Viena sfârșitului de secol XIX din “la belle

époque” este locul unde s-a născut – în 1862 – cel

mai important artist al Austriei: Gustav Klimt.
Capitala se afla într-o strălucire culturală fără egal,
copleşită de o creativitate uriaşă deşi artiştii erau
prinşi între realitate şi iluzie, între tradiţional şi
modern şi mai apoi aflați într-un ultim tumult creator
înainte de declin (care a coincis cu izbucnirea
Primului Război Mondial).
Fiu al unui gravor foarte muncitor, dar
sărac, Gustav a studiat încă din adolescență o gamă
variată de tehnici artistice, de la mozaicuri până la
pictură și frescă. Iniţial iscusit în a desena portrete
făcute după fotografii, Klimt a replicat apoi la scară
mare mai multe gravuri în lemn ale lui Albrecht
Dürer în onoarea jubileului de diamant al împăratului
austriac Franz Josef. Virtuozitatea sa barocă și adaptarea Antichității clasice se regăsesc în
tablourile timpurii, precum în lucrarea “Fabulă” (1883), unde o primă Evă a lui Klimt este
înconjurată de animale ascultătoare, așezate ca ornamente la picioarele senzualei eroine.

Deprins cu variate tehnici artistice (care au atins apogeul cu foiţa de aur şi de argint,
metalul şi ceramica), Klimt nu a părut ca având stângăcia unui începător. Încă de la primele
portrete pictate în manieră fotografică, precizia chipurilor făcute de el se apropia de hiperrealitate
(hyperrealism avant la lettre). Acestea s-au păstrat în Burgtheater-ul din Viena (1888), unde – pe
plafoanele scărilor și pe timpanul scenei – sunt captive în vopsea și în culori mărturii din istoria
teatrului. Precizia fotografică a portretelor avea să rămână o altă caracteristică a întregii opere a
lui Klimt.

Lupta pentru progresul artiștilor împotriva negustorilor care se numesc artiști s-a numit,
în 1897, Secesiunea vieneză, căruia Klimt i-a fost părinte și lider carismatic. Artistul a revigorat
astfel arta şi a lansat peste hotare importanţii pictori vienezi.
Opera independentă de “forțele pieței” și expusă în spații adecvate; îndepărtarea de pudibonderia
cenzorilor, de tutela impusă de academismul oficial și de conservatorismul burghez ori cel social,
politic și estetic; integrarea Vienei în spațiul cultural european al vremii; “dreptul la creativitate
artistică“ și competiția de natură estetică, toate acestea s-au numărat printre principalele scopuri
artistice ale artei de avangardă numită Secesiunea vieneză. Și interacțiunea dintre arte
(arhitectură, pictură și sculptură) se regăsește printre principiile secesioniștilor.
Stilul grafic al talentatului și controversatului artist a deschis drumul
către Modernism, Klimt fiind consemnat între cei mai de seamă artiști ai lumii în ciuda
controverselor iscate în epocă de portretistica sa şi de alegoriile fermecător de poetice, puţin
înţelese atunci.
 “Oricine vrea să mă cunoască să se uite mai
atent la picturile mele și să încerce să
găsească în ele cine sunt și ce vreau”, afirma
enigmaticul artist cu stil cu totul particular.
La început de februarie 1918, un atac cerebral
l-a trecut pe Gustav Klimt în posteritate.

