CURENTE DE GÂNDIRE

ÎN RELAŢIILE
INTERNAŢIONALE
 BIBLIOGRAFIE
• Guzzinni, Stefano, Realism şi relaţii internaţionale,
Institutul European, Iaşi, 2000;
• coord. Andrei Miroiu, Radu-Sebastian Ungureanu, Manual
de relaţii internaţionale, Polirom, Iaşi, 2006;
• Puşcaş, Vasile, Relaţii internaţionale contemporane. Note
de curs, Editura Sincron, 1999;
• Străuţiu, Eugen, Teme fundamentale în relaţiile
internaţionale, Sibiu, 2007
• Waltz, Kenneth, Omul, statul şi războiul, Institutul
European, Iaşi, 2001;
• Wight, Martin, Politica de putere, Bucureşti, 1998
 REALISMUL
CARACTERIZARE GENERALĂ

• Realiştii pornesc de la premisa că mediul relaţiilor

internaţionale este anarhic, atâta timp câ nu funcţionează
un guvern mondial.
• Chiar dacă funcţionează, în mod formal, egalitatea
drepturilor şi obligaţiilor statelor, statele mai puternice
reuşesc să-şi impună în mai mare măsură interesele.
• Astfel, determinantă pentru structurarea relaţiilor
internaţionale este politica de putere („power politics”).
Schimbările în mediul internaţional sunt provocate de
schimbarea raporturilor de putere.
 REALISMUL
TEMELE PRINCIPALE
 Care sunt sursele principale ale stabilităţii şi instabilităţii
în sistemul internaţional?
 Care este echilibrul de putere real şi dezirabil între state?
 Cum ar trebuie să se comporte marile puteri unele faţă de
altele, şi faţă de statele mai slabe?
 Care sunt sursele şi dinamica schimbărilor contemporane
în echilibrul de putere?

Răspunsurile oferite de către analiştii realişti ai sistemului

internaţional sunt diferite, uneori fundamental opuse. Este
relevant pentru diversitatea teoriilor realiste, faptul că între
realişti identificăm adepţi ai unor forme diferite ale echilibrului de
putere – unipolar, bipolar sau multipolar.
 REALISMUL
Autori şi lucrări de referinţă
Raymond Aron, Paix et guerre:
• Relaţiile interne diferă fundamental de cele internaţionale; relaţiile
internaţionale se desfăşoară permanent în ameninţarea sau în
pregătirea războiului; acestea sunt „relaţii între unităţi politice care
pretind fiecare dreptul de a-şi face singure dreptate şi de a fi singurul
arbitru în privinţa deciziei de a lupta sau de a nu lupta”;
• Obiectivele de politică externă ale unui stat sunt securitatea, puterea,
gloria, ideile;
• Statele se influenţează unele pe altele în funcţie de:
- caracteristicile epocii istorice;
- constrângerile materiale ale spaţiului (geografia), populaţiei
(demografia) şi resurselor (economia);
- factorii morali, ce decurg din felul specific al statului respectiv
de a fi şi de se comporta.
 REALISMUL
Autori şi lucrări de referinţă
Robert Gilpin, War and change in World Politics
conturează un model al schimbării în sistemul internaţional:
1. Un sistem internaţional este stabil (adică în echilibru) dacă nici un stat nu
consideră că schimbarea sistemului este profitabilă;
2. Un stat va încerca să schimbe sistemul internaţional dacă beneficiile aşteptate
depăşesc costurile presupuse;
3. Un stat va căuta să schimbe sistemul internaţional prin expansiune teritorială,
politică şi economică până când costurile marginale ale unei viitoare schimbări
sunt egale sau mai mari decât beneficiile aşteptate;
4. Odată ce se ajunge la un echilibru între costurile şi beneficiile unei viitoare
schimbări (şi expansiunea este atinsă), costurile economice de menţinere a
statu-quo-ului tind să crească mai repede decât capacitatea economică de a
susţine statu-quo-ul;
5. Dacă dezechilibrul din sistemul internaţional nu este soluţionat, sistemul se va
schimba şi se va stabili un nou echilibru care va reflecta redistribuţia puterii.
 REALISMUL
Autori şi lucrări de referinţă

