Capitolul I Instalarea Python 3.

Noțiuni fundamentale

În această carte vom lucra cu Python 3 (sau variantele lui ulterioare). În prezent

există variantele Python 2 (și cele din clasa lui: 2.6 și 2.7 care sunt cele mai răspândite) și

Python 3 (de asemenea cu variantele lui). Din păcate, Python 3 nu a devenit încă

standardul dar, cel mai important, urmeaza sa devina! Tot din nefericire, majoritatea

framework-‐-urile necesare aplicațiilor web sunt scrise în Python2. Ele nu sunt compatibile

cu Python 3, așa că dacă veți încerca să le instalați pe un computer care rulează Python 3

nu veți reuși. O excepție notabilă8 este din cele observate de mine, Pyramid. Oricum, până

la a proiecta aplicații web scrise în Python e cale lungă de bătut pe care o începem cu..

Instalarea Python3 în Windows

Ca să programezi în Python trebuie mai întâi să-‐-l instalezi pe computer. Îți alegi ultima

distribuție de pe site-‐-ul www.python.org. În Windows lucrurile sunt puțin mai complicate

dar nu deznădăjduiți. Descarci de pe link-‐-ul de mai sus (www.python.org) executabilul

(.exe) ultimei variante pe care-‐-l rulezi (Run). Pachetul este instalat automat pe partiția “C”

(vă sfătuiesc să nu o schimbați). Dacă însă vei deschide o fereastră în linia de comandă și

vei scrie python, limbajul nu va funcționa (încă) pentru că nu ai schimbat calea de rulare în

variabila de mediu și calculatorul nu știe unde să-‐-l găsească.

Iată care sunt pașii ca să faci asta:

1. Start -> Computer
2. Properties
3. Advanced Settings
4. Environment Variables
5. Path (Edit)
6. Aici adaugi la sfârșitul liniei următoarele: ; C:\Python329 (nu uita de semnul

punct și virgulă (;) scris înaintea datelor!)

8
Între timp și Django – cel mai folosit și cunoscut web framework Python, a migrat complet spre Python3 ori
Mezzanine
9
python32 e varianta mea. La voi ar putea fi python33 sau python34 (varianta din momentul scrierii cărții)
 7. Ok
8. Restartezi computerul

Dupa repornire, deschizi o nouă fereastră Command Prompt (DOS) și scrii python. Abia

acuma vei avea posibilitatea să “jonglezi” cu limbajul de programare Python în modul

interactiv.

Ca să rulezi un program Python în modul script (vom vedea imediat ce înseamnă asta) în

Windows 7 sunt necesari următorii pași:

1. Scrii programul în Notepad (sau orice alt editor, mai puțin MS Word..)

2. Îl salvezi (pe Desktop) cu extensia .py din meniul derulant al Notepad

3. Pornești Command Prompt-‐-ul tastând cheile Windows+R și scriind în căsuță cmd,

după care apeși Enter

4. Odată fereastra Command Promt deschisă, schimbi aici directorul pe desktop cu

comanda: cd Desktop (adică acolo unde ai salvat fișierul Python, să-‐-i zicem

test.py)

5. Scrii la prompter: python test.py

Dacă totul este în regulă și programul nu are erori de sintaxă, el va fi rulat fără probleme.

În MacOS X

Spre deosebire de Windows, în Mac OS X Python este deja (pre)instalat. Tot ceea ce trebuie

să faci este să deschizi Terminal-‐-ul (din Applications -‐-> Utilities -‐-> Terminal) și să scrii la

prompt: python. Imediat îți va apărea promterul python care este >>> și unde poți începe

să…”programezi” (asta în modul interactiv). Daca vei scrie însă programe într-‐-un editor de

text gen Smultron (până recent era gratis dar acuma obeserv că dezvoltatorul i-‐-a pus prețul

de 5$ pe Apple Store), atunci vei urma pașii de la rularea în Windows. În linii mari sunt

aceiași. Scrii programul în editorul preferat, îl salvezi pe desktop cu extensia .py, deschizi

Terminalul, schimbi directorul (cd desktop) și rulezi programul (python test.py).