2. Femmes fatales. Arta erotică

Femeia și erotismul ocupă primul plan în întreaga sa operă. Erosul este omniprezent. Nu
mărul oferit lui Adam ci trupul Evei, prototipul femeii din toate lucrările sale, ispitește privitorii.
Femmes fatales apare recurent atât în potretele oficiale făcute damelor vieneze din înalta
societate, cât și în celelalte portrete, pictate ori desenate, denumite sau anonime.
Hans Makart (1840-1884), un prestigios maestru al școlii de pictură de la Viena, l-a fascinat pe
Klimt încă de la debutul său, iar moartea prematură a lui Makart l-a provocat să ducă la bun
sfârșit, alături de alți doi artiști, picturile gigantice pentru Kunsthistorisches Museum, ilustrând
istoria artei începând cu Egiptul antic și până la Florența din cinquecento, fără să cadă în
academism, dar dezvoltând o ornamentație simbolistă, cu o abundență de forme, detalii și
personaje. Rama a devenit parte din tablou și a căpătat semnificație atât decorativă, cât și
simbolică, o completare la alegoriile și portretele inspirate din personaje… demimondene, fete
de “virtuți ușoare” vieneze. Deși vocabularul era clasic și aluziile antice, aceste alegorii au stârnit
vehemente reacții în epocă.

Somptuoase, elegante însă adesea erotice, imaginile sale despre lume au scandalizat
contemporanii. Nudul feminim ilustrat de Klimt nu a fost bine primit de societate, femeia goală
obișnuită stârnind scandal în comparaţie cu nudul academic, idealizat.
Prezența monumentală și mai ales expresia de mândrie și detașare, de dominare a bărbatului de
către femeie, atribuită mai ales doamnelor de societate pe care le-a portretizat, înveșmântate în
colanul tipic epocii, se întâlnesc repetat în picturile sale arhetipale de femmes fatales. Mândră și
indiferentă, misterioasă și fermecătoare, femeia fatală își împlinește vraja asupra privitorului
masculin. Hainele femeilor portretizate sunt la fel de importante ca modelele pictate, servind la
dezvăluirea personalității acesteia, ca o deplină expresie a senzualității, cu o nuditate ascunsă şi
provocatoare.

După femmes fatales, Klimt a ilustrat femeia având ca atitudine așteptarea, influențat de
arta orientală în timpul lucrării patronate de familia Stoclet, care l-a comisionat pentru palatul cu
același nume din Bruxelles, între 1905-1909.
Polen și pistiluri, celule germinative și ouă, toate sunt repetitive și părtașe la iluzii optice – atât în
imagini ale naturii, cât și încorporate în corpuri și în veșminte -, Klimt demonstrând constant
dragostea sa barocă pentru decorația abundentă. În ultimele opere mai ales, compozițiile în formă
de piramidă sunt inundate de curbe și spirale, vârtejuri mistice și forme luminoase asortate,
lumea nou creată având în centru figuri feminine ademenind privitorul către adâncimile
subconștientului și labirinturile minții.
Vocabularul vizual erotic al lui Gustav Klimt a atins apogeul în nudurile însărcinate, reprezentări
ale feminității împlinite în picturile și schițele sale, denumite “imnuri către viață”. Limbajul său
este plin de ornamentații biologice care se amestecă în mozaicuri bogate, în aluzii și în potopuri
de forme și de culori.

O altă temă fundamentală a sa în portretistică şi peisagistică au fost florile, bucuria efemeră a

vieții.

Dacă există un artist a cărui întreagă operă este, într-adevăr, erotică, acest artist este Gustav
Klimt. Femeia este tema sa omniprezentă, o desenează și apoi o pictează goală sau strălucitor
împodobită, mișcându-se, șezând, stând în picioare, întinsă, în toate posturile, cu toate gesturile,
chiar și cele intime. Gata să sărute, să fie sărutată, în etaz sau în așteptare voluptoasă, în toate
stările ei. Klimt ne face astfel părtași la pasiunea sa obsesivă pentru trupul și stările femeii.
Peste 3.000 de desene ale lui Klimt s-au păstrat, privite acum de specialiști ca un supliment
esențial al picturilor sale. Procesul de a picta, strădania zilnică a artistului de a surprinde
realitatea, planificarea compozițiilor și variantele tablourilor, toate relevă preocuparea artistului
de realiza lucrări importante, bine elaborate. Ceea ce se dezvăluie sau rămâne ascuns, strânsa
legătură dintre model și artist adesea evidentă, dar și tensiunea erotică, toate transformă privitorii
lucrărilor sale în… voyeuriști, vinovați de indiscreția de a le privi.
Muralismul, desenele şi picturile sale sunt chintesența voluptății. Combinarea eroticului și
esteticului persistă chiar și când zugrăvește cele mai provocatoare posturi.

