Crearea de CD-uri și DVD-uri în aplicația Muzică de pe Mac
În aplicația Muzică puteți crea aceste tipuri de discuri:
CD-uri audio: Puteți reda aceste discuri pe orice CD player standard.
CD-uri MP3: Puteți reda aceste discuri pe playere CD compatibile MP3 sau pe computerul dvs. Pentru a inscripționa un CD MP3, toate melodiile de pe acesta trebuie să fie în format MP3. Dacă lista dvs. de redare include melodii în alte formate, precum melodiile cumpărate din iTunes Store, trebuie să le convertiți în format MP3 înainte de a le putea inscripționa pe un CD.
CD-uri și DVD-uri de date: Puteți utiliza aceste discuri pentru a stoca și a transfera fișiere.
Crearea unui CD sau DVD
În aplicația Muzică de pe Mac, creați o listă de redare care să conțină melodiile sau fișierele pe care doriți să le inscripționați pe disc.
Selectați Vizualizare > Ca melodii și asigurați-vă că articolele pe care doriți să le includeți au o bifă alături.
Dacă nu sunt afișate casetele de validare în stânga titlurilor melodiilor, selectați Muzică > Configurări, faceți clic pe General, apoi asigurați-vă că opțiunea “Casete de validare listă de melodii” este selectată.
Inserați un disc gol.
Selectați lista de redare, apoi alegeți Fișier > Inscripționează lista de redare pe disc.
Dacă Inscripționează lista de redare pe disc nu apare în meniul Fișier, înseamnă că lista de redare selectată nu poate fi inscripționată pe un disc, deoarece conține articole cu restricții de utilizare (de exemplu, o melodie pe care computerul dvs. nu este autorizat să o redea).
Selectați un format de disc.
În cazul în care creați un CD audio, alegeți opțiunile dorite:
Modificați viteza de înregistrare: Selectați o opțiune din meniul pop-up Viteză preferată.
Modificați durata pauzei dintre melodii: Selectați Pauză între melodii.
Configurați redarea tuturor melodiilor de pe disc la același volum: Selectați Utilizează ajustare volum.
Includeți informații afișabile de către playerele de disc din unele autoturisme: Selectați Include text CD.
Faceți clic pe Inscripționează.
Inscripționarea unui disc poate dura mai multe minute. Puteți contramanda inscripționarea făcând clic pe butonul Renunță lângă bara de evoluție, dar, dacă utilizați un disc CD-R sau DVD-R, nu-l veți putea reutiliza.
Dacă lista de redare conține mai multe articole decât vor încăpea pe disc, inserați alt disc pentru a continua inscripționarea articolelor rămase.
În cazul în care creați un CD audio, doar ultimul disc inscripționat include informațiile despre piste (titlul melodiei, artistul și albumul). Melodiile de pe celelalte CD-uri sunt identificate numai după numărul pistei (de exemplu, “Pista 01”, “Pista 02”). Consultați Dacă informațiile despre melodii nu apar în Muzică.
Tipărirea unei liste a melodiilor discului
În aplicația Muzică de pe Mac, selectați o listă de redare cu melodii, alegeți Comandă-P, apoi selectați “Pliant interior carcasă CD”.
Lista de redare se tipărește, formatată pentru utilizarea ca pliant interior pentru carcasă.