De obicei OS X “Snow Leopard”, “Lion”, „Mountain Lion” și “Maverick” au deja

preinstalate versiunile 2.6. sau 2.7. (ori mai vechi) ale Python. Dacă însă ai descărcat o

variantă 3.0 sau peste (de exemplu 3.2. , 3.3. sau 3.4.), ea va fi instalată în Applications. Nu

este nicio problemă, căci ca s-‐-o rulezi trebuie doar ca în Terminal să scrii în linia de

comanda python3 și programul va începe să funcționeze. Totuși, dacă vrei ca ultima

versiune Python (din clasa 3) să-‐-ți pornească automat atunci când scrii doar python în

Terminal (care îți va deschide invariabil varianta mai veche, cea preinstalată) trebuie să faci

unele modificări.

Acestea sunt următoarele10:

1. În Terminal scrii: open ~/.bash_profile . Această comandă îți va deschide în

editorul predefinit (TextEdit) fișierul pomenit.

2. Adaugi aici, în poziția cea mai de sus, următoarele:

3. alias python=”python3″

4. Salvezi

5. Redeschizi Terminalul și scriind python vei observa că versiunea Python3

este cea care rulează.

1.1. Primul program

În Python există două moduri de a vizualiza programele:

- în interpretorul Python
- în modul script

Să vedem mai întâi, pentru a vă convinge că Python este un limbaj grozav, care este
diferența între scrierea celui mai simplu program în Java și unul în Python. În Java:

// my first program in Java

10
În versiunea Mac OS Maverick, acest truc nu funcționează, astfel că în linia de comandă scrieți python3 și
dați enter. Dacă nu adaugați numărul 3 dupa comanda python, computerul afișează în Terminal shell-‐-ul
versiunii 2.7. care este preinstalată. Daca lucrati in Ubuntu Linux, in versiunea 14 Python 3 este deja
preinstalat. Scrieti in Terminal (shortcut „Ctr+Alt+T„) python3 si este deschis shell-‐-ul Python.
public class HelloWorld {

public static void main(String[] args) {

System.out.println("Hello, World");
}

și acuma în Python:

>>> print(‘Hello World!’)

Fig.1.1. Hello World! în Python shell

Deci ceea ce în Java se afișează cu ajutorul a șase linii, în Python se face cu una singură!
Pentru scrierea primului (și următoarelor) programe în Python trebuie să deschideți

interpretorul Python astfel:

Windows -> All Programs -> Python32 -> Python (Command Line) [Enter]

Același lucru se face și fără invocarea interpretorului, direct din Command Prompt /

fereastra DOS (Windows) sau Terminal (Mac OS, Linux). În fapt, sfatul meu este să lucrați

doar cu acest instrument.11

Există de asemenea și mediumuri profesionale de dezvoltare a programelor Python, cum

ar fi Eclipse, Netbeans sau Pycharm (exclusiv pentru Python). Cu toate că primele două

sunt dedicate programării în Java, ele admit instalarea de add-‐-on-‐-uri suplimentare pentru

crearea si testarea programelor scrise in Python. Totuși, nu vă sfătuiesc să utilizați aceste

mediumuri complexe (cel puțin nu la început de drum) care sunt îndeajuns de intimidante

pentru un începător. În plus, nici configurarea lor inițială nu e prea lesne de realizat.

Să revenim însă la lucruri ușoare. Astfel, o dată ce ai scris o declarație aici (în Windows

Command Prompt sau MacOS/Linux Terminal), automat – după apăsarea tastei “Enter”,

11
Totul este însă ca în Enviromnent Variables (Windows) calea de rulare către executabilul Python să fie
configurată corect (vezi p.11-‐-12 instalarea Python).
intrepretorul Python o (și) afișează pe ecran:

Fig.1.2. Interpretorul Python în MacOS Terminal

1.2. Noțiuni fundamentale

Declarațiile (statements) sunt liniile (conținutul) unui program. Toate declarațiile dintr-‐-un

program scrise în modul script și salvate pe hard-‐-ul calculatorului cu extensia .py se

cheama cod sursă sau pur și simplu cod.