Socotit mare clarvăzător al vieții, dependent de universul complet feminizat şi slujitor asiduu al
erosului, Gustav Klimt a preferat să ilustreze bărbatul ca un accesoriu, nu ca un personaj
principal. Bărbatul este straniu de absent, puține sale apariții având rolul de a accentua impactul
vizual al femeii.

3. Estetica operei sale

Fiecare epocă are un concept despre frumusețe estetică, un concept care se schimbă după cum se
schimbă epoca, conchideau nu demult unii critici de artă. Influenţat în mare măsură de Japonia,
de Egiptul antic şi de Ravena bizantină, Klimt a creat o operă seducătoare, în care trupul feminin
a fost expus în toată voluptatea sa.
Dincolo de frumusețe, constante în picturile lui Klimt sunt: forma pătrată, compoziția diagonală,
construcția asimetrică, stilizarea geometrică, perspectiva bidimensională lipsită de adâncime,
așezarea subiectelor în mozaicuri, reprezentarea fotografică veridică a chipurilor, fundaluri din
foiță de aur sau de argint, puterea erotică, pictura figurativă îmbinată cu cea abstractă, absența
totală a ființelor umane în peisajele sale, completa dispariție a cerului și a orizontului, paleta
cromatică bogată, lipsa autoportretelor pictate sau desenate. Chiar și nuanțele cărnii sunt diferite
la personajele feminine față de cele masculine, tehnică pe care artistul a preluat-o de pe vasele
pictate din Antichitate.
Modernul ornamentalist care a creat luxurianță decorativă în majoritatea lucrărilor sale a
contribuit la îmbogățirea realității. Frumusețe femeii a fost astfel sporită de splendoarea
estetismului și culorilor.

În picturile sale se reunesc stiluri diferite (cel mai flatant fiind rezervat patronilori din înalta
societate vieneză), o lume de simboluri personale care fascina chiar și publicul cel mai
conservator al Vienei. Extrem de controversat în epocă, Klimt a fost acuzat că opera sa friza
patologia, că era prea explicit erotică.
Folosirea aurului mai ales în perioada “aurii” a creațiilor sale (începând cu anul 1903),
transformarea anatomiei în ornamentație și a ornamentației în anatomie caracterizează limbajul
vizual al lui Klimt, care își ia simbolurile din lumea visurilor a lui Sigmund Freud. Element
recurent, aurul a fost folosit în lucrările sale timpurii pentru a evidenția podoabe, coifuri,
instrumente muzicale sau arme ale zeităților feminine pentru ca în opera sa matură aurul să
înveșmânteze femeile fatale sau să domine lucrările care vizau destinul omului. Lucrările din
“faza aurie” (care încep cu “Portretul Frizei Ridler” și culminarea cu “Portretul Adelei
Bloch-Bauer I”), se află printre cele mai importante tablouri din opera dedicată femeilor.
Ornamentele voluptoase reflectă erotismul, care a iscat sumedenia de polemici. Aceeași
senzualitate pe care o întâlnim în portretele sale o aduce și picturii alegorice și cea de peisaj –
pedantă între simbolism și impresionism -, bogatului efect de tapiserie aplicându-i figuri și forme
euritmice, cu grupări în relief și repetate verticale și orizontale cu efect bidimensional, trăsătură
atât de distinctivă a lucrărilor lui Klimt. Mozaicurile din picturi combină naturalismul cu
schematismul şi ornamentele recurente. Faptul că în peisajele sale nu apar personaje, duce la
concluzia că autorul a tratat peisajele ca pe niște ființe vii. Deoarece femeia este elementul
central al operei sale, poate fi desprinsă idea că Gustav Klimt a tratat peisajele ca pe niște femei.
Tablourile lui Klimt nu pot fi văzute independent de ramele aurite care le conferă o calitate
iconică. Ornamentația picturii se continuă în ramă, idee lansată de pre-refaeliți.
Pânzele pătrate au fost preferate de artist deoarece aveau calitatea remarcabilă de a putea fi
continuate în orice direcție, fără a avea nevoie de un punct central de referință. Lucrările
peisagistice ale sale sunt secțiuni de univers, surprinse inefabil.

