torilor pentru flota sa militară şi crearea unei baze militare pentru MAREA NEAGRĂ, „LAC BIZANTIN”

aceasta în Mediterana orientală. Similar situaţiei de după pacea

de la Adrianopol (1829) şi tratatul de la Unkiar Skelessi (1833),
Turcia a apelat, pentru contrabalansarea disproporţiei de forţe în Alexandru Madgearu
Marea Neagră, la alianţe externe arealului pontic.
Arie de competiţie, Marea Neagră a fost mai puţin o zonă a
cooperării, aceasta fiind încercată doar în perioada interbelică şi
cu deosebire acum, după sfârşitul Războiului Rece şi destrămarea
Uniunii Sovietice.
În ceea ce priveşte situaţia Principatelor Române, a Ro- La finele secolului al VI-lea, Imperiul Romano-Bizantin
mâniei, incluse atât în Evul Mediu târziu, cât şi după Războiul deţinea controlul practic total asupra bazinului pontic, ca
Crimeii şi până la al Doilea Război Mondial în economia Europei urmare a extinderii dominaţiei sale pe coasta de est, realizată
Occidentale, rolul lor a fost deosebit de activ în Marea Neagră şi cu scopul de a bloca încercările Persiei de a obţine o ieşire
la gurile Dunării. Printr-o adevărată determinare geopolitică, la Marea Neagră. Între 541 şi 561, cele două puteri s-au luptat
statul român nu putea fi decât adeptul „mării deschise”, chezăşia pentru Iberia (Georgia actuală) şi Lazica (situată în republica
libertăţii sale. autonomă Adjaria din Georgia şi în colţul de nord-est al
Perspectiva milenară asupra istoriei Mării Negre, oferită Turciei). În 561/562, regele Persiei Chosroes I (531-579) a
de studiile incluse în acest volum, se dovedeşte fertilă pentru cedat Lazica lui Iustinian I (527-565) contra unui tribut anual
înţelegerea justă a tendinţelor şi reaşezărilor geopolitice actuale. de 30 000 de nomisme, care reprezenta despăgubirea pentru
daunele provocate comerţului persan de pierderea even-
General-maior (r) dr. MIHAIL E. IONESCU
tualei ieşiri la Marea Neagră. A doua etapă a expansiunii
romano-bizantine în Caucaz a avut loc în timpul războaielor
purtate de Maurikios (582-602), când Iberia a intrat în compo-
nenţa imperiului prin tratatul de pace din 591 cu Persia1.
Marea Neagră a devenit astfel un „lac bizantin”, deoa-
rece nu mai exista niciun alt stat cu ieşire la această
mare. Toate regiunile de interes strategic şi economic
erau deţinute sau controlate în mod indirect de către
Imperiul Bizantin.
La gurile Dunării se afla una dintre cele trei regiuni de
mare importanţă strategică pentru apărarea în adâncime a
Constantinopolului. Altă regiune era Peninsula Crimeea, cu

10 11
principalele porturi Cherson (azi, Sevastopol) şi Bosphoros atunci ai flotei imperiale. Primele atacuri maritime ale ara-
(Kerč). Controlul asupra acestor două regiuni era necesar bilor s-au înregistrat în Cipru (649) şi Rodos (654), iar Con-
pentru prevenirea atacurilor terestre sau maritime îndrep- stantinopolul a fost asediat de mai multe ori, începând din
tate spre capitala imperiului. Din ambele regiuni se putea 6744. Arabii nu au reuşit să pătrundă şi în Marea Neagră
ajunge rapid la Constantinopol pe mare, deoarece distanţele după ofensiva din 650 în Armenia şi Iberia, care a condus la
erau mici şi curenţii favorabili. În plus, gurile Dunării con- o stăpânire de scurtă durată în Lazica, pe atunci posesiune
trolau mica stepă a Dobrogei, coridor folosit mereu de către bizantină5. Eventuala ocupare durabilă a regiunii Lazica de
invadatorii veniţi din stepa nord-pontică. În fine, alt coridor către arabi ar fi periclitat în mod considerabil securitatea
de trecere pentru migratorii asiatici era cel dintre Kuban şi Constantinopolului, deoarece ea ar fi devenit bază pentru o
Caucaz (Zichia). Această zonă controla estul Peninsulei flotă arabă în Marea Neagră şi pentru ofensive terestre de-
Crimeea, cu strâmtoarea Kerč. Acolo se aflau resurse de a lungul litoralului anatolian.
păcură, materia primă pentru „focul grecesc”.2 Un mare Unul dintre cele mai grave efecte ale expansiunii Isla-
bizantinolog a subliniat faptul că securitatea întregului stat mului a fost pierderea grânarului din Egipt (641), care aprovi-
depindea de modul în care erau apărate aceste trei re- ziona Constantinopolul şi alte regiuni ale imperiului. Capitala
giuni (gurile Dunării, Crimeea şi Caucazul), prin mă- nu se mai putea bizui decât pe resursele de cereale oferite
suri de natură militară sau diplomatică.3 de bazinul pontic (Tracia şi Crimeea). La scurt timp după
În primele decenii ale secolului al VII-lea, a intervenit o debutul cuceririlor arabe care au modificat radical raporturile
schimbare radicală a situaţiei politico-militare a Imperiului de forţe în Mediterana orientală, un alt eveniment a avut
Bizantin. Din cauza atacurilor avarilor şi slavilor, provinciile efecte similare în spaţiul Mării Negre: războinicii proto-
balcanice au fost în cea mai mare parte abandonate. Pe de bulgari conduşi de Asparuh au ocupat în 680 o parte din
altă parte, expansiunea Islamului a reprezentat o ameninţare fosta provincie Moesia, unde au pus bazele unui stat a cărui
teribilă pentru Imperiul Bizantin. În decurs de doar câţiva expansiune rapidă a condus la apariţia unui nou factor de
ani (634-647), arabii au cucerit Egiptul, Siria, Mesopotamia putere, rival, în vestul bazinului pontic (totuşi, Bulgaria nu a
şi partea răsăriteană a Asiei Mici. Mai mult, arabii au devenit devenit şi o putere navală).6 Litoralul vestic a ajuns obiect
şi o putere maritimă. Cât timp flota arabă a periclitat supre- de dispută între Imperiul Bizantin şi noul stat care s-a
maţia maritimă bizantină şi securitatea localităţilor de pe apropiat în mod periculos de capitală şi de regiunea agricolă
coastele Asiei Mici (în secolele VII-IX), Marea Neagră a avut din Tracia. Securitatea spaţiului pontic necesita o politică
o importanţă secundară, în raport cu bazinul răsăritean al de stopare a expansiunii Bulgariei sau chiar de distrugere a
Mediteranei, în politica de securitate a imperiului. Anterior, acestui stat.
lipsa puterilor navale rivale făcuse ca toate mările cuprinse Pe ţărmul occidental, porturile Anchialos, Mesembria,
de Imperiul Bizantin să reprezinte spaţii sigure, în care Odessos (eventual Callatis şi Tomis) erau escale pe traseul
comerţul nu era afectat decât de piraţi, singurii inamici de către gurile Dunării. Unele dintre ele au fost păstrate chiar

12 13
şi în perioada cea mai critică (secolele VII-VIII). Anchialos revenirea la situaţia din secolul al VI-lea, când Marea Neagră
era cel mai important, deoarece era situat la capătul unui era un lac bizantin. Nu întâmplător, aceasta s-a petrecut exact
drum strategic către Dunăre. Anchialos şi Mesembria au în perioada de apogeu a puterii militare bizantine, în a doua
fost baze navale în războaiele purtate de către Constantin parte a lungii domnii a lui Vasile II (976-1025), şi anume după
IV (668-685) şi Constantin V (741-775) împotriva Bulgariei7. ce acesta a reuşit zdrobirea forţelor islamice din Siria.
Odessos a supravieţuit invaziei protobulgarilor din 6808. Secolul al VII-lea a reprezentat o perioadă de răscru-
Pentru Callatis9 şi Tomis10, cercetările arheologice sugerează ce în strategia maritimă a Imperiului Bizantin, din
o continuitate de locuire timp de câteva decenii în secolul cauza pierderii supremaţiei navale în Mediterana,
al VII-lea, dar nu există deocamdată dovezi pentru o supra- precum şi a controlului exclusiv asupra ţărmurilor pon-
vieţuire neîntreruptă până în secolul al X-lea, când reapare tice. Prioritatea a revenit apărării capitalei de atacu-
cu certitudine locuirea în aceste situri. Pe Dunărea maritimă, rile arabilor. În acest scop a fost creată în anul 654 o mare
este posibil ca Noviodunum (Isaccea) să fi fost menţinut ca unitate navală, thema Karavisianoi (cuvântul înseamnă
escală bizantină în secolul al VII-lea11. Descoperirea recentă „corăbieri”), cu baza în insula Samos. Pentru mai multă
a unui sigiliu al lui Kyriakos (exconsul) la Nufăru (datat în operativitate, ea a fost înlocuită în 720 cu mai multe unităţi
696-697) arată că şi această fortificaţie mai era sub dominaţie mai mici, asociate provinciilor de pe litoralul anatolian şi cu
bizantină chiar după instalarea protobulgarilor12. La Duros- o flotă specială care proteja Constantinopolul15. În secolele
torum a fost găsit un sigiliu emis de Constantin IV între 679- VII-VIII, diminuarea drastică a resurselor umane şi materiale
685, care poate atesta un mesaj trimis de împărat în timpul ale imperiului a condus şi la reducerea efectivelor militare
războiului contra lui Asparuh13. Existenţa unui înalt demnitar (în 559, armata număra circa 150 000 de oameni, în timp ce
bizantin (cel mai probabil, militar) dovedeşte supravieţuirea în 773 se ajunsese la doar 80 000).16 De aceea, nu mai existau
oraşului Durostorum şi legăturile sale pe cale fluvială cu forţe şi mijloace suficiente pentru desfăşurarea de operaţiuni
Imperiul Bizantin, prin puncte intermediare, precum Novio- navale şi în Marea Neagră, în timpul conflictelor cu arabii,
dunum şi Carsium (Hârşova)14. purtate în Marea Egee. Doar atunci când presiunea arabă
În secolele VII-X, atunci când împrejurările au fost favora- era mai scăzută, imperiul a încercat recuperarea poziţiilor
bile, împăraţii bizantini s-au preocupat de menţinerea sau pierdute în spaţiul pontic, unde nu exista un inamic la fel de
recuperarea acelor regiuni din jurul Mării Negre, care pre- puternic şi de periculos. Cel mai bun exemplu este campania
zentau interes strategic. Recuperarea poziţiilor pierdute a contra protobulgarilor din 680, care a fost declanşată de Con-
fost un proces îndelungat, marcat de eşecuri şi redresări, stantin IV (668-685) după ce reuşise respingerea asediului
care a depins de capacitatea statului bizantin de a asigura arab din 678. Obiectivul ei a fost alungarea protobulgarilor
forţele necesare operaţiunilor militare şi de a înlătura prin de la gurile Dunării. Ea a eşuat din cauza erorilor de condu-
mijloace militare şi diplomatice puterile rivale. Rezultatul cere săvârşite de împărat, dar ceea ce contează în acest
final al acestor acţiuni militare şi politico-diplomatice a fost context este evidenţierea interesului pe care strategia