Modul script

Spre deosebire de interpretorul Python, modul script salvează declarațiile din program pe

calculator. Acestea sunt de fapt, în opinia mea, adevăratele programe.

Să afișăm de exemplu cu ajutorul programului următor, câteva informații despre un

personaj fictiv. Mai întâi scriem în editorul de text preferat (Notepad în Windows de

exemplu sau Smultron în Mac OS) următoarele linii de cod:

print(‘Vasile Popescu’)
print(‘Adresa: Str.N.Iorga, Nr.46, Bucuresti12’)
print(‘Telefon: 0722 200406’)

Fig.1.3. Programul scris în Notepad

Salvăm programul sub numele popescu.py (eu l-‐-am salvat pe desktop) și apoi îl rulăm din

linia de comandă cu comanda python popescu.py, nu înainte însă de a muta calea de

rulare a programului pe desktop cu comanda cd desktop13. Altfel, interpretorul Python

nu găsește fisierul (în cazul meu popescu.py) și va genera o eroare cât se poate de enervantă.

12
Puteți la fel de bine să scrieți București (cu diacritice). Nu va rezulta nicio eroare pentru că Python foloseste
pentru decodificare standardul UTF-‐-8 și nu ASCII.
13
Comanda cd desktop nu este case sensitive (nu ține cont dacă scrieți desktop sau Desktop) în Windows și
MacOS dar e case sensitive în Linux. Astfel, dacă lucrați pe un computer cu sistemul de operare Ubuntu
instalat (nu știu la celelalte distribuții Linux), comanda este neapărat cd Desktop, cu majusculă.
Poate vă întrebați de ce insist pe aceste aspecte care aparent nu par importante.

Dimpotrivă, ele sunt foarte importante, mai ales la început, când știi doar să deschizi

calculatorul dar esti plin de dorința de a învăța programare! Atunci când m-‐-am apucat să

deprind tainele programării, mă loveam mereu – și îmi venea să arunc computerul pe

fereastră – de aceste amănunte care apar exact la început de drum!

Fig.1.4. Rularea programului popescu.py în linia de comandă

Intrări, procesare, ieșiri, funcția print

Intrările (Input-‐-ul) care se fac de obicei de la tastatură, sunt datele pe care computerul le

primește de la utilizator. Urmează etapa procesării lor. Rezultatul operației de procesare se

numește ieșire (Output) și este afișat pe ecran.

Afișarea ieșirii cu funcția print

O funcție este un cod prescris care realizează o operație. Python are numeroase funcții

preconstruite. Totuși, dintre toate, fundamentală rămâne funcția print, adică exact aceea

care afișează ieșirea pe ecran.

Când un program execută o funcție, spunem că el cheamă (invocă) funcția. Când invocăm

funcția print, scriem cuvântul print urmat de un set de paranteze ( ). Înăuntrul

parantezelor scriem argumentul14 care reprezintă datele pe care le dorim afișate pe ecran.

Spre exemplu, la invocarea funcției print în declarația print(‘Hello World’),

argumentul este Hello World. Observăm că ghilimelele nu sunt afișate la ieșirea

programului. Ele doar arată începutul și sfârșitul textului pe care vrem să-‐-l afișăm.

14
Parametrul este definit de numele care apare în definiția funcției, în vreme ce argumentul reprezintă
variabila trecută unei funcții atunci când este invocată. Parametrul definește tipul de argument(e) pe care o
funcție îl poate accepta.
Prin urmare, putem afirma că print este cea mai importantă funcție. Recapitulând, cu

ajutorul ei afișăm ieșirea unui program în Python. Încercați în shell-‐-ul Python următoarea

linie de cod:

>>> print(‘Hello world!’)

Hello world!
>>>

Șiruri și șiruri literale

Ex: ‘Vasile Popescu’

’46, N.Iorga’
‘Bucuresti, 0722200406’
Acestea sunt șiruri de date care se mai cheamă șiruri de date literale. Ele sunt incluse între

ghilimele. Se pot folosi ghilimele simple (‘ ‘), duble (“ ”) sau chiar triple (‘’’ ‘’’).

