INTRODUCERE

Activitatea umană din toate domeniile (industrial, comercial, educaţional-ştiinţific, de

divertisment, etc.) a cîştigat mult în eficienţă în urma folosirii pe scară largă a
calculatoarelor. Învăţarea folosirii unui calculator a devenit o necesitate, pentru că
indiferent în ce domeniu am lucra sau studia, calculatorul este prezent pentru a ne ajuta
şi utilizarea lui ne aduce un plus de productivitate. Mai mult decît atît, calculatorul va
deveni în viitorul apropiat principalul instrument de comunicare între persoane, pentru
că internetul permite comunicarea în mod audio-video-text cu nişte costuri foarte mici,
care sînt aceleaşi atît pentru comunicarea la nivel local cît şi pentru cea la nivel
planetar.

Calculatoarele au devenit o prezenţă familiară atît în casele oamenilor cît şi în instituţii

şi chiar pe stradă (bancomatele). Toate aparatele electronice (combinele audio,
radiocasetofoanele, aparatele foto şi camerele de luat vederi digitale, etc.) şi
electrocasnice (maşina de spălat, cuptorul cu microunde, etc.) moderne încorporează
un minicalculator, la fel ca şi telefoanele mobile sau aparatele de informare a publicului
prezente în instituţiile administrative. Fiecare din aceste dispozitive are o interfaţă prin
care utilizatorul poate să dea comenzi, iar această interfaţă (indiferent de aparatul
pentru care a fost concepută) prezintă similarităţi importante cu interfaţa programelor de
calculator. Din această cauză, o persoană care învaţă să folosească un calculator
propriu-zis (computer) va putea să înveţe foarte uşor să folosească toate aparatele
electronice moderne şi ca urmare va putea profita de aplicarea în practică a celor mai
noi descoperiri ştiinţifice.

Cunoaşterea modului de utilizare a unui calculator va duce şi la creşterea timpului liber,

pentru că unele din activităţile care luau foarte mult timp (de ex. statul la cozi pentru
efectuarea unor operaţii bancare, pentru plata impozitelor sau pentru cumpărarea de
bilete de tren sau de avion) vor putea fi efectuate din locuinţa personală cu ajutorul
conexiunilor securizate prin internet. Tot internetul le va permite utilizatorilor de
calculatoare să compare preţul produselor şi să le aleagă pe acelea cu cel mai bun
raport calitate-preţ şi eventual chiar să cumpere produsele (cărţi, discuri, etc.) prin
internet, fără a se mai deplasa la magazin.

SISTEMELE  DE  OPERARE

Lucrul eficient cu calculatorul implică familiarizarea cu funcţionarea atît a componentelor

hardware, cît şi a componentelor software ale acestuia. În partea întîi a Manualului de
Asamblare a unui Calculator sînt prezentate pe scurt şi pe înţelesul tuturor
componentele hardware şi modul lor de funcţionare. Componenta software principală a
unui calculator se numeşte sistem de operare (SO).

Sistemul de operare este programul (softul) care gestionează funcţionarea în mod

unitar a componentelor hardware, adică le permite acestora să colaboreze unele cu
celelalte în scopul funcţionării optime a programelor instalate pe calculator. SO se
interpune deci între componentele hardware şi cele software, iar de aici rezultă rolul său
esenţial pentru funcţionarea calculatorului. Fiecare soft este specializat în realizarea
anumitor sarcini (editarea de text, calculul tabelar, etc.) şi de aceea se poate spune că
fiecare soft este un fel de "creier" specializat în domeniul său. Aceste "creiere"
(diversele softuri instalate pe calculator) nu ar putea însă funcţiona optim dacă nu ar
avea la dispoziţie un sistem de interacţiune cu componentele hardware. Aici intervine
SO care pune la dispoziţie "reţeaua nervoasă" prin care softul intră în contact cu
"muşchii" (componentele hardware) care trebuie să producă acţiunile dorite de soft (de
ex. generarea de imagini, sunete, etc.).

Rolul SO nu se limitează însă la asigurarea unei interfeţe între hardware şi software, ci

el are şi alte roluri extrem de importante, ca de exemplu gestionarea resurselor
calculatorului care sînt alocate softurilor ce rulează în acelaşi timp. Analogiile între
corpul uman şi calculator sînt instructive şi în acelaşi timp destul de uşor de înţeles.
Dacă lăsăm de-o parte analogia de mai sus putem să creăm o altă analogie referitoare
la relaţia dintre SO şi softurile instalate. Sistemul de operare poate fi asemănat cu
scheletul uman care oferă stabilitate şi de asemenea puncte de fixare pentru muşchi.
Muşchii sînt aceia care pun în mişcare diversele părţi ale corpului, în aşa fel încît să
poată fi efectuate acţiunile pe care le doreşte un om (mers, alergat, apucat, zîmbit, etc.).
Softurile pe care le instalăm pe hardisc pot fi asemănate cu muşchii, pentru că ele sînt
acelea care ne permit efectuarea operaţiunilor pe care le dorim (ascultare de melodii,
vizionare de filme, etc.). Muşchii nu ar putea însă funcţiona dacă nu ar exista punctele
de fixare oferite de oasele scheletului şi în mod similar nici softurile nu ar putea
funcţiona dacă nu ar beneficia de suportul (ajutorul) sistemului de operare care le pune
la dispoziţie o parte din resursele calculatorului, în aşa fel încît softurile să-şi ducă la
bun sfîrşit sarcinile impuse de utilizator.

Numărul sistemelor de operare care au un număr apreciabil de utilizatori (peste

100.000) nu este mare, ele putînd fi numărate pe degetele de la o singură mînă. Acest
lucru este datorat în bună măsură complexităţii acestor softuri, care sînt de cele mai
multe ori opera unor colective formate din mai multe zeci sau sute de programatori. Cel
mai răspîndit SO pentru PC este Windows care există în mai multe versiuni, dintre care
cele mai noi sînt Windows XP, Windows Vista şi Windows 7, enumerate în ordinea
apariţiei lor pe piaţă. Windows este un SO care trebuie folosit cu licenţă de utilizare,
deci trebuie cumpărat pentru a putea fi folosit în mod legal. Un alt sistem de operare
pentru care trebuie cumpărată licenţa de folosire este OSX, care poate fi folosit însă
numai pe calculatoarele de tip "Mac" produse de firma Apple. Utilizatorii care preferă
(de ex. din motive financiare) un SO gratuit au la dispoziţie Linux sau BSD care sînt
nişte SO de tip Unix, dar care sînt mult mai puţin răspîndite în domeniul calculatoarelor
personale, ele fiind folosite pe scară mai largă în domeniul serverelor.

Primele SO pentru PC dispuneau de o interfaţă de comunicare cu utilizatorul bazată pe

linia de comandă ("Command Line Interface" - CLI). Aceasta însemna că un utilizator
trebuia să scrie cu ajutorul tastaturii o comandă şi să apese tasta Enter pentru ca în
acest fel calculatorul să înţeleagă ce operaţie are de efectuat. Crearea, ştergerea sau
mutarea filelor erau deci nişte operaţii relativ laborioase şi pe deasupra utilizatorul
trebuia să fie mereu atent să nu scrie o comandă greşit, caz în care calculatorul nu
recunoştea comanda şi aceasta trebuia rescrisă. Pentru a uşura interacţiunea om-
calculator a fost creată la mijlocul anilor 1980 o interfaţă a SO bazată pe elemente
grafice, la care nu mai era necesară scrierea comenzilor.

Interfaţă grafică cu utilizatorul ("Graphical User Interface") a impus folosirea mausului în

locul tastaturii, ca dispozitiv de emitere a comenzilor pentru calculator. Prin folosirea
mausului nu mai e nevoie să fie scrisă comanda, ci este de ajuns să-i fie indicată
calculatorului operaţiunea care se doreşte a fi executată. Acest lucru se realizează cu
ajutorul unor simboluri grafice (constînd din mici desene numite icoane - "icons") pe
care dacă se face dublu clic cu mausul sînt lansate în execuţie diversele softuri instalate
pe hardisc. Icoanele (numite şi pictograme) se găsesc desenate şi pe "butoane",
elemente de interfaţă pe care dacă se face clic este lansată în execuţie o comandă (de
ex. copierea unei file). Cu alte cuvinte nu i se mai "spune" calculatorului ce să facă, ci i
se "arată", lucru mai uşor şi mai puţin predispus la greşeli de interpretare din partea
calculatorului. De asemenea, navigarea prin structura de file, ca şi operaţiile cu acestea
au devenit mult mai uşoare şi mai intuitive decît înainte, iar ca urmare folosirea
calculatorului a devenit accesibilă întregii populaţii, indiferent de vîrsta sau de nivelul de
educaţie.

Fiecare SO are nevoie de aplicaţii (softuri) care să fie scrise în mod special pentru el.
Creatorii de softuri se orientează deci către un anumit sistem de operare atunci cînd se
decid să conceapă un anumit program. Acest lucru face ca pentru SO Windows să
existe un număr mai mare de softuri disponibile (cu plată sau gratuite) decît pentru SO
Linux, explicaţia fiind că autorii de softuri pentru PC au interesul ca produsul muncii lor
să aibă o piaţă mai mare de desfacere. Totuşi există şi pentru Linux sau BSD un număr
apreciabil de aplicaţii (în marea lor majoritate gratuite), în special în ceea ce priveşte
folosirea obişnuită a calculatorului (editare de text, explorarea internetului). Aceste SO
sînt însă deficitare în privinţa softurilor pentru divertisment (jocuri pe calculator,
programe profesionale de creare de muzică) ai căror autori se orientează în marea lor
majoritate către SO Windows şi nu creează de cele mai multe ori şi o variantă a
softurilor pentru SO de tip Unix.

Sistemele de operare sînt nişte softuri complexe care se caracterizează prin faptul că
activitatea lor se desfăşoară în cea mai mare parte în fundal şi în mod automat, deci
fără ca activitatea să iasă în evidenţă şi fără să fie nevoie de intervenţia utilizatorului
calculatorului. Din această cauză învăţarea folosirii unui SO este uşoară, pentru că
acele aspecte ale activităţii sale care sînt vizibile (şi care deci trebuie învăţate) sînt de
cele mai multe ori extrem de simple şi se referă în principal la gestionarea filelor de pe
hardisc şi la configurarea echipamentelor hardware (pieselor de calculator) în aşa fel
încît acestea să poată fi recunoscute de SO şi astfel să poată fi folosite corespunzător.

GESTIONAREA  SPAŢIULUI  DE PE HARDISC

Una din cele mai importante funcţii ale SO (Windows sau altul) este gestionarea
(administrarea) spaţiului de pe hardisc, lucru evidenţiat de faptul că precursorul SO
Windows se numea MS-DOS (Microsoft DOS), unde acronimul DOS însemna Disk
Operating System (sistem de operare a discului [ce stochează date]). Chiar dacă
numele SO Windows doreşte să pună accentul pe faptul că acest SO are o interfaţă
grafică, administrarea spaţiului de pe hardisc rămîne în continuare una din funcţiile
esenţiale. Înţelegerea modului în care se realizează această funcţie a SO este absolut
necesară. Vom apela la nişte analogii şi de asemenea vom simplifica mult descrierea
unor componente, pentru ca principiul de funcţionare să fie înţeles mai uşor.

GENERALITĂŢI  DESPRE  HARDISC

Hardiscul ("hard-disk") este compus din două piese principale, platanul şi capul de
scriere/citire. Cum aceste piese sînt ascunse în interiorul unei carcase, vom apela la o
analogie pentru a explica modul de funcţionare a hardiscului. Aparatul care este folosit
pentru citirea discurilor muzicale din plastic ("discuri vinil") seamănă foarte bine cu un
hardisc. Acest aparat numit "pickup" are un platan (placă de metal rotundă) pe care se
aşează un disc care conţine melodii gravate pe suprafaţa sa. Lîngă platan se află un
braţ mobil la extremitatea căruia se găseşte capul de redare a melodiilor. Citirea
melodiilor de pe disc se face de către capul de redare, care conţine un ac special ce
intră în contact cu suprafaţa şanţurilor gravate pe disc. Atunci cînd dorim să ascultăm o
anumită melodie, pornim pickupul şi întîi poziţionăm braţul iar apoi îl coborîm, în aşa fel
încît acul capului de redare să se aşeze pe disc exact la începutul melodiei dorite. Acest
lucru se realizează foarte simplu, în mod intuitiv. Pe suprafaţa discului vinil muzica este
gravată sub forma unor şanţuri foarte fine care sînt dispuse concentric. La o privire mai
atentă se observă că melodiile sînt delimitate pe suprafaţa discului cu ajutorul unor
benzi subţiri şi concentrice care nu conţin şanţuri. O anumită melodie se prezintă deci
ca o fîşie concentrică de cîţiva centimetri lăţime şi este cuprinsă între două benzi
delimitatoare. Aceasta fîşie seamănă foarte bine cu o pistă de alergare de pe un
stadion.

În mod similar suprafaţa platanului hardiscului este şi ea împărţită în astfel de piste, iar
capul de citire/scriere se mută pe suprafaţa platanului în funcţie de nevoile utilizatorului
pentru a citi datele stocate în porţiunea respectivă. Hardiscul are un platan acoperit cu o
substanţă magnetizabilă (de ex. oxid de fier), lîngă care se află un braţ ce are la
extremitatea sa capul care realizează scrierea/citirea datelor. În timpul funcţionării
hardiscului (tot timpul cît calculatorul este deschis) platanul se învîrte, iar capul de
scriere/citire care se află la extremitatea braţului se deplasează automat şi
magnetizează porţiuni de pe suprafaţa hardiscului, în acest fel realizîndu-se scrierea de
date noi. Stocarea datelor pe hardisc (sau pe o dischetă) se face la iniţiativa
utilizatorului, însă procesul este automatizat şi el este permanent sub controlul SO, care
va "ţine minte" locul în care sînt stocate ("scrise") datele, ca şi locurile "libere" de pe
hardisc unde pot fi scrise date noi.

Aspectul "pickupului" seamănă bine cu al unui hardisc, însă funcţionalitatea sa nu este

asemănătoare cu a acestuia din urmă decît într-o anumită măsură. În cazul "pickupului"
putem doar să ascultăm muzica de pe disc, însă nu putem grava noi înşine muzică pe
disc. În cazul hardiscului putem atît să citim date de pe el, cît şi să scriem noi înşine
date noi, eventual ştergîndu-le pe cele vechi.

FORMATAREA  HARDISCULUI

Înainte de a putea folosi un hardisc el trebuie formatat, lucru care se face de obicei
atunci cînd am cumpărat un hardisc nou, dar pe care putem să-l repetăm atunci cînd
dorim să ştergem complet toate datele de pe hardisc, pentru că acesta să fie "ca nou".
Formatarea este procesul prin care un hardisc este făcut apt pentru a putea fi scrise
date pe el.

Pentru a înţelege mai bine necesitatea formatării hardiscului vom apela la o analogie.
Să presupunem că sîntem proprietarii unei librării şi dorim să facem pe hîrtie un
inventar care să conţină titlurile cărţilor, data la care au fost achiziţionate de librărie,
numărul de exemplare din fiecare titlu, editura care a publicat fiecare titlu, raftul din
magazie unde este depozitat stocul de volume pentru un anumit titlu, precum şi alte
date utile. Cea mai eficientă metodă este să trasăm pe hîrtie cu creionul un tabel în care
să punem fiecare titlu pe un rînd, iar coloanele tabelului să conţină datele pe care dorim
să le ştim despre el (data achiziţionării, editura, preţul, stocul de volume, locul în
magazie, etc.). În acest fel ne asigurăm că păstrăm o evidenţă clară a tuturor cărţilor din
magazie şi ne va fi uşor să le administrăm în mod corespunzător. Trasarea tabelului pe
hîrtie reprezintă în fapt "formatarea" hîrtiei, adică pregătirea ei pentru scrierea de date
în aşa fel încît datele să fie ordonate şi uşor de găsit în cazul în care avem nevoie de
ele. După completarea tabelului ne va fi deci foarte uşor să găsim un anumit titlu şi vom
putea modifica foarte simplu datele care îl privesc (nr. de exemplare adăugate în
magazie, scăderea preţului, mutarea locului în care se află stocul). În mod similar SO
trebuie să formateze hardiscul (care are rol de "hîrtie" virtuală) pentru ca să poată să
ţină evidenţa datelor stocate pe el, iar utilizatorul să le poată accesa extrem de rapid
atunci cînd are nevoie de ele.

Scrierea datelor de către diversele softuri trebuie făcută foarte precis şi ca urmare este
nevoie ca suprafaţa hardiscului să fie "împărţită" în diviziuni care să fie recunoscute de
SO, în aşa fel încît acesta să ştie care sînt porţiunile deja ocupate cu date şi care sînt
porţiunile libere unde pot fi scrise date noi. Împărţirea nu se face la nivel fizic, adică nu
sînt trasate nici un fel de şanţuri pe suprafaţa hardiscului, ea se face la nivel "logic"
(virtual, nefizic), marcajele de delimitare fiind făcute tot prin magnetizarea suprafeţei
hardiscului. Diviziunile în cauză se numesc piste şi sectoare. O pistă este o fîşie
(bandă) concentrică care are un aspect asemănător cu acela al unei melodii de pe un
disc de vinil. Spre deosebire de acestea din urmă, pistele de pe un hardisc sînt
împărţite la rîndul lor în sectoare. Dacă ne închipuim că sînt trasate nişte linii drepte (ca
nişte raze) pornind din centrul hardiscului către periferia acestuia, atunci un sector este
porţiunea dintr-o pistă care se găseşte între două "raze" consecutive. Un sector al
hardiscului are deci un perimetru format din două linii drepte egale (porţiuni din raze) şi
două arcuri de cerc inegale (porţiuni din marginile circulare care delimitează pista), fiind
identic în privinţa aspectului cu figura geometrică numită chiar "sector de cerc".
Formatarea hardiscului (sau a unei dischete) are ca rezultat "apariţia" unui număr de
piste şi de sectoare care variază ca număr în funcţie de capacitatea de stocare a
hardiscului.

STOCAREA  DATELOR  PE  HARDISC

Pentru ca munca de stocare şi de căutare a datelor de către utilizator să fie mai uşoară
şi mai intuitivă, administrarea datelor de către sistemul de operare se face respectînd
nişte principii ierarhice (de subordonare). Pentru ca noţiunile prezentate să fie înţelese
mai uşor, vom apela la analogia dintre hardisc şi un birou. Să presupunem că dorim să
căutăm în birou ultima chitanţă primită la achitarea abonamentului la internet prin cablu
al firmei noastre, pentru a vedea cînd va trebui să reînnoim abonamentul. Vom
deschide sertarul în care ţinem toate documentele referitoare la plăţi (impozite,
abonamente, cheltuieli diverse), vom căuta şi apoi vom scoate dosarul care conţine
chitanţe primite pentru plata abonamentelor (cablu, ziare, etc.) şi în final vom găsi
chitanţa căutată. Astfel, dacă sîntem o persoană ordonată vom putea să găsim chitanţa
în foarte scurt timp. În mod similar cu exemplul de mai sus putem să ne ordonăm datele
de pe hardisc în aşa fel încît să găsim foarte uşor ceea ce căutăm.

Sistemul de operare ordonează datele grupîndu-le în nişte "containere" (recipiente) care

pot fi puse unul în altul, la fel cum un geamantan mic poate fi pus în unul mai mare.
Hardiscul este containerul principal (cel mai mare) şi el poate fi împărţit în containere
mai mici numite partiţii sau volume ("partitions - volumes"). Fiecare partiţie va conţine
containere mai mici numite dosare ("folders" în lb. engleză), iar acestea la rîndul lor vor
conţine containere mai mici numite file ("files" în lb. engleză). Putem să apelăm din nou
la analogia hardisc - birou. Un birou are mai multe sertare, în fiecare sertar se află mai
multe dosare, care la rîndul lor conţin mai multe file de hîrtie. Un hardisc are mai multe
partiţii, fiecare partiţie conţine mai multe dosare, care la rîndul lor conţin mai multe file.
Corespondenţa dintre elementele folosite în analogie este clară, birou = hardisc, sertar
= partiţie, dosar = dosar, filă = filă. Această prezentare a modului de stocare a datelor în
mod ierarhic (partiţie - dosar - filă) a fost simplificată la maximum pentru a fi mai uşor de
înţeles. În realitate lucrurile sînt un pic mai complicate, dar nu foarte mult. Astfel, o
partiţie poate conţine dosare (care la rîndul lor conţin file), dar poate conţine şi file
separate, neincluse în dosare. Pe de altă parte un dosar poate conţine înăuntrul lui atît
file, cît şi dosare. Dosarele conţinute într-un alt dosar pot fi denumite "subdosare" ale
acestuia, dar în limbajul obişnuit sînt denumite simplu tot "dosare". Chiar şi în cazul unui
birou putem observa că un sertar poate conţine atît dosare cît şi file disparate, iar un
dosar poate conţine la rîndul său atît file, cît şi alte dosare.

Hardiscul poate fi deci asemănat cu un birou în care ne ţinem documentele, birou în

care putem depozita documente noi (în limita spaţiului disponibil) şi din care putem
scoate documentele de care nu mai avem nevoie pentru a le arunca. Atunci cînd avem
nevoie de un document din birou, îl căutăm deschizînd sertarele şi apoi dosarele în care
ne ţinem de obicei documentele. Pentru că acest lucru să fie mai uşor punem nişte
etichete pe dosare (şi eventual şi pe sertare) care să ne uşureze munca de căutare.
Vom denumi diferitele dosare cu nume sugestive ca "Rapoarte", "Chitanţe", "Contracte",
etc. şi în acest fel vom căuta un anumit document numai în dosarul în care se
încadrează după conţinutul său. Datele care sînt stocate pe hardisc de către SO sînt
"puse" în nişte locuri de pe suprafaţa magnetizabilă pe care utilizatorul nu le cunoaşte şi
nici nu are nevoie să le cunoască. Datele sînt stocate sub formă de succesiuni de biţi
(de valoare 1 sau 0) care reprezintă porţiuni de pe suprafaţa hardiscului care sînt
magnetizate (1) sau nemagnetizate (0). Atît forma de stocare a datelor cît şi locul în
care sînt puse pot fi înţelese cel mai bine de o maşină (calculator) şi nu de om. Acesta
din urmă poate însă să găsească datele cu uşurinţă folosind interfaţă grafică pusă la
dispoziţie de SO şi poate pune "etichete" cu nume sugestiv pe partiţii, dosare şi file
pentru a le găsi mai uşor. Hardiscul este deci un fel de birou în care nu căutăm propriu-
zis documentele care ne trebuie, ci îi indicăm unui asistent unde sînt ele, iar acesta ni le
aduce. Sistemul de operare este asistentul care are o funcţie dublă şi anume aceea de
depozitare a documentelor şi de găsire a lor în caz de nevoie.

TASTATURA

Pentru a putea folosi SO Windows trebuie să ne obişnuim cu instrumentele de

interacţionare cu calculatorul, cele cu ajutorul cărora îl instruim care sînt comenzile pe
care dorim să le execute. Tastatura şi mausul sînt două dispozitive folosite în
permanenţă în lucrul cu calculatorul, pentru că pe moment ele sînt singurele ce ne
permit să comunicăm şi să interacţionăm cu el (folosirea vocii pentru a da comenzi
calculatorului se află încă în stadiu experimental).

PREZENTARE

Tastatura este un dispozitiv a cărui folosire este extrem de simplă, fiind necesar doar să
apăsăm pe butoanele ei (numite "taste") la fel cum am face în cazul unei maşini de
scris. Butoanele unei tastaturi sînt împărţite în mai multe grupuri (de obicei patru) în
funcţie de rolul lor.

Cel mai important grup este cel care ocupă cea mai mare parte a tastaturii şi conţine
atît taste a căror apăsare produce apariţia pe ecranul monitorului a unor litere (Q, W, E,
etc.), cifre (1, 2, 3, etc.) sau simboluri (@, #, etc.), cît şi taste speciale (Enter, Shift,
Control, Alt, etc.) a căror funcţionalitate variază în funcţie de programul folosit.

Deasupra grupului principal se află un şir de taste numite "funcţionale" (F1, F2, F3, etc.)
al căror rol este să lanseze în mod direct comenzi pentru calculator, comenzi care sînt
diferite în funcţie de softul pe care îl folosim la un anumit moment. Ele sînt folosite
foarte mult în jocuri, dar şi alte softuri le pot pune în valoare. Tasta F1 este folosită de
multe programe pentru a lansa secţiunea de ajutor ("Help") inclusă în soft. În jocuri
tastele F5 şi F8 (sau altele) sînt folosite pentru a salva, respectiv încărca rapid
progresul jucătorului.

La dreapta grupului principal se află un grup împărţit în mai multe subgrupuri (de obicei
trei) şi care conţine taste folosite în principal pentru navigare pe ecran (tastele care au
desenate săgeţi pe ele, Tastele Page Up sau Page Down, etc.) dar şi unele taste cu
funcţii speciale (cum este tasta Delete).

La extremitatea (marginea) dreaptă a tastaturii se află un grup de taste care sînt folosite
în special pentru scrierea de cifre şi pentru efectuarea de operaţii aritmetice (adunare,
scădere, împărţire, înmulţire), tastele fiind aşezate foarte comod pentru lucrul cu mîna
dreaptă. O parte a tastelor din acest ultim grup are o funcţionalitate dublă, ele putînd fi
folosite şi pentru navigare.

Unele taste (Shift, Ctrl, Alt, Windows) sînt prezente în dublu exemplar şi sînt aşezate
simetric faţă de axul tastaturii, ambele taste avînd de obicei aceeaşi funcţionalitate.
Unele softuri (de ex. jocurile) profită de faptul că o tastă este prezentă în două
exemplare şi specifică cîte o comandă separată care să fie executată la apăsarea tastei
drepte, respectiv stîngi.

Tastaturile mai noi au o serie de butoane care sînt incluse special pentru a fi folosite cu
aplicaţiile multimedia (redarea de filme şi muzică) sau pentru navigarea pe internet. Ele
nu vor fi luate în discuţie aici pentru că aşezarea lor nu este supusă nici unui standard,
ele fiind grupate după criteriile de ergonomie ale companiei producătoare a tastaturii.
Pot exista astfel taste pentru pornirea/oprirea redării de muzică, pentru creşterea sau
scăderea volumului audio, pentru lansarea programului de poştă electronică, etc.

Caracterul alfanumeric (literă, cifră, simbol) care poate fi scris cu ajutorul unei taste este
imprimat pe tasta respectivă şi poate fi pus în evidenţă cu ajutorul unui editor de text (de
ex. Notepad, inclus în SO Windows) cu care deschidem un document nou şi începem
să apăsăm pe taste. Anumite taste permit scrierea a două caractere alfanumerice
distincte, dintre care unul apare dacă apăsăm tasta în mod obişnuit, iar celălalt doar
dacă se apasă şi tasta Shift împreună cu tasta în cauză.

TASTELE  SPECIALE

Tastele speciale nu produc apariţia nici unui caracter alfanumeric la apăsarea lor, ci au
funcţia de a lansa direct comenzi în cazul în care sînt apăsate singure sau în cadrul
unei combinaţii cu alte taste. Ele sînt următoarele :

ENTER : Este cea mai mare tastă şi are de obicei o formă caracteristică, aceea a literei
"L" privită în oglindă. Tasta Enter are în principal rolul de a lansa în execuţie softurile,
dar şi de a determina calculatorul să execute o comandă importantă care este
specificată de programul care se află în funcţiune în momentul respectiv. Tasta Enter
are într-o mare măsură aceeaşi funcţionalitate ca şi butonul stîng al mausului. În cazul
editării de text, apăsarea tastei Enter duce la crearea unui paragraf nou de text, aşezat
sub cel curent.

BACKSPACE : Se găseşte de obicei deasupra tastei Enter şi are rolul de a şterge

ultimul caracter (literă, cifră, etc.) scris în cadrul unui text. Dacă este ţinută apăsată ea
va determina ştergerea tuturor caracterelor aflate la stînga cursorului.

SHIFT : Este o tastă dublă, cea dreaptă găsindu-se de obicei sub tasta Enter, iar cea
stîngă pe acelaşi rînd, însă la marginea stîngă a tastaturii. Tasta Shift este cel mai des
utilizată pentru scrierea de litere majuscule, pentru aceasta trebuind să apăsăm în
acelaşi timp tasta Shift (indiferent care din ele) şi tasta literei în cauză.

CONTROL (CTRL) : Este o tastă dublă, cea dreaptă găsindu-se de obicei sub tasta
Shift, iar cea stîngă pe acelaşi rînd, însă la marginea stînga a tastaturii. Tasta Ctrl este
cel mai des utilizată pentru comenzi care sînt lansate în execuţie la apăsarea unei
combinaţii de taste.

ALT : Este o tastă dublă care se găseşte pe rîndul cel mai de jos al tastaturii la ambele
capete ale unei taste alungite ("Spacebar"). Tasta Alt este cel mai des utilizată pentru
activarea barei de meniuri a ferestrelor programelor, dar şi pentru comenzi care sînt
lansate în execuţie la apăsarea unei combinaţii de taste.

WINDOWS (WIN) : Este o tastă dublă avînd desenat pe ea logoul ("simbolul") SO

Windows, care se găseşte pe rîndul cel mai de jos al tastaturii, lîngă tastele Alt. Tasta
Windows este cel mai des utilizată pentru comenzi care sînt lansate în execuţie la
apăsarea unei combinaţii de taste. Ea lansează şi meniul de pornire Windows, cel care
ne permite accesul la rapid la funcţii şi secţiuni ale SO, dar şi la programele instalate pe
calculator.

TASTA PENTRU MENIUL CONTEXTUAL : Este situată între tastele Win şi Ctrl din
partea dreaptă. Apăsarea ei duce la apariţia unui meniu contextual care constă dintr-o
lista de comenzi utile, listă care este specifică fiecărui soft în parte. Denumirea vine de
la faptul că lista de comenzi afişată depinde de contextul specific al activităţii
desfăşurate la un moment dat, comenzile fiind diferite în funcţie de programul folosit. De
exemplu dacă folosim un editor de text meniul contextual permite accesul rapid la
comenzile de copiere, decupare, lipire, salvare a textului.

ESCAPE (ESC) : Este tasta aflată de obicei în colţul din stînga-sus al tastaturii. Tasta
Esc are într-o anumită măsură o funcţionalitate opusă celei a tastei Enter, ea
permiţîndu-ne să evităm executarea unei comenzi în situaţia în care nu sîntem siguri că
am făcut alegerea cea mai bună. Numele tastei este sugestiv, "escape" însemnînd
fugă, evitare a unei situaţii. Apăsînd tasta Esc ne întoarcem la o situaţie în care putem
să cîntărim încă o dată decizia pe care dorim să o luăm în privinţa unei anumite
comenzi. De exemplu atunci cînd instalăm un soft, tasta Esc ne permite să revizuim
deciziile luate asupra componentelor acestuia pe care dorim să le instalăm, înainte de a
declanşa procesul de instalare propriu-zis. În jocuri tasta Esc permite afişarea unui
meniu cu opţiuni sau chiar a meniului principal al jocului.

TAB : Tasta este aflată la marginea stîngă a tastaturii şi are desenate pe ea două săgeţi
îndreptate în direcţii opuse. Tasta Tab este folosită în principal pentru navigarea rapidă
între elementele importante ale ferestrei unui soft (de ex. atunci cînd avem de ales între
mai multe opţiuni şi dorim să trecem rapid de la o opţiune la alta fără a folosi mausul)
sau între legăturile conţinute într-o pagină web.

SPACEBAR (BARA DE SPAŢIU) : Este tasta lungă aflată pe rîndul cel mai de jos al
tastaturii. Este folosită exclusiv pentru introducerea de spaţii goale în texte, de exemplu
atunci cînd dorim să despărţim cuvintele dintr-o frază. Datorită mărimii şi aşezării ei este
folosită şi în foarte multe jocuri, pentru că este uşor de apăsat fără a ne desprinde ochii
de pe ecran. Se foloseşte şi de către programele multimedia, ea permiţînd pauzarea
redării şi repornirea ulterioară.

CAPS LOCK : Este aflată pe rîndul cel mai din stînga al tastaturii, între tastele TAB şi
SHIFT. Are funcţia de a zăvorî/fixa [lock] corpul de literă pe care îl folosim într-un text.
Tasta este activată prin apăsare şi din acest moment textul va fi scris cu majuscule.
Dezactivarea se face tot prin apăsarea pe tastă, ca urmare textul va fi scris cu litere
mici. În cazul în care tasta este activată se va aprinde un led (diodă luminescentă) aflat
în partea din dreapta-sus a tastaturii.

NUM LOCK : Determină care este funcţionalitatea tastelor aflate în grupul situat în
partea dreaptă a tastaturii, grup în care este situată şi tasta NUM LOCK. Tasta este
activată şi dezactivată prin apăsare. Atunci cînd tasta este activată (situaţia obişnuită)
grupul de taste din partea dreaptă este folosit pentru scrierea de cifre. În cazul în care
tasta este dezactivată, grupul de taste poate fi folosit pentru navigare, în mod similar cu
tastele navigaţionale. În cazul în care tasta este activată, se va aprinde un led aflat în
partea dreaptă sus a tastaturii. După încărcarea sistemului de operare tasta este de
obicei activată şi în consecinţă grupul de taste din dreapta poate fi folosit pentru
scrierea de cifre. Dacă însă nu e activată automat la pornirea SO poate apare impresia
că tastatura este defectă în momentul în care dorim să scriem cifre cu tastele din
dreapta. Soluţia este să activăm tasta apăsînd pe ea după încărcarea completă a SO,
în acest fel putînd să o folosim şi pentru a scrie cifre.

TASTELE  NAVIGAŢIONALE

Grupul tastelor navigaţionale este împărţit în două subgrupuri: tastele HOME, END,
PAGE UP, PAGE DOWN pe de o parte şi tastele direcţionale (care au desenate nişte
săgeţi pe ele) pe de altă parte. Sînt folosite pentru navigarea în cadrul ferestrelor
diverselor softuri sau în cadrul unei pagini de text. Tasta HOME ne duce la începutul
unui text, tasta END ne duce la sfîrşitul textului, tastele PAGE UP şi PAGE DOWN ne
urcă, respectiv ne coboară cu o pagină (ecran) în cadrul unui text. Tastele cu săgeţi
(stînga, dreapta, sus, jos) ne permit navigarea în cadrul unui text cu cîte un caracter la
stînga sau la dreapta, respectiv cu cîte un rînd în sus şi în jos.

DELETE : Este folosită pentru ştergerea unor elemente prezente în fereastra unui soft
(filele în Windows Explorer, mesajele de poştă electronică în Outlook Express, etc.), dar
cel mai frecvent este folosită pentru a şterge caracterele aflate la dreapta cursorului în
cadrul unei pagini de text. Poate fi folosită pentru ştergerea unui singur caracter (dacă o
apăsăm o singură dată) sau pentru ştergerea unui şir de caractere (dacă o ţinem
apăsată mai mult timp).

COMBINAŢIILE  DE  TASTE

Fiecare soft în parte are disponibile cîteva combinaţii de taste care permit lansarea unor
comenzi fără a mai apela la maus. Numărul posibil de combinaţii este foarte mare, în
general folosindu-se combinaţii de două sau trei taste. O combinaţie de două taste se
scrie sub forma tasta1 + tasta2 unde în loc de tasta1 şi tasta2 poate fi orice combinaţie
(de ex. Ctrl+A). Semnul + care apare între taste este o convenţie de scriere şi semnifică
faptul că tastele trebuie apăsate în acelaşi timp pentru ca să fie lansată în execuţie
comanda. Combinaţiile de taste trebuie să includă în mod obligatoriu o tastă specială
(Shift, Ctrl, Alt, etc.), dar celelalte taste pot fi atît taste speciale cît şi taste obişnuite
(tasta A, tasta C, etc.) sau funcţionale (F2, F6, etc.).

MAUSUL

PREZENTARE

Mausul este dispozitivul care ne permite o interacţionare mai directă, mai evidentă cu
calculatorul decît tastatura. Mausul poate fi privit în mod simbolic ca o extensie a mîinii
noastre "înăuntrul" calculatorului. Mîna noastră interacţionează cu mediul înconjurător şi
ne permite să intrăm în contact cu obiectele prezente în acesta. Putem astfel să arătăm
înspre un obiect, să-l luăm în mînă, să-l cercetăm, să-l mutăm dintr-o parte în alta, să-l
aruncăm. În mod similar, mausul ne permite să facem tot felul de operaţii cu obiectele
(file, icoane, ferestre, etc.) prezente în interfaţa grafică a sistemului de operare sau a
diverselor softuri. Putem să selectăm obiecte, să le inspectam, să le schimbăm locul (în
cadrul interfeţei grafice sau a sistemului de stocare) şi putem chiar să le schimbăm
dimensiunile (micşorarea sau mărirea ferestrelor).

Mausul clasic are un corp alungit, plat pe partea de jos şi bombat în partea de sus,
dimensiunile şi forma sa fiind alese în aşa fel încît el să poată fi cuprins uşor cu palma
mîinii. Forma lui (incluzînd şi firul de legătură cu calculatorul) aduce cumva cu a unui
şoarece, de unde şi denimirea lui, "mouse" însemnînd în engleză "şoarece". În
porţiunea din faţă a părţii de sus a mausului se găsesc două butoane şi o roată care pot
fi manipulate cu vîrfurile degetelor arătător şi mijlociu. Pe partea inferioară a unui maus
clasic (obişnuit) se găseşte o bilă de cauciuc. Mausurile mai noi nu mai folosesc bila de
cauciuc, ci un dispozitiv ce emite lumină.

Caracteristica principală a folosirii mausului este prezenţa pe ecranul calculatorului a

unui element grafic, numit cursor. Cursorul are în general forma unei săgeţi, dar în
anumite situaţii particulare poate lua şi alte forme (clepsidră, linie verticală, etc.) după
cum o cere fereastra softului care se află în prim plan în momentul respectiv. Cursorul
are o libertate de mişcare neîngrădită în limitele dimensiunilor ecranului, el putînd fi
mutat în orice parte a acestuia, pe orice traiectorie dorim.

Principiul de funcţionare al mausului constă în corelarea ("traducerea") mişcării acestuia

(ghidată de mîna noastră) cu mişcarea cursorului de pe ecran. Pentru aceasta este
utilizat un dispozitiv care se găseşte în interiorul mausului, care este fie optic, fie
mecanic. Dispozitivul mecanic (cel vechi, cu bilă) foloseşte doi mici cilindri ("role") aflaţi
în contact cu bila de cauciuc. Mausul se găseşte mereu în contact cu o suprafaţă plană,
deci poziţia sa poate fi descrisă cu ajutorul celor două coordonate şi anume X (abscisă)
şi Y (ordonată). Unul dintre cilindrii cu care se află în contact bila de cauciuc răspunde
de indicarea poziţiei mausului în raport cu coordonata X, iar celălalt în raport cu
coordonata Y. Dispozitivul de corelare a mişcării mausului cu cursorul combină
informaţiile primite de la cei doi cilindri şi de aici va rezulta poziţia cursorului pe ecran la
un moment dat. Dispozitivul optic foloseşte raza de lumină emisă la partea de jos a
mausului pentru a deduce mişcarea imprimată de către mînă, pe baza căreia se mută
corespunzător cursorul pe ecran.

FOLOSIRE

Folosirea propriu-zisă a mausului este foarte simplă şi nu necesită decît o perioadă de

adaptare care să ne permită să sesizăm în mod automat ("intuitiv") care este
amplitudinea mişcării pe care trebuie să o facem cu mausul pentru a muta cursorul pe o
anumită distanţă şi într-o anumită direcţie. La început folosirea mausului poate părea
dificilă, tocmai pentru că sîntem tentaţi să îl mişcăm prea mult, iar cursorul se "ascunde"
într-unul din colţurile ecranului şi nu-l mai vedem. Cu timpul însă vom învăţa că de fapt
mausul nu trebuie mişcat foarte mult, 2-3 cm în sus sau în jos permiţîndu-ne să atingem
cu cursorul marginile ecranului.

Secretul deprinderii rapide a modului optim de folosire a mausului este legat de felul în
care ghidăm mausul cu mîna noastră şi-i imprimăm astfel mişcarea dorită. Poziţia mîinii
care manipulează mausul este esenţială. Mausul trebuie manipulat cu "delicateţe", el nu
trebuie "sufocat". Cu alte cuvinte nu trebuie să aşezăm palma peste maus, ci lîngă el, în
spatele lui. Ghidarea mausului trebuie să se facă în principal cu ajutorul degetelor şi nu
cu al întregii mîini. Podul palmei drepte (sau stîngi, pentru stîngaci) trebuie aşezat pe
covoraşul mausului şi el este nu numai punctul de sprijin al mîinii, ci şi punctul fix care
ne va permite să imprimăm mişcări precise mausului. Căuşul palmei drepte trebuie să
acopere partea din spate a mausului, fără însă a intra în contact cu ea. Degetele
arătător şi mijlociu se poziţionează deasupra celor două butoane, fără a intra însă în
contact cu ele. Pulpa degetului mare trebuie se se afle în contact cu partea stîngă a
mausului. Pe partea dreaptă degetul inelar şi cel mic vin şi ele în contact (tot prin pulpa
lor) cu mausul. Punctele de contact ale degetelor mare şi inelar trebuie să se afle cam
la 1/3 din lungimea mausului, măsurată începînd cu partea din faţă, aproape de locul în
care se termină butoanele. Poziţia mîinii trebuie să fie naturală, în aşa fel încît mîna să
nu obosească foarte mult chiar şi după o folosire îndelungată a mausului.