Hans Morgenthau, Politics among Nations

• Toate politicile internaţionale sunt subordonate unuia

dintre cele trei obiective: 1. echilibru de putere, 2.
imperialism sau 3. politica prestigiului.
• Pentru fiecare dintre cele trei tipuri de politică, sunt
stabilite scopurile, metodele, politicile potrivite pentru a le
contracara;
• Dreptul internaţional, opinia publică, dezarmarea şi
Organizaţia Naţiunilor Unite nu sunt soluţii serioase pentru
păstrarea echilibrului internaţional şi evitarea războiului.
 REALISMUL
Autori şi lucrări de referinţă

Kenneth Waltz, Theory of International Politics

• În istorie, niciodată lumea internaţională nu a fost

dominată de mai mult de opt state puternice;
• O structură bipolară este mult mai stabilă decât una
multipolară;
• În cazul multipolarităţii, statele puternice fac alianţe, care
prin definiţie sunt instabile;
• În bipolaritate, ameninţările sunt mai uşor de identificat,
iar statele dominante se bazează pe propriile puteri şi nu pe
aliaţi
 IDEALISMUL
trăsături generale

Liberalismul pune libertatea individului în calitate de

valoare supremă şi în relaţiile internaţionale.
Dacă pe plan intern, puterea statului trebuie limitată
de răspunderea democratică faţă de proprii
cetăţeni, de nevoia de a respecta cerinţele
economiei de piaţă şi normele de drept, toate
aceste convingeri trebuie transpuse în plan
internaţional, rezultând astfel şi o stabilitate în
relaţiile dintre state.
 IDEALISMUL
scurtă istorie

• O primă prioadă de afirmare a teoriilor liberale a fost cea

interbelică (Norman Angell, Woodrow Wilson, Alfred
Zimmern), expresia practică sumpremă a acesteia fiind
Societatea Naţiunilor a lui Wilson. În epocă, adversarii
liberalismului etichetau pe autorii liberali drept „idealişti”.
• Eşecul Societăţii Naţiunilor şi cel de-al doilea război
mondial au marginalizat liberalismul pentru o bună
perioadă de timp. Abia după prăbuşirea comunismului şi a
sistemului bipolar, odată cu aparenta victorie a
„democraţiei liberale” în plan global, teoriile liberale
concurează serios pe cele realiste.
 IDEALISMUL
clasificare

Conform analizelor lui Robert Keohane, se pot distinge

trei tipuri de liberalism:
1. Liberalismul comercial, promovează schimbul şi comerţul peste
graniţele statelor; interdependenţa economică între state va reduce
stimulii pentru folosirea forţei, şi va mări costurile războiului,
descurajându-l;
2. Liberalismul republican, sprijină propagarea democraţiei în rândul
statelor, astfel guvernele devenind mai responsabile faţă de cetăţeni, şi
promovând mai reţinut interesele elitelor economice şi militare.
Premisa ar fi ca democraţiile sunt mai paşnice decât regimurile
tiranice;
3. Liberalismul regulator, caută să promoveze domnia legii în relaţiile
internaţionale, deopotrivă la nivelul organizaţiilor şi practicilor.
 IDEALISMUL
autori şi lucrări de referinţă
Francis Fukuyama, The End of History and the Last Man (1992):
• La sfârşitul secolului al XX-lea, combinaţia democraţie liberală – capitalism s-a dovedit
superioară oricărei alternative de sistem economico-politic;
• Sursa superiorităţii acesteia este capacitatea de a satisface trebuinţele primare ale naturii
umane: dorinţa de a deţine bunuri materiale,şi dorinţa de recunoaştere a valorii noastre de
către cei din jur;
• Dacă creşterea economică poate fi promovată de diverse regimuri politice, totuşi capitalismul
s-a dovedit imbatabil; în acelaşi timp, democraţia liberală este singură care respectă valoarea
şi demnitatea umană, libertatea politică şi egalitatea;
• În Europa de Sud, America Latină, părţi din Asia şi Europa de Est, economia de piaţă liberă
şi democraţia parlamentară devin, cu mici excepţii, regula: în 1940 erau 13 democraţii
liberale; în 1960 – 37, în 1990 – 62;
• Între statele democratice războiul este tot mai rar în cursul istoriei;
• În căutarea exagerată a egalităţii în detrimentul performanţei, democraţia liberală riscă totuşi
să se fragmenteze. O alternativă viabilă ar putea fi modelul japonez, care combină o
economie de succes cu legături sociale destul de puternice.
 IDEALISMUL
autori şi lucrări de referinţă
David Held, Models of Democracy (1987), crează un model de
democraţie cosmopolită:
1. Ordinea globală constă în reţele de putere multiple şi suprapuse, economice, sociale şi
politice;
2. Toate grupurile şi asociaţiile cu interese internaţionale au anumite drepturi, care cumulate
pe ramuri constituie o „lege democratică internaţională”;
3. Elaborarea şi asigurarea respectării legii este la latitudinea unor instanţe regionale şi
internaţionale;
4. Anumite standarde sunt specificate pentru toate grupurile internaţionale, şi nici un regim nu
le poate încălca;
5. În principiu, relaţiile internaţionale sunt necoercitive, dar folosirea forţei rămâne o soluţie
de ultimă instanţă în faţa acţiunilor tiranice pentru eradicarea legii democratice
internaţionale;
6. Autodeterminarea şi păstrarea valorilor democratice sunt priorităţi colective generale;
7. Peste tot trebuie să funcţioneze principiul justiţiei sociale, care să opereze în producţia,
distribuţia şi exploatarea resurselor. Acest principiu este compatibil cu democraţia.
 STRUCTURALISMUL
caracterizare generală

