Adăugarea ecuațiilor matematice în Numbers pe Mac
Puteți adăuga expresii și ecuații matematice drept obiecte mobile într-o foaie de calcul. Pentru a adăuga o ecuație, trebuie să o compuneți în caseta de dialog pentru ecuații din Numbers utilizând comenzi LaTeX sau elemente MathML, apoi să introduceți ecuația în foaia dvs. de calcul.
De asemenea, puteți adăuga ecuații intern cu textul în casete de text și forme.
Adăugarea unei ecuații folosind LaTeX sau MathML
Accesați aplicația Numbers pe Mac.
Deschideți o foaie de calcul, apoi efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Plasarea ecuației intern cu textul: Plasați punctul de inserare într-o casetă de text sau formă sau selectați textul care doriți să fie înlocuit de ecuație.
Plasați ecuația astfel încât să poată fi deplasată liber: Faceți clic în afara foii pentru a vă asigura că nu este selectat nimic.
Alegeți Inserare > Ecuație (din meniul Inserare din partea de sus a ecranului).
Introduceți o ecuație în câmp utilizând comenzi LaTeX sau elemente MathML.
Faceți clic pe Inserează.
Dacă ați adăugat o ecuație mobilă, trageți ecuația pentru a o repoziționa pe foaie.
Editarea, ștergerea sau mutarea unei ecuații cu LaTeX sau MathML
După ce adăugați o ecuație, o puteți modifica.
Accesați aplicația Numbers pe Mac.
Deschideți o foaie de calcul cu o ecuație existentă, apoi efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Editarea unei ecuații: Faceți dublu clic pe ecuație, faceți modificările necesare, apoi faceți clic pe Actualizează.
Mutarea unei ecuații: Faceți clic pe ecuație, apoi trageți-o din centru într-un alt loc din foaie sau din text.
Schimbarea dimensiunii sau culorii unei ecuații: Faceți clic pe ecuație, apoi utilizați comenzile din bara laterală din dreapta pentru a schimba dimensiunea fontului, culoarea sau alinierea ecuației. Dacă nu vedeți bara laterală, faceți clic pe în bara de instrumente. De asemenea, puteți să faceți clic pe un mâner alb din jurul ecuației și să trageți spre interior sau spre exterior pentru a-i modifica dimensiunea.
Copierea unei ecuații: Faceți clic pe ecuație, alegeți Editare > Copiază (din meniul Editare din partea de sus a ecranului), apoi alegeți Editare > Lipește. Trageți ecuația copiată într-un alt loc pe foaie.
Ștergerea unei ecuații: Faceți clic pe ecuație, apoi apăsați tasta Șterge pe tastatură.
Mutarea unei ecuații mobile intern cu textul: Tăiați și lipiți ecuația de pe foaie într-o casetă de text sau formă. Consultați Plasarea obiectelor într-o casetă de text sau într-o formă.