Să luăm de exemplu următoarea linie de cod care folosește ghilimele simple și duble:
print(“Vino’ncoa!”)
Ea va scoate la ieșire șirul literal:
Vino’ncoa!
Ce s-‐-ar întâmpla dacă în expresia (șirul) de mai sus am pune doar ghilimele simple (la fel

de bine duble sau triple)? Am primi din partea interpretorului (shell-‐-ul) Python o eroare de

sintaxă ca mai jos:

Fig.1.5. Eroare de sintaxă la punerea ghilimelor

Câteva cuvinte în plus trebuiesc adăugate despre ghilimelele triple (pe care nu le veți găsi

în Java, C++, C ori PHP) dar care au o semnificație aparte în Python. Mulți folosesc

ghilimelele triple pe post de comentarii, ceea ce este eronat. În Python comentariile sunt

(doar liniile de cod marcate) cu semnul diez (#) la început (citiți paragraful următor).

De exemplu #acesta este un comentariu.

Ghilimelele triple sunt tratate ca șiruri regulate15 cu excepția cazului în care este vorba de

mai multe linii. Totuși, ele nu sunt ignorate de interpretorul Python așa cum se întâmplă cu

comentariile care încep cu semnul diez (#). Ele sunt așezate imediat după definiția unei

funcții sau clase, ori în vârful codului unui modul, caz în care se numesc docstrings.

Docstring-‐-urile pot include în interiorul lor ghilimele simple, duble sau de ambele feluri

ca-‐-n exemplul de mai jos:

Fig.1.6. Utilizare ghilimele triple

Să vedem acuma ce se întâmplă daca scriem doar ghilimele_triple (fără funcția print) și

dăm enter:

Fig.1.7. Un șir „ciudat” de caractere apare la finalul procesării programului

Răspunsul este ușor nefiresc pentru că el ne arată codificarea intimă în Python folosind

caracterul „escape” (\).

Comentariile

Sunt folosite într-‐-un program ca să arăți ce ai vrut să faci acolo. Dacă peste câtva timp vei

redeschide programul, comentariile îți vor reaminti de ceea ce ai vrut să faci cu linia de cod

respectivă din program. Ele sunt ignorate de interpretorul Python dar nu trebuiesc

ignorate de tine!

În Python, comentariile încep cu semnul diez #.

15
Șirurile regulate sunt șirurile care nu sunt atribuite unei variabile.
Ex: #Acest program afiseaza
#numele unei persoane
print(‘Mircea Prodan’)

1.3. Variabile
Programarea înseamnă înainte de toate a jongla cu abstracțiuni. A lucra cu astfel de entități

ce nu sunt palpabile – cel puțin nu în faza lor de dezvoltare, este în opinia mea cel mai

dificil lucru pentru că în general, marea noastră majoritate avem o putere destul de limitată

de a imagina obiecte pipăibile dar care au drept fundament idei „incolore”, „inodore” și

mai cu seamă fără o formă anume. Din acest motiv ni se pare grea matematica...

Variabilele sunt printre cele mai importante elemente din programare și nu mă feresc să

afirm că dacă ele și manipularea lor este bine înțeleasă, ați făcut un mare pas înainte în

dobândirea unui limbaj de programare.

Totuși, spre deosebire de lumea programării orientată pe obiect (OOP), înțelegerea

variabilelor este mulțumitor de ușoară. Tot ceea ce trebuie să faceți este să vă gândiți la o

variabilă ca la o cutie în care depozitați ceva.