Cea de-a treia paradigmă în relaţiile internaţionale, marxismul mai

este denumit în literatura de specialitate şi structuralism.
Deşi de-a lungul timpului a suferit transformări şi adaptări la
evoluţia evenimentelor, acest curent se bazează pe o serie de
elemente rezultate din literatura marxistă.
Trebuie precizat de la început că Marx nu a redactat o teorie de
sine-stătătoare a relaţiilor internaţionale. Tot corpusul de idei al
structuralismului este o preluare şi o adaptare a fundamentelor
cu pretenţie de universalism ce se regăsesc în opera lui Marx. La
ora actuală, în categoria largă a abordării marxiste sunt incluse
teoria imperialistă a lui Lenin, teoria sistemului mondial a lui
Wallerstein şi neogramscianismul.
 STRUCTURALISMUL
KARL MARX

• Marx şi-a susţinut întreaga pledoarie plecând de la caracterul

conflictual al factorilor de producţie şi al acumulării prin furt.
• Ca şi la nivelul societăţii, în mediul internaţional a fost posibilă
dezvoltarea unor state prin „exploatarea” altora, deoarece nu există joc
cu sumă nulă. Atunci când cineva a avut de câştigat, altcineva a avut
de pierdut. De aceea, susţin marxiştii, vinovate de înapoierea şi sărăcia
unei mari părţi a globului sunt statele dezvoltate. Bazându-şi
acumularea pe forţă şi exploatare, ele au deposedat naţiunile lumii de
resurse. Aşa încât este nevoie de o revoluţie mondială care să repună în
drept pe cei oropsiţi şi să răstoarne sistemul capitalist global;
• În spatele intereselor de stat se ascund interesele clasei capitaliste.
Conflictele dintre naţiuni nu par a fi decât o reflecţie a unor lupte de
acaparare a resurselor de către anumite clase sociale;
 STRUCTURALISMUL
VLADIMIR ILICI LENIN

Imperialismul, stadiul cel mai dezvoltat al capitalismului, 1916:

• Plecând de la inegalitatea dezvoltării dintre state, autorul încearcă să găsească
explicaţia, apelând la ideologie.
• Vinovat este capitalul, al cărui purtător este corporaţia: date fiind ratele
descrescătoare ale profitului, pentru ca masa acestuia să rămână constantă,
este nevoie de o cifră de afaceri mai mare şi, pentru a supravieţui, firmele au
nevoie să se extindă în permanenţă în căutarea de noi pieţe de desfacere.
• Pentru aceasta, gândeşte Lenin, ele recurg la strategii de „exploatare” a
pieţelor, îndeosebi în ţările sărace, existând, prin urmare, o împărţire a lumii
între capitalurile străine, ce acoperă în întregime toate oportunităţile.
• De aceea, nu ar mai exista nici o cale paşnică pentru ca ţările mai slab
dezvoltate să intre pe pieţele de desfacere. Soluţia o reprezintă o redivizare a
lumii prin intermediul forţei, al revoluţiei sau războiului.
 STRUCTURALISMUL
ŞCOALA DEPENDENŢEI

