Sari la conținut

Cupa Cupelor 1963-1964

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cupa Cupelor
Sport Fotbal
Organizator UEFA
Data începerii 4 septembrie 1963
Data sfârșitului 15 mai 1964
Participanți 28
Câștigătorul trofeului Portugalia Sporting CP
(primul titlu)
Locul doi Ungaria MTK Budapesta
Meciuri 62
Goluri 192 (3,10 goluri/meci)
Golgheter Mascarenhas
(Sporting CP)
Pentru ediția următoare, vedeți :
Cupa Cupelor 1964-1965
Pentru ediția precedentă, vedeți :
Cupa Cupelor 1962-1963

Cupa Cupelor 1963-1964 a fost cea de-a patra ediție a competiției destinate câștigătoarelor cupelor naționale. Au participat 29 de cluburi din 28 de țări. Deținătoarea trofeului Tottenham Hotspur FC, 23 de câștigătoare de cupă, 4 finaliste (Linzer ASK, Olympique Lyonnais, Celtic FC Glasgow și Fenerbahçe SK Istanbul), , la care s-a adăugat ocupanta locului doi din campionatul UngarieiMTK Budapesta, țară în care nu s-a organizat cupa în sezonul 1961-62.

Tottenham Hotspur FC nu și-a putut apăra trofeul fiind eliminată în faza optimilor de finală de către Manchester United FC.

România a fost reprezentată de FC Petrolul Ploiești, eliminată în preliminarii de către reprezentanta Turciei, Fenerbahçe SK Istanbul.

Finala s-a disputat la 13 mai 1964, pe stadionul Heysel, din Bruxelles. Sporting CP și MTK Budapesta terminând la egalitate (3 - 3) după prelungiri. Rejucarea de pe stadionul Bosuilstadion, din Anvers, disputată două zile mai târziu, a fost câștigată de lusitani cu scorul de 1 – 0, devenind astfel primul club portughez care câștigă un trofeul.

Golgheterul ediției a fost Mascarenhas (Sporting CP) cu 11 goluri.

Meciuri preliminarii

[modificare | modificare sursă]
Echipa 1 Total Echipa 2 Turul I Turul II Baraj
Atalanta BC Italia 3 – 3 Portugalia Sporting CP 2 – 0 1 – 3 1 – 3
APOEL FC Nicosia Cipru 7 – 0 Norvegia SK Gjøvik–Lyn 6 – 0 1 – 0
Fenerbahçe SK Istanbul Turcia 4 – 2 România FC Petrolul Ploiești 4 – 1 0 – 1
Helsingin Palloseura Finlanda 2 – 12 Cehoslovacia Slovan CHZJD Bratislava 1 – 4 1 – 8
Sliema Wanderers FC Malta 0 – 2 Țara Galilor Borough United FC Llandudno Junction 0 – 0 0 – 2
FC Basel Elveția 1 – 10 Scoția Celtic FC Glasgow 1 – 5 0 – 5
Shelbourne FC Republica Irlanda 1 – 5 Spania FC Barcelona 0 – 2 1 – 3
Hamburger SV Germania 7 – 2 Luxemburg Union Sportive Luxemburg 4 – 0 3 – 2
Willem II Tilburg Țările de Jos 2 – 7 Anglia Manchester United FC 1 – 1 1 – 6
Olympiacos SF Pireu Grecia 2 – 2 Polonia GKS Zagłębie Sosnowiec 2 – 1 0 – 1 2 – 0
MTK Budapesta Ungaria 2 – 1 Bulgaria FD Slavia Sofia 1 – 0 1 – 1
Olympique Lyonnais Franța 6 – 2 Danemarca Boldklubben 1913 Odense 3 – 1 3 – 1
Linzer ASK Austria 1 – 1 Iugoslavia NK Dinamo Zagreb 1 – 0 0 – 1 1 – 1

Calificate direct: Tottenham Hotspur FC – deținătoarea trofeului, Linfield FC Belfast și BSG Motor Zwickau.