Pentru a mişca cursorul pe ecran şi a-i imprima direcţia dorită trebuie să învăţăm să
mişcăm mausul în mod eficient. El trebuie să stea tot timpul în centrul covoraşului său,
iar laturile sale trebuie să fie paralele cu laturile covoraşului. Avînd podul palmei ca
punct de sprijin fix trebuie să începem să mişcăm mausul în sus şi în jos folosindu-ne
numai de degetele (mare, inelar şi mic) cu ajutorul cărora ţinem mausul. Degetele nu
trebuie să apese tare mausul, iar mişcarea trebuie realizată doar din articulaţiile
degetelor, fără a mişca podul palmei de la locul său. Vom observa că putem realiza
foarte uşor deplasarea cursorului de la partea de jos la cea de sus a ecranului.

Urmează să încercăm deplasarea cursorului de la marginea dreaptă la cea stîngă a

ecranului. De această dată mişcarea se va realiza din articulaţia mîinii ("poignet")
păstrînd în continuare podul palmei ca punct de sprijin fix. Se va continua cu deplasarea
cursorului în cele patru colţuri ale ecranului. Un ultim exerciţiu este deplasarea
cursorului în cerc (în sens orar şi antiorar) cît mai aproape de marginile ecranului, fără a
mişca podul palmei de la locul său. Această mişcare circulară este complexă şi este
realizată ajutîndu-ne atît de articulaţiile degetelor cît şi de articulaţia mîinii.

În timpul folosirii de zi cu zi a mausului, podul palmei este ţinut în general sprijinit de

covoraşul mausului şi este relativ fix, el putînd fi mişcat pe distanţe scurte pentru a nu fi
suprasolicitată articulaţia mîinii atunci cînd dorim să imprimăm o mişcare amplă
cursorului. Trebuie însă evitată ridicarea mausului de pe covoraş în mod frecvent,
pentru că acest lucru duce la obosirea mîinii. O altă greşeală care se face des de către
începători este rotirea mausului în jurul unei axe perpendiculare pe centru său, existînd
credinţa că în acest fel cursorul se va deplasa la stînga sau la dreapta.

Folosirea corectă şi eficientă a mausului implică însă păstrarea sa în centrul covoraşului

(sau un pic mai sus faţă de centru) şi avînd laturile paralele cu ale acestuia. Evident că
în lucrul de zi cu zi mausul nu rămîne tot timpul în centrul covoraşului şi de asemenea el
este rotit (foarte puţin) în jurul unei axe perpendiculare cînd îl manipulăm, fără ca aceste
lucruri să reprezinte nişte greşeli, ele fiind semne ale unei folosiri obişnuite. Fiecare
utilizator va învăţa cu timpul în mod intuitiv care sînt mişcările pe care trebuie să le facă
cu mausul în aşa fel încît mişcarea cursorului să fie cea dorită, iar mîna să nu
obosească prea repede.

BUTOANELE  ŞI  ROATA

Butoanele mausului sînt de obicei în număr de două, cel stîng şi cel drept. Butonul stîng
este butonul principal şi are o funcţionalitate întrucîtva asemănătoare cu tasta Enter,
adică este folosit pentru a lansa în execuţie comenzi. Modul de apăsare a butonului
stîng necesită şi el o perioadă de adaptare, pentru că este de două feluri, în funcţie de
activitatea pe care o desfăşurăm. De exemplu atunci cînd efectuăm selectarea unui
obiect apăsăm o singură dată pe buton şi această manevră se numeşte clic simplu (sau
numai clic). Atunci cînd dorim să lansăm în execuţie un program este însă nevoie să
efectuăm două apăsări succesive într-un interval de timp scurt. Manevra aceasta se
numeşte dublu-clic şi trebuie exersată înainte de a ne deveni familiară. Butonul drept al
mausului este butonul secundar şi are o funcţionalitate întrucîtva asemănătoare cu tasta
pentru meniul contextual, adică este utilizat pentru a afişa un meniu de comenzi
specifice unui anumit soft.

Roata mausului este numită roata de derulare ("scroll") şi este manipulată în sus şi în
jos cu ajutorul degetului arătător. Funcţionalitatea ei este asemănătoare cu a tastelor de
navigare (cele cu săgeţi în sus şi în jos sau tastele Page Up şi Page Down) şi ne
permite de exemplu derularea în sus sau în jos a unui text pe ecran.

PORNIREA  CALCULATORULUI

Pentru a putea să folosim calculatorul va trebui să pornim cele două componente

principale ale sale: unitatea centrală (calculatorul propriu-zis) şi monitorul. Pornirea
acestora se face de la butoanele speciale existente pe partea lor frontală (din faţă),
butoane care sînt cele mai mari şi au un comutator stilizat (un cerc străpuns de o linie,
desen care reproduce aspectul comutatoarelor mai vechi) imprimat deasupra lor. În
momentul în care apăsăm pe butonul de pornire al unităţii centrale se aude un zgomot
caracteristic (produs de ventilatoarele şi hardiscul care încep să funcţioneze) şi de
asemenea se aprinde pentru scurt timp un led roşu, lucru care ne indică începerea
activităţii din partea hardiscului. Imediat după aceasta pornim şi monitorul apăsînd pe
butonul său de pornire. E recomandat ca monitorul să fie lăsat apoi în stare de veghe
[standby] şi nu închis, caz în care se va aprinde singur la următoarele porniri ale
calculatorului. De fapt şi calculatorul poate fi lăsat în stare de veghe, avantajul fiind că la
"trezirea" lui din repaus putem relua lucrul de unde l-am lăsat, fără să mai fie nevoie să
repornim programele folosite.

După pornirea calculatorului este iniţiată secvenţa de autotestare ("Power-On Self Test"
- POST) în care se verifică automat dacă principalele componente materiale (memorie,
hardisc, etc.) funcţionează corect. Dacă nu sînt sesizate defecţiuni, atunci calculatorul
va iniţia secvenţa de butare [boot] şi va încerca încărcarea sistemului de operare (SO).
Toate aceste operaţiuni efectuate de calculator sînt enumerate pe ecranul monitorului,
este adevărat într-o succesiune foarte rapidă. Dacă încărcarea SO a fost iniţiată, vedem
că apare pentru scurt timp un ecran pe care se află fie logoul SO, fie un mesaj de bun
venit. În finalul secvenţei de butare, sistemul de operare este încărcat complet şi apare
pe ecran suprafaţa de lucru, numită "birou" [desktop].

BIROUL  (SUPRAFAŢA  DE  LUCRU)

Biroul [desktop] sistemelor de operare de tip Windows constă dintr-un cîmp care ocupă
cea mai mare parte a ecranului şi pe care se află nişte icoane (pictograme, imagini
mici). Este deci vorba de o suprafaţă de lucru virtuală, concepută în aşa fel încît să fie
asemănătoare în funcţionalitate cu suprafaţa de lucru materială a unui birou. Atunci cînd
lucrăm stînd la un birou, scoatem din sertarele acestuia lucrurile pe care le folosim cel
mai frecvent şi le aşezăm pe suprafaţa lui într-o ordine care să ne permită accesul cît
mai rapid la ele. În mod similar SO ne permite să îi configurăm suprafaţa de lucru a
biroului virtual în aşa fel încît să avem acces rapid la programele (softurile) pe care le
folosim cel mai des. În cazul suprafeţei de lucru a biroului virtual, noi de fapt nu
"scoatem la suprafaţă" programele (softurile) cu care lucrăm cel mai frecvent, ci
aducem la îndemîna noastră nişte elemente numite "scurtături" [shortcuts], care permit
lansarea în execuţie a programelor.

Suprafaţa de lucru (numită de obicei "Birou" în rumînă şi "Desktop" în engleză) este

folosită în special pentru a depozita scurtături către programele folosite frecvent, însă
funcţionalitatea ei nu se opreşte aici. Ea este de fapt un dosar aflat la adresa C:\Users\
Utilizator\Desktop şi ca orice dosar poate conţine subdosare şi file cu care pot fi făcute
operaţiunile obişnuite de copiere, decupare, ştergere, redenumire.

SCURTĂTURILE

GENERALITĂŢI

Lansarea în execuţie a unei file de orice tip (text, video, filă executabilă) se realizează
făcînd dublu-clic pe fila în cauză, bineînţeles după ce am reperat-o folosind programul
Windows Explorer în multitudinea de dosare şi file aflate pe hardisc. Căutarea unei file
pe hardisc necesită un timp pe care l-am putea folosi mai eficient în alt fel şi de aceea a
fost inventată scurtătura [shortcut], definită ca o filă specială de mici dimensiuni ce
conţine calea de acces specifică spre o filă de pe hardisc, adică adresa acesteia pe
hardisc.

O scurtătură are ca element grafic definitoriu o icoană [icon] care are în colţul din
stînga-jos o mică săgeată. Făcînd dublu-clic pe scurtătura către o anumită filă (program,
melodie, etc.) o vom lansa instantaneu în execuţie, de unde rezultă că scurtătura nu
este decît un declanşator [trigger] a cărui funcţie este asemănătoare cu a unui buton
care porneşte un aparat electronic (radio, etc.). Scurtătura poate fi asemănată cu
telecomanda de la televizor, pentru că deşi este posibil să deschidem televizorul de la
butonul de pe carcasa lui, este mult mai comod să îl deschidem folosind telecomanda.
Scurtăturile pot fi create, şterse şi apoi create din nou fără ca acest lucru să aibă vreo
influenţă asupra programelor pe care le lansează în execuţie. Modul de creare şi
administrare a scurtăturilor este aproape identic în Windows XP, Vista şi 7, puţinele
lucruri modificate între cele trei versiuni fiind de natură superficială. Pentru a înţelege
mai bine metodele de creare şi administrare a scurtăturilor vom apela la nişte exemple
practice.

CREAREA UNEI SCURTĂTURI

Să creăm pentru început pe birou [desktop] o scurtătură către programul "Windows

Explorer", care este un explorator de file instalat de Windows. Facem clic dreapta pe
suprafaţa de lucru şi în meniul care apare facem clic pe opţiunea "New". Va apare un
nou meniu şi în acesta facem clic pe opţiunea "Shortcut". Va apare un "vrăjitor"
("wizard"), care este definit ca o succesiune de ferestre avînd opţiuni predefinite ce ne
ajută să ne îndeplinim un anumit scop, în acest caz acela de creare a unei scurtături. În
această primă fereastră a vrăjitorului se vede un cîmp în care putem completa adresa
filei către care dorim să punem scurtătura. În cazul nostru adresa este C:\WINDOWS\
EXPLORER.EXE, dar pentru că este greu să ţinem minte adresa tuturor programelor nu
o vom completa, ci vom căuta fila pe hardisc făcînd clic pe butonul "Browse"
("Răsfoieşte/Explorează") care se află sub cîmp. Va apare o fereastră de explorare
(răsfoire) a conţinutului hardiscului în care va trebui să facem dublu-clic pe dosarul
Windows, pentru ca în acest fel dosarele şi filele conţinute în el să fie afişate. În
Windows XP nu vom vedea de la început dosarul Windows şi va trebui să facem clic pe
semnul (+) de lîngă My Computer, apoi pe semnul (+) de lîngă partiţia C: şi în fine să
facem clic pe dosarul Windows pentru a-l deschide complet. Derulăm conţinutul
dosarului cu ajutorul barei de derulare orizontale (Win ME) sau verticale (Win XP) a
ferestrei sau cu ajutorul rotiţei de derulare a mausului. În momentul în care am văzut fila
EXPLORER.EXE (sau doar EXPLORER, dacă extensiile nu sînt afişate de către SO)
facem clic simplu (nu dublu) pe ea şi apoi facem clic pe butonul "Open" (butonul "OK" în
cazul Win XP) al ferestrei. Fereastra de explorare se va închide şi ne vom întoarce la
fereastra vrăjitorului în care se află deja completată adresa filei către care dorim să
creăm scurtătura. Facem clic pe butonul "Next" şi va apare cea de-a doua fereastră a
vrăjitorului, în care ni se cere să alegem un nume pentru scurtătură şi ne este propus
chiar numele filei (EXPLORER.EXE). Putem să acceptăm acest nume, dar este mai
indicat că scurtăturile să nu aibă extensie, pentru ca să nu le confundăm cu filele
propriu-zise. Scriem deci "Windows Explorer" (fără ghilimele) în cîmpul din fereastră şi
apoi facem clic pe butonul "Finish".

Procesul de creare a scurtăturii s-a încheiat şi aceasta va apare pe suprafaţa de lucru.

Numele unei scurtături poate fi scris cu litere mici sau mari sau o combinaţie între
acestea şi poate fi în engleză sau orice altă limbă. Singurul detaliu important legat de
nume trebuie să fie uşurinţa cu care asociem scurtătura cu fila către care ne îndrumă.
De exemplu putem alege pentru scurtătura nou creată numele "Explorator de File" în
loc de "Windows Explorer" (WE).

ADĂUGAREA UNEI SCURTĂTURI ÎN  BARA DE LANSARE RAPIDĂ

Programul WE este folosit foarte des şi de aceea putem adăuga o scurtătură şi în bara
de lansare rapidă (element explicat în detaliu mai jos într-un capitol separat) în aşa fel
încît lansarea lui în execuţie să fie extrem de uşoară, fără a mai fi nevoie să ne
întoarcem la suprafaţă de lucru sau să apelăm la meniul de start. Pentru aceasta
selectăm scurtătura nou creată (facem clic simplu pe ea) şi apoi ţinînd apăsat butonul
stîng al mausului o "tragem" peste bara de lansare rapidă şi dăm drumul butonului
mausului cînd vedem că apare o liniuţă verticală în locul din bară în care dorim să
poziţionăm scurtătura. Procedînd în acest fel vom avea două scurtături către programul
"WE", una pe suprafaţa de lucru (birou) şi alta în bara de lansare rapidă.

MODIFICAREA ATRIBUTELOR UNEI SCURTĂTURI

Scurtătura nou creată pe suprafaţa de lucru poate fi modificată dacă facem clic dreapta
pe ea pentru a face să apară un meniu. Facem clic pe opţiunea "Properties" (cea mai
de jos) din meniu şi va apare o multifereastră cuprinzînd ferestrele "General" şi
"Shortcut" (în Windows XP apare şi fereastra "Compatibility" care este pentru utilizatorii
avansaţi).

În fereastra "Shortcut" putem aduce modificării scurtăturii în aşa fel încît să o facem mai
eficientă. Aceste modificări sînt facultative şi pot să lipsească, fără ca acest lucru să
afecteze funcţionalitatea scurtăturii. Cîmpurile şi butoanele prezente în fereastra
"Shortcut" sînt următoarele:

 "Target" ("ţintă") : ne arată fila către care "ţinteşte" scurtătura.

 "Start in" : ne arată dosarul în care se află fila pentru care a fost creată
scurtătura.
 "Shortcut key" : ne permite să asociem scurtătura cu o combinaţie de taste a
căror apăsare în acelaşi timp să fie similară cu un dublu clic făcut pe scurtătură.
Facem clic în cîmpul respectiv şi apăsăm o tastă, de exemplu "E". Vom vedea că
în cîmp a apărut combinaţia de taste "Ctrl+Alt+E" şi dacă vom apăsa pe taste
simultan, vom lansa programul "WE".
 "Run" : ne permite să indicăm dimensiunea iniţială a ferestrei programului lansat
prin scurtătură. Facem clic pe săgeata cu vîrful în jos din dreapta cîmpului şi
alegem una din opţiuni : "Normal" (fereastra obişnuită); "Maximized" (fereastra
care acoperă tot ecranul); "Minimized" (fereastra redusă la un buton în bara de
sarcini - "taskbar").
 "Comment" : este folosit la inserarea unui comentariu despre scurtătură,
comentariu care va apare într-un mic chenar colorat în galben în momentul în
care ducem cursorul mausului peste scurtătură. În cazul în care am creat o
scurtătură cu numele "WE", vom putea adăuga drept comentariu "Explorator de
File".
 "Find Target" : Dacă facem clic pe acest buton se va deschide WE tocmai la
dosarul care conţine fila către care este îndreptată scurtătura, iar fila însăşi va fi
selectată (evidenţiată cu o culoare de fundal).
 "Change Icon" : Dacă facem clic pe acest buton putem schimba icoana
(pictograma) scurtăturii. În cazul nostru scurtătura către WE are ca icoană un
calculator, ceea ce nu este cea mai adecvată reprezentare grafică a funcţiei WE.
Făcînd clic pe butonul "Change Icon" va apare o fereastră care conţine mai multe
icoane, dintre care putem alege una făcînd clic pe ea şi apoi apăsînd butonul
"OK". Pentru cazul nostru particular alegem pentru scurtătura către WE icoana
care reprezintă u dosar peste care se află o lupă, icoana care sugerează destul
de bine funcţia principală a WE şi anume cea de găsire a filelor pe hardisc. Deşi
butonul "Change Icon" este totdeauna prezent, funcţia lui este dependentă de
existenţa unor icoane alternative şi asta pentru că unele file nu au decît o singură
icoana disponibilă.
În fereastra "General" sînt prezentate cîteva caracteristici ale scurtăturii (dimensiune,
data creării, etc.). În Windows XP apare şi o a treia fereastra numită "Compatibility",
care ne permite să specificăm cîteva setări ce ne permit rularea programului către care
arată scurtătura, chiar dacă programul este ceva mai vechi şi iniţial nu a putut fi rulat
corespunzător pe Windows XP. După ce am terminat de făcut modificări asupra
scurtăturii nou create, facem clic pe butonul "OK" al multiferestrei pentru a o închide şi a
permanentiza modificările.

REDENUMIREA UNEI SCURTĂTURI

Scurtătura nou creată poate fi redenumită sau ştearsă. Pentru a-i schimbă numele,
facem clic dreapta pe ea şi apoi facem clic pe opţiunea "Rename" ("redenumeşte").
Denumirea scurtăturii va apărea pe un fundal albastru şi va fi delimitată de un chenar.
Scriem (tastăm) noua denumire şi după ce am terminat facem clic cu mausul pe
suprafaţa de lucru sau apăsăm tasta "Enter". Noua denumire o va înlocui automat pe
cea veche.

MUTAREA UNEI SCURTĂTURI

Cele mai utilizate scurtături sînt cele plasate în mod strategic pentru a mări
productivitatea în lucrul cu calculatorul şi anume cele prezente în meniul de start, în
bara de lansare rapidă sau pe suprafaţa de lucru. Putem crea un număr oricît de mare
de scurtături şi le putem plasa oriunde pe hardisc.

Mutarea unei scurtături se face foarte simplu, pentru că o scurtătură este o filă ca
oricare alta. Facem clic dreapta pe scurtătură şi apoi facem clic pe opţiunea "Cut"
("decupează"). Scurtătura va dispare de pe suprafaţa de lucru şi va fi stocată în
memoria calculatorului. Avem posibilitatea să o mutăm într-un alt loc de pe suprafaţa de
lucru sau chiar într-un alt dosar. Dacă facem clic dreapta pe o porţiune a suprafeţei de
lucru şi apoi facem clic pe opţiunea "Paste" ("lipeşte"), scurtătura va apare în noua
locaţie. Copierea unei scurtături se face similar cu mutarea ei, deosebirea fiind că iniţial
trebuie să facem clic pe opţiunea "Copy" şi nu "Cut". Atunci cînd lipim scurtătura copiată
în noua locaţie (de ex. în alt dosar), noi lipim de fapt o copie a acesteia, scurtătura
iniţială rămînînd la locul ei.

ARANJAREA SCURTĂTURILOR PE SUPRAFAŢA DE LUCRU

Aranjarea scurtăturilor pe suprafaţa de lucru se poate face automat sau manual. Pentru
a folosi aranjarea automată, facem clic dreapta pe suprafaţa de lucru şi alegem
opţiunea "Arrange icons" (numită "Arrange Icons By" în Win XP) pe care facem clic. Va
apare un meniu la dreapta celui existent deja şi în acesta va trebui să facem clic pe una
din opţiunile "By Name, Type, Size, Date" ("aranjare după nume, tip, dimensiune, data
creării"). Dacă bifăm opţiunea "Auto Arrange" (făcînd clic pe ea), poziţia scurtăturilor va
fi blocată, în aşa fel încît ele nu vor putea fi mutate manual decît dacă debifăm opţiunea
amintită. Aranjarea automată este foarte rapidă, însă rezultatele sale nu sînt tocmai
optime, scurtăturile fiind aranjate în două coloane la partea din stînga a ecranului. Ca
urmare este recomandată folosirea aranjării manuale.

Aranjarea manuală a scurtăturilor pe suprafaţa de lucru se poate face foarte comod prin
metoda "drag and drop" ("trage şi depune"). Pentru a muta o scurtătură trebuie să
facem mai întîi clic simplu pe ea pentru a o selecta. Apoi ţinem apăsat butonul stîng al
mausului şi mişcăm mausul ("tragem scurtătura") în aşa fel încît scurtătura să ajungă în
locul dorit de noi de pe suprafaţa de lucru, moment în care dăm drumul la butonul
mausului, iar scurtătura va rămîne în locul în care a fost mutată. Repetăm manevra cu
fiecare scurtătura de pe suprafaţa de lucru pînă cînd ajungem la rezultatul scontat din
punct de vedere ergonomic.

Este recomandat să nu avem mai mult de 10-15 scurtături pe suprafaţa de lucru (birou),
iar acestea să fie aranjate pe două rînduri orizontale la partea de sus a ei. Primul rînd
poate să conţină (de preferat în această ordine) scurtături către programele preinstalate
de Windows şi anume Internet Explorer, Windows Explorer, Outlook Express, Windows
Media Player, My Computer. Al doilea rînd poate să conţină programele instalate de noi
pe care le folosim cel mai frecvent (suita de birotică, editorul Html, programul de
monitorizare a temperaturii procesorului, etc.). Icoana containerulului de reciclare
("Recycle Bin" - coşul de gunoi) este bine să fie mutată în aşa fel încît să fie separată
de celelalte scurtături, de preferinţă în colţul din dreapta jos al suprafeţei de lucru. Dacă
facem clic dreapta pe suprafaţa de lucru şi apoi facem clic pe opţiunea "Line Up Icons"
(numită "Allign to Grid" în Win XP) icoanele vor rămîne la locurile în care le-am pus,
însă vor fi aliniate perfect unele cu altele pe orizontală şi verticală.

ŞTERGEREA UNEI SCURTĂTURI

Pentru a şterge o scurtătură facem clic dreapta pe ea şi apoi facem clic pe opţiunea
"Delete" ("şterge").

Scurtăturile de pe suprafaţa de lucru de care nu avem nevoie pot fi şterse trăgîndu-le

deasupra containerului de reciclare şi apoi dînd drumul butonului mausului. În cazul în
care scurtătura era către o filă executabilă (program) sîntem avertizaţi prin intermediul
unei miniferestre că ştergerea scurtăturii nu implică ştergerea programului în cauză.
Facem clic pe butonul "Yes" (numit "Delete Shortcut" în Windows XP) din minifereastra
de avertizare. Dacă dorim să ştergem mai multe scurtături dintr-o dată, va trebui să
ţinem tasta Ctrl apăsată şi apoi să facem clic pe fiecare scurtătură în parte pentru a o
selecta, consecinţa fiind că scurtăturile vor avea fundalul icoanelor colorat în albastru.
După terminarea selectării facem clic pe una din scurtături, ţinem butonul mausului
apăsat şi ducem scurtăturile deasupra cutiei de reciclare după care dăm drumul
butonului mausului. Toate scurtăturile selectate vor fi şterse.

OPERAŢIUNI SPECIALE CU SCURTĂTURILE ÎN WINDOWS XP

În Windows XP avem posibilitatea de a ascunde scurtăturile de pe suprafaţa de lucru

făcînd clic pe opţiunea "Show Desktop Icons", în acest fel debifînd-o (dezactivînd-o).
Dacă dorim să reafişăm scurtăturile, facem din nou clic pe opţiune şi scurtăturile vor
reapare în aranjamentul impus de noi. Tot în Windows XP există o opţiune specială în
meniul care apare atunci cînd facem clic dreapta pe o scurtătură şi anume "Pin to Start
menu" ("ataşează la meniul de start", în traducere literală "prinde cu o pioneză"). Dacă
folosim această opţiune (făcînd clic pe ea) scurtătura va fi ataşată la grupul de scurtături
către programele preferate, grup care se află în coloana din stînga a meniului de start.

BARA  DE  PROCESE  (TASKBAR)

Suprafaţa de lucru are la partea ei inferioară o bandă lată de 1 cm numită "bara de

sarcini" ("Taskbar") care conţine mai multe elemente distincte, a căror funcţionalitate va
fi explicată în detaliu. Numele barei vine de la faptul că ea ne permite să vedem şi să
administrăm procesele/sarcinile ("tasks") active la un anumit moment. Procesele sînt
activităţile pe care este însărcinat calculatorul să le desfăşoare la un moment dat cu
ajutorul softurilor ce se află în execuţie. Atunci cînd folosim calculatorul pentru a lucra
cu anumite softuri şi deschidem ferestre ale acestora, fiecare fereastră va avea un
"buton" în bara de sarcini. Acest buton va exista atîta timp cît este prezentă fereastra
respectivă, indiferent dacă este activă (aflată în prim plan) sau nu, şi indiferent dacă
ocupă tot ecranul (este maximizată) sau din contră nu ocupă nici o porţiune din acesta
(este minimizată). Butonul unei ferestre are o funcţie triplă şi anume el permite activarea
ferestrei (aducerea în prim plan), minimizarea sau maximizarea ferestrei şi în sfîrşit
închiderea ei. În acest mod noi putem modifica prioritatea unui proces (îl aducem în
prim plan sau îl ascundem în fundal) şi de asemenea îl putem termina (închidem
fereastra).

Bara de sarcini poate fi mutată în partea dreaptă sau stîngă a ecranului sau la marginea
de sus a acestuia, dacă nu ne convine poziţia prestabilită a ei. Ea poate fi de asemenea
ascunsă dacă avem nevoie de spaţiul pe care îl ocupă. Bara de sarcini poate fi
denumită prescurtat "probară".

Windows ME :

Pentru a muta bara va trebui să facem clic pe ea şi să ţinem apăsat butonul stîng al
mausului. Apoi mişcăm mausul în aşa fel încît cursorul să se poziţioneze pe una din
laturile ecranului, după care dăm drumul butonului pe care-l ţineam apăsat. Bara,
împreună cu toate elementele ei se va muta în noua locaţie. În situaţia în care avem
multe elemente (de ex. butoane ale unor ferestre, bare suplimentare) prezente în bară
putem să mărim înălţimea acesteia. Pentru a realiza acest lucru ducem cursorul
mausului peste marginea liberă a barei (cea care nu vine în contact cu limita ecranului),
apoi apăsăm şi ţinem apăsat butonul mausului. În final "tragem" de marginea barei pînă
la dimensiunea dorită de noi, cu menţiunea ca bara nu poate depăşi jumătate din
dimensiunea ecranului pe verticală sau pe orizontală (dacă bara e aşezată vertical).

Windows XP :

În Windows XP bara este iniţial "zăvorîtă/blocată" ("locked") adică ea nu poate fi mutată

sau redimensionată şi nici elementele pe care i le adăugăm nu vor putea fi mutate în
cadrul barei în poziţia preferată de noi. Dacă facem clic dreapta pe bară vom observa în
meniul care apare că opţiunea "Lock the Taskbar" este bifată, deci este în vigoare.
Pentru a "debloca" bara, deci pentru a putea să o redimensionăm sau să o mutăm, va
trebui să facem clic pe opţiunea amintită, lucru care va înlătura bifarea şi ne va permite
să ne personalizăm mediul de lucru după dorinţă, procedînd cum a fost explicat mai sus
pentru Windows ME.

BUTONUL  ŞI  MENIUL DE START (START MENU)

În partea din stînga a barei de sarcini se află butonul de start ("start button") pe care
dacă facem clic producem apariţia unui meniu (listă de opţiuni) numit evident "meniu de
start" ("start menu"). Dacă facem din nou clic pe butonul "Start", meniul va dispare.
Meniul de start ne oferă posibilitatea de a avea acces la unele secţiuni extrem de
importante ale sistemului de operare. Secţiunile meniului de start vor fi prezentate mai
jos cu caracteristicile lor particulare din Windows ME şi Windows XP.

Windows ME :

 Secţiunea "Shut Down" ("Închide Calculatorul") - ne oferă acces la opţiunile de

închidere completă a calculatorului ("shut down"), repornire ("restart") şi stand-by
("stare de veghe").
 Secţiunea "Log Off User" ("Deconectează utilizatorul curent") - ne permite să ne
deconectăm de la o reţea de calculatoare (în cazul în care calculatorul nostru se
află într-o astfel de reţea) sau să ne logăm la calculatorul nostru sub un alt nume
şi cu o altă parolă.
 Secţiunea "Run" ("Lansează în Execuţie") - ne permite să lansăm rapid în
execuţie o anumită filă (program executabil, filă text, etc.) de pe calculatorul
nostru.
 Secţiunea "Help" ("Ajutor") - ne permite să găsim răspunsuri la întrebările
noastre referitoare la funcţionarea sistemului de operare şi a aplicaţiilor
preinstalate o dată cu acesta.
 Secţiunea "Search" ("Căutare") - ne permite să găsim rapid o filă (sau un dosar)
existent pe hardiscul calculatorului. Ea ne permite de asemenea să găsim
paginile de pe internet care tratează anumite subiecte care ne interesează.
 Secţiunea "Settings" ("Reglaje") - ne permite să avem acces la opţiunile
avansate de configurare a sistemului de operare. Ea are cîteva subsecţiuni şi
anume : "Control Panel" (oferă acces la toate reglajele sistemului de operare),
"Dial-Up Networking" (permite crearea şi configurarea conectării la internet),
"Printers" (permite adăugarea şi configurarea unei imprimante), "Taskbar and
Start Menu" (permite configurarea barei de sarcini şi a meniului de start).
 Secţiunea "Documents" ("Documente") - ne permite să avem acces la dosarele
care conţin documentele la care lucrăm (sau pe care le deschidem) în mod
frecvent. Aceste dosare sînt în număr de două şi anume "My Documents"
("documentele mele") şi "My Pictures" ("pozele mele"). Tot în această secţiune
putem accesa rapid documentele pe care le-am deschis cel mai recent, sistemul
de operare afişînd o listă a acestora pe care o actualizează permanent în funcţie
de acţiunile noastre.
 Secţiunea "Programs" ("Programe - Softuri") - ne permite să avem acces la
scurtături către programele pe care le folosim cel mai frecvent. Scurtăturile sînt
grupate în mai multe dosare, unele conţinînd scurtături către programe
preinstalate de SO Windows, iar altele conţinînd scurtături către programele pe
care le-am instalat noi înşine.

Fiecare secţiune a fost prezentată aici pe scurt, urmînd ca funcţionalitatea ei să fie

detaliată într-un capitol special al manualului.

Windows XP:

În Windows XP meniul de start arată întrucîtva diferit de cel prezent în variantele

anterioare ale sistemului de operare, cu menţiunea că acei utilizatori cărora nu le
convine noul aspect pot reveni la vechiul aspect extrem de uşor.

Meniul este împărţit în două coloane, una colorată în alb (cea din stînga) şi alta colorată
în bleu (cea din dreapta). Coloana din stînga are trei secţiuni: superioară, mijlocie şi
inferioară. Secţiunea superioară conţine programele noastre preferate şi la ea putem
adăuga scurtături care vom rămîne în această coloană în mod permanent (sau pînă
cînd le vom şterge). Secţiunea mijlocie conţine programele folosite cel mai recent, lista
acestora fiind permanent actualizată de SO în aşa fel încît să cuprindă ultimele 6
programe folosite de noi (număr pe care îl putem schimba). Secţiunea inferioară ("All
Programs") oferă acces la un meniu extins care conţine dosare cu scurtături către
programe şi file de pe hardisc care au fost instalate o dată cu SO sau ulterior de către
utilizator. Ea este identică cu secţiunea "Programs" din meniul de start al versiunilor
anterioare de Windows. Coloana din dreapta are o singură secţiune (deşi există două
linii orizontale de demarcare) şi ea este de fapt Meniul de Start din versiunile anterioare
de Windows minus secţiunea "Programs" care a fost redenumita "All Programs" şi
mutată pe coloana din stînga.

Deasupra şi dedesubtul coloanelor se află două compartimente colorate în albastru.

Compartimentul superior conţine o poză pe care dacă facem clic se deschide o
fereastră în care putem defini conturile utilizatorilor sistemului de operare sau putem
aduce modificări acestor conturi. Compartimentul inferior conţine butoanele "Log Off"
("deconectează utilizatorul curent) şi "Turn Off Computer" ("închide calculatorul") a
căror funcţie este identică cu a opţiunilor similare prezente în meniul Windows ME.

CONFIGURAREA  BAREI  DE  PROCESE  ŞI  A  MENIULUI  DE  START

Bara de sarcini şi meniul de start pot fi personalizate de fiecare utilizator în funcţie de

preferinţele şi de necesităţile sale prin adăugarea de elemente (explicată mai jos) dar şi
prin cîteva opţiuni referitoare la afişarea barei sau a unora din elementele sale. Aceste
opţiuni pot fi vizualizate dacă facem clic-dreapta pe bară şi apoi din meniul care apare
facem clic pe opţiunea "Properties". Se va deschide o multifereastră numită "Taskbar
and Start Menu Properties". O multifereastră este o fereastră mai specială, care conţine
la rîndul ei mai multe ferestre, dintre care doar una poate fi vizibilă în prim plan. Vom
aduce o fereastră în prim plan făcînd clic pe titlul ei.

Windows ME:

Multifereastra "Taskbar and Start Menu Properties" conţine două ferestre numite
"General", respectiv "Advanced", care după cum le arată şi numele conţin opţiuni de
personalizare generale şi avansate. Opţiunile aflate în vigoare au o bifare prezentă în
căsuţa de lîngă titlul lor, iar opţiunile nefolosite au căsuţa goală. În cele două fereastre
bifăm (facem clic în căsuţa de lîngă nume) opţiunile pe care dorim să le folosim şi
înlăturăm bifarea (facem clic în căsuţa bifată) de la opţiunile pe care nu dorim să le
folosim. Aceste opţiuni sînt:

Fereastra "General" :

 "Always on Top" ("Mereu Deasupra") - Dacă opţiunea este selectată (căsuţa e

bifată), bara de sarcini va fi afişată mereu, inclusiv atunci cînd o fereastră ocupă
tot ecranul (mod "full screen"). În caz că opţiunea nu este selectată, atunci cînd
vom folosi un program în mod "full screen" bara va dispare, reapărînd atunci cînd
vom renunţa la modul "full screen" sau cînd vom minimiza programul. Un
exemplu de program care este recomandat să fie rulat în mod "full screen" este
programul de vizualizare a filelor video (filmelor).
  "Auto Hide" ("Ascunde [în mod] Automat") - Dacă opţiunea este selectată,
înălţimea barei de sarcini va fi redusă foarte mult pînă cînd bara nu mai este
vizibilă decît ca o fîşie extrem de îngustă prezentă la baza ecranului. Dacă dorim
să vedem din nou bara de sarcini va trebui să ducem cursorul mausului peste
această fîşie, adică în fapt să ducem cursorul mausului la baza ecranului.
Folosirea opţiunii de auto-ascundere este recomandată atunci cînd dorim să
avem la dispoziţie o suprafaţă cît mai mare din ecran pentru afişarea conţinutului
unei ferestre.
 "Show Small Icons în Start Menu" ("Afişează icoane mici în Meniul de Start") -
Dacă opţiunea este selectată, dimensiunile meniului de start se vor reduce la
jumătate prin folosirea de pictograme de dimensiuni mici.
 "Show Clock" ("Afişează Ceasul") - Dacă opţiunea este selectată, ceasul va fi
afişat în sertarul sistemului ("system tray"). În cazul în care avem multe icoane
prezente în sertar şi avem nevoie de spaţiu, putem debifa opţiunea de afişare a
ceasului.
 "Use Personalized Menus" ("Foloseşte Meniuri Personalizate"). Meniurile
personalizate au fost introduse o dată cu lansarea Windows ME şi sînt prezente
nu numai în sistemele de operare Windows apărute ulterior, dar şi în alte aplicaţii
precum Microsoft Office. Un meniu personalizat are proprietatea că afişează în
mod obişnuit doar acele opţiuni care au fost utilizate (pe care s-a făcut clic)
recent. Celelalte opţiuni pot fi şi ele afişate dacă se face clic pe săgeata cu vîrful
în jos care este prezentă la partea de jos a meniului. Prin această manevră
meniul va fi afişat în totalitate, dar opţiunile folosite în mod regulat sînt colorate în
aşa fel încît să iasă în evidenţă. Opiniile utilizatorilor cu privire la plusul de
ergonomie pe care îl aduc meniurile personalizate sînt împărţite, fiecare tabără
avînd argumente valabile. Autorul acestui manual (MunteAlb) le dezactivează
întotdeauna, adică nu le foloseşte.

Fereastra "Advanced" :

Are două secţiuni distincte şi anume "Start menu" şi "Start menu and Taskbar".

Secţiunea "Start Menu" ne permite să adăugăm elemente noi meniului de start

(scurtături către dosare sau file), să ştergem unele elemente deja prezente sau să
aranjăm elementele în ordine alfabetică. Pentru a adăuga o nouă scurtătură va trebui să
facem clic pe butonul "Add" şi apoi să urmăm etapele impuse de vrăjitorul specializat în
crearea unei noi scurtături. Acesta este identic cu cel prezentat la suprafaţa de lucru, cu
o mică deosebire şi anume prezenţa unei etape în care trebuie să specificăm dosarul
din meniul de start în care vrem să plasăm scurtătura. În fereastra de alegere a
dosarului facem clic pe unul din dosarele prezente în meniul de start şi apoi pe butonul
"Next". Există şi opţiunea să creăm un nou dosar dacă facem clic pe butonul "New
Folder". Va apare un nou dosar cu numele "Program Group (1) pe care putem să-l
redenumim după dorinţă. Pentru a şterge o scurtătură (sau mai multe) din meniul de
start, va trebui să facem clic pe butonul "Remove". Va apare o fereastră numită
"Remove Shortcuts/Folders" unde trebuie într-o primă etapă să alegem scurtătura (sau
dosarul cu scurtături) pe care dorim să o ştergem şi apoi într-o a doua etapă trebuie să
facem clic pe butonul "Remove" din josul ferestrei. După ce am terminat de şters toate
scurtăturile (dosarele) de care nu avem nevoie facem clic pe butonul "Close" pentru a
închide fereastra. Butonul "Advanced" ne permite cea mai uşoară metoda de
creare/ştergere şi administrare a scurtăturilor, metodă care este recomandată pentru
utilizatorii care ştiu să folosească Windows Explorer. Butonul "Re-Sort" (numit "Sort" în
Win XP) ne permite, în cazul în care îl apăsăm, să grupăm scurtăturile în ordine
alfabetică după prima literă a numelui lor. Din motive de păstrare a intimităţii personale,
putem să ştergem oricînd evidenţa documentelor accesate cel mai recent (lista care
conţine scurtături către ele), fără ca acest lucru să însemne ştergerea propriu-zisă a
documentelor respective. Va trebui să facem clic pe butonul "Clear" şi toate scurtăturile
în cauza vor fi şterse automat.

Secţiunea "Start menu and Taskbar" conţine un cîmp care prezintă o listă de opţiuni cu
privire la afişarea unora din elementele barei de sarcini şi a meniului de start. Bifăm
opţiunile pe care le dorim (facem clic în căsuţa goală de lîngă ele) şi înlăturăm bifarea
(facem clic în căsuţa bifată) la celelalte. Opţiunile sînt:

 "Display Favorites" (sau Logoff, Run) - afişează secţiunile respective ale meniului
de start.
 "Enable Dragging and Dropping" - permite configurarea meniului de start folosind
metoda "trage şi dă drumul" pentru mutarea scurtăturilor.
 "Expand Control Panel" (sau Dial-Up Networking, My Documents, My Pictures,
Printers) - permite extinderea secţiunilor respective în aşa fel încît tot conţinutul
lor să fie accesibil din meniul de start.
 "Display Shortcut Menu on right click" - permite afişarea unui meniu conţinînd
opţiuni de configurare a barei de sarcini şi a suprafeţei de lucru.
 "Enable moving and resizing" - permite mutarea şi redimensionarea barei de
sarcini.

