De la Wikționar, dicționarul liber
Etimologie
Din franceză karaté.
Pronunție
Substantiv
Declinarea substantivului
karate
|
| n.
|
Singular
|
Plural
|
| Nominativ-Acuzativ
|
karate
|
invariabil
|
| Articulat
|
karatele
|
invariabil
|
| Genitiv-Dativ
|
karatelui
|
invariabil
|
| Vocativ
|
'
|
invariabil
|
- metodă de luptă, de origine japoneză, care face apel în atac sau apărare doar la mijloace naturale.
Traduceri
