soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute
de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promo-
varea unor plângeri penale împotriva magistratului care a soluţionat cauza.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie, cu referire la
infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen., numai în situaţiile în care aceştia şi-au
exercitat funcţia cu rea-credinţă, în sensul că au cunoscut caracterul vădit nelegal al
acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei
persoane26”.
În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi funcţionari publici, alţii decât judecătorii şi pro-
curorii, care sunt de asemenea funcţionari publici, s-a reţinut în mod discrimi-
natoriu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că aceştia sunt subiecţi activi ai
infracţiunii de abuz în serviciu sau ai altor infracţiuni pentru erorile apărute în
procesul de interpretare şi aplicare a legii şi pentru soluţiile greşite27.

25 Ibidem.
26 I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 270 din 27 aprilie 2001, citată de V. Văduva, în Infracţiuni de abuz în
serviciu şi neglijenţă în serviciu, practica judiciară, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 62-66. În acelaşi
sens, a se vedea hotărârile judecătoreşti şi autorul acolo citate.
27 I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 101/A/2014, nepublicată; I.C.C.J. s.p. Dec. nr. 235/A/2015,

nepublicată; I.C.C.J., s.p., dec. 171/A/2015, publicată în Buletinul Casaţiei nr. 12/2015, p. 26-32;
I.C.C.J., s.p., dec. nr. 924/2012, nepublicată; Curtea de apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Dec.
nr. 101/A/2014, nepublicată; I.C.C.J., s.p., dec. nr. 235/A/2015, nepublicată; I.C.C.J., s.p., dec.
nr. 1423/2009, disponibilă pe www.scj.ro; Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, Sentinţa
nr. 105/2016.
18 GHEORGHE DOBRICAN

Aşa cum am arătat deja, legiuitorul nu a incriminat erorile apărute în procesul

de interpretare a legii, care generează pronunţarea unor soluţii greşite sau contra-
dictorii de către funcţionarii publici, situaţie în care, în sarcina acestora nu se poate
reţine săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu sau a altor infracţiuni. Anularea
sau desfiinţarea actelor juridice emise de funcţionarii publici, dacă se apreciază că
acestea sunt greşite, se poate face la cererea celor interesaţi, prin procedurile judi-
ciare reglementate de lege şi nicidecum pe cale penală.
Pentru aceleaşi motive nici funcţionarii publici care desfăşoară o activitate de
jurisdicţie nu răspund penal pentru erorile apărute în procesul de interpretare şi
aplicare a legii şi pentru soluţiile greşite pronunţate, deoarece acestea sunt supuse
controlului judecătoresc, la cererea persoanelor care se consideră vătămate prin
acestea28.

Faţă de cele arătate mai sus, concluzionez următoarele:

Reglementarea defectuoasă a infracţiunii de abuz în serviciu prin folosirea
sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos”, care este improprie dreptului penal, a
dat posibilitatea procurorilor şi judecătorilor să aprecieze în mod subiectiv şi
arbitrar, dacă o faptă imputată funcţionarului public, neincriminată de lege,
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.
Prin sintagma „îndeplineşte prin încălcarea legii” utilizată în Decizia Curţii
Constituţionale, se are în vedere ca fapta imputată funcţionarului public să înde-
plinească „standardul obiectiv”, respectiv să fie incriminată prin lege.
Fapta funcţionarului public, neincriminată de lege, nu constituie un „ilicit
penal” de natură să atragă o pedeapsă penală, ci o faptă ilicită extrapenală care va
atrage o sancţiune reparatorie, dacă sunt întrunite condiţiile răspunderii juridice,
după caz, administrativă, civilă (delictuală sau contractuală), disciplinară, mate-
rială, fiscală sau contravenţională.
Actele emise de funcţionarii publici, în raport de atribuţiile de serviciu pe care
le au şi de specificul unităţilor unde îşi desfăşoară activitatea, pot fi anulate sau
desfiinţate prin procedurile judiciare reglementate de lege, în cadrul cărora persoa-
nele care se consideră vătămate într-un drept sau interes legitim pot cere repararea
pagubei ce le-a fost cauzată.
Pentru erorile ivite în procesul de interpretare şi aplicare a legii ori pentru
soluţiile greşite şi contradictorii, toţi funcţionarii publici, nu numai judecătorii şi
procurorii, cum discriminatoriu a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu
răspund penal, deoarece legiuitorul nu a incriminat şi nici poate să incrimineze
erorile şi soluţiile greşite, generate, de cele mai multe ori, de deficienţele de ordin
legislativ.

28 Gh. Dobrican, Răspund penal, judecătorii, procurorii, notarii publici, executorii judecătoreşti şi alte
persoane care desfăşoară o activitate de jurisdicţie pentru soluţiile pronunţate în cadrul acestei activităţi, în
Dreptul nr. 6/2005, p. 146.
Infracţiunea de abuz în serviciu în lumina deciziei CC nr. 405/2016 19
Calificarea ca infracţiune de abuz în serviciu, a unor fapte extrapenale,
imputate funcţionarilor publici, neincriminate de lege, pentru care sunt regle-
mentate proceduri judiciare distincte, este o practică contrară legii, creată după
anul 1990, de către organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti.
Dacă decizia va fi interpretată şi aplicată de către procurori şi judecători în
spiritul şi finalitatea ei, aceasta va rămâne ca o contribuţie importantă la valorificarea
constantelor dreptului penal care este chemat să apere drepturile şi libertăţile
fundamentale ale omului prin mijloace de drept penal şi nicidecum să le reprime.