Atalanta BC Italia2 – 0Portugalia Sporting CP
Calvanese A marcat în minutul 74 74'
Domenghini A marcat în minutul 86 86'

APOEL FC Nicosia Cipru6 – 0Norvegia SK Gjøvik–Lyn
Chailis A marcat în minutele: 15'61'80'
Agathokleous A marcat în minutul 67 67'
Papallos A marcat în minutul 78 78'
Kandzilieris A marcat în minutul 86 86'
Spectatori: 7.100
Arbitru: Kesmi Basar (Turcia)

Fenerbahçe SK Istanbul Turcia4 – 1România FC Petrolul Ploiești
Birol A marcat în minutele: 55'68'
Soydan A marcat în minutul 56 56'
Günar A marcat în minutul 70 70'
Dridea A marcat în minutul 74 74'
Spectatori: 23.004

Helsingin Palloseura Finlanda1 – 4Cehoslovacia Slovan CHZJD Bratislava
Rautiainen A marcat în minutul 72 72' Molnár A marcat în minutul 8 8'
Obert A marcat în minutele: 15'19'
Velecká A marcat în minutul 52 52'


FC Basel Elveția1 – 5Scoția Celtic FC Glasgow
Blumer A marcat în minutul 78 78' Divers A marcat în minutul 21 21'
Hughes A marcat în minutele: 43'65'77'
Lennox A marcat în minutul 53 53'
Spectatori: 14.300

Shelbourne FC Republica Irlanda0 – 2Spania FC Barcelona
Zaldúa A marcat în minutul 45 45'
Pereda A marcat în minutul 77 77'
Spectatori: 19.493

Hamburger SV Germania4 – 0Luxemburg Union Sportive Luxemburg
Boyens A marcat în minutele: 28'32'63'
Seeler A marcat în minutul 38 38'

Willem II Tilburg Țările de Jos1 – 1Anglia Manchester United FC
Louer A marcat în minutul 9 9' Herd A marcat în minutul 11 11' Cartonaș roșu 80'
Spectatori: 17.935
Arbitru: Jean Tricot (Franța)

Olympiacos SF Pireu Grecia2 – 1Polonia GKS Zagłębie Sosnowiec
Sideris A marcat în minutele: 47'63' Piecyk A marcat în minutul 88 88'
Spectatori: 15.443

MTK Budapesta Ungaria1 – 0Bulgaria FD Slavia Sofia
Sándor A marcat în minutul 8 8'

Olympique Lyonnais Franța3 – 1Danemarca Boldklubben 1913 Odense
Combin A marcat în minutul 10 10'
Di Nallo A marcat în minutul 14 14'
Taberner A marcat în minutul 55 55'
Rasmussen A marcat în minutul 44 44'
Spectatori: 9.870

Linzer ASK Austria1 – 0Iugoslavia NK Dinamo Zagreb
Fürst A marcat în minutul 32 32'
Spectatori: 5.410

Slovan CHZJD Bratislava Cehoslovacia8 – 1Finlanda Helsingin Palloseura
Obert A marcat în minutele: 20'81'
Moravčík A marcat în minutele: 55'57'
Cvetler A marcat în minutul 62 62'
Velecká A marcat în minutele: 65'76'
Hrdlička A marcat în minutul 70 70'
Raatikainen A marcat în minutul 84 84'
Spectatori: 5.119

Slovan CHZJD Bratislava s–a calificat cu scorul general 12–2


SK Gjøvik–Lyn Norvegia0 – 1Cipru APOEL FC Nicosia
Partakis A marcat în minutul 15 15' (pen)

APOEL FC Nicosia s–a calificat cu scorul general 7–0


Union Sportive Luxemburg Luxemburg2 – 3Germania Hamburger SV
Winandy A marcat în minutul 70 70'
Bernardin A marcat în minutul 38 38'
Giesemann A marcat în minutele: 20'62'
Kurbjuhn A marcat în minutul 83 83'
Spectatori: 7.939

Hamburger SV s–a calificat cu scorul general 7–2


GKS Zagłębie Sosnowiec Polonia1 – 0Grecia Olympiacos SF Pireu
Krawiarz A marcat în minutul 41 41' Polychroniou Cartonaș roșu 47'
Spectatori: 20.479

La scorul general 2–2 s–a disputat un meci de baraj.