Permiteți-‐-mi s-‐-o luăm altfel. Să presupunem că ați terminat recent facultatea, ați redactat

licența – care v-‐-a fost aprobată de profesorul îndrumător și apoi, așa cum cere

regulamentul, trebuie s-‐-o puneți (s-‐-o depozitați) pe un CD ce urmează să stea la arhiva

universității multe decenii de atunci încolo, dar și să predați un exemplar tipărit. Lucrarea

dumneavoastră de licență – nu importă domeniul – este pe calculatorul personal sub forma

unui fișier Microsoft Word16 și deci ea este abstracta. Puteți s-‐-o țineți în mâna? Nu, eventual

puteți s-‐-o arătați cu degetul pe monitorul computerului! În momentul în care o printați și

legați, ea își pierde această calitate și devine un obiect în sine, cât se poate de palpabil, cu

care eventual vă puteți lăuda la familie și prieteni. Mergeți apoi la facultate și depuneți un

exemplar printat. Ea este înregistrată și depozitată într-‐-o încăpere a facultății. Hopa! Iată că

dintr-‐-o dată avem variabila care este încăperea și valoarea ei care este lucrarea de licență. Pe

Ar putea la fel de bine să fie o aplicatie de redactare din sursă deschisă în genul OpenOffice ori LibreOffice,
16

numai că universitățile românești acceptă doar fișiere Microsoft Word.

măsură ce alți și alți (potențiali) absolvenți își depun lucrările, numărul (valoarea) lor crește

dar încăperea (variabila17) rămâne aceeași.

Mutându-‐-ne oarecum în lumea computerelor, aveți acuma nevoie și de CD-‐-ul care să

conțină lucrarea în format digital. Prin urmare “ardeți” un CD nou nouț, depozitând pe/în

el lucrarea în format digital. Aici variabila este CD-‐-ul căruia i-‐-am atribuit valoarea lucrare

de licență. Exemplul meu poate nu este cel mai fericit pentru că un CD obișnuit se poate

inscripționa doar o singură data, ceea ce ar însemna că o dată atribuită o valoare variabilei,

aceasta nu se mai poate modifica. În programare acest fapt nu este adevărat (din acest

motiv se numește variabilă). Totuși, există CD-‐-uri care se pot inscripționa de mai multe

ori, radiind informațiile (valorile) de la un moment dat și înlocuindu-‐-le cu altele. Numele

variabilei (în cazul nostru CD) rămâne același, doar valoarea pe care i-‐-o atribuim (licența) se

schimbă.

O variabilă este un nume (cuvânt) care reprezintă o valoare stocată în memoria

calculatorului. Numele (variabila) se scrie întotdeauna în partea stângă:

age = 49 #Corect! Vârsta mea la data scrierii #primei
variante a lucrării
și nu
49 = age #Gresit!!
age = 52 #Corect!Vârsta mea la data scrierii #variantei
actuale
și nu
52 = age #Gresit!!
Semnul = nu înseamna egal ca în matematică ci reprezintă

atribuirea. În exemplul de mai sus :

(lui) age = (i-‐- am atribuit valoarea) 49 respectiv 52.

Când treci o variabilă ca argument al funcției print nu mai ai nevoie de ghilimele.

Ex:

17
De fapt numele ei...
 print( ) argument

funcția print
>>>latime = 10 (Enter)
>>>print(‘latime’)
latime
>>> print(latime) (Enter)
10
>>>
Exemplu de program care demonstrează o variabilă:

(variabila.py)
#Acest program demonstreaza o variabila
camera = 123
print(‘Stau in camera: ’)
print(camera)
Ieșirea (output-‐-ul) acestui program este:
Stau in camera:
123
Sa vedem in linia de comanda (Terminal) cum putem face economie de spațiu și efort prin

renunțarea la ultima declarație print:

Fig.1.8. Variabila șir

Ce s-‐-ar fi întâmplat dacă în prima varianta a exemplului anterior, în ultima declarație

print am fi cuprins între ghilimele parametrul camera ca mai jos? Păi în loc să ne

afișeze valoarea parametrului care este 123, ne-‐-ar fi printat cuvântul (șirul literal)

camera:
 Fig. 1.9. Importanța ghilimelelor18 la afișarea rezultatelor

Ați sesizat diferența?