Chiar și înainte să treacă în neființă, Klimt nu a contenit să schimbe stilul şi maniera de a așeza
femeia pe pânză sau să o deseneze. Arta sa a developat adevărata față a lui Klimt.
 “Sărutul” (1907-
1908), punctul culminant al
creației în perioada “aurie” a
lui Klimt, emblema Secesiunii
deşi Klimt părăsise
secesioniştii în 1905, lucrare
cu splendoarea unui mozaic
bizantin. Simbol al reconclierii
și uniunii sexelor, ambivalența
recunoscută dintre personajele
eterne Adam și Eva, este o
lucrare cu mare complexitare a
semnificațiilor. Adam
este Klimt, iar Eva este
prietena sa de o viață Emilie
Louise Flöge. Femeia
dominatoare a
lui Klimt devine supusă
comparativ cu atitudinea din lucrările de până atunci. Tabloul l-a scăpat pe artist de tiradele
cenzurii și a câștigat aprecierea burgheziei puritane. În plus, contribuția lui Klimt la arta
europeană a fost finalmente recunoscută. Ironic, reabilitarea artistului avea loc în timp
ce Secesiunea murea. Capodopera a fost cumpărată de statul austriac.

“Portretul Adelei Bloch-

Bauer I” (1907) reprezintă o
sinteză între realism și
abstracțiune. Simboluri exotice
(ochi egipteni în triunghi şi suluri
spiralate miceniene) scapă la
prima privire. Tabloul a fost
socotit „Mona Lisa a Austriei”,
inspirațional pentru filmul artistic
“Woman in gold” (2015). Acest
tablou s-a vândut, în 2006, cu
suma record de 135 milioane
euro, fiind cel mai scump tablou
din istoria artei, Pablo
Picasso fiind detronat cu lucrarea
dedicată lui Henri
Matisse numită “Femeile din
Alger”.
 “Danae” (1907-1908),
pictura-metaforă în care Klimt nu
a dorit să ascundă nuditatea și a
reprezentat – explicit şi alegoric –
extazul iubirii. Excesul de
decorație voluptoasă nu poate
scăpa vederii.

“Adam și Eva” (1918) se afă printre ultimele picturi

concepute de Klimt. Lucrarea pare o relicvă a decadenței
parfumate vieneze de la sfârșit de secol XIX. Figură dominantă,
Eva strălucește în tușe aurii, în timp ce Adam abia se distinge
din fundalul întunecat, redus la o umbră adormită.
 5. Caleidoscopul magic
Remarcabilele juxtapuneri cromatice și decorurile luxuriante compun un magic caleidoscop.
Abundența de auriu și bogăția de materiale conferă vibrații psihedelice. Însă finalul “fazei aurii”
a lui Klimt a coincis cu începutul Expresionismului.
Operele sale caleidoscopice din perioada târzie au dovedit schimbarea radicală de orientare în
stilul lui Klimt. Maniera aurită, bizantină și decorul splendid au fost înlocuite cu nou
descoperitul principiu-feminin: femeie și flori intim legate. Pentru o vreme, a abadonat
ornamentarea în favoarea unor mari zone monocrome. Anatomia și ornamentația au devenit
interschimbabile în portretele târzii care compun caleidoscopul magic.
“Dansatoarea” (1916-1918) este cea mai elocventă lucrare în care fundalul este încărcat până la
refuz cu decoraţiuni orientale. Motivele florale fac apel direct la subconștient, ajuns din nou la
modă.

Arta japoneză l-a influențat în privința compoziției picturilor caleioscopice, desenate dintr-o
perspectivă de piramidă.