Borough United FC Llandudno Junction s–a calificat cu scorul general 2–0.


Celtic FC Glasgow Scoția5 – 0Elveția FC Basel
Johnstone A marcat în minutul 3 3'
Divers A marcat în minutele: 42'88'
Murdoch A marcat în minutul 62 62'
Chalmers A marcat în minutul 78 78'
Spectatori: 7.909

Celtic FC Glasgow s–a calificat cu scorul general 10–1.


Sporting CP Portugalia3 – 1Italia Atalanta BC
Figueiredo A marcat în minutul 5 5'
Mascarenhas A marcat în minutul 63 63'
A marcat în minutul 77 77'
Christensen A marcat în minutul 18 18'

La scorul general 3–3 s–a disputat un meci de baraj.


FD Slavia Sofia Bulgaria1 – 1Ungaria MTK Budapesta
Mishev A marcat în minutul 4 4' Kuti A marcat în minutul 35 35'
Spectatori: 13.942

MTK Budapesta s–a calificat cu scorul general 2–1


Manchester United FC Anglia6 – 1Țările de Jos Willem II Tilburg
Setters A marcat în minutul 6 6'
Law A marcat în minutele: 13'32'69'
Charlton A marcat în minutul 64 64'
Herd A marcat în minutul 80 80'
Cantwell A marcat în minutul 36 36' (a.g.)
Spectatori: 42.672

Manchester United FC s–a calificat cu scorul general 7–2


FC Barcelona Spania3 – 1Republica Irlanda Shelbourne FC
Kocsis A marcat în minutul 36 36'
Fusté A marcat în minutul 77 77'
A marcat în minutul 80 80'
Bonham A marcat în minutul 29 29' (pen)
Spectatori: 18.694

FC Barcelona s–a calificat cu scorul general 5–1.


FC Petrolul Ploiești România1 – 0Turcia Fenerbahçe SK Istanbul
Dridea A marcat în minutul 14 14'
Spectatori: 13.846

Fenerbahçe SK Istanbul s–a calificat cu scorul general 4–2


Boldklubben 1913 Odense Danemarca1 – 3Franța Olympique Lyonnais
Hansen A marcat în minutul 10 10' Di Nallo A marcat în minutul 15 15'
Combin A marcat în minutele: 20'87'
Spectatori: 9.938

Olympique Lyonnais s–a calificat cu scorul general 6–2


NK Dinamo Zagreb Iugoslavia1 – 0Austria Linzer ASK
Fürst A marcat în minutul 32 32'
Spectatori: 6.030
Arbitru: Béla Balla (Ungaria)

La scorul general 1–1 s–a disputat un meci de baraj.


Sporting CP Portugalia3 – 1 (d.p.)Italia Atalanta BC
Mascarenhas A marcat în minutele: 24'116'
Lúcio A marcat în minutul 96 96'
Nova A marcat în minutul 21 21'

Sporting CP s–a calificat.


Olympiacos SF Pireu Grecia2 – 0Polonia GKS Zagłębie Sosnowiec
Sideris A marcat în minutul 38 38'
Tzinis A marcat în minutul 52 52'
Spectatori: 3.111
Arbitru: Josef Stoll (Austria)

Olympiacos SF Pireu s–a calificat.


Linzer ASK Austria1 – 1 (d.p.)Iugoslavia NK Dinamo Zagreb
Nemeth A marcat în minutul 49 49' Rauš A marcat în minutul 38 38'
Spectatori: 11.212

NK Dinamo Zagreb s–a calificat în urma tragerii la sorți.