14 15
bizantină continua să-l manifeste pentru apărarea gurilor Dezvoltarea traficului de blănuri nordice în secolele VI-IX este
Dunării şi pentru porturile vest-pontice, chiar şi după destră- dovedită de numeroasele monede bizantine şi arabe desco-
marea frontierei dunărene în primele două decenii ale perite în regiunea Kama, ajunse acolo prin comerţul practicat
secolului al VII-lea. de turci şi apoi de către khazari (cu o întrerupere provocată
Peninsula Crimeea a avut un rol esenţial în suprave- de războaiele khazaro-arabe din secolul al VIII-lea).22 Unul
gherea mişcărilor nomazilor nord-pontici şi în controlul tra- dintre capetele Drumului Mătăsii ajungea în Crimeea. 23
ficului comercial cu Asia. În epoca lui Iustinian I a fost Cercetări recente au arătat că traficul pe acest drum a fost
construit un ansamblu de fortificaţii care proteja portul reluat cu o intensitate sporită în secolul al VI-lea, când Asia
Cherson.17 Totuşi, aceste fortificaţii nu erau suficiente dacă Centrală era dominată de primul imperiu al turcilor. Ca şi
inamicul de la nord dispunea de o capacitate ofensivă ridicată. mongolii, mai târziu, turcii au protejat comerţul, în special
Acest fapt a intervenit după a doua treime a secolului al VII-lea, cel efectuat de negustorii din Sogdiana şi Khorezm, care
atunci când khazarii, o etnie turcică, au fondat un „imperiu călătoreau în Crimeea pe acest drum. Atacul anterior al
al stepei” între Nipru şi Volga. În Crimeea, khazarii au ocupat turcilor asupra oraşului Bosphoros (Kerč) din 576 a fost o
Chersonul în 711, profitând de revolta locuitorilor contra încercare de a prelua controlul deplin asupra unuia dintre
împăratului Iustinian II (685-695, 705-711). Teoretic, oraşul capetele acestui drum.24
a rămas în imperiu, dar până în 841 autoritatea a fost exerci- Stăpânind unul dintre drumurile mătăsii, khazarii au
tată de către conducătorul (archon) bizantin, împreună cu afectat interesele economice ale Imperiului Bizantin. Totuşi,
guvernatorul khazar (tudun) şi cu consiliul municipal, ceea această rută nordică era secundară în raport cu cea care
ce înseamnă că oraşul se afla sub un fel de condominium.18 ajungea prin Caucaz şi Lazica la Trapezunt, pe litoralul
În jurul anului 700, khazarii au cucerit şi strâmtoarea Kerč, anatolian al Mării Negre. Ruta sudică trebuia apărată cu orice
cu oraşele Bosphoros (Kerč) şi Phanagoria (Tamatarkha sau preţ, în condiţiile pericolului expansiunii islamice în regiunea
Tmutorokan), situate de o parte şi de alta a ei.19 Cele două caucaziană, care s-a menţinut de-a lungul întregului secol al
porturi controlau accesul spre Marea de Azov şi bazinul Do- VIII-lea. În secolul al IX-lea, se constată o înflorire a oraşelor
nului, iar cucerirea lor a condus la transformarea acestei de la capătul acestui drum sudic (Trapezunt, Amastris),
mici mări într-un „lac khazar”.20 Astfel, monopolul bizantin situate, după cum spunea autorul vieţii Sfântului Iachint de
asupra Mării Negre s-a transformat în secolul al VIII-lea Amastris, „între Occident şi Orient”.25 Prosperitatea şi resur-
într-o partajare a puterii cu khazarii, care au devenit sele financiare ale Imperiului Bizantin depindeau şi de
stăpânii Mării de Azov şi ai Peninsulei Crimeea. aceste legături cu Orientul, efectuate prin zona caucaziană.
Comerţul efectuat prin strâmtoarea Kerč cuprindea nu Relaţiile Imperiului Bizantin cu khazarii au fost elemen-
doar mărfuri comune, precum peştele21, sclavii, ceara, sarea tul definitoriu pentru politica pontică timp de peste două
şi lemnul, ci şi produse de lux, precum blănurile şi mătasea. secole. Cât timp aceştia au fost puternici, au fost evitate

16 17
conflictele, în special în perioada războaielor contra arabilor, îmbarcaţi pe acestea a intrat pe Dunăre, în timp ce armata
inamici comuni. Era preferabilă menţinerea unor relaţii bune de uscat a avansat până la Anchialos, unde a câştigat o mare
cu khazarii. Alianţa bizantino-khazară din 731 sau 732 a fost victorie la 30 iunie 763. Constantin V a reluat confruntările
încheiată în vremea atacurilor arabilor în Caucaz, care au ajuns în 765, când flota a ajuns probabil până la Durostorum.29
până la Marea Neagră între 717 şi 737. Khazarii au blocat Marele număr de ambarcaţiuni implicate în aceste acţiuni
înaintarea arabilor, continuând războaiele contra califatului arată existenţa mai multor puncte de aprovizionare pe Dunăre.
abbasid până în 799.26 Se poate presupune că, în aceste împrejurări, oraşul Duro-
În jurul anului 780, khazarii au continuat să-şi extindă storum a revenit pentru scurt timp sub controlul Imperiului
dominaţia în Crimeea, asupra cetăţilor gotice din interior. Bizantin. Aşa s-ar putea explica descoperirea la Silistra a
Conducătorul got din Doros (Mangup-Kalé) şi episcopul Ioan mai multor sigilii care au aparţinut unor ofiţeri bizantini din
de Gothia s-au revoltat, dar fără succes. Se pare că rebeliunea secolul al VIII-lea30. După domnia glorioasă a lui Constantin
a fost începută de episcop la sugestia împărătesei Irina (780- V, Imperiul Bizantin nu a mai reuşit să facă faţă ascensiunii
802), cu care s-a întâlnit în 784 la Constantinopol. Se poate militare a Bulgariei. Dezastruoasa înfrângere suferită în 811
presupune că împărăteasa a încercat să limiteze expansiunea de Nikephor I (802-811) a condus apoi la ocuparea de către
khazarilor în Crimeea şi să rupă alianţa cu ei.27 Politica ei nu a Bulgaria a porturilor Anchialos, Mesembria, Sozopolis,
fost continuată de următorii împăraţi, care au rămas adepţii Develtos şi Agathopolis (812)31. Apărarea Mării Negre era
alianţei bizantino-khazare. subminată, chiar dacă Bulgaria nu era o putere navală. Pier-
Altă problemă care trebuia soluţionată de strategia bizan- derea litoralului occidental a făcut ca Marea Neagră să
tină în Marea Neagră, în secolul al VIII-lea, era stoparea nu mai fie un lac bizantin.
expansiunii Bulgariei, care se apropiase primejdios de mult Echilibrul de forţe din bazinul pontic a continuat să sufere
de Constantinopol şi de Thracia de sud, cea mai importantă modificări la scurtă vreme după această extindere a domina-
regiune agricolă a imperiului din acea vreme.28 Această con- ţiei Bulgariei. În nord, supremaţia khazarilor în Crimeea şi
cepţie strategică a condus la amânarea tentativelor de recu- în stepele nord-pontice a fost periclitată de pătrunderea unui
perare a poziţiilor pierdute în Crimeea. nou grup nomad, ungurii, care au ajuns pe la 830 între Don
Conflictele cu Bulgaria au fost declanşate de Constantin şi Bug (regiunea denumită Levedia).32 Apărarea contra lor a
V (741-775), după ce Imperiul Bizantin a reuşit să repurteze impus ridicarea unei fortificaţii la Sarkel, într-o poziţie care
mai multe victorii decisive contra arabilor. În prima campanie controla accesul spre Marea de Azov. Cetatea a fost con-
(760), o flotă de 500 corăbii a înaintat pe Dunăre, atacând struită în 839 de către meşterii bizantini solicitaţi de khazari.
nordul Bulgariei, concomitent cu o ofensivă terestră care a Împăratul Theophil (829-842) l-a trimis pe ofiţerul Petronas,
condus la victoria de la Markellai. A doua campanie (763) a care a coordonat acţiunea de ridicare a unei fortificaţii de
avut acelaşi plan. Flota compusă din 800 nave cu 9 600 călăreţi tip bizantin.33 Transmiterea către o putere barbară a tehnicilor

18 19
de arhitectură militară a fost un fapt nemaiîntâlnit în istoria Constituirea themei Cherson a reprezentat primul
Bizanţului, ceea ce arată cât de importantă era pentru imperiu pas către restabilirea hegemoniei bizantine în Marea
apărarea poziţiilor deţinute de khazari la nordul Mării Negre, Neagră. Acest fapt s-a înscris într-un proces istoric mai vast,
ca mandatari ai intereselor sale. Acţiunea viza stabilitatea pe care Warren Treadgold l-a denumit „the Byzantine revival”
stepelor nord-pontice, care era o condiţie pentru securitatea (renaşterea bizantină, lb. eng. – n.a.), caracterizat din punct
portului Cherson, unde administraţia bizantină deplină a fost de vedere militar prin trecerea de la defensiva în faţa avarilor,
restabilită prin crearea themei cu acelaşi nume. slavilor, bulgarilor şi arabilor la ofensiva pentru recuperarea
Thema Cherson a fost înfiinţată în 841 de către împăratul poziţiilor şi a regiunilor pierdute în secolul al VII-lea şi în
Theophil. Ea avea efective de 2 000 militari, comandaţi de către primele decenii ale secolului al VIII-lea. Pe litoralul anatolian,
acelaşi Petronas, care fusese trimis la Sarkel. Mai întâi, s-a pre- constituirea themelor Paphlagonia şi Chaldia prin separarea
conizat ocuparea unei regiuni mai întinse, care a fost denumită de thema Armeniakon, în anul 820, a consolidat apărarea
thema Klimata.34 Numele provinciei a fost modificat după câteva maritimă. Se pare că măsura a fost luată din cauza unui atac
decenii în Cherson.35 Comandantul themei, strategul Cherso- maritim al ruşilor din 818 sau 819, care a afectat aceste
nului, era responsabil şi de relaţiile cu barbarii vecini, cu care regiuni.41 Acest atac a semnalat apariţia unui nou factor de
imperiul putea intra în alianţe. În perioada următoare, unii dintre insecuritate în spaţiul pontic, care se va dovedi a fi aproape la
deţinătorii acestei funcţii au fost implicaţi în momente decisive
fel de grav ca şi cel arab, din Marea Egee.
ale operaţiunilor militare şi diplomatice din spaţiul pontic.
Numele „rus”, aplicat iniţial vikingilor, a fost ulterior
Oraşul Cherson a cunoscut o nouă perioadă de prosperitate
preluat de slavii răsăriteni, negustori şi războinici din regi-
în secolele IX-X, deoarece era locul prin care se desfăşura
unea lacului Ladoga, care străbăteau ruta Volga-Oka, iar apoi
comerţul Imperiului Bizantin cu khazarii şi ruşii, controlat de
funcţionarii vamali denumiţi kommerkiarioi.36 Se pare că acest şi valea Niprului.42
port deţinea monopolul transportului de mărfuri venite din nord Primul atac cu adevărat grav al ruşilor a avut loc în 860,
spre Constantinopol.37 Celălalt port mai important din Crimeea, chiar la Constantinopol. O flotă de 200 ambarcaţiuni cu 8 000
Kerč, nu a fost o prioritate pentru bizantini atât timp cât khazarii de războinici a sosit prin Marea Neagră din nordul îndepărtat
erau încă o putere considerabilă.38 S-a presupus că acest port a şi a devastat suburbiile.43 Vasele lor erau mici, dar în număr
fost recucerit de Imperiul Bizantin înainte de 87339, dar că auto- mare constituiau o ameninţare serioasă. După acest atac a
ritatea khazară a revenit acolo în împrejurări deocamdată ne- fost reorganizat districtul militar care supraveghea Strâm-
cunoscute, deoarece, în mod sigur, oraşul Kerč era posesiune toarea Bosfor44. Evenimentul a demonstrat că statul khazar
khazară în 965, atunci când a fost ocupat de către ruşi. Pe de nu oferea o protecţie reală contra unor inamici veniţi din nord.
altă parte, cercetările arheologice atestă o distrugere generală Ruşii erau un pericol atât pentru khazari, cât şi pentru bizan-
pe la sfârşitul secolului al IX-lea, care poate fi atribuită unei tinii din Cherson, iar atacurile maritime se puteau repeta,
invazii a pecenegilor sau a ungurilor.40 ceea ce s-a şi întâmplat.45

