Sari la conținut

Sezonul de Formula 1 din 1966

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sezonul de Formula 1 din 1966
Durată
22 mai - 23 octombrie
Nr. curse
9
Nr. piloți
33
Nr. echipe
20
Campionul la Piloți
Australia Jack Brabham (Al 3-lea titlu)
Campionul la Constructori
Regatul Unit Brabham-Repco (Primul titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1966 a fost cel de-al 20-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 17-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților,[1] și a 9-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.[2] Sezonul a fost disputat pe parcursul a nouă curse, începând cu Marele Premiu al Principatului Monaco pe 22 mai și terminându-se cu Marele Premiu al Mexicului pe 23 octombrie. În 1966 s-au desfășurat și patru curse care nu au făcut parte din campionat.

Jack Brabham a câștigat Campionatul Mondial al Piloților, iar Brabham-Repco a primit Cupa Internațională pentru Constructorii de F1. Prin această performanță, Brabham a devenit primul – și încă singurul – om care a câștigat campionatul mondial de Formula 1, conducând una dintre propriile sale mașini. Sezonul a marcat „revenirea la putere” cu introducerea „formulei de 3 litri”, dublând capacitatea maximă a motorului de la 1,5 litri. Alte schimbări de regulament au inclus: mașinile care parcurg mai puțin de 90% din distanța cursei nu sunt clasificate și nu primesc puncte, chiar dacă termină în primele șase, iar distanța maximă de cursă a fost redusă de la 500 km la 400 km. Britanicul John Taylor a murit din cauza rănilor sale după un accident cu Jacky Ickx în timpul Marelui Premiu al Germaniei de pe Nürburgring.

Piloții și echipele înscrise în campionat

[modificare | modificare sursă]

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1966 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1966.

Imagine Concurent Constructor Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
Brabham BT19 Regatul Unit Brabham Racing Organisation Brabham Repco 620 3,0 V8 BT19
BT20
G Australia Jack Brabham Toate
Noua Zeelandă Denny Hulme 3–9
Climax FPF 2,8 L4 BT22 1–2
Regatul Unit Chris Irwin 4
BRM P261 Regatul Unit Owen Racing Organisation BRM BRM P60 2,0 V8
BRM P75 3,0 H16
P261
P83
D Regatul Unit Graham Hill Toate
Regatul Unit Jackie Stewart 1–2, 4–9
Cooper T81 Regatul Unit Cooper Car Company Cooper Maserati 9/F1 3,0 V12 T81 D Statele Unite ale Americii Richie Ginther 1–2
Austria Jochen Rindt Toate
Noua Zeelandă Chris Amon 3
Regatul Unit John Surtees 3–9
Mexic Moisés Solana 9
Eagle Mk1 Statele Unite ale Americii Anglo American Racers Eagle Climax FPF 2,8 L4 Mk1 G Statele Unite ale Americii Dan Gurney 2–6, 9
Statele Unite ale Americii Phil Hill 7
Statele Unite ale Americii Bob Bondurant 8
Weslake 58 3,0 V12 Statele Unite ale Americii Dan Gurney 7–8
Statele Unite ale Americii Bob Bondurant 9
Ferrari 312/66 Italia Scuderia Ferrari SpA SEFAC Ferrari Ferrari 228 2,4 V6
Ferrari 218 3,0 V12
246
312/66
F
D
Italia Lorenzo Bandini 1–3, 5–8
Regatul Unit John Surtees 1–2
Regatul Unit Mike Parkes 3, 5–7
Italia Ludovico Scarfiotti 6–7
Honda RA273 Japonia Honda R & D Company Honda Honda RA273E 3,0 V12 RA273 G Statele Unite ale Americii Richie Ginther 7–9
Statele Unite ale Americii Ronnie Bucknum 8–9
Lotus 33 Regatul Unit Team Lotus Lotus Climax FWMV 2,0 V8 33 F Regatul Unit Jim Clark 1–6
Italia Geki 7
Regatul Unit Peter Arundell 8
Mexic Pedro Rodríguez 3, 9
BRM P75 3,0 H16
BRM P60 2,0 V8
43
33
8
Regatul Unit Peter Arundell 2–7, 9
Regatul Unit Jim Clark 7–9
McLaren M2B Regatul Unit Bruce McLaren Motor Racing McLaren Ford 406 3,0 V8 M2B F Noua Zeelandă Bruce McLaren 1, 8–9
Serenissima M166 3,0 V8 2, 4–5
Regatul Unit Shannon Racing Cars Shannon Climax FPE 3,0 V8 SH1 D Regatul Unit Trevor Taylor 4

Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos.

Concurent Constructor afiliat Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
Regatul Unit Reg Parnell Racing Lotus BRM P60 2,0 V8 33 F Regatul Unit Mike Spence Toate
Ferrari Ferrari 228 2,4 V6 246 Italia Giancarlo Baghetti 7
Regatul Unit R.R.C. Walker Racing Team Brabham BRM P60 2,0 V8 BT11 D Elveția Jo Siffert 1
Cooper Maserati 9/F1 3,0 V12 T81 2–5, 7–9
Regatul Unit DW Racing Enterprises Brabham Climax FPF 2,8 L4 BT11 F Regatul Unit Bob Anderson 1, 3–7
Elveția Anglo-Suisse Racing Team Cooper Maserati 9/F1 3,0 V12 T81 F Suedia Jo Bonnier 1–2, 5–9
Brabham Climax FPF 2,8 L4 BT22 3
Climax FWMV 1,5 V8 BT7 4
Regatul Unit Team Chamaco Collect BRM BRM P60 2,0 V8 P261 G Statele Unite ale Americii Bob Bondurant 1–2, 4, 6–7
Regatul Unit Vic Wilson 2
Statele Unite ale Americii Phil Hill Lotus Climax FWMV 1,5 V8 25 F Statele Unite ale Americii Phil Hill 1
McLaren Ford 406 3,0 V8 M3A[3][4] 2
Franța Guy Ligier Cooper Maserati 9/F1 3,0 V12 T81 D Franța Guy Ligier 1–6
Regatul Unit David Bridges Brabham BRM P60 2,0 V8 BT11 G Regatul Unit John Taylor 3–6
Regatul Unit J.A. Pearce Engineering Ltd Cooper Ferrari Tipo 168 3,0 V12 T73 D Regatul Unit Chris Lawrence 4, 6
Noua Zeelandă Chris Amon Racing Brabham BRM P60 1,9 V8 BT11 D Noua Zeelandă Chris Amon 7
Regatul Unit Bernard White Racing BRM BRM P60 1,9 V8 P261 D Regatul Unit Innes Ireland 8–9

Următoarele nouă Mari Premii au avut loc în 1966.

1. Monaco 2. Belgia 3. Franța 4. Regatul Unit
Marele Premiu al Principatului Monaco
22 mai
Marele Premiu al Belgiei
12 iunie
Marele Premiu al Franței
3 iulie
Marele Premiu al Marii Britanii
16 iulie

Monaco (S)

Spa-Francorchamps (S)

Reims-Gueux (S)

Brands Hatch (P)
5. Țările de Jos 6. Germania de Vest 7. Italia 8. Statele Unite ale Americii
Marele Premiu al Țărilor de Jos
24 iulie
Marele Premiu al Germaniei
7 august
Marele Premiu al Italiei
4 septembrie
Marele Premiu al Statelor Unite
2 octombrie

Zandvoort (P)

Nürburgring (P)

Monza (P)

Watkins Glen (P)
9. Mexic
Marele Premiu al Mexicului
23 octombrie

Magdalena Mixhuca (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente

[modificare | modificare sursă]