Optimi de finală

[modificare | modificare sursă]
Echipa 1 Total Echipa 2 Turul I Turul II Baraj
Sporting CP Portugalia 18 – 1 Cipru APOEL FC Nicosia 16 – 1 2 – 0
Fenerbahçe SK Istanbul Turcia 4 – 3 Irlanda de Nord Linfield FC Belfast 4 – 1 0 – 2
BSG Motor Zwickau Germania de Est 1 – 2 Ungaria MTK Budapesta 1 – 0 0 – 2
Olympique Lyonnais Franța 5 – 3 Grecia Olympiacos SF Pireu 4 – 1 1 – 2
FC Barcelona Spania 4 – 4 Germania Hamburger SV 4 – 4 0 – 0 2 – 3
Tottenham Hotspur FC Anglia 3 – 4 Anglia Manchester United FC 2 – 0 1 – 4
Celtic FC Glasgow Scoția 4 – 2 Iugoslavia NK Dinamo Zagreb 3 – 0 1 – 2
Borough United FC Llandudno Junction Țara Galilor 0 – 4 Cehoslovacia Slovan CHZJD Bratislava 0 – 1 0 – 3

Sporting CP Portugalia16 – 1Cipru APOEL FC Nicosia
Mascarenhas A marcat în minutele: 5'20'27'51'84'88'
Ferreira Pinto A marcat în minutele: 7'65'
Lino A marcat în minutul 35 35'
Louro A marcat în minutul 36 36'
Pérides A marcat în minutul 48 48'
Martins A marcat în minutele: 64'81'
Figueiredo A marcat în minutele: 67'72'76'
Andreou A marcat în minutul 24 24'

Fenerbahçe SK Istanbul Turcia4 – 1Irlanda de Nord Linfield FC Belfast
Altıparmak A marcat în minutul 4 4'
Birol A marcat în minutele: 34'53'77'
Dickson A marcat în minutul 85 85'
Spectatori: 27.921
Arbitru: Paul Bonett (Malta)

BSG Motor Zwickau Germania de Est1 – 0Ungaria MTK Budapesta
Jacob A marcat în minutul 51 51'

Olympique Lyonnais Franța4 – 1Grecia Olympiacos SF Pireu
Combin A marcat în minutele: 19'33'54' (pen)
Leborgne A marcat în minutul 89 89'
Papazoglou A marcat în minutul 22 22'

FC Barcelona Spania4 – 4Germania Hamburger SV
Pereda A marcat în minutul 24 24'
Fusté A marcat în minutele: 38' (pen)76'
Zaballa A marcat în minutul 56 56'
Seeler A marcat în minutele: 18'72'
Dörfel A marcat în minutul 32 32'
Eladio Autogol în minutul 60 60'
Spectatori: 49.942

Tottenham Hotspur FC Anglia2 – 0Anglia Manchester United FC
MacKay A marcat în minutul 67 67'
Dyson A marcat în minutul 88 88'
Spectatori: 57.447

Celtic FC Glasgow Scoția3 – 0Iugoslavia NK Dinamo Zagreb
Chalmers A marcat în minutele: 10'13'
Hughes A marcat în minutul 62 62'
Spectatori: 41.189


Sporting CP s–a calificat cu scorul general 18–2.


MTK Budapesta Ungaria2 – 0Germania de Est BSG Motor Zwickau
Kovács III A marcat în minutul 61 61'
Bödör A marcat în minutul 71 71'

MTK Budapesta s–a calificat cu scorul general 2–1.


Olympiacos SF Pireu Grecia2 – 1Franța Olympique Lyonnais
Sideris A marcat în minutul 17 17'
Kyprianidis A marcat în minutul 58 58'
Combin A marcat în minutul 90 90'

Olympique Lyonnais s–a calificat cu scorul general 5–3.


Manchester United FC Anglia4 – 1Anglia Tottenham Hotspur FC
Herd A marcat în minutele: 7'53'
Charlton A marcat în minutele: 77'88'
Greaves A marcat în minutul 54 54'
Spectatori: 57.447

Manchester United FC s–a calificat cu scorul general 4–3.


Linfield FC Belfast Irlanda de Nord2 – 0Turcia Fenerbahçe SK Istanbul
Craig A marcat în minutul 13 13'
Ferguson A marcat în minutul 83 83'
Spectatori: 27.921

Fenerbahçe SK Istanbul s–a calificat cu scorul general 4–3.


Hamburger SV Germania0 – 0Spania FC Barcelona
Spectatori: 62.035

La scorul general 4–4 s–a disputat un meci de baraj.


NK Dinamo Zagreb Iugoslavia2 – 1Scoția Celtic FC Glasgow
Lamza A marcat în minutul 64 64'
Zambata A marcat în minutul 85 85'
Murdoch A marcat în minutul 42 42'
Spectatori: 6.490

Celtic FC Glasgow s–a calificat cu scorul general 4–2.


Slovan CHZJD Bratislava s–a calificat cu scorul general 4–0.


Hamburger SV Germania3 – 2Spania FC Barcelona
Bähre A marcat în minutul 51 51'
Seeler A marcat în minutele: 65'82'
Kocsis A marcat în minutele: 61'63'

Hamburger SV s–a calificat.

Sferturi de finală

[modificare | modificare sursă]
Echipa 1 Total Echipa 2 Turul I Turul II Baraj
Celtic FC Glasgow Scoția 2 – 0 Cehoslovacia Slovan CHZJD Bratislava 1 – 0 1 – 0
Manchester United FC Anglia 4 – 6 Portugalia Sporting CP 4 – 1 0 – 5
MTK Budapesta Ungaria 3 – 3 Turcia Fenerbahçe SK Istanbul 2 – 0 1 – 3 1 – 0
Hamburger SV Germania 1 – 3 Franța Olympique Lyonnais 1 – 1 0 – 2

Celtic FC Glasgow Scoția1 – 0Cehoslovacia Slovan CHZJD Bratislava
Murdoch A marcat în minutul 71 71' (pen)
Spectatori: 51.865

Manchester United FC Anglia4 – 1Portugalia Sporting CP
Law A marcat în minutele: 22'60'72'
Charlton A marcat în minutul 38 38'
Osvaldo A marcat în minutul 65 65'

MTK Budapesta Ungaria2 – 0Turcia Fenerbahçe SK Istanbul
Vasas A marcat în minutul 77 77' (pen)
Bödör A marcat în minutul 81 81'
Has Cartonaș roșu 76'

Hamburger SV Germania1 – 1Franța Olympique Lyonnais
Dörfel A marcat în minutul 17 17' Mignot A marcat în minutul 10 10'
Spectatori: 35.018
Arbitru: Cesare Jonni (Italia)

Slovan CHZJD Bratislava Cehoslovacia0 – 1Scoția Celtic FC Glasgow
Hughes A marcat în minutul 85 85'
Spectatori: 17.893

Celtic Glasgow s–a calificat cu scorul general 2–0.


Sporting CP Portugalia5 – 0Anglia Manchester United FC
Osvaldo A marcat în minutele: 3'12'54'
Carvalho A marcat în minutul 47 47'
Morais A marcat în minutul 52 52'

Sporting CP s–a calificat cu scorul general 6–4.


Fenerbahçe SK Istanbul Turcia3 – 1Ungaria MTK Budapesta
Altıparmak A marcat în minutele: 8'75'
Soydan A marcat în minutul 66 66'
Bödör A marcat în minutul 80 80'

La scorul general 3–3 s–a disputat un meci de baraj.


Olympique Lyonnais Franța2 – 0Germania Hamburger SV
Combin A marcat în minutele: 15'62' Cartonaș roșu 75'
Spectatori: 26.805

Olympique Lyonnais s–a calificat cu scorul general 3–1.


MTK Budapesta Ungaria1 – 0Turcia Fenerbahçe SK Istanbul
Kuti A marcat în minutul 86 86'
Spectatori: 700
Arbitru: Cesare Jonni (Italia)

MTK Budapesta s–a calificat.