20 21
 Pericolul a fost contrabalansat printr-o strălucită manevră „Lexiconului” lui Photios făcută pentru un anume Thoma,
diplomatică, ale cărei semnificaţii au fost pe deplin eviden- archon de Lykostomion. H. Ahrweiler a considerat că acest
ţiate într-un studiu relativ recent.46 În 861, imediat după atacul Lykostomion din secolul al IX-lea este identic cu cel cunoscut
ruşilor, împăratul Mihail III (842-867) i-a trimis în Khazaria din izvoarele din secolul al XIV-lea, amplasat în Delta Dunării.49
pe cei doi misionari care, după câţiva ani, vor deveni apostolii Ipoteza a fost însuşită de mai mulţi istorici50, dar a fost con-
slavilor: sfinţii Constantin (Chiril) şi Metodiu. Se urmărea testată de Vasilka Tăpkova-Zaimova, care a presupus că
convertirea khazarilor la creştinism, dar cei doi misionari Lykostomion era o localitate din Thessalia51. Înfiinţarea unui
au dus şi tratative cu ungurii, pentru a-i convinge să devină comandament bizantin la Dunărea maritimă după 863 este în
aliaţi. Amplasarea lor între Don şi Bug era potrivită pentru prezent garantată de un sigiliu descoperit la Isaccea, care a
prevenirea atacurilor ruseşti, dar şi pentru a declanşa atacuri aparţinut lui Ioannes Chaldos, strateg de Chaldia, în funcţie
asupra Khazariei, Bulgariei şi Imperiului Franc. Timp de circa în 867.52 Sigiliul atestă prezenţa unei autorităţi bizantine în
trei decenii, ungurii au luat locul khazarilor în poziţia de fostul Noviodunum pe la 860-870, şi, în consecinţă, existenţa
garanţi ai securităţii spaţiului nord-pontic, cu deosebirea că themei de Lykostomion, care includea sectorul maritim al
ei nu au încercat să controleze porturile din Crimeea, cum Dunării. Baza (escala) de la Lykostomion era utilizată pentru
au făcut khazarii. navigaţia costieră spre Cherson. Escalele bizantine aveau
Apărarea contra atacurilor navale ale ruşilor necesita funcţii deopotrivă militare şi comerciale.53 Thema nu includea
dominaţia asupra unor puncte strategice de pe ţărmurile de şi zona de la nord de valul mic de pământ dintre Cernavoda şi
vest şi de nord ale Mării Negre. În războiul contra Bulgariei Constanţa, deoarece ea a luat naştere într-o perioadă de expan-
declanşat în 863, Mihail III a recucerit porturile Develtos, siune a Bulgariei. Este mult mai probabil ca între teritoriile
Anchialos şi Mesembria47. Conflictul a fost o reacţie la politica deţinute de Bulgaria şi Imperiul Bizantin în Dobrogea să se fi
externă a lui Boris (852-889), care s-a aliat cu francii în 862, aflat o regiune tampon, la nord de acest val.54
ceea ce a deranjat interesele bizantine în Peninsula Balcanică. Prin recuperarea unor poziţii pe litoralul vest-pontic,
Înfrânt, Boris a fost silit să rupă alianţa şi să se boteze în 86448. Imperiul Bizantin a mai făcut un pas pe calea reinsta-
Creştinarea Bulgariei a adus acest stat în sfera civilizaţiei lării controlului asupra spaţiului Mării Negre, dar mai
bizantine, dar nu era suficientă pentru a asigura securitatea mult silit de împrejurări, adică de apariţia unei noi
spaţiului pontic. Mai mult decât atât, convertirea a facilitat puteri navale care era capabilă să declanşeze atacuri
adoptarea modelului imperial, care a stimulat rivalitatea surpriză chiar şi asupra capitalei. În subsidiar, noua
bulgaro-bizantină. strategie pontică era îndreptată şi contra Bulgariei. Dacă în
O consecinţă a ofensivei care a eliberat porturile vest- secolul al VIII-lea flota a fost trimisă la Dunăre doar pe timpul
pontice a fost crearea unei theme la Dunărea maritimă, denu- campaniilor contra Bulgariei, după 863 imperiul dispunea
mită Lykostomion. Existenţa sa a fost dedusă din dedicaţia de o bază chiar la gurile Dunării. Recuperarea acestor poziţii

22 23
a venit aşadar ca răspuns la o provocare, la mai multe decenii Atelkuz. Războiul din 894-896 s-a încheiat cu victoria zdrobi-
după ce fusese consolidată dominaţia asupra Mării Egee prin toare a lui Simeon, repurtată la Bulgarophygon (în sudul
eliberarea Greciei continentale (prin ocuparea teritoriilor Traciei), în primăvara anului 89657.
cucerite de slavi în secolul al VII-lea) şi prin luptele cu arabii. Eşecul suferit de armata bizantină a condus, desigur, şi
Marea Neagră rămânea un obiectiv secundar în marea strate- la abandonarea themei de Lykostomion. Altă consecinţă a
gie bizantină în comparaţie cu spaţiul maritim de la sud de înfrângerii Bizanţului a fost revolta oraşului Cherson în anul
capitală. Abia intensificarea relaţiilor conflictuale, dar şi 896 (strategul a fost ucis)58. Războaiele bulgaro-bizantine au
paşnice, cu ruşii va stimula în secolul următor preocuparea mai continuat până în 904, când s-a încheiat un tratat de
pentru continuarea extinderii dominaţiei în Marea Neagră. pace care a marcat supremaţia lui Simeon în Peninsula Bal-
Sistemul defensiv bazat pe porturile Anchialos şi Mesem- canică. Este de remarcat faptul că Leon VI a optat pentru
bria, precum şi pe escala de la Lykostomion, a fost aplicat concentrarea forţelor în Orient, unde a recucerit unele teri-
în timpul următorului război bizantino-bulgar, declanşat în torii de la arabi59.
894 după un incident comercial. Ţarul Simeon (893-927) s-a Creşterea bruscă a puterii pecenegilor a necesitat o schim-
folosit de acest pretext pentru o ofensivă care a condus la bare a politicii nord-pontice a Bizanţului, deoarece aceştia
recucerirea porturilor Mesembria şi Anchialos55. Leon VI puteau ameninţa Chersonul.60 O soluţie era ca ei să devină
(886-912) a acţionat la fel ca şi Constantin V, cu o ofensivă aliaţi, în locul ungurilor. Un nou război cu Bulgaria i-a adus pe
terestră în sudul Bulgariei, combinată cu operaţiuni navale pecenegi de partea Imperiului Bizantin. În 917, strategul
pe Dunăre. El a apelat şi la unguri, deoarece forţele sale nu Chersonului Ioannes Bogas a primit misiunea de a cere spri-
erau suficiente (concomitent se lupta cu arabii în Anatolia). jinul pecenegilor în noua campanie contra lui Simeon, dar ţarul
Ungurii fuseseră izgoniţi de pecenegi din Levedia în Atelkuz bulgar a apelat şi el la ei. Până la urmă, Bogas a reuşit să-i
(regiunea dintre Nipru sau Bug şi Dunăre), în jurul anului convingă pe pecenegi să plece la război contra Bulgariei. Flota
889. Fiind prezenţi chiar în apropiere de Dunăre, ei erau de a fost trimisă la Dunăre pentru a-i transborda, dar disputa
folos într-un război contra Bulgariei56. Trecuţi peste Dunăre iscată între Bogas şi comandantul flotei, Roman Lekapenos
de flota imperială, ungurii au devastat nordul Bulgariei. Pus (viitorul împărat), a compromis acţiunea, iar bizantinii au rămas
în faţa unei lupte pe două fronturi, ţarul Simeon (refugiat în fără forţele pecenege. Acesta a fost un mare avantaj pentru
cetatea Dristra) a acceptat să încheie pace, dar a socotit că Simeon, care şi-a putut concentra trupele pe frontul de sud,
ar avea sorţi de izbândă procedând la fel ca Leon VI, prin unde a obţinut o victorie zdrobitoare la Acheloos (lângă An-
sprijin extern. El le-a propus pecenegilor să atace teritoriul chialos), la 20 august 917.61 Chiar dacă planul de invazie a
stăpânit de unguri. Manevra a reuşit, iar Arpad a fost astfel Bulgariei nu a fost îndeplinit, putem conchide că poziţiile
forţat să plece din Bulgaria (efectul colateral al războiului deţinute de Imperiul Bizantin în Crimeea erau esenţiale
din 894-896 a fost deplasarea ungurilor din Atelkuz, prin pentru asemenea operaţiuni, deoarece Chersonul era un
nordul Carpaţilor, în Pannonia). Pecenegii s-au instalat în punct de contact cu aliaţii nordici, precum şi o bază de