Windows XP:

Multifereastra "Taskbar and Start Menu Properties" conţine două ferestre numite
"Taskbar", respectiv "Start Menu", care după cum le arată şi numele conţin opţiuni de
personalizare referitoare la bara de sarcini şi la meniul de start. Opţiunile aflate în
vigoare au o bifare prezentă în căsuţa de lîngă titlul lor, iar opţiunile nefolosite au căsuţa
goală. În cele două fereastre bifăm (facem clic în căsuţa de lîngă nume) opţiunile pe
care dorim să le folosim şi înlăturăm bifarea (facem clic în căsuţa bifată) de la opţiunile
pe care nu dorim să le folosim. Aceste opţiuni sînt:

Fereastra "Taskbar" :

 "Lock the Taskbar" ("Blochează Bara de Procese) - Dacă opţiunea este selectată
(căsuţa e bifată), bara de sarcini va fi blocată, adică nu o vom putea muta sau
redimensiona şi de asemenea nu vom putea să îi adăugăm elemente noi, cum
sînt de exemplu barele suplimentare.
 "Auto hide the Taskbar" ("Auto ascunde Bara de Procese") - Dacă opţiunea este
selectată, înălţimea probarei va fi redusă foarte mult pînă cînd bara nu mai este
vizibilă decît ca o fîşie extrem de îngustă prezentă la baza ecranului. Dacă dorim
să vedem din nou probara va trebui să ducem cursorul mausului peste aceasta
fîşie, adică în fapt să ducem cursorul mausului la baza ecranului. Folosirea
opţiunii de auto-ascundere este recomandată atunci cînd dorim să avem la
dispoziţie o suprafaţă cît mai mare din ecran pentru afişarea conţinutului unei
ferestre.
 "Keep the taskbar on top of other windows" ("Păstrează bara de sarcini în prim
planul tuturor ferestrelor deschise") - Dacă opţiunea este selectată, probara va fi
afişată mereu, inclusiv atunci cînd o fereastră ocupă tot ecranul (mod "full
screen"). În caz că opţiunea nu este selectată atunci cînd vom folosi un program
în mod "full screen" bara va dispare, reapărînd atunci cînd vom renunţa la modul
 "full screen" sau cînd vom minimiza programul. Un exemplu de program care
este recomandat să fie rulat în mod "full screen" este programul de vizualizare a
filelor video (filmelor).
 "Group similar taskbar buttons" (grupează butoanele similare din bara de sarcini)
- Dacă opţiunea este selectată, butoanele ferestrelor care aparţin aceluiaşi
program vor fi grupate sub formă de meniu. În bara de sarcini nu va fi prezent
decît un singur buton, care are titlul programului din care sînt deschise mai multe
instanţe (ferestre). Făcînd clic pe acest buton va apare un meniu unde sînt
afişate titlurile ferestrelor deschise aparţinînd programului respectiv. De exemplu,
dacă avem trei pagini web deschise vom avea un buton pe care scrie "Internet
Explorer" (sau titlul exploratorului alternativ pe care îl folosim), pe care dacă
facem clic va apare un meniu conţinînd titlurile pagiunilor web deschise. Această
opţiune a fost introdusă pentru a salva spaţiu în bara de sarcini, în aşa fel încît să
nu fim nevoiţi să o redimensionăm atunci cînd avem deschise multe ferestre.
Mulţi utilizatori nu agreează însă această opţiune şi de aceea ei înlătură bifarea
pentru a se reveni la afişarea butoanelor tuturor ferestrelor deschise.
 "Show Quick Launch" ("Afişează Bara de Lansare Rapidă") - Dacă opţiunea este
selectată, bara de lansare rapidă va fi afişată în cadrul barei de sarcini. În
Windows XP această bară nu este afişată după instalarea SO şi de aceea
trebuie să bifăm opţiunea dacă dorim să o afişăm.
 "Show the clock" ("Afişează Ceasul") - Dacă opţiunea este selectată, ceasul va fi
afişat în sertarul sistemului ("system tray"). În cazul în care avem multe icoane
prezente în sertar şi avem nevoie de spaţiu, putem debifa opţiunea de afişare a
ceasului.
 "Hide inactive icons" ("Ascunde icoanele inactive") - Această opţiune a fost
introdusă pentru a salva spaţiu în bara de sarcini în cazul în care avem multe
icoane prezente în sertarul sistemului, a cărui dimensiune creşte în detrimentul
dimensiunii barei de sarcini. Dacă avem puţine icoane în sertar (recomandat)
putem debifa această opţiune. Dacă opţiunea este selectată, icoanele inactive
(pe care nu am făcut clic recent) din sertarul sistemului vor fi ascunse, ele putînd
fi afişate din nou dacă facem clic pe săgeata îndreptată spre stînga care apare la
limita dintre sertarul sistemului şi bara de sarcini. Dacă dorim să le ascundem din
nou, facem clic din nou pe săgeata care între timp şi-a schimbat sensul. Mai
mult, avem chiar şi posibilitatea să indicăm care dintre icoane să fie ascunse şi
care să fie afişate în permanenţă. Pentru aceasta va trebui să facem clic pe
butonul "Customize" ("personalizează") şi apoi în fereastra nou apărută să facem
clic pe titlul uneia din icoanele prezente în listă. La dreapta titlului se va deschide
un meniu cu trei opţiuni care sînt accesibile dacă facem clic pe săgeata cu vîrful
în jos. Vom alege opţiunea dorită şi anume "Hide when inactive" ("ascunde în
caz de inactivitate"), "Always hide" ("ascunde mereu") sau "Always show"
("afişează mereu"). Repetăm procedura pentru toate icoanele prezente în listă şi
în final facem clic pe butonul OK.

Fereastra "Start Menu" ne prezintă două opţiuni :

Opţiunea "Start Menu" - Dacă opţiunea este selectată (este prezent un punct în
cerculeţul de lîngă titlul ei), atunci meniul de start va fi cel specific Windows XP. Dacă
dorim să personalizăm meniul în aşa fel încît să corespundă preferinţelor noastre, va
trebui să facem clic pe butonul "Customize". Va apare o multifereastra numită
"Customize Start Menu" care are două ferestre. Aceste ferestre ("General" şi
"Advanced") vor fi prezentate mai jos, după menţionarea pe scurt a posibilităţii folosirii
meniului de start clasic.
Opţiunea "Classic Start Menu" - Dacă opţiunea este selectată, atunci meniul de start va
fi cel specific versiunilor anterioare de Windows. Dacă dorim să personalizăm meniul va
trebui să facem clic pe butonul "Customize", pentru a face să apară fereastra
"Customize Classic Start Menu". Personalizarea se va face identic cu cea prezentată
mai sus pentru meniul Windows ME, existînd cîteva diferenţe minore, cum ar fi faptul că
opţiunea "Use Personalized Menus" ("Foloseşte Meniuri Personalizate") este mai puţin
vizibilă, fiind introdusă în secţiunea "Advanced Start Menu Options" din fereastra
amintită mai sus.

Fereastra "General " are trei secţiuni şi anume :

 "Select an icon size for programs" ne permite să alegem dimensiunea icoanelor

pentru scurtăturile prezente în meniul de start. Avem de ales între două
dimensiuni, "Large Icons" ("icoane mari") şi "Small Icons" ("icoane mici") şi va
trebui să facem clic în cerculeţul de lîngă opţiunea preferată.
 "Programs" ne permite să specificăm care să fie numărul de scurtături (prezente
în meniul de start) către programele folosite cel mai recent. Putem alege orice
număr între 0 şi 30, în funcţie de preferinţele personale, dar este recomandat un
număr cît mai mic (3 ar fi foarte bun). Dacă facem clic pe butonul "Clear List" va
fi ştearsă lista de scurtături către programele folosite recent, urmînd ca ea să fie
completată din nou pe măsură ce folosim diferite programe.
 "Show on Start Menu" ne permite să afişăm în meniul de start scurtăturile către
exploratorul de internet şi către programul de poştă electronică. Dacă bifăm
căsuţele de lîngă "Internet" şi "E-Mail" atunci scurtăturile vor fi prezente în meniul
de start. Avem şi posibilitatea să alegem care explorator sau client de mel (poştă
electronică) să fie afişate în cazul în care avem mai multe astfel de programe
instalate. Pentru aceasta va trebui să facem clic pe săgeata cu vîrful în jos şi să
alegem din meniu programul preferat.

Fereastra "Advanced " are trei secţiuni şi anume :

 "Start Menu Settings" ("Reglaje pentru meniul de start") ne oferă două opţiuni pe
care le putem folosi sau nu. Opţiunea " Open submenus when I pause on them
with my mouse" dacă este bifată ne permite să deschidem submeniurile (de ex.
cele din "All Programs") punînd cursorul mausului peste ele, dar fără a face clic.
Opţiunea "Highlight newly installed programs" dacă este bifată ne permite să
vedem mai uşor care sînt scurtăturile adăugate la meniul de start de către
programele nou instalate. Scurtăturile noi ies în evidenţă pentru că au culoarea
muştar.
 "Start Menu Items" ("Elementele meniului de start") ne permite să specificăm
care să fie elementele prezente în meniu şi care să fie modalitatea lor de afişare.
Pentru o serie de elemente ("Control Panel, My Computer, My Documents, etc.")
avem la dispoziţie trei opţiuni de afişare şi anume : "Display aş a link" ("afişează
sub formă de legătură"), "Display aş a menu" ("afişează sub formă de meniu") şi
"Dont't display this item" ("nu afişa acest element"). Afişarea sub formă de
legătură înseamnă că dacă facem clic pe elementul respectiv se va deschide o
fereastră care va prezentă în detaliu conţinutul elementului, de exemplu
secţiunile din panoul de control ("control panel"). Afişarea sub formă de meniu
înseamnă că dacă facem clic pe elementul respectiv se va deschide un meniu
care ne va oferi acces la conţinutul elementului, de exemplu în cazul "My
Computer" va fi afişat un meniu cu partiţiile existente pe hardisc, unitatea CD-
ROM, unitatea de dischetă, etc.
  "Recent Documents" ("Documente recente") ne permite să specificăm dacă
dorim ca SO să păstreze o listă cu documentele (file text, pagini web, file video,
etc.) pe care le-am deschis recent. Avantajul unei astfel de liste este dat de faptul
că putem avea acces rapid la documentele în cauză fără a mai fi nevoiţi să le
căutăm pe hardisc. Pentru aceasta va trebui să facem clic în căsuţa de lîngă
textul "List my recently oppened documents". Dacă nu dorim o astfel de listă
lăsăm căsuţa nebifată. Dacă totuşi avem nevoie de listă pentru o anumită
sesiune de lucru cu calculatorul, bifăm căsuţa, însă atunci cînd am terminat de
lucrat va trebui să facem clic pe butonul "Clear List" şi lista va fi ştearsă. În acest
fel alt utilizator al calculatorului nu va şti care au fost filele pe care le-am deschis,
iar intimitatea noastră personală va fi la adăpost.

SERTARUL  SISTEMULUI  DE  OPERARE  (SYSTEM TRAY)

În partea dreaptă a barei de sarcini se află un mic compartiment (delimitat de bara

propriu-zisă) care se numeşte "sertarul sistemului [de operare]" (system tray). Sertarul
sistemului poate fi denumit prescurtat "sertar".

În sertar vor fi afişate icoane, dintre care unele în mod permanent şi altele doar
temporar. Aceste icoane sînt nişte scurtături cu proprietăţi mai speciale, icoanele
permanente fiind scurtături către softuri importante, iar cele temporare fiind scurtături
către programe care rulează la un moment dat, ele dispărînd după închiderea
programului. Icoanele prezente în sertar nu folosesc la lansarea în execuţie a unui
program, ci permit accesul rapid la unele funcţii ale acestuia şi permit de asemenea
închiderea programului respectiv. Tot în sertar este prezent şi ceasul care prezintă ora
curentă.

BARELE  SUPLIMENTARE

În bara de sarcini pot fi afişate şi alte bare care pot să conţină la rîndul lor icoane sau
butoane. Fiecare bară este de fapt un dosar care poate conţine scurtături către orice tip
de filă. Tipul barelor prezente în bara de sarcini şi numărul lor vor corespunde
necesitaţilor utilizatorului, care poate adăuga sau şterge orice bară doreşte.

CREAREA BARELOR SUPLIMENTARE

Facem clic dreapta pe bara de sarcini ("taskbar") şi apoi în meniul care apare ducem
cursorul mausului peste optiunea "Toolbars". Se va deschide un nou meniu care
conţine tipurile de bare care pot fi afişate. Exista cîteva optiuni predefinite ("Quick
Launch", "Address", "Links", "Desktop") care vor fi discutate mai jos. Dacă facem clic pe
una din aceste bare predefinite ea va fi afisata în probara, iar în meniul prezentat mai
sus va apare o bifare în stinga titlului barei. Pentru a face sa dispara bara va trebui sa
repetam procedura de mai sus şi vom vedea ca bifarea din meniu dispare şi ea. În
situaţia în care dorim sa avem în probara acces rapid la scurtaturile către fisierele dintr-
un dosar putem crea noi insine o bara în conformitate cu nevoile noastre. Pentru
aceasta trebuie sa facem clic pe optiunea "New Toolbar" din meniu şi apoi sa alegem
dosarul ale cărui fisiere dorim sa le avem permanent la indemina, de exemplu dosarul
"My Documents". Bara dorita de noi va apare în mod instantaneu, iar numele ei este
chiar numele dosarului. Atunci cînd vom dori sa indepartam o bara creată de noi din
probara facem clic pe numele ei din meniul "Toolbars" care apare cînd facem clic
dreapta pe bara de sarcini.

BARA DE LANSARE RAPIDĂ (QUICK LAUNCH BAR)

Bara de Lansare Rapidă (BLR) este utilizată, după cum arată şi numele, pentru
lansarea rapidă în execuţie a filelor pe care le folosim cel mai frecvent.

Bara de lansare rapidă este folosită atunci cînd nu vedem suprafaţa de lucru (de
exemplu cînd aceasta este acoperită de ferestrele unor programe pe care le folosim în
acel moment) şi nu dorim să o aducem în prim plan pentru a avea acces la scurtăturile
de pe ea. Făcînd clic simplu pe o icoană aflată în BLR lansăm în execuţie programul a
cărui scurtătură este icoana respectivă. În mod similar cu scurtăturile de pe suprafaţa
de lucru şi scurtăturile din bara de lansare rapidă pot fi create, şterse şi apoi recreate
din nou în funcţie de nevoile noastre. Fiecare filă prezentă în BLR este reprezentată de
o icoană pe care dacă ducem cursorul mausului deasupra ei şi facem clic simplu (nu
dublu clic) lansăm în execuţie fila respectivă. Filele pot fi de orice fel, de tip executabil
(programe), de tip text, imagine etc.

Pentru a adăuga o filă în bara de lansare rapidă va trebui să deschidem Windows

Explorer şi să găsim fila dorită de noi, iar apoi să folosim metoda "trage şi pune" ("drag
and drop"). Pentru aceasta facem clic pe filă pentru a o selecta şi, păstrînd butonul
stîng al mausului apăsat, mişcăm mausul în aşa fel încît să tragem prin alunecare fila
peste BLR. În momentul în care vedem că apare o linie verticală în bară dăm drumul la
butonul mausului şi o nouă icoană îşi va face apariţia în BLR. Putem muta icoana în
cadrul barei în poziţia pe care o dorim, prin intermediul metodei expuse mai sus, fiind
atenţi să dăm drumul la butonul mausului doar atunci cînd apare o liniuţă verticală şi nu
un cerc tăiat de o linie. În fapt, fila pe care dorim să-l lansăm în execuţie rapid va
rămîne la locul lui însă în BLR îşi va face apariţia o scurtătură (icoana de care vorbeam
mai sus) către el.

Este recomandat să nu aglomeram bara de lansare rapidă cu prea multe scurtături,

deoarece dimensiunea barei creşte în detrimentul spaţiului barei de sarcini. Putem să
adăugăm de exemplu scurtături (în această ordine de preferinţă) către exploratorul de
file (Windows Explorer), editorul de texte (Notepad), programul de mel (Outlook
Express) şi exploratorul de internet (Internet Explorer), cu menţiunea că pot fi folosite şi
alte programe cu o funcţionalitate asemănătoare în locul celor specificate.

Bara rapidă poate fi mutată în partea stîngă sau dreaptă a barei de sarcini. Eu personal
(MunteAlb) o aşez în partea dreaptă, lîngă sertarul sistemului ("system tray"), dar în
Windows ME ea este aşezată iniţial în partea stîngă, lîngă butonul "Start". Pentru a o
muta facem clic pe extremitatea ei stîngă (unde are un fel de mîner de apucare
reprezentat de o bară verticală) şi ţinînd butonul stîng al mausului apăsat o tragem apoi
spre capătul drept al barei de sarcini.

BARA DE ADRESE (ADDRESS BAR)

Bara de Adrese conţine un cîmp unde putem să scriem adresa unei file sau dosar de pe
calculatorul nostru sau adresa unei pagini web. Apoi facem clic pe butonul "Go" sau
apăsăm tasta Enter şi vom ajunge la documentul solicitat.
BARA DE LEGĂTURI (LINKS BAR)

Bara de Legături ne permite accesul rapid la subdosarul Links (din dosarul Favorites,
prezent în Windows Explorer sau Internet Explorer) care conţine legaturile către
documentele cel mai utilizate de noi (pagini web sau file de pe calculatorul personal).

BARA  SUPRAFEŢEI DE LUCRU (DESKTOP BAR)

Bara Suprafeţei de Lucru ne permite accesul rapid la filele către care sînt indreptate
scurtăturile prezente pe suprafaţa de lucru.

FERESTRELE

    PREZENTARE GENERALĂ

    Sistemul de operare Windows a fost creat cu gîndul la utilizatorii obişnuiţi ai unui
calculator, aceia care doresc să folosească calculatorul în scop educativ, de
divertisment sau în cadrul profesiei lor fără să fie obligaţi să dobîndească în prealabil
cunoştinţe avansate de teoria informaţiei. Ca urmare mediul Windows a fost conceput în
aşa fel încît să fie intuitiv şi să permită adaptarea foarte uşoară la el, o dată ce sînt
învăţate cîteva cunoştinţe de bază.

    Numele sistemului de operare vine de la cuvîntul englezesc "windows" care se

traduce în rumîneşte prin "ferestre". Elementul grafic numit fereastră ("window") este
unul dintre elementele definitorii ale unui sistem de operare bazat pe o interfaţă grafică
cu utilizatorul ("graphical user interface" - GUI). În accepţiunea obişnuită (în lumea
reală), o fereastră este un element de construcţie care permite o legătură între o
locuinţă şi mediul exterior sau între două părţi ale aceleiaşi locuinţe. În domeniul
informatic noţiunea de fereastră îşi păstrează într-o anumită măsură înţelesul pe care îl
are şi în lumea reală.

    În cazul SO, o fereastră este tot un element de comunicare între două medii
separate. Noţiunea de fereastră şi modurile de utilizare a ei pot fi mai uşor înţelese dacă
deschidem noi înşine o fereastră a unui program. Să luăm ca exemplu deschiderea unei
ferestre a programului Windows Explorer (WE), lucru care se realizează dacă apăsăm
în acelaşi timp pe tastele Windows şi E (Win+E). După cum se poate observa, fereastra
are forma unui cadru dreptunghiular, iar ceea ce se vede în interiorul ei (elementele
programului WE) se deosebeşte de ceea ce se vede în afara ei (elementele biroului,
suprafeţei de lucru). Fereastra ne permite să vedem "înăuntrul" unui program şi să
lucrăm cu elementele acestuia, în cazul de faţă fiind vorba de programul WE. Una din
îmbunătăţirile aduse de SO Windows este şi posibilitatea de a lucra cu mai multe
programe în mod simultan. Putem observa acest lucru dacă apăsăm din nou pe tastele
Windows şi E (în acelaşi timp) şi vedem cum sînt create mai multe ferestre (este bine
să nu creăm mai mult de 2-3 ferestre la acest moment). Se spune că am deschis mai
multe "sesiuni" ("instances") ale aceluiaşi program, iar faptul că fiecare sesiune are
fereastra ei proprie, ne permite să lucrăm în fiecare fereastră în mod separat. Putem
însă deschide şi ferestre aparţinînd unor programe diferite, în care să lucrăm în paralel.
Dacă apăsăm în acelaşi timp pe tastele Windows şi F (Win+F) facem să apară fereastra
programului de căutare a filelor pe hardisc ("Search Assistant" - SA). În acest moment
avem deci deschise ferestre ale programului WE şi ale programului SA şi putem să
lucrăm înăuntrul fiecărei ferestre în mod independent una de alta.
    ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE FERESTRELOR

    Dacă privim fereastra programului SA şi pe cea a programului WE vedem că între ele
există multe asemănări, dar există de asemenea şi cîteva diferenţe. Marea majoritate a
ferestrelor programelor concepute pentru SO de tip Windows au cîteva elemente
principale care sînt prezente în permanenţă, dar au şi elemente secundare, care sînt de
cele mai multe ori specifice unui anumit tip de program, fiind absente la celelalte tipuri
de programe. De exemplu elementele secundare ale ferestrelor unui program de editare
de text sînt diferite de cele ale ferestrelor unui program de redare a filelor multimedia
(melodii, filme).

    Elementele principale ale unei ferestre sînt:

     Bara de Titlu ("Title Bar") - este banda colorată (de obicei în albastru) care se
află la partea cea mai de sus a ferestrei. Ea conţine de obicei titlul programului
(căruia îi aparţine fereastra) şi titlul ferestrei. De exemplu în cazul unei ferestre a
programului Internet Explorer care conţine o pagină web, în bară de titlu apare
titlul HTML al ferestrei urmat de titlul programului (MSIE).
     Bara de Meniuri ("Menu Bar") - este bara aflată imediat sub bara de titlu. Ea
conţine titlurile unor meniuri (liste) care ne permit accesul la cele mai folosite
comenzi, care ne sînt necesare atunci cînd lucrăm cu programul căruia îi
aparţine fereastra. Fiecare meniu conţine o listă de comenzi şi el poate fi extins
("desfăşurat" - "derulat") dacă facem clic pe titlul lui. În lista care apare, facem
apoi clic pe comanda dorită pentru a o lansa în execuţie. În momentul în care am
extins un meniu, putem duce cursorul mausului peste titlurile celorlalte meniuri şi
acestea se vor desfăşura la rîndul lor fără a mai fi nevoie să facem clic pe titlul
lor. Trebuie menţionat faptul că într-un anumit moment numai un singur meniu
poate fi extins. Un meniu extins poate fi restrîns la loc făcînd din nou clic pe titlu
sau făcînd clic oriunde în afara barei de meniuri. Unele din comenzile prezente în
meniuri nu pot fi folosite la un moment dat şi ca urmare ele sînt estompate
("greyed out"), adică nu au culoarea fundalului meniurilor, semănînd cu
inscripţionarea unei sintagme pe o piatră cu ajutorul unei dălţi. Dacă facem clic
pe comenzile estompate observăm că nu se întîmplă nimic. În momentul în care
comenzile estompate pot fi folosite (este permisă lansarea lor în execuţie), textul
comenzii capătă culoarea obişnuită şi clicul pe comandă are efectul scontat.
     Bara de Unelte ("Toolbar") - este bara aflată imediat sub bara de meniuri. Ea
se caracterizează prin faptul că este constituită din mai multe "butoane", fiecare
dintre acestea avînd desenată pe el o anumită icoana, a cărei funcţie este aceea
de a permite lansarea rapidă în execuţie a unei comenzi a programului căruia îi
aparţine fereastra. În cazul anumitor programe (de ex. WE sau IE) icoanele sînt
colorate iniţial în aşa fel încît să fie subliniată starea lor de inactivitate, culoarea
aleasă fiind de obicei gri. Dacă ducem cursorul mausului peste o icoană vedem
că ea se colorează viu (în galben, roşu, etc.), ceea ce ne semnalează faptul că
butonul este pregătit să lanseze în execuţie o comandă în momentul în care va fi
apăsat. Nu toate softurile au însă acest mod diferit de colorare a butoanelor în
funcţie de prezenţa deasupra lor a cursorului mausului, la o mare parte din softuri
icoanele fiind colorate în mod viu tot timpul şi nu îşi schimbă culoarea. La toate
softurile există însă o convenţie de colorare a icoanelor care ne arată dacă o
comandă este disponibilă sau nu. Atunci cînd lucrăm cu un anumit soft, putem
observa că unele dintre comenzile cele mai des folosite nu pot fi utilizate în
anumite situaţii particulare. Acest lucru nu este o greşeală de programare, ci din
contră este o măsură care ne împiedică să lansăm în execuţie comenzi care fie
 nu se aplică la un anume element al softului, fie dacă ar fi lansate ar putea
produce defectarea (temporară) a softului respectiv. Butoanele care sînt folosite
pentru lansarea unor comenzi ce nu sînt permise într-un anumit moment au pe
ele nişte icoane care nu par pictate (aşa cum par de obicei icoanele) pe bara de
unelte, ci mai degrabă "gravate" în aceasta. Icoanele respective sugerează deci
o gravură în piatră şi nu o pictură, ca urmare sînt lipsite de o culoare proprie, ele
adoptînd culoarea barei de unelte. În limba engleză se spune că butoanele sînt
estompate ("greyed out"). În momentul în care butoanele estompate pot fi folosite
(este permisă lansarea în execuţie a comenzilor) icoanele îşi pierd aspectul de
gravură şi la trecerea cursorului mausului peste ele capătă culoare. Instrubara
poate fi configurată foarte uşor în aşa fel încît să conţină butoanele pe care le
folosim cel mai frecvent şi în plus acestea pot fi aranjate în ordinea dorită de noi.
În cazul în care bara de unelte conţine multe butoane, nu este posibil ca ele să
conţină atît o icoană cît şi un titlu, de aceea butoanele vor conţine doar icoana,
iar titlul (sau descrierea funcţiei butonului) va fi afişat sub forma unei etichete
("tooltip" - infobulă) colorate ce apare dacă ducem cursorul mausului peste
buton.
     Bara de Adrese ("Address Bar") - este bara care conţine adresa filei selectate
într-un anumit moment (în cazul Windows Explorer sau a altui soft similar) sau
adresa paginii web pe care o avem afişată în exploratorul de pagini web (Internet
Explorer sau alt soft similar). Bara de adrese este întîlnită doar la exploratoarele
de file ("file browsers") şi la exploratoarele de pagini web ("web browsers").
     Bara de Stare ("Status Bar") - este bara care se află la partea cea mai de jos a
ferestrei, formînd latura ei inferioară. Ea conţine informaţii despre unele din
elementele ferestrei căreia îi aparţine, cum ar fi de exemplu tipul şi mărimea în
KB a filei pe care am selectat-o într-un anumit moment în WE.
     Meniul de Control ("Control Menu) - este format din trei butoane incluse în
bara de titlu şi aflate la extremitatea dreaptă a acesteia. El permite modificarea
rapidă a dimensiunilor unei ferestre sau închiderea ei. Butonul care are pe el o
liniuţă este numit butonul de minimizare şi prin apăsarea lui fereastra este redusă
la un simplu buton inclus în bara de sarcini ("taskbar"), bară care are forma unei
benzi aflate la partea cea mai de jos a ecranului. Vom proceda în acest fel atunci
cînd nu dorim să lucrăm în fereastră pe moment, dar dorim să reluăm lucrul în ea
mai tîrziu. Cînd vom dori să reluăm lucrul în fereastra respectivă, va trebui să
facem clic pe butonul ei şi fereastra va reveni la dimensiunile iniţiale. Butonul din
meniul de control care are pe el un dreptunghi este numit butonul de maximizare
şi prin apăsarea lui fereastra va ocupa toată suprafaţa ecranului monitorului cu
excepţia barei de sarcini. Vom proceda în acest fel atunci cînd dorim să lucrăm
doar în fereastra respectivă şi avem nevoie să vedem bine toate elementele
aflate la interiorul ei. În momentul în care fereastra este maximizată, butonul de
maximizare se transformă în buton de restaurare, avînd pe el două dreptunghiuri
suprapuse. Dacă apăsăm pe el fereastra va reveni la dimensiunile iniţiale
eliberînd astfel porţiuni din ecran pe care le vom putea folosi la afişarea
conţinutului altor ferestre. Vom proceda astfel atunci cînd dorim să lucrăm în
paralel cu mai multe ferestre. Butonul din meniul de control care are pe el o
cruciuliţă (x) este numit butonul de închidere şi dacă facem clic pe el fereastra va
fi închisă complet. Vom proceda în acest fel atunci cînd nu mai avem nevoie de
anumite ferestre cu care am lucrat sau atunci cînd dorim să închidem un
program aflat în execuţie în acel moment.
     Bara de Derulare ("Scroll Bar") - este bara care apare la baza ferestrei sau pe
latura ei dreaptă sau în ambele locaţii deja precizate. Aceasta bară apare doar în
situaţia în care conţinutul unei ferestre depăşeşte pe orizontală sau/şi verticală
 dimensiunile ferestrei. Dacă deschidem o filă text care conţine un text lung,
aceasta nu va putea fi afişată complet şi ca urmare nu vom folosi de bara de
derulare pentru a o citi în întregime. În cazul în care deschidem o filă imagine
care conţine o poză făcută la o rezoluţie foarte mare, nu vom putea vedea poza
în întregime, dar vom putea să o vedem pe porţiuni folosind barele de derulare
orizontală şi verticală. Bara de derulare are la capetele ei două butoane de
derulare, iar înăuntrul ei are un glisor ("slider") sub forma unui mic dreptunghi
care are înălţime variabilă. Cu cît conţinutul ferestrei care nu este vizibil este mai
mare (text foarte lung de ex.), cu atît înălţimea glisorului va fi mai mică.
Derularea pe verticală (sau pe orizontală) a conţinutului unei ferestre se
realizează ducînd într-o primă fază cursorul mausului peste glisor şi apăsînd
butonul stîng al mausului. În a doua fază ţinem apăsat butonul sting şi mişcăm
glisorul în sus sau în jos (la stînga sau la dreapta în cazul derulării pe orizontală)
pe distanţa pe care o dorim şi atunci cînd ajungem la porţiunea din conţinutul
ferestrei care ne interesează, eliberăm butonul stîng al mausului. Atunci cînd
dorim să derulăm conţinutul ferestrei pe o distanţă foarte mică este indicat să
folosim butoanele aflate la capetele barei de derulare. Acestea au pe ele
desenată cîte o săgeată care indică sensul derulării. Putem apăsa în mod repetat
pe unul din butoane pentru a derula conţinutul ferestrei sau putem să ţinem
apăsat butonul pînă cînd am ajuns la porţiunea din conţinut care ne interesează.
Derularea pe verticală a fost mult uşurată de apariţia mausurilor cu rotiţă de
derulare ("scroll wheel"). Va trebui să ducem cursorul mausului oriunde în
interiorul ferestrei active şi să mişcăm rotiţa în sus sau în jos pentru a derula
conţinutul ferestrei. Majoritatea programelor permit folosirea rotiţei de derulare în
locul barei de derulare, însă există şi programe (din ce în ce mai puţine) care
permit doar folosirea barei de derulare. Unele programe permit folosirea rotiţei şi
pentru derulare orizontală dacă cea verticală nu este necesară. În sfîrşit, unele
programe (Notepad de ex.) permit poziţionarea cursorului mausului şi în afara
ferestrei al cărei conţinut dorim să îl derulăm. Dacă observăm că nu putem
derula conţinutul unei ferestre cu ajutorul rotiţei va trebui mai întîi să facem clic în
interiorul ferestrei respective şi să încercăm din nou. Dacă nici aşa nu este
posibil, va trebui să apelăm la bara de derulare.

    MULTIFERESTRELE

    Multifereastra (fereastra cu taburi) este o fereastră mai specială, care aşa cum îi
arată şi numele conţine mai multe ferestre aparent suprapuse, dintre care doar una se
poate afla în prim plan la un moment dat, din restul fiind vizibile doar titlurile. Motivele
pentru care programatorii au "condensat" mai multe ferestre în una singură sînt
economia de spaţiu pe ecranul calculatorului, posibilitatea trecerii rapide de la o
fereastră la alta şi faptul ca ferestrele incluse într-o multifereastră au o funcţionalitate
asemănătoare, de exemplu conţin opţiuni pentru configurarea unui program. Modul de
aşezare a ferestrelor suprapuse seamănă cu aşezarea paginilor dintr-o agendă de
telefon (la care paginile sînt decupate în aşa fel încît pe marginea agendei să fie vizibile
literele după care sînt grupate numele) sau cu aşezarea unor fişe într-o cartotecă.
Trecerea de la o fereastră la alta se realizează făcînd clic pe titlul ferestrei.

    OPERAŢIUNI CARE POT FI REALIZATE CU FERESTRELE

    În cazul în care avem la un moment dat pe ecran afişate mai multe ferestre, de cele
mai multe ori acestea sînt suprapuse unele peste altele şi deci din fiecare fereastra va fi
vizibil numai o parte din continutul ei. Trebuie menţionat ca deşi putem deschide cîte
ferestre dorim, putem lucra numai într-una dintre ele la un moment dat. Aceasta este
denumită fereastra activă şi se afla întotdeauna în prim plan, iar celelalte sînt denumite
inactive şi se află în fundal fiind acoperite (total sau parţial) de fereastra activă. Dacă
dorim să lucrăm într-o fereastră din cele deschise trebuie mai întîi să o facem fereastră
activă. Acest lucru se realizează fie facînd clic pe bara ei de titlu, fie făcînd clic pe
butonul ei din bara de sarcini.

    Mutarea Ferestrelor : Ferestrele existente la un moment dat pot fi mutate oriunde pe
ecran sau chiar în afara acestuia. Facem clic cu butonul stîng al mausului pe bara de
titlu a unei ferestre şi ţinem apăsat butonul. Apoi mişcăm mausul şi astfel mutăm
fereastra, iar în momentul în care aceasta a ajuns în poziţia dorită de noi, eliberăm
butonul mausului.

    Redimensionarea Ferestrelor : Înainte de a trece la modificarea dimensiunilor unei

ferestre trebuie să ducem cursorul mausului peste una din laturile acesteia sau peste
unul din colţurile ei, moment în care cursorul ia forma unei săgeţi bidirecţionale (cu două
vîrfuri). Apoi va trebui să apăsăm butonul stîng al mausului, să îl ţinem apăsat şi să
mişcăm mausul. Dacă dorim să modificăm înălţimea ferestrei va trebui să ducem
cursorul mausului peste latura sa de sus sau de jos, să ţinem apăsat butonul stîng şi să
mişcăm mausul în sus sau în jos, iar ca rezultat vom obţine creşterea înălţimii ferestrei
sau dimpotrivă, diminuarea ei. Dacă dorim să modificăm lăţimea ferestrei va trebui să
ducem cursorul mausului peste latura sa din dreapta sau din stînga, să ţinem apăsat
butonul stîng şi să mişcăm mausul la dreapta sau la stînga, iar ca rezultat vom obţine
creşterea lăţimii ferestrei sau dimpotrivă, diminuarea ei. Dacă dorim să modificăm în
acelaşi timp atît înălţimea cît şi lăţimea ferestrei, va trebui să ducem cursorul mausului
peste unul din colţurile ferestrei, să ţinem apăsat butonul sting şi să mişcăm mausul în
diagonală în sus sau în jos, iar ca rezultat vom obţine creşterea ariei ferestrei sau
dimpotrivă, diminuarea ei.

    Aranjarea Manuală şi Automată a Ferestrelor : În cazul în care avem mai multe
ferestre deschise în acelaşi timp (indiferent că aparţin aceluiaşi program sau unor
programe diferite) şi dorim să fie vizibile toate pentru a nu mai pierde timp cu căutarea
şi maximizarea (minimizarea) lor, va trebui să aranjăm ferestrele pe suprafaţa de lucru
(pe birou - "desktop"). Aranjarea manuală se face prin redimensionarea şi mutarea
ferestrelor una cîte una, pînă cînd obţinem aranjamentul dorit. Este posibil ca pe unele
dintre ferestre să le mutăm în afara spaţiului de lucru şi să lăsăm pe acesta doar un mic
colţ din ele, cu ajutorul căruia să le tragem înapoi atunci cînd avem nevoie. Aranjarea
automată este mai simplă şi mai rapidă, însă în cazul ei nu avem libertatea de a realiza
un aranjament mai special, perfect adaptat nevoilor noastre de moment. Pentru a aranja
automat ferestrele va trebui să facem clic dreapta pe bara de sarcini ("Taskbar"), iar din
meniul care apare să facem clic pe una din opţiunile prezentate mai jos. Dacă facem
clic pe opţiunea "Cascade Windows", ferestrele vor fi aranjate în aşa fel încît doar
fereastra din prim plan va fi vizibilă complet, din celelalte nu va fi vizibil decît un mic
chenar compus din laturile stîngă şi superioară. Dacă facem clic pe opţiunea "Tile
Windows Horizontally" ferestrele vor dispuse începînd de la partea de sus şi pînă la cea
de jos a ecranului ca dalele unei pardoseli, adică una lîngă cealaltă. Fiecare fereastră
va ocupa tot ecranul pe lăţime, însă pe înălţime dimensiunea ecranului se va împărţi
egal la numărul de ferestre existente. Dacă facem clic pe opţiunea "Tile Windows
Vertically", ferestrele vor dispuse începînd de la partea din dreapta şi pînă la cea din
stînga a ecranului ca dalele unei pardoseli, adică una lîngă cealaltă. Fiecare fereastră
va ocupă tot ecranul pe înălţime, însă pe lăţime dimensiunea ecranului se va împărţi
egal la numărul de ferestre existente. Dacă apelăm la aranjarea automată iar rezultatul
acesteia nu ne convine pe deplin, putem să redimensionăm şi să mutăm manual unele
dintre ferestre sau putem să anulăm complet aranjarea automată făcînd clic pe opţiunea
"Undo Tile" din meniul prezentat anterior.

INTERFAŢA  WINDOWS  EXPLORER  ŞI  CONFIGURAREA EI

    PREZENTARE GENERALĂ

    Funcţia principală a programului Windows Explorer (WE) este aceea de explorator de
file ("file browser"), care ne permite să avem atît o vedere de ansamblu cît şi una de
detaliu asupra conţinutului hardiscului. A doua funcţie importantă a WE este aceea de
administrator de file, cu ajutorul căreia putem să creăm noi dosare şi file, şi de
asemenea putem să le ştergem sau să le mutăm pe cele deja existente.

    Windows Explorer poate fi lansat în execuţie foarte simplu, dacă apăsăm în acelaşi
timp pe tastele Windows şi E. Este însă recomandat să creăm o scurtătură către WE pe
suprafaţa de lucru (birou - "desktop") şi apoi să tragem acea scurtătură în bara de
lansare rapidă ("quick launch bar"), această ultimă scurtătură urmînd să fie cea mai
folosită pentru a lansa în execuţie programul WE. Pe scurtătura de pe suprafaţa de
lucru va trebui să facem dublu clic, iar pe cea din bara de lansare rapidă doar clic
simplu dacă vom dori să pornim WE.

    FEREASTRA  PROGRAMULUI  WINDOWS  EXPLORER

    Fereastra WE este similară cu a altor softuri concepute pentru sistemul de operare
Windows. La partea de sus a ferestrei avem o bară de meniuri ("Menubar"). În mod
obişnuit din meniuri nu se văd decît titlurile (File, Edit, View, Favorites, Tools, Help), dar
dacă facem clic pe unul din titluri apare o listă de opţiuni (sau comenzi) care se
derulează în jos. Sub bara cu meniuri se află bara de unelte ("Toolbar"), care conţine
nişte "butoane" sub forma unor pictograme (icoane). Butoanele ne permit să lansăm în
execuţie foarte rapid comenzile cele mai des folosite. Sub bara cu instrumente se află
bara de adrese ("Address bar"). Funcţia fiecărei bare a fost explicată anterior în
secţiunea "FERESTRELE". Suprafaţa propriu-zisă de lucru a ferestrei WE este
împărţită în două compartimente separate de o linie verticală îngroşată. Compartimentul
din stînga poate avea mai multe configuraţii distincte şi poartă numele oarecum
impropriu de "Explorer Bar" ("bara de explorare"). În mod obişnuit compartimentul din
stînga ne permite o privire de ansamblu asupra conţinutului partiţiilor de pe calculatorul
nostru şi de pe ale altor calculatoare existente în reţea şi ne permite de asemenea
explorarea conţinutului unei dischete sau a unui CD-ROM în cazul în care acestea sînt
introduse în unităţile respective de citire a lor. În compartimentul din stînga nu sînt
afişate decît dosare, nu şi file. Celelalte configuraţii ale compartimentului din stînga vor
fi discutate mai jos. Compartimentul din dreapta ne permite o explorare în detaliu a
conţinutului unui dosar (sau a unei partiţii) care este selectat în compartimentul din
stînga, fiind afişate atît subdosarele cît şi filele conţinute în acesta.

    BARA DE MENIURI conţine următoarele meniuri :

    FILE - Conţine comenzi sau opţiuni referitoare la lucrul cu dosare şi file ("files").
Meniul "File" arată diferit (fiind mai mic) dacă avem selectat un dosar din
compartimentul stîng al ferestrei WE, faţă de situaţia în care avem selectat un dosar
(sau filă) din compartimentul drept al ferestrei WE. Comenzile şi opţiunile prezente în
meniul "File" sînt următoarele:

 New : Ne permite să creăm un nou dosar ("folder"), o nouă scurtătură ("shortcut")

sau o nouă filă (dintr-o listă de tipuri de file disponibilă într-un meniu
suplimentar).
 Delete : Ne permite să ştergem elementul (dosarul/dosarele sau fila/filele)
selectat.
 Rename : Ne permite să redenumim elementul (dosarul sau fila) selectat.
 Properties : Ne permite să vedem detalii "tehnice" despre elementul (dosarul/fila)
selectat, cum sînt mărimea sa în KB (MB), numărul de subdosare şi file conţinute
sau data la care a fost creat.
 Numele Dosarului : În cazul în care am selectat un dosar din compartimentul din
stînga al ferestrei WE, în meniul "File" va apare o opţiune avînd numele
dosarului. Dacă ducem cursorul mausului peste opţiunea respectivă, va apare un
nou meniu care cuprinde opţiuni suplimentare cum sînt cele de decupare ("cut"),
copiere ("copy") sau cele legate de unele softuri instalate (arhivare, scanare cu
antivirus, etc.).
 Close : Ne permite să închidem programul WE.
 În cazul în care am selectat un dosar sau o filă din compartimentul din dreapta al
ferestrei WE, meniul "File" va fi mai mare pentru că va conţine toate opţiunile şi
comenzile amintite mai sus într-un singur meniu, neexistînd şi un meniu
suplimentar.