Anii ’60 - ’70 au fost prolifici pentru gândirea neomarxistă. O seamă de

reprezentanţi ai Şcolii Dependenţei au reiterat ideile marxiste într-o formă ceva
mai moderată, mai argumentată şi cu soluţii mai puţin violente.
Cea mai reprezentativă lucrare este a lui Immanuel Wallerstein, intitulată Sistemul
economic mondial modern:
• Cartea este bine documentată din punct de vedere istoric şi statistic, cu
explicaţii ce au drept sprijin sistemul noţional al economiei politice.
• Ea lansează ideea cercurilor concentrice de dezvoltare, a existenţei unui centru
înaintat şi a unei periferii slab dezvoltate, între care există relaţii de schimb
inegale. Creşterea centrului, afirmă autorul, s-a bazat pe exploatarea periferiei.
• Există o anumită ciclicitate în deţinerea puterii de către o serie de puteri
hegemonice, care au avut acces la putere prin conflict militar şi apoi au
dominat prin relaţii economice de schimb.
 STRUCTURALISMUL
GRAMSCIANISMUL
Având la bază ideile şi scrierile lui Antonio Gramsci, gramscianismul se bazează pe
determinarea non-economică a relaţiilor dintre oameni şi dintre state:
• Nu sunt importante relaţiile de producţie, deoarece ele sunt doar o rezultantă a
unor comportamente mai largi, ce ţin de cultură, educaţie, ideologie şi politică.
• De aceea, schimbarea mediului social şi a celui internaţional nu trebuie să vină,
aşa cum sugera Marx, prin forţă şi vărsare de sânge, ci prin accesul maselor la
cultură şi educaţie, prin emanciparea acestora pentru a îndepărta discrepanţele
faţă de cei „cu sânge albastru”. Actul de convingere, de argumentare ideologică şi
politică, vine să completeze actul cultural-educativ.
Extensia gramscianismului la nivelul relaţiilor internaţionale a fost făcută de către
Robert Cox (teoria critică). El a dezvoltat studiile asupra puterii hegemonice.
Hegemonia se bazează, în accepţiunea lui Cox, pe expansiunea internaţională a
unei clase, a unui grup de favorizaţi, ce se sprijină pe puterea unor state. Cox
studiază cauzela care au condus la apariţia ordinii mondiale existente şi
teoretizează posibilităţile de schimbare.
 TEORIILE RADICALE
SCURTĂ CARACTERIZARE

Autorii care se încadrează în acest curent de

gândire constată că aplicarea realismului şi
liberalismului în relaţiile internaţionale
conduce la inegalităţi structurale între state
şi regiuni lumii.
Ei caută soluţii pentru depăşirea inechităţilor
sistemului capitalist global, de multe având
punct de plecare teoria marxistă.
 TEORIILE RADICALE
CONŢINUT

Câteva idei principiale comune ale radicalilor:

• Nemulţumirea faţă de reformele sistemului internaţional, care se
bazează pe voinţa marilor puteri;
• Soluţii pentru o ordine mondială mai dreaptă, care trebuie să
plece de la studiul condiţiilor istorice în care a apărut
capitalismul;
• Suveranitatea statului nu trebuie să devină un concept desuet,
dimpotrivă, rolul statelor în relaţiile internaţionale va trebui să
crească;
• Noile mişcări sociale (feminismul, punk-ismul, etc.) nu se pot
substitui clasei muncitoare revoluţionare, al cărei rol în
schimbarea sistemului capitalist este transnaţional.
 TEORIILE RADICALE
AUTORI ŞI LUCRĂRI

John Burton, Conflict: Resolution and Prevention (1990):

• Frustrarea cauzată de nevoi este principala cauză a violenţei şi

conflictului în lumea contemporană;
• Nu individul este vinovat pentru nevoile sale, ci sisteme
structurale, naţionale şi internaţionale;
• Situaţiile conflictuale pot fi rezolvate doar prin satisfacerea a opt
nevoi fundamentale ale părţilor antagoniste: nevoia de răspuns,
de securitate, de recunoaştere, de stimulare, de justiţie
redistribuitivă, de a se face înţeles, de a fi perceput ca actor
raţional, şi nevoia de control.
 TEORIILE RADICALE
AUTORI ŞI LUCRĂRI

Richard Falk, Human Rights and State Sovereignity (1981):