24 25
declanşare a acestor operaţiuni. Importanţa Peninsulei Cri- Cu toate acestea, pericolul atacurilor ruseşti se menţinea.
meea în această privinţă a crescut după abandonarea themei La 11 iunie 941, o flotă compusă din circa 1 000 de mici
Lykostomion. Aceste evenimente au mai demonstrat şi că ambarcaţiuni, sub comanda comună a cnejilor ruşi Oleg şi
pecenegii nu pot fi aliaţi credincioşi. Igor, a asediat Constantinopolul, devastând suburbiile, la fel
Deoarece pecenegii ameninţau să devină cea mai mare ca în 860, dar a fost finalmente nimicită cu ajutorul „focului
putere din stepele nord-pontice, era necesară oprirea acestei grecesc”.64 În ciuda caracterului ei nesigur, ideea folosirii
tendinţe prin sprijinirea rivalilor lor. Aceasta a fost a doua ruşilor ca instrument al politicii nord-pontice a Bizanţului a
soluţie găsită pentru problema pecenegă. Ruşii erau un fost reactivată la scurt timp după acest incident. În 943, ruşii
partener convenabil, fiindcă ei erau în acelaşi timp inamici au lansat un atac asupra cetăţilor khazare Sudak şi Tmu-
ai khazarilor şi ai pecenegilor. Este adevărat că ruşii erau şi torokan, continuat cu o ofensivă contra posesiunilor arabe
duşmani potenţiali ai Bizanţului, dar ei nu puteau declanşa din zona caucaziană. Cucerirea portului Tmutorokan le-a
atacuri în direcţia Mării Negre dacă erau împiedicaţi de oferit ruşilor posibilitatea de a controla unul dintre ţărmurile
pecenegii care controlau cataractele Niprului, pe unde tre- strâmtorii Kerč. Mai departe, Igor a plănuit o nouă invazie a
ceau ambarcaţiunile ruseşti. Din acest motiv, era necesară Imperiului Bizantin, în alianţă cu pecenegii, dar aceasta nu
menţinerea unor relaţii ostile între ruşi şi pecenegi. Prin a mai avut loc, deoarece bizantinii l-au plătit pe Igor să
urmare, obiectivul strategic al noii politici nord-pontice renunţe, convingându-l să încheie un tratat, în 944 sau 945.
a Imperiului Bizantin în secolul al X-lea a fost contraba- Igor se obliga să apere istmul Peninsulei Crimeea împotriva
lansarea supremaţiei pecenegilor, care ameninţau să „bulgarilor negri” (care se aflau la nord de Marea de Azov)
devină un pol de putere rival. Aceste obiective au fost şi împotriva pecenegilor, precum şi să evite ocuparea gurii
aplicate printr-o politică de oscilaţie între pecenegi şi Niprului. În acelaşi timp, tratatul le permitea „bulgarilor
ruşi.62 Crimeea era esenţială pentru această politică şi, prin negri” să atace teritoriile khazare din Crimeea, deoarece
urmare, pentru securitatea Constantinopolului. aceasta convenea intereselor bizantine.65
Iniţial doar invadatori, ruşii au devenit, pe la începutul Atacul ruşilor din 941 a impus creşterea capacităţii de
secolului al X-lea, şi parteneri comerciali ai Imperiului Bi- luptă a flotei. Roman I Lekapenos (920-944), ca fost coman-
zantin. Ei aveau nevoie de o nouă piaţă pentru comerţul cu dant al ei, a acţionat în această direcţie66. S-a presupus că, în
sclavi, care până atunci funcţiona mai ales cu arabii, pe ruta aceste împrejurări, a fost reînfiinţată escala de la Tomis,
Volga-Caspica. Astfel, ruşii au început să navigheze pe Marea menţionată cu noul nume Constantia (De Administrando
Neagră spre Constantinopol şi în scop comercial, folosind Imperio, c. 9). Intensificarea pătrunderii monedelor bizantine
portul bizantin Cherson. Relaţiile comerciale au fost regle- la Constanţa în această perioadă ar putea reflecta restabi-
mentate prin tratatele încheiate în 907 şi 911. Privilegiile lirea escalei (alta a fost eventual la Mangalia)67. Ţinând seama
acordate de bizantini urmăreau ca ruşii să se poată îmbogăţi de caracterul paşnic al relaţiilor bulgaro-bizantine după 927,
prin negoţ, pentru a nu mai recurge la campanii de pradă.63 nu ar fi exclusă înfiinţarea unor escale bizantine în Dobrogea,

26 27
dar considerăm că datele arheologice şi numismatice cunos- legăturilor sale cu imperiul. Celelalte capitole din primul
cute până în prezent nu sunt suficiente pentru o asemenea grup prezintă relaţiile dintre pecenegi, ruşi, khazari şi unguri.
concluzie. Din De Administrando Imperio, c. 9 reiese că, în Al doilea grup de capitole (37-40) oferă detalii suplimentare
jurul anului 952, Bulgaria stăpânea Dobrogea până la gurile despre amplasarea pecenegilor şi despre conflictele lor cu
Dunării şi că localitatea Constantia ţinea de Bulgaria. Ruşii ungurii. Al treilea grup (capitolele 42-46) descrie regiunile
care navigau de-a lungul coastei ajungeau la Selinas (braţul din jurul Mării Negre, de la gurile Dunării până în Iberia, cu
Sulina), iar de acolo intrau în Bulgaria, care includea urmă- amănunte despre momente semnificative din istoria legătu-
torul braţ al Dunării – Sfântul Gheorghe – şi Constantia. rilor lor cu Imperiul Bizantin.
Ştiind că tratatul din 927 acorda Bulgariei porturile dintre Atenţia mai mare acordată spaţiului pontic în comparaţie
Mesembria şi Agathopolis, este greu de crezut că Imperiul cu cel islamic (capitolele 14-22) arată inversarea priorităţilor
Bizantin ar fi putut păstra două mici escale în Dobrogea dacă faţă de perioada anterioară. Marea Neagră a devenit acum
nu mai deţinea porturi intermediare între Constantinopol şi prioritară în politica externă bizantină, ca urmare a
Mesembria. Este adevărat că pătrunderea monedelor bizan- diminuării pericolului arab şi a creşterii importanţei
tine în Dobrogea s-a intensificat după mijlocul secolului al ruşilor ca factor de putere regional. Recent s-a putut
X-lea (nu doar la Mangalia şi Constanţa, ci şi la Isaccea, Hârşo- proba că De Administrando Imperio este un text compus în
va, Capidava şi în alte puncte68), dar acest fapt nu este sufi- cea mai mare parte din materiale adunate anterior pentru
cient pentru a argumenta revenirea administraţiei bizantine uzul împăratului Leon VI, în jurul anului 900. Printre ele se
în nordul Dobrogei. Monedele pot reflecta doar creşterea numărau şi scrieri despre spaţiul pontic, cu excepţia celor
schimburilor dintre Bulgaria şi Imperiul Bizantin. referitoare la ruşi. Introducerea informaţiilor despre relaţiile
Raporturile de forţe din spaţiul pontic, la mijlocul secolu- ruşilor cu vecinii a fost însă făcută de Constantin, în anul
lui al X-lea, sunt descrise în De Administrando Imperio, 952. Rezultatul final a fost un text redactat destul de negli-
manualul de politică externă compilat de Constantin VII Porfi- jent, în grabă, dar care este important pentru că pune în
rogenetul pentru fiul său Romanos. Având caracter secret, evidenţă modificările în politica externă impuse de ascen-
valoarea acestui text este foarte ridicată. 23 din cele 53 de siunea ruşilor.69
capitole privesc regiunile din jurul Mării Negre. Un prim Un nou eveniment a sporit şi mai mult puterea militară
grup de 13 capitole se ocupă de pecenegi, khazari, ruşi, un- şi economică a ruşilor. Când khazarii au atacat vestul Penin-
guri şi bulgari. Se poate observa la începutul acestei relatări sulei Crimeea în 962, goţii au cerut ajutorul ruşilor. Cneazul
că este subliniată utilitatea alianţei cu pecenegii, care, dacă Sviatoslav (945-972) a cucerit cetatea Sarkel şi a declanşat
nu ar fi existat, ar fi primejduit stăpânirea Chersonului. Con- apoi o campanie contra capitalei khazare, Itil, de pe Volga,
stantin VII era conştient de importanţa excepţională a acestui în 965. Astfel s-a modificat în mod radical raportul de forţe
oraş. Ultimul capitol (53) este dedicat istoriei sale vechi şi la nordul Mării Negre. Chersonul a rămas bizantin, dar ruşii

28 29
au ocupat cea mai mare parte din Crimeea, inclusiv Kerč, După reprimarea revoltei, armata bizantină a declanşat un
devenind şi stăpânii căilor comerciale de pe Don şi Volga, atac spre Preslav şi apoi spre Dristra, oraşul unde se refu-
anterior controlate de khazari. Fiindcă Tmutorokanul era giase Sviatoslav. După trei luni de asediu, Sviatoslav a fost
deja cucerit, monopolul asupra Mării de Azov a trecut de la silit să se retragă şi să promită că va înceta atacurile asupra
khazari la ruşi, care au dobândit acces liber la Marea Nea- regiunii dunărene şi asupra Chersonului74.
gră prin strâmtoarea Kerč, o cale mult mai uşoară decât La Dunărea de Jos, Ioan Tzimiskes a reorganizat adminis-
portul Cherson.70 Un efect colateral al declinului khaga- traţia bizantină după victoria contra lui Sviatoslav. Prin războiul
natului khazar a fost însă creşterea puterii pecenegilor, ceea din 971, Imperiul Bizantin a recuperat una dintre zonele de
ce va crea mari probleme ruşilor în următoarele decenii.71 mare importanţă strategică din spaţiul pontic: gurile Dunării.
Ruşii păreau să fi devenit aliaţi utili pentru Imperiul Iniţial, misiunea noii frontiere era apărarea de eventuale noi
Bizantin, de vreme ce erau capabili să-i stăvilească pe pe- atacuri ale ruşilor.75 Ceea ce nu s-a mai întâmplat. În schimb,
cenegi şi să lupte contra Bulgariei. Războiul comun contra bulgarii s-au răzvrătit contra ocupaţiei bizantine, în 97676.
Bulgariei pe care Nikephor II Phokas (963-969) i l-a propus Aristocratul Samuel a refăcut statul bulgar, intitulându-se şi
lui Sviatoslav în 966 urmărea să ofere ruşilor un teren de ţar. În 986, cea mai mare parte din regiunea dunăreană era
acţiune convenabil intereselor bizantine, dar trădarea strate- din nou în mâinile bulgarilor. Imperiul Bizantin a reuşit să
gului Chersonului Kalokyres a transformat această campanie păstreze din Dobrogea doar partea de la nord de linia
într-un război împotriva Imperiului Bizantin (Kalokyres i-a Cernavodă-Constanţa77. Războaiele lui Vasile II contra Bulga-
propus lui Sviatoslav să-i acorde sprijin pentru a-l detrona riei au avut succes doar după ce victoriile asupra arabilor din
pe Nikephor Phokas). Cu forţele sale de circa 40 000 de 995-999 au permis redirecţionarea forţelor pe frontul balcanic.
Ofensiva din 1001 a condus la recuperarea teritoriilor pierdute
oameni, Sviatoslav a trecut Dunărea în vara anului 968,
după 986 şi apoi la extinderea lor, culminând cu lichidarea
cucerind o parte din Bulgaria, inclusiv capitala, Preslav.72
Bulgariei în 101878.
Nikephor Phokas a reacţionat prin încheierea unei alianţe
Victoria lui Tzimiskes asupra lui Sviatoslav a stimulat şi
cu pecenegii, care au atacat Kievul în 968. Acest fapt a
extinderea în alte zone din Crimeea. În primii ani după 971, a
determinat retragerea războinicilor ruşi, care însă au revenit fost creată funcţia de strateg de Bosphoros (Kerč), ceea ce
în vara anului 969. Sviatoslav s-a reinstalat la Preslav, de înseamnă că oraşul Kerč a fost luat de la ruşi după înfrângerea
unde a lansat atacuri contra Imperiului Bizantin. Doar cu lui Sviatoslav. Extinderea dominaţiei bizantine asupra
mari eforturi a putut fi înfrânt de generalul Bardas Skleros strâmtorii Kerč a reprezentat începutul unei noi epoci
la Arcadiopolis, în apropiere de Constantinopol, în vara în politica militară şi comercială a imperiului, prin
anului 97073. Între timp, Nikephor Phokas a fost înlocuit cu implicarea în traficul desfăşurat pe Marea de Azov. Aria
Ioan Tzimiskes (969-976), care iniţial încheiase un armistiţiu themei Cherson a fost extinsă asupra aşezărilor gotice din
cu ruşii, fiind în război cu generalul rebel Bardas Phokas. interior (cea mai importantă era Doros).79 Nevoia unei mai