    EDIT - Ne permite să facem operaţiuni curente cu dosarele şi filele (copiere,

decupare, etc.). Comenzile şi opţiunile prezente în meniul "File" sînt următoarele:

 Undo : Ne permite să dezexecutăm, adică să anulăm ultima operaţiune pe care

am făcut-o cu un dosar (filă). Folosind această comandă putem de exemplu să
anulăm ştergerea unei file făcută din greşeală.
 Cut : Ne permite să decupăm un element (dosar, filă) şi să-l transferăm în
memoria calculatorului, în scopul mutării într-o altă locaţie de pe o unitate de
stocare (hardisc, dischetă, etc.)
 Copy : Ne permite să copiem un dosar (filă) şi să îl transferăm în memoria
calculatorului, în scopul creării unei copii într-o altă locaţie de pe o unitate de
stocare (hardisc, discheta, etc.)
 Paste : Ne permite să "lipim" (să adăugăm într-o locaţie de pe o unitate de
stocare) un element (dosar/filă), pe care l-am decupat (copiat) în prealabil.
 Paste Shortcut : Ne permite să "lipim" o scurtătură către un element (dosar, filă)
pe care l-am copiat în prealabil. Ca urmare noi nu mutăm elementul (dosarul,
fila), ci creăm doar o scurtătură care ne va duce la elementul respectiv.
 Select All : Ne permite să selectăm toate subdosarele şi filele care se află în
aceeaşi locaţie (acelaşi dosar) cu o filă sau dosar selectate în prealabil. Este o
metodă folosită pentru a selecta un număr mare de dosare şi file.
 Invert Selection : Ne permite să selectăm toate subdosarele şi filele care se află
în aceeaşi locaţie (acelaşi dosar) cu o filă sau dosar selectat în prealabil, fără a
selecta şi elementul (dosarul, fila) selectat iniţial. Este o metodă folosită pentru a
selecta un număr mare de dosare şi file.
 Copy To Folder : Ne permite să copiem un element (dosar, filă) pe care l-am
selectat în compartimentul din dreapta, la o anumită locaţie de pe o unitate de
stocare.
  Move To Folder : Ne permite să mutăm un element (dosar, filă) pe care l-am
selectat în compartimentul din dreapta, la o anumită locaţie de pe o unitate de
stocare.

    VIEW - Ne permite să configurăm (personalizăm) interfaţa WE prin adăugarea sau

înlăturarea unor elemente (bare, etc.) :  

 Toolbars : Este de fapt un meniu suplimentar care ne permite să specificăm care

bare dorim să fie afişate în fereastra WE. Bifăm opţiunile pe care le dorim afişate
("Standard Buttons", "Address Bar") şi înlăturăm bifarea la celelalte ("Links",
"Lock the Toolbars"). Opţiunea "Lock the toolbars" zăvorăşte (blochează) barele,
în aşa fel încît nu mai pot fi modificate decît după înlăturarea bifării. Ea poate fi
eventual folosită după ce am configurat barele aşa cum ne convine cel mai mult.
Opţiunea "Customize" ("personalizează") ne permite să configurăm bara de
unelte în aşa fel încît să conţină doar butoanele pe care le folosim cel mai
frecvent.
 Status Bar : Dacă opţiunea este bifată, bara de stare va fi afişată la partea de jos
a ferestrei WE. Ea ne prezintă de obicei numărul de dosare şi file selectate,
alături de spaţiul care a mai rămas pe hardisc. Este recomandată bifarea acestei
opţiuni.
 Explorer Bar : Este de fapt un meniu suplimentar care ne permite să specificăm
(prin bifarea uneia din opţiunile meniului) care să fie conţinutul compartimentului
din stînga. Opţiunea "Search" permite afişarea panoului de căutare a filelor
(dosarelor) de pe unităţile de stocare. Opţiunea "Favorites" permite afişarea
legăturilor către paginile web şi dosarele favorite. Opţiunea "Media" determină
afişarea panoului multimedia, care ne permite redarea filelor audio-video fără a
mai lansă programul specializat. Opţiunea "History" permite afişarea evidenţei
(istoricului) ţinută pe zile şi săptămîni a paginilor web vizitate şi a filelor deschise.
Opţiunea "Folders" permite afişarea dosarelor conţinute pe unităţile de stocare
(hardisc, discheta, CD-ROM) şi ea este cea care trebuie bifată în mod obişnuit.
Opţiunea "Tip of the Day" permite afişarea la partea de jos a compartimentului
din dreapta a unui mic sfat legat de funcţionarea SO Windows, sfat care se
schimbă în fiecare zi. Opţiunea "Discuss" permite afişarea la partea de jos a
compartimentului din dreapta a unei mici bare care ne permite să participăm la
discuţii despre documente sau pagini web prin intermediul unor servere speciale.
Dintre toate aceste opţiuni este recomandat să fie bifată doar opţiunea "Folders".
Celelalte opţiuni ţin mai mult de integrarea WE cu Internet Explorer şi pot fi mai
bine folosite din interiorul acestui din urmă program.
 Large Icons ("icoane mari"), Small Icons ("icoane mici"), List ("listă simplă"),
Details ("listă cu detalii"), Thumbnails ("imagini în miniatură") : Aceste opţiuni
care se exclud una pe cealaltă (adică doar una poate fi selectată) ne permit să
specificăm modul de afişare a dosarelor şi filelor din compartimentul din dreapta
al ferestrei WE. În mod obişnuit elementele sînt ordonate (de către SO) după
nume.
 Arrange Icons : Este de fapt un meniu suplimentar care ne permite să aranjăm
dosarele şi filele din compartimentul din dreapta după nume ("Name"), tip ("Type"
- valabilă doar pentru file), mărime ("Size") sau data creării ("Date"). Este
recomandată bifarea opţiunii "Name".
 Customize this folder : Ne permite să personalizăm afişarea în WE a unui dosar,
în sensul că putem să modificăm culoarea fundalului compartimentului din
dreapta sau să adăugăm un comentariu despre dosar. Are o funcţie predominant
estetică.
  Go To : Ne permite să navigăm în structura de dosare şi file (să revenim la
dosarul deschis anterior, să urcăm un nivel în structura ierarhică a doasarelor,
etc.).
 Refresh : Ne permite să împrospătăm lista de dosare şi file afişată în
compartimentul din stînga, în aşa fel încît ea să cuprindă şi dosarele pe care
tocmai le-am creat.

    FAVORITES - Conţine o opţiune pentru adăugarea de scurtături către dosare sau
pagini web favorite şi o opţiune pentru administrarea acestor scurtături. Conţine de
asemenea şi lista de dosare şi pagini web favorite, la care putem ajunge printr-un singur
clic pe scurtăturile corespunzătoare.

     Add to Favorites : Ne permite să adăugăm dosare la lista de dosare şi pagini

web favorite pentru a ajunge la ele mai uşor.
     Organize Favorites : Ne permite să administrăm (să grupăm în dosare sau să
ştergem) lista de dosare şi pagini web favorite.

    TOOLS - Conţine cîteva opţiuni legate de reţea, ca şi opţiunea pentru accesul la
configurarea avansată a modului de afişare a dosarelor şi filelor.

 Map Network Drive : Se referă la lucrul cu dosare existente pe unul din

calculatoarele din reţea, altul decît al nostru, bineînţeles. Opţiunea este valabilă
dacă reţeaua există şi dacă accesul la dosarele dorite de noi este permis, adică
dacă dosarele sînt partajate ("shared") între membrii reţelei.
 Disconnect Network Drive : Se referă la încetarea lucrului cu dosarele existente
pe alte calculatoare din reţea.
 Synchronize : Permite sincronizarea unei pagini web salvate pe calculatorul
nostru cu o pagină de pe internet, în aşa fel încît să fie înregistrate modificările
apărute în pagină şi noi să dispunem de ultima variantă.
 Folder Options : Ne permite să configurăm în detaliu modul de afişare a
dosarelor şi filelor.

    BARA DE UNELTE

    Bara de Unelte ("Toolbar") este unul dintre cele mai importante elemente de interfaţă,
de aceea este bine să ne alegem cu grijă care butoane să fie vizibile. În acest fel lucrul
cu WE va fi mai uşor şi mai eficient.

 Înainte de a începe configurarea trebuie să ne asigurăm că în meniul amintit

anterior sînt bifate opţiunile "Standard Buttons" şi "Address Bar" şi că nu este
bifată opţiunea "Lock the Toolbars". Bifarea şi înlăturarea bifării se obţin făcînd
clic pe opţiunea respectivă. Putem debifa opţiunile "Standard Buttons" şi
"Address Bar", iar în acest caz bara de unelte şi bara de adrese nu vor fi afişate.
Putem face această manevră dacă avem nevoie de mai mult spaţiu pentru a
vedea dosarele de pe hardisc. Rebifarea opţiunilor duce la reapariţia barelor.
Bara de meniuri, bara de unelte şi bara de adrese pot fi mutate în aşa fel încît
ordinea lor pe verticală să fie cea pe care o dorim, însă este recomandată
păstrarea ordinii implicite ("default"). De asemenea, putem aşeza mai multe bare
pe aceeaşi linie, caz în care ele vor trebui să împartă spaţiul pe orizontală oferit
de ecranul calculatorului. Fiecare bară are la extremitatea ei stîngă o linie
verticală "în relief" (în cazul Windows ME) sau o linie verticală alcătuită din
puncte (în cazul Windows XP). Ducînd cursorul mausului peste această linie,
 vedem că el se transformă într-o săgeată bidirecţională (cu două capete). Facem
clic cu mausul şi ţinem apăsat butonul stîng al acestuia, în timp ce îl mişcăm pe
verticală sau orizontală pentru a muta bara în funcţie de nevoile noastre. Putem
de exemplu să aranjăm barele în ordinea (pe verticală) dorită de noi sau să
punem mai multe bare pe acelaşi rînd. La unele bare dacă facem clic imediat în
dreapta micii bare verticale şi ţinem apăsat butonul mausului, imaginea
cursorului se schimbă în două săgeţi bidirecţionale încrucişate, lucru care ne
indică faptul că putem muta bara în sus-jos şi la stînga-dreapta în locul care ne
convine cel mai mult.
 Putem să configurăm bara cu instrumente făcînd clic-dreapta pe oricare din
butoanele sale şi apoi făcînd clic pe opţiunea "Customize" ("configurează -
personalizează") din meniul care apare. Va apare o fereastră numită "Customize
Toolbar" care are două compartimente şi două cîmpuri. În compartimentul din
stînga (numit "Available buttons" - butoane disponibile) se află butoanele care nu
sînt afişate momentan în bară, iar în compartimentul din dreapta (numit "Current
buttons" - butoane prezente) se află butoanele care sînt deja afişate în bară.
 Pentru a muta un buton dintr-un compartiment în celălalt, putem să-l tragem cu
mausul sau să-l mutăm cu butoanele "Add" ("adaugă") şi "Remove"
("îndepărtează"). Dacă dorim să folosim metoda "trage şi depune" (drag and
drop) facem clic pe un buton dintr-un compartiment pentru a-l selecta şi apoi cu
butonul stîng al mausului ţinut apăsat "tragem" butonul şi-i "dăm drumul"
(eliberăm butonul mausului) cînd am ajuns deasupra celuilalt compartiment. În
timpul mutării, cursorul mausului se transformă într-o mînă care ţine un buton.
Dacă dorim să folosim butoanele "Add" sau "Remove", selectăm un buton şi îl
mutăm din compartimentul din stînga în cel din dreapta apăsînd pe butonul "Add"
sau invers apăsînd butonul "Remove".
 Putem adăuga spaţii între butoane pentru ca să fie mai bine delimitate, adăugînd
între ele în compartimentul din dreapta separatoare ("Separator"), după metoda
descrisă mai sus. Separatoarele apar în bara de unelte ca nişte linii verticale
între butoane.
 Ordinea butoanelor în bara de unelte poate fi modificată după preferinţele
fiecăruia.După ce am stabilit care butoane vrem să fie vizibile în bară, le
ordonăm de la stînga la dreapta. Putem muta butoanele în cadrul
compartimentului "Current buttons" din fereastra de configurare în sus şi în jos
prin metoda "trage şi da drumul" sau cu ajutorul butoanelor "Move up" (mută în
sus) şi "Move down" (mută în jos). Butonul care se va află cel mai sus în
compartiment va fi butonul care va fi afişat la marginea stînga a instrubarei.
Butonul "Reset" ne permite să revenim la configurarea iniţială, cea de după
instalarea sistemului de operare.
 Este recomandată alegerea pentru afişare a următoarelor butoane, în ordine de
la stînga la dreapta : "Back", "Forward", "Up", "Refresh", "Separator", "Cut",
"Copy", "Paste", "Separator", "Delete", "Undo", "Separator", "Move To", "Copy
To", "Separator", "Folders", "Properties". Separatorul este o liniuţă verticală (cu
rol estetic şi ergonomic) pe care trebuie să o introducem în bară pentru a separa
grupurile de butoane după funcţia lor. Butoanele "Refresh" şi "Undo" sînt
opţionale, ele putînd fi sau nu introduse în bară.
 În cîmpul "Icon Options" ("opţiuni de afişare a icoanei butonului") al ferestrei de
configurare putem alege dimensiunea butoanelor afişate făcînd clic pe săgeata
cu vîrful în jos, care se află la partea din dreapta a cîmpului şi apoi făcînd clic pe
opţiunea din meniu care ne convine mai mult. Avem două opţiuni "Large icons"
(butoane cu icoane mari) şi "Small icons" (butoane cu icoane mici). Este
recomandată opţiunea "Large icons".
  În cîmpul "Text Options" ("opţiuni de afişare a denumirii butonului") al ferestrei de
configurare putem alege modul de afişare a denumirii butoanelor din bara de
unelte. Facem clic pe săgeata cu vîrful în jos care se află la partea din dreapta a
cîmpului şi apoi facem clic pe opţiunea din meniu care ne convine mai mult.
Avem trei opţiuni "Show text labels" ("afişează denumirile") , "Selective text on
right" ("afişează doar denumirile anumitor butoane") şi "No text labels"
("denumirile nu sînt afişate"). Este recomandată opţiunea "Show text labels".

    După ce am terminat configurarea barei de unelte facem clic pe butonul "Close" al
ferestrei de configurare.

    CONFIGURAREA  AVANSATĂ  A  INTERFEŢEI  WINDOWS  EXPLORER

    Configurarea avansată a interfeţei WE este necesară înainte de a începe explicaţiile

despre utilizarea programului, pentru că permite înţelegerea mai uşoară a noţiunilor
care vor fi expuse. Configurarea are loc prin intermediul unei multiferestre ce apare
atunci cînd facem clic pe opţiunea "Folder Options" ("Opţiuni referitoare la Dosare") din
meniul "Tools" al barei de meniuri WE. Multifereastra are trei ferestre, fiecare putînd fi
adusă în prim plan dacă se face clic pe titlul ei.

    FEREASTRA  GENERAL conţine următoarele secţiuni :

 Active Desktop - Se referă la afişarea sau nu a unei suprafeţe de lucru dinamice.

Cuprinde două opţiuni şi anume "Enable Web content on my desktop" ("Permite
afişarea de pagini web pe suprafaţa de lucru") şi "Use Windows classic desktop"
("Foloseşte suprafaţa de lucru clasică"). Este recomandat să bifăm (facem clic în
cerculeţ) cea de-a doua opţiune. Dacă însă dorim să afişăm imagini pe suprafaţa
de lucru (de ex. dorim să folosim o poză ca imagine de fundal), trebuie să bifăm
prima opţiune. Secţiunea aceasta e prezentă doar în Windows ME.
 Web View - Se referă la posibilitatea de a vedea conţinutul dosarelor sub formă
de pagină web, ceea ce implică posibilitatea de a modifica fundalul
compartimentului din dreapta al WE şi de a adăuga comentarii la titlurile
dosarelor. Cuprinde două opţiuni şi anume "Enable Web content în folders"
("Permite afişarea conţinutului unui dosar sub formă de pagină web") şi "Use
Windows classic folders" ("Foloseşte afişarea clasică pentru dosare"). Este
recomandat să bifăm (facem clic în cerculeţ) cea de-a doua opţiune.
 Tasks - Secţiunea este prezentă doar în Windows XP şi este identică cu
secţiunea "Web View" prezentată mai sus cu excepţia faptului că prima opţiune
are o denumire diferită şi anume "Show common tasks în folders".
 Browse Folders - Se referă la posibilitatea de a vedea în mod succesiv conţinutul
tuturor dosarelor în aceeaşi fereastră WE sau de a vedea conţinutul fiecărui
dosar nou deschis într-o altă fereastră deschisă special. Cuprinde două opţiuni şi
anume "Open each folder în the same window" ("Deschide toate dosarele în
aceeaşi fereastră") şi "Open each folder în its own window" ("Deschide fiecare
dosar într-o fereastră separată"). Este recomandat să bifăm (facem clic în
cerculeţ) prima opţiune.
 Click items as follows - Se referă la posibilitatea de a deschide un dosar (filă) prin
clic simplu sau prin dublu-clic. Cuprinde două opţiuni şi anume "Single click to
open an item (point to select)", în traducere "Fă clic simplu pentru a deschide un
element - dosar, filă [du cursorul mausului deasupra ei pentru a o selecta] şi
"Double click to open an item (single click to select)", în traducere "Fă dublu clic
pentru a deschide un element - dosar, filă [fă clic simplu pe ea pentru a o
 selecta]. Este recomandat să bifăm (facem clic în cerculeţ) a doua opţiune.
Opţiunea de a deschide un dosar cu ajutorul unui clic simplu este recomandată
celor care nu doresc să înveţe să facă clic dublu, o manevră care este de fapt
foarte uşor de învăţat după un scurt antrenament.
 Butonul "Restore Defaults" ne permite să revenim la setările implicite ("default").

    FEREASTRA  VIEW conţine două secţiuni şi anume "Folder Views" şi "Advanced
Settings". Secţiunea "Folder Views" ne permite să vizualizăm conţinutul tuturor
dosarelor de pe hardisc în modul dorit de noi. Alegerea modalităţii de afişare a
conţinutului se face aşa cum a fost explicat anterior şi anume facem clic pe un dosar
oarecare din compartimentul din stînga al WE, apoi facem clic pe meniul "View" din
bara de meniuri a WE şi în sfîrşit facem clic pe opţiunea dorită : "Large Icons", "Small
Icons", "List", etc.. După ce am ales opţiunea care ne convine cel mai mult (este
recomandată opţiunea "List"), mergem în fereastra "View" a multiferestrei "Folder
Options" şi facem clic pe butonul "Like current folder" ("afişarea conţinutului tuturor
dosarelor să se facă la fel cu a dosarului curent"). În Windows XP butonul de mai sus
este numit "Apply to all folders". Orice dosar pe care îl vom deschide de acum încolo va
avea conţinutul afişat în modul dorit de noi. În Windows ME este posibil ca alegerea
opţiunii de afişare să trebuiască să fie făcută de două ori, pentru că după prima setare
SO nu reţine modul de afişare pe care îl dorim, însă acest lucru se rezolvă după cea de-
a doua setare. Secţiunea "Advanced Settings" cuprinde opţiuni avansate cu privire la
afişarea dosarelor şi a filelor în fereastra WE. Opţiunile sînt următoarele :  

 Automatically search for network folders and printers ("caută automat dosarele şi
imprimantele partajate în reţea"). Opţiunea ne permite să actualizăm configuraţia
reţelei în mod automat. Este recomandat să avem bifată această opţiune doar
dacă avem calculatorul inclus într-o reţea.
 Display all Control Panel Options and all folder contents ("afişează toate opţiunile
din panoul de control şi tot conţinutul dosarelor"). Această opţiune este prezentă
doar în Windows ME. Este recomandată bifarea acestei opţiuni.
 Display file size information în folder tips ("afişează informaţii despre mărimea
filei în eticheta dosarului"). Această opţiune este prezentă doar în Windows XP şi
ne permite să vedem (la ducerea cursorului mausului peste un dosar) o etichetă
care conţine informaţii despre mărimea dosarului şi despre filele conţinute. Este
recomandat să bifăm această opţiune.
 Display simple folder view în Explorer's Folder list ("afişează vizualizarea doar a
cîte unui dosar în lista de dosare a WE). Această opţiune este prezentă doar în
Windows XP şi ne permite ca în cazul selectării unui dosar în compartimentul
stîng al ferestrei WE, să fie afişată şi lista de subdosare cuprinse în acesta tot în
compartimentul stîng. Este recomandat să bifăm această opţiune.
 Display the contents of system folders ("afişează conţinutul dosarelor de
sistem"). Această opţiune este prezentă doar în Windows XP şi nu este bifată,
ceea ce înseamnă că nu putem vedea filele şi subdosarele prezente în dosarele
de sistem (C:\Windows, C:\Program Files). Astfel sîntem la adăpost de greşeli
(ştergere sau mutare de file) care ar face să nu mai funcţioneze sistemul. Pentru
utilizatorii începători este recomandat să lase nebifată această opţiune, iar pentru
cei avansaţi ea poate fi bifată, deşi nici aceştia din urmă nu sînt la adăpost de
greşeli acidentale.
 Do not cache thumbnails ("nu păstra în memoria tampon -cache- filele afişate ca
imagini miniaturizate"). În cazul în care avem într-un dosar file de tip imagine
(poze sau desene), SO va crea cîte o imagine miniaturizata ("thumbnail") pentru
fiecare filă în aşa fel încît să nu fim nevoiţi să dechidem fiecare filă ca să vedem
 ce poză conţine. Imaginile miniaturizate vor fi afişate în dosar în locul icoanelor
obişnuite pentru file. Aceste imagini sînt păstrate de SO în memoria tampon şi
vor fi afişate ori de cîte ori deschidem dosarul. Dacă bifăm opţiunea, SO va
renunţa la stocarea imaginilor miniaturizate şi le va crea de fiecare dată cînd
deschidem fila, ceea ce va face ca afişarea conţinutului filei să fie un pic mai
greoaie. Este deci recomandat să nu bifăm opţiunea.
 Display the full path în the address bar ("afişează calea de acces completă în
bara de adrese"). Ne permite să vedem care este "adresa" pe hardisc a unui
dosar sau filă, dacă bineînţeles avem afişată bara de adrese în fereastra WE.
Este recomandat să avem bifată această opţiune.
 Display the full path în the title bar ("afişează calea de acces completă în bara de
titlu"). Ne permite să vedem adresa unui dosar sau filă în bara de titlu a ferestrei
WE. Este recomandat să bifăm această opţiune doar dacă din considerente de
spaţiu am ales să nu afişăm bara de adrese. Dacă bara de adrese este afişată,
atunci debifăm opţiunea, pentru ca bara de titlu să fie cea care să conţină
numele filei sau al dosarului care este deschis într-un anumit moment.
 Hidden files and folders ("dosare şi file ascunse"). Aceste dosare şi file (de obicei
legate de funcţionarea unor softuri instalate de noi) sînt ascunse privirii
utilizatorului, pentru ca acesta să nu le şteargă sau mute din greşeală, lucru care
ar face ca softurile să nu mai funcţioneze corespunzător. Opţiunea "Do not show
hidden files and folders" este selectată implicit şi este recomandată pentru
începători. Opţiunea "Show hidden files and folders" poate fi selectată dacă
facem clic în cerculeţul din stînga ei şi este recomandată pentru utilizatorii
avansaţi. Această ultimă opţiune este recomandată şi pentru că mulţi viruşi
instalează în sistem file ascunse, iar dacă acestea nu sînt afişate, nu putem să le
ştergem.
 Hide file extensions for known file types ("ascunde extensia filelor cunoscute -
foarte comune"). Această opţiune permite să nu fie afişată extensia unor file des
întîlnite (de tip text, html, imagine, etc.). Astfel, fila "Document.txt" va apare ca
avînd doar titlul "Document" şi va putea fi recunoscut ca fiind o filă text după
icoana sa. Este recomandat ca opţiunea de ascundere a extensiilor pentru
anumite file să nu fie bifată, cu alte cuvinte să fie vizibilă extensia pentru toate
filele. Motivul pentru această alegere este legat de răspîndirea unor file infectate
cu viruşi, care folosesc opţiunea de neafişare a extensiei pentru a determina
utilizatorul să facă dublu clic pe ele, lansîndu-le astfel în execuţie. Dacă opţiunea
este bifată, va trebui să înlăturăm bifarea făcînd clic în căsuţa din stînga numelui
opţiunii.
 Hide protected operating system files ("ascunde filele sistemului de operare care
sînt protejate implicit"). Filele protejate au o importanţă deosebită în funcţionarea
corespunzătoare a SO şi sînt ascunse privirii utilizatorului pentru ca acesta să nu
le şteargă sau mute din greşeală. Utilizatorii începători trebuie să lase bifată
această opţiune. Utilizatorii avansaţi pot să debifeze opţiunea pentru a avea
acces la filele de sistem.
 Launch folder windows în a separate process ("lansează fiecare fereastră ca un
proces separat"). Această opţiune se referă la modul în care se alocă resurse de
memorie pentru fiecare fereastră deschisă. Dacă opţiunea este bifată, fiecare
fereastră va beneficia de resurse separate din memoria sistemului, ceea ce va
duce la un plus de stabilitate, însă va afecta negativ într-o oarecare măsură
performanţa sistemului. Recomandarea este să nu bifăm opţiunea, pentru că SO
este destul de stabil, iar un plus de performanţă este de dorit. Utilizatorii care
apreciază stabilitatea SO mai presus de orice, trebuie să bifeze opţiunea.
 Managing pairs of web pages and folders ("administrarea perechilor de pagini şi
dosare web"). O pagină web salvată în format complet (text, imagini şi alte
elemente incluse în pagină) apare ca o pereche formată dintr-o filă Html (care
conţine codul Html) şi un dosar (care conţine imaginile şi alte elemente din
pagină, ca de ex. scripturile). Există trei opţiuni, dar este recomandată bifarea
primeia dintre ele ("Show and manage the pair aş a single file"), ceea ce duce la
administrarea perechii ca şi cum ar fi vorba de o singură filă. Cu alte cuvinte, de
cîte ori facem o operaţie cu unul din elemente (filă Html sau dosar), ca de
exemplu ştergere sau mutare, celălalt element va fi inclus şi el în acţiune (va fi
şters sau mutat) chiar dacă nu îl selectăm.
 Remember each folder's view settings ("SO îşi reaminteşte opţiunile de afişare
ale fiecărui dosar în parte"). Această opţiune ne permite să specificăm pentru
anumite dosare modalităţi de afişare particulare, iar SO îşi va reaminti
preferinţele noastre ori de cîte ori vom deschide dosarele respective. Putem
astfel să selectăm pentru anumite dosare (de ex. pt. cele care conţin poze)
modalitatea de afişare a filelor sub formă de imagini în miniatură ("thumbnails").
SO îşi va aminti că în general preferăm afişarea sub formă de listă a filelor
conţinute într-un dosar, dar cu excepţiile de la regulă pe care i le indicăm în mod
explicit. Este recomandată bifarea acestei opţiuni.
 Restore previous folder windows at logon ("restaurează fereastra ultimului
dosarului deschis la logare"). Această opţiune este prezentă doar în Windows XP
şi ne permite ca la logare (de ex. atunci cînd pornim calculatorul) SO să deschidă
automat ultimul dosar pe care l-am deschis în sesiunea anterioară. Este
recomandat să nu bifăm această opţiune, pentru că este bine ca atunci cînd
terminăm lucrul cu calculatorul să închidem toate dosarele, la fel cum atunci cînd
ne ridicăm de la birou este bine să închidem toate cărţile folosite.
 Show Control Panel în My Computer ("afişează o scurtătură către panoul de
control atunci cînd facem dublu clic pe icoana My Computer de pe suprafaţa de
lucru "). Această opţiune este prezentă doar în Windows XP şi este recomandat
să nu o bifăm, pentru că accesul la panoul de control este foarte uşor şi fără
această opţiune.
 Show My Documents on the desktop ("afişează o scurtătură către dosarul "My
Documents" pe suprafaţa de lucru"). Este recomandat să debifăm această
opţiune pentru că accesul la dosarul "My Documents" este foarte uşor ţinînd cont
că WE afişează după lansare tocmai conţinutul acestui dosar şi nu are rost să
aglomerăm suprafaţa de lucru cu scurtături pe care nu le folosim.
 Show encrypted or compressed NTFS files în color ("afişează cu nume colorat
filele comprimate sau criptate de pe partiţiile NTFS"). Această opţiune este
prezentă doar în Windows XP şi ne permite să evidenţiem filele comprimate sau
criptate care se află pe partiţiile formatate în sistemul NTFS. Pentru ca această
opţiune să fie valabilă, comprimarea şi criptarea trebuie făcute cu instrumentele
oferite de SO Windows XP. Este recomandată bifarea acestei opţiuni.
 Show pop-up description for folders and desktop items ("afişează o etichetă cu o
mică descriere a dosarelor sau a elementelor de pe suprafaţa de lucru"). Dacă
opţiunea este selectată, ori de cîte ori vom duce cursorul mausului peste un
dosar sau o scurtătură va apare o mică etichetă, care explică funcţia dosarului
sau a programului către care este îndreptată scurtătură. De exemplu pentru
dosarul "My Pictures" apare eticheta "Stores and manages pictures"
("depozitează şi administrează imagini"), iar pentru scurtătura către Internet
Explorer apare eticheta "Finds and displays information and Web sites on the
internet". Trebuie amintit că pentru fiecare scurtătură pe care o creăm, avem
 posibilitatea să adăugăm un mic comentariu care va apare în etichetă. Este
recomandată bifarea acestei opţiuni.

    FEREASTRA  FILE TYPES

    Conţine opţiuni referitoare la diversele tipuri de file, opţiuni legate în special de
programele cu care să fie deschise acestea. Aceste opţiuni sînt destinate exclusiv
utilizatorilor avansaţi. Utilizatorii începători pot să definească programul cu care să fie
deschis o anumită filă folosind o metodă care va fi descrisă ulterior.

PREZENTARE  GENERALĂ  A  PROGRAMULUI  WINDOWS  EXPLORER

    INTRODUCERE

    Windows Explorer are o funcţie dublă şi anume funcţia de explorator (răsfoitor) de file
("file browser") şi funcţia de administrator de file ("file manager"). Prima funcţie ne ajută
să găsim pe hardisc filele (dosarele) care ne interesează, iar cea de-a doua funcţie ne
permite să administrăm (ordonăm, mutăm, grupăm, creăm, copiem, decupăm, ştergem)
filele sau dosarele după cum avem nevoie. Pentru a înţelege mai bine funcţionarea WE
vom apela la o analogie şi anume vom asemăna WE cu o bibliotecă. Să presupunem că
avem o bibliotecă complexă formată din mai multe corpuri, unele dintre acestea avînd
rafturi pentru cărţi, iar altele avînd sertare sau spaţii cu utilizare diversă (de ex. pentru
aşezarea electronicelor audio-video).

    EXPLORAREA  CONŢINUTULUI UNITĂŢILOR  DE  STOCARE

    Interfaţa Windows Explorer (WE) a fost explicată anterior, însă vom reveni pentru a
explica mai în amănunt conţinutul celor două compartimente ale programului.
Compartimentul din stînga prezintă o reproducere simbolică a conţinutului
calculatorului, conţinut ordonat în general pe un criteriu ierarhic, cu cîteva excepţii
notabile. Diversele elemente (partiţii, dosare, unităţi de stocare, etc.) prezente în
compartimentul din stînga sînt ordonate pe verticală şi sînt "legate" unele de altele prin
intermediul unor linii punctate, care conectează icoanele aflate în stînga numelui
elementelor. Unele elemente au în stînga numelui lor un semn (+) sau (-) încadrat într-
un mic pătrat. Semnul (+) indică faptul că elementul lîngă care se află are incluse în el
alte elemente, dar acestea nu sînt afişate în compartimentul din stînga. Dacă facem clic
pe semnul (+) de lîngă un element, conţinutul acestuia (de ex. subdosare) va fi afişat în
compartimentul din stînga sub elementul lîngă care am clicat. Semnul (+) se va
transforma automat în semn (-), iar elementele nou apărute vor fi legate prin linii
punctate de elementul iniţial. Se spune că am "expandat" (extins, depliat) conţinutul
elementului respectiv. Operaţiunea inversă este cea de "comprimare" (restrîngere,
pliere) a conţinutului şi se realizează făcînd clic pe semnul (-). Conţinutul care tocmai a
fost afişat va dispare, iar semnul (-) se va transforma în semn (+). Pentru a înţelege mai
bine această operaţiune să apelăm la o analogie. Să presupunem că în biblioteca
noastră avem un spaţiu pe care se află rafturi pline cu cărţi, iar acest spaţiu poate fi
ascuns vederii cu ajutorul a două panouri culisante de lemn. Noi avem deci posibilitatea
fie de a expune spaţiul (şi cărţile conţinute în el), fie de a-i ascunde conţinutul, ambele
acţiunii realizîndu-se prin manevrarea panourilor culisante. Indiferent de opţiunea
noastră, cărţile vor rămîne la locul lor, însă în funcţie de poziţia panourilor vor putea fi
văzute sau nu.
    În momentul în care am expandat conţinutul unui element vedem că apar nişte linii
punctate care leagă icoana elementului iniţial cu icoanele elementelor nou apărute.
Aceste linii punctate alcătuiesc o structură arborescentă, adică o structură cu un aspect
asemănător coroanei unui copac, în care avem un trunchi din care se desprind nişte
ramuri principale, iar din acestea se desprind ulterior mai multe ramuri secundare care
la rîndul lor vor da naştere la alte ramuri. În cazul în care expandăm conţinutul unui
element vor apare nişte elemente secundare, care la rîndul lor pot conţine alte
elemente. Un dosar poate avea mai multe dosare incluse în el, iar fiecare dintre aceste
dosare poate conţine la rîndul lui alte dosare, rezultînd deci o structură ierarhică de tip
arborescent pe care o afişăm sau o ascundem făcînd clic pe semnul (+) respectiv (-).

    Exemplu de căutare a unui dosar pe hardisc cu ajutorul Windows Explorer

    Pentru a deschide (lansa în execuţie) o filă de pe hardisc trebuie fie să-i ştim adresa
pe dinafară, fie să o căutăm cu ajutorul utilitarului de căutare inclus în SO Windows. Să
presupunem că dorim să lansăm în execuţie programul "NetMeeting" care permite
purtarea unei conversaţii în mod audio-video-text ("mediataifas" - "videochat") prin
internet. Programul NetMeeting conţine mai multe file aflate în dosarul "NetMeeting" de
la adresa C:\Program Files\NetMeeting. Lansăm în execuţie exploratorul de file (WE)
făcînd dublu clic pe icoana sa din bara de lansare rapidă sau de pe suprafaţa de lucru
(birou - "desktop"). Facem clic pe semnul (+) de lîngă icoana "My Computer" aflată în
compartimentul din stînga al WE pentru a face să apară partiţiile hardiscului. Facem
apoi clic pe semnul (+) de lîngă icoana "Partiţie 1 (C:)" pentru a afişa conţinutul partiţiei.
În fine facem clic pe semnul (+) de lîngă icoana dosarului "Program Files". Va trebui să
derulăm conţinutul dosarului utilizînd fie bara de derulare care apare la limita dintre cele
două compartimente, fie roata mausului şi în momentul în care vedem dosarul
"NetMeeting" facem clic pe el. Conţinutul acestuia va fi afişat în compartimentul din
dreapta, unde observăm fişierul "Conf.exe", pe care dacă facem dublu-clic vom lansa în
execuţie programul "NetMeeting".

    În general toate programele instalate au cîte un dosar cu numele lor aflat în dosarul
"Program Files" şi astfel putem găsi foarte uşor fila executabilă care le lansează în
execuţie. Există însă şi situaţia în care dosarul cu numele programului este inclus într-
un alt dosar care are numele companiei producătoare a softului, acesta din urmă find
cel inclus în dosarul "Program Files". Bineînţeles că există şi programe care şi-au
instalat dosarul în altă parte şi nu în "Program Files" şi pe acestea le găsim folosind
utilitarul de căutare din Windows, a cărui utilizare va fi explicată într-un capitol special.
Funcţia de căutare este extrem de utilă mai ales în situaţia în care ştim numele unei file,
dar nu ştim în ce dosar s-ar putea găsi şi ne-ar lua mult timp să verificăm cu ajutorul
WE fiecare dosar prezent pe hardisc.

    Prezentarea arborelui cu dosare ("folder tree") din fereastra Windows Explorer

    Dacă facem clic pe toate semnele (+) existente în compartimentul din stînga, vom
putea să analizăm structura arborescentă şi vom remarca faptul că deşi în mare ea
respectă criteriul ierarhic, există şi cîteva excepţii notabile determinate de faptul că
programatorii care au conceput interfaţa au pus pe primul plan uşurinţa în utilizarea
acesteia. Vom observa astfel că structura arborescentă îşi are originea în elementul
"Desktop". Din acesta se desprind patru elemente şi anume : "My Computer", "My
Network Places", "Recycle Bin" şi "My Documents". Din elementul "My Computer" se
desprind elementele : "3 1/2 Floppy (A:)", "Partiţia 1 (C:)", "Partiţia 2 (D:)", "Compact
Disc (E:)", "Control Panel" şi în plus dacă avem instalat Windows XP apar şi elementele
"Shared Documents" şi "User Documents". Putem avea mai mult de două partiţii pe
hardisc şi de asemenea putem avea mai multe hardiscuri instalate sau mai multe unităţi
optice (CD-ROM, CD-RW, etc.), iar atunci lista elementelor conţinute în "My Computer"
se schimbă în mod corespunzător. Dacă avem instalate două sisteme de operare (Win
ME şi Win XP), partiţia pe care este instalat Win XP va avea denumirea "Partiţie 3 (E:),
iar unitatea optică va figura drept "Compact Disc (F:)". "Din elementul "My Documents"
se desprind de obicei "My Music", "My Pictures", dar în funcţie de programele instalate
mai putem avea şi "My Webs", "My eBooks", etc.

    Elementul unei structuri arborescente din care se desprind celelalte elemente este
denumit în domeniul informaticii "root", termen care tradus înseamnă "rădăcină".
Analogia cu un copac la care trunchiul (din care se desprind ramurile) îşi are originea în
rădăcină este evidentă. Rădăcina structurii arborescente pare să fie elementul
"Desktop", însă acesta este poziţionat ca "rădăcină" doar din motive de uşurare a
lucrului cu calculatorul. Elementul "Desktop" este de fapt un dosar care se găseşte la
adresa C:\Windows\Desktop, deci el este un element subordonat elementului "Partiţie 1
(C:)". Tot astfel elementul "My Documents" este de fapt un dosar care se găseşte la
adresa C:\My Documents, deci şi el este un element subordonat elementului "Partiţie 1
(C:)".

    Structura arborescentă are cîteva elemente primordiale şi acestea sînt partiţiile
hardiscului (în cazul de faţă C: şi D: , eventual şi E: dacă avem instalat şi Win XP), care
sînt de fapt tot atîtea "rădăcini" ("roots"). Partiţiile cele mai importante sînt cele care au
instalate pe ele sisteme de operare. Literele A: , C: , D: , etc. care apar lîngă numele
partiţiilor sau ale unităţilor de stocare fac parte dintr-o convenţie de denumire a acestor
elemente care începe cu unităţile de dischetă (A: - prima unitate, B: - a doua unitate,
care nu se mai foloseşte în prezent), continuă cu partiţiile sau/şi hardiscurile (C: - prima
partiţie sau primul hardisc, D: - a doua partiţie sau al doilea hardisc, etc.) şi se termină
cu unităţile optice (CD-ROM, CD-RW - care iau literele alfabetului imediat de după
literele partiţiilor).

CREAREA  ŞI  DENUMIREA  DOSARELOR  ŞI  A  FILELOR

    CREAREA ŞI DENUMIREA UNUI DOSAR

    Crearea unui dosar sau a unei file este o operaţiune extrem de simplă care se face
din cîteva clicuri de maus. Să luăm mai întîi exemplul creării unui dosar. În primul rînd
va trebui să alegem partiţia şi eventual dosarul în care să fie plasat noul dosar pe care
dorim să-l creăm. Deschidem WE şi selectăm "Partiţia 1 (C:)" făcînd clic pe denumirea
ei. Apoi facem clic pe titlul meniului "File" pentru a-l derula şi ducem cursorul mausului
deasupra primei opţiuni, "New". Se va deschide un nou meniu la dreapta celui existent
şi în acest nou meniu va trebui să facem clic pe opţiunea "Folder" ("dosar"). În
compartimentul din dreapta al WE îşi va face apariţia un nou dosar avînd denumirea
temporară "New Folder". Numele noului dosar este încadrat de un chenar, iar fundalul
pe care se află este de culoare albastră. Scriem (tastăm) numele noului dosar, de
exemplu "Diverse" (fără ghilimele). Putem alege orice nume, însă este recomandat să
alegem un nume scurt şi care să ofere o idee despre viitorul conţinut al dosarului. Nu
putem folosi următoarele caractere atunci cînd scriem numele dosarului \ / : * ? " < > |
iar SO ne va informa prin intermediul unui mesaj de eroare dacă includem unul dintre
acestea din greşeală în nume. După ce am scris numele, facem clic cu mausul undeva
în afara numelui dosarului, iar numele se va permanentiza. Dacă ulterior dorim să
schimbăm numele dosarului va trebui să facem clic dreapta pe denumirea lui şi apoi din
meniul care apare să facem clic pe opţiunea "Rename" (penultima din lista). Scriem
noul nume şi facem clic în afara lui după ce am terminat de scris. Un dosar nou creat
este afişat întotdeauna la coada listei de dosare şi file prezentă în compartimentul din
dreapta a WE. Dosarul nu apare iniţial şi în lista din compartimentul din stînga, dar
acest lucru se va întîmpla imediat, dacă facem clic pe butonul "Refresh" din bara de
unelte sau dacă facem dublu clic pe dosarul nou creat.

