PROGRAMAREA CALCULATOARELOR ____________________________________________ Laborator Nr.

Pentru nici una din problemele care se vor rezolva la disciplina Programarea Calculatoarelor
NU SE FOLOSESC VARIABILE GLOBALE

LABORATOR NR. 4
Elemente de bază ale limbajului C. Instrucțiuni pentru repetiție.

Există situații în care pentru a rezolva problema dată trebuie să parcurgem aceeași pași de mai multe
ori. De exemplu în cazul în care trebuie să calculăm suma unui șir de numere procedăm în felul următor:
adunăm primele două numere, la suma obținută adunăm cel de-al treilea număr, la noua sumă adunăm cel
de-al patrulea număr s.a.m.d.
Un alt exemplu: trebuie să citim de la tastatură un șir de numere. Citirea se face atât timp cât nu am
citit un număr negativ. La primul număr negativ citit, operația de citire se termină și trecem mai departe să
prelucrăm datele citite.
Pentru astfel de situații avem la dispoziție structuri repetitive sau iterative. Pașii care se repetă
constituie partea iterată (repetată).
Întotdeauna, pe lângă partea iterată trebuie să existe și un test (ca în structurile de selecție). În funcție
de rezultatul logic al testului se reia execuția părții iterate sau nu.
Partea iterată împreună cu testul (care și el se repetă) formează bucla structurii repetitive.
Repetiția (iterația) este o structură compusă care conține o parte iterată care se execută de zero sau
mai multe ori în funcție de rezultatul unui test logic. Partea iterată poate fi o instrucțiune simplă, o secvență,
o selecție sau o altă iterație.
Acest tip de structură compusă poate fi întâlnită în una din formele

1. Repetiție (iterație) cu test inițial – instrucțiunea while

Schema logică este reprezentată în Figura nr. 1.

Fals Adevarat
test

Secventa

Figura nr. 1. Iterația cu test inițial - while

1
PROGRAMAREA CALCULATOARELOR ____________________________________________ Laborator Nr. 4

Instrucțiunea C corespunzătoare este instrucțiunea while. Forma generală a instrucțiunii este:

while (test)
{
Secventa
}

2. Repetiție (iterație) cu test inițial – instrucțiunea for

Reprezentarea prin schema logică este dată în Figura nr. 2.

ei

Fals Adevarat
test

Secventa

em

Figura nr. 2. Iterația cu test inițial - for

Instrucțiunea corespunzătoare acestei structuri de control este for. În Figura nr. 2 ei reprezintă o
inițializare a uneia sau mai multor variabile, et reprezintă o expresie care testează îndeplinirea unei condiții.
Dacă condiția (testul) din et este adevărată, atunci se trece la executarea instrucțiunilor din Secventa. em
reprezintă o expresie care modifică variabila (sau variabilele) care sunt prezente și în et.
Forma generală corespunzătoare schemei logice din Figura nr. 2 este:

for(ei; et; em)

{
Secventa
}

2
PROGRAMAREA CALCULATOARELOR ____________________________________________ Laborator Nr. 4

În cazul (cel mai întâlnit în aplicațiile care urmează) în care avem o variabilă i care are ca valoare inițială
valoarea 0 (zero), variază prin creșterea valorii sale cu o unitate și această variabilă i trebuie să fie mai mică
(strict) decât n (n număr natural) – adică trebuie să se execute Secventa de n ori –, forma instrucțiunii for
este următoarea:

for(i=0; i<n; i=i+1)

{
Secventa;
}

3. Repetiție (iterație) cu test final – instrucțiunea do ... while

Schema logică este dată în Figura nr. 3.

Secventa

Fals Adevarat
test

Figura nr. 3. Iterația cu test final

Instrucțiunea corespunzătoare este do ... while a cărei formă este:

do {
Secventa
} while(test);

3
PROGRAMAREA CALCULATOARELOR ____________________________________________ Laborator Nr. 4

Pentru niciuna dintre problemele următoare nu se vor folosi vectori.

TEMA 1
Problema nr. 1.1
Să se scrie un program care citește n numere întregi, calculează suma lor și o afișează pe monitor.

Problema nr. 1.2

Să se scrie un program care citește un șir de numere întregi până când se introduce valoarea 0 (care
nu face parte din șir), calculează produsul lor și afișează valoarea produsului pe monitor.

Problema nr. 1.3

Să se scrie un program care citește un șir de numere reale până când se introduce valoarea 0,
calculează produsul lor și afișează valoarea produsului pe monitor, cu două zecimale.