30 31
bune apărări maritime contra ruşilor explică şi apariţia unei toate zonele de interes strategic care fuseseră deţinute în
noi funcţii, cel mai probabil imediat după 971, de strateg al secolul al VI-lea şi care fuseseră pierdute ulterior. Nu mai
Pontului Euxin.80 exista pe coastele mării nici un stat inamic, fiindcă Rusia
În relaţiile Imperiului Bizantin cu Rusia a intervenit însă, era cointeresată în dezvoltarea comerţului cu Bizanţul.
nu după multă vreme, o răsturnare, care va marca profund A existat totuşi un incident care a întrerupt pentru scurt
şi durabil istoria spaţiului pontic. Vasile II a căutat sprijin timp relaţiile paşnice bizantino-ruse. În anul 1043, prinţul
din partea noului cneaz, Vladimir (980-1015), în războiul civil rus Vladimir de Novgorod, fiul cneazului Iaroslav de Kiev, a
pe care îl purta contra generalului Bardas Phokas. Acesta i-a lansat o expediţie navală contra Constantinopolului. Flota,
trimis în primăvara anului 988 şase mii de luptători de elită, care număra circa 15 000 de oameni, a fost respinsă cu
care au avut o contribuţie decisivă la victoriile de la Chryso- destulă greutate, deoarece nimeni nu se mai aştepta la un
polis şi Abydos. În schimbul acestui ajutor, Vasile II i-a oferit-o atac naval asupra capitalei şi, de aceea, acolo nu staţiona
de soţie lui Vladimir pe sora sa Ana, după ce Vladimir s-a nici o flotă. S-a improvizat rapid o forţă navală, care a distrus
creştinat. În aceste împrejurări s-a produs ocuparea Cherso- o parte din vase cu „focul grecesc”. La întoarcerea pe uscat,
nului de către ruşi. În 989, acest oraş era condus de un ruşii au fost atacaţi la Varna de trupele din provincia dună-
comandant aflat de partea rebelului Bardas Phokas. Ruşii reană, comandate de ducele Katakalon Kekaumenos83. S-a
au venit pe Don şi apoi prin Marea Neagră, supunând discutat mult asupra motivelor care l-au îndemnat pe Iaroslav
Chersonul unui asediu care a durat mai multe luni. Înconjurat să decidă acest atac. Interpretarea cea mai convingătoare
de forţe terestre şi trădat din interior, oraşul s-a predat susţine că el a dorit să fie recunoscut drept garant al securi-
ruşilor în 990, dar a fost restituit imediat de către Vladimir tăţii negustorilor ruşi din Bizanţ. Pretextul invocat a fost
cumnatului său81. uciderea unui fruntaş rus aflat la Constantinopol. Relaţiile
În urma acestor evenimente, Imperiul Bizantin şi-a cu Imperiul Bizantin îi confereau lui Iaroslav bogăţie şi pres-
consolidat dominaţia în Crimeea şi, ceea ce a fost şi mai tigiu, iar incidentul îi submina autoritatea.84 Atacul din 1043
important, a dobândit un aliat durabil prin creştinarea ruşilor. a fost ultima confruntare navală în Marea Neagră din perioada
Acestora le-a fost lăsat doar portul Tmutorokan din faţa cetăţii discutată în acest studiu.
Kerč. În 1021, Zichia a fost şi ea inclusă în imperiu.82 În acest După patru secole de lupte şi acţiuni diplomatice,
mod a fost stabilit un fel de condominium bizantino-rus consolidarea dominaţiei bizantine asupra spaţiului de
asupra strâmtorii Kerč (oraşul Kerč era bizantin, iar securitate al Mării Negre a fost realizată prin două direcţii
Tmutorokan era rusesc). Cu excepţia acestei limitări date strategice. Prima direcţie strategică a fost asigurarea
de dominaţia doar parţială asupra strâmtorii Kerč, la finele stabilităţii în Peninsula Crimeea. Imperiul Bizantin a preferat
domniei lui Vasile II Marea Neagră a redevenit un lac să lase interiorul ei barbarilor (khazarii, ungurii, pecenegii,
bizantin în toată puterea cuvântului. Au fost recuperate ruşii), pentru a proteja ceea ce era cu adevărat important,

32 33
porturile Cherson şi Kerč. Nici măcar aceste două avanpos- testată de unii cercetători, dar existenţa în acea zonă a unor
turi nu au fost în permanenţă stăpânite de Imperiul Bizan- toponime de origine evident engleză este decisivă pentru
tin. Dominaţia asupra Chersonului înlesnea ofensivele contra admiterea acestei localizări.87 Ulterior, a fost ocupat chiar
Bulgariei. Teoretic, aceste manevre puteau aduce victoria, portul Tmutorokan. Nicolae Bănescu a susţinut că sigiliul
dar ele depindeau de loialitatea aliaţilor barbari (ungurii, unui anume Mihail, archon de Matracha (Tmutorokan), Zichia
pecenegii, ruşii). De fapt, toate cele trei războaie plănuite şi Khazaria, a aparţinut unui demnitar bizantin, a cărui misiu-
astfel au fost pierdute. Aliaţii au fost ori înfrânţi (ungurii, în ne era apărarea întregii regiuni a Mării de Azov. El presu-
894-896), ori au abandonat lupta (pecenegii, în 917), ori au punea că prinţul rus Oleg Sviatoslavich a cedat Imperiului
devenit inamici (ruşii, în 968). Totuşi Imperiul Bizantin a Bizantin oraşul Tmutorokan în 1094.88 De fapt, acum se ştie
avut motive serioase pentru a recurge la asemenea alianţe cu certitudine că sigiliul a aparţinut chiar acestui cneaz, care
nesigure, deoarece conflictele din spaţiul pontic s-au petrecut se mai numea şi Mihail. Alt sigiliu cu inscripţia Theophano
adesea concomitent cu războaiele contra arabilor, rămase Mouzalonissa archontissa Rhosias, care îi era şi el cunoscut
multă vreme prioritare. lui Bănescu, a aparţinut soţiei acestui Oleg sau Mihail. În
Contactele cu aceşti aliaţi nordici se realizau prin Cher- acest caz, trebuie să admitem că Imperiul Bizantin a luat
son. Tot aici se adunau informaţiile despre ceea ce se întâmpla Tmutorokanul mai târziu, eventual după moartea lui Oleg
în agitata lume a stepelor, informaţii de care diplomaţia bizan- Sviatoslavich (1115).89 Chiar şi aşa târzie, cucerirea a favorizat
tină s-a servit totdeauna cu abilitate.85 Aceasta a fost adevărata dezvoltarea comerţului bizantin cu nordul.
importanţă a oraşului Cherson, nu cea economică, deoarece Este foarte semnificativ faptul că privilegiul acordat în
el era plasat departe de principala cale de navigaţie internă, 1169 de către Manuel I Comnenul (1143-1180) genovezilor
Donul. În schimb, cele două porturi de pe malurile strâmtorii le permitea acestora practicarea comerţului liber în tot Im-
Kerč, Bosphoros (Kerč) şi Phanagoria (Tmutorokan) erau periul Bizantin, dar nu şi în „Russia” şi Tmutorokan.90 Această
esenţiale pentru comerţul bizantin cu nordul. Aceeaşi valoare „Russia” poate fi identificată cu o localitate din estul Penin-
a avut-o strâmtoarea pentru khazari şi ruşi, care au făcut tot sulei Crimeea.91 Clauza de excepţie nu însemna că era inter-
posibilul să o ia în stăpânire. Revenirea monopolului bizantin zis accesul dincolo de Kerč (cum s-a considerat multă vreme),
asupra strâmtorii Kerč a avut loc însă foarte târziu. ci că Imperiul Bizantin îşi menţinea dreptul de a lua vamă
Un discurs al retorului Manuel Straboromanos amintea pentru mărfurile venite din Marea de Azov.92 Un document
că Alexios I Comnenul (1081-1118) a luat din nou „ţinuturile genovez din aceeaşi vreme amintea că genovezii şi veneţienii
de lângă Bosforul Cimmerian”.86 Este vorba de o zonă ocu- fac negoţ la Tmutorokan93, iar existenţa unui serviciu vamal
pată de un grup de cavaleri englezi, aflaţi în serviciul armatei bizantin este atestată în acelaşi punct, pe la 1180.94
bizantine, care au fost trimişi în 1082 în Zichia, pentru a o Această preocupare pentru stabilirea unui monopol în
apăra de barbarii vecini (probabil cumanii). Amplasarea Marea de Azov arată că statul bizantin era conştient de
acestui teritoriu, propusă de J. Shepard în 1974, a fost con- importanţa strâmtorii Kerč pentru legăturile cu rutele comer-

