Metale platinice
 | Această pagină necesită categorisire. Pagina este insuficient categorisită sau nu a fost inclusă în nicio categorie tematică. |
[[wiki]] | Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard. Ștergeți eticheta la încheierea standardizării. |
Metale Platinice, denumire folosită pentru elementele Ruteniu (Ru), Rodiu (Rh), Paladiu (Pd), Osmiu (Os), Iridiu (Ir) şiPlatină (Pt) din a doua şi a treia triadă a grupei a VIII-a. În natură se găsesc împreună în cantităţi mici în stare nativă, cel mai abundent fiind platina, iar cel mai puţin abundent fiind ruteniul.Extragerea şi separarea metalelor platinice reprezintă un proces complicat şi laborios, din cauza comportării chimice asemănătoare a acestor elemente. Metalele platinice prezintă, în general, multe asemănări în comportarea lor.Sunt metale greu fuzibile, au densităţi neobişnuit de mari (în special Os, Ir şi Pt). Toate sunt elemente slab electropozitive, cu reactivitate chimică redusă, fiind situate în extremitatea dreaptă a seriei tensiunilor electrochimice. Din aceasttă cauză se obţin deosebit de uşor din soluţiile sărurilor lor prin acţiunea unor agenţi reducători ca hidrazina, (N2H4), hidroxilamină, (NH2OH), etc. sau a altor metale. Prezintă o rezistenţă foarte mare faţă de mulţi agenţi chimici, în special faţă de acizi. Astfel Ru, Os şi Ir nu sunt atacaţi de nici un acid, nici chiar de apa regală, care dizolvă doar pe Pt, Pd şi pe Rh. Cu excepţia platinei, metalele platinice se combină la cald cu oxigenul. Rh şi Os prezintă cea mai mare afinitate pentru oxigen, Pd şi Pt cea mai mică. La cald toate metalele platinice reacţionează cu clorul şi fluorul.Metalele platinice formează combinaţii în mai multe stări de oxidare; numai Ru şi Os ating însă în unele dintre combinaţiile lor (de exemplu MO4) valenţa maximă 8, caracteristică grupei. Din acest punct de vedere se observă o asemănare mai mare între perechile de elemente din aceeaşi coloană verticală şi anume:Ru-OS; Rh-Ir; Pd-Pt. Metalele platinice formează un număr imens de combinaţii complexe încât se poate spune că în multe cazuri ionii complecşi reprezintă forma de existenţă a acestor elemente în soluţie. Au multiple întrebuinţări; dintre acestea poate fi menţionată folosirea lor la confecţionarea de ustensile şi diverse accesorii pentru aparate de laborator. Unele ca atare sau sub formă de combinaţii complexe, au proprietăţi catalitice deosebite în cele mai variate tipuri de procese chimice.
,
,
,
,
,
,
Bibliografie
- Mică Enciclopedie de Chimie