• Drepturile omului se pot dezvolta numai prin sprijinirea

mişcărilor populare care se opun forţelor imperialiste
reprezentate de Statele Unite ale Americii;
• Din punct de vedere ideologic, socialismul este superior
capitalismului prin intenţia de distribui bunăstarea în mod
echitabil şi prin respectarea drepturilor omului.
 TEORIILE
SOCIETĂŢII INTERNAŢIONALE
TRĂSĂTURI GENERALE

Autorii care teoretizează societatea internaţională consideră, spre

deosebire de realişti şi liberali, că nu forţa, nici legile economice, nu
ar trebuie să guverneze lumea internaţională. Dimpotrivă, moralitatea
şi dreptul internaţional întemeiat pe moralitate trebuie să stea la baza
relaţiilor dintre state.
Din această perspectivă, regulile convieţuirii internaţionale trebuie
căutate în Europa medievală, care a căutat să constituie o „republică
creştină”, sub autoritatea morală a Bisericii, care să respecte cele
zece porunci biblice în organizarea ei internă şi în relaţiile dintre
statele componente. Pentru creştinii europeni ai epocii, cruciadele şi
războaiele misionare deveneau războaie drepte, justificate prin
doctrina creştină.
 TEORIILE
SOCIETĂŢII INTERNAŢIONALE
MICHAEL WALTZER
Just and Unjust Wars (1977), propune o „paradigmă legalistă” pe care ar trebui să o
respecte toate statele, în virtutea moralei şi dreptului internaţional:
1. există o societate internaţională formată din state suverane;
2. această societate internaţională are legi care stabilesc drepturile membrilor ei – mai presus de
orice, drepturile de integritate teritorială şi suveranitate politică;
3. utilizarea în orice mod a forţei sau ameninţarea iminentă cu utilizarea forţei de un stat
împotriva suveranităţii politice a altuia constituie agresiune şi reprezintă un act criminal;
4. agresiunea justifică două tipuri de ripostă violentă: un război de autoapărare din partea
victimei şi un război de aplicare a legii de către victimă sau de către alt membru al societăţii
internaţionale;
5. numai agresiunea poate justifica războiul şi nimic altceva;
6. după ce statul agresor a fost învins din punct de vedere militar, acesta poate fi şi pedepsit.
Regula a cincea este cel mai pretabil a fi încălcată. De aceea, un atac militar împotriva unui
stat independent este legitim din punct de vedere moral în următoarele situaţii: susţinerea
mişcărilor secesioniste care luptă pentru eliberare naţională; echilibrarea, ca o
contraintervenţie, a intervenţiei altor state într-un război civil; salvarea populaţiilor
ameninţate cu înrobirea sau exterminarea.
 TEORIILE
SOCIETĂŢII INTERNAŢIONALE
HEDLEY BULL

Societatea anarhică. Un studiu asupra ordinii în politica mondială:

• Ordinea este un model de activitate care susţine obiectivele sociale elementare
ale societăţii, cum ar fi securitatea membrilor ei faţă de violenţa de orice fel,
respectarea acordurilor şi protejarea drepturilor de proprietate.
• „Societatea internaţională” este caracterizată de consensul dintre state, conform
căruia acestea au interese comune şi se relaţionează reciproc în contextul unor
reguli si institutii comune.
• Echilibrul de putere constituie reprezintă un principiu de comportament, o
instituţie societală şi un scop care trebuie urmărit în cadrul societăţii
internaţionale.
 ALTE TEORII

În prezent, se conturează tot mai mult o diversitate de modele de analiză a relaţiilor

internaţionale, care se constituie în şcoli de gândire, cu perspective noi asupra
structurii şi funcţionării relaţiilor internaţionale.
• Postmoderniştii analizează lumea contemporană ca rezultat al progresului tehnic,
al inovaţiilor tehnologice care creează şi un alt tip de conştiinţă socială, avantajele
tehnologice fiind o raţiune fundamentală pentru care actorii internaţionali
cooperează sau concurează.
• O categorie a postmodernismului, feminismul vede în genul feminin motorul şi
fundamentul economic al societăţii contemporane, şi propune o mobilizare a
femeilor pentru implicare în viaţa internaţională şi pentru obţinerea de drepturi
specifice.
• Teoreticieni ai statului (Anthony Giddens) şi teoreticieni ai naţiunii (Ernest
Gellner ş.a.) propun alte înţelegeri şi rezolvări ale problemelor internaţionale din
alte perspective, care întregesc o varietate impresionantă de sisteme de idei puse
la dispoziţia decidenţilor politici pe întreg mapamondul.