Problema nr. 1.4

a) Să se scrie un program care afișează un tabel care pe prima coloană are temperaturi Fahrenheit și
pe cea de-a doua coloană echivalențele lor în grade Celsius, folosind formula
5
C= (F - 32)
9
unde C reprezintă valoarea temperaturii dată în grade Celsius, iar F reprezintă valoarea temperaturii în
grade Fahrenheit. Tabelul este generat pentru temperaturi Fahrenheit cuprinse între 0 și 300, cu un pas egal
cu 10oF.
b) Să se scrie un program care afișează tabelul corespunzător de transformare din grade Celsius în
grade Fahrenheit. De această dată pasul va fi citit de pe dispozitivul de intrare, la începutul programului, iar
valorile gradelor Celsius variază între 0 și 4000C.

Problema nr. 1.5

Să se scrie un program care determină cel mai mare divizor comun pentru două numere întregi strict
pozitive după algoritmul lui Euclid: se împarte numărul mai mare la cel mai mic atât timp cât împărțitorul
este nenul; la fiecare pas, până când restul este zero, se înlocuiește deîmpărțitul cu împărțitorul și
împărțitorul cu restul; ultimul împărțitor nenul este c.m.m.d.c. Pentru rest se folosește operatorul modulo:
% (exemplu: a%b înseamnă restul împărțirii lui a la b) – se va scrie o funcție pentru calculul cmmdc.

TEMA 2
Problema nr. 2.1
De pe dispozitivul de intrare se citește un număr real b și un șir de valori reale pozitive terminate
printr-o valoare negativă (care nu face parte din șir). Să se stabilească elementul din șir cel mai apropiat de
b . Se va preciza și poziția acestuia (al câtelea element din șir este). Termenii șirului vor fi păstrați în aceeași
variabilă a .

Problema nr. 2.2

De pe dispozitivul de intrare se citește un șir de numere întregi pozitive, șir terminat cu valoarea 0 care
nu face parte din șir. Pentru fiecare element citit să se indice cel mai mare pătrat perfect mai mic sau egal cu
el.

4
PROGRAMAREA CALCULATOARELOR ____________________________________________ Laborator Nr. 4

Problema nr. 2.3

O pereche de numere naturale a și b se numesc prietene dacă suma divizorilor unuia din numere este
egală cu celălalt număr (și invers). De exemplu, 220 și 284 sunt numere prietene deoarece:
1, 2, 4, 5, 10, 11, 20, 22, 44, 55, 110 sunt divizori ai numărului 220 și suma lor este 284
1, 2, 4, 71, 142 sunt divizori ai numărului 284 și suma lor este 220.
Să se scrie un program care găsește toate numerele prietene dintr-un interval dat de numere
naturale [x, y]. Cele două numere care reprezintă capetele intervalului sunt citite de la tastatură și
programul face și validarea datelor (verifică corectitudinea datelor de intrare). Nu se vor folosi tablouri.
Indicații:
În afara funcției main se vor mai scrie două funcții ale căror prototipuri se vor indica într-un fișier
header:
1. o funcție care primește ca parametru un număr natural și returnează suma divizorilor numărului.
2. o funcție având ca parametri două numere naturale și care returnează 1 sau 0 după cum cele
numere sunt sau nu prietene.

Problema nr. 2.4

Numerele naturale pot fi clasificate în: deficiente, perfecte sau abundente după cum suma divizorilor
este mai mică, egală sau mai mare decât valoarea numărului. Astfel:
n = 12 este abundent deoarece are suma divizorilor sd = 1+2+3+4+6 = 16 > 12,
n = 6 este perfect pentru că sd = 1+2+3 = 6,
n=14 este deficient deoarece sd = 1 + 2 + 7 = 10 < 14.
Scrieți un program care citește două valori naturale x și y și, în funcție de opțiunea utilizatorului,
afișează toate numerele perfecte, abundente sau deficiente din intervalul [x, y]. Programul trebuie să conțină
o secvență de validare a datelor. Nu se vor folosi tablouri.
Indicații:
În afara funcției main se vor mai scrie două funcții ale căror prototipuri se vor indica într-un fișier
header:
1. o funcție care primește ca parametru un număr natural și returnează suma divizorilor numărului.
2. o funcție având ca parametru un număr natural, funcție care returnează -1, 1 sau 0 după cum
numărul transmis ca parametru este deficient, perfect sau abundent.