    CREAREA ŞI DENUMIREA UNEI FILE

    Crearea unei file este puţin mai complicată, pentru că există un singur tip de dosare,
dar nenumărate tipuri de file. De obicei atunci cînd creăm o filă nouă o facem din
interiorul unui program, însă pentru anumite tipuri de file este posibilă crearea din WE şi
vom folosi această facilitate pentru a exemplifica modul de creare a unei file. Să luăm
exemplul creării unei file de tip text. În primul rînd va trebui să alegem partiţia şi
eventual dosarul în care să fie plasat noua filă pe care dorim s-o creăm. Deschidem WE
şi selectăm "Partiţia 1 (C:)" făcînd clic pe denumirea ei, iar apoi facem clic pe dosarul
"Diverse" pe care tocmai l-am creat, indicînd astfel faptul că dorim să plasăm noua filă
în dosarul "Diverse". Nu contează dacă facem clic pe icoana dosarului sau pe numele
lui, însă este mai convenabil să facem clic pe nume. Apoi facem clic pe titlul meniului
"File" pentru a-l derula şi ducem cursorul mausului deasupra primei opţiuni, "New". Se
va deschide un nou meniu la dreapta celui existent şi în acest nou meniu va trebui să
facem clic pe opţiunea "Text Document". În compartimentul din dreapta al WE îşi va
face apariţia o nouă filă avînd denumirea temporară "New Text Document.txt". Numele
noii file este încadrat de un chenar, iar fundalul pe care se află este de culoare albastră.
Scriem (tastăm) numele noii file, de exemplu "Opinii.txt" (fără ghilimele). Putem alege
orice nume, însă este recomandat să alegem un nume scurt şi care să ofere o idee
despre viitorul conţinut al ei. Nu putem folosi următoarele caractere atunci cînd scriem
numele filei \ / : * ? " < > | iar SO ne va informa dacă includem unul dintre acestea din
greşeală în numele ei. După ce am scris numele, facem clic cu mausul undeva în afara
numelui filei, iar numele se va permanentiza. Dacă ulterior dorim să schimbăm numele
va trebui să facem clic dreapta pe numele lui şi apoi din meniul care apare să facem clic
pe opţiunea "Rename" (penultima din lista). Scriem noul nume şi facem clic în afara lui
după ce am terminat.

    În cazul filelor este foarte important să nu uităm să scriem extensia lor, în cazul
prezentat ea fiind "txt" (fără ghilimele). Extensia se scrie după ce am scris numele filei şi
am adăugat un punct după acesta. Între punctul de după numele filei şi extensie nu
trebuie să se afle nici un spaţiu liber. Extensia este de obicei formată dintr-un grup de
trei litere (uneori patru), care ne indică programele ce pot folosi fişierul. O filă de tip text
poate fi folosită de un program special (editor de text), însă nu şi de un program care ne
permite să ascultăm muzică. Invers, o filă care conţine o melodie are de obicei extensia
"mp3" şi poate fi deschisă de un editor de text, însă rezultatul este o pagină plină de
semne neinteligibile. Fila de tip "mp3" trebuie deschisă cu un program special (de
exemplu Windows Media Player), care va interpreta conţinutul filei în aşa fel încît să
putem auzi melodia la boxele ataşate calculatorului. Extensia permite deci diferenţierea
filelor şi de asemenea ne indică tipul de program cu care trebuie deschisă fila. Dacă
uităm să adăugăm extensia atunci cînd numim (sau redenumim) o filă, sistemul de
operare ne va aduce în prim plan un mesaj de eroare în care este spus : "If you change
a filename extension, the file might become unusable. Are you sure you want to change
it?" (" Dacă schimbi extensia unei file, aceasta poate deveni inutilizabilă. Eşti sigur că
doreşti să schimbi extensia?"). Va trebui clicat pe butonul "No" şi apoi să fie scris corect
numele filei urmat de un punct şi apoi de extensie. O filă de tip text cu numele
"Opinii.txt" poate fi redenumită "Idei.mp3", însă deschiderea ei cu programul WMP nu
va însemna că vom auzi o melodie în boxe. Din această cauză este bine să fim atenţi
cînd redenumim filele, în aşa fel încît să păstrăm extensia originală.

MUTAREA  ŞI  COPIEREA  DOSARELOR  ŞI  FILELOR

    GENERALITĂŢI

    Dosarele şi filele create de noi în exemplul de mai sus pot fi mutate oriunde în cadrul
partiţiilor de pe hardisc, iar funcţionalitatea lor nu va avea de suferit. Pe de altă parte, în
momentul în care instalăm un program acesta îşi va pune dosarul principal (în care sînt
incluse dosarele şi filele necesare pentru funcţionarea programului) la o anumită adresă
de pe una din partiţiile hardiscului. În acest caz nu este indicat să mutăm dosarul
principal (sau subdosare/file) al programului pentru că acesta nu va mai funcţiona. Ca o
regulă generală putem să mutăm orice dosare sau file create de noi din WE sau din
cadrul unui program oarecare, dar nu este indicat să mutăm dosarele şi filele existente
în dosarul principal al unui anumit program. De asemenea nu trebuie să mutăm
dosarele de sistem (C:\Windows , C:\Program Files) sau subdosarele şi filele conţinute
în acestea.

    PROCEDURA DE MUTARE A UNEI FILE SAU DOSAR

    Mutarea unui dosar sau unei file se poate face în şase moduri, iar alegerea unuia
dintre acestea stă la latitudinea fiecărui utilizator. Primul mod presupune utilizarea
butoanelor "Cut" şi "Paste" din bara de unelte ("Toolbar") a WE, al doilea mod
presupune utilizarea comenzilor "Cut" şi "Paste" din meniul contextual care apare atunci
cînd facem clic dreapta pe un dosar sau o filă, al treilea mod presupune folosirea
comenzilor "Cut" şi "Paste" existente în bara de meniuri ("Menubar") a WE, al patrulea
mod presupune folosirea metodei "trage şi pune", al cincilea mod presupune utilizarea
combinaţiilor de taste (Ctrl+X = Cut ; Ctrl+V = Paste) şi al şaselea mod presupune
folosirea butonului "Move To" din bara de unelte. Timpul de transfer (prin mutare sau
copiere) a unor dosare/file depinde de mărimea acestora, fiind în general destul de
scurt, însă putînd ajunge la cîteva minute pentru dosarele (filele) foarte mari.

    Să luăm ca exemplu mutarea filei "Opinii.txt" (creată anterior) din dosarul "Diverse"
într-un alt dosar. Pentru aceasta va trebui să creăm un nou dosar numit "Temp" (de la
temporar) tot în Partiţia 1 (C:). După crearea noului dosar va trebui să-l afişăm în
compartimentul stîng al WE şi pentru aceasta fie facem clic pe butonul "Refresh" din
bara de unelte, fie facem dublu clic pe dosarul "Temp" afişat în compartimentul din
dreapta al WE.

 Metoda 1: Procesul de mutare a filei începe prin selectarea dosarului "Diverse"

(în care se află fila), făcînd clic pe numele dosarului. Conţinutul acestuia (fila
"Opinii.txt") va fi afişat în compartimentul drept al WE. Facem clic pe numele filei
pentru a o selecta şi apoi facem clic pe butonul "Cut" ("Decupează") din bara de
unelte. Următoarea manevră este să facem clic pe dosarul "Temp", în care dorim
să mutăm fila şi în final să facem clic pe butonul "Paste" ("Lipeşte"). Fila îşi va
face apariţia în dosarul "Temp", aşa cum se vede din compartimentul drept al
 WE. Dacă vom face clic pe dosarul "Diverse" vedem că acesta nu mai conţine
fila "Opinii.txt", lucru evident pentru că ea a fost mutată în dosarul "Temp".
Succesiunea de evenimente care au loc în cazul mutării unei file (sau unui dosar)
include şi folosirea unei funcţii a calculatorului care nu este atît de evidentă
pentru utilizatorul începător. Această funcţie este se numeşte Cliplanşetă
("Clipboard") şi se interpune între etapele de decupare şi lipire a filei. De fapt în
momentul în care noi facem clic pe butonul "Cut", icoana filei selectate îşi pierde
din luminozitate căpătînd o nuanţă gri - palid care ne semnalează faptul că fila a
fost copiată în memoria temporară (a fost pus în Cliplanşetă). În momentul în
care facem clic pe butonul "Paste" fişierul copiat în memorie este lipit în noua
locaţie, iar fila de la vechea locaţie este ştearsă. Memoria "Clipboard" ("clip" -
clemă, "board" - planşă) şi-a luat numele de la planşeta (dotată cu o clemă
metalică la partea ei superioară) care este folosită în birouri pentru a transporta
documente din hîrtie.
 Metoda 2 : Selectăm dosarul "Diverse" în care se află fila pe care vrem s-o
mutăm făcînd clic pe numele dosarului, pentru ca să fie afişat conţinutul lui în
compartimentul din dreapta al WE. Ducem cursorul mausului peste numele filei
("Opinii.txt") pe care dorim s-o mutăm şi facem clic dreapta pe el. Va apare un
meniu (numit "meniu contextual") care conţine mai multe opţiuni şi în care facem
clic pe opţiunea "Cut". Apoi ducem cursorul mausului peste numele dosarului în
care vrem să mutăm fila ("Temp"), facem clic dreapta pe el iar din meniul care
apare facem clic pe opţiunea "Paste". Fila va fi mutată instantaneu din dosarul
iniţial ("Diverse") în dosarul de destinaţie ("Temp").
 Metoda 3 : Selectăm dosarul ("Diverse") în care se află fila pe care vrem s-o
mutăm făcînd clic pe numele dosarului pentru ca să fie afişat conţinutul lui în
compartimentul din dreapta al WE. Ducem cursorul mausului peste numele filei
("Opinii.txt") pe care dorim s-o mutăm şi facem clic (cu butonul stîng al mausului)
pe el pentru a-l selecta. Copiem fila în cliplanşetă făcînd clic pe meniul "Edit" din
bara de unelte şi apoi pe opţiunea "Cut". Selectăm dosarul de destinaţie a filei
("Temp") făcînd clic pe el. Lipim în acest dosar fila copiată în memorie făcînd clic
pe meniul "Edit" şi apoi pe opţiunea "Paste".
 Metoda 4 : Selectăm dosarul ("Diverse") în care se află fila pe care vrem s-o
mutăm făcînd clic pe numele dosarului pentru ca să fie afişat conţinutul lui în
compartimentul din dreapta al WE. Ducem cursorul mausului peste numele filei
("Opinii.txt") pe care dorim s-o mutăm şi facem clic (cu butonul stîng al mausului)
pe el pentru a-l selecta. Ţinem butonul stîng al mausului apăsat şi "tragem" fila
din compartimentul din dreapta al WE în cel din stînga deasupra numelui
dosarului de destinaţie. În momentul în care numele dosarului de destinaţie
apare pe un fundal colorat (albastru) înseamnă că dosarul este selectat şi ca
urmare putem să dăm drumul butonului mausului. Fila este "lăsată să cadă"
("dropped") în noul dosar şi operaţiunea de mutare s-a încheiat. Atenţie, metoda
4 aşa cum a fost descrisă mai sus este valabilă doar pentru a muta o filă dintr-un
dosar în altul în condiţiile în care ambele dosare se găsesc pe aceeaşi partiţie.
Dacă dosarele se află pe partiţii diferite, fila iniţială nu va fi mutată, ci va fi
copiată, adică la final se va află atît în dosarul de origine cît şi în dosarul de
destinaţie (sub formă de copie identică, bineînţeles). Dacă dorim să mutăm o filă
de pe o partiţie pe alta prin metoda "trage şi pune" va trebui să ţinem apăsată
tasta Shift pe timpul desfăşurării manevrei de tragere. După ce am dat drumul
filei în dosarul de destinaţie, eliberăm tasta Shift.
 Metoda 5 : Selectăm dosarul ("Diverse") în care se află fila pe care vrem s-o
mutăm făcînd clic pe numele dosarului pentru ca să fie afişat conţinutul lui în
compartimentul din dreapta al WE. Ducem cursorul mausului peste numele filei
 ("Opinii.txt") pe care dorim s-o mutăm şi facem clic (cu butonul stîng al mausului)
pe el pentru a-l selecta. Copiem fila în cliplanşetă (memoria "Clipboard") apăsînd
în acelaşi timp pe tastele Ctrl şi X. Este recomandat să apăsăm întîi pe tasta Ctrl
şi să o ţinem apăsată, iar apoi să apăsăm o dată pe tasta X după care dăm
drumul ambelor taste. Combinaţia Ctrl + X este uşor de reţinut, pentru că X
semăna cu o foarfecă, iar acţiunea rezultată este tocmai aceea de decupare,
pentru care în viaţa reală folosim foarfeca. Selectăm dosarul de destinaţie a filei
("Temp") făcînd clic pe el. Lipim în acest dosar fila copiată în memorie, apăsînd
în acelaşi timp pe tastele Ctrl şi V. Combinaţia Ctrl + V este uşor de reţinut
pentru că V semăna cu o clemă, iar acţiunea rezultată este tocmai aceea de
lipire (fixare), care seamănă cu acţiunea de prindere a unui document cu o clemă
pe o planşetă.
 Metoda 6 : Selectăm dosarul ("Diverse") în care se află fila pe care vrem s-o
mutăm făcînd clic pe numele dosarului pentru ca să fie afişat conţinutul lui în
compartimentul din dreapta al WE. Ducem cursorul mausului peste numele filei
("Opinii.txt") pe care dorim s-o mutăm şi facem clic (cu butonul stîng al mausului)
pe el pentru a-l selecta. Facem clic pe butonul "Move To" din bara de unelte şi va
apare o minifereastră intitulată "Browse to Folder". În această minifereastră va
trebui să alegem dosarul în care dorim să mutăm fila procedînd ca şi cum ne-am
afla în WE, adică navigînd prin conţinutul dosarelor aşa cum a fost explicat mai
înainte. Cînd am găsit dosarul de destinaţie facem clic pe el şi apoi facem clic pe
butonul "OK" din josul miniferestrei şi fila va fi mutată instantaneu. Putem chiar
să creăm un nou dosar în minifereastra de explorare dacă dorim acest lucru.
Dacă alegem să folosim această metodă în mod predominant este recomandat
să mărim minifereastra pentru ca găsirea dosarului de destinaţie să fie mai
uşoară. Ducem cursorul mausului peste colţul din dreapta jos al miniferstrei şi în
momentul în care acesta se transformă într-o săgeată bidirecţională facem clic
pe butonul stîng şi îl ţinem apăsat. Apoi deplasăm mausul pe orizontală, verticală
sau în diagonală, iar cînd ajungem la dimensiunea dorită a ferestrei dăm drumul
butonului mausului. Windows va reţine mărimea ferestrei şi o va afişa în mod
corespunzător de fiecare dată. Aceasta metodă funcţionează doar dacă
selectarea dosarelor sau filelor se face în compartimentul din dreapta al WE. Un
dosar selectat în compartimentul din stînga nu va putea fi mutat cu această
metodă.

    Fiecare utilizator poate să-şi aleagă ce metodă doreşte pentru mutarea dosarelor
(filelor), însă metoda 1 este cea mai bună pentru că este foarte simplă şi foarte puţin
predispusă la greşeli. Metoda 4 este cea mai elegantă, însă necesită un pic de
antrenament, dar chiar şi aşa poate predispune la greşeli, mai ales în cazul în care
trebuie să mutăm mai multe dosare şi file, iar mausul cu bilă este murdar pe dinăuntru
şi mişcarea sa este lipsită de precizie. Metoda 6 este şi ea foarte uşor de pus în
practică dacă ţinem cont că selectarea dosarelor şi filelor trebuie făcută întotdeauna în
compartimentul din dreapta al WE.

    MUTAREA MAI MULTOR DOSARE SAU FILE DINTR-O DATĂ

    Pentru a exemplifica această acţiune trebuie să creăm în dosarul "Temp" mai multe
file de tip text ( de ex. "Idei.txt", "Articole.txt", "Argumente.txt", etc.), care să se adauge
filei deja mutate ("Opinii.txt). Selectarea tuturor filelor dintr-un dosar sau doar a unora
dintre ele se face de obicei folosind mausul în combinaţie cu tastele Shift şi Ctrl.
    Dacă dorim să selectăm toate filele, va trebui să facem clic pe prima dintre ele, să
apăsăm tasta Shift şi să o ţinem apăsată, apoi să facem clic pe ultima filă. Rezultatul
este că toate filele vor fi selectate şi putem să dăm drumul tastei Shift, ele vor rămîne
selectate. Metoda prezentată nu este foarte comodă în cazul în care dosarul conţine
foarte multe file (zeci sau chiar sute). O altă metodă, mai elegantă şi mai puţin
predispusă la erori este să selectăm o filă oarecare din dosar făcînd clic pe ea, apoi să
facem clic pe meniul "Edit" şi în final să facem clic pe opţiunea "Select All" din acest
meniu. O alternativă este să folosim combinaţia de taste Ctrl+A (apăsăm în acelaşi timp
pe tastele Ctrl şi A) în loc de opţiunea "Select All", în momentul în care dorim să
selectăm toate elementele dintr-un dosar. Aceasta metodă este recomandată cînd
avem dosare cu foarte multe file. Combinaţia de taste Ctrl+A este uşor de reţinut pentru
că în engleză "All" înseamnă "tot" ("toate"), deci litera "A" din Ctrl+A vine de la "All".

    Dacă dorim să selectăm numai anumite file dintr-un dosar există două situaţii şi
anume ca filele să fie situate una după cealaltă în lista de file sau să fie situate la
întîmplare în listă. În primul caz facem clic pe prima filă care trebuie selectată, apăsăm
şi ţinem apăsată tasta Shift şi apoi facem clic pe ultima filă care trebuie selectată. În
cazul în care filele sînt "împrăştiate" în dosar va trebui să facem clic pe una din file (de
preferinţă prima), să apăsăm tasta Ctrl şi să o ţinem apăsată şi apoi să facem clic pe
celelalte file care trebuie selectate. După ce le-am selectat pe toate, dăm drumul tastei
Ctrl, iar filele vor rămîne selectate. Dacă vrem să mutăm toate filele dintr-un dosar cu
excepţia a cîtorva (două sau trei), selectăm dosarele pe care nu vrem să le mutăm,
facem clic pe meniul "Edit" şi apoi pe opţiunea "Invert Selection" ("inversează selecţia")
din acesta. Rezultatul va fi că dosarele selectate de noi vor fi deselectate, iar toate
celelalte vor fi selectate şi gata de a fi mutate. În toate cazurile prezentate dacă am
greşit selecţia filelor (am selectat file pe care nu vrem să le mutăm), putem să facem
clic oriunde în compartimentele WE şi filele vor fi deselectate, iar noi vom putea să
reluăm selecţia cu mai multă atenţie pentru a nu greşi încă o dată.

    Mutarea mai multor dosare sau file (după selectarea lor) se face similar cu mutarea
unei singure file şi este recomandată folosirea metodei 1.

    Mutarea dosarelor se face similar cu mutarea filelor, însă trebuie ţinut minte că în
timp ce un dosar poate găzdui file, o filă nu poate găzdui dosare. Cu alte cuvinte putem
muta un dosar doar în alt dosar, nu putem muta un dosar într-o filă. Să luăm ca
exemplu mutarea dosarului "Diverse" în dosarul "Temp". Facem clic pe dosarul
"Diverse" şi apoi pe butonul "Cut". Dosarul este copiat în cliplanşetă. Pentru a-l muta
definitiv facem clic pe dosarul "Temp" şi apoi pe butonul "Paste". Bineînţeles că putem
să folosim şi metoda de tragere a dosarului "Diverse" peste dosarul "Temp" şi să-i dăm
drumul peste acesta, rezultatul va fi acelaşi.

    COPIEREA  DOSARELOR ŞI A FILELOR

    Copierea unei file (sau a unui dosar) este similară acţiunii de mutare, însă în acest
caz la final fila (dosarul) se va află atît în dosarul de origine, cît şi în dosarul de
destinaţie (sub formă de copie identică, bineînţeles). Cele şase metode descrise mai
sus se aplică şi în cazul copierii, cu diferenţa că în locul butonului sau opţiunii cu
numele "Cut" ("decupează") se va apela la butonul sau opţiunea cu numele "Copy"
("copiază") din bara de unelte, bara de meniuri sau meniul contextual. Dacă dorim să
folosim tastatura pentru a copia un dosar sau o filă, trebuie să apăsăm în acelaşi timp
pe tastele Ctrl şi C, combinaţie uşor de reţinut pentru că litera C este cea cu care
începe cuvîntul "copiere". Evident că pentru a lipi fila copiată trebuie să apăsăm în
acelaşi timp tastele Ctrl şi V în momentul în care am selectat dosarul de destinaţie.
Pentru a copia o filă (sau un dosar) putem folosi şi butonul "Copy To" din bara de
unelte, procedura fiind similară cu cea pentru mutare descrisă mai sus.

    Metoda "trage şi depune" folosită în cazul copierii dosarelor şi filelor este puţin diferită
faţă de cazul mutării acestora. Dacă dorim să copiem o filă dintr-un dosar în altul,
ambele fiind situate pe aceeaşi partiţie, va trebui să ţinem apăsată tasta Ctrl pe timpul
desfăşurării manevrei de tragere. După ce am dat drumul filei în dosarul de destinaţie,
eliberăm tasta Ctrl. Dacă dorim să copiem o filă din dosarul de origine într-un dosar de
pe altă partiţie, tragem fila peste dosarul de destinaţie şi îi dăm drumul. De fiecare dată
cînd folosim manevra de tragere în mod corect pentru a copia o filă (un dosar),
observăm că atunci cînd ducem fila peste dosarele conţinute în partiţia de destinaţie
apare un mic semn (+) la baza cursorului mausului. Dacă tragem fila peste o zonă în
care nu-i putem da drumul, apare un mic cerc barat în loc de cursorul mausului.

    Nu putem muta sau copia o filă într-un dosar în care se află deja o filă cu acelaşi
nume şi aceeaşi extensie cu a filei pe care dorim s-o mutăm. De exemplu să
presupunem că în dosarul "Temp" se află deja o filă cu numele "Opinii.txt" (sau
"opinii.txt") de a cărui existenţă noi nu ştim, pentru că dosarul conţine zeci de file. La
încercarea noastră de a muta (copia) fila "Opinii.txt" aflat iniţial în dosarul "Diverse",
sistemul de operare va afişa o minifereastră cu mesajul de eroare următor : "This folder
already contains a file with the name "Opinii.txt". Would you like to replace the existing
file with this one?" ("Acest dosar conţine deja o filă cu numele "Opinii.txt". Doreşti să
înlocuieşti fila existentă cu acesta [cea pe care intenţionăm s-o mutăm]"). Avem două
opţiuni în minifereastră şi anume butoanele "Yes" ("Da") şi "No" ("Nu"). Este
recomandat să facem clic pe butonul "No" şi să investigăm situaţia deschizînd fila
existentă pentru a o compara cu cea pe care dorim s-o mutăm. În cazul în care filele au
un conţinut asemănător dar nu sînt identice, putem să redenumim una din ele
"Opinii1.txt" sau în ceva asemănător pentru a rezolva situaţia apărută.

    Nu putem muta o filă (un dosar) în dosarul în care se află deja. În cazul în care
încercăm (de cele mai multe ori din greşeală) această manevră, va apare o
minifereastră cu titlul "Error Moving File or Folder" şi cu mesajul de eroare : "Cannot
move [File Name]; The source and destination filenames are the same". Facem clic pe
butonul "OK" pentru a face să dispară minifereastra şi va trebui să fim mai atenţi la
următoarea încercare de mutare a unei file (dosar). Putem însă să copiem o filă (sau un
dosar) în dosarul în care se află deja. Pentru a nu se crea un conflict cu numele filei
(dosarului) deja existent, copiile vor avea nume alese automat de SO de forma "Copy
(n) of [File Name]" unde (n) este un număr, iar "File Name" este numele filei de copiat.
Bineînţeles că putem să schimbăm oricînd numele copiilor cu ce dorim noi, în afara
numelui filei originale.

ŞTERGEREA  DOSARELOR  ŞI  A  FILELOR

    GENERALITĂŢI

    Dosarele şi filele create de noi sau create de către programele instalate pe hardisc
sînt în marea lor majoritate utile şi nu trebuie şterse. Pe de altă parte, pe fiecare hardisc
există un număr de dosare şi file care sînt inutile, fie pentru că nu le mai folosim, fie
pentru că programele cărora le aparţineau au fost dezinstalate. Aceste dosare şi file
trebuie şterse pentru a face loc unora noi, de care avem nevoie. Chiar dacă avem
destul spaţiu pe hardisc este recomandat să ştergem dosarele şi filele care nu mai sînt
folosite nici de noi înşine, nici de programele instalate.

    Procesul de ştergere a unui dosar sau a unei file este foarte simplu şi pentru un plus
de siguranţă implică folosirea "Containerului de Reciclare" ("Recycle Bin"). Denumirea
acestuia sugerează funcţia sa şi anume aceea de a păstra şi eventual a recicla
conţinutul sau. În lumea reală există containere în care trebuie depuse materialele
reciclabile (hîrtie, sticla, plastic, etc.), iar în momentul în care containerul s-a umplut
conţinutul său este sortat de o persoană specializată şi împărţit în două categorii şi
anume produse care pot fi refolosite prin prelucrare ulterioară şi produse care din
anumite motive nu mai pot fi reciclate şi ca urmare sînt distruse. Containerul de
reciclare poate fi denumit prescurtat "Reciclatorul".

    Containerul de reciclare din SO Windows este un dosar special în care sînt
depozitate filele (dosarele) de care nu mai avem nevoie, pînă în momentul în care ne
decidem să le ştergem complet de pe hardisc. Cu alte cuvinte, avem posibilitatea să
punem "la păstrare" pentru cît timp dorim filele (dosarele) cărora nu le mai întrevedem
nici o utilitate, avînd ulterior două opţiuni şi anume să le ştergem (dacă ne-am convins
că sînt inutile) sau să le repunem la locul iniţial (dacă ne dăm seama că avem totuşi
nevoie de ele).

    PROCEDURA DE ŞTERGERE A UNEI FILE SAU A UNUI DOSAR

    Modalităţile de ştergere a dosarelor (filelor) sînt variate şi putem să o alegem pe cea
mai eficientă pentru noi. Trebuie ţinut minte faptul că un dosar poate conţine la rîndul
său dosare sau file. Înainte de a şterge un dosar trebuie să îl inspectam pentru ultima
dată, ca să ne asigurăm că nu mai avem nevoie de nici unul din elementele conţinute în
acesta. Timpul de transfer în reciclator al dosarelor (filelor) şterse depinde de mărimea
însumată a acestora, fiind în general foarte scurt, însă putînd ajunge la cîteva minute
pentru dosarele (filele) foarte mari.

 Metoda 1 : Selectăm în Windows Explorer dosarul (fila) pe care dorim s-o

ştergem făcînd clic pe numele său. Apoi facem clic pe butonul "Delete" ("Şterge")
din bara de unelte. Va apare o minifereastră cu titlul "Confirm Folder Delete" şi
cu următorul text : "Are you sure you want to remove the folder [Nume Dosar]
and move all its contents to the Recycle Bin?" ("Eşti sigur că doreşti să înlături
dosarul [Nume Dosar] şi să muţi tot conţinutul său în Reciclator?"). Va trebui să
facem clic pe butonul "Yes" dacă dorim cu adevărat să ştergem dosarul, sau pe
butonul "No" dacă nu sîntem siguri că ar trebui să-l ştergem. După ce ne-am dat
acordul pentru ca dosarul să fie şters, acesta va fi mutat în Reciclator. Procesul
de ştergere a unei file este asemănător cu cel al ştergerii unui dosar, cu cîteva
mici deosebiri legate de titlul miniferestrei, care este de această dată "Confirm
File Delete", şi de textul acesteia.
 Metoda 2 : Selectăm în Windows Explorer elementul (dosarul/fila) pe care dorim
să-l ştergem făcînd clic-stînga pe numele său. Avînd elementul selectat, facem
apoi clic dreapta pe el. Va apare un meniu (numit "meniu contextual") care
conţine mai multe opţiuni şi în care facem clic pe opţiunea "Delete". La apariţia
ferestrei de confirmare facem clic pe butonul "Yes" şi elementul respectiv va fi
mutat în Reciclator. Dacă avem de şters doar un singur element (dosar/filă),
putem face direct clic-dreapta pe el pentru a face să apară meniul contextual.
  Metoda 3 : Selectăm în Windows Explorer elementul (dosarul/fila) pe care dorim
să-l ştergem făcînd clic-stînga pe numele său. Facem clic pe meniul "File" din
bara de meniuri pentru a-l afişa şi apoi facem clic pe opţiunea "Delete" din
acesta. La apariţia ferestrei de confirmare facem clic pe butonul "Yes" şi dosarul
(fila) va fi mutat în reciclator.
 Metoda 4 : Selectăm în Windows Explorer dosarul (fişierul) pe care dorim să-l
ştergem făcînd clic-stînga pe numele său. Avînd dosarul selectat apăsăm tasta
"Delete" (aflată pe tastatura deasupra tastelor cu săgeţi). La apariţia ferestrei de
confirmare facem clic pe butonul "Yes" şi elementul respectiv va fi mutat în
reciclator.
 Metoda 5 : În Windows Explorer ducem cursorul mausului peste numele
elementului (dosarul/fila) pe care dorim să-l ştergem şi facem clic (cu butonul
stîng al mausului) pe el pentru a-l selecta. Ţinem butonul stîng al mausului
apăsat şi "tragem" elementul din compartimentul din dreapta al WE în cel din
stînga deasupra dosarului "Recycle Bin" (din orice partiţie). În momentul în care
numele Reciclatorului apare pe un fundal colorat (albastru), înseamnă că putem
să dăm drumul butonului mausului. Elementul respectiv este "lăsat să cadă"
("dropped") în containerul de reciclare şi operaţiunea de ştergere s-a încheiat.
Dacă folosim această metodă vom observa că minifereastra de confirmare a
ştergerii nu mai apare, deci am încheiat operaţia cu mai puţine clicuri de maus.

    Ştergerea mai multor dosare şi/sau file se face după selectarea lor cu ajutorul tastelor
Shift sau Ctrl, aşa cum a fost explicat mai sus la operaţia de mutare. Procesul de
ştergere are loc în acest caz similar cu ştergerea unui singur element (dosar/filă), cu
cîteva mici deosebiri legate de titlul miniferestrei de confirmare ("Confirm Multiple File
Delete") şi de textul acesteia : "Are you sure you want to send these [numărul
elementelor] items to the Recycle Bin?"

    RECUPERAREA  DOSARELOR ŞI A FILELOR ŞTERSE

    În toate situaţiile expuse mai sus dosarele (filele) nu sînt de fapt şterse de pe hardisc,
ci sînt mutate în Reciclator ("Recycle Bin"), de unde le putem recupera dacă dorim
acest lucru. Conţinutul dosarului "Recycle Bin" este accesibil la fel ca al oricărui alt
dosar de pe hardisc. Dacă facem dublu clic pe icoana "Recycle Bin" de pe suprafaţa de
lucru, va apare o fereastră cu conţinutul Reciclatorului. Există şi alternativa să facem
clic dreapta pe icoana "Recycle Bin" (de pe birou - suprafaţa de lucru) şi apoi din meniul
contextual care apare să facem clic pe opţiunea "Open" (va apare o fereastră identică
cu cea de mai sus) sau "Explore" (va apare o fereastră WE în care este selectat dosarul
"Recycle Bin"). În aceste ferestre putem face operaţiile de restaurare, mutare sau
ştergere definitivă a elementelor conţinute în Reciclator. Orice element (dosar sau filă)
din Reciclator poate fi restaurat în poziţia iniţială, poate fi mutat în orice alt dosar de pe
hardisc sau poate fi şters definitiv fără posibilitate de recuperare ulterioară.

    Restaurarea unui element (dosar/filă) şters presupune mutarea sa din Reciclator în
dosarul în care s-a aflat iniţial. Pentru a restaura un element aflat în "Recycle Bin",
facem clic-stînga pe el pentru a-l selecta şi apoi facem clic dreapta pentru a face să
apară meniul contextual. Din acest meniu facem clic pe opţiunea "Restore" şi elementul
va fi mutat din reciclator în poziţia sa iniţială de pe hardisc. Există şi alternativa (după ce
am selectat elementele pe care dorim să le restaurăm) de a face clic pe meniul "File"
din fereastră WE şi apoi să facem clic pe opţiunea "Restore" din acesta. Dacă dosarul
iniţial nu mai există, el va fi recreat în urma operaţiei de restaurare, urmînd să conţină
doar elementul (elementele) recuperat din reciclator. Pe de altă parte avem şi
posibilitatea de a muta un element din reciclator în orice dosar de pe hardisc cu ajutorul
operaţiei de mutare, care a fost explicată mai sus.

    Toate operaţiile cu elementele din Reciclator pot fi făcute şi din fereastra Windows
Explorer. Containerul de reciclare este prezent atît ca un dosar pe fiecare partiţie (doar
în Windows ME), cît şi ca un dosar separat aflat sub elementul "My Network Places".

    ŞTERGEREA  DEFINITIVĂ A DOSARELOR ŞI FILELOR CONŢINUTE ÎN

"RECYCLE BIN"

    Dosarele şi filele depozitate în reciclator pot fi şterse definitiv printr-o procedură
automată sau manuală. Containerul de reciclare are o capacitate fixă, care este stabilită
iniţial (după instalarea SO) la 10 % din dimensiunea hardiscului. Pe fiecare partiţie vom
avea un dosar "Recycled" cu dimensiunea egală cu 10 % din numărul de megabaiţi
(MB) pe care îl are partiţia. În momentul în care dimensiunea însumată a tuturor
dosarelor şi filelor depozitate în Reciclator depăşeşte spaţiul alocat acestuia, atunci o
parte din cele mai vechi dosare (file) depozitate vor fi şterse definitiv în mod automat, în
aşa fel încît să fie făcut loc pentru alte elemente care urmează să fie depozitate de
acum încolo.

    Utilizatorii avansaţi pot să apeleze şi la opţiunea de ştergere definitivă a dosarelor şi

filelor, care presupune ocolirea ("şuntarea") Reciclatorului. Cu alte cuvinte, în momentul
în care ştergem un element (dosar/filă), de exemplu din fereastra WE, elementul
respectiv nu mai este depozitat în Reciclator, ci este şters definitiv în mod direct.
Această opţiune nu se află în vigoare în mod normal, dar poate fi activată foarte uşor
din multifereastra de configurare (vezi mai jos) dacă bifăm opţiunea "Do not move files
to the Recycle Bin. Remove files immediately when deleted" ("Nu muta filele în
containerul de reciclare. Înlătură definitiv şi în mod direct filele care sînt şterse").

    Ştergerea definitivă se poate face şi în mod manual dacă facem clic-dreapta pe
icoana "Recycle Bin" de pe birou (sau din WE) şi apoi în meniul care apare facem clic
pe opţiunea "Empty Recycle Bin" ("goleşte containerul de reciclare"). Va apare o
minifereastră de confirmare în care sîntem întrebaţi dacă sîntem siguri că dorim să
ştergem toate elementele (dosare şi file) din container. Facem clic pe butonul "Yes" şi
întreg conţinutul Reciclatorului va fi şters definitiv. Dacă dorim să ştergem definitiv
numai anumite file şi dosare depozitate în reciclator, va trebui să facem dublu-clic pe
icoana "Recycle Bin" şi apoi să selectăm elementele destinate ştergerii. După selectare
facem clic pe icoana "Delete" şi operaţiunea va fi îndeplinită instantaneu. Ştergerea
selectivă se poate face bineînţeles şi din Windows Explorer.

    CONFIGURAREA CONTAINERULUI DE RECICLARE

    Fiecare utilizator poate specifica o capacitate diferită pentru containerul de reciclare,
în funcţie de nevoile sale particulare. Pentru aceasta va trebui să facem clic dreapta pe
icoana "Recycle Bin" de pe suprafaţa de lucru (sau din WE) şi apoi din meniul care
apare să facem clic pe opţiunea "Properties". Va apare multifereastra de configurare a
Reciclatorului, iar în prim plan se află fereastra "Global", unde trebuie să bifăm una din
cele două opţiuni care se exclud una pe cealaltă şi anume: "Configure drives
independently" ("Configurează partiţiile în mod independent una de cealaltă") şi "Use
one setting for all drives" ("Foloseşte aceeaşi configuraţie pentru toate partiţiile"). În
mod normal este selectată deja opţiunea a doua, iar spaţiul care este alocat pentru
depozitarea dosarelor şi filelor este de 10 % din capacitatea fiecărei partiţii. Sub opţiuni
se găseşte o riglă pe care se află un glisor. Facem clic pe glisor, ţinem apăsat butonul
mausului şi îl mutăm la dreapta sau la stînga pentru a mări sau micşora spaţiul din
fiecare partiţie alocat reciclatorului.

    Utilizatorii care doresc să folosească numai o partiţie anume pentru depozitarea
filelor şterse sau care nu doresc să aloce un spaţiu prea mare Reciclatorului trebuie să
bifeze prima opţiune, cea care le permite să configureze spaţiul alocat pe fiecare partiţie
în parte şi apoi să facă clic pe butonul "Apply". Apoi va trebui să facă clic pe rînd pe titlul
ferestrelor partiţiilor din multifereastra de configurare şi să procedeze similar ca în
fereastra "Global" pentru a aloca spaţiu în scopul depozitării filelor şterse. După
mutarea glisorului pe riglele tuturor partiţiilor, în aşa fel încît să fie obţinută configuraţia
dorită, va trebui să se facă clic pe butonul "Apply" sau pe butonul "OK".

    Utilizatorii avansaţi pot debifa opţiunea "Display delete confirmation dialog"
("Afişează dialogul de confirmare a ştergerii") şi în acest fel minifereastra de confirmare
a ştergerii nu va mai apare, ştergerea (mutarea în reciclator) făcîndu-se mai rapid.
Această variantă de configurare poate însă predispune la greşeli, de aceea nu este
recomandată pentru utilizatorii începători.

    CAZURI PARTICULARE DE ŞTERGERE A UNOR FILE

    Toate dosarele şi filele create de noi sau apărute în urma instalării unor programe pot
fi şterse temporar (mutate în Reciclator) sau definitiv. O filă executabilă nu poate fi însă
ştearsă dacă se află în funcţiune în momentul încercării de ştergere. Dacă încercăm
acest lucru, va apare un mesaj de eroare cu titlul "Error deleting file or folder" şi avînd
textul : "Cannot delete [Nume filă]. The specified file is used by Windows" ("Fila nu
poate fi ştearsă pentru că este utilizată de SO Windows"). Pentru a o şterge va trebui să
închidem programul căruia îi aparţine fila şi apoi să reîncercăm ştergerea ei. Uneori ea
nu poate fi ştearsă decît după repornirea SO, pentru că în acel moment nu se mai află
în funcţiune.

    De asemenea, SO Windows va refuza să şteargă unele dosare (de ex. C:\Windows )
sau file importante pentru funcţionarea sistemului de operare, ceea ce reprezintă o
măsură de siguranţă împotriva ştergerii lor în mod accidental sau voluntar (de către
utilizatorii începători sau rău intenţionaţi). Unele dosare sînt de asemenea protejate
împotriva ştergerii, pentru că acest lucru ar putea produce disfuncţionalităţi în cazul
anumitor programe. De exemplu în cazul jocurilor pe calculator există un dosar special
(pentru fiecare joc în parte) care conţine file reprezentînd jocuri salvate (progresul
obţinut de jucător în cadrul jocului). Dacă acest dosar este şters, jocul fie nu va mai
funcţiona, fie cel mai frecvent utilizatorul va trebui să ia jocul de la început. La instalarea
jocurilor ele îi indică SO Windows faptul că dosarul cu jocuri salvate nu trebuie şters sub
nici o formă. După ce am terminat jocul şi îl dezinstalăm, dosarul cu jocuri salvate nu
este de obicei şters. În momentul în care încercăm să ştergem dosarul în cauză, va
apare o minifereastră cu textul "Renaming, moving or deleting [Numele dosarului] could
make some programs not work. Are you sure you want to do this?" ("Redenumirea,
mutarea sau ştergerea [Numele Dosarului] ar putea face ca anumite programe să nu
funcţioneze. Eşti sigur că doreşti să faci operaţia în cauză?"). Dacă nu mai dorim să
reinstalăm jocul putem să facem clic pe butonul "Yes", iar jocurile salvate vor fi pierdute.
Dacă dorim să reinstalăm ulterior jocul va trebui să facem clic pe butonul "No". Acest
mesaj de avertizare poate apare şi în alte situaţii, iar fiecare dintre ele trebuie judecată
în parte. Dacă nu sîntem siguri că ştergerea nu va cauza probleme în funcţionarea unui
program, este recomandat să nu ştergem dosarul pentru care apare un mesaj de
avertizare.

CĂUTAREA  DOSARELOR  ŞI  A  FILELOR

    GENERALITĂŢI

    Funcţia de căutare a filelor inclusă în SO este deosebit de utilă în condiţiile în care
capacitatea hardiscurilor actuale este de cîteva sute de GB, iar numărul filelor stocate
variază de la cîteva mii la cîteva zeci de mii. Folosind însă adecvat funcţia de căutare
din SO, găsirea unei file este o manevră simplă şi care durează destul de puţin.

    Procedura de căutare a unui element (dosar/filă) este identică în Windows ME şi

Windows XP, însă interfaţa ferestrei de căutare este un pic diferită. Căutarea se
realizează din interiorul unei ferestre speciale numită "Search Assistant" ("Asistent de
Căutare"). Lansarea asistentului de căutare se face fie din meniul de pornire, fie
folosind o combinaţie de taste. Dacă dorim să folosim meniul de pornire va trebui să
facem clic pe butonul "Start" apoi să ducem cursorul mausului peste opţiunea "Search"
şi în final să facem clic pe opţiunea "For Files or Folders" ("[Caută] dosare şi file").
Metoda alternativă este să apăsăm în acelaşi timp tastele Win şi F (Win+F), care este
uşor de ţinut minte pentru că F vine de la "find" ("a găsi" în lb. engleză).