34 35
ciale din nord. Ca şi în secolele VIII-IX, au fost ţinute sub căreia s-a înscris şi recuperarea porturilor de pe malul Mării
control doar cele mai importante puncte din Crimeea, restul Negre. În 1190, rebelii au cucerit Varna şi Anchialos. Cele
peninsulei fiind lăsat în afara autorităţii bizantine. În cursul două porturi au fost reocupate de armata bizantină în 1193,
secolului al XII-lea, această regiune a intrat sub dominaţia dar Varna avea să fie recucerită de Ioan I Asan la 24 martie
cumanilor. Oraşele din peninsulă au ajuns să le plătească 1201. Până în 1202, Imperiul Bizantin a pierdut Dunărea
tribut.95 Analiza unui discurs ţinut în cinstea lui Manuel I maritimă şi mai multe porturi de pe litoralul de vest al Mării
Comnenul a demonstrat că armata bizantină a declanşat o Negre.97 Chiar şi dacă ar fi păstrat Constantinopolul după
campanie contra cumanilor de la Marea de Azov, în anii 1152- atacul participanţilor la Cruciada a IV-a din 1204, imperiul
1153, probabil pentru a apăra poziţiile deţinute la strâmtoarea ar fi fost lipsit de unele dintre cele mai importante poziţii
Kerč.96 de la Marea Neagră, ajunse sub puterea Bulgariei, care năzuia
A doua direcţie strategică a politicii pontice a Bizan- la hegemonia în Peninsula Balcanică. Statele bizantine succe-
ţului în secolele VIII-X a fost stăvilirea expansiunii soare erau state pontice, dar Marea Neagră a încetat să mai
Bulgariei, finalizată prin desfiinţarea acestui stat în 1018. fie un lac bizantin. În istoria acestui spaţiu se deschidea o
Obiectivul a fost îndeplinit în cele mai multe situaţii printr-o nouă epocă. Aceeaşi putere maritimă care a avut un rol de-
combinaţie de operaţiuni terestre şi navale, uneori în coo- cisiv în cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi, Veneţia,
perare cu aliaţii nordici. Totuşi manevrele de pe Dunăre nu a fost cea care, împreună cu altă republică italiană, Genova,
au fost decât operaţiuni auxiliare. Victoriile decisive au fost va transforma acest fost lac bizantin în placa turnantă a co-
dobândite de trupele terestre. Confruntările cu Bulgaria au merţului euro-asiatic.
fost motivate de necesitatea controlului asupra porturilor
de pe litoralul vest-pontic, dar şi de cea a îndepărtării peri-
colului la care era expusă capitala prin distanţa mică faţă de 1
Gh. I. Brătianu, Marea Neagră. De la origini până la cucerirea
acest stat. Era imperativ ca Tracia de sud să fie deţinută de otomană, ed. de V. Spinei, Iaşi, 1999, p. 175-176; C. Zuckerman, The Early
Imperiul Bizantin, căci, prin această regiune deschisă, Con- Byzantine Strongholds in Eastern Pontus, „Travaux et Mémoires. Centre
stantinopolul putea fi cu uşurinţă atacat de Bulgaria sau de de Recherche d’Histoire et Civilisation Byzantines”, 11, Paris, 1991,
p. 340-344; M. Whittow, The Making of Byzantium, 600-1025, Berkeley,
orice alt inamic venit din nord. În plus, aceeaşi regiune era, 1996, p. 207-208; A. Carile, Il Caucaso e l’Impero bizantino (secoli VI-XI),
după cum am mai amintit, un important grânar pentru aprovi- în Il Caucaso: cerniera fra culture dal Mediterraneo alla Persia (secoli
zionarea capitalei. IV-XI) (Settimane di Studio del Centro Italiano di Studi sull’Alto Medioevo,
Războaiele dintre Imperiul Bizantin şi Asăneşti începute 43, 1995), Spoleto, 1996, I, p. 14, 47; W. Treadgold, A History of the
în 1186 au pus capăt sistemului defensiv creat de Vasile II. Byzantine State and Society, Stanford, 1997, p. 176-177, 195, 232.
2
A. P. Kazhdan, Zichia, ODB, III, p. 2226; A. Carile, op. cit., p. 45;
Revolta românilor şi bulgarilor s-a transformat într-o acţiune D. Obolensky, Un Commonwealth medieval: Bizanţul. Europa de răsărit,
bine coordonată de refacere a fostului stat bulgar, în cadrul 500-1453, Bucureşti, 2002, p. 46.

36 37
 3
D. Obolensky, The Principles and Methods of Byzantine Diplomacy, menţinerea contactelor cu imperiul (G. Custurea, Unele aspecte privind
în Actes du XIIe Congrès International d’Études Byzantines (Ochride, 10- penetraţia monedei bizantine în Dobrogea în secolele VII-X, „Pontica”, 19,
16 septembre 1961), I, Belgrad, 1964, p. 47-52. 1986, p. 277, nr. 6). J. Haldon, Warfare, State and Society in the Byzantine
4
G. Ostrogorsky, Histoire de l’État byzantin, Paris, 1956, p. 145-147, World, 565-1204, London, 1999, p. 74 a admis că unele fortificaţii de la
154-155; H. Ahrweiler, Byzance et la mer. La marine de guerre, la politique Dunăre au supravieţuit în secolul al VII-lea, pentru că erau aprovizionate
et les institutions maritimes de Byzance aux VIIe-XVe siècles, Paris, 1966, de către flotă.
15
p. 17-23; W. Treadgold, op. cit., p. 312-314, 325-327. H. Ahrweiler, op. cit. , p. 22-35; J. Haldon, op. cit. , p. 74, 79;
5
H. Ahrweiler, op. cit., p. 47; B. Martin-Hisard, La domination W. Treadgold, Byzantium and its Army. 284-1081, Stanford, 1995, p. 73, 108.
byzantine sur le littoral oriental du Pont Euxin (milieu du VIIe-VIIIe siècles), 16
W. Treadgold, Byzantium…, p. 64-75.
17
BB, 7, 1981, p. 143, 146. A. A. Vasiliev, The Goths in the Crimea, Cambridge (Massachu-
6
V. Gjuzelev, Chan Asparuch und die Gründung des bulgarischen ssetts), 1936, p. 71-73; M. Nystazopoulou-Pelekidou, L’administration locale
Reiches, în Idem, Forschungen zur Geschichte Bulgariens im Mittelalter de Cherson à l’époque byzantine (IVe-XIIe s.), în Eupsychia. Mélanges
(Miscellanea Bulgarica, 3), Wien, 1986, p. 3-24. offerts à Hélène Ahrweiler (Byzantina Sorbonensia, 16), II, Paris, 1998,
7
Idem, Die mittelalterliche Stadt Mesembria (Nesebăr) im 6.-15. Jh, p. 568-569; M. Kazanski, V. Soupault, Les sites archéologiques de l’époque
BHR, 6, 1978, 1, p. 51-52; Idem, Anchialos zwischen der Spätantike und romaine tardive et du haut moyen Âge en Crimée (IIIe-VIIe s): état des
dem frühen Mittelalter, în Schwarzmeerküste, p. 24-25. recherches (1990-1995), în Les sites archéologiques en Crimée et au Caucase
8
A. Kuzev, Mittelalterliche Städte an der Westküste des Schwarzen durant l’antiquité tardive et le haut Moyen-Age (Colloquia Pontica, 5),
Meeres nördlich des Balkangebirges, BB, 7, 1981, p. 271-272. ed. par M. Kazanski, V. Soupault, Leiden, 2000, p. 262, 271-272.
9 18
Gh. Mănucu-Adameşteanu, Aspecte privind circulaţia monetară la A. A. Vasiliev, op. cit., p. 75-76, 81-87; O. Pritsak, A. Cutler, Cherson,
Mangalia în secolele X-XI (969-1081), „Pontica”, 28-29, 1995-1996, p. 287. ODB, I, p. 419; Th. S. Noonan, Byzantium and the Khazars: a Special
10
Idem, Tomis-Constantia-Constanţa, „Pontica”, 24, 1991, p. 299. Relationship ?, în Byzantine Diplomacy. Papers from the Twenty-fourth
11
Există multe sigilii de secol VII (I. Barnea, Noviodunum în lumina Spring Symposium of Byzantine Studies, Cambridge, March 1990, ed. by
sigiliilor bizantine, SCIVA, 48, 4, 1997, p. 354), dar puţine monede emise J. Shepard, S. Franklin, Aldershot, 1992, p. 112-113; I. Sokolova, Les sceaux
după Phokas (E. Oberländer-Târnoveanu, Monnaies byzantines des VIIe-Xe byzantines de Cherson, SBS, 3, 1993, p. 106; C. Zuckerman, Les Hongrois
siècles decouvertes à Silistra dans la collection de l’académicien Pericle au pays de Lebedia: Une nouvelle puissance aux confins de Byzance et de la
Papahagi, conservée au Cabinet des Médailles du Musée National d’Histoire Khazarie ca. 836-889, în K. Tsiknakis (ed.), Byzantium at War (9th-12th c.),
de Roumanie, „Cercetări numismatice”, 7, 1996, p. 104; M. Iacob, Aspecte Athens, 1997, p. 68; M. Nystazopoulou-Pelekidou, op. cit., p. 571-573;
privind circulaţia monetară pe teritoriul României în a doua parte a sec. G. Dagron, Crimée ambigue (IVe-Xe siècles), MAHET 7, p. 291; N. Oikono-
VII p. Chr., în Istro-Pontica, p. 493). mides, Le „systéme” administratif byzantin en Crimée aux IXe-Xe s.,
12
I. Barnea, Sigilii bizantine din nordul Dobrogei, în Simpozion de MAHET 7, p. 320, 323; K. Brook, Khazar-Byzantine Relations, în The
numismatică dedicat împlinirii a patru secole de la prima unire a românilor Turks, p. 510-511; M. U. Yücel, The Khazar Empire, în The Turks, p. 492.
19
sub Mihai Voievod Viteazul, Chişinău, 28-30 mai 2000, Bucureşti, 2001, O. Pritsak, The Khazar Kingdom’s Conversion to Judaism, HUS, 2,
p. 107-108, nr. 5. p. 264; K. Brook, The Jews of Khazaria, Northwale, 1999, p. 34, 41, 65.
13
Idem, Sceau de Constantin IV empereur de Byzance, trouvé à 20
J. Smedley, Trade in Cherson, 6th-10th Centuries, în Actes du XVe
Durostorum, RRH, 20, 1981, 4, p. 625-628. Congrès International d’Études Byzantines (Athènes, Septembre 1976),
14
Pentru circulaţia monetară la Durostorum: E. Oberländer-Târno- IV. Histoire. Communications, Athènes, 1980, p. 295; Th. S. Noonan,
veanu, op. cit., p. 103-106. Pentru Carsium, o monedă din 629-630 atestă Byzantium…, p. 129-131.