TEMA 3
Problema nr. 3.1
Se citesc de la tastatură un număr n de numere naturale nenule. Să se stabilească dacă acestea:
- formează un șir strict crescător (tip șir = 6)
- formează un șir crescător (tip șir = 5)
- formează un șir strict descrescător (tip șir = 2)
- formează un șir descrescător (tip șir = 3)
- sunt identice (șirul este constant) (tip șir = 4)
- nu sunt ordonate (tip șir = 1)
Programul are posibilitatea de a analiza mai multe seturi de date (va exista posibilitatea de
reluare a programului).

Observație:
Numerele citite nu se vor memora într-un vector (tablou).

5
PROGRAMAREA CALCULATOARELOR ____________________________________________ Laborator Nr. 4

Indicații:
Intre doua elemente ale șirului se pot stabili următoarele relații de ordine:
- mai mic
- egal
- mai mare
Se determina numărul de relații de ordine de fiecare tip și în funcție de acest număr se stabilește tipul
șirului astfel:
a. numai relații mai mic – șir strict crescător
b. relații mai mic și relații egal – șir crescător
c. numai relații egal – șir constant
d. relații egal si relații mai mare – șir descrescător
e. numai relații mai mare – șir strict descrescător
f. toate tipurile de relații – șir oarecare

Problema nr. 3.2

1é a ù
Șirul {xn } generat cu relația de recurență xn = ê( p - 1)xn-1 + , cu a Î R și p Î N , și
pë (xn-1 )p-1 úû
a p
x0 = este convergent și are ca limită a (în cazul în care p este par trebuie ca a să fie un număr pozitiv).
p
p
Pentru un a oarecare dat să construiască schema logică a unui program care calculează a ca limită a
acestui șir cu precizia e de asemenea dată.
Precizia este dată de relația e = xn - xn-1 .
Să se completeze schema logică astfel încât să se poată calcula rezultatul pentru mai multe valori ale
lui p . Continuarea programului se va stabili în urma unui dialog cu utilizatorul (după exemplul dat la curs).

Problema nr. 3.3

Să se calculeze funcția J n (x ) știind că există relația de recurență:
J n (x ) = (2n - 2) / x × J n-1 (x ) - J n-2 (x )
2k 2 k +1
æ xö æ xö
¥ ç ÷ ¥ ç ÷
k è2ø k è2ø
cu J 0 (x ) = å (- 1) și J1 (x ) = å (- 1) .
k =0 (k!)2 k =0 k!(k + 1)!
Calculele se fac cu precizia e . De pe dispozitivul de intrare se citesc x, n și e .

Problema nr. 3.4

Fie x un număr real și n un număr întreg. Să se calculeze x n folosind un număr cât mai mic de
înmulțiri de numere reale.
Indicație. Se observă că x n poate fi descompus într-un produs de factori în care pot apare
x, x 2 , x 4 , x 8  Un factor apare în produs dacă în reprezentarea binară a lui n cifra corespunzătoare este 1.
Vom forma deci pe rând cifrele din reprezentarea binară a lui n , începând cu cea mai puțin
semnificativă și puterile lui x : x, x 2 , x 4 , x 8  O putere a lui x apare în produs dacă cifra corespunzătoare

6
PROGRAMAREA CALCULATOARELOR ____________________________________________ Laborator Nr. 4

din reprezentarea binară este 1. De exemplu: x13 = x 8 x 4 x pentru că reprezentarea în baza 2 a lui 13 este
1101.
Cifrele reprezentării binare a lui n se obțin ca resturi ale împărțirii succesive a lui n la 2.

Problema nr. 3.5

Se consideră ecuația ax + bx + c = 0 . Notând cu x1 , x2 , x3 rădăcinile ecuației, să se calculeze
3

x1n + x2n + x3n , fără a rezolva ecuația. Se dau a, b, c și n .

Indicație. Înmulțim ecuația cu x n-3 : ax n + bx n-2 + cx n-3 = 0 și ținând cont de faptul că fiecare rădăcină
satisface ecuația dată, rezultă:
ax1n + bx1n-2 + cx1n-3 = 0
ax2n + bx2n-2 + cx2n-3 = 0
ax3n + bx3n-2 + cx3n-3 = 0
Adunăm cele trei relații și obținem:
( ) ( ) ( )
a x1n + x2n + x3n + b x1n-2 + x2n-2 + x3n-2 + c x1n-3 + x2n-3 + x3n-3 = 0
Notând sn = x1n + x2n + x3n , obținem relația de recurență:
a × sn + b × sn-2 + c × sn-3 = 0
cu următoarele valori inițiale:
s0 = x10 + x20 + x30 = 3
s1 = x1 + x2 + x3 = 0 (relațiile Viete)
s2 = x12 + x22 + x32 = -2b / a (relații