Marile Premii

[modificare | modificare sursă]
Etapa Mare Premiu Pole position Cel mai rapid tur Pilotul câștigător Constructorul câștigător Pneu Lider
Pilot Dif.
1 Monaco MP al Principatului Monaco Regatul Unit Jim Clark Italia Lorenzo Bandini Regatul Unit Jackie Stewart Regatul Unit BRM D Regatul Unit STE 3
2 Belgia MP al Belgiei Regatul Unit John Surtees Regatul Unit John Surtees Regatul Unit John Surtees Italia Ferrari D Italia BAN 1
3 Franța MP al Franței Italia Lorenzo Bandini Italia Lorenzo Bandini Australia Jack Brabham Regatul Unit Brabham-Repco G Australia BRA 2
4 Regatul Unit MP al Marii Britanii Australia Jack Brabham Australia Jack Brabham Australia Jack Brabham Regatul Unit Brabham-Repco G 10
5 Țările de Jos MP al Țărilor de Jos Australia Jack Brabham Noua Zeelandă Denny Hulme Australia Jack Brabham Regatul Unit Brabham-Repco G 16
6 Germania de Vest MP al Germaniei Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit John Surtees Australia Jack Brabham Regatul Unit Brabham-Repco G 22
7 Italia MP al Italiei Regatul Unit Mike Parkes Italia Ludovico Scarfiotti Italia Ludovico Scarfiotti Italia Ferrari F 21
8 Statele Unite ale Americii MP al Statelor Unite Australia Jack Brabham Regatul Unit John Surtees Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Lotus-BRM F 17
9 Mexic MP al Mexicului Regatul Unit John Surtees Statele Unite ale Americii Richie Ginther Regatul Unit John Surtees Regatul Unit Cooper-Maserati D 14

Clasament Campionatul Mondial al Piloților

[modificare | modificare sursă]

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă. Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz. Pilot MCO
Monaco
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
NLD
Țările de Jos
DEU
Germania de Vest
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
MEX
Mexic
Puncte
1 Australia Jack Brabham Ab (4) 1 1P
R
1P 1 Ab[a] AbP 2 42 (45)
2 Regatul Unit John Surtees Ab 1P
R
Ab Ab Ab 2R Ab 3R 1P 28
3 Austria Jochen Rindt Ab 2 4 (5) Ab 3 4 2 Ab 22 (24)
4 Noua Zeelandă Denny Hulme Ab Ab 3 2 AbR Ab 3 Ab 3 18
5 Regatul Unit Graham Hill 3 Ab Ab 3 2 4 Ab Ab Ab 17
6 Regatul Unit Jim Clark AbP Ab NS 4 3 AbP Ab 1 Ab 16
7 Regatul Unit Jackie Stewart 1 Ab Ab 4 5 Ab Ab Ab 14
8 Regatul Unit Mike Parkes 2 Ab Ab 2P 12
= Italia Lorenzo Bandini 2R 3 NCP
R
6 6 Ab Ab 12
10 Italia Ludovico Scarfiotti Ab 1R 9
11 Statele Unite ale Americii Richie Ginther Ab 5 Ab Ab 4R 5
12 Statele Unite ale Americii Dan Gurney NC 5 Ab Ab 7 Ab Ab 5 4
= Regatul Unit Mike Spence Ab Ab Ab Ab 5 Ab 5 Ab NS 4
14 Statele Unite ale Americii Bob Bondurant 4 Ab 9 Ab 7 DSC Ab 3
= Elveția Jo Siffert Ab Ab Ab NC Ab Ab 4 Ab 3
= Noua Zeelandă Bruce McLaren Ab NS 6 NS 5 Ab 3
17 Regatul Unit Peter Arundell NS Ab Ab Ab 12 8 6 7 1
= Suedia Jo Bonnier NC Ab NC Ab 7 Ab Ab NC 6 1
= Regatul Unit Bob Anderson Ab 7 NC Ab Ab 6 1
= Regatul Unit John Taylor 6 8 8 Ab[b] 1
Regatul Unit Chris Irwin 7 0
Statele Unite ale Americii Ronnie Bucknum Ab 8 0
Noua Zeelandă Chris Amon 8 NSC 0
Franța Guy Ligier NC NC NC 10 9 NS 0
Italia Geki 9 0
Regatul Unit Chris Lawrence 11 Ab 0
Italia Giancarlo Baghetti NC 0
Mexic Pedro Rodríguez Ab Ab Ab 0
Regatul Unit Innes Ireland Ab Ab 0
Regatul Unit Trevor Taylor Ab 0
Mexic Moisés Solana Ab 0
Statele Unite ale Americii Phil Hill NS Ab NSC 0
Regatul Unit Vic Wilson NS 0
Poz. Pilot MCO
Monaco
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
NLD
Țările de Jos
DEU
Germania de Vest
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
MEX
Mexic
Puncte
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu A abandonat cursa (Ab)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Retras înainte de calificări (Ret)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
(6) Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM

