Wikipedia:Comunicate de presă/Arhivă/22 mai 2009
Wikipedia în limba română a ajuns la 125.000 de articole
[modificare sursă]22 mai 2009 (Internet): Wikipedia (http://ro.wikipedia.org/), o enciclopedie liberă multilingvă creată de voluntari, a anunțat că proiectul în limba română a ajuns la 125.000 de articole în lucru. Articolul cu numărul 125.000 a fost creat pe 21 mai 2009 și se referă la Capul Horn.
Proiectul Wikipedia în limba engleză a luat ființă la 15 ianuarie 2001, iar ediția în limba română a fost inițiată la mijlocul anului 2003. La sfârșitul aceluiași an, depășise deja 3000 de articole, iar în luna decembrie a anului următor ajunsese la 10.000 de articole. Pragul de 100.000 de articole a fost depășit în ianuarie 2008. În raport cu edițiile în alte limbi ale enciclopediei Wikipedia, proiectul în limba română este actualmente în primele 20 ca mărime.
Această creștere spectaculoasă a făcut ca Wikipedia să devină cea mai accesată enciclopedie de pe Internet și unul dintre cele mai populare situri web vizitate de români (locul 7) și moldoveni (locul 11) conform sitului de auditare trafic Alexa.com.
În ultimul an, redactorii enciclopediei Wikipedia în limba română s-au concentrat îndeosebi pe creșterea calității informației de care deja dispunea enciclopedia. Acest fapt a dus la mărirea numărului de articole bune cu aproximativ 25%.
Wikipedia și celelalte proiecte înfrățite sunt situri publice, în care oricine poate modifica aproape orice pagină în orice moment, printr-o tehnologie software numită wiki („rapid” în limba hawaiană). În acest moment, printre redactorii Wikipedia se numără atât profesori universitari și specialiști în domendii diverse (gospodărirea apelor, microbiologie, științe politice sau informatică) cât și studenți sau elevi.
Utilizatorii colaborează la scrierea articolelor, având posibilitatea de a le dezvolta și retușa succesiv. Comunitatea utilizatorilor a căzut de acord asupra unor standarde de calitate și metode de lucru ce trebuie respectate în vederea redactării; de exemplu, articolele referitoare la subiecte delicate trebuie să reflecte toate punctele de vedere ale specialiștilor, astfel încât nicio opinie acreditată să nu fie omisă. De asemenea, editările efectuate din greșeală sau din răutate sunt anulate în cel mai scurt timp de redactorii cu experiență.
Tot conținutul Wikimedia este acoperit de GNU Free Documentation License („Licența GNU pentru Documentație Liberă”, a cărei traducere neoficială în română poate fi consultată la http://ro.wikipedia.org/wiki/GNU_FDL). Această licență asigură oricui dreptul de a copia, modifica și redistribui conținutul enciclopediei Wikipedia cu orice scop, chiar și comercial, cu singurele condiții de a oferi mai departe materialele sub aceeași licență și de a credita contribuitorii proiectului, respectiv Wikimedia, ca sursă.
Despre Fundația Wikimedia
[modificare sursă]Wikimedia Foundation, Inc. este o organizație internațională non-profit care încurajează creșterea, dezvoltarea și distribuirea acestui conținut multilingv, liber și gratuit. Fundația Wikimedia este operatorul câtorva proiecte de colaborare, de referință în lume, inclusiv Wikipedia. Fundația Wikimedia a fost creată în 2003 în mod specific pentru a gestiona proiectele existente și are sediul în St. Petersburg, Florida, SUA. Wikimedia are filiale în Argentina, Elveția, Germania, Franța, Israel, Italia, Olanda, Polonia, Regatul Unit, Serbia, Suedia și Taiwan. Discuțiile despre crearea unei asociații Wikimedia locale în România sunt în desfășurare.
Operațiunile Fundației Wikimedia sunt sprijinite financiar prin donațiile cititorilor și contribuitorilor la proiectele Wikimedia.
Mai multe informații
[modificare sursă]Pentru întrebări și interviuri, ne puteți contacta la:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Sala_de_presă
Pentru alte informații vedeți și următoarele pagini:
- Articolul Wikipedia despre Wikimedia
- Statistici Wikipedia
- Acoperirea în presă din trecut a proiectului
- Câteva articole considerate bine scrise și bine documentate
- Câteva răspunsuri la criticile conceputului WikiWiki (în engleză)
- Locul Wikipedia.org după Alexa în comparație cu alte situri (în engleză)
Acest comunicat de presă este oferit în domeniul public (vezi domeniu public) și a fost scris în mod colaborativ pe un WikiWikiWeb [1].