COMPLEMENTUL

CLASA a VI-a
UNITATEA 7
prof. Diana Șfaițer
 TEMATICA PROGRAMEI
CLASA A VI-A

Complementul direct Complementul indirect Complementul prepozițional

-complementul direct -complementul indirect - complementul prepozițional -
- cazul acuzativ. - cazul dativ cazul acuzativ

- anticiparea și reluarea prin clitice - anticiparea și reluarea prin

pronominale în cazul unor complemente. clitice pronomiale în cazul unor
complemente .

- utilizări sintactice ale formelor verbale - utilizări sintactice ale formelor

nepersonale: infinitivul. verbale nepersonale: infinitivul.
 Știu Vreau să știu Am învâțat

- este o parte secundară de propoziție - cum deosebesc complementul de alte

părți de propoziție

- determină un verb - ce alte părți de vorbire mai poate

determina
- răspunde la mai multe întrebări, deci - clasificarea complementelor
poate sta în mai multe cazuri, fiind de - în ce cazuri stă fiecare complement
mai multe feluri

- se exprimă prin substantiv și alte părți -prin ce alte părți de vorbire se mai poate
de vorbire exprima

- locul complementelor este după verbe - topica și punctuația complementelor

 CUM POT DEOSEBI COMPLEMENTELE DE CELELALTE
PĂRȚI DE PROPOZIȚIE?

Pornind de la următorul exercițiu, vă propun să observați cum puteți deosebi părțile de

propoziție și cum puteți identifica un complement.
• Identifică părțile de propoziție din enunțul:
Copiii au citit cărți interesante.
Se identifică, în ordine:
- predicatul – Ce au făcut copiii?- au citit
- subiectul – Cine au citit?- Copiii
- atributul – Ce fel de cărți?- interesante
- complementul – Ce au citit?- cărți
Observăm ce părți de vorbire determină cuvintele:
- „interesante” – determină substantivul „cărți”, deci este un ATRIBUT
- „cărți” – determină verbul „au citit”, deci este un COMPLEMENT
 DEFINIȚIE
• În urma rezolvării exercițiului, am aflat că acțiunea unui verb poate fi completată de un cuvânt care indică
un obiect asupra căruia se exercită acea acțiune. Acest cuvânt are funcția de complement, deoarece este
adjunctul unui regent verbal.
DEFINIȚIE: Complementul este partea secundară de propoziție care determină, de obicei, un verb.
Observație: complementul mai poate determina și alte părți de vorbire:
- un adjectiv:
Ex. Cărțile erau pline de praf.
- De ce pline? - „de praf”
- un adverb:
Ex. Cristi a locuit aproape de școală.
- De ce aproape? - „de școală”
 CLASIFICARE
Spre deosebire de ATRIBUT, care este clasificat în funcție de partea de vorbire prin
care se exprimă, COMPLEMENTUL este clasificat în:

1. Complementul direct
Ex. Mihaela a scris o compunere.
- Ce a scris? - „o compunere”
Ex. Pe Mihaela a lăudat-o profesorul.
- Pe cine a lăudat? - „Pe Mihaela”

Definiție: Complementul direct arată obiectul asupra căruia se exercită în mod direct acțiunea
verbului și răspunde la întrebările: pe cine?, ce?.
 PĂRȚILE DE VORBIRE PRIN CARE SE EXPRIMĂ
COMPLEMENTUL DIRECT – AC.
parte de vorbire exemplu
substantiv Vizitez o regiune frumoasă.

pronume personal Pe el l -am descoperit în timpul excursiei.

pronume reflexiv Natura s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare.

numeral I-am văzut pe doi dintre ei.

L-am cunoscut pe primul.

OBSERVAȚIE: Complementul direct se poate exprima și printr-o formă verbală nepersonală :

Ex. Doresc a-mi ajuta toți elevii.
Atenție: După verbul a putea urmează un infinitiv fără marca a:
Ex. Pot lucra mai mult. „lucra” este complement direct
 ANTICIPAREA ȘI RELUAREA (DUBLAREA)
COMPLEMENTULUI DIRECT
• Uneori, complementul direct poate fi dublat printr-o formă clitică (neaccentuată) a
pronumelui personal/reflexiv, în cazul acuzativ.
• În funcție de poziția cliticului, se vorbește despre anticiparea sau reluarea complementului
direct:
- anticipare ( când forma clitică stă în fața complementului) :
Ex. Nu se respectă deloc pe sine.
- reluare ( când forma clitică stă în spatele complementului) :
Ex. Pe fete le-am felicitat pentru atitudine.
 CLASIFICARE
2. Complementul indirect
Ex. Mihaela(i-)a scris mamei.
- Cui (i-)a scris? - „mamei”, „i-”

Definiție: Complementul indirect arată obiectul asupra căruia se exercită în mod indirect
acțiunea verbului și răspunde la întrebarea cui?.
Stă în cazul dativ
 PĂRȚILE DE VORBIRE PRIN CARE SE EXPRIMĂ
COMPLEMENTUL INDIRECT –D.
parte de vorbire exemplu
substantiv Mă adresez elevilor.

pronume personal l -am dat lui o notă mare.

pronume reflexiv Își cumpără o carte.

numeral Le-am dat celor doi dicționarul.