    Windows ME :

    Fereastra asistentului de căutare este asemănătoare cu o fereastră Windows

Explorer şi toate operaţiile care se pot face într-o fereastră WE pot fi făcute şi în
fereastra asistentului de căutare. Dacă dorim ca fereastra să ocupe tot ecranul, o mărim
trăgînd cu mausul de un colţ al ei şi apoi o închidem. La următoarele deschideri
fereastra va avea dimensiunile dorite de noi. Fereastra asistentului de căutare are două
compartimente, cel din stînga fiind rezervat pentru introducerea criteriilor de căutare
(numele filei, tipul filei, etc.), iar cel din dreapta fiind rezervat pentru afişarea listei de file
şi dosare găsite în concordanţă cu criteriile specificate de noi. Compartimentul din
stînga al ferestrei cuprinde cinci secţiuni : 

 Secţiunea de introducere a datelor pe care le căutăm conţine două cîmpuri,

primul numindu-se "Search for files or folders named" ("Caută file sau dosare
numite"), iar cel de-al doilea numindu-se "Containing Text" ("Conţinînd textul"). În
aceste două cîmpuri noi trebuie să specificăm cît mai exact care sînt datele pe
care le căutăm, în aşa fel încît căutarea să fie cît mai scurtă şi în acelaşi timp
fructuoasă. Dacă ştim numele complet al unui element (filă/dosar) sau numai o
parte din el, atunci scriem numele în cîmpul cel mai de sus. Dacă nu ştim numele
elementului, dar ştim o sintagmă (sau chiar un singur cuvînt) din cuprinsul său,
va trebui să scriem sintagma (cuvîntul) în cîmpul "Containing Text". Dacă există
mai multe elemente cu acelaşi nume şi noi dorim să îl găsim pe cel care conţine
un anumit cuvînt (sau sintagmă), va trebui să completăm ambele cîmpuri aşa
cum a fost precizat anterior. Cu cît scriem numele mai exact cu atît avem şanse
mai mari de reuşită. Dacă însă nu ştim numele complet al elementului căutat
putem să folosim semnul asterisc (*) pentru a suplini acele porţiuni pe care nu le
mai ţinem minte. O filă are numele complet de genul "NumeFilă.ext", unde
bineînţeles în loc de "ext" avem o extensie care poate fi : txt, doc, jpg, mp3, etc..
 Dacă dorim să căutăm o filă din care nu mai ţinem minte decît o parte a numelui
atunci scriem această parte şi după ea (sau înaintea ei) punem un asterisc.
 Secţiunea "Look in" ne permite selectarea locului în care să se caute. Facem clic
pe săgeata din dreapta cîmpului şi apoi în meniul care apare facem clic pe "locul"
unde dorim să căutăm. Putem să căutăm pe tot calculatorul ("My Computer") sau
doar pe hardiscurile locale ("Local Hard Drives"), doar pe unitatea de dischetă,
doar pe una din partiţii, doar pe CD/DVD şi în ultimă instanţă doar într-un anumit
dosar (facem clic pe "Browse..." şi în fereastra de explorare facem clic pe unul
din dosarele existente pe partiţii, CD/DVD, dischetă, cheie USB).
 Butonul "Search Now" ne permite declanşarea procedurii de căutare. Facem clic
pe el după ce am scris datele căutate în cîmpurile de mai sus.
 Butonul "Stop Search" ne permite stoparea procedurii de căutare. Facem clic pe
el pentru a opri procedura de căutare în momentul în care vedem că a fost afişat
elementul căutat de noi în lista de elemente găsite.
 Secţiunea "Search Options" ne permite folosirea unor opţiuni avansate grupate
în subsecţiuni. Facem clic pe numele secţiunii şi vor apare patru subsecţiuni.
Subsecţiunea "Date" ne permite să restrîngem căutarea la filele modificate,
create, sau accesate într-o perioadă de timp determinată (ultimele luni, zile sau
chiar ani). Subsecţiunea "Type" ne permite să restrîngem căutarea la un anumit
tip de fişier (text, muzică, etc.). Subsecţiunea "Size" ne permite să restrîngem
căutarea la filele care au o anumită dimensiune în KB. Subsecţiunea "Advanced
Options" ne permite să specificăm dacă dorim să căutăm şi în subdosare sau
dacă dorim să căutăm respectîndu-se tipul literelor (mici sau majuscule) prezente
în numele specificat de noi. Dacă facem clic încă o dată pe numele secţiunii,
aceasta se va restrînge şi subsecţiunile vor dispare din cîmpul vizual.
 Secţiunea "Search for other items" ne permite să căutăm şi alte elemente în
afară de file şi dosare ("Files and Folders"). Celelalte variante sînt "Computers"
("Calculatoarele [din reţea]"), "People" ("Persoane [incluse în agenda de adrese
a programului Outlook Express]"), "Internet" ("Căutare pe internet"). Facem clic
pe varianta dorită, introducem datele căutate şi pornim căutarea.

    Compartimentul din dreapta conţine lista cu elementele care sînt în conformitate cu
criteriile impuse de noi. Un element afişat poate fi administrat la fel ca în orice fereastră
Windows Explorer. El poate fi copiat, mutat, şters şi bineînţeles deschis - lansat în
execuţie (dacă se face dublu clic pe el). Elementele prezente în listă pot fi aranjate după
nume, tip, mărime şi data creării folosindu-se procedura descrisă la WE. Pentru a afla
adresa unui element din listă, îl selectăm (facem clic pe el) şi apoi facem clic pe butonul
"Properties" din bara de unelte (sau facem clic dreapta ca să apără meniul contextual şi
apoi facem clic pe opţiunea "Properties" din meniu). În fereastra care apare ne uităm la
secţiunea "Location" pentru a vedea adresa de pe hardisc a filei sau dosarului.

    Exemplu de Căutare :

    Să presupunem că dorim să căutăm o filă despre care ştim doar ca numele ei începe
cu literele "op" şi fila este de tip text. Lansăm asistentul de căutare (apăsăm pe tastele
Win şi F) şi scriem în cîmpul numelui "Op*.txt" (fără ghilimele). Pornim căutarea făcînd
clic pe butonul "Search Now". Rezultatele vor fi afişate în compartimentul din dreapta al
ferestrei de căutare. Să presupunem că am găsit filele "Opinii.txt", "Options.txt" şi "Open
Letter.txt". Fila căutată de noi este "Opinii.txt" şi îi aflăm adresa cu ajutorul opţiunii
"Properties" din meniul contextual. Putem face dublu clic pe filă pentru a o deschide.
    Dacă ştim despre fila pe care o căutăm că începe cu literele "op", dar nu ştim de ce
tip este (ce extensie are), atunci scriem în cîmpul numelui "op*.*" (fără ghilimele). Am
folosit asteriscul în locul porţiunii din nume pe care nu o cunoaştem şi de asemenea în
locul extensiei. Lista obţinută va fi mai mare, pentru că vor fi afişate toate filele şi
dosarele care încep cu "op", indiferent de tipul lor.

    În situaţia în care ştim că fila căutată are un nume pus de noi care este pluralul unui
cuvînt din limba rumînă, folosim asteriscul pentru a suplini numele propriu-zis (pe care
nu-l ştim), după care trecem una din terminaţiile uzuale pentru pluralul cuvintelor
rumîneşti. De exemplu putem scrie "*te.txt" (fără ghilimele) în cîmpul numelui şi vom
obţine o listă de file şi dosare printre care şi cele cu nume rumîneşti ("Argumente",
"Liste", "Documente", "Texte", etc.).

    Windows XP :

    Fereastra asistentului de căutare este asemănătoare cu o fereastră Windows

Explorer şi toate operaţiile care se pot face într-o fereastră WE pot fi făcute şi în
fereastra asistentului de căutare. Dacă dorim ca fereastra să ocupe tot ecranul, o mărim
trăgînd cu mausul de un colţ al ei şi apoi o închidem. La următoarele deschideri
fereastra va avea dimensiunile dorite de noi. Fereastra asistentului de căutare are două
compartimente, cel din stînga fiind rezervat pentru introducerea criteriilor de căutare
(numele filei, tipul filei, etc.), iar cel din dreapta fiind rezervat pentru afişarea listei de file
şi dosare găsite în concordanţă cu criteriile specificate de noi.

    Configuraţia iniţială a ferestrei asistentului de căutare are şi un element mai puţin
obişnuit şi anume un mic desen animat care reprezintă un căţel. Programatorii au inclus
acest element amuzant pentru a face funcţia de căutare mai atractivă pentru utilizatorii
începători (în special copii). Există şi o altă diferenţa faţă de interfaţă ferestrei de
căutare din Windows ME, căutarea fiind de la început diferenţiata după două tipuri de
file şi anume multimedia ("pictures, music or video") sau documente ("word processing,
speadsheet"). Această facilitate a fost inclusă în mod special pentru utilizatorii
începători, dar opinia majorităţii celorlalţi utilizatori este că diferenţierea pe file
multimedia şi documente face căutarea mai dificilă pentru cei care ştiu deja să
folosească funcţia de căutare.

    Interfaţa ferestrei de căutare poate fi însă schimbată foarte uşor pentru a satisface
dorinţele utilizatorilor, fie ei începători sau avansaţi. Pentru aceasta facem clic în
compartimentul din stînga al ferestrei pe opţiunea "Change preferences" ("Schimbă
preferinţele"), pentru a afişa lista cu opţiunile legate de interfaţă. În această listă facem
clic pe opţiunea "Without an animated character" ("Fără personajul animat"). Căţeluşul
(sau personajul afişat în mod curent) va dispare şi ne vom întoarce la compartimentul
de căutare. Va trebui să facem clic din nou pe opţiunea "Change preferences". În lista
de preferinţe facem clic pe opţiunea "Change files and folders search behavior"
("Schimbă modul de căutare a filelor şi dosarelor"). Va apare un meniu cu două opţiuni
care se exclud şi anume "Standard" şi "Advanced". Facem clic pe opţiunea "Advanced"
şi apoi pe butonul "OK". Interfaţa compartimentului din stînga al ferestrei asistentului de
căutare se va modifica şi va deveni mult mai adecvată pentru utilizatorii avansaţi.

    Compartimentul din stînga al ferestrei cuprinde cinci secţiuni :

 Secţiunea de introducere a datelor pe care le căutăm conţine două cîmpuri,

primul numindu-se "All or part of the file name" ("Numele filei în întregime sau
 doar o parte din el"), iar cel de-al doilea numindu-se "A word or phrase în the file"
("Un cuvînt sau o frază din textul inclus în filă"). În aceste două cîmpuri noi
trebuie să specificăm cît mai exact care sînt datele pe care le căutăm, în aşa fel
încît căutarea să fie cît mai scurtă şi în acelaşi timp fructuoasă. Dacă ştim
numele complet al unui element (filă/dosar) sau numai o parte din el, atunci
scriem numele în cîmpul cel mai de sus. Dacă nu ştim numele elementului, dar
ştim o sintagmă (sau chiar un singur cuvînt) din cuprinsul său, va trebui să
scriem sintagma (cuvîntul) în cîmpul "Containing Text". Dacă există mai multe
elemente cu acelaşi nume şi noi dorim să îl găsim pe cel care conţine un anumit
cuvînt (sau o sintagmă, frază), va trebui să completăm ambele cîmpuri aşa cum
a fost precizat anterior. Cu cît scriem numele mai exact cu atît avem şanse mai
mari de reuşită. Dacă însă nu ştim numele complet al filei (dosarului) putem să
folosim semnul asterisc (*) pentru a suplini acele porţiuni pe care nu le mai ţinem
minte. O filă are numele complet de genul "NumeFilă.ext" unde bineînţeles în loc
de "ext" avem o extensie care poate fi : txt, doc, jpg, mp3, etc.. Dacă dorim să
căutăm o filă din care nu mai ţinem minte decît o parte a numelui, atunci scriem
această parte şi după ea (sau înaintea ei) punem un asterisc.
 Secţiunea "Look in" ne permite selectarea locului în care să se caute. Facem clic
pe săgeata din dreapta cîmpului şi apoi în meniul care apare facem clic pe "locul"
unde dorim să căutăm. Putem să căutăm pe tot calculatorul ("My Computer") sau
doar pe hardiscurile locale ("Local Hard Drives"), doar pe unitatea de dischetă,
doar pe una din partiţii, doar pe CD/DVD şi în ultimă instanţă doar într-un anumit
dosar (facem clic pe "Browse..." şi în fereastra de explorare facem clic pe unul
din dosarele existente pe partiţii, CD, dischetă).
 Butonul "Search" ne permite declanşarea procedurii de căutare. Facem clic pe el
după ce am scris datele căutate în cîmpurile de mai sus. Pe parcursul
desfăşurării căutării, butonul "Search" îşi schimbă denumirea în "Stop". Facem
clic pe el pentru a opri procedura de căutare în momentul în care vedem că a
fost afişat elementul căutat de noi în lista de elemente găsite.
 Secţiunea de rafinare a căutării ne permite folosirea unor opţiuni avansate
grupate în trei subsecţiuni. Facem clic pe numele unei subsecţiuni pentru a afişa
opţiunile avansate disponibile în categoria respectivă. Subsecţiunea "When was
it modified" ("Cînd a fost modificat [elementul]") ne permite să restrîngem
căutarea la elementele modificate, create, sau accesate într-o perioadă de timp
determinată (ultimele luni, zile sau chiar ani). Subsecţiunea "Size" ne permite să
restrîngem căutarea la elementele care au o anumită dimensiune în KB.
Subsecţiunea "More Advanced Options" ne permite să restrîngem căutarea la un
anumit tip de filă (text, muzica, etc.) selectînd în cîmpul "Type o file" tipul de filă
căutat. Tot în subsecţiunea "More Advanced Options" putem să specificăm dacă
dorim să căutăm şi în subdosare, dosarele de sistem, filele ascunse sau dacă
dorim să căutăm respectîndu-se tipul literelor (minuscule sau majuscule)
prezente în numele specificat de noi. Dacă facem clic încă o dată pe numele unei
subsecţiuni, aceasta se va restrînge şi opţiunile prezente în ea vor dispare din
cîmpul vizual.
 Secţiunea "Other Search Options" ne permite să căutăm şi alte elemente în afară
de file şi dosare ("Files and Folders"). Celelalte variante sînt "Computers or
People" ("Calculatoarele [din reţea]" sau Persoanele [incluse în cartea de adrese
a programului Outlook Express]") şi "Internet" ("Căutare pe internet"). Facem clic
pe varianta dorită, introducem datele căutate şi pornim căutarea.

    Compartimentul din dreapta conţine lista cu elementele care sînt în conformitate cu
criteriile impuse de noi. O filă afişată poate fi administrată la fel ca în orice fereastră
Windows Explorer. Ea poate fi copiată, mutată, ştearsă şi bineînţeles deschisă - lansată
în execuţie (dacă se face dublu-clic pe ea). Elementele prezente în listă pot fi aranjate
după nume, tip, mărime şi data creării folosindu-se procedura descrisă la WE. Pentru a
află adresa unui element din listă îl selectăm (facem clic pe el) şi apoi facem clic pe
butonul "Properties" din bara de unelte (sau facem clic dreapta ca să apară meniul
contextual şi apoi facem clic pe opţiunea "Properties" din meniu). În fereastra care
apare ne uităm la secţiunea "Location" pentru a vedea adresa de pe hardisc a filei
(dosarului).

    Exemplu de Căutare :

    Să presupunem că dorim să căutăm o filă despre care ştim doar că numele ei începe
cu literele "op" şi fila este de tip text. Lansăm asistentul de căutare (apăsăm pe tastele
Win şi F) şi scriem în cîmpul numelui "Op*.txt" (fără ghilimele). Pornim căutarea făcînd
clic pe butonul "Search Now". Rezultatele vor fi afişate în compartimentul din dreapta al
ferestrei de căutare. Să presupunem că am găsit filele "Opinii.txt", "Options.txt" şi "Open
Letter.txt". Fila căutată de noi este "Opinii.txt" şi îi aflăm adresa cu ajutorul opţiunii
"Properties" din meniul contextual. Putem face dublu clic pe filă pentru a o deschide.

    Dacă ştim despre fila pe care o căutăm că începe cu literele "op" dar nu ştim de ce
tip este (ce extensie are), atunci scriem în cîmpul numelui "op*.*" (fără ghilimele). Am
folosit asteriscul în locul porţiunii din nume pe care nu o cunoaştem şi de asemenea în
locul extensiei. Lista obţinută va fi mai mare, pentru că vor fi afişate toate filele şi
dosarele care încep cu "op", indiferent de tipul lor.

    În situaţia în care ştim că fila căutată are un nume pus de noi care este pluralul unui
cuvînt din limba rumînă, folosim asteriscul pentru a suplini numele propriu-zis (pe care
nu-l ştim) după care trecem una din terminaţiile uzuale pentru pluralul cuvintelor
rumîneşti. De exemplu putem scrie "*te.txt" (fără ghilimele) în cîmpul numelui şi vom
obţine o listă de file şi dosare printre care şi cele cu nume rumîneşti ("Argumente",
"Liste", "Documente", "Texte", etc.).

GENERALITĂŢI  DESPRE  SOFTURI

    Softurile sînt programele care îi permit unui utilizator să folosească calculatorul pentru
realizarea de activităţi specifice cum sînt editarea de text, prelucrarea grafică, etc. Un
soft ("software" în lb. engleză) este alcătuit dintr-un un set de instrucţiuni (numite cod
sursă) scrise într-un limbaj special (numit limbaj de programare), care este înţeles de
calculator şi interpretat în aşa fel încît utilizatorul calculatorului să poată desfăşura
activitatea pe care o doreşte.

    Clasificarea softurilor se face după sistemul de operare pe care rulează (softuri
pentru Windows, Mac, Linux, etc.), după activitatea pentru care sînt concepute
(explorarea internetului, redarea de muzică, vizionarea de filme, editarea de imagini,
etc.) şi după costul perceput pentru ele (comerciale sau gratuite). Majoritatea softurilor
pentru SO Windows rulează pe toate (sau aproape toate) variantele acestuia, dar cu
precădere pe cele mai recente (Windows 98SE, Windows ME, Windows 2000,
Windows XP, Windows Vista, Windows 7). Există însă şi softuri care funcţionează
exclusiv pe Windows XP, Vista şi 7, în acest caz încercarea de instalare pe o variantă
mai veche de Windows fiind sortită eşecului.
    GRATISOFTURILE ("freeware") sînt programe pentru calculator care pot fi folosite în
scopuri personale (comerciale sau necomerciale) în mod gratuit şi pe o perioadă de
timp nelimitată. Unele gratisofturi sînt gratuite şi pentru folosirea în cadru instituţional
(companii, firme, institute), însă majoritatea necesită în acest caz contactarea autorului
de către conducerea companiei în scopul cumpărării unei licenţe de utilizare care să
permită folosirea softului de către angajaţi. Cîteva gratisofturi (foarte puţine) necesită
înregistrarea pe situl autorului pentru obţinerea licenţei de utilizare. Înregistrarea nu
implică plata unei sume de bani, ci doar furnizarea unor date personale (nume,
reşedinţă, adresa de mel, etc.) pentru că autorul softului să îşi facă o idee despre
utilizatorii acestuia (număr, aria de răspîndire geografică, etc.). În urma înregistrării se
obţine un cod care deblochează softul, ce va putea fi utilizat gratuit pe o perioadă
indefinită. Unii autori de gratisofturi solicită trimiterea unei cărţi poştale pe adresa lor, iar
alţii solicită o mică suma de bani (5, 10, 15 euro) de la cei care şi-o pot permite pentru a
putea suporta cheltuielile legate de softul în cauză (de ex. cheltuielile generate de
întreţinerea unui sit web cu trafic important). Atît cărţile poştale cît şi donaţiile în bani
solicitate de autori nu sînt obligatorii şi nu au nici un efect asupra funcţionalităţii softului,
care va putea fi folosit chiar dacă nu facem nici o donaţie. Dacă gratisoftul ne scuteşte
însă de plata unei sume importante de bani pe care ar trebui să o dăm pe un soft cu
plată sau dacă softul ne este extrem de util putem să luăm în consideraţie o mică
donaţie în bani, pentru ca autorul softului să fie stimulat să continue îmbunătăţirea
acestuia.

    SURSOFTURILE ("open source software") sînt softuri gratuite (gratisofturi) la care
alături de programul propriu-zis este oferit şi codul sursă al programului. Utilizatorii
obişnuiţi pot utiliza sursofturile ca pe orice alte programe gratuite. Programatorii
consacraţi sau cei în devenire pot în plus să studieze codul sursă al softului şi eventual
să-l modifice în scopul îmbunătăţirii programului respectiv pentru a satisface nevoile
particulare ale celui (celei) care realizează modificările.

    PUBLISOFTURILE ("adware") sînt programe gratuite destinate atît utilizării personale
cît şi aceleia în cadru instituţional. Majoritatea publisofturilor se limitează la afişarea
unor reclame într-un compartiment special al softului, însă există şi programe care
culeg date despre utilizatori şi le transmit apoi în momentul conectării la internet către
serverul central al unei companii de publicitate. Culegerea datelor (de ex. care sînt
siturile web vizitate, etc.) se realizează de către un soft special care a primit denumirea
de spisoft ("spyware") şi care este instalat alături de programul propriu-zis, cel care este
de fapt utilizat. Este deci necesar să citim temenii de folosire a publisoftului ( "License
Agreement") şi dacă observăm că pe lîngă programul propriu-zis este inclus obligatoriu
şi un spisoft va trebui să decidem dacă vom continua sau nu procedura de instalare.

    DEMOSOFTURILE ("demo version") sînt versiuni gratuite ale unor programe
comerciale al căror scop este acela de a-l ajuta pe utilizator să evalueze softurile
respective pentru a se decide dacă le cumpără sau nu. Diferenţa dintre versiunea
completă (cu plată) şi demosoft este dată de faptul că demosoftul are unele funcţii
esenţiale dezactivate. Una din cele mai întîlnite limitări de funcţionalitate este
dezactivarea funcţiei de salvare a filelor prelucrate cu ajutorul demosoftului. În afara
acestor limitări, funcţionalitatea este aceeaşi cu a variantei cu plată. Unele programe
foarte complexe (şi scumpe în acelaşi timp) sînt lansate şi în versiune demonstrativă
(demosoft) pentru a permite atît evidenţierea caracteristicilor softurilor respective, cît şi
familiarizarea utilizatorilor cu ele, înainte ca aceştia să se hotărască dacă un anumit soft
merită o investiţie importantă pentru cumpărarea lui. Demosofturile sînt extrem de utile
în scop educativ, de învăţare a folosirii programelor de tipul respectiv, mai ales pentru
că multe au secţiuni de ajutor ("help") detaliate şi chiar manuale de utilizare incluse în
soft sau disponibile pe situl producătorului. Unele softuri complexe folosite pentru
crearea de muzică sînt puse la dispoziţie sub formă de demosoft, avînd limitări de
funcţionalitate care includ întotdeauna imposibilitatea salvării filelor prelucrate, alături de
alte limitări cum este de exemplu posibilitatea folosirii softului doar în sesiuni de cîteva
zeci de minute (de ex. după 20 de minute de folosire softul se închide automat şi trebuie
repornit). Lăsînd de-o parte aceste limitări, demosoftul poate fi folosit (evaluat) pentru o
perioadă de timp nelimitată.

    EDUSOFTURILE ("educational software") sînt versiuni gratuite ale unor programe
comerciale, al căror scop este acela de a-l ajuta pe utilizator să înveţe să folosească
softurile respective. Diferenţa dintre versiunea completă (cu plată) şi edusoft este dată
de faptul că edusoftul are unele limitări de funcţionalitate, însă acestea nu sînt esenţiale
din perspectiva învăţării folosirii softului. Edusoftul permite salvarea filelor prelucrate cu
ajutorul lui, însă aceste file sînt într-un format special care nu poate fi deschis decît cu
varianta educaţională, nu şi cu varianta completă a softului. Filele salvate mai au şi alte
limitări, cum sînt prezenţa unor elemente care le fac imposibil de utilizat în scopuri
comerciale (de ex. o imagine grafică 3D va avea întotdeauna încorporat în ea un filigran
sau rezoluţia imaginii va fi limitată la o valoare inacceptabilă pentru grafica
profesională). Alături de aceste limitări legate de file, mai sînt şi altele legate de
funcţionalitatea softului în general, cum este posibilitatea de a folosi doar un singur
procesor faţă de varianta comercială care poate folosi mai multe procesoare în scopul
accelerării productivităţii. Prin faptul că edusofturile permit salvarea filelor, ele nu
împiedică procesul educativ şi cel creativ, ca atare ele sînt de preferat demosofturilor.
Unele softuri complexe folosite pentru crearea de grafică 3D sînt puse la dispoziţie sub
formă de edusoft, putînd fi folosite în scop educativ pe o perioadă nelimitată.

    DISTRISOFTURILE ("shareware") sînt programe comerciale care pot fi distribuite

("shared") gratuit şi care pot fi evaluate pentru o perioadă de timp fără nici un fel de
limitare a funcţionalităţii, după care este necesară cumpărarea lor pentru a putea fi
folosite în continuare. Pe tot parcursul perioadei de încercare sîntem avertizaţi la
pornirea distrisoftului printr-o fereastră sîcîitoare ("nag screen") asupra numărului de
zile care au mai rămas pînă la sfîrşitul evaluării. După trecerea intervalului de timp
destinat evaluării care este specificat în licenţa de folosire, distrisofturile fie îşi pierd din
funcţionalitate transformîndu-se în demosofturi, fie refuză să mai pornească (cel mai
frecvent). Pentru a le debloca trebuie să cumpărăm o licenţă de utilizare de la autorul
softului, care ne va transmite un cod cu ajutorul căruia vom reinstaura funcţionalitatea
programului. Unele distrisofturi continuă să funcţioneze fără limitări şi după terminarea
perioadei de evaluare, autorii acestora bazîndu-se pe buna credinţă a utilizatorilor, care
în cazul unei folosiri intensive şi de lungă durată se vor simţi obligaţi moral de a-l
răsplăti pe autorul softului, pentru ca acesta să continue dezvoltarea şi îmbunătăţirea
programului.

    COMERSOFTURILE ("commercial software") sînt programe care pot fi folosite în

mod legal doar dacă am cumpărat o licenţă de la compania producătoare a softului.
Aceste programe sînt folosite de către utilizatorii obişnuiţi (persoane particulare), dar în
special de utilizatorii aflaţi într-un mediu instituţional (companii, institute, firme).
Avantajul comersofturilor faţă de gratisofturi este atît de ordin calitativ (deşi unele
gratisofturi se apropie de calitatea comersofturilor), cît mai ales de ordin practic şi
anume legat de sprijinul oferit de compania producătoare a softului în cazul în care
programul nu funcţionează corespunzător, acest din urmă serviciu (foarte important
pentru evitarea pierderilor de productivitate) nefiind oferit de autorii gratisofturilor. Unele
comersofturi sînt distribuite şi sub formă de distrisoft sau demosoft, pentru ca potenţialii
cumpărători să le poată investiga calităţile înainte de a se decide să le cumpere.

    Graniţa dintre comersofturi şi gratisofturi este cîteodată destul de subţire, pentru că
unele comersofturi se pot transforma în gratisofturi şi invers. Dezvoltarea unor
comersofturi poate fi abandonată la un moment dat de către autorii lor şi aceştia pot
decide să le ofere sub formă de gratisofturi. Unele companii producătoare (sau
producători particulari) pot decide să ofere sub formă de gratisoft unele versiuni mai
vechi ale unor softuri comerciale în scopul de a-i determina pe cît mai mulţi utilizatori să
le încerce şi ulterior să cumpere versiunea comercială care este actualizată şi la care se
oferă sprijin ("support") în folosire. Alte companii oferă un soft în două versiuni, una
gratuită şi alta cu plată, sperînd ca aceia care vor alege într-o primă instanţă varianta
gratuită, să decidă mai tîrziu că vor să beneficieze de funcţionalitatea sporită a variantei
cu plată şi de sprijinul acordat în cazul acesteia. Transformarea unor gratisofturi în
comersofturi este şi ea destul de obişnuită, în special în cazul gratisofturilor de succes.
Autorul unui program gratuit poate decide să îl transforme în comersoft în momentul în
care programul în cauză a devenit foarte popular printre utilizatori şi eventual este chiar
softul de referinţă într-un anumit domeniu. În acest caz uneori este păstrată şi o
versiune "uşoară" ("light" - "lite") cu o funcţionalitate mai scăzută, care continuă să fie
oferită gratuit. În alte situaţii autorul unui gratisoft îşi vinde produsul unei companii care
va continua dezvoltarea acestuia, însă exclusiv sub formă de comersoft.  

INSTALAREA  SOFTURILOR

    GENERALITĂŢI

    Un soft trebuie în prealabil "instalat" pe calculatorul nostru pentru a putea fi folosit.
Atunci cînd instalăm sistemul de operare există un număr de softuri care sînt instalate o
dată cu acesta, dar cea mai mare parte dintre ele sînt foarte simple şi de aceea este
recomandat să instalăm alte softuri pe care să le folosim în locul celor preinstalate dacă
avem nevoie de o funcţionalitate sporită. De exemplu SO Windows instalează doua
softuri editoare de text (Notepad şi Wordpad) care sînt adecvate în cazul unei folosiri
ocazionale, însă cei care folosesc calculatorul în special pentru editarea de text pot
alege să instaleze unul sau mai multe softuri specializate ce permit o productivitate mai
mare în cazul unei folosiri frecvente.

    Instalarea ("setup" în lb. engleză) unui soft este un proces în cea mai mare parte
automat, care presupune o intervenţie minimă din partea utilizatorului calculatorului. Un
soft care trebuie instalat se prezintă de obicei ca o filă executabilă (cu extensia EXE),
ce conţine dosarele şi filele softului sub formă împachetată (arhivată). Există însă şi
situaţii în care avem de-a face cu un dosar de instalare care conţine toate elementele
necesare instalării, însă sub forma dezarhivată (despachetată), elementul care trebuie
folosit pentru iniţierea instalării fiind de obicei o filă cu numele "setup.exe". Fila arhivată
de instalare (sau dosarul de instalare) se poate găsi pe hardisc, pe CD-ROM sau pe o
dischetă, acest lucru nu are nici o importanţă, în final programul instalat se va afla pe
hardiscul calculatorului nostru.

    Instalarea este declanşată în momentul în care facem dublu clic pe fila arhivată de
instalare (sau pe fila "setup.exe" din dosarul de instalare), care de cele mai multe ori are
numele programului alături de care se poate afla şi cuvîntul "setup". Va fi lansat un
program special (numit de obicei "Install Shield"), care îi prezintă utilizatorului o
succesiune de ferestre în care acesta trebuie să ia cîteva decizii simple referitoare la
instalare sau să accepte opţiunile predefinite. Programul de instalare decomprimă
dosarele şi filele cuprinse în arhiva de instalare şi le copiază pe hardisc în locul
predefinit sau în cel indicat de utilizator. În final programul de instalare integrează softul
instalat cu sistemul de operare (face modificări în registrul Windows, eventual adaugă
comenzi în meniurile WE) şi mai face cîteva adăugiri (de ex. adaugă scurtături pe birou
şi în meniul de start), după care afişează un mesaj de încheiere a sarcinii sale.
Utilizatorul poate să închidă programul de instalare şi să înceapă să folosească softul
proaspăt instalat.

    Procesul de instalare se desfăşoară în mai multe etape, dar etapele principale sînt
copierea pe hardisc a dosarelor şi filelor necesare pentru funcţionarea softului şi
integrarea softului cu sistemul de operare. Utilizatorul nu intervine în aceste două etape,
însă intervine la începutul instalării cînd trebuie să-şi dea acordul asupra licenţei de
folosire a softului ("End User License Agreement"). Alte momente în care este nevoie
de intervenţia utilizatorului în timpul procesului de instalare sînt atunci cînd trebuie decis
dosarul de pe hardisc în care trebuie copiate elementele componente ale softului, ca şi
atunci cînd este nevoie eventual de o preconfigurare a softului înainte de a fi lansat în
execuţie la terminarea instalării.

    EULA este un document legal şi în el se enumeră drepturile (dreptul de autor asupra
softului, etc.) şi îndatoririle (acordarea de sprijin tehnic legat de folosirea softului, etc.)
producătorului softului, dar şi drepturile (utilizarea fără restricţii a softului în concordanţă
cu licenţa cumpărată, dreptul la primirea de sprijin tehnic, etc.) şi îndatoririle
(angajamentul de a nu altera codul sursă al softului, de a nu folosi softul decît pe
numărul de calculatoare pentru care s-a plătit licenţa, etc.) utilizatorului softului.

    Licenţa de folosire (EULA) este de obicei scrisă în limba engleză şi ea trebuie citită
(indiferent dacă softul este comercial sau gratuit) înainte de instalarea softului, pentru a
nu avea surprize neplăcute ulterior. De exemplu în ultima vreme multe programe
gratuite includ şi un modul special care înregistrează şi raportează unele din obiceiurile
utilizatorului (de ex. siturile web vizitate, etc.). În acest caz producătorul softului care
include şi un modul spion este obligat să specifice în licenţa de folosire dacă alături de
softul său este instalat şi un soft spion (spisoft). În momentul în care am citit licenţa, dar
nu ne convine să instalăm şi un spisoft pe calculatorul nostru putem întrerupe
procedura de instalare.

    Instalarea unui soft respectă de obicei etapele prezentate mai sus, cu variaţii mai mici
sau mai mari. Unele programe de instalare oferă trei tipuri de instalare şi anume
"Typical" (instalare obişnuită făcută pe baza opţiunilor predefinite, care presupune doar
instalarea elementelor softului care sînt folosite în mod predominant), "Complete"
(instalare completă a tuturor elementelor softului) şi "Custom" (instalare personalizată
care presupune alegerea de către utilizator a elementelor care urmează a fi instalate).
Utilizatorii începători trebuie să aleagă fie opţiunea "Typical", fie opţiunea "Complete",
iar utilizatorii avansaţi pot alege opţiunea "Custom" (numită uneori şi "Advanced")
pentru a avea posibilitatea de a personaliza instalarea softului. Ca o regulă generală
trebuie întotdeauna să ne asigurăm înainte de instalarea unui soft că avem spaţiul
necesar pe hardisc, în special dacă softul care urmează să fie instalat are dimensiuni
mari.

    PRIMUL EXEMPLU DE INSTALARE A UNUI SOFT - AVG ANTI VIRUS FREE
    Pentru ca procesul de instalare a unui soft să fie mai bine înţeles, vom lua ca
exemplu instalarea unui program de tip antivirus şi anume a programului AVG Anti-
Virus Free Edition, care poate fi utilizat în mod gratuit. Fila de instalare trebuie
descărcată de pe situl firmei producătoare. Facem clic pe legătura care ne permite
descărcarea filei şi după cîteva minute avem fila pe hardisc (de obicei pe suprafaţa de
lucru - birou).

    Fila de instalare are un nume de genul "avg6518fu_free.exe", care arată versiunea
programului şi faptul că este vorba de varianta gratuită. Această filă conţine sub forma
arhivată (împachetată) toate elementele necesare pentru instalarea softului. Facem
dublu clic pe filă şi va apare o minifereastră cu cîteva informaţii despre produs ("This is
a fully funcţional free version. AVG offers powerful and reliable protection against
computer viruses - Aceasta este o versiune gratuită şi perfect funcţională. AVG oferă o
protecţie puternică şi de încredere contra viruşilor de calculator"). Facem clic pe butonul
"Setup" şi va apare prima dintre ferestrele propriu-zise de configurare a instalării. Se
observă că nu mai este vizibilă suprafaţa de lucru (biroul - "desktop"), pentru că
programele de instalare ocupă de obicei tot ecranul. În fereastra nou apărută se află un
text în care pe lîngă urarea de bun-venit ("Welcome") se află o atenţionare referitoare la
faptul că softul este protejat de legea dreptului de autor valabilă pe plan internaţional.

    Mai important este însă faptul că sîntem sfătuiţi să închidem orice alte programe pe
care le avem deschise, înainte de a continua instalarea ("It is strongly recommended
that you exit all Windows programs before running this Setup program"). Această
recomandare presupune să închidem ferestrele tuturor programelor deschise în acel
moment, inclusiv a ferestrelor WE. În general ferestrele de instalare deşi ocupă tot
ecranul au în partea dreaptă-sus un meniu de control alcătuit din butoane de
minimizare, restaurare şi închidere. În mod normal ar trebui să apăsăm pe butonul de
minimizare pentru a minimiza fereastra de instalare şi apoi să închidem celelalte
programe deschise. La final ar trebui să facem clic pe butonul ferestrei minimizate
(existent în bara de sarcini - taskbar) pentru ca să continuăm instalarea. În cazul AVG
nu avem însă un meniu de control. Va trebui să apăsăm în acelaşi timp pe tastele Alt şi
Tab (Alt+Tab) şi vom observa că ne întoarcem la fereastra WE. Închidem programele
deschise (cu excepţia programului de instalare) şi apoi facem clic pe butonul ferestrei
de instalare prezent în bară de sarcini ("taskbar"). Această etapă nu e esenţială, ea
poate fi ignorată (adică pot fi lăsate deschise alte programe în timpul instalării AVG).

    Facem în continuare clic pe butonul "Next" pentru a continua instalarea (dacă dintr-
un motiv oarecare dorim să anulăm instalarea va trebui să facem clic pe butonul "Exit").
Va apare fereastra în care este prezentată licenţa de folosire ("Software License
Agreement"). Dacă sîntem de acord cu prevederile licenţei va trebui să facem clic pe
butonul "Yes" pentru a continua instalarea, în caz contrar va trebui să facem clic pe
butonul "No" pentru a întrerupe instalarea. Va apare fereastra cu titlul "Personalize
AVG" în care trebuie să introducem numărul de înregistrare. Procedura de introducere
a unui număr de înregistrare este specifică pentru programele comerciale, dar ea este
întîlnită şi la unele din programele gratuite. Copiem numărul de înregistrare (din mesajul
de poştă electronică primit după înregistrarea pe sit) şi îl lipim în cîmpul corespunzător,
urmînd ca apoi să facem clic pe butonul "Next".

    Va apare fereastra "Installation Location" în care trebuie să precizăm dosarul de pe

hardisc în care să fie instalate dosarele şi filele necesare pentru funcţionarea
programului AVG. De cele mai multe ori este bine să acceptăm dosarul predefinit, în
acest caz cel de la adresa C:\Program Files\Grisoft\AVG6, care respectă o regulă
aproape generală şi anume ca dosarul programului să fie inclus într-un alt dosar cu
numele firmei producătoare, care la rîndul său este creat în dosarul "Program Files" din
partiţia pe care se află instalat SO Windows. Dacă ne convine dosarul predefinit facem
clic pe butonul "Next" (acţiune recomandată în special pentru începători), iar dacă dorim
să instalăm în alt dosar facem clic pe butonul "Browse" pentru a răsfoi dosarele de pe
hardisc şi a alege (şi eventual a crea) unul pe care îl preferăm. Va apare o fereastră cu
titlul "Select Program Folder" unde trebuie să alegem un nume pentru dosarul care va fi
creat în meniul de start. Acest dosar va conţine doar icoane care ne vor permite
lansarea rapidă a programului, accesul rapid la secţiunea de ajutor, etc. Numele propus
pentru dosarul cu icoane este "AVG 6.0 Antivirus System" şi putem să-l lăsăm aşa
(recomandat pentru începători) sau să ştergem o parte din ele lăsînd că nume doar
"AVG".

    Facem apoi clic pe butonul "Next" şi va apare o fereastră cu titlul "Start Copying
Files" în care sîntem anunţaţi ca instalarea propriu-zisă (copierea dosarelor şi filelor pe
hardisc) este gata să înceapă şi dacă sîntem mulţumiţi cu configurarea de pînă acum
(ferestrele anterioare) să facem clic pe butonul "Next", iar dacă dorim să facem unele
modificări să apăsăm butonul "Back" (o dată sau de mai multe ori) pentru a ne întoarce
la una din ferestrele anterioare. Facem clic pe butonul "Next" şi pentru majoritatea
programelor va apare o fereastră în care putem urmări progresia procesului de copiere,
care va dura o perioadă de timp proporţională cu mărimea programului pe care îl
instalăm. În cazul de faţă AVG este un program de dimensiuni mici şi copierea se
termină rapid, însă în cazul altor programe (de ex. jocuri pe calculator) copierea poate
dura şi 15-20 de minute sau mai mult.

    După terminarea copierii apare o fereastră care conţine cîteva elemente de
configurare a programului instalat, în cazul nostru ea fiind numită "Configure Your
Protection". În general în această fereastră se face o configurare simplă (preliminară),
cu ajutorul căreia de obicei se asociază anumite file cu programul instalat . De exemplu
dacă instalăm un program de redare a filelor audio (muzică), programul ne va întreba
dacă dorim să îl folosim pentru deschiderea filelor de tip mp3. În cazul AVG sîntem
întrebaţi ce module ("Resident Shield", "E-Mail Scanner" şi "Control Center") ale
programului dorim să folosim, iar în mod predefinit sînt selectate toate (căsuţele de
lîngă numele lor sînt bifate). Pentru utilizatorii începători este bine să fie lăsată
configurarea predefinită, dar utilizatorii avansaţi pot să dezactiveze unele din module.
Orice modificare de configuraţie făcută în timpul procesului de instalare poate fi anulată
mai tîrziu din cadrul programului şi acest lucru este valabil pentru toate programele
instalate. Din această cauză se poate lasă configurarea predefinită şi modificarea ei
poate fi făcută mai tîrziu, după ce lansăm programul. Apăsăm deci pe butonul "Next"
fără a face modificări şi va apare fereastra cu titlul "AVG Automatic Update" în care va
trebui să decidem dacă lăsăm programul să îşi actualizeze în mod automat baza de
date referitoare la viruşii nou apăruţi. Opţiunea de actualizare automată este deja bifată
şi asta înseamnă că programul va încerca să se conecteze la internet (cerîndu-ne
permisiunea în prealabil) o dată la două săptămîni, pentru a descărca baza de date
nouă. Şi această opţiune poate fi modificată ulterior din interiorul programului, deci ce
decidem acum putem schimba mai tîrziu. Putem lăsa opţiunea bifată (recomandat
pentru utilizatorii începători) sau o putem debifa dacă dorim să actualizăm baza de date
mai frecvent (săptămînal) sau dorim să hotărîm noi cînd să facem actualizarea.

