Nr.

5, mai 2007 REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT

Imprescriptibilitatea răspunderii penale

în cazul infracţiunilor contra
păcii Şi omenirii
Florin SÂRBU,
doctorand

Recenzent: Victor MORARU,

doctor în drept, conferenţiar universitar (USM)

SUMMARY
This article is about time limitation in international criminal law. It is straightly linked to the
repressive function of criminal law. Time represents one of the basic and fundamental dimensions within
the framework of which human activity is developing. Any type of person’s behavior takes place inside a
period of time. There are established both the beginning, and the end of the action. Nothing can avoid the
influence of time. More than it, a period of time can cure sufferings of people whom harm was inflicted.
Pain and discords can disappear during a certain period of time. So, we are going to note that criminal
events also take place in a period of time. Also, by means of time age of criminal responsibility can be
established. So, as a result of outflow of long-lasting period of time, punishment becomes useless. General
deterrence cannot achieve its main purposes because social indignation will be sufficiently decreased. All
much more simply – people will forget about harm, inflicted by a certain crime. More than that, when time
is lost, it is harder to collect proof of guiltiness; sometimes it loses its legal value. Some scientific methods
are applied during the explanation and examination of this problem. At the same time, an attempt has been
made to solve some legal problems. There were suggested several points of view and useful conclusions
which are necessary to be taken into consideration when a penal case of “limitation” is examined.

D upă un interval de timp îndelungat de la aplicarea

sau executarea pedepsei, aceasta, chiar dacă ar
V. Dongoroz s-a limitat să definească prescripţia ca
fiind trecerea unui interval de timp, însoţită de anumite
da satisfacţie ideii abstracte de justiţie, ar fi ineficientă condiţii care au drept consecinţă înlăturarea fie a
în raport cu realizarea scopului sancţiunilor de drept aplicării sancţiunilor de drept penal, fie executarea
penal: prevenirea generală şi specială a săvârşirii unor lor.2
noi infracţiuni; în această lungă perioadă de timp Aşadar, prin prescripţia răspunderii penale se
reacţia conştiinţei sociale s-a neutralizat şi eficacitatea înţelege înlăturarea răspunderii penale pentru o
sancţiunii şi a exemplului a dispărut. infracţiune datorită trecerii, în anumite condiţii, a unui
Trecerea timpului constituie un factor care interval de timp şi deci stingerea dreptului statului de
absolvă de răspundere penală pe oricine, indiferent de a aplica pedeapsa cuvenită celui vinovat de săvârşirea
fapta sa, întrucât timpul acţionează deopotrivă pentru acelei infracţiuni.
sau împotriva tuturor. Din punctul de vedere al naturii sale juridice,
O singură excepţie a fost prevăzută de lege în prescripţia răspunderii penale este o cauză extinctivă
alin. (2) art. 121 din Codul penal român. Potrivit acestui (de stingere) a răspunderii penale, implicit, de stingere
text, prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul a acţiunii de tragere la răspundere penală (acţiunea
infracţiunilor contra păcii şi omenirii. Legiuitorul a penală), cauză determinată şi justificată de influenţa
schimbat sintagma folosită în alin. (2) modificând-o pe care trecerea timpului o exercită asupra necesităţii
pe „în cazul infracţiunilor contra umanităţii” (art. 138 de a recurge la constrângere juridică penală.
C. pen. al României din 2004).1 Având acest efect extinctiv, prescripţia răspunderii
În doctrina penală, de asemenea, nu s-au depus penale face să înceteze dreptul organelor judiciare de
eforturi să se definească mai profund noţiunea de a trage la răspundere penală şi de a aplica o pedeapsă
prescripţie, deoarece la fel a fost considerată ca făcând celui care a săvârşit o infracţiune şi, pe cale de
deja parte din vorbirea curentă. Însuşi profesorul consecinţă, stinge obligaţia infractorului de a răspunde