“Fecioara” (1913) ilustrează stadii diferite de trezire a simțurilor (fata devine femeie) peste un
pat de flori ca un nor, în care personajele sunt înlănțuite într-un caleidoscop, în cromatică pură
care rivalizează cu cele ale lui Pierre Bonnard sau Henri Matisse.
Şi în tabloul “Mireasa” (1917-1918), neterminat, personaje sunt văzute de deasupra, în piramidă
sau caleidoscop, artistul fiind influențat, de asemenea, de arta niponă. Tema rămâne, însă,
aceeași: erosul și ciclul vieții, o unică ființă fiind multiplicată ca într-un vis.

Dacă portretele urmau calea caleidoscopului, Klimt schimba în peisagistică stilul mozaic sau
tipiserie cu compozițiile ce aveau incipiente de Cubism. Peisajele capătă elemente urbane, cu
arhitectură şi apă, dar ființele umane rămân definitiv în afara tablourilor.
Dacă portretele sau tablourile alegorice ajungeau pe pânză după nenumărate schițe, peisajele
erau pictate direct în natură, fără desene preliminare. Cu toate acestea, nici un peisaj de iarnă nu
a fost iscălit de artist din totalul celor 54 de peisaje ajunse pe pânză. Doar trei dintre acestea au
avut schițe.

În “Potecă de grădină cu puișori” (1916), structura, tehnica și efectul psihologic sunt în zona
caleidoscopului, abordat și în peisagistică, nu doar în portretele comandatate.
Peisajele sale târzii reflectă veridic viața privată și nu lucrările de atelier sau portretele realizate
damelor vieneze. Surprinzător, peisagistul colorist a închis brusc paleta, renunțând la nuanțele
strălucitoare. Efectele monocrome, sumbre și atmosfera tăcută ilustrau reacția sa la izbucnirea
primei conflagrații mondiale și la tristețea pierderii mamei sale (1915).

6. Klimt și lumea modei. Atunci şi acum

Emilie Louise Flöge a fost marea dragoste a lui Klimt până la sfârșitul vieții. Aceasta conducea
o prestigioasă casă de modă vieneză. Ea concepea “rochiile reformatoare”, iar artistul realiza
design-ul materialelor, decupate parcă din peisajele sale. Mai mult, Klimt fotografia creaţiile
vestimentare, astfel că a fost consemnat ca fiind primul fotograf în istoria modei.
Veșmintele înzestrate de Klimt conțineau și modelele care plăceau atât de mult secesioniștilor:
pătratele de la tabla de șah și dungile alb cu negru.
Klimt a contribuit în mare măsură la succesul de care s-au bucurat printre doamnele înstărite
modelele casei de modă patronate de Emilie Flöge. Materiale textile înzestrate cu atribute
decorative erau folosite mai apoi în picturi pentru a spori demnitatea monumentală a soțiilor și
fiicelor de industriași sau de magnați, reprezentate adesea ca zeițele pe tron. În imaginile de mai
jos, fotografii cu Emilie şi hainele sale.

În partea târzie a creației sale artistice, Klimt a abordat ultima modă: haute couture. S-a folosit
de coafurile, machiajul și accesoriile în vogă să își transforme femeile fatale în ființe mai puțin
amenințătoare. Pălăriile extravagante cu pene și imensele manșoane devin laitmotive. În picturile
lui Klimt, idolii moderni au ca unică expresie așteptarea, o temă care traversează întreaga sa
operă.
Design-ul original al rochiilor lui Emilie Flöge a fost preluat de casa de
modă Valentino pentru Colecţia de toamnă-iarnă 2015-2016.
Ediţia din 2015 a “Life Ball”, patronată de o vestită organizaţie vieneză care, de 23 de ani,
celebrează viaţa şi luptă pentru apărarea persoanelor infestate cu H.I.V., a fost dedicată
lui Gustav Klimt şi intitulată “Gold – Ver Sacrum”. Mari artişti fotografi ai lumii, design-eri şi
figuri proeminente ale show-biz-ului planetar participă la fiecare ediţie. Artista Inge Prader a
iscălit pictorialul inspirat din frescele şi picturile inegalabilului Klimt. “Friza Beethoven” şi
întreaga operă de inspiraţie mitilogică au fost reinterpretate în străluciri evidente de aur.
 7. Muralism
Printre lucrările murale importante: “Filozofia”, “Medicina” și “Jurisprudența”
din Universitatea din Viena, catalogate de critici ca fiind nepotrivite și imorale. Puternicele
obiecții l-au îndreptat încet către pictura comisionară în slujba burgheziei și, peste ani, și-a
răscumpărat cele trei panouri atât de blamate.
Înainte de acestea, deosebit de apreciată a fost “Idila” (1884), aflată în Muzeul de Istorie Viena.