    Apoi facem clic pe butonul "Next" şi va apare o fereastră care conţine un text de
prezentare a produsului, text conţinut în fila "Readme.txt". Este recomandat să îl citim
(în timpul instalării sau ulterior), apoi facem clic pe butonul "Next". Va apare o fereastră
cu titlul "Congratulations" în care sîntem felicitaţi pentru încheierea cu succes a
instalării. Programul AVG necesită repornirea calculatorului după instalare şi dacă
lăsăm bifată căsuţă cu textul "Restart the system now" şi facem clic pe butonul "Next",
sistemul se va închide şi apoi va reporni instantaneu. Sistemul poate fi repornit şi mai
tîrziu (dacă debifăm căsuţa), însă numai după repornire instalarea va fi completă.
Repornirea sistemului după instalare este întîlnită doar la aproximativ 10 % din totalul
softurilor, majoritatea neavînd nevoie de repornirea sistemului pentru a se instala
complet. Trebuie însă amintit ca toate programele de tip antivirus necesită repornirea
sistemului după instalarea lor, din cauza faptului că sînt strîns integrate cu sistemul de
operare şi este nevoie să facă unele modificări în filele de sistem.

    Instalarea AVG va continua după repornirea sistemului, cu apariţia unor ferestre care
fac parte dintr-un aşa numit "vrăjitor de configurare preliminară" ("AVG First Run
Wizard"). Prima dintre ferestre se numeşte "Getting Started" şi conţine o prezentare a
etapelor următoare. Facem clic pe butonul "Next" şi va apare o fereastră cu numele
"Update". În ea avem posibilitatea să actualizăm programul dacă facem clic pe butonul
"Update Now", caz în care programul se va conecta la internet şi va descărca
actualizările oferite de producătorul softului (durează 15-30 de minute). După
terminarea actualizării (recomandată), închidem conexiunea la internet. Atenţie,
actualizarea va putea avea loc doar dacă avem un modem instalat corespunzător şi o
conexiune la internet definită în Windows. Dacă nu dorim să ne conectăm la internet şi
plănuim să actualizăm programul mai tîrziu, va trebui să facem clic pe butonul "Skip
Update" ("sari peste actualizare"). Nu este nici o problemă dacă nu actualizăm baza de
date la instalarea antivirusului. După terminarea actualizării (sau anularea acesteia) va
apare fereastra cu numele "Create the AVG Rescue Disk" ("Creează Dischete de
Restaurare"). Această operaţie permite crearea unor dischete cu ajutorul cărora să
reparăm filele de sistem dacă acestea au fost modificate de către un virus. Este
recomandat să lăsăm această acţiune pe mai tîrziu şi de aceea va trebui să facem clic
pe butonul "Skip Rescue Disk" ("sari peste etapa de creare a dischetelor de
restaurare"). Va apare o fereastră în care sîntem invitaţi să controlăm dacă sistemul
nostru este infectat cu un virus informatic. Va trebui să decidem dacă dorim acest lucru
(facem clic pe butonul "Test Computer Now" şi aşteptăm 20-30 de minute terminarea
testului) sau dacă dorim să terminăm întîi instalarea şi apoi să verificăm starea
calculatorului nostru (în acest caz va trebui să facem clic pe butonul "Skip Test"). După
terminarea etapei precedente, doar în cazul în care nu am actualizat baza de date cu
semnăturile viruşilor mai înainte, va apare o minifereastră care ne avertizează că baza
de date este veche şi sîntem întrebaţi dacă nu dorim să o actualizăm. Avem două
opţiuni şi anume să facem clic pe butonul "Continue" (lăsăm actualizarea pe mai tîrziu)
sau pe butonul "Download Now" (calculatorul se va conecta la internet pentru a se
realiza actualizarea). Aceasta este ultima etapă a procesului de instalare, programul
AVG este gata de a fi folosit.

    AL DOILEA EXEMPLU DE INSTALARE A UNUI SOFT - IZArc

    Un al doilea exemplu de instalare va fi luat în discuţie pentru că el ne va ajută să

înţelegem secţiunea de dezinstalare a programelor prezentată ceva mai jos. Să
presupunem că ne-am hotărît să evaluăm programul IZArc, care este un soft de
arhivare gratuit. Mergem pe situl producatorului şi descărcăm fila de instalare a celei
mai noi versiuni, care are de exemplu numele "IZArc34.exe", ceea ce înseamnă că este
vorba de versiunea 3.4 a programului.
    Facem dublu clic pe fila de instalare şi va apare o minifereastră în care sîntem
anunţaţi ca procesul de instalare va începe, însă dacă avem o versiune mai veche a
programului deja instalată trebuie să o dezinstalăm în prealabil. Dacă nu ne aflăm în
această situaţie facem clic pe butonul "Yes", altfel trebuie să facem clic pe butonul "No"
şi să dezinstalăm versiunea veche. Va apare o fereastră în care ni se urează bun venit
("Welcome to the IZArc Setup Wizard"), în care facem clic pe butonul "Next" pentru a
începe procesul de instalare propriu-zis. Următoarea fereastră ne prezintă licenţa de
folosire a softului, pe care dacă o acceptăm (după ce am citit-o) va trebui să facem clic
în cerculeţul de lîngă opţiunea "I accept the agreement". În acel moment butonul "Next"
devine funcţional (dacă nu acceptăm licenţa instalarea nu mai poate fi continuată) şi
facem clic pe el. Va trebui să facem clic pe butonul "Yes" pentru a continua instalarea.

    Va apare fereastra în care trebuie să alegem dosarul de pe hardisc în care să fie
instalat programul. Putem accepta varianta predefinită (C:\Program Files\IZArc) sau
putem alege alt dosar de pe una din partiţiile hardiscului. Dacă alegem varianta
predefinită (recomandat pentru începători), rămîne doar să facem clic pe butonul "Next"
("următoarea [etapa]"). Va apare o fereastră în care trebuie să alegem numele dosarului
cu scurtături care va fi instalat în meniul de start. Autorul softului a ales să denumească
acest dosar "IZArc", însă noi putem să scriem ce nume dorim, de exemplu "Arhivator"
(fără ghilimele). Pentru începători este recomandat să fie acceptată varianta predefinită
şi să se facă clic pe butonul "Next". Va apare o fereastră în care sîntem întrebaţi dacă
în afară de scurtăturile din meniul de start dorim să instalăm scurtături pe suprafaţa de
lucru ("desktop icon") şi în bara de lansare rapidă ("quick launch icon"). Dacă vom folosi
acest program în mod frecvent putem lăsa cele două opţiuni bifate, în caz contrar facem
clic în căsuţe pentru a debifa opţiunile şi apoi facem clic pe butonul "Next".

    Va apare fereastra în care sîntem anunţaţi că programul de instalare este gata să
copieze pe hardisc filele necesare ("ready to install"), iar în cazul în care dorim să
facem modificări de ultim moment (de ex. să schimbăm dosarul de instalare) trebuie să
facem clic pe butonul "Back" ("înapoi"). În mod normal nu mai trebuie să ne întoarcem
pentru a face modificări, deci facem clic pe butonul "Install" pentru că procesul de
copiere să înceapă. După terminarea copierii va apare o fereastră care ne anunţă că
procesul de copiere a luat sfîrşit. Deasupra acestei ferestre va apare o alta, în care
trebuie să alegem limba în care să fie afişate meniurile şi comenzile programului.
Alegem limba engleză (facem clic pe opţiunea "English") şi apoi facem clic pe butonul
OK.

    Va apare o fereastră de preconfigurare în care trebuie să alegem tipurile de file

(arhive) cu care să fie asociat programul. Asocierea implică faptul că în momentul în
care vom face dublu clic pe unul din aceste tipuri de file în Windows Explorer el va fi
deschis cu IZArc. În fereastra de preconfigurare softul IZArc este asociat cu toate
tipurile de arhive cu care poate lucra şi această variantă este pefect acceptabilă dacă
avem un singur program de arhivare instalat pe hardisc. Dacă însă dorim să deschidem
arhivele de tip RAR cu softul WinRAR (pe care îl avem deja instalat sau plănuim să-l
instalăm), iar pe cele de tip ACE cu softul WinACE va trebui să debifăm căsuţele
respective. În fereastra de preconfigurare se află şi două butoane "Select All"
(selectează toate tipurile de file) şi "Deselect All" (deselectează toate tipurile de file).
Opţiunea noastră va putea fi modificată ulterior din cadrul programului, deci nu are
foarte mare importanţă ce decidem acum, pentru că putem să ne schimbăm părerea
ulterior. După ce am decis cu ce tipuri de file să fie asociat IZArc facem clic pe butonul
"OK".
    Vom ajunge astfel la fereastra în care sîntem anunţaţi ca instalarea s-a încheiat cu
succes. În ea se află o căsuţă bifată lîngă care se găseşte scris textul "View What's
New" ("vezi ce este nou [în program]"). Putem lăsa căsuţa bifată, iar în acest caz după
instalare se va deschide automat fila de prezentare ("read me"), unde sîntem informaţi
despre modificările survenite în cadrul programului. Putem debifa căsuţa dacă dorim să
citim altădată informaţiile despre soft. În ambele cazuri trebuie să facem clic pe butonul
"Finish" pentru a încheia operaţiunea de instalare.

    CAZURI  PARTICULARE  APĂRUTE  LA INSTALARE

    Instalarea jocurilor prezintă unele particularităţi care trebuie luate în discuţie.
Majoritatea jocurilor nu sînt instalate în totalitate pe hardisc (sînt lăsate pe CD-ROM
filele conţinînd muzica jocului, filmele, etc.), iar pentru a funcţiona au nevoie de
prezenţa discului jocului în unitatea optică (CD-ROM, DVD-ROM, CD-RW, etc.). Acest
lucru se întîmplă în principal pentru ca să nu fie ocupat foarte mult spaţiu pe hardisc,
ţinînd cont de faptul că unele dintre jocurile noi au după instalare o mărime de peste
1GB şi această dimensiune s-ar dubla probabil, dacă o parte din file nu ar fi lăsate pe
CD-ROM-ul de instalare. Multe jocuri oferă la instalare opţiunea ca utilizatorul să aleagă
cît din joc să fie lăsat pe CD-ROM, cu menţiunea ca orice joc merge mai rapid dacă o
parte cît mai mare din el este instalată pe hardisc.

    Un alt caz particular este cel al softurilor care nu au nevoie de instalare. Acestea sînt
în număr foarte mic (max. 5% din totalitatea softurilor) şi tot ce trebuie făcut pentru a le
instala este să le copiem într-un dosar oarecare de pe hardisc. După această operaţie
ele pot fi folosite ca şi oricare alt soft.

    O situaţie mai deosebită apare şi atunci cînd dorim să folosim o versiune mai nouă a
unui soft pe care îl avem deja instalat. Autorii de softuri îşi actualizează în mod regulat
programele şi este recomandat ca întotdeauna să folosim ultima versiune a unui soft.
Avem două posibilităţi şi anume să dezinstalăm versiunea veche şi apoi să o instalăm
pe cea nouă, sau să instalăm versiunea nouă peste cea veche, deci fără a o dezinstala
în prealabil pe aceasta din urmă. Metoda recomandată este să dezinstalăm versiunea
veche şi apoi să o instalăm pe cea nouă. De asemenea este bine ca înainte de a instala
versiunea noua să ştergem dosarul (cu tot ce a mai rămas din conţinutul său) în care s-
a aflat versiunea veche, în cazul în care acesta rămîne pe hardisc după dezinstalare.
Metoda de instalare a versiunii noi peste cea veche este şi ea posibilă, mai ales în
situaţiile în care autorul softului precizează în fila de prezentare ("read me.txt") că
această metodă de actualizare a softului dă aceleaşi rezultate ca şi instalarea "pe
curat".

FOLOSIREA  SOFTURILOR

    GENERALITĂŢI

    Programele de calculator sînt tot atît de variate ca şi tipurile de activităţi care se pot
realiza cu un calculator. Ele diferă foarte mult în funcţie de gradul lor de complexitate.
Un soft serveşte de obicei pentru desfăşurarea unei anumite activităţi specifice, care
poate fi numită activitate principală, de exemplu editarea de text (scrierea, formatarea,
înlocuirea, ştergerea unui text etc.). Tendinţa este însă de lărgire a gamei de activităţi
care pot fi executate cu un anumit soft, prin introducerea de activităţi secundare legate
cumva de activitatea principală. În cazul exemplului de mai sus este vorba de activităţi
secundare cum sînt : editarea Html, editarea de cod sursă, căutarea erorilor gramaticale
într-un text, căutarea definiţiilor unor termeni din text, posibilitatea de a trimite un text
prin poşta electronică, criptarea textului, etc.

    LANSAREA ÎN EXECUŢIE A UNUI SOFT

    Pentru a putea să folosim un soft trebuie să-l lansăm în execuţie, lucru care se
realizează dacă facem dublu clic pe fila executabilă (cu extensia EXE), care se află în
dosarul în care a fost instalat softul. Dacă există mai multe file executabile în dosar va
trebui să facem clic pe aceea care are numele softului sau o variantă prescurtată a
acestuia (de ex. în cazul IZArc fila executabilă se numeşte IZArc.exe). Va trebui deci să
folosim Windows Explorer pentru a afişa conţinutul dosarului în cauză şi să ne orientăm
în consecinţă. O variantă mult mai comodă pentru a lansa în execuţie un program este
să facem clic pe una din scurtăturile care au fost create automat în timpul procesului de
instalare. În mod obişnuit fiecare program creează la instalare o scurtătură pe suprafaţa
de lucru (birou), un dosar cu scurtături în meniul de start şi eventual o scurtătură în bara
de lansare rapidă. Este recomandată folosirea scurtăturii către fila executabilă care este
prezentă în meniul de pornire (Start Menu), pe celelalte putînd să le ştergem sau să le
păstrăm. Facem deci clic pe butonul "Start" din bara de sarcini ("taskbar") pentru a
derula meniul de start şi ducem cursorul mausului deasupra opţiunii "Programs" (numită
"All Programs" în Windows XP). Va apare un alt meniu la dreapta celui precedent, care
conţine dosarele cu scurtături create de programele instalate. Ducem cursorul mausului
deasupra dosarului creat de programul pe care dorim să-l folosim şi observăm că se
deschide un alt meniu care conţine scurtăturile propriu-zise. În general programele
instalează între 1 şi 5 scurtături, cu mici variaţii numerice în plus sau în minus.
Scurtătura care este prezentă permanent este cea către fila executabilă al programului
şi pe ea trebuie să facem clic (simplu, nu dublu) dacă dorim să-l lansăm în execuţie.
Aceasta scurtătură are numele programului şi de aceea poate fi reperată foarte uşor.
Alte scurtături, care pot fi prezente sau nu, sînt cele care ne permit accesul rapid la fila
de prezentare ("Readme" - "Citeşte-mă"), la fila de ajutor ("Help"), la procedura de
dezinstalare ("Uninstall"), la fila care conţine licenţa de folosire ("License"), etc..

    Să luăm ca exemplu lansarea în execuţie a programului AVG pe care tocmai l-am
instalat. După instalarea acestuia vom avea un modul al programului care este pornit
automat o dată cu SO Windows şi anume modulul de scanare în timp real, cel care
scanează toate filele pe care le deschidem. Pentru a verifica "sănătatea" sistemului
nostru, va trebui să pornim însă programul principal AVG. Facem deci clic pe butonul
"Start", ducem cursorul peste opţiunea "Programs", ne mutăm cu cursorul în meniul nou
apărut pe dosarul "AVG 6.0 Anti-Virus System" pentru a-l deschide şi în fine facem clic
pe scurtătura numită "AVG 6.0 for Windows". Programul prinicpal AVG va fi lansat în
execuţie şi îl putem folosi pentru a scana partiţiile hardiscului sau doar dosarele pe care
i le indicăm noi.

    FOLOSIREA PROPRIU-ZISĂ A UNUI SOFT

    Folosirea unui soft este evident legată de funcţiile pe care le poate îndeplini, cele
pentru care a fost creat. Un editor de text este folosit pentru a scrie un text şi apoi
pentru a-l modifica, un editor Html este folosit pentru a crea pagini web, un arhivator ne
ajută să comprimăm file pentru a economisi spaţiu, un explorator de internet ne permite
să vizităm paginile siturilor de pe internet, etc.
    Fiecare program are o fereastră principală care apare după lansarea sa în execuţie.
Ferestrele principale ale tuturor softurilor se aseamănă, în sensul că au cîteva elemente
comune şi anume bară de meniuri, bară de unelte, bară de stare, etc. Fiecare bară din
fereastra unui soft conţine meniuri sau butoane care sînt comune cu alte softuri, dar
cele mai multe meniuri şi butoane sînt specifice softului în cauză şi sînt legate de scopul
pentru care a fost creat. Utilizatorul trebuie să folosească diversele elemente ale
ferestrei principale a softului pentru a-şi realiza obiectivele.

    De exemplu, cineva care doreşte să scrie un text va trebui să lanseze în execuţie un
editor de text, să creeze o filă nouă de tip text, să scrie ce are de scris folosind
tastatura, să modifice textul scris pentru a corecta greşelile şi pentru a-i îmbunătăţi
aspectul şi în final să salveze fila text în aşa fel încît conţinutul nou creat să fie păstrat.
Dacă utilizatorul doreşte să trimită textul scris prin poşta electronică, el va trebui să
lanseze în execuţie programul de poştă electronică, să creeze un mesaj nou, să
copieze textul scris anterior apoi să-l lipească în corpul mesajului de poştă electronică şi
în final să se conecteze la internet şi să trimită mesajul care conţine textul nou creat.
Acesta este un exemplu de folosire complementară a unor softuri, lucru care se întîmplă
foarte des, pentru că de cele mai multe ori rezultatul la care dorim să ajungem nu este
realizabil cu ajutorul unui singur program. Alt exemplu ar fi legat de crearea unui sit web
la care folosim de obicei un editor Html pentru scrierea paginilor, un editor de file grafice
pentru a prelucra pozele pe care dorim să le introducem în pagini şi în final un program
FTP pentru a transferă paginile sitului pe un server conectat permanent la internet.
Producătorii de programe au luat însă în calcul această succesiune de operaţii valabilă
pentru crearea unui sit web şi unii dintre ei oferă softuri de editare Html care permit nu
numai scrierea paginilor web, ci şi prelucrarea imaginilor (de ex. micşorarea acestora),
ca şi transferul paginilor prin FTP.

    FOLOSIREA MAI MULTOR SOFTURI ÎN ACELAŞI TIMP

    Sistemul de operare Windows permite folosirea mai multor softuri în acelaşi timp, cu
condiţia să nu apără conflicte majore în alocarea resurselor calculatorului pentru ele. De
exemplu un utilizator poate să scrie un text şi în acelaşi timp să asculte muzică. Acest
lucru este posibil pentru că deşi editorul de text şi programul de redare a filelor audio se
află în concurenţă în privinţa folosirii unora din componentele calculatorului (procesor,
placa video, hardisc, memorie RAM), sistemul de operare gestionează în aşa fel
accesul la resurse încît ambele programe pot să funcţioneze în general fără probleme.
Folosirea mai multor softuri în acelaşi timp poate avea un însă impact asupra
performanţelor programelor folosite, mai ales dacă ele sînt mari consumatoare de
resurse (programe de editare audio-video, programe de editare grafica în 3D, etc.).
Chiar şi în cazul banal în care scriem un text şi ascultăm muzică, pot exista situaţii de
scurtă durată în care devine evidentă o distorsiune a muzicii, pentru că resursele
calculatorului sînt suprasolicitate din cauza unor activităţi pe care le facem în acel
moment (în editorul de text sau în alt program, de ex. în Windows Explorer). Din
această cauză, atunci cînd ne decidem să utilizăm un soft mare consumator de resurse
(de ex. un joc), este recomandat să închidem în prealabil toate celelate programe care
rulează în acel moment, pentru a elibera cît mai multe din resursele calculatorului.

    ÎNCETAREA FOLOSIRII UNUI SOFT

    După ce am terminat de folosit un soft (de ex. am terminat de scris un text), trebuie
să îl închidem şi acest lucru se realizează de obicei prin închiderea ferestrei sale
principale şi a tuturor celorlalte ferestre deschise în timpul folosirii softului. Dacă am
utilizat softul pentru o activitate productivă (editare de imagini, editare audio-video,
proiectare, etc.), trebuie ca înainte de închiderea softului să "salvăm" produsul activităţii
noastre, ceea ce se traduce prin copierea permanentă pe hardisc a filelor pe care le-am
prelucrat cu ajutorul softului. În acest fel, de exemplu fila text în care am scris va fi
depozitată pe hardisc în mod permanent (sau pînă cînd decidem s-o ştergem) şi vom
putea s-o consultăm şi să-i aducem modificări de cîte ori dorim. Chiar şi în cazul
softurilor pe care le folosim pentru activităţi recreative este uneori necesar să salvăm
activitatea depusă, înainte de a le închide. De exemplu în cazul unui joc trebuie să
salvăm progresia noastră înainte de a-l închide, pentru a nu fi obligaţi să pornim jocul
de la început.

DEZINSTALAREA  SOFTURILOR

    GENERALITĂŢI

    Efectuarea unei activităţi specifice cu ajutorul calculatorului presupune de cele mai
multe ori căutarea celui mai bun soft pentru activitatea respectivă. Sîntem astfel puşi în
situaţia să încercăm o varietate de softuri atît gratuite cît şi comerciale, pentru a putea
să ne decidem care dintre ele ne va ajuta să desfăşurăm activitatea dorită mai eficient
şi mai uşor. Evaluarea unor softuri presupune bineînţeles instalarea lor pe hardisc şi ca
urmare dacă evaluăm softuri din mai multe domenii (editare grafica 3D, variante demo
ale unor jocuri, etc.), spaţiul de pe hardisc va fi ocupat în bună măsură de acestea, mai
ales dacă softurile au dimensiuni mari. Soluţia pentru eliberarea spaţiului de pe hardisc
este desigur dezinstalarea softurilor pe care nu le mai folosim.

    Dezinstalarea ("uninstall") unui soft este procesul invers instalării şi constă în
ştergerea tuturor filelor şi dosarelor care au fost copiate pe hardisc în timpul procesului
de instalare, alături de anularea integrării softului respectiv cu sistemul de operare.
Dezinstalarea se desfăşoară în mare măsură automat, intervenţia utilizatorului fiind însă
necesară în cîteva etape pentru a lua decizii cu privire la filele pe care doreşte să le
păstreze pe hardisc. În momentul instalării unui soft acesta creează o filă specială în
care sînt notaţi parametrii instalării (adresa dosarului de pe hardisc, numărul de
scurtături create, etc.). Dezinstalarea se face tocmai pe baza acestei file (inversînd,
bineînţeles, etapele instalării), în aşa fel încît după terminarea ei sistemul nostru se află
în aceeaşi stare ca înainte de instalarea softului. Acesta este însă cazul ideal, pentru că
după dezinstalare există de obicei unele elemente care sînt lăsate pe hardisc.
Programul de dezinstalare lasă de multe ori pe hardisc dosarul în care a fost instalat
programul şi asta pentru că el conţine file care au fost create după instalare. Se
presupune că aceste file nou create sînt eventual folositoare utilizatorului, care a uitat
că ele există şi nu le-a mutat înainte de dezinstalare. Din această cauză este bine ca
după dezinstalare să căutăm dosarul de pe hardisc în care s-a aflat programul înlăturat
şi să-l ştergem (după ce îl mai inspectăm o dată şi recuperăm eventualele file utile).

    PROCEDURA PROPRIU-ZISĂ DE DEZINSTALARE A UNUI SOFT

    Pentru a porni procesul de dezinstalare avem două variante. Prima dintre ele este
cea mai la îndemînă, dar nu este disponibilă întotdeauna. La instalarea unui program
este creat un dosar cu scurtăturile programului respectiv în meniul de start. Una dintre
aceste scurtături permite (dacă facem clic pe ea) să declanşăm procesul de
dezinstalare. Numele acestei scurtături variază în funcţie de program, însă de cele mai
multe ori se numeşte "Uninstall" după care urmează numele programului (de ex.
"Uninstall AVG" în cazul programului antivirus AVG). În unele cazuri numele scurtăturii
este "Remove" ("înlătură") sau "Unwise" ("deşurubează").

    Mai important este faptul că în destule situaţii scurtătura pentru dezinstalare lipseşte,
probabil pentru că autorul programului îşi doreşte ca softul să stea cît mai mult timp pe
hardiscul utilizatorului şi speră că acest mic truc îl va determina pe acesta din urmă să
se gîndească de două ori înainte de a-l dezinstala. Acest lucru nu înseamnă că softul
nu poate fi dezinstalat, ci doar că trebuie să apelăm la una din secţiunile panoului de
control ("Control Panel") pentru a declanşa procesul. În Winows ME (şi versiunile
anterioare) putem afişa panoul de control dacă facem clic pe butonul "Start" (din bara
de sarcini), apoi mergem cu cursorul mausului deasupra secţiunii Settings şi în final
facem clic pe opţiunea "Control Panel" din meniul care apare. În Windows XP afişăm
panoul de control făcînd clic pe butonul "Start", ducînd cursorul mausului peste coloana
din dreapta a meniului de start şi în final făcînd clic pe opţiunea "Control Panel". Atît în
Windows ME cît şi în Windows XP conţinutul panoului de control poate fi afişat şi în
Windows Explorer, dacă facem clic pe elementul "Control Panel" care se află de obicei
în compartimentul din stînga al WE sub partiţii şi unitatea de stocare optică.

    Windows ME

    În panoul de control va trebui să facem dublu clic pe secţiunea "Add/Remove

Programs" ("adaugă/înlătură programe"). Va apare o multifereastră care conţine
ferestrele "Install/Uninstall", "Windows Setup" şi "Startup Disk". Iniţial în prim plan se
află fereastra "Install/Uninstall" (cea care ne interesează), dar putem aduce în prim plan
pe oricare din ferestre făcînd clic pe titlul ei. În fereastra "Install/Uninstall" se găseşte o
listă cu toate softurile instalate în calculatorul nostru. Dacă avem multe programe
instalate va fi nevoie să derulăm lista cu ajutorul glisorului din bara de derulare, cu
ajutorul tastelor cu săgeţi sau cu ajutorul rotiţei mausului (după ce facem clic pe listă).
Programele din listă sînt aranjate în ordine alfabetică după numele lor, însă există
situaţii în care numele programului este precedat de cel al companiei producătoare. În
momentul în care dorim să-l dezinstalăm pe unul dintre ele, va trebui să facem clic pe
numele lui în listă şi apoi pe butonul "Add/Remove" aflat la partea de jos a ferestrei.
Procesul de dezinstalare va fi declanşat automat. După terminarea lui închidem
fereastra "Install/Uninstall" şi apoi panoul de control.

    Windows XP

    În panoul de control va trebui să facem dublu clic pe secţiunea "Add/Remove

Programs" ("adaugă/înlătură programe"). Va apare o multifereastra care conţine
ferestrele "Change or Remove Programs", "Add New programs" şi "Add/remove
Windows Components". Iniţial în prim plan se află fereastra "Change or Remove
Programs", dar putem aduce în prim plan pe oricare din ferestre făcînd clic pe titlul ei. În
fereastra "Change or Remove Programs" se găseşte o listă cu toate softurile instalate în
calculatorul nostru. Dacă avem multe programe instalate, va fi nevoie să derulăm lista
cu ajutorul glisorului din bara de derulare, cu ajutorul tastelor cu săgeţi sau cu ajutorul
rotiţei mausului (după ce facem clic pe listă). Programele din listă sînt aranjate în ordine
alfabetică după numele lor, însă există situaţii în care numele programului este precedat
de cel al companiei producătoare. În momentul în care dorim să-l dezinstalăm pe unul
dintre ele, va trebui să facem clic pe numele lui în listă şi apoi pe butonul
"Change/Remove", aflat pe acelaşi rînd cu numele programului. Procesul de
dezinstalare va fi declanşat automat. După terminarea lui închidem fereastra "Change
or Remove Programs" şi apoi panoul de control.

    PRIMUL EXEMPLU DE DEZINSTALARE A UNUI SOFT - AVG ANTI VIRUS FREE

    După ce am declanşat procesul de dezinstalare (prin una din metodele descrise mai
sus) va apare o fereastră în care ni se spune că AVG va fi înlăturat de pe hardisc şi
sîntem întrebaţi dacă dorim să continuăm. Facem clic pe butonul "Yes" şi va apare
fereastra de afişare a progresiei dezinstalarii ("Removing în progress"). După
terminarea ştergerii filelor de pe hardisc va apare o fereastră în care sîntem înştiinţaţi că
dezinstalarea s-a încheiat ("Uninstall Finished"), însă pentru a definitiva procesul de
dezinstalare sistemul (calculatorul) trebuie repornit. Căsuţa "Restart the system now"
este bifată şi dacă dorim să repornim sistemul facem clic pe butonul "OK". Dacă dorim
să repornim mai tîrziu sistemul, debifăm căsuţa şi apoi facem clic pe butonul "OK".
Necesitatea repornirii sistemului pentru ca dezinstalarea să fie completă este
determinată de faptul că există unele module (de ex. modulul de scanare permanenta)
ale programului care s-au aflat în funcţiune la momentul începerii dezinstalarii, iar SO
Windows nu va permite ştergerea lor decît după repornire. Chiar şi după repornire
dosarul de la adresa C:\Program Files\Grisoft va rămîne pe hardisc, deşi marea
majoritate a filelor au fost şterse. Va trebui să ştergem în mod manual acest dosar de
care nu mai avem nevoie.

    AL DOILEA EXEMPLU DE DEZINSTALARE A UNUI SOFT - IZArc

    După ce am declanşat procesul de dezinstalare (prin una din metodele descrise mai
sus) va apare o minifereastră în care sîntem întrebaţi dacă vrem să dezinstalăm
programul IZArc şi componentele sale. Facem clic pe butonul "Yes"şi va apare fereastra
de afişare a progresiei dezinstalării ("Uninstall Status"). După terminarea ştergerii filelor
de pe hardisc va apare o minifereastră în care sîntem înştiinţaţi că dezinstalarea s-a
încheiat cu succes ("IZArc was succesfully removed from your computer"). Facem clic
pe butonul "OK" şi minifereastra va dispare. În acest caz nu mai este nevoie să
repornim calculatorul.

ÎNCHIDEREA  CALCULATORULUI

    După terminarea lucrului cu calculatorul putem să îl închidem sau să îl trecem în

stare de veghe ("stand-by"). Închiderea completă este recomandată la sfîrşitul zilei sau
dacă în timpul zilei nu folosim calculatorul pentru o perioadă mai mare de timp (peste 3-
4h). Trecerea în starea de veghe este deci recomandată dacă întrerupem temporar
(zeci de minute - cîteva ore) folosirea calculatorului pe parcursul unei zile şi are ca scop
principal economia de energie electrică. Repornirea calculatorului ("restart") este
recomandată în cazul în care calculatorul s-a blocat şi nu mai răspunde la comenzi.

    Windows ME

    Închiderea corectă a calculatorului se realizează din mediul Windows făcînd clic pe
butonul "Start" şi apoi pe opţiunea "Shut Down" ("închide") din meniu. Va apare o
minifereastra cu numele "Shut down Windows" şi avînd textul "What do you want the
computer to do ?" (ce acţiune doriţi să întreprindă calculatorul?"). Facem clic pe
săgetuţa cu vîrful în jos pentru a face să apară un meniu cu trei opţiuni şi anume : "Shut
Down" ("închidere"), "Restart" ("repornire") şi "Stand By" ("stare de veghe"). Facem clic
pe opţiunea dorită şi apoi pe butonul "OK" din minifereastra pentru ca acţiunea sa fie
declanşată. Repornirea se poate realiza în Windows ME mult mai direct dacă apăsăm
de două ori în acelaşi timp pe tastele Ctrl, Alt şi Del (Ctrl+Alt+Del).

    Windows XP

    Închiderea corectă a calculatorului se realizează din mediul Windows făcînd clic pe
butonul "Start" şi apoi pe opţiunea "Turn Off Computer" ("închide calculatorul") din
meniu. Va apare o minifereastră cu numele "Turn Off Computer" care are trei butoane şi
anume : "Stînd By" ("stare de veghe"), "Turn Off" ("închidere") şi "Restart" ("repornire").
Facem clic pe butonul care corespunde acţiunii dorite de noi pentru ca acţiunea sa fie
declanşată.

    Folosirea opţiunii "Shut Down" duce la oprirea completă a calculatorului în cazul în
care avem o placă de bază în format ATX ("soft power-off" - închidere prin intermediul
softului [SO]). Dacă avem o placă de bază în format AT, va trebui ca după procedura de
închidere din Windows să apăsăm butonul de pornire/oprire a calculatorului pentru a-l
închide complet.

FOLOSIREA  UNITĂŢII  CD-ROM

    Discul Optic (Compact Discul - CD sau Discul Versatil Digital - DVD) este cel mai
folosit mediu de stocare amovibil, datorită dimensiunilor sale, capacităţii de stocare,
uşurinţei în folosire, fiabilităţii, şi nu în ultimul rînd a preţului. Compact discurile folosite
perntru stocarea de date se împart în trei categorii mari :

    CD-ROM/DVD-ROM ("CD/DVD read only memory" - CD/DVD obişnuit) sînt CD/DVD-
urile care pot fi doar citite, de pe care se pot transfera date, dar pe care nu se pot scrie
alte date în afara celor deja existente. Acest discuri sînt fabricate folosind două metode
şi anume: metoda matriţării şi metoda arderii. Matriţarea implică folosirea unei matriţe
(model - tipar) pentru inscripţionarea datelor pe discuri şi este utilizată pentru fabricarea
unor cantităţi mari de discuri. Aceasta metodă este folosită pentru discurile originale ale
softurilor sau pentru discurile care însoţesc revistele sau cărţile. Metoda "arderii" implică
folosirea unei raze laser pentru inscripţionarea datelor pe discuri şi este folosită pentru
fabricarea unor cantităţi limitate de discuri. Aceasta metodă este folosită pentru discurile
pe care utilizatorii îşi crează copii de siguranţă ale datelor de pe calculator sau pentru
discurile folosite pentru stocarea de file diverse (de ex. file muzicale în format mp3,
filme, etc.). Pentru a putea folosi discurile este nevoie de o unitate CD/DVD-ROM
montată în calculator.

    CD-R/DVD-R ("CD/DVD recordable" - CD/DVD inscriptibil) sînt discurile virgine

("blank") care pot fi inscripţionate o singură dată. Metoda de inscripţionare este cea prin
"arderea" cu o rază laser. În momentul în care discul a fost inscripţionat cu nişte date el
se transformă în CD/DVD-ROM, pentru că o altă inscripţionare nu mai este posibilă.
Acest tip de discuri este foarte popular în rîndurile utilizatorilor de calculatoare, pentru
că le permite să-şi creeze singuri discuri la un preţ foarte mic. Pentru a putea
inscripţiona discurile de tip CD/DVD-R este nevoie de o unitate CD/DVD-RW montată în
calculator. O astfel de unitate funcţionează şi pe post de unitate CD/DVD-ROM, adică
poate citi orice fel de discuri, indiferent de modul lor de inscripţionare.
    CD-RW/DVD-RW ("CD/DVD rewritable" - CD/DVD reinscriptibil) sînt discurile care
pot fi inscripţionate de mai multe ori la rînd. Datele scrise pe un CD/DVD-RW pot fi
şterse în întregime şi înlocuite cu altele, acest ciclu putîndu-se repeta de un număr
mare de ori. Metoda de inscripţionare este cea prin "arderea" cu o rază laser. Acest tip
de discuri este folosit în special pentru crearea repetată de copii de rezervă ale datelor
importante de pe un calculator. Preţul lor este însă mai mare decît al discurilor de tip
CD/DVD-R. Pentru a putea inscripţiona discurile de tip CD/DVD-RW este nevoie de o
unitate CD/DVD-RW montată în calculator. O astfel de unitate funcţionează şi pe post
de unitate CD/DVD-ROM, adică poate citi orice fel de discuri, indiferent de modul lor de
inscripţionare.

    Manipularea discului trebuie să se facă cu atenţie pentru a nu zgîria discul şi pentru a
nu-l scapă din mînă. Se deschide carcasa discului şi apoi se apasă (uşor) cu degetul
mare pe dispozitivul de fixare (rozeta centrală) pentru a-l mobiliza. Apucarea discului
trebuie să se facă punînd degetele mîinii pe marginile lui, în aşa fel încît pulpele
degetelor să nu vină în contact cu suprafaţa discului.

    Introducerea unui CD sau DVD într-o unitate optică se face foarte simplu. Utilizatorul
apasă pe butonul de ejectare a sertarului unităţii şi după ce acesta din urmă a ieşit,
utilizatorul poziţionează discul în sertar şi apasă butonul de introducere a sertarului în
unitate. Din acest moment unitatea citeşte discul, iar utilizatorul poate accesa datele cu
ajutorul interfeţei puse la dispoziţie de producătorul discului sau le poate accesa din
interiorul Windows Explorer.

    Un CD sau un DVD este un disc plat de plastic şi ca orice disc are două feţe.
Diferenţierea feţelor este importantă pentru că la introducerea discului în unitatea
optică, acesta trebuie poziţionat într-un anumit fel pe sertarul unităţii optice pentru a
putea fi folosit :

 Un CD/DVD matriţat (de ex. cele din reviste) are imprimat pe una din feţe o
imagine colorată care conţine elemente de identificare (numele revistei, numărul
acesteia, conţinutul, etc.), iar cealaltă faţă este reflectorizantă (ne putem privi în
ea ca în oglindă) şi de obicei este colorată argintiu. Discurile matriţate trebuie
poziţionate în unitatea CD-ROM cu faţa argintie în jos (deci cu imaginea în sus).
 Un CD/DVD inscripţionat prin ardere (sau virgin) are imprimat de obicei pe una
din feţe un model simplu care conţine elemente de identificare (numele
producătorului, capacitatea discului în MB, o zonă în care putem completa
conţinutul discului, etc.), iar cealaltă faţă este reflectorizantă şi este colorată într-
o nuanţă de auriu, verde sau albastru. Discurile inscriptibile (înregistrabile)
trebuie poziţionate în unitatea CD-ROM cu faţa reflectorizantă (şi colorată) în jos,
deci cu faţa de identificare în sus. Există însă şi discuri inscriptibile foarte ieftine
care sînt numite "no-name" ("fără numele [producătorului]") şi care nu au o faţă
de identificare propriu-zisă care să conţină elemente de identificare a
producătorului sau a capacităţii discului. La aceste discuri de obicei doar una din
feţe este reflectorizantă, cealaltă fiind mată, iar poziţionarea corectă a discului
este cu faţa reflectorizantă (şi colorată) în jos. În cazul foarte rar în care ambele
feţe sînt reflectorizante, poziţionăm discul cu faţa colorată în jos.

    Majoritatea discurilor folosite de un utilizator de calculator sînt de tipul discurilor de

date ("Data CD/DVD's"), care pot conţine orice tip de file (text, filme, muzică, poze, etc.)
care este folosit de calculator. O unitate optică de calculator poate citi însă şi aşa-
numitele discuri audio ("Audio CD's), care conţin melodii în format CDA. Discurile audio
sînt discurile care pot fi citite de unităţile CD/DVD prezente în echipamentul electronic
de redare a muzicii (combine audio, etc.). Unităţile CD din combinele audio nu sînt
identice în funcţionalitate cu unităţile CD-ROM din calculatoare, pentru că ele nu pot citi
decît un număr limitat de formate audio (multă vreme nu au putut citi decît formatul
CDA) şi bineînţeles nu pot fi folosite pentru citirea discurilor cu date. Unităţile CD din
combinele audio produse în ultimii ani pot să citească în afară de CDA şi cîteva formate
de file audio folosite de softurile pentru calculator (de ex. formatele MP3 şi WMA).