38 39
 21
Marea de Azov era o sursă bogată de sturioni pentru pieţele romane bizantina nelle campagne contro i Bulgari condotte dall’imperatore
şi apoi bizantine (V. Minorsky, Balgitzi -„Lord of the Fishes”, „Wiener Constantino V, RRH, 31, 1992, 3-4, p. 323-330; W. Treadgold, A History…,
Zeitschrift für die Kunde des Morgenlandes”, 56, 1960, p. 136). p. 366.
30
22
Gh. I. Brătianu, op. cit., p. 199; Th. S. Noonan, Russia, the Near I. Barnea, Şt. Ştefănescu, Din istoria Dobrogei, vol. III. Bizantini,
East and the Steppe in the Early Medieval Period: an Examination of the români şi bulgari la Dunărea de Jos, Bucureşti, 1971, p. 15.
31
Sassanian and Byzantine Finds from the Kama Area, AEMA, 2, 1982, The Chronicle of Theophanes…, p. 672-674, 679-686; V. Beševliev,
p. 269-302; S. Franklin, J. Shepard, The Emergence of Rus. 750-1200, Die protobulgarische Periode der bulgarischen Geschichte, Amsterdam,
London, New York, 1996, p. 7-8; Th. S. Noonan, The Fur Road and the Silk 1981, p. 238-246; W. Treadgold, The Byzantine Revival, 780-842, Stanford,
Road: The Relations between Central Asia and Northern Russia in the 1988, p. 157-174, 184-185; V. Gjuzelev, Il Mar Nero e il suo litorale nella
Early Middle Ages, în Kontakte zwischen Iran, Byzanz und der Steppe im storia del medioevo bulgaro, BB, 7, 1981, p. 16; J. V. A. Fine Jr., The Early
6.-7. Jahrhundert, ed. C. Bálint (Varia Archaeologica Hungarica, 10), Medieval Balkans. A Critical Survey from the Sixth to the late Twelfth
Budapest-Napoli-Roma, 2000, p. 285-301. Century, Ann Arbor, 1991, p. 94-105; V. Gjuzelev, Anchialos... , p. 25;
23
Drumul Mătăsii a avut mai multe trasee, care ajungeau la nord de V. Velkov, Mesembria zwischen dem 4. und dem 8. Jahrhundert, în
Marea Neagră şi pe litoralul anatolian al acestei mări. Schwarzmeerküste, p. 22; J. Shepard, op. cit., p. 235-236.
32
24
Th. S. Noonan, The Fur Road…, p. 288. Pentru atacul din 576, vezi G. Kristó, Hungarian History in the 9th Century, Szeged, 1996,
A. A. Vasiliev, op. cit., 1936, p. 74-76; O. Pritsak, A. Cutler, Cherson, ODB, I, p. 107-111; C. Zuckerman, Les Hongrois…, p. 55-59; V. Spinei, The Great
p. 419.
Migrations in the East and South East of Europe from the Ninth to the
25 Thirteenth Century, Cluj-Napoca, 2003, p. 40-41.
E. Patlagean, Byzance et les marchés du grande commerce, vers 33
D. Obolensky, The Crimea…, p. 128-129; W. Treadgold, Three
830-vers 1030. Entre Pirenne et Polanyi, în Mercati e mercanti nell’alto
Byzantine Provinces and the First Byzantine Contacts with the Rus’, HUS,
medioevo: l’area euroasiatica e l’area mediterranea (Settimane di Studio
12-13, 1988-1989, p. 135; Th. S. Noonan, Byzantium…, p. 114; M. Whittow,
del Centro Italiano di Studi sull’Alto Medioevo, 40, 1992), Spoleto, 1993,
op. cit., p. 233-235; C. Zuckerman, Les Hongrois…, p. 51-58 (care a de-
p. 603-604.
26
monstrat că pericolul care a provocat ridicarea fortificaţiei era repre-
D. Obolensky, The Crimea and the North before 1204, AP, 35, 1979, zentat de unguri şi că data corectă este 839, nu 833); K. Brook, The Jews…,
p. 127-128; M. Whittow, op. cit., p. 226-227; Gh. I. Brătianu, op. cit., p. 201; p. 38-40; K. Brook, Khazar…, p. 512.
Th. S. Noonan, European Russia, c. 500-c. 1050, în NCMH, vol. III, c. 900- 34
Numele Klimata se referea la acele mici zone din jurul fortificaţiilor
c. 1024, ed. by T. Reuter, Cambridge, 1999, p. 501; K. Brook, The Jews..., din partea muntoasă a peninsulei (C. Zuckerman, Les Hongrois…, p. 67).
p. 159-166; K. Brook, Khazar…, p. 511; M. U. Yücel, op. cit., p. 493-494. 35
F. E. Wozniak, Byzantine Policy on the Black Sea or Russian Steppe
27
A. A. Vasiliev, op. cit., p. 91-92; Th. S. Noonan, Byzantium…, p. 113; in the Late 830s’, BSEB, 2, 1975, 1, p. 56-62; M. Nystazopoulou-Pelekidou,
K. Brook, The Jews..., p. 33; M. F. Auzépy, Gothie et Crimée de 750 à 830 op. cit., p. 574; N. Oikonomides, op. cit., p. 321. C. Zuckerman, Les
dans les sources ecclésiastiques et monastiques grecques, MAHET 7, Hongrois…, p. 67-73 consideră că schimbarea numelui a reflectat
p. 328-331; K. Brook, Khazar…, p. 512; M. U. Yücel, op. cit., p. 495. abandonarea regiunii din afara oraşului.
28
J. Shepard, Slavs and Bulgars, în NCMH, vol. II, c.700-c.900, ed. by 36
J. Smedley, Archaeology and the History of Cherson: A Survey of
R. McKitterick, Cambridge 1995, p. 232-233. some Results and Problems, AP, 35, 1979, p. 181-186; Idem, Trade…,
29
The Chronicle of Theophanes Confessor, ed. by C. Mango, R. Scott, p. 291-297; I. Sokolova, op. cit. , p. 102-106; N. Oikonomides, op. cit. ,
Oxford, 1997, p. 599, 617, 619; G. Ostrogorsky, op. cit. , p. 198-199; p. 320-323.
V. Beševliev, Die Feldzüge des Kaisers Konstantin V gegen die Bulgaren, 37
J. Shepard, Constantinople - Gateway to the North: the Russians, în
EB, 7, 1971, 3, p. 5-17; V. Gjuzelev, Anchialos…, p. 30; R. Busetto, La flotta Constantinople and its Hinterland. Papers from the Twenty-Seventh Spring

40 41
Symposium of Byzantine Studies, Oxford, April 1993, ed. by C. Mango, p. 218; P. Diaconu, Sur la présence des Byzantins au Bas-Danube (IXe-XIVe
G. Dagron, Aldershot, 1995, p. 245-246. siècles), RESEE, 32, 1994, 3-4, p. 368.
38 51
Th. S. Noonan, Byzantium..., p. 130-131. V. Tăpkova-Zaimova, Quelques observations sur la domination
39
C. Zuckerman, Les Hongrois…, p. 68-73. N. Oikonomides, op. cit., byzantine aux bouches du Danube-Le sort de Lykostomion et de quelques
p. 321 este de acord că administraţia bizantină a revenit în Crimeea autres villes côtières, „Studia Balcanica”. 1. Recherches de géographie
răsăriteană în a doua jumătate a secolului al IX-lea. historique, Sofia, 1970, p. 82-86.
40 52
Th. S. Noonan, The Khazar-Byzantine World of the Crimea in the I. Barnea, Sceaux byzantins inédits de Dobroudja, SBS, 3, 1993,
Early Middle Ages: The Religious Dimension , AEMA, 10, 1998-1999, p. 55-56.
53
p. 209-210. H. Ahrweiler, L’escale…, p. 163-164.
41 54
W. Treadgold, Three Byzantine Provinces and the First Byzantine R. Harhoiu, Observaţii generale asupra evoluţiei cultural-istorice a
Contacts with the Rus’, HUS, 12-13, 1988-1989, p. 140-143; M. Whittow, Dobrogei în secolele VII-X, în Istro-Pontica, p. 353.
55
op. cit., p. 254-255. V. Gjuzelev, Byzanz und Bulgarien, Rivalität und Koexistenz, în
42
I. Boba, Nomads, Northmen and Slavs. Eastern Europe in the Ninth Byzanz und seine Nachbarn (Südost-Europa Jahrbuch, 26), ed. A. Hohlweg,
Century, The Hague, 1967, p. 107-108; S. Franklin, J. Shepard, op. cit., München, 1996, p. 228.
56
p. 28-31, 91-111. Pentru migraţia în Atelkuz şi amplasarea acestuia, vezi G. Huxley,
43
G. Ostrogorsky, op. cit., p. 256; I. Sorlin, Les traités de Byzance Steppe-Peoples in Konstantinos Porphyrogennetos, JÖB, 34, 1984, p. 81-83;
avec la Russie au Xe siècle (I), „Cahiers du monde russe et sovietique”, 2, C. Zuckerman, Les Hongrois..., p. 61-66; V. Spinei, op. cit., p. 43-44, 50-52.
1961, 3, p. 321-322; I. Boba, op. cit., p. 31-32; S. Franklin, J. Shepard, op. cit., Pentru războiul din 894-896, vezi: S. L. Tóth, Hungarian-Bulgarian Contacts
p. 51-53; M. Whittow, op. cit., p. 239. in the Ninth Century, în Hungaro-Bulgarica, V. Szegedi Bolgarisztika,
44
H. Ahrweiler, L’escale dans le monde byzantin, „Recueils de la Szeged, 1994, p. 74-75; G. Kristó, op. cit., p. 182-190; J. D. Howard-Johnston,
Société Jean Bodin”, 32, Bruxelles, 1974 (Idem, Byzance: les pays et les Byzantium, Bulgaria and the Peoples of Ukraine in the 890s, MAHET 7,
territoires, Variorum, London, 1976, VI), p. 168. p. 342-354; V. Spinei, op. cit., p. 52.
45
I. Boba, op. cit., p. 113-139. 57
I. Božilov, À-propos des rapports bulgaro-byzantines sous le tzar
46
S. Nikolov, The Magyar Connection or Constantine and Methodius Symeon (893-912), BB, 6, 1980, p. 73-81; J. V. A. Fine Jr., op. cit., p. 137-140;
in the Steppes, „Byzantine and Modern Greek Studies”, 21, 1997, p. 79-92. S. L. Tóth, op. cit., p. 74-76; G. Kristó, op. cit., p. 182-190; D. Obolensky, Un
47
V. Gjuzelev, Die mittelalterliche Stadt…, p. 52; N. Oikonomides, Commonwealth..., p. 122-124.
58
Mesembria in the Ninth Century, Epigraphical Evidence, BSEB, 8, 11, 12 D. Obolensky, Byzantium, Kiev and Cherson in the Tenth Century,
(1981, 1984, 1985), p. 269-273; V. Gjuzelev, Anchialos…, p. 25; W. Treadgold, Byzsl, 54, 1993, 1, p. 109; M. Nystazopoulou-Pelekidou, op. cit., p. 574-575.
59
A History…, p. 452. G. Ostrogorsky, op. cit., p. 283-284; J. V. A. Fine Jr., op. cit., p. 140;
48
V. Gjuzelev, Medieval Bulgaria, Byzantine Empire, Black Sea- W. Treadgold, A History…, p. 464-466.
60
Venice-Genoa, Villach, 1988, p. 131-132; J. V. A. Fine Jr., op. cit., p. 113-130. D. Obolensky, The Crimea…, p. 129.
49
H. Ahrweiler, Byzance et la mer..., p. 89-90. 61
P. Diaconu, Les Petchén ègues au Bas-Danube , Bucarest, 1970,
50
P. Ş. Năsturel, recenzie la H. Ahrweiler, Byzance et la mer..., RESEE, p. 14-15; F. E. Wozniak, Byzantium, the Pechenegs and the Rus’: The
4, 1966, 3-4, p. 649-651; I. Barnea, Şt. Ştefănescu, op. cit., p. 12; O. Iliescu, Limitations of a Great Power’s Influence on its Clients in the 10th Century
À la recherche de Kilia byzantine, RESEE, 16, 1978, 2, p. 234 (care Eurasian Steppe, AEMA, 4, 1984, p. 304-306; E. Malamut, L’image byzantine
amplasează la Periprava); P. Diaconu, La Dobroudja et Byzance à l’époque des Petchénègues, „Byzantinische Zeitschrift”, 88, 1995, 1, p. 107-109;
de la genèse du peuple roumain (VIIe-Xe si ècles), „Pontica”, 14, 1981, V. Spinei, op. cit., p. 116.