Notă:

  • double-dagger – În Marele Premiu al Germaniei din 1966, au fost înscriși și piloți care au concurat cu mașini de F2. O parte dintre aceștia au încheiat cursa pe pozițiile 8-11.

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1

[modificare | modificare sursă]

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă, dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor. Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz. Constructor MCO
Monaco
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
NLD
Țările de Jos
DEU
Germania de Vest
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
MEX
Mexic
Puncte
1 Regatul Unit Brabham-Repco Ab (4) 1 1 1 1 (3) Ab[c] 2 42 (49)
2 Italia Ferrari 2 1 2 6 (6) 1 Ab 31 (32)
3 Regatul Unit Cooper-Maserati NC 2 4 (5) 7 2 (4) 2 1 30 (35)
4 Regatul Unit BRM 1 Ab Ab 3 2 4 7 Ab Ab 22
5 Regatul Unit Lotus-BRM Ab Ab Ab Ab 5 12 5 1 7 13
6 Regatul Unit Lotus-Climax Ab Ab Ab 4 3 Ab 9 6 Ab 8
7 Statele Unite ale Americii Eagle-Climax NC 5 Ab Ab 7 NSC DSC 5 4
8 Japonia Honda Ab NC 4 3
9 Regatul Unit McLaren-Ford Ab Ab 5 Ab 2
10 Regatul Unit Brabham-Climax Ab Ab 7 7 Ab Ab 6 1
= Regatul Unit Brabham-BRM Ab 6 8 8 Ab NSC 1
= Regatul Unit McLaren-Serenissima NS 6 NS 1
Regatul Unit Cooper-Ferrari 11 Ab 0
Statele Unite ale Americii Eagle-Weslake Ab Ab Ab 0
Regatul Unit Shannon-Climax Ab 0
Poz. Constructor MCO
Monaco
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
NLD
Țările de Jos
DEU
Germania de Vest
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
MEX
Mexic
Puncte

Curse non-campionat

[modificare | modificare sursă]

În sezonul din 1966, au fost organizate și patru curse care nu au făcut parte din Campionatul Mondial.

Numele cursei Circuit Data Pilotul câștigător Constructor
Africa de Sud Marele Premiu al Africii de Sud Prince George 1 ianuarie Regatul Unit Mike Spence Regatul Unit Lotus-Climax
Italia Gran Premio di Siracusa Siracuza 1 mai Regatul Unit John Surtees Italia Ferrari
Regatul Unit Trofeul Internațional BRDC Silverstone 14 mai Australia Jack Brabham Regatul Unit Brabham-Repco
Regatul Unit Cupa Internațională de Aur Oulton Park 17 septembrie Australia Jack Brabham Regatul Unit Brabham-Repco
  1. ^ Jack Brabham și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Italiei.
  2. ^ John Taylor a decedat după cinci luni din cauza arsurilor suferite în urma unui accident în Marele Premiu al Germaniei din 1966.
  3. ^ Brabham-Repco și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Statelor Unite.
  1. ^ 1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 118–119
  2. ^ 1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 120–121
  3. ^ „Belgian Grand Prix - Spa-Francorchamps, 12 Jun 1966”. oldracingcars.com. Accesat în . 
  4. ^ „McLaren M3A car-by-car histories”. oldracingcars.com. Accesat în .