Ioanichie al III-lea al Constantinopolului
| Ioanichie al III-lea al Constantinopolului | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1700  |
| Decedat | 1793 (93 de ani) Q16737440(d), Imperiul Otoman, Turcia[1] |
| Religie | creștinism ortodox[*] |
| Ocupație | preot ortodox[*] |
| Funcția episcopală | |
Modifică date / text  | |
Ioanichie al III-lea al Constantinopolului (în greacă Ιωαννίκιος Γ΄, transliterat: Ioannikios III, în sârbă Јоаникије III, cu alfabet latin: Joanikije III; n. 1700 – d. 1793, Q16737440(d), Imperiul Otoman, Turcia) a fost un cleric creștin-ortodox care a îndeplinit funcțiile de arhiepiscop de Peć și patriarh al Serbiei în perioada 1739-1746[2] și de patriarh ecumenic al Constantinopolului în perioada 1761-1763. Numărul ordinal al titlului său este al III-lea pentru ambele ranguri patriarhale.[3]
Biografie
[modificare | modificare sursă]Ioannis Karatzas s-a născut în jurul anului 1700 în influenta familie fanariotă Caradja (Karatzas), care era de origine greco-bizantină.[4] A fost hirotonit diacon și l-a slujit pe patriarhul Paisie al II-lea, iar mai târziu a fost ridicat la rangul de protosinghel.[3]
Prin Tratatul de la Belgrad din 1739, care a pus capăt Războiului Austro-Turc (1737–1739), Regatul Serbiei a încetat să mai existe. Sultanul otoman l-a detronat pe patriarhul sârb Arsenije al IV-lea, care se situase de partea Monarhiei Habsburgice în timpul războiului, iar în locul lui l-a numit pe grecul Ioanichie, care a preluat titlul de arhiepiscop de Peć și patriarh al Serbiei. Noul patriarh a fost cunoscut în rândul sârbilor sub numele de Joanikije (Јоаникије) și s-a consemnat la acea vreme că a fost numit de „puternicul turc și nu prin alegere de către sabor [Sinodul Bisericii Sârbe]”.[5] Fostul patriarh Arsenije al IV-lea s-a refugiat pe teritoriul Monarhiei Habsburgice, împreună cu mai mulți sârbi, în ceea ce este cunoscut sub numele de A Doua Mare Migrație Sârbă.[6] Arsenije al IV-lea a devenit mitropolit de Carloviț și a continuat totuși să mențină legături strânse cu sârbii care au rămas în Imperiul Otoman. Grecul Ioanichie a rămas patriarh al Serbiei până în 1746, când, împovărat cu datorii din cauza traiului său luxos, a fost nevoit să-și vândă titlul pentru a-și plăti creditorii.[3]
După întoarcerea la Constantinopol, a reușit să fie numit în septembrie 1747 ca mitropolit al Calcedonului. A cumpărat în această calitate Mănăstirea „Sf Gheorghe”(el)[traduceți] (Agios Gheorghios Krimnos) de pe insula Halki și a renovat-o în 1758.[7]
La 26 martie 1761 a fost ales patriarh ecumenic al Constantinopolului, după destituirea predecesorului său, Serafim al II-lea.[8] Alegerea lui a stat la baza unui dezacord intens între fanarioți. Ioanichie nu a fost acceptat ca patriarh de toate familiile fanariote din cauza neregulilor administrative și financiare care i-au fost atribuite.[9] În plus, autoritățile guvernamentale otomane l-au considerat nestatornic și insolvabil.[10] Ioanichie a fost destituit la 21 mai 1763 și exilat la Muntele Athos,[8] dar, prin intervenția familiei sale, s-a întors din exil după un an și s-a stabilit la mănăstirea „Sf. Gheorghe” de pe insula Halki din apropierea Constantinopolului, pe care a închinat-o Patriarhiei Ierusalimului.[3] A administrat veniturile acestei mănăstiri, folosindu-se de ele în interesul său personal.[3]
Ioanichie a continuat să se amestece în anii următori în treburile Patriarhiei Ecumenice, subminând autoritatea succesorului său, Samuil, prin trimiterea unor scrisori cu diferite acuzații către sultanul Mustafa al III-lea (1757-1774).[11] A murit la 20 septembrie 1793 la o vârstă înaintată și a fost înmormântat în incinta bisericii Mănăstirii „Sf. Gheorghe” de pe insula Halki.[3]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ https://books.google.de/books?id=Qf1KC5GClJUC&pg=PA310#v=onepage&q&f=false Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Вуковић 1996, p. 233-234.
- ^ a b c d e f DHGE.
- ^ „Genealogical Tree of the Caradja Family” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Мирковић 1965, p. 94.
- ^ Вуковић 1996, pp. 33-34.
- ^ Εγκυκλοπαίδεια Μείζονος Ελληνισμού
- ^ a b Kiminas 2009, p. 41.
- ^ Μπακούρος 1998, p. 203.
- ^ Μπακούρος 1998, p. 204.
- ^ Μπακούρος 1998, p. 361.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- R. Aubert (). „Joannikios III”. Dictionnaire d'histoire et de géographie ecclésiastiques. 27. Paris: Letouzey et Ané. 1379-80. ISBN 2-7063-0210-0.
- Fotić, Aleksandar (). „Serbian Orthodox Church”. Encyclopedia of the Ottoman Empire. New York: Infobase Publishing. pp. 519–520. ISBN 9781438110257.
- Kašić, Dušan, ed. (). Serbian Orthodox Church: Its past and present. 1. Belgrade: Serbian Orthodox Church.
- Kiminas, Demetrius (). The Ecumenical Patriarchate: A History of Its Metropolitanates with Annotated Hierarch Catalogs. Wildside Press LLC. ISBN 9781434458766.
- Мирковић, Мирко (). Правни положај и карактер Српске цркве под турском влашћу (1459-1766). Београд: Завод за издавање уцбеника.
- Μπακούρος, Βασίλειος (). Ο Οικουμενικός Πατριάρχης Σαμουήλ Α΄ Χαντζερής ο βυζάντιος: ο βίος και το έργο του (1700-1775). Αθήνα: Εθνικό και Καποδιστριακό Πανεπιστήμιο Αθηνών (ΕΚΠΑ),Εθνικό Αρχείο Διδακτορικών Διατριβών.
- Pavlovich, Paul (). The History of the Serbian Orthodox Church. Serbian Heritage Books. ISBN 9780969133124.
- Слијепчевић, Ђоко М. (). Историја Српске православне цркве (History of the Serbian Orthodox Church). књ. 1. Минхен: Искра.
- Вуковић, Сава (). Српски јерарси од деветог до двадесетог века (Serbian Hierarchs from the 9th to the 20th Century). Београд: Евро.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Official site of the Serbian Orthodox Church: Serbian Archbishops and Patriarchs Arhivat în , la Wayback Machine.
| Funcții religioase | ||
|---|---|---|
| Predecesor: Arsenije al IV-lea |
Patriarh al Serbiei 1739–1746 |
Succesor: Atanasije al II-lea |
| Predecesor: Gabriel al V-lea |
Mitropolit al Calcedonului 1747-1761 |
Succesor: Ioanichie al II-lea |
| Predecesor: Serafim al II-lea |
Patriarh ecumenic al Constantinopolului 1761–1763 |
Succesor: Samuil |