42 43
 62 73
F. E. Wozniak, The Crimean Question, the Black Bulgarians and the F. E. Wozniak, Byzantium…, p. 309-311; W. K. Hanak, The Infamous
Russo-Byzantine Treaty of 944, „Journal of Medieval History”, 5, 1979, 2, Svjatoslav, Master of Duplicity in War and Peace ?, în T. S. Miller, J. Nesbitt
p. 122; Idem, Byzantium…, p. 301-315; G. Huxley, op. cit., p. 84-87; Th. (ed.), Peace and War in Byzantium. Essays in Honor of George T. Dennis S.
S. Noonan, Byzantium…, p. 116; K. Brook, Khazar…, p. 514; M. U. Yücel, J., Washington DC, 1995, p. 138-151; S. Franklin, J. Shepard, op. cit., p. 145-
op. cit., p. 496. 147; J. Shepard, Bulgaria: the other Balkan ‘empire’; Byzantium expanding,
63
I. Sorlin, op. cit., p. 329-360; J. Shepard, Constantinople…, p. 251- 944-1025, în NCMH, vol. III, c. 900-c. 1024, ed. by T. Reuter, Cambridge,
259; S. Franklin, J. Shepard, op. cit., p. 103-106. 1999, p. 583-584.
74
64
G. Ostrogorsky, op. cit., p. 303; V. Minorsky, op. cit., p. 132; Th. S. I. Barnea, Şt. Ştefănescu, op. cit., p. 73-74; D. Obolensky, Byzan-
Noonan, Byzantium…, p. 115-116; C. Zuckerman, On the Date of the tium…, p. 110; S. Franklin, J. Shepard, op. cit., p. 149-150; R. Busetto,
Khazar’s Conversion to Judaism and the Chronology of the Kings of the Giovanni Tzimisce e Svjatoslav di Kiev. Le operazioni militari bizantine nei
Rus Oleg and Igor. A Study of the Anonymous Khazar Letter from the Balcani (969-971) , „Acta Musei Napocensis”, 33, 1996, II, p. 9-32;
Genizah of Cairo, REB, 53, 1995, p. 256-257, 264-265; M. Whittow, op. cit., A. Madgearu, The Restoration of the Byzantine Rule on the Danube,
p. 257; S. Franklin, J. Shepard, op. cit., p. 113-117; Th. S. Noonan, The RESEE, 37-38, 1999-2000, 1-2, p. 7-14.
75
Khazar-Byzantine…, p. 210-211; K. Brook, Khazar…, p. 513; M. U. Yücel, J. Haldon, op. cit., p. 64; A. Madgearu, Dunărea în epoca bizantină
op. cit., p. 497. (secolele X-XII): o frontieră permeabilă, RI, SN, 10, 1999, 1-2, p. 44-45.
65 76
A. A. Vasiliev, op. cit., p. 118-122; I. Sorlin, op cit. (II), p. 447-465; G. Ostrogorsky, op. cit., p. 325; J. V. A. Fine Jr. op. cit., p. 188-189.
P. Diaconu, Les Petchén ègues… , p. 20; D. Obolensky, The Crimea…, 77
N. Bănescu, Les duchés byzantins de Paristrion (Paradounavon) et
p. 130; F. E. Wozniak, The Crimean…, p. 115-126; Idem, Byzantium…, de Bulgarie, Bucarest, 1946, p. 47-48; I. Barnea, Şt. Ştefănescu, op. cit.,
p. 307; G. Huxley, op. cit., p. 85-86; S. Franklin, J. Shepard, op. cit., p. 117- p. 88-89; P. Diaconu, Sur la présence…, p. 369.
78
118; M. Whittow, op. cit., p. 257; V. Spinei, op. cit., p. 117. I. Jordanov, V. Tăpkova-Zaimova, Quelques nouvelles données sur
66
H. Ahrweiler, Byzance…, p. 106. l’administration byzantine au Bas-Danube (fin du Xe-XIe s.), în Géographie
67
Gh. Mănucu-Adameşteanu, Tomis…, p. 304-308; Gh. Mănucu- historique du monde mediterranéen (sous la direction de H. Ahrweiler)
Adameşteanu, Aspecte et la mer..., p. 289-290. (Byzantina Sorbonensia, 7), Paris, 1988, p. 121-122; A. Madgearu, The
68
Idem, La diffusion de la monnaie byzantine en Dobroudja aux Restpration..., p. 18-20.
IXe-Xe siècles, în Études byzantines et post-byzantines, 3, Bucarest, 1997, 79
N. Oikonomides, Les listes de préséance byzantine des IXe et Xe
p. 109. siècles, Paris, 1972, p. 363; N. Alekseenko, Un tourmarque de Gothie sur un
69
J. D. Howard-Johnston, The De Administrando Imperio: a re- sceau inedit de Cherson, REB, 54, 1996, p. 275.
80
examination of the text and a re-evaluation of its evidence about the Rus, N. Oikonomides, Les listes…, p. 266/267, 358.
81
în Les Centres proto-urbains russes entre Scandinavie, Byzance et Orient, D. Obolensky, The Crimea…, p. 130-131; Idem, Byzantium…, p. 110-
ed. par M. Kazanski, A. Nercessian, C. Zuckerman, (Réalités byzantines, 7), 113; S. Franklin, J. Shepard, op. cit., p. 162-163; Th. S. Noonan, European…,
Paris, 2000, p. 301-336. p. 510.
70
O. Pritsak, Tmutorokan, ODB, III, p. 2090; M. Whittow, op. cit., 82
N. Bănescu, La domination byzantine à Matracha (Tmutorokan),
p. 259-260; S. Franklin, J. Shepard, op. cit., p. 143-144; K. Brook, The Jews…, en Zichie, en Khazarie et en ‘Russie’ à l’époque des Comnènes, „Bulletin
p. 192-195; M. U. Yücel, op. cit., p. 497. de la Section Historique de l’Académie Roumaine”, 22, 1941, 2, p. 59, 63, 66,
71
Gh. I. Brătianu, op. cit., p. 213. 70-74; G. G. Litavrin, Ŕ propos de Tmutorokan, „Byzantion”, 35, 1965, 1,
72
F. E. Wozniak, Byzantium…, p. 309-311; S. Franklin, J. Shepard, p. 230-234; O. Pritsak, Tmutorokan, ODB, III, p. 2090; S. Franklin, J. Shepard,
op. cit., p. 88-89, 145-146; M. Whittow, op. cit., p. 294. op. cit., p. 200; W. Treadgold, A History…, p. 529; K. Brook, The Jews…,

44 45
p. 195-196; T. Lounghis, Über die zwei gegensätzlichen Richtungen der MAREA NEAGRĂ, DE LA IMPERIUL
byzantinischen Außenpolitik im osteuropäischen Raum im 10. Jahrhundert,
în G. Prinzing, M. Salamon (ed.), Byzanz und Ostmitteleuropa 950-1453. MONGOL ŞI COLONIILE GENOVEZE
Beiträge zu einer table-ronde des XIX International Congress of Byzantine LA AFIRMAREA STATELOR RIVERANE
Studies, Copenhagen 1996 (Mainzer Veröffentlichungen zur Byzantinistik,
3), Wiesbaden, 1999, p. 38, 40; K. Brook, Khazar…, p. 514.
ŞI CUCERIREA OTOMANĂ (1204-1484)1
83
G. Vernadsky, The Byzantine-Russian War of 1043, „Südost-
Forschungen”, 12, 1953, p. 47-67; H. Ahrweiler, Byzance et la mer..., p. 128-
129. Sergiu Iosipescu
84
J. Shepard, Why did the Russians Attack Byzantium in 1043?,
„Byzantinisch-Neugriechische Jahrbücher”, 23, 1984 (1985), 147-212; Cucerirea în 1204 a Constantinopolului, prin deturnarea
S. Franklin, J. Shepard, op. cit., p. 216-217. împotriva Bizanţului a Cruciadei a IV-a, a schimbat situaţia
85
D. Obolensky, The Principles…, p. 49.
86
G. G. Litavrin, op. cit., p. 226-230; A. P. Kazhdan, Some Little- geopolitică a Mării Negre, punând definitiv capăt „lacului
Known or Misenterpreted Evidence about Kievan Rus’ in Twelfth-Century bizantin”. În chip destul de surprinzător, „împărţirea impe-
Greek Sources, HUS, 7, 1983, p. 345. riului” de către cruciaţi – deşi de inspiraţie veneţiană şi do-
87
J. Shepard, Another New England ? Anglo-Saxon Settlement on the minată de Serenissima Republică, mare putere maritimă –
Black Sea, BSEB, 1, 1974, 1, p. 18-39; A. Madgearu, Despre „Noua Anglie” lăsa Marea Neagră în succesiunea Imperiului latin de Con-
de la Marea Neagră (secolul al XI-lea), RI, SN, 14, 2003, 5-6, p. 137-144.
88
N. Bănescu, La domination..., p. 57-77. Opinia sa a fost împărtăşită
stantinopol, menţionând, în zestrea acestuia, cetăţile Midia
de Gh. I. Brătianu, op. cit., p. 229; A. P. Kazhdan, op. cit., p. 353; O. Pritsak, şi Agathopol de pe ţărmurile Traciei, precum şi Bafra,
Tmutorokan, ODB, III, p. 2090. Amastris şi Sinope de pe cele anatoliene, evident însă
89
A. Soloviev, Domination byzantine ou russe au nord de la Mer Noire insuficiente pentru un control, chiar şi parţial, al bazinului
à l’époque des Comnènes ?, în Akten des XI Internationalen Byzantinisten pontic. Dominarea acestuia ar fi rezultat, desigur, din
Kongresses (München, 1958), München, 1960, p. 576-580; G. G. Litavrin,
op. cit., p. 226-234.
stăpânirea fostelor ţărmuri şi cetăţi bizantine de la gurile
90
A. A. Vasiliev, op. cit., p. 144-145; N. Bănescu, La domination..., p. 64; Dunării şi din Crimeea, asupra coastelor microasiatice.
M. E. Martin, The First Venetians in the Black Sea, AP, 35, 1979, p. 115. Dar, chiar şi înainte de cucerirea latină, sistemul pontic
91
A. Soloviev, op. cit., p. 573. bizantin fusese serios pus în discuţie de construcţia statală
92
M. E. Martin, op. cit., p. 114-116. vlaho-bulgară a fraţilor Asăneşti, evoluată treptat şi nu fără
93
Ibidem, p. 114.
94
A. P. Kazhdan, op. cit., p. 348-353.
sprijinul Scaunului papal spre un regat danubian şi pontic,
95
D. Obolensky, The Crimea…, p. 132. ocupând teritorii importante din centrul şi estul peninsulei
96
A. P. Kazhdan, op. cit., p. 344-347; V. Spinei, op. cit., p. 264. Balcanice. În anii 1201-1202, forţele vlaho-bulgaro-cumane
97
V. Gjuzelev, Bulgarien und Byzanz im Streit um die Schwar- atacaseră, cuceriseră şi devastaseră cetăţile Constanteia şi
zmeergebiete 1185-1204, JÖB, 36, 1986, p. 207-217. Varna, afectând astfel serios stăpânirea bizantină a Pontului
Stâng. În Anatolia, la cumpăna anilor 1203/1204, Theodor

46 47