Sari la conținut

Arta iubirii

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

"Arta iubirii" ("Ars Amatoria") (1 î.Hr.), poem erotico-didactic în 3 cărți (două adresate bărbaților și una adresată femeilor), cuprinzând „învățăminte” privind arta seducției și a dragostei, aparținând poetului latin, exilat la Tomis, Publius Ovidius Naso. Capodoperă a literaturii erotice din antichitate și până astăzi, este o ilustrare a iubirii, esența eternă a relației dintre bărbat și femeie.

Cartea întâi

[modificare | modificare sursă]

Poetul ne prezintă știința iubirii, pe care a învățat-o din propria experiență. Începe cu a ne împărtăși această artă cu sfaturile privitoare la locurile unde pot fi găsite tinerele femei și modurile de a le cuceri. Sunt pomenite locuri celebre în Roma: Porticul lui Pompei, Porticul Octaviei, templul zeiței Venus și al zeiței Isis și mai ales teatrul, iar ca metode de cucerire sugerează, scrisori, promisiuni de cadouri, declarații , jurăminte.[1]

Cartea a doua

[modificare | modificare sursă]

În cartea a doua autorul învață cititorul cum se păstrează iubirea, după ce recunoaște că aceasta este greu de păstrat deoarece zeul Amor are aripi. Bărbatul trebuie să se bazeze doar pe el însuși, acesta trebuie să folosească calitățile fizice trecătoare totuși dar și cele pe cele sufletești și sociale adică să manifeste o comportare politicoasă, delicată și plină de răbdare. Folosesc de asemenea dovezile fidelității absolute, micile atenții sau poemele în versuri sunt recomandate dacă femeia le apreciază. Găsim ce trebuie evitat pentru a nu se ajunge la ceartă și conflict.[1](64-97)

Cartea a treia

[modificare | modificare sursă]

Cartea a treia cuprinde sfaturi pentru femei, cum se pot face iubite, cum să profite de anii tinereții. Sfaturi consistente sunt pentru femeile care încep să își piardă frumusețea naturală, de ajutor acum sunt bijuteriile, coafura, corpul și fața îngrijite. Se vorbește despre cochetărie, zâmbet, veselie, abilitățile sociale cânt, dans , eleganță, conversație.[1](p.110-147)

Poetul teoretizează aventurile din viața proprie, pe care le regăsim și în lucrarea Amoruri. Opera nu are un caracter pedant ci unul glumeț și spiritual dar nu a fost bine primită de oficialii vremii.[2]

Octavian August îl izgonește la Tomis, în țara geților. Motivele continuă să-i preocupe și astăzi pe exegeții săi. Imoralitatea versurilor? Dragostea vinovată pentru o nepoată a împăratului? Poetul ajunge pe țărmul Mării Negre în anul 8 d. Ch. [3]

Publius Ovidius Naso, Arta iubirii ,traducere din limba franceză, note și schiță bio-bibliografică de Mihai Cimbru, Deva , Editura Emia, 2002

Publius Ovidius Naso.,Arta iubirii, traducere și note de Maria Valeria Petrescu, cu prefață și tabel cronologic de Grigore Tănase, București, Editura Minerva,1977

Publius Ovidius Naso Opere, Chișinău : Gunivas, 2001 p.161-299

"Ars amatoria Romana: Ovid on Love as a Cultural Construct." In The Art of Love: Bimillennial Essays on Ovid's Ars amatoria and Remedia amoris, ed. by R. Gibson, S. Green, and A. Sharrock. Oxford: Oxford University Press, 2006, pp. 235-251.

Nicolae Lascu, Ovidiu : omul și poetul, Cluj-Napoca , editura Dacia, 1971

Cronologia operelor erotice a lui Ovidiu nu este foarte clară. [2] (bibliografie și note, p.146-151)

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

"Ars amatoria Romana: Ovid on Love as a Cultural Construct." In The Art of Love: Bimillennial Essays on Ovid's Ars amatoria and Remedia amoris, ed. by R. Gibson, S. Green, and A. Sharrock. Oxford: Oxford University Press, 2006, pp. 235-251.

  1. ^ a b c Publius, Ovidius Naso (). Arta iubirii. Deva: Emia. p. 16-50. 
  2. ^ a b Lascu, Nicolae (). Ovidiu, omul și poetul. Cluj-Napoca: Dacia. p. 139. 
  3. ^ „De ce a fost exilat Ovidiu la Tomis?”. historia.ro. Accesat în .