Exemplu de program cu două variabile:

(variabila2.py)
#Creeaza doua variabile numite viteza si distanta
viteza = 160
distanta = 300
#Afiseaza valoarea referita de variabile
print (‘Viteza este: ’)
print (viteza)
print (‘Distanta parcursa este: ’)
print (distanta)19

Este indicat ca numele variabilei să înceapă cu literă mică. Variabilele sunt sensibile la

litere mici sau mari (case sensitive) așa că de exemplu python nu este totuna cu Python..

Numele variabilelor nu au voie să conțină cuvintele cheie din Python20. Variabilele nu

trebuie să conțină spații dar au voie să conțină (și să înceapă) cu semnul underscore ( _ ).

De asemenea, variabilele nu trebuie să înceapă cu un număr sau să conțină caractere

speciale precum $#%^&* ș.a.m.d.

Cu funcția print se pot afișa mai mulți itemi. Ex. (refacerea exemplului variabila.py):

#Acest program demonstreaza o variabila

18
Se pot folosi ghilimele simple sau duble, rezultatul este același.
19
Încercați acest exemplu pe calculatorul dumneavoastră, dar să cuprindă două declarații print și nu patru.
20
['ʹFalse'ʹ, 'ʹNone'ʹ, 'ʹTrue'ʹ, 'ʹand'ʹ, 'ʹas'ʹ, 'ʹassert'ʹ, 'ʹbreak'ʹ, 'ʹclass'ʹ, 'ʹcontinue'ʹ, 'ʹdef'ʹ, 'ʹdel'ʹ, 'ʹelif'ʹ, 'ʹelse'ʹ, 'ʹexcept'ʹ, 'ʹfinally'ʹ,
'ʹfor'ʹ, 'ʹfrom'ʹ, 'ʹglobal'ʹ, 'ʹif'ʹ, 'ʹimport'ʹ, 'ʹin'ʹ, 'ʹis'ʹ, 'ʹlambda'ʹ, 'ʹnonlocal'ʹ, 'ʹnot'ʹ, 'ʹor'ʹ, 'ʹpass'ʹ, 'ʹraise'ʹ, 'ʹreturn'ʹ, 'ʹtry'ʹ, 'ʹwhile'ʹ,
'ʹwith'ʹ, 'ʹyield'ʹ]
camera = 123
print(‘Stau in camera numarul ’, camera)

Ieșirea este: Stau in camera 123

Dacă priviți cu atenție, veți observa ca propoziției îi lipsește ceva esențial (ca să

îndeplinească normele gramaticale de definire a propoziției) și anume punctul de la sfârșit.

Haideți să vedem cum îl afișăm. (Încercați să figurați răspunsul fără să citiți paragraful de

mai jos).

Dacă îl punem imediat după ultimul parametru al funcției print (camera) va rezulta

o eroare de sintaxă. Pentru a nu primi o eroare, punctul trebuie la rândul lui cuprins

între ghilimele ca în exemplul de mai jos:

Fig1.10. Afișarea corectă a unei declarații

Să mai observăm (în linia 4) că dacă nu adăugăm un item separator21 (ca-‐-n finalul liniei 5),

punctul este așezat ușor anormal, la o distanță destul de mare de locul în care ar trebui să

fie. În output-‐-ul din linia 6 această mică inadvertență (corectă totuși din punct de vedere al

programării, nu însă și estetic) este eliminată.

Stocarea șirurilor cu tipul de date str

#Creeaza o variabila care refera doua siruri
prenume = ‘Vasile’
nume = ‘Popescu’
#Afiseaza valorile referite de variabile
print(prenume, nume)
La ieșire vom avea: Vasile Popescu

21
Am luat-‐-o puțin înainte, dar veți vedea foarte curând ce reprezintă un item separator.
La fel de bine putem să inversăm numele dacă ultima declarație ar arăta astfel:
print(nume, prenume)
iar la ieșire ar rezulta Popescu Vasile.