    Unitatea optică (CD/DVD-ROM, CD/DVD-RW) are pe panoul frontal (partea din faţă)
cîteva elemente importante pentru folosirea ei :

 Butonul de ejectare şi de introducere a sertarului : este butonul situat la

extremitatea dreaptă a unităţii optice. Apăsăm pe el pentru că sertarul să iasă din
unitate şi după ce am pus discul în sertar apăsăm din nou butonul pentru a
introduce sertarul în unitate. Acest buton are şi funcţia de a opri momentan
(pauză) redarea discurilor audio (format CDA).
 Butonul de redare/salt peste melodii pentru discurile audio : După introducerea
unui CD Audio (format CDA) putem să ascultăm muzica de pe acesta fără
ajutorul unui soft specializat (Windows Media Player, etc.). Pentru aceasta
apăsăm butonul de redare/salt ("play/skip") şi discul va porni de la prima
melodie. Pentru a ajunge la o melodie fără a le asculta pe cele anterioare,
apăsăm butonul redare/salt pînă ajungem la melodia dorită. Unii producători de
unităţi optice au renunţat la acest buton din motive de scădere a preţului, dar în
special pentru că el este folosit foarte rar de către utilizatori.
 LED-ul indicator de stare : Este o diodă luminescenta ("light emiting diode -LED")
care ne indică starea unităţii optice. Dioda se aprinde atunci cînd introducem un
CD în unitate şi aceasta începe citirea datelor de pe CD. Ulterior lumina se
stinge, dar se va reaprinde ori de cîte ori sînt citite date de pe CD (de ex. atunci
cînd sînt încărcate de pe CD texturile sau sunetele unui joc). La citirea discurilor
audio dioda se aprinde intermitent ("clipeşte"). Dacă LED-ul nu se aprinde după
ce am introdus un CD înseamnă că fie unitatea este defectă, fie cel mai probabil
autopornirea ("Autostart") discului este dezactivată sau am introdus discul invers.
 Orificiul pentru ejectarea de urgenţă : Este o mică gaură situată sub sertarul
unităţii. Vom apela la ea dacă ni s-a blocat un CD în unitate şi nu mai putem să-l
scoatem. Va trebui să închidem calculatorul şi apoi să folosim o sîrmă subţire
(sau o agrafă îndreptată) pentru a ejecta sertarul. Introducem agrafa (sîrma) în
gaură şi apăsăm pînă cînd sertarul începe să iasă, după care tragem cu mîna de
sertar (fără a forţa) pentru a-l scoate complet şi a înlătura discul blocat.
 Rotiţa de reglare a volumului : Ne permite să reglăm volumul de redare în cazul
unui CD audio (CDA) pe care îl ascultăm cu ajutorul căştilor conectate la mufa
jack de pe unitatea optică. Unele unităţi au în loc de rotiţă doua butoane pentru
ajustarea în sus şi în jos a nivelului de sunet. Rotiţa este funcţională doar la
redarea discurilor audio şi doar în situaţia în care am setat în Windows opţiunea
de dezactivare a sunetului digital, care implică deci folosirea sunetului analog.
 Mufa jack pentru ieşirea sunetului : Ne permite să conectăm o pereche de căşti
sau nişte difuzoare la unitatea CD-ROM pentru a ascultă un CD audio. Mufa este
funcţională doar la redarea discurilor audio în situaţia în care am setat în
Windows opţiunea de dezactivare a sunetului digital (folosirea sunetului analog).
Aceasta mufă este foarte rar folosită, pentru că este preferabil să conectăm
căştile (difuzoarele) la mufa "Line Out" de pe placa de sunet.
    Utilizarea unităţii CD-rom constă în introducerea unui CD şi accesarea datelor de pe
acesta. În mod obişnuit discurile matriţate (sau discurile inscriptibile care sînt copii ale
unor discuri matriţate) au un program de explorare a conţinutului discului, care este
lansat imediat după introducerea discului în unitate. Putem folosi acest program, care
de cele mai multe ori imită funcţionalitatea unui explorator de pagini web (de ex. Internet
Explorer), sau putem folosi Windows Explorer pentru a inspecta conţinutul discului.
Pentru a vedea conţinutul unui CD-ROM lansăm în execuţie WE şi facem clic pe
numele discului care apare în compartimentul din stînga al WE. În compartimentul din
dreapta al WE vor fi afişate dosarele şi filele prezente pe CD, elemente cu care putem
să facem cîteva din operaţiile obişnuite (deschidere, lansare în execuţie, copiere), în
timp ce alte operaţii nu sînt posibile (mutarea, ştergerea, modificarea conţinutului unei
file). Cu alte cuvinte dosarele sau filele de pe un CD-ROM pot fi doar "citite", adică sînt
de tipul "read-only".

    Cele mai multe discuri care conţin softuri comerciale (de ex. jocuri) lansează automat
procedura de instalare a softului în momentul în care discul este introdus în unitate, deci
tot ce trebuie să facem este să ducem la bun sfîrşit instalarea. Unele softuri mai mari
vin pe mai multe discuri şi de aceea este nevoie ca pe parcursul instalării să schimbăm
discul aflat în unitate cu discul de instalare următor. Majoritatea softurilor care sînt
instalate de pe discuri nu au nevoie de prezenţa discului în unitate, o dată ce softul a
fost instalat pe hardisc. O excepţie notabilă sînt jocurile, care în marea lor majoritate
necesită prezenţa discului în unitate chiar dacă toate filele necesare funcţionării jocului
au fost instalate pe hardisc.

    În momentul în care dorim să scoatem un CD din unitate va trebui ca mai înainte să
închidem programul autolansat la introducerea discului, ca şi orice program de pe CD
care este lansat în execuţie şi să aşteptăm terminarea oricărei operaţii cu filele de pe
CD (copierea). Aceste măsuri trebuie luate pentru că dacă scoatem discul înainte de a
face operaţiile amintite mai sus, riscăm să producem instabilitatea sistemului şi apariţia
unui mesaj de eroare, care ne poate obligă să repornim sistemul pentru a-l aduce din
nou la starea de stabilitate. Pentru a scoate discul apăsăm pe butonul de ejectare a
sertarului, luăm discul din sertar şi închidem sertarul apăsînd din nou pe buton. Este
recomandat să scoatem discul din unitate înainte de a închide complet calculatorul
("power off" - "shut down").

    Din punctul de vedere al fiabilităţii şi al rezistenţei, discurile sînt nişte medii de
stocare foarte bune. Datele inscripţionate pe ele (prin matriţare sau ardere) rezistă ani
de zile, bineînţeles acest lucru depinzînd şi de calitatea discului şi de condiţiile în care
este ţinut şi manipulat. Este totuşi recomandat ca în cazul în care avem nişte discuri cu
date importante să facem copii după ele o dată la cîţiva ani, pentru a fi siguri că datele
stocate nu vor fi afectate de degradarea discurilor care survine (într-o mai mică sau mai
mare măsură) o dată cu timpul.

    Păstrarea discurilor trebuie să se facă în carcase de plastic, pentru a se evită

zgîrierea lor. Trebuie evitată introducerea în unitatea CD-ROM a unor discuri foarte
zgîriate, pătate sau deformate. De asemenea trebuie evitată lipirea de etichete pe CD,
pentru că dacă procedăm în acest fel, centrul de greutate al discului se schimbă şi ca
urmare rotaţia lui în unitate va fi afectată în mod negativ, existînd riscul defectării
unităţii. Datele scrise pe un CD nu sînt sensibile la acţiunea magneţilor (de ex. cei din
difuzoarele calculatorului), spre deosebire de datele scrise pe dischete. Catalogarea
datelor de pe discurile inscriptibile se poate face foarte uşor, scriind pe scurt conţinutul
discului pe suprafaţa mată a acestuia cu ajutorul unor carioci speciale (a căror cerneală
se usucă foarte repede şi este rezistentă la căldura care se degajă în timpul rotaţiei
discului în unitate). Cele mai multe discuri inscriptibile au pe faţa mată (faţa de
identificare) cîteva linii care ne permit să scriem mai ordonat.

FOLOSIREA  UNITĂŢII  DE  DISCHETĂ

    Dischetele ("floppy disks" - discuri moi) au reprezentat cel mai folosit mediu de
stocare amovibil înainte de apariţia discurilor. Utilizarea dischetelor pentru stocarea de
date a însoţit practic toată istoria calculatoarelor personale şi deşi folosirea discurilor
inscriptibile a devenit un lucru curent pentru mulţi utilizatori, dischetele nu şi-au pierdut
încă importanţa şi utilitatea.

    O dischetă este formată dintr-o carcasă subţire de formă pătrată, care adăposteşte
un disc de plastic moale (se poate îndoi foarte uşor), care are suprafeţele acoperite de
o substanţă magnetică. Carcasa are o parte culisantă (din metal sau plastic), care se
poate da la o parte (trăgînd de ea uşor cu degetele), revelîndu-ne în acest fel o parte
din discul de plastic. Carcasa are două feţe care se deosebesc uşor, pentru că una din
ele prezintă cîteva elemente de identificare (numele producătorului, cîteva date tehnice
despre dischetă, eventual o etichetă), iar cealaltă are un decupaj în formă de cerc, prin
care se vede un mic disc de metal care este ataşat de discul de plastic din interiorul
carcasei.

    Stocarea datelor pe o dischetă se face după un principiu similar cu stocarea datelor
pe hardisc, cu menţiunea că discul de plastic este asimilabil platanului hardiscului.
Capul de scriere/citire a datelor nu se află însă pe dischetă, ci în interiorul unităţii de
dischetă, la fel ca şi motorul care pune în mişcare discul de plastic pentru a putea fi
accesate datele de pe el. În momentul în care am introdus discheta în unitate ea este
fixată, partea culisantă este dată la o parte şi apoi discul de plastic este pus în mişcare.
Capul de citire/scriere al unităţii se mişcă deasupra discului de plastic şi citeşte datele
de pe disc sau schimbă starea de magnetizare a unor porţiuni de pe disc în scopul
scrierii de date sau a ştergerii lor.

    O dischetă poate avea două stări, în funcţie de modul în care se poate lucra cu
datele de pe ea. Dacă datele de pe dischetă pot fi atît citite cît şi modificate (de ex. filele
şi dosarele pot fi deschise şi conţinutul lor poate fi schimbat), atunci discheta este în
starea "citit/scris" ("read/write"), adică sînt permise atît citirea datelor cît şi scrierea de
noi date sau rescrierea/modificarea celor deja existente. Dacă datele de pe dischetă pot
fi doar citite (de ex. filele şi dosarele pot fi deschise, dar conţinutul lor nu poate fi
schimbat) atunci discheta este în starea "exclusiv scris" ("read only"), adică este
permisă doar citirea datelor însă nu şi scrierea de noi date sau rescrierea-modificarea
celor deja existente. Trecerea între cele două stări se face foarte simplu cu ajutorul unui
glisor din plastic, care se află într-un mic spaţiu pe marginea dischetei opusă celei pe
care se află partea culisantă. Glisorul poate fi mutat fie cu ajutorul unghiei, fie cu
ajutorul vîrfului unui pix, însă el trebuie mutat într-o parte sau alta pînă la capăt. Atunci
cînd glisorul se află pe marginea dischetei (putem să ducem discheta în zare şi să
privim prin mica gaură creată) discheta se află în starea "exclusiv scris" ("read only"),
adică este protejată la scriere ("write protected"). Atunci cînd glisorul se află în partea
opusă marginii dischetei (acoperă gaura prezentă în carcasa dischetei astfel că nu
putem privi prin ea) discheta se află în starea "citit/scris" ("read/write"), adică este
posibilă atît citirea cît şi scrierea de date. În starea "exclusiv scris" discheta este
similară cu un CD-ROM, iar în starea "citit/scris" este similară cu un hardisc.

    Unitatea de dischetă are pe panoul frontal (partea din faţă) cîteva elemente
importante pentru folosirea ei :

 Fanta unităţii : Este locul de introducere şi de scoatere a dischetei.

 Butonul de ejectare a dischetei : Este folosit pentru a scoate discheta din unitate.
 LED-ul indicator de stare : Este o diodă luminescenta ("light emiting diode -LED")
care ne indică starea unităţii de dischetă. Dioda se aprinde atunci cînd
introducem o dischetă în unitate şi ulterior se stinge, dar se va reaprinde ori de
cîte ori sînt accesate sau modificate datele de pe dischetă. Pe timpul cît LED-ul
de stare este aprins nu trebuie încercată scoaterea dischetei din unitate, pentru
că riscăm să deteriorăm unitatea şi/sau discheta.

    Utilizarea unităţii de dischetă constă în introducerea unei dischete şi accesarea

datelor de pe aceasta. Discheta se introduce în fanta unităţii ţinînd-o cu faţa de
identificare în sus (deci cu faţa pe care se vede micul disc de metal în jos) şi cu partea
culisantă înainte. Pe faţa de identificare a tuturor dischetelor este desenată o mică
săgeată care ne arată partea din dischetă care trebuie să între prima în unitate.
Introducem discheta în fantă pînă cînd este vizibilă doar marginea sa şi apoi o
împingem cu degetul mare pînă cînd se aude un sunet metalic şi discheta a dispărut în
interiorul unităţii. În acel moment discheta este fixată în unitate şi este gata de a fi
folosită.

    Conţinutul dischetei devine vizibil în compartimentul din dreapta al ferestrei Windows
Explorer în momentul în care facem clic pe elementul ("3 1/2 Floppy (A:)"), care
simbolizează unitatea de dischetă în compartimentul din stînga al ferestrei WE. Dacă
discheta este protejată la scriere putem copia dosare şi file, le putem deschide (dar nu
le putem modifica) şi putem lansa în execuţie programele prezente pe dischetă.
Evident, dacă dorim să modificăm filele prezente pe dischetă schimbăm starea
dischetei sau le copiem pe hardisc. Dacă discheta nu este protejată la scriere putem
copia şi muta dosare şi file, le putem deschide (dar şi modifica), le putem şterge şi
putem lansa în execuţie programele prezente pe dischetă. Scrierea datelor pe dischetă
este însoţită de un sunet sacadat care se transformă într-un sunet prelung (dar de mică
durată) atunci cînd scrierea datelor a fost terminată.

    Pentru a putea folosi o dischetă ea trebuie în prealabil formatată, proces prin care
devine aptă pentru a fi scrise date pe ea. Explicarea procesului de formatare a fost
făcută atunci cînd a fost luată în discuţie formatarea hardiscurilor. Toate dischetele
virgine (noi) sînt formatate de producătorul lor în aşa fel încît utilizatorul le poate folosi
fără a le mai formata şi el. Pe de altă parte uneori este necesar ca utilizatorul să
formateze o anumită discheta pentru a şterge complet datele de pe ea sau pentru a
încerca să remedieze unele defecţiuni în funcţionarea dischetei. Din această cauză
învăţarea procedurii de formatare a unei dischete este esenţială. O dischetă poate fi
formatată în mod repetat fără a-şi pierde capacitatea de a stoca date, însă este
recomandat să formatăm discheta doar dacă este absolut necesar. Înainte de a formata
dischetă trebuie să ne asigurăm că nu este protejată la scriere, altfel va apare un mesaj
de eroare.

    Pentru a formata o dischetă facem clic dreapta pe elementul "3 1/2 Floppy" din
compartimentul din stînga al ferestrei WE şi apoi facem clic pe opţiunea "Format" din
meniul contextual. Va apare fereastra de formatare a dischetei care are mai multe
secţiuni. În secţiunea "Capacity" ("capacitate") putem alege dimensiunea totală a filelor
care pot fi stocate pe dischetă, avînd de ales între variantele 1,44 MB (recomandat) sau
720 KB. În secţiunea "Format Type" ("tipul formatării") putem alege procedura de
formatare, avînd de ales între variantele "Quick" ("rapidă") şi "Full" ("completă").
Formatarea de tip "Quick" durează cîteva secunde şi se rezumă la ştergerea filelor de
pe dischetă, de aceea este recomandată în situaţia în care discheta respectivă nu ne-a
creat probleme pînă atunci. Formatarea de tip "Full" durează ceva mai mult de un minut
şi pe lîngă ştergerea filelor este efectuată şi scanarea dischetei pentru descoperirea
"sectoarelor defecte" ("bad sectors"), pe care nu mai pot fi scrise date. Este
recomandată dacă discheta ne-a creat probleme de genul imposibilităţii citirii datelor
scrise pe ea. Ambele metode de formatare duc la ştergerea tuturor datelor de pe
dischetă, deci este recomandat să copiem datele de care avem nevoie pe hardisc
înainte de începerea formatării, urmînd că ulterior să le recopiem eventual pe dischetă.
În secţiunea "Label" ("eticheta") putem scrie un titlu pentru dischetă. După ce am
terminat de configurat opţiunile facem clic pe butonul "Start" şi formatarea va începe. La
terminarea ei va apare o fereastră în care este prezentat rezultatul formatării (spaţiul
disponibil de pe dischetă şi eventualele sectoare defecte) pe care o închidem făcînd clic
pe butonul "Close". Dacă dorim să întrerupem formatarea aflată în desfăşurare va trebui
să facem clic pe butonul "Cancel". După terminarea formatării închidem fereastra de
formatare şi utilizăm discheta pentru a scrie date pe ea.

    În momentul în care am terminat lucrul cu discheta apăsăm pe butonul de ejectare şi

o parte din dischetă va ieşi prin fanta unităţii. Apucăm această parte şi scoatem
discheta din unitate. Discheta nu poate fi scoasă atîta timp cît ea se află în uz (de ex.
sînt copiate file pe ea sau de pe ea). Va trebui să aşteptăm ca dioda luminescentă să
se stingă, înainte de a încerca să scoatem discheta.

    Discheta este un mediu de stocare convenabil (pentru că dischetele costă foarte
puţin) dar nu şi foarte fiabil. Unele dischete (indiferent de producător) vor genera mai
devreme sau mai tîrziu mesaje de eroare permanente, legate de faptul că dischetele
respective nu pot fi citite şi este recomandată formatarea lor. Chiar şi în această situaţie
unele dintre ele nu vor mai putea fi folosite. Dischetele sînt sensibile la acţiunea
magneţilor şi de aceea este recomandat să nu fie plasate în apropierea acestora, de
exemplu este bine să nu le sprijinim de difuzoare. Este recomandat să nu se stocheze
pe dischete date importante şi dacă totuşi se stochează este recomandat să se creeze
mai multe dischete cu un conţinut identic, pentru a avea o rezervă în cazul în care una
din dischete se strică. Dischetele au un spaţiu mic de stocare şi de aceea se pretează
în special la stocarea de file de tip text (cu extensia txt, rtf, doc, etc.), pe care trebuie să
le arhivăm în prealabil pentru a putea stoca un număr de file mai mare. Programele de
arhivare oferă şi opţiunea ("split archive" - arhiva scindată-divizată în mai multe părţi) de
a stoca pe mai multe dischete o filă care nu încape pe una singură.

CONFIGURAREA  SO  WINDOWS  -  INTRODUCERE

    Imediat după instalarea SO Windows acesta este configurat în aşa fel încît să poată fi
folosit de cît mai mulţi utilizatori, ceea ce înseamnă că setările implicite ale sistemului
sînt în aşa fel stabilite încît SO să poată fi folosit şi de utilizatorii neexperimentaţi, ca şi
de aceia care au calculatoare mai slabe (vechi). Utilizatorii cu cunoştinţe avansate şi cei
care au calculatoare puternice nu sînt deranjaţi de acest lucru, pentru că ei pot schimba
foarte uşor configuraţia sistemului de operare, în aşa fel încît aceasta să fie în
concordanţă cu puterea calculatoarelor pe care le posedă şi cu gradul lor de
familiarizare cu informatica.

    Modificarea setărilor predefinite legate de funcţionalitatea şi aspectul SO se

realizează din panoul de control ("Control Panel"), care permite personalizarea SO în
aşa fel încît lucrul cu calculatorul să fie eficient şi agreabil. În Windows ME (şi versiunile
anterioare) putem afişa panoul de control dacă facem clic pe butonul "Start" (din bara
de sarcini), apoi mergem cu cursorul mausului deasupra secţiunii "Settings" şi în final
facem clic pe opţiunea "Control Panel" din meniul care apare. În Windows XP afişăm
panoul de control făcînd clic pe butonul "Start", ducînd cursorul mausului peste coloana
din dreapta a meniului de start şi în final făcînd clic pe opţiunea "Control Panel". Atît în
Windows ME cît şi în Windows XP conţinutul panoului de control poate fi afişat şi în
Windows Explorer dacă facem clic pe elementul "Control Panel", care se află de obicei
în compartimentul din stînga al WE sub partiţii şi unitatea de stocare optică. Panoul de
Control are mai multe secţiuni şi rolul fiecăreia va fi expus pe scurt în acest capitol
introductiv. Secţiunile foarte importante vor fi luate în discuţie în cadrul unor capitole
separate. Pentru a afişa conţinutul unei secţiuni va trebui să facem dublu clic pe icoana
ei.

    SECŢIUNILE  PANOULUI  DE  CONTROL :

 Accesibility Options ("Opţiuni Legate de Uşurinţa de Utilizare") : Conţine opţiuni

care permit folosirea SO Windows de către persoanele cu handicap motor, vizual
sau auditiv.
 Add New Hardware ("Adaugă Componente Hardware Noi") : Permite
identificarea de către SO Windows a unei componente hardware pe care tocmai
am instalat-o. După recunoaşterea piesei, SO va solicita instalarea unui soft
special numit draiver, pentru ca piesa să poată fi folosită în mod corespunzător.
Draiverul este furnizat de obicei de către producătorul componentei (este
disponibil pe CD sau pe situl producătorului), iar în lipsa acestuia SO Windows
va folosi un aşa-zis draiver generic, care permite folosirea piesei, însă probabil
nu la potenţialul ei maxim. Această secţiune nu mai este aproape deloc folosită
pentru că majoritatea componentelor fabricate după anul 2000 sînt recunoscute
instantaneu de către SO, fără a mai fi nevoie de intervenţia utilizatorului, iar
instalarea draiverului este extrem de uşoară. În Windows XP această opţiune se
numeşte "Add Hardware".
 Add/Remove Programs ("Adaugă/Înlătură Programe") : Permite instalarea şi
dezinstalarea de programe pentru calculator (softuri). A fost discutată pe larg în
secţiunea manualului referitoare la instalarea şi dezinstalarea softurilor. În
Windows XP această opţiune se numeşte "Add or Remove Programs".
 Administrative Tools ("Instrumente pentru administrarea SO") : Conţine o serie
de utilitare necesare pentru administrarea şi optimizarea sistemului (utilitar
pentru defragmentare, partiţionare, etc.). Secţiunea este prezentă doar în
Windows XP şi va fi prezentată pe scurt mai jos. O parte dintre utilitare sînt
prezente şi în Windows ME, însă accesul la ele nu se face din panoul de control.
 Automatic Updates ("Actualizări Automate") : Permite alegerea modului în care
dorim să realizăm actualizarea (îmbunătăţirea) SO.
 Date/Time ("Data/Oră") : Permite modificarea datei (zi, lună, an), orei şi fusului
orar folosite de către SO. Există şi opţiunea ca SO să ajusteze în mod automat
ora, în cazul trecerii la orarul de iarnă sau revenirii la orarul real ("automatically
adjust clock for daylight saving changes"). Este recomandat ca această opţiune
să fie debifată, pentru că trecerea la orarul de iarnă sau vară nu se face în
 acelaşi timp peste tot în lume şi este posibil ca SO să ajusteze ora în mod
eronat. În Windows XP această opţiune se numeşte "Date and Time".
 Dial-Up Networking ("Conectarea la internet prin dial-up") : Permite crearea de
noi conexiuni la internet sau modificarea parametrilor celor deja existente. Aceste
procedee au fost detaliate în Manualul Internet Explorer şi în Manualul Outlook
Express prezente pe situl MunteAlb.
 Display ("Afişare") : Conţine opţiuni referitoare la modul de afişare a diverselor
elemente din SO Windows (ferestre, suprafaţa de lucru, etc.) şi permite accesul
la reglajele draiverului plăcii video. Va fi discutată pe larg mai jos.
 Folder Options ("Opţiuni referitoare la Dosare") : Conţine opţiuni referitoare la
configurarea avansată a interfeţei programului Windows Explorer. A fost
discutată pe larg în secţiunea manualului dedicată configurării interfeţei
programului WE.
 Fonts ("Fonturi" - "Corpuri de Litera") : Prezintă o listă cu fonturile disponibile
pentru a fi folosite de softuri (editoare de text, etc.).
 Gaming Options ("Opţiuni referitoare la Jocuri") : Permite instalarea corectă a
unor dispozitive folosite în jocuri (de ex. joystic, gamepad, etc.), ca şi
configurarea folosirii taifasului prin voce ("voice chat") în timpul jocurilor. În
Windows XP această opţiune se numeşte "Game Controllers".
 Internet Options ("Opţiuni referitoare la Internet") : Conţine opţiuni privind accesul
la internet cu ajutorul programului Internet Explorer. A fost detaliată în Manualul
Internet Explorer prezent pe situl MunteAlb.
 Keyboard ("Tastatura") : Permite configurarea tastaturii în aşa fel încît să
corespundă cu stilul nostru de a o folosi şi cu limbile în care scriem în mod
predominant.
 Modems ("Modemuri") : Permite configurarea avansată a modemului instalat, în
aşa fel încît conexiunea la internet să fie optimă. În Windows XP această opţiune
se numeşte "Phone and Modem Options".
 Mouse ("Maus") : Permite configurarea mausului în concordanţă cu modul nostru
de folosire (mîna dreaptă sau stîngă, etc.).
 Network ("Reţea") : Afişează date despre reţeaua în care se află calculatorul
nostru (dacă acesta este inclus într-o reţea) şi permite configurarea unor
parametri legaţi de lucrul în reţea. În Windows XP această opţiune se numeşte
"Network Connections".
 ODBC Data Resources : Permite configurarea unor opţiuni legate de lucrul cu
baze de date.
 Passwords ("Parole") : Permite crearea şi administrarea conturilor protejate prin
parolă ale diferiţilor utilizatori care folosesc calculatorul.
 Power Options ("Opţiuni referitoare la consumul de energie electrică") : Permite
specificarea unor scheme de reducere a consumului de curent electric.
 Printers ("Imprimante") : Permite identificarea de către SO a unei imprimante
conectate la calculator şi instalarea draiverului acesteia. În Windows XP această
opţiune se numeşte "Printers and Faxes" ("Imprimante şi Faxuri").
 Regional Settings ("Setări referitoare la zona în care locuim") : Permite
modificarea afişării unor parametri în funcţie de specificul regiunii în care locuim.
De exemplu putem alege să afişăm data după modelul european (zi/lună/an) sau
după cel anglo-saxon (lună/zi/an). În Windows XP această opţiune se numeşte
"Regional and Language Options".
 Scanners and Cameras ("Scanere şi Camere Video") : Permite identificarea de
către SO a unui scaner sau a unei camere de luat vederi (de ex. un webcam
pentru taifasul în mod multimedia prin internet) conectate la calculator şi
instalarea draiverelor acestora.
  Scheduled Tasks ("Sarcini Programate") : Permite programarea unor sarcini
(defragmentarea hardiscului, etc.) pe care să le îndeplinească SO la intervalele
de timp pe care i le precizăm noi.
 Sounds and Multimedia ("Sunet şi Multimedia") : Conţine opţiuni referitoare la
folosirea calculatorului pe post de dispozitiv multimedia (audio-video). Va fi
discutată pe larg mai jos. În Windows XP această opţiune se numeşte "Sounds
and Audio Devices".
 Speech ("Vorbire") : Conţine opţiuni referitoare la translatarea textului scris în
voce, cu ajutorul unui sintetizator artificial de voce inclus în SO şi care poate fi
folosit de mai multe programe (de ex. MS Office). Este prezentă doar în Windows
XP imediat după instalarea SO. În Windows ME ea apare după instalarea
motorului de convertire a textului în voce ("text-to-speech engine"), care nu este
inclus iniţial în SO dar poate fi descărcat gratuit de pe situl Microsoft.
 System ("Sistem") : Permite inspectarea şi modificarea configuraţiei sistemului în
scopul optimizării sau depanării calculatorului. Va fi discutată pe larg mai jos.
 Taskbar and Start Menu ("Bară de Procese şi Meniul de Start") : Permite
configurarea avansată a acestor două elemente ale interfeţei SO Windows. A
fost discutată pe larg în secţiunea manualului referitoare la configurarea acestor
două elemente.
 Telephony ("Telefonie") : Conţine opţiuni referitoare la folosirea calculatorului pe
post de telefon. În Windows XP această opţiune este comasată cu cea
referitoare la modem ("Phone and Modem Options").
 Users ("Utilizatori") : Permite folosirea calculatorului de către mai mulţi utilizatori,
cu memorarea preferinţelor fiecăruia legate de aspectul SO. În Windows XP
această opţiune se numeşte "User Accounts", este mai complexă şi permite
crearea şi administrarea conturilor personale ale utilizatorilor calculatorului.

INSTRUMENTE PENTRU ADMINSTRAREA SO (ADMINISTRATIVE

TOOLS)

    Secţiunea este prezentă doar în Windows XP şi conţine 6 subsecţiuni care pot fi
accesate făcînd dublu-clic pe numele lor :

 Component Services - conţine opţiuni necesare adminstratorilor de sistem şi

dezvoltatorilor de aplicaţii. Utilizatorii obişnuiţi nu trebuie să facă modificări.
 Data Sources - Permite configurarea unor opţiuni legate de lucrul cu baze de
date. Utilizatorii obişnuiţi nu trebuie să facă modificări.
 Performance - Afişează în timp real grafice referitoare la evoluţia activităţii unor
componente ale calculatorului (procesor, etc.). Utilizatorii avansaţi pot observa
performanţa componentelor care compun calculatorul în situaţii specifice (de ex.
la rularea unui soft care consumă multe resurse) şi pe baza datelor observate pot
optimiza funcţionarea softurilor în cauză.
 Event Viewer - Permite vederea unor înregistrări făcute în vederea monitorizării
activităţii sistemului de operare.
 Services - Permite configurarea "serviciilor", care sînt nişte aplicaţii ce rulează în
fundal şi au funcţii diverse (legate de securitatea sistemului, de actualizarea
acestuia, etc.).
 Computer Management - Este cea mai importantă secţiune referitoare la
administrarea calculatorului. Se adresează utilizatorilor avansaţi, care pot crea
sau şterge partiţii, pot partaja anumite dosare de pe hardisc cu alţi utilizatori din
 reţea, etc. Utilizatorii obişnuiţi pot avea acces la unele din instrumentele prezente
în această secţiune (de ex. utilitarul pentru defragmentare poate fi invocat dacă
se face clic dreapta pe una din partiţii), de aceea nu este recomandat să fie
făcută vreo modificare în această secţiune.

ACTUALIZAREA  SO  WINDOWS  (AUTOMATIC UPDATES)

    Compania producătoare a SO Windows (Microsoft) pune la dispoziţia utilizatorilor un

serviciu de actualizare prin internet a ultimelor versiuni de Windows (Win98, Win ME,
Win 2000, Win XP), în aşa fel încît acestea să funcţioneze la parametrii maximi.
Actualizările includ versiunile cele mai noi ale unor softuri incluse în SO (Internet
Explorer, DirectX, etc.), versiunile cele mai noi ale unor file esenţiale pentru
funcţionarea SO, ca şi repararea unor deficienţe de securitate ale SO, în special în
legătură cu accesul neautorizat prin internet la calculatorul nostru de către persoane
răuvoitoare.

    Facem dublu clic pe icoana secţiunii şi va apare o fereastră în care trebuie sa
precizăm modul în care sa fie realizată actualizarea. Opţiunile sînt:

 Automatically download updates and notify me when they are ready to be

installed - Actualizările sînt descărcate automat de pe internet, iar utilizatorul este
înştiinţat doar în momentul în care ele sînt gata de a fi instalate. Această opţiune
nu este recomandată în cazul unei conexiuni prin telefon (dial-up) pentru că
descărcarea durează uneori foarte mult şi costul actualizării ar fi foarte mare. În
cazul unor utilizatori care au o conexiune de mare viteză la internet (de ex.
cablu), această opţiune poate fi selectată şi în acest fel utilizatorii vor fi siguri că
SO va funcţiona optim.
 Notify me before downloading any updates and notify me again when they are
ready to be installed - Utilizatorul este înştiinţat înainte de începerea descărcării
şi înainte de începerea instalării actualizărilor. Această opţiune îi permite unui
utilizator să fie la curent cu apariţia actualizărilor şi în acelaşi timp să decidă dacă
doreşte sau nu să le descarce şi să le instaleze.
 Turn off automatic updating. I will update my computer manually - Actualizarea
automată este dezactivată, iar utilizatorul va trebui să actualizeze SO în mod
manual, adică atunci cînd va socoti că este momentul potrivit. Această opţiune li
se potriveşte cel mai bine utilizatorilor conştienţi de necesitatea instalării
actualizărilor, dar care în acelaşi timp doresc să aibă control deplin asupra
acestuia. Actualizarea manuală trebuie făcută regulat pentru ca SO să nu fie
vulnerabil în fata accesului neautorizat.

DATA / ORA  (DATE / TIME)

    Secţiunea ne permite modificarea datei şi orei care sînt afişate de ceasul SO,
ajustările făcute de noi fiind apoi preluate de toate programele pe care le-am instalat.
Modificarea lunii se realizează făcînd clic pe săgetuţa de lîngă cîmpul lunilor şi apoi
făcînd clic pe luna dorită din meniul derulant care apare. Modificarea anului se
realizează făcînd clic pe săgetuţa în sus sau pe cea în jos de lîngă cîmpul anilor.
Modificarea zilei se realizează făcînd clic pe ziua corespunzătoare din calendarul afişat.
Modificarea orei, a minutelor şi secundelor se realizează selectînd porţiunea dorită (ore,
minute, secunde) şi apoi făcînd clic pe săgetuţa în jos sau pe cea în sus de lîngă cîmpul
orei. O variantă mai simplă este să selectăm porţiunea dorită şi apoi să scriem numărul
dorit de la tastatură (de ex. dacă vrem să schimbăm numărul minutelor de la 27 la 46 şi
nu dorim să folosim săgetuţa în sus). Orice modificare a orei (minutelor, secundelor) nu
intră în vigoare decît după ce facem clic pe butonul "Apply" sau pe butonul "OK".

În cîmpul "Time Zone" putem alege fusul orar în care ne aflăm. Dacă bifăm căsuţa
"Automatically adjust clock for daylight saving changes" SO va schimba automat ora în
ziua în care ar trebui să se facă trecerea la ora de vară sau iarnă. Este recomandat să
debifăm aceasta căsuţă şi să facem singuri modificarea în zilele respective.

AFIŞAJUL  (DISPLAY)

    Această secţiune ne permite să configurăm modul în care sînt afişate pe monitor
elementele de interfaţă ale sistemului de operare (suprafaţa de lucru şi ferestrele) şi ale
softurilor instalate. Tot aici putem să configurăm opţiunile referitoare la economisirea de
energie de către calculator şi de asemenea putem să modificăm cîteva din reglajele
draiverului plăcii video, în aşa fel încît imaginea afişată să corespundă cu preferinţele
nostre. Secţiunea se prezintă ca o multifereastră compusă din şase (Windows ME) sau
cinci ferestre (Windows XP). Putem să vedem în prim plan doar o singură fereastră şi
de aceea va trebui să trecem de la o fereastră la alta făcînd clic pe numele lor.

    Windows ME

    Fereastra "Background" ("Fundal") :

    Permite selectarea aspectului grafic al suprafeţei de lucru ("desktop"). Avem astfel
posibilitatea să folosim un tapet ("wallpaper"), care are mai mult o funcţie cosmetică, de
înfrumuseţare a mediului de lucru. Tapetul poate consta fie dintr-o imagine mică
repetată de multe ori (model grafic - "pattern"), fie dintr-o imagine mare sau o pagină
web.

    Fereastra "Background" conţine un compartiment de unde putem alege modelul sau
imaginea preferată. De exemplu, putem alege imaginea "Water Color" făcînd clic pe
numele ei şi apoi pe butonul "Apply". Observăm că mica imagine se poziţionează în
centrul ecranului. Pentru a o multiplica în aşa fel încît să acopere tot ecranul va trebui
să folosim meniul "Picture Display". Facem clic pe săgetuţă şi alegem fie opţiunea "Tile"
("Pavimentează/Pardoseşte"), care va multiplica imaginea, fie opţiunea "Stretch"
("Întinde"), care va "întinde" imaginea. Opţiunea "Center" afişează o singură imagine în
centrul ecranului şi poate fi folosită în cazul imaginilor de dimensiuni medii şi mari.

    Folosind butonul "Browse" ("Explorează") putem alege pentru afişarea pe ecran orice
imagine sau pagină web de pe hardisc. Trebuie însă să selectăm în fereastra de
explorare tipul de filă căutat în cîmpul "Files of Type" ("Tip de file"), şi anume
"Background files" (file imagine speciale pentru fundal - imagini mici), "All Picture Files"
("Orice filă imagine - orice poză de pe hardisc) sau "Html Documents" ("Pagini Web").
Butonul "Pattern" ("model") ne permite selectarea unui model care să umple orice spaţii
lăsate libere de tapet. De exemplu dacă avem ca tapet o imagine de dimensiuni medii
centrată pe ecran, modelul o va înconjura complet.
    Deşi toate aceste opţiuni de modificare a aspectului aduc un plus de culoare,
utilitatea lor este pusă în chestiune de faptul că uneori ne este greu să distingem
icoanele de pe suprafaţa de lucru, din cauza fundalului colorat. Este deci recomandat
să nu folosim nici un tapet pentru suprafaţa de lucru, mai ales că în acest fel
economisim şi din resursele calculatorului. Pentru a nu fi afişat nici un tapet, va trebui
să facem clic pe opţiunea "None" atît în compartimentul de selectare a imaginilor cît şi
în fereastra de selectare a modelelor ("pattern").

    Fereastra "Screen Saver" ("Protector de Ecran") :

    Imaginea afişată pe ecranul monitorului CRT (cu tub catodic) este obţinută prin
bombardarea cu electroni a particulelor de fosfor care tapetează suprafaţa interioară a
ecranului, efectul fiind producerea de luminescenţă. La primele monitoare pentru PC
afişarea aceleiaşi imagini pentru mult timp (de ex. tabelele cu tarife de la un ghişeu de
vînzare de bilete de tren) făcea ca în timp imaginea respectivă să rămînă cumva
"imprimată pe ecran". Se ajungea deci la apariţia imaginilor fantomă ("ghost images"),
care erau imagini de intensitate slabă supraimprimate peste orice conţinut al ecranului
şi în plus imposibil de şters. Din această cauză au fost create protectoarele de ecran,
care sînt nişte imagini (de obicei în mişcare) afişate automat atunci cînd monitorul nu
este folosit de utilizator. O dată cu evoluţia tehnologiei de producere a monitoarelor a
fost mult diminuată posibilitatea apariţiei imaginilor fantomă, astfel ca protectoarele de
ecran au în prezent o funcţie mai mult cosmetică.

    Avem posibilitatea să alegem protectorul de ecran preferat dintr-un meniu care
conţine toate filele cu extensia SCR (de la "screen saver") aflate în dosarul de la adresa
C:\Windows\System. Putem de asemenea să folosim un protector descărcat de pe
internet, dar în acest caz trebuie să-l scanăm în prealabil cu un program antivirus
actualizat. În cazul în care nu dorim să folosim protectorul de ecran, va trebui să facem
clic pe opţiunea "None", eventualitate care trebuie luată în consideraţie dacă folosim în
mod frecvent jocuri care au nevoie de cît mai multe din resursele calculatorului pentru a
rula fluid. După ce am ales protectorul, îl putem configura făcînd clic pe butonul
"Settings" şi modificînd opţiunile (complexitate, dimensiune, etc.) prezente în fereastra
care apare. Pentru a vedea rezultatul modificărilor va trebui să facem clic pe butonul
"Preview" pentru ca protectorul să fie afişat pe tot ecranul, iar dacă dorim să revenim la
fereastra "Screen Saver" mişcăm un pic mausul. Alegerea perioadei de inactivitate
("idle time") după care protectorul să între în funcţiune se realizează de la opţiunea
"Wait" cu ajutorul săgetuţelor sau a tastaturii (selectăm numărul de minute existent şi
apoi scriem altul). După ce am făcut toate modificările, facem clic pe butonul "Apply"
sau pe butonul "OK" pentru ca protectorul să între în funcţiune. Calculatorul va sesiza
apariţia unei perioade de inactivitate (în care utilizatorul nu apasă nici o tastă sau nu
mişcă mausul) şi dacă aceasta depăşeşte timpul setat de utilizator este lansat în
execuţie protectorul. Utilizatorul poate întrerupe protectorul apăsînd o tastă sau mişcînd
mausul.

    Fereastra "Appearance" ("Aspect [vizual] - Înfăţişare") :

    Permite alegerea unui aranjament coloristic pentru elementele de interfaţă (ferestre,
casete de text, etc.), indiferent dacă acestea aparţin unor programe preinstalate o dată
cu Windows sau unor programe instalate de utilizator. Fereastra are un compartiment în
care putem previziona diversele aranjamente coloristice şi mai multe meniuri derulante
care ne permit personalizarea majorităţii elementelor de interfaţă din punct de vedere al
culoriii, dimensiunii şi a corpului de literă ("font") afişate. Meniul "Scheme" ne permite
alegerea unui aranjament coloristic complet, care să se aplice în mod unitar tuturor
elementelor de interfaţă.

    Pentru a alege un aranjament coloristic facem clic pe săgetuţă şi apoi încercăm
diversele aranjamente prezente făcînd clic pe fiecare din ele. Unele dintre acestea sînt
potrivite pentru persoanele cu deficienţe de vedere (de ex. aranjamentele cu contrast
mare - "high contrast"). Aranjamentul predefinit se numeşte "Windows Standard",
existînd şi variante ale acestuia cu litere mari ("large") şi foarte mari ("extra large").
Meniul "Item" ("Element") ne permite crearea unui aranjament coloristic nou prin
modificarea culorii, dimensiunilor şi fontului fiecărui element de interfaţă în parte. Putem
în acest fel să modificăm de exemplu culoarea fundalului ferestrelor, în cazul în care
albul ni se pare prea strălucitor sau culoarea suprafeţei de lucru (dacă nu avem un tapet
afişat). Va trebui să facem clic pe săgetuţă şi apoi pe opţiunea "Window" din meniul
care apare. Facem clic pe săgetuţa de lîngă culoarea elementului şi va apare fereastra
de selectare a culorii. Putem alege una din culorile prezente făcînd clic pe ea, dar este
recomandat să facem clic pe butonul "Other" pentru a fi afişată fereastra de
selectare/creare a culorilor.

    În fereastra de selectare/creare a culorilor avem o mai mare paletă de culori, din care
o putem alege pe cea mai potrivită sau putem crea noi înşişi culoarea care ni se pare
cea mai odihnitoare pentru ochi. Facem clic pe una din căsuţele libere "Custom Colors"
pentru a salva ulterior culoarea creată de noi. Selectăm una din culorile de bază făcînd
clic pe ea şi apoi cu ajutorul mausului tragem (facem clic pe el şi ţinem apăsat butonul
stîng al mausului) reticulul în cruce ("crosshair") care apare în suprafaţa conţinînd
spectrul culorilor vizibile. Cînd am ajuns la o culoare care ne place, dăm drumul
butonului stîng al mausului şi ajