Sari la conținut

Euonymus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Euonymus
Euonymus europaea (salbă moale europeană, salbă moale) după Otto Wilhelm Thomé Flora von Deutschland, Österreich und der Schweiz 1885
Clasificare științifică
Regn: Plantae
(neclasificat): Angiospermae
(neclasificat): Eudicotidae
(neclasificat): Rosidae
Ordin: Celastrales
Familie: Celastraceae
Gen: Euonymus
L.

Euonymus (Evonymus), numit popular salbă, este un gen de arbuști sau arbori repenți sau erecți din familia celastracee (Celastraceae) cu lujeri adesea verzi, adeseori muchiați (în 4 muchii) și frunze opuse, mai rar alterne (Euonymus nana), sau verticilate, pețiolate, căzătoare sau persistente (Euonymus fortunei), cu stipele mici, caduce. Flori 4 sau 5-mere, în cime (dihazii) axilare. Fructul este o capsulă lobată cu 4-5 loji, uneori aripată. Fiecare lojă cu 1-2 semințe învelite de un aril cărnos, de obicei portocaliu, funiculul lung.[1][2]

Genul cuprinde circa 130 de specii răspândite pe întreg globul pamântesc în zonele cu climat temperat și cald. În flora României 6 specii spontane și ornamentale, exotice: Euonymus europaeus (salbă moale europeană, salbă moale), Euonymus fortunei var. radicans (salbă târâtoare), Euonymus japonicus (salbă japoneză), Euonymus latifolius (salbă moale cu frunză lată), Euonymus nanus (salbă pitică, voiniceriu pitic, voinice pitic), Euonymus verrucosa (salbă râioasă, lemn râios).[1][2] În flora Republicii Moldova 3 specii: Euonymus europaea (salbă moale europeană), Euonymus nana (voinice pitic), Euonymus verrucosus (lemn râios).[3][4]

Nume Euonymus a fost folosit de Plinius, și este derivat din cuvintele grecești eu (ev) = bun, și onyma sau onoma = nume, adică plantă cu nume bun, folosit în sens ironic, deoarece toate părțile plantei au un miros neplăcut, iar fructul are efecte dăunătoare.[2]

Fructul salbei moi europene (Euonymus europaeus) este o capsulă lobată de 1-1,5 cm, cu 4 lobi obtuzi, de culoare roșie carmin sau roză, deschizându-se la maturitate prin 4 valve. Fiecare lob conține o sămânță albicioasă învelită complet de un aril cărnos, portocaliu.

Speciile includ:[5]

  1. ^ a b Alexandru Buia, Anton Nyárády, Mihai Răvăruț. Botanica agricolă. Vol. II. Sistematica plantelor. Editura Agro-Silvică. București, 1965
  2. ^ a b c Al. Beldie, I. Grințescu, M. Gușuleac. I. Morariu, A. Nyárády, E. I. Nyárády, A. Paucă, M. Răvăruț, I. Șerbănescu, I. Todor, Em. Țopa. Redactor principal: Acad. Traian Săvulescu. Flora Republicii Populare Romîne. Vol. VI. Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1958
  3. ^ Republica Moldova, Ministerul Mediului. Cadastrul regnului vegetal. Specii de plante incluse în cartea roșie. Chișinău 2012
  4. ^ Гейдеман T. Определитель высших растений Молдавской ССР. Кишинев, 1986.
  5. ^ Euonymus Species List. Germplasm Resources Information Network. United States Department of Agriculture. Retrieved 2013-07-04.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Euonymus la Wikimedia Commons