77
 REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT Nr. 5, mai 2007

penal. Prescripţia răspunderii penale are, totodată, şi În doctrina română de asemenea s-a arătat că
caracterul unei renunţări a statului la acţiunea penală, statul (societatea), ca titular al acţiunii penale, poate
renunţare prestabilită de lege, dar supusă trecerii unui să dispună, printr-o declaraţie anticipată (ante factum)
anumit termen de la data săvârşirii infracţiunii. înlăturarea răspunderii penale şi renunţarea la acţiunea
Prescripţia înlătură răspunderea penală, deoarece penală prin prescripţie, cu condiţia de a se fi scurs o
prin trecerea intervalului de timp prevăzut de lege anumită perioada de timp.
tragerea la răspundere penală nu mai corespunde unei Aceasta nu înseamnă că prescripţia răspunderii
necesitaţi social-politice şi nu mai contribuie prin penale are în principal o semnificaţie procesuală,
nimic la realizarea scopurilor urmărite prin aplicarea deoarece semnificaţia procesuală derivă din caracterul
pedepsei. substanţial al acestei instituţii, şi anume: din influenţa
Prescripţia răspunderii penale are un caracter real, pe care trecerea timpului o exercită asupra răspunderii
deoarece are în vedere fapta săvârşită şi momentul în penale, implicit asupra interesului societăţii de a mai
care aceasta a fost comisă. sancţiona asemenea fapte.
Dispoziţiile alin. (1) art. 138 C. pen. Rom. din În cuprinsul art. 138 C. pen. Rom. legiuitorul
2004 prevăd că prescripţia „înlătură răspunderea român şi-a propus nu numai să arate efectele trecerii
penală”. Aceasta înseamnă că trecerea timpului nu timpului asupra răspunderii penale (art. 138 alin. (1), dar
afectează existenţa infracţiunii, ci numai a acelei să proclame şi un principiu de excludere a prescripţiei
instituţii juridico-penale situate între infracţiune şi răspunderii penale în raport cu anumite infracţiuni.
pedeapsă, anume: răspunderea penală. Legiuitorul a admis astfel o singură excepţie de la
Fiind înlăturată răspunderea penală, se stinge principiul potrivit căruia „prescripţia se aplică tuturor
dreptul statului de a-l urmări pe infractor, iar dacă a fost infracţiunilor”. Este vorba de imprescriptibilitatea
urmărit, se stinge dreptul de a-i aplica o pedeapsă. răspunderii penale în cazul infracţiunilor contra păcii
Efectele prescripţiei răspunderii penale nu se şi omenirii. Potrivit art. 138 alin. (2) C. pen. Rom.,
răsfrâng asupra existenţei şi caracterului penal al faptei. prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul
Aceasta înseamnă că, în caz de prescripţie a răspunderii infracţiunilor contra umanităţii.4
penale, fapta săvârşită nu este considerată ca inexistentă Gravele consecinţe ale celui de al doilea război
şi nu-şi pierde caracterul de faptă penală. mondial (milioanele de oameni ucişi, oraşe şi sate
Denumirea marginală care însoţeşte textul înlăturate de pe faţa pământului, cămine distruse,
art. 138 C. pen. Rom. este „prescripţia răspunderii monumente şi opere de artă de o valoare inestimabilă
penale”, renunţându-se la modul de caracterizare a pierdute pentru totdeauna; atrocităţile săvârşite asupra
acestei modalităţi de prescripţie din alte legislaţii populaţiei civile – lagărele de concentrare, camerele
şi chiar din doctrina română mai veche – aceea de de gazare şi cuptoarele morţii) s-au întipărit adânc
prescripţie a acţiunii penale. Această ultimă denumire în conştiinţa umanităţii, determinând comunitatea
a fost considerată ca nepotrivită, deoarece se referea internaţională să propună ca asemenea grave violări ale
la aspectul procesual, derivat, al dreptului de a trage legalităţii internaţionale să nu se prescrie niciodată.
la răspundere penală, iar nu la aspectul substanţial Toate considerentele care servesc ca temei pentru
principal al dreptului de a-l trage pe vinovat la admiterea prescripţiei penale, în general, au fost
răspundere penală.3 considerate ca nepertinente în cazul infracţiunilor
Aşa cum s-a subliniat în doctrina penală franceză, contra păcii şi omenirii, asemenea fapte urmând a fi
săvârşirea infracţiunii dă naştere nu numai unui raport urmărite şi pedepsite indiferent de timpul care s-ar fi
juridic substanţial de conflict, dar şi unui raport scurs de la săvârşirea lor.5
juridic procesual constând din dreptul statului de a Primele referiri la aceste infracţiuni se regăsesc
folosi acţiunea penală pentru tragerea la răspundere în statutele tribunalelor militare internaţionale de la
a făptuitorului şi din obligaţia acestuia de a suporta Nurnberg şi Tokio, create după cel de-al doilea război
consecinţele procesuale. Acest raport juridic are însă mondial pentru a judeca pe marii criminali de război
caracter derivat din primul raport juridic. Dreptul hitlerişti şi japonezi.
statului de a folosi acţiunea penală înseamnă şi dreptul Aceste statute au servit, potrivit rezoluţiei
său de a dispune de acţiune post factum, dar şi ante Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din
factum. În acest din urmă sens statul poate declara 21 noiembrie 1957, ca bază pentru întocmirea unui
(prin reglementarea prescripţiei) că renunţă anticipat proiect de Cod al crimelor contra păcii şi umanităţii.
la acţiunea penală sub condiţia scurgerii duratei de Incriminarea faptelor contra păcii şi omenirii în
timp prevăzute de lege. legislaţia română s-a făcut ca urmare a aderării

