Sari la conținut

Midraș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Midraş (מ ד ר ש)este o culegere de peste 60 de comentarii, povestiri, eseuri etice aranjate după ordinea cărţilor Tora, Profeţi şi Scrieri.

Definiţia

Texte din Midraş datează epoca în care a fost scrisă Mişna şi autorii ei apar în ambele culegeri. Majoritatea conceptelor şi comentariilor fac parte din Tora orală dată pe muntele Sinai. Cele mai cunoscute părţi ale Midraşului sînt Midraş Raba, Midraş Tanhuma, Ialkut Şimoni, Şifra şi Mehilta. Midraş este şi o metodă exegetică a textelor biblice, aplicate pentru studiul sau cercetarea Torei. Cuvîntul "midraş" poate fi folosit pentru a denota comentariile legale, exegetice şi omiletice la Tanah (Biblia ebraică). Etimologic cuvîntul provine de la verbul "daraş", care înseamnă a cerceta, investiga, explora.

Metodă

Conform opiniei lui Marc Ouaknin, Midraş este o metodă indirectă de exegeză a textului biblic în contrast cu Mişna, care este o metodă directă, "independent de sursa scripturală folosită".

Tradiţional sensul textului biblic este constituit din pşat(sensul literal), remez (sensul aluziv), draş (exegeza) şi sod (sensul mistic). Midraşul premăreşte remez şi draş. Sînt folosite procedee retorice ca alegoria, metafora, concordanţa, analogia şi gematria.

Hermeneutica talmudică a fost codificată de Hillel ( cele şapte principii ale lui Hillel), Rabi naum din Gamzo, Rabi Akiva, Rabi Işmael şi Rabi Eliezer ben Rabi Iosi din Galileea (32 de principii).

Mauritius Mergui distinge următoarele caracteristic ale midraşului:

- caracterul amalgamic: temele sînt fragmetare şi neordonate (povestiri din viaţa cotidiană, lecţii, fabule, dezbateri, judecăţi, dialoguri dintre D-mnezeu şi Israel etc);

- lipsa de referiţe sau date istorice;

- midraşul este foarte greu de tradus. Limbajul folosit nu este atît de transparent ca cel folosit în Biblie;

- preferinţa pentru limbajul figurativ şi ambiguitate;

- dezbaterile nu sînt finalizate şi uneori argumentele sînt inventate pentru a justifica o opiniei minoră şi ne semnificativă la prima vedere. - midraş este orice dezbatere despre soarta Israelului, semnificaţia exilului şi a Legii mosaice.

Toate întîmplările descrise în Midraş, conform tradiţiei pot fi clasificate în felul următor:

  • Poveşti din care se poate trage o concluzie legală;
  • Poveşti din care se poate face o lecţie morală;
  • Poveşti care ne învaţă o ideie de credinţă sau filosofie;
  • Poveşti care relatează un eveniment uimitor sau miraculos.

Aceleaşi povestiri (midraşim) pot fi:

  • Povestiri care s-au întîmplat în vis sau într-o viziune profetică şi nu au avut loc în lumea reală;
  • Povestiri care s-au întîmplat real dar sînt relatate într-o manieră exagerată pentru a evidenţia anumite idei.
  • Povestiri care s-au întîmplat în realitate, dar care sînt prezentate ca o metaforă, asftel că fiecare cuvînt folosit nu redă exact evenimentul, dar explică esenta metaforei prezentate.

Legături externe

Format:Legătură AF