Lăudată de Donald Trump, odată cu revenirea la Washington

„Ea a muncit foarte mult pentru a se asigura că totul va fi frumos. Și se pricepe foarte bine la asta”, le-a spus Donald Trump guvernatorilor în East Room.

Soția sa era în apropiere, la o masă plină cu vaze pline de hortensii albe și lalele. De altfel, aceasta a anunțat că tururile Casei Albe se redeschid pentru public, odată ce a revenit la Washington.

Melania Trump a avut alte priorități

De când Donald Trump a depus jurământul pe 20 ianuarie, Melania nu a petrecut timp semnificativ la Casa Albă, potrivit unor surse aflate la curent cu programul ei. A fost o prezență activă în primele zile ale celui de-al doilea mandat al președintelui, dar după ce a plecat cu soțului ei, pe 24 ianuarie, în Carolina de Nord și California, devastate de dezastre naturale, nu mai revenise la Washington până sâmbătă.

Melania Trump trebuia să-și petreacă cea mai mare parte a timpului între New York, unde Barron, fiul ei, urmează o facultate, și Florida, a informat CNN în timpul tranziției prezidențiale. Surse din anturajul familiei au insistat, însă, la acea vreme că va fi în continuare prezentă la evenimente majore, inclusiv balul de sâmbătă, și va avea propria platformă și priorități ca primă doamnă.

Femeia apropiată de aghiotantul lui Călin Georgescu și de cecenii lui Kadîrov. Se laudă că generalul Zamid Chalaev i-a făcut cadou un medalion inscripționat cu „Love”
Recomandări
Femeia apropiată de aghiotantul lui Călin Georgescu și de cecenii lui Kadîrov. Se laudă că generalul Zamid Chalaev i-a făcut cadou un medalion inscripționat cu „Love”

Zvonuri privind o despărțire

Totuși, luna trecută au apărut zvonuri că timpul Melaniei la Washington ar putea fi chiar mai limitat decât se aștepta, semnalând o ruptură surprinzătoare între ea și Donald Trump.

„Voi fi la Casa Albă. Și, știi, când trebuie să fiu la New York, voi fi la New York. Când trebuie să fiu în Palm Beach, voi fi în Palm Beach”, a explicat Melania în cadrul unui interviu.

Ea a continuat: „Dar prima mea prioritate este, știți, să fiu mamă, să fiu prima doamnă, să fiu soție și, odată ce suntem pe 20 ianuarie, să slujim țara.”

Președintele a petrecut, de asemenea, timp semnificativ în Florida de la preluarea mandatului, călătorind la Miami sau Palm Beach în primele patru weekenduri în funcție.

Împreună la recepția Asociației Naționale a Guvernatorilor

Cu toate acestea, Melania Trump a lipsit de la mai multe reuniuni și a ratat nenumărate semnări de ordine executive și evenimente majore, în ultimele săptămâni.

Totuși, revenirea Melaniei Trump la Washington și prezența ei, alături de Donald Trump, la recepția Asociației Naționale a Guvernatorilor în East Room, reprezintă o revenire la normalitate.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Nu mi-a suspendat activitatea, așa cum face dumnealui. A arătat spre sâni și a spus că...” Cristian Popescu Piedone, replică neașteptată pentru o tânără actriță. Ce i-a spus șeful ANPC lui Lolrelai când s-au întâlnit în sala de cinema
Unica.ro

Gestul făcut de Adrian Alexandrov în timp ce Elena Udrea este în închisoare i-a uimit pe toți: ”A fost singura dată când...”. Cum se descurcă ca tată singur și ce a spus despre fiica lor
Viva.ro
Gestul făcut de Adrian Alexandrov în timp ce Elena Udrea este în închisoare i-a uimit pe toți: ”A fost singura dată când...”. Cum se descurcă ca tată singur și ce a spus despre fiica lor
Cristina Bâtlan: “M-am îngrășat 20 kg. Nici mie nu îmi place, dar nu am inelul Arabelei să fac o magie!”. A arătat și imagini neretușate cu ea, iar asta nu e tot! Milionara a primit mesaje total deplasate: “De când talia mea este L / XL încep să primesc tot felul de...”
Libertateapentrufemei.ro

Cine și cum poate ajuta sau bloca viitoarea „pax americana” din Ucraina. Expert: „Europenii au început să dea semnale că înțeleg situația”
Adevarul.ro
Cine și cum poate ajuta sau bloca viitoarea „pax americana” din Ucraina. Expert: „Europenii au început să dea semnale că înțeleg situația”
Adrien Brody, despre gestul controversat de la Premiile Oscar 2025. Actorul și-a aruncat guma de mestecat spre partenera lui, Georgina Chapman, înainte de a-și primi premiul
Elle.ro
Adrien Brody, despre gestul controversat de la Premiile Oscar 2025. Actorul și-a aruncat guma de mestecat spre partenera lui, Georgina Chapman, înainte de a-și primi premiul
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! E considerată dușmanul de temut al diabetului! Deși e ieftină, puțini știu ce beneficii are!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! E considerată dușmanul de temut al diabetului! Deși e ieftină, puțini știu ce beneficii are!
Un pasager a filmat momentul în care motorul avionului Hi-Sky ia foc în aer
Observatornews.ro
Un pasager a filmat momentul în care motorul avionului Hi-Sky ia foc în aer
Horoscop 6 martie 2025. Vărsătorii cred în ideea de a trece la categoria probleme de nerezolvat tot ceea ce nu pot rezolva simplu și ușor
HOROSCOP
Horoscop 6 martie 2025. Vărsătorii cred în ideea de a trece la categoria probleme de nerezolvat tot ceea ce nu pot rezolva simplu și ușor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI