Sari la conținut

Alexandru Borza

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acad. Alexandru Borza.

Alexandru Borza (n. 21 mai 1887, Alba Iulia; d. 3 septembrie 1971, Cluj) a fost un botanist român, călugăr greco-catolic şi protopop onorar al Clujului. Tatăl său, Ignat Borza, a fost subofiţer în armata ungară, în cadrul serviciului de intendenţă (aprovizionare). Părinţii săi sunt originari din satul Berchiş (jud. Cluj), sat căruia - în cinstea familiei Borza - i s-a dat numele de Borzeşti. Ulterior, părinţii s-au mutat definitiv la Turda.

După terminarea Seminarului Teologic Greco-Catolic din Blaj şi a Facultăţii de Ştiinţe din Budapesta, a funcţionat un timp ca profesor la Liceul de Băieţi din Blaj, după care a fost numit profesor de botanică la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Cluj.

În anul 1923 a pus bazele Grădinii Botanice din Cluj, care în prezent îi poartă numele. Tot la iniţiativa sa a fost înfiinţat Parcul Naţional Retezat. A fost în perioada interbelică preşedintele Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi (AGRU) din Eparhia de Cluj-Gherla, arestat din acest motiv în anul 1948, după instaurarea regimului comunist în România şi desfiinţarea Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de către autorităţile comuniste.

În anul 1990 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Opere

  • Alexandru Borza - Flora şi vegetaţia Văii Sebeşului (Editura Academiei, Bucureşti, 1959);
  • Alexandru Borza, Nicolae Boscaiu - Introducere în studiul covorului vegetal (Editura Academiei, Bucureşti, 1965);
  • Alexandru Borza - Dicţionar etnobotanic (Editura Academiei, Bucureşti, 1968);
  • Alexandru Borza - Amintirile turistice ale unui naturalist călător pe trei continente (Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1987).

Bibliografie

  • I. Resmeriţă - "Alexandru Borza : biolog român, ctitor al Grădinii Botanice din Cluj" (Ed. Litera, Bucureşti 1976).