Echipa 1 Total Echipa 2 Turul I Turul II Baraj
Olympique Lyonnais Franța 1 – 1 Portugalia Sporting CP 0 – 0 1 – 1 0 – 1
Celtic FC Glasgow Scoția 3 – 4 Ungaria MTK Budapesta 3 – 0 0 – 4

Olympique Lyonnais Franța0 – 0Portugalia Sporting CP
Spectatori: 28.053

Celtic FC Glasgow Scoția3 – 0Ungaria MTK Budapesta
Johnstone A marcat în minutul 41 41'
Chalmers A marcat în minutele: 65'76'
Spectatori: 50.810

Sporting CP Portugalia1 – 1Franța Olympique Lyonnais
Carvalho A marcat în minutul 48 48' (pen) Combin A marcat în minutul 13 13'

La scorul general 1–1 s–a disputat un meci de baraj.


MTK Budapesta Ungaria4 – 0Scoția Celtic FC Glasgow
Kuti A marcat în minutele: 12'82'
Vasas A marcat în minutul 47 47' (pen)
Sándor A marcat în minutul 62 62'
Spectatori: 10.800

MTK Budapesta s–a calificat cu scorul general 4–3.


Sporting CP Portugalia1 – 0Franța Olympique Lyonnais
Osvaldo A marcat în minutul 65 65' Dumas Cartonaș roșu 70'

Sporting CP s–a calificat.

Sporting CP MTK Budapesta
Finala
13 mai 1964, ora 19:30 la Bruxelles (Heysel)
Scor: 3 – 3 (d.p.) (3 – 3, 2 – 1)
Spectatori: 3.208
Arbitru: José González Echeverría, Spania
Portugalia Joaquim Carvalho
Portugalia Pedro Gomes
Portugalia João Morais
Portugalia José Carlos
Portugalia Alexandre Baptista
Portugalia Fernando Mendes
Portugalia Geo Carvalho
Portugalia Mascarenhas
Brazilia
Portugalia Ernesto Figueiredo
Portugalia Osvaldo Da Silva
Antrenor: Portugalia Anselmo Fernández
Ungaria Ferenc Kovalik
Ungaria György Keszei
Ungaria István Nagy
Ungaria József Danszky
Ungaria István Jenei
Ungaria Ferenc Kovács
Ungaria Károly Sándor
Ungaria Mihály Vasas
Ungaria István Kuti
Ungaria István Halápi
Ungaria László Bödör
Antrenor: Ungaria Béla Volentik

A marcat 1 – 1 Mascarenhas (47)
A marcat 2 – 1 Ernesto Figueiredo (45)


A marcat 3 – 3 Ernesto Figueiredo (80)
A marcat 0 – 1 Károly Sándor (19)


A marcat 2 – 2 István Kuti (73)
A marcat 2 – 3 Károly Sándor (75)
Sporting CP MTK Budapesta
Finala
15 mai 1964, ora 19:30 la Anvers (Bosuilstadion)
Scor: 1 – 0 (1 – 0)
Spectatori: 13.924
Arbitru: Gérard Versyp, Belgia
Portugalia Joaquim Carvalho
Portugalia Pedro Gomes
Portugalia João Morais
Portugalia José Carlos
Portugalia Alexandre Baptista
Portugalia Fernando Mendes
Portugalia Geo Carvalho
Portugalia Mascarenhas
Portugalia José Pérides
Portugalia Ernesto Figueiredo
Portugalia Osvaldo Da Silva
Antrenor: Portugalia Anselmo Fernández
Ungaria Ferenc Kovalik
Ungaria György Keszei
Ungaria István Nagy
Ungaria József Danszky
Ungaria István Jenei
Ungaria Ferenc Kovács
Ungaria Károly Sándor
Ungaria Mihály Vasas
Ungaria István Kuti
Ungaria István Halápi
Ungaria László Bödör
Antrenor: Ungaria Béla Volentik
A marcat 1 – 0 João Morais (20)
11 goluri
10 goluri
6 goluri

Cupa Campionilor Europeni 1963-1964

Cupa Orașelor Târguri 1963-1964

Legături externe

[modificare | modificare sursă]