M-am adresat primului.
 ANTICIPAREA ȘI RELUAREA (DUBLAREA)
COMPLEMENTULUI INDIRECT
• Uneori, complementul indirect poate fi dublat printr-o formă clitică (neaccentuată) a
pronumelui personal/reflexiv, în cazul dativ.
• În funcție de poziția cliticului, se vorbește despre anticiparea sau reluarea complementului
indirect:
- anticipare:
Ex. Vrea să-și dovedească sieși că poate.
- reluare:
Ex. Copiilor nu le este frică.
 CLASIFICARE
3. Complementul prepozițional
Ex. Mihaela a scris despre mama.
- Despre cine a scris? - „despre mama”
Ex. Mă gândesc la Mihaela.
- La cine mă gândesc? - „la Mihaela”
Ex. Mă bucur de venirea primăverii.
- De ce mă bucur? - „de venirea”
Ex. Mama se înțelege cu vecinii.
- Cu cine se înțelege? - „cu vecinii”

Definiție: Complementul prepozițional este complementul însoțit de o prepoziție (despre, de,

cu, la, pe!) și răspunde la întrebările: despre cine?, despre ce?, la cine?, la ce?, de cine?, de
ce?, cu cine?, cu ce?, pe cine?!, pe ce?.
 PĂRȚILE DE VORBIRE PRIN CARE SE EXPRIMĂ
COMPLEMENTUL PREPOZIȚIONAL
parte de vorbire exemplu
substantiv Mă tem de virus.
pronume personal Mă gândesc la tine.
pronume reflexiv Se teme de sine însuși.

numeral Vorbeam despre doi dintre ei.

Depindem de primul.

OBSERVAȚIE:
Complementul prepozițional se poate exprima și printr-o formă verbală nepersonală :
Ex. Se gândește la a renunța.
Se recomandă exprimarea: Se gândește să renunțe.
 CAPCANE IN IDENTIFICAREA
COMPLEMENTULUI

1. CONFUZIA COMPLEMENT DIRECT-SUBIECT

(ambele putând răspunde la întrebarea ce?.)
EX. Văd frunzele. (frunzele – COMPLEMENT DIRECT)PROBĂ: Cine văd? eu-subiect
EX. Cad frunzele. (frunzele - SUBIECT) PROBĂ: Cine cad? frunzele – subiect
Obs. Pentru a nu cădea în capcana întrebării ce?, trebuie să căutați mai întâi subiectul, probând
cu întrebarea cine?
ATENȚIE! În enunțurile următoare, cuvintele marcate sunt subiecte:
Îmi place școala. Îmi trece supărarea. Mă doare capul. Mă miră întrebarea.
S-a întâmplat o nenorocire. S-a aflat vinovatul. Se știe situația.
 2. CONFUZIA COMPLEMENT DIRECT-NUME PREDICATIV
(ambele putând răspunde la întrebarea ce?.)

Ex. Eu văd frunze. (frunze – COMPLEMENT DIRECT)

Ex. Acestea sunt frunze. (frunze – NUME PREDICATIV )

Obs. Pentru a nu cădea în capcana întrebării ce?, trebuie să fiți atenți

la tipul verbului (văd- vb. predicativ , sunt- vb. copulativ).
3. Multe probleme ridică și complementul prepozițional, prin prepoziții precum: pe, la, de,
prepoziții ale cazului acuzativ.
Prepoziția pe poate însoți:
- un complement direct:
ex. L-am văzut pe colegul meu.
- un complement prepozițional:
ex. Mă bazez pe colegul meu.
- un circumstanțial de loc:
ex. S-a așezat un fluture pe colegul meu.
 Prepoziția la poate însoți:

- un complement prepozițional:
ex. Mă gândesc la colegul meu.
- un complement indirect:
ex. Oferă cadouri la doi colegi.
- un circumstanțial de loc:
ex. Merg la colegul meu.
Prepoziția de poate însoți:

- un complement prepozițional:
ex. Nu mă tem de colegul meu.
- alte funcții ce vor fi studiate în clasele următoare:
ex. A fost chemat de colegul meu.
ex. A murit de frig.
 TOPICA ȘI PUNCTUAȚIA
COMPLEMENTELOR
După cum ați observat, complementele stau, de obicei, după cuvântul determinat.
Alte situații:
• a. - efect stilistic: ex. Cărți am cumpărat săptămânal.
• b. - reguli fixe: ex. Le văd. Văzând-o, am plecat. Îmi trebuie.
obs. Când apar ambele, cliticul de dativ îl precede pe cel de acuzativ:
ex. I le dau. Dându-i-le pe toate, m-am liniștit.
• c. - stă doar după cuvântul determinat, dacă acesta este adjectiv sau adverb:
ex. Știu că suntem capabili de sacrificiu.
ex. Știu că stai departe de serviciu.
De regulă, complementele nu se despart prin virgulă de cuvintele pe care le determină.
 CONCLUZII
Știu Vreau să știu Am învâțat

- este o parte secundară de - cum deosebesc complementul -să nu confund complementul cu alte părți de
propoziție de alte părți de propoziție propoziție

- determină un verb - ce alte părți de vorbire mai -că unele complemente pot determina un adjectiv
poate determina sau un adverb
- răspunde la mai multe - clasificarea complementelor -că acesta este de mai multe feluri și stă în cazurile:
întrebări, deci poate sta în mai - în ce cazuri stă fiecare -Ac. - c.d. și c. prepozițional
multe cazuri, fiind de mai multe complement -D. - complementul indirect
feluri
- se exprimă prin substantiv și -prin ce alte părți de vorbire se -că se exprimă prin substantiv și înlocuitorii
prin alte părți de vorbire mai poate exprima acestuia (pronume, numeral), dar și prin forme
verbale nepersonale
- locul complementelor este - topica și punctuația -că există reguli în ceea ce privește topica și
după verbe complementelor punctuația complementelor.