78
 Nr. 5, mai 2007 REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT

României la convenţiile internaţionale încheiate în internaţionale adoptate în cursul şi după cel de-al
aceasta privinţă. doilea război mondial nu fusese prevăzută careva
Se ştie că prin Convenţia adoptată de Adunarea limită de timp cu privire la urmărirea şi pedepsirea
Generală a ONU la 26 noiembrie 1968, ratificată autorilor acestor crime.
de România prin Decretul nr. 574 din 29 iulie 1969 Certitudinea că un mare număr de vinovaţi, dintre
(publicat în Buletinul Oficial nr. 83 din 30 iulie 1969) care unii cunoscuţi, erau încă în libertate, precum şi
s-a prevăzut obligaţia statelor de a introduce în legile condamnările pronunţate în contumanţă, pentru care
lor penale principiul imprescriptibilităţii crimelor se putea bloca efectul condamnărilor lor, au antrenat,
contra păcii şi omenirii. Potrivit acestor obligaţii după cum remarca Georges Levasseur, „un anumit
internaţionale, Codul penal român a înscris în art. 138 gen de panică atunci când în mod brusc s-a remarcat
alin. (2) principiul după care „prescripţia nu înlătură că în termenii unor anumite legislaţii naţionale (cu
răspunderea penală în cazul infracţiunilor contra păcii deosebire, ai legislaţiei Republicii Federale Germania),
şi omenirii”.6 durata prescripţiei acţiunii publice sau a pedepsei
Conform principiului umanismului, întreaga prevăzute pentru infracţiunile de drept comun odată
reglementare juridică are menirea să apere, în mod îndeplinită, acţiunea penală sau pedeapsa urma să fie
prioritar, persoana ca valoare supremă a societăţii, stinsă”.
drepturile şi libertăţile acesteia. Legea penală nu Problema a primit o soluţie definitivă prin
urmăreşte scopul de a cauza suferinţe fizice sau de a adoptarea de către Adunarea Generală a ONU a
leza demnitatea omului. Nimeni nu poate fi supus la Convenţiei asupra imprescriptibilităţii crimelor de
torturi, nuci la pedepse sau tratamente crude, inumane război şi a crimelor contra umanităţii, prin care s-a
sau degradante. consacrat explicit în dreptul inter­naţional principiul
Infracţiunile contra păcii şi omenirii erau prevă- imprescriptibilităţii acestor categorii de crime,
zute în Codul penal român din 1968 într-un titlu distinct asigurându-se astfel universalitatea principiului.
al Părţii Speciale – Titlul XI, anume: propaganda Consacrarea acestei instituţii pe plan internaţional
pentru război (art. 356); genocidul (art. 357); este de natură a împiedica refuzul extrădării ca efect
tratamente neomenoase (art. 358); distrugerea unor al prescripţiei. Astfel, prescripţia urmăririi penale este
obiecte sau însuşirea unor valori (art. 359); distrugerea, un impediment al extrădării, dacă este împlinită după
jefuirea sau însuşirea unor valori culturale (art. 360). legea statului solicitat.
Infracţiunile contra păcii şi omenirii sunt prevăzute Or, Convenţia – inserând dispoziţia potrivit căreia
în majoritatea legislaţiilor penale contemporane. În orice prescripţie care ar exista, în virtutea legii sau
general, incriminările sunt asemănătoare, deoarece altfel, cu privire la categoriile de infracţiuni supuse
izvorul lor se regăseşte în convenţiile internaţionale reglementării, este abolită – „permite extrădarea
adoptate în materie.7 prin înlăturarea prescripţiei scurse după săvârşirea
În situaţia de astăzi, noul Codul penal al infracţiunii”.
României din 2004 nu numai a schimbat denumirea De aici rezultă că prevederile Convenţiei sunt
crimelor care sunt imprescriptibile conform dreptului de aplicare imediată. Prescrip­ţiile nedobândite
internaţional, a suferit modificări şi ierarhizarea încetează să mai existe, şi nu contează variaţiile
valorilor sociale ocrotite de legea penală. În această dreptului naţional asupra domeniului de aplicare în
ordine de idei, menţionăm că crime contra umanităţii timp a legilor de prescripţie, ci exigenţa dreptului
sunt prevăzute în Capitolul I din Titlul I cu aceeaşi internaţional, care admite în mod expres temperări
denumire „Crime şi delicte contra persoanei” ale principiului legalităţii represiunii şi corolarul ei,
din Partea Specială a noului Cod penal. Acest neretroactivitatea.
capitol cuprinde infracţiunea de genocid (art. 172), Convenţia enumera în articolul 1 crimele excluse
tratamentele neomenoase (art. 173), crime contra de la regula prescriptibilităţii:
umanităţii săvârşite în timp de război (art. 174), alte Crimele de război, aşa cum sunt definite în Statutul
crime contra umanităţii (art. 175).8 Tribunalului Militar Internaţional de la Nürnberg, din
Acestei trilogii infracţionale – crimele contra 8 august 1945, şi confirmate prin Rezoluţiile Adunării
păcii, crimele contra umanităţii şi crimele de răz- Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 38 (1) din
boi – expresie a dreptului de la Nürnberg (Tokio), care 13 februarie 1946 şi 95 (1) din 11 decembrie 1946, în
includea şi dreptul internaţional penal preexistent, îi special, „infracţiunile grave”, enumerate în Convenţiile
lipsea un element precis: neînlăturarea răspunderii de la Geneva, din 12 august 1949, pentru protecţia
penale ca efect al prescripţiei. În nici unul din actele victimelor de război;

