Sari la conținut

Vasile Vasilache (scriitor)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru alte persoane, care au aceeași combinație de prenume și nume, vedeți Vasile Vasilache (dezambiguizare).
Vasile Vasilache

Vasile Vasilache la sfârșitul anilor 2000
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Unțești, raionul Ungheni, Republica Moldova Modificați la Wikidata
Decedat (82 de ani) Modificați la Wikidata
Chișinău, Republica Moldova Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Central din Chișinău Modificați la Wikidata
Cetățenie Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
 Republica Moldova Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
jurnalist
eseist
pedagog[*]
romancier[*]
scenarist
povestitor[*]
traducător Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[1] Modificați la Wikidata
StudiiUniversitatea din București
Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău ()
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Limbilimba moldovenească  Modificați la Wikidata
Note
PremiiOrdinul Republicii  Modificați la Wikidata

Vasile Vasilache (n. 4 iulie 1926, Unțești, județul Iași, România, astăzi în raionul Ungheni, Republica Moldova – d. 8 iulie 2008[2], Chișinău, Republica Moldova) a fost un eseist, jurnalist, nuvelist, pedagog, romancier, scenarist de film și scriitor român basarabean, cavaler[3] al Ordinului Republicii (1996).[4]

A debutat în 1962 cu nuvela Priveghiul mărgineanului. Este autor al unor nuvele și romane (Priveghiul mărgineanului, Povestea cu cucoșul roșu, Elegie pentru Ana-Maria, Surâsul lui Vishnu), al unor cărți pentru copii (Mama mare, profesoară de istorie), precum și al unor eseuri.[5]

Născut la 4 iulie, satul Unțești, raionul Ungheni, ca fiu al lui Ion si al Elizabetei Vasilache, a terminat școala primară a făcut-o în satul natal[6]. În toamna anului 1937 este admis la Liceul Național din Iași (astăzi Liceul „Mihail Sadoveanu”). În același an, din cauza taxei exagerate, tatăl Îl transfera la „Liceul de Aplicație” zis și Seminarul Pedagogic Universitar de pe lângă Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași[7]. Odată cu anexarea Basarabiei, întrerupe studiile, întorcându-se în satul natal. În 1940 se înscrie la școala medie din Ungheni, dar o părăsește în scurt timp, predarea fiind în limba rusă. În 1941-1944 își reia studiile la același „Liceu de aplicație” din Basarabia reocupată.

Devine învățător în satul natal, iar peste puțină vreme este repartizat la școala medie din satul Cetireni. Concomitent urmează studiile la Institutul Pedagogic de doi ani Soroca, (secția fără frecvență, limba și litaratură), apoi se transferă la Institutul Pedagogic din Chișinău, facultatea de litere (fără frecvență), pe care o absolvește în 1958. În același an, prin ordinul ministrului învățământului din RSS Moldovenească, este trasferat la redacția săptămânalului „Cultura Moldovei”, în calitate de director, secția școli, unde a colaborat aproximativ cinci ani. Debutează în literatură, conferindu-i-se premiul I la un concursul republican de proză. Din acest moment profesează jurnalistica, îmbinând-o cu creația literară (proză scurtă): Aventurile celor doi verișori, Două mere țigance, Tăcerile casei aceleia.

În anii 1962-1964 urmează cursuri de scenaristică la Moscova. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova din 1965. Activează ca redactor la revista „Nistru” (1965-1969) și ca membru al Colegiului redacțional la Studioul Moldova-Film. La Riga, în 1969, este premiat pentru scenariul documentar Eu și ceilalti....

În anul 1981 la editura Literatura Artistică vede lumina tiparului cartea pentru copii Peripețiile celor doi verișori. În 1983, iese de sub tipar culegerea de nuvele Elegie pentru Ana-Maria, nuvelă care îi probează maturitatea în domeniul prozei scurte.

Între 1993-1995, a fost redactor-șef al revistei „Columna”.

Are patru copii, Victor, traducător literar, Lidia, jurnalista Radio Moldova, Valeriu, scriitor, Eliza profesoara

„Umblând prin arhiva mea, mi-a venit un gând ciudat. Zic, mă, când am să mor, să-mi puneți arhiva pe piept. Cea care nu a fost publicată. Eu voi continua pe cealaltă lume”
—Vasile Vasilache[necesită citare]
„La un moment dat am văzut cum un bondar a înnoptat într-o lalea și mi-am închipuit că e sultan. Un sultan înnoptează și laleaua a tras perdelele, obloanele. Sunt Baiazid Fulgerul a zis și laleaua a surâs. Și eu ședeam și mă gândeam că până la urmă, toată povestea asta cu o lalea, cu Baiazid înnoptând în seraiul ei, totul se încheie cu o ceapă în pământ. Iaca crugul vieții, cercul se închide”
—Vasile Vasilache[necesită citare]
„Eu uneori am sentimentul că nu stă în mine înmagazinat timpul de anii pe care îi am, ci foarte curios, mi se pare uneori că șed epoci”
—Vasile Vasilache[necesită citare]
  • Trișca (1960)
  • Răsărise un soare în vie (1961)
  • Priveghiul mărgineanului(1962)
  • Ale tale două mâini (1964)
  • Două mere țiganice (1964)
  • Tăcerile casei aceleia (1970)
  • Povestea cu cucoșul roșu (1966), (1993), (2002), (2004), (2013)
  • O dată-n zori... (1979)
  • Peripețiile celor doi verișori (1981)
  • Elegie pentru Ana-Maria (1983), (1990), (2014)
  • Scrieri alese (1986)
  • Mama mare, profesoară de istorie (1988) (2018)
  • Navetista și pădurea (1989), (2006)
  • Brândușa și cei trei leneși (1990)
  • Surâsul lui Vishnu (1993), (2004)
  • Navetista în codru (2007)
  • Verzi suntem, verzi... (2009)
  • Jurnal (2017)
  • Caiete (2020)
  • Post-restant. Scrisori inedite (2023)
  1. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  2. ^ Știința 2017, p. 10.
  3. ^ „PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA DECRET Nr. 214 din 01.08.1996 cu privire la decorarea domnului Vasile VASILACHE cu "Ordinul Republicii". Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ Știința 2017, p. 9.
  5. ^ R. L. (). „Ne-a părăsit scriitorul Vasile Vasilache”. Jurnal de Chișinău. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Vasile Vasilache - un filozof al literelor basarabene. Chișinău: Știința. . p. 7. 
  7. ^ Vasile, Vasilache (). Surâsul lui Vishnu. 
  • Vasile Vasilache - un filozof al literelor basarabene. Chișinău: Știința. . 
  • Dicționarul scriitorilor români din Basarabia, 1812-2010. Chișinău: Știința, 2010. p. 556-557.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Articole și interviuri

[modificare | modificare sursă]