Un titan al științei și al industriei alimentare românești! (1954 – 2025)
Cu adâncă tristețe și nemărginit respect, aducem un ultim omagiu profesorului și academicianului Petru Alexe, personalitate remarcabilă a cercetării științifice românești, dascăl desăvârșit și un reper fundamental pentru industria alimentară din România.
Colectivul departamentului de Matematică Informatică deplânge trecerea în neființă a colegului matematician dr. Iulian Adrian în cursul zilei de 16 iulie 2025. O persoana riguroasă, atentă, uneori severă dar întotdeauna dreaptă, profesorul Adrian şi-a lăsat amprenta asupra generaţiilor de studenţi al căror dascăl a fost în Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi.
A plecat în lumea celor drepți, cu discreție, demnitate și modestie, domnul Profesor universitar dr. ANDREI BARNA. Un OM riguros, calm și înţelept, uneori sever, dar întotdeauna corect, un caracter dotat cu multă noblețe și modestie, domnul profesor Andrei BARNA şi-a lăsat amprenta asupra multor generaţii de studenţi pentru care a fost deopotrivă educator, îndrumător și model.
Domnul inginer Gheorghe Momanu s-a născut în comuna Brătila, județul Bacău, în data de 18.06.1936, într-o familie cu mai mulți copii. A urmat liceul teoretic în localitatea Tg. Ocna, fiind unul dintre tinerii cu rezultate meritorii la învățătură.
Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Galați suferă o grea pierdere prin încetarea din viață a doamnei profesor universitar doctor Angelica Stoica, membru fondator al acestei facultăți. Născută la data de 13 mai 1932, doamna profesor a urmat studiile universitare la Academia de Studii Economice - Facultatea de Finanțe-Credit şi Contabilitate (Informatică de gestiune).
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Facultatea de Drept și Științe Administrative, este profund îndurerată după aflarea veștii despre trecerea în nefiinţă a Domnului prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan, eminent jurist, mentor a zeci de generații de studenți și doctor honoris causa al UDJG încă din 2016.
Colegul nostru, matematicianul Ioan Totolici ne-a părăsit în după-amiaza zilei de 9 decembrie 2023, aşa cum a trăit, discret şi demn. O persoană riguroasă, atentă, uneori severă dar întotdeauna dreaptă, profesorul Totolici şi-a lăsat amprenta asupra generaţiilor de studenţi al căror dascăl a fost în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Cadrele didactice din Facultatea de Arhitectură Navală deplâng trecerea în neființă a celui pentru care timpul nu a mai avut răbdare... Ne alăturăm familiei și prietenilor în momentele grele pricinuite de pierderea suferită. Întreaga activitate academică a Domnului prof. univ. dr. ing. MIRCEA MODIGA a fost în slujba universității, fiind întotdeauna un exemplu demn de urmat de către cei mai tineri. Și-a canalizat priceperea și competențele pentru a construi și consolida colective puternice în domeniile naval și mecanic în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
La 19 septembrie 2023, s-a stins din viață prof. univ. dr. Valentin Țurlan (n. 6 septembrie 1938, com. Voinești, jud. Dâmbovița). Cariera sa academică a început la 15 septembrie 1960, prin repartiție guvernamentală, la sfârșitul studiilor universitare absolvite la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Litere, secția limba și literatura română – istorie.
Discret, tot așa cum a trăit, s-a stins făclia vieții celui de a fost Domnul profesor Aurel Stoian. Domnul profesor a absolvit Facultatea de Chimie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași în 1959, făcând parte dintr-o promoție de aur a Facultății de Chimie. A fost un distins magistru care printr-o viață academică întru Adevăr, Bine și Frumos a șlefuit conștiințele multor discipoli.