înfrânge
Etimologie
Din latină infrangere.
Pronunție
- AFI: /ɨn'frɨn.ʤe/
Verb
| Conjugarea verbului înfrânge | |
| Infinitiv | a înfrânge |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
înfrâng |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să înfrângă |
| Participiu | înfrânt |
| Conjugare | III |
- (v.tranz.) a învinge, a birui, a bate (în luptă).
- (v.tranz.) a-și stăpâni o anumită stare sufletească.
- (v.tranz.) (rar) a nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online