Otto-Guillaume de Burgundia
| Otto-Guillaume de Burgundia | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 958 d.Hr.[1]  |
| Decedat | (68 de ani) Dijon, Franța |
| Înmormântat | cathédrale Saint-Bénigne de Dijon[*] |
| Părinți | Adalbert de Italia Gerberga of Chalon[*] |
| Căsătorit cu | Ermentruda de Roucy[*] Adelaide-Blanche of Anjou[*][2] |
| Copii | Reginald I[*] Agnes de Burgundia Guy I de Mâcon[*] Mathilde of Burgundy[*] Gerberge de Bourgogne[*][3] |
| Ocupație | aristocrat |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | conte de Burgundia[*] |
| Familie nobiliară | Casa de Ivrea |
Modifică date / text  | |
Otto-Guillaume (n. 958 d.Hr. – d. , Dijon, Franța) a fost conte de Mâcon, de Nevers și de Burgundia.
Viața
[modificare | modificare sursă]Otto-Guillaume a fost fiul markgrafului Adalbert de Ivrea, devenit apoi rege al Italiei, și Gerberga de Mâcon.[4] Prin mama sa a obținut ceea ce avea să devină Comitatul liber de Burgundia din jurul orașului Dole în 982. Otto a mai moștenit și Ducatul Burgundia de pe malul celălalt al râului Saône în 1002 de la tatăl său vitreg Otto Henric "cel Mare".[5] Ducatul corespundea la acea vreme diocezei de Besançon din Sfântul Imperiu Roman. Către 990 Otto-Guillaume a devenit și conte de Nevers.[5] El a mai fost, de asemenea, și conte de Mâcon în Franța.[4] Fiind el însuși fiu de rege, nu a fost nevoie ca Otto să caute de soție o viță regală.[6] Prin 975—980, s-a căsătorit cu Ermentruda de Roucy, a cărei bunică pe linie maternă, Gerberga de Saxonia era una dintre surorile împăratului Otto I "cel Mare", prin această alianță matrimponială realizându-se o legătură de consanguinitate între regii Franței, Germaniei, Burgundiei și dinastia Carolingiană.[6] Chiar și nevestele fiilor săi, deși provenind din mari familii, își aveau originea în regiuni îndepartate ale Franței.[6]
Burgundia avea să fie anexată coroanei Franței de către regele Robert al II-lea în 1004. Hotărât să fie conducător suveran al posesiunilor sale, Otto s-a răsculat împotriva împăratului Henric al II-lea în 1016. Acest lucru se petrecea după ce Rudolf al III-lea de Burgundia, ultimul rege al acestui regat, prestase omagiu față de Henric la Strasbourg, făcându-l protectorul și moștenitorul său. La moartea lui Otto, comitatul liber a căzut sub suzeranitea Imperiului german. Otto-Guillaume a murit în 1026[7]
Căsătorie și urmași
[modificare | modificare sursă]
Prima soție a lui Otto-Guillaume a fost Ermentruda, fiica contelui Renaud de Roucy.[4]
Cu aceasta, el a avut doi fii și trei fiice:
- Guy (n. cca. 975—d. 1006), care a fost asociat drept conte de Mâcon din 995;[4] căsătorit cu Aelida.
- Matilda, căsătorită cu contele Landri de Nevers.[4]
- Gerberga, căsătorită cu Guillaume al II-lea, conte de Provence.[4]
- Renaud I de Burgundia (n. cca. 990—d. 1057), conte de Burgundia, căsătorit cu Adelaida (Iudith) de Normandia.[4]
- Agnes, căsătorită mai întâi cu ducele Guillaume al V-lea de Aquitaine, iar ulterior cu contele Geoffroi al II-lea de Anjou.[4]
Otto s-a căsătorit apoi, către sfârșitul vieții, cu cea care era deja de patru ori văduvă, Adelaide-Bianca de Anjou, cu care nu a avut copii.[8][9]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Othon-Guillaume, Comte de Macon, Nevers et Bourgogne, The Peerage, accesat în
- ^ Adélaïde d'Anjou, sa famille, ses unions, sa descendance. État de la question
- ^ Genealogics
- ^ a b c d e f g h Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band II, Marburg, Verlag von J. A. Stargardt, 1984, Tafel 59.
- ^ a b W. Scott Jessee, Robert the Burgundian and the Counts of Anjou, Ca. 1025-1098, The Catholic University of America Press, 2000, p. 15.
- ^ a b c Constance Brittain Bouchard, Those of My Blood: Creating Noble Families in Medieval Francia, Philadelphia, The University of Pennsylvania Press, 2001, p. 50.
- ^ David Douglas, 'Some Problems of Early Norman Chronology', The English Historical Review, Vol. 65, No. 256, (Jul., 1950), p. 298.
- ^ Constance B. Bouchard, 'The Origins of the French Nobility: A Reassessment', The American Historical Review, Vol. 86, No. 3 (Jun., 1981), p. 515-516.
- ^ Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band III Teilband 1, Marburg, Verlag von J. A. Stargardt, 1984, Tafel 116.