79
 REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT Nr. 5, mai 2007

Crimele contra umanităţii, indiferent Astfel, art.138 alin. (2) prevede: „Prescripţia nu
dacă sunt comise pe timp de război sau pe înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunilor
timp de pace, aşa cum sunt definite în Statutul contra păcii şi omenirii”, iar art. 146 alin. (2) dispune:
Tribunalului Militar Internaţional de la Nürnberg, din „Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor
8 august 1945, şi confirmate prin Rezoluţiile Adunării principale pronunţate pentru infracţiuni contra
Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite umanităţii”.10
38 (1) din 13 februarie 1946 şi 95 (1) din 11 decembrie În această formulare, legislaţia română nu este
1946, evicţiunea prin atac armat sau ocupaţie şi actele perfect concordantă cu dispo­ziţiile Convenţiei,
inumane care decurg din politica de apartheid, precum deoarece nu este menţionată categoria crimelor de
şi crima de genocid, aşa cum este definită în Convenţia război.
din 1948 pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de
genocid, chiar dacă aceste acte nu constituie o violare
a dreptului intern al ţării în care au fost comise.
Lipsesc din această enumerare crimele contra
Note:
păcii. Preambulul se referă şi la acestea, menţionând
crimele definite în Statutul Tribunalului Militar de la 1
A se vedea: Codul penal şi acte conexe. – Bucureşti: Regia
Nürnberg. Autonomă „Monitorul Oficial”, 2004, p. 72.
Unii autori sugerează completarea Convenţiei şi 2
A se vedea: V. Donoroz şi colaboratorii. Noul Cod penal
cu această categorie de crime.9 şi Codul penal anterior: prezentare comparativă. – Bucureşti:
În concluzie, semnificaţia largă a acestor Editura Politică, 1968, p. 37.
instrumente juridice – care resping prescriptibilitatea 3
A se vedea: Codul penal şi acte conexe, p. 71.
infracţiunilor internaţionale prin natură – demonstrează 4
A se vedea: M. Pivniceru. Răspunderea penală în dreptul
concursul unanim al comunităţii internaţionale în a internaţional. – Iaşi: Polirom, 1999, p. 87.
asigura un cadru complet de urmărire şi judecare a 5
A se vedea: C. Buşe, N. Dascălu. Diplomaţie în vreme
celor vinovaţi de comiterea lor, fără posibilitatea ca de război: de la Carta Atlanticului la Carta ONU. – Bucureşti:
aceştia să se poată sustrage de la responsabilitatea lor Editura Universităţii Bucureşti, 1995, p. 151.
6
Международное уголовное право: Учебное пособие/
penală, dând semnificaţie juridică majoră necesităţii
Под общей редакцией В.Н. Кудрявцева. 2-е изд., перераб. и
de a protegui impunerea valorilor universale pe care
доп. – Москва: Наука, 1999, p. 90.
trebuie să se sprijine o astfel de comunitate. 7
A se vedea: C. Sima. Codul penal adnotat cu practica
Codul penal român a inserat în Titlul VI referitor judiciară, 1969-2000. – Bucureşti: Lumina Lex, 2000, p. 89.
la Cauzele care înlătură răspunderea penală, în art. 138 8
A se vedea: Codul penal şi acte conexe, p. 71.
alin. (2) şi art. 146 alin. (2), excepţiile de la regulile 9
A se vedea: Международное уголовное право: Учебное
prescripţiei privind răspunderea penală şi executarea пособие / Под общей редакцией В.Н. Кудрявцева. 2-е изд.,
pedepsei în cazul infrac­ţiunilor contra umanităţii. перераб. и доп. – Москва: Наука, 1999.
10
Codul penal şi acte conexe, p. 75.

80