Pentru Friza din Palatul Stoclet din Bruxelles s-a inspirat din arhitectură și design
interior. Klimt a creat o lucrare în care colaborarea dintre artă și arhitectură a reprezentat un
punct de răscruce în istoria artei, noțiune care va deveni mai apoi și crezul Şcolii Bauhaus.
Având ca laitmotiv orientalismul, a pictat şi ornat nouă panouri decorative cu forme și culori
abstracte, fără detalii narative, cu motive stilizate și figurative, în tehnica mozaicului, luxuriante
în expresie, cu semnificație biologică și ornamentală. Emblematic a rămas “Copacul Vieții”, un
copac al cunoașterii, o metaforă privind ciclicitatea vieții așa cum era înțeleasă de Klimt și
de Freud.
Înaintea acesteia, “Friza Beethoven” – având ca sursă Oda bucuriei – a rămas cea mai
mitologizată. Deși menită să reziste doar pe perioada expoziției care îl elogia pe marele
compozitor, în viziunea lui Klimt marele Ludwig vanBeethoven era încarnarea geniului, friza a
fost executată în Casa Secesiuniidin Viena din materiale ușoare (culori de cazeină, stucco și
poleială de aur). Transpunerea simbolică a ultimei simfonii a lui Beethoven a rezistat în timp și,
pentru că a fost extrem de controversată de cenzură și de burghezia pudibondă vieneză, lucrarea
a fost ferită de public până în 1986. Viena nu l-a iertat pe Klimt pentru această ilustrare și după
vernisarea ei nu a mai primit nici o comandă publică, comenzile ulterioare venind doar din partea
burgheziei.
Gustav Klimt se numără printre artiştii care nu mai sunt supuşi modelor, fascinând orice
privitor. În anul 2012, la 150 de ani de la naşterea pictorului, Viena i-a omagiat modernitatea.
Peste 800 de opere murale, desene, pânze, schiţe şi obiecte personale au fost expuse public.
În acelaşi an, frânturi din imensa operă a lui Gustav Klimt au fost expuse la Castelul Peleş,
locul unde artistul a pictat, între 1883 şi 1886, reşedinţa de la Sinaia a regelui Carol I.
Afişele celui mai important eveniment artistic din România în 2012:

8. Bibliografie. Documentare online

 Christian Brandstatter, “Klimt & Fashion”, ed. Assouline Publishing, 2003
 Elisabeth Hickey, nuvela “A Painted Kiss”, 2006
 Gilles Neret, “Gustav Klimt”, ed. Taschen, 2011
 “Gustav Klimt”, ed. Prestel, 2008
 “ The Collection of the Wien Museum”, ed. Wien Museum, 2012
 “Klimt”, film artistic, 2006, regia Raúl Ruiz (John Malkovich în rolul lui Gustav Klimt și
Veronica Ferres interpretând-o pe Emilie Louise Flöge)
 “Woman in gold”, film artistic, 2015, regia Simon Curtis (Helen Mirren în rolul Mariei
Altman, nepoata Adelei Bloch-Bauer, modelul lui Klimt pentru portretele cu acelaşi nume)
 “1001 de picturi de privit într-o viață”, ed. RAO, 2008