Tipuri de date. Reatribuirea variabilelor diferitelor tipuri

În Python există câteva tipuri principale de date:

1. int -‐- întregi

2. float -‐- în virgulă mobilă22

3. string (str) -‐- șiruri

4. boolean – True, False

Ca să aflăm cu ce fel de date lucrăm utilizăm funcția type() ca în exemplele de mai jos:

Fig.1.11. Folosirea funcției type() pentru aflarea tipurilor de date

Ce se întâmplă însă dacă unui intreg îi adăugăm zero la sfârșit? Pentru noi el rămâne un

întreg, nu însă și pentru calculator. Astfel, el devine un număr în virgulă mobilă (float):

Fig.1.12. Transformarea int în float

În Python, o variabilă poate să refere orice tip de date: întreg, șir, în virgulă mobilă (float),

boolean. După ce o variabilă a fost atribuită unui anumit tip, ea poate fi reatribuită altui tip

de date.

22
Acestea nu sunt totuna cu numerele zecimale

14
Ex:

>>> x = 99 [enter] #aici avem o variabila int (întreg)

>>> print(x) [enter]

99
dar și :

>>> x = ‘Sa mergem la masa’ (enter) #aici avem o variabilă #str (șir)

>>> print(x) [enter]

Sa mergem la masa
>>>
sau float:
x = 0.15
print(x) [enter]
0.15
Putem de fapt să renunțăm la 0 și să lăsăm doar punctul urmat de valorile semnificative:

Fig.1.13. Am renunțat la 0 în declararea variabilei subunitare

Se observă că rezultatul este afișat însă normal – cu 0 înainte.

Obținerea inputului de la user

In programare, obtinerea informatiilor de la user este extrem de importanta. Altfel ca în

Java de exemplu, în Python acest lucru se face foarte ușor cu ajutorul funcției input().

Prompterul care clipește în fereastra DOS sau în Terminal este de fapt un șir care invită

userul să introducă date de la tastatură.

Ex.:

name = input (‘Care este numele tau? ’)

aici este un spațiu!!

variabilă tastatură datele șir

15
Spațiul dintre semnul întrebării din șirul ‘Care este numele tău? ’ și ultima ghilimea este

necesar pentru ca după răspuns, întrebarea și răspunsul să nu fie lipite (de ex: Care este

numele tău?Vasile Popescu în loc de Care este numele tau? Vasile Popescu).

Exemplu de program cu două șiruri la introducerea de la tastatură:

#Ia prenumele userului
prenume = input(‘Introdu prenumele: ’)
#Ia numele de familie
nume = input(‘Introdu numele de familie: ’)
#Afiseaza numele userului

print (‘Salut’, prenume, nume)23

Citirea numerelor cu funcția input

Funcția input returnează întotdeauna input-‐-ul (intrarea) userului ca pe un șir, chiar dacă

userul introduce date numerice.

De exemplu, dacă in fereastra interactivă tastezi numărul 65 și apeși Enter, valoarea

returnată de funcția input este șirul ‘65’. Aceasta poate fi o problemă dacă vrei să folosești

operații matematice.

Așadar:

Operațiile matematice pot fi făcute doar cu valori numerice și NU cu șiruri.

Exemplul următor folosește funcția input ca să citească un șir (str), un numar întreg (int) și

unul în virgulă mobilă (float).

(input.py)
#Ia numele, varsta si venitul financiar al userului
nume = input(‘Care e numele tau? ’)
varsta = int(input(‘Cati ani ai? ’))
venit = float(input(‘Care e venitul tau? ’))
#Afiseaza datele
print(‘Iata datele pe care le-ai introdus: ’)
print(‘Nume’, nume)

23
Reproduceți toate aceste exemple încet și atent pe computerul dumneavostră. Nu le copiați ca să vedeți
cum și dacă funcționează!! Programarea înseamnă două lucruri esențiale: pasiune și răbdare...

16
print(‘Varsta’,
varsta)
print(‘Venit’,
venit)
Concluzia este următoarea: atunci când introduci nume sau alte date literale scrii

simplu input (‘ ’). Când însă introduci numere (întregi sau în virgulă mobilă) e

musai să

arăți de ce tip sunt (int sau float)24.

int și float funcționează doar dacă itemul ce urmează să fie introdus conține o

valoarea numerică. Altfel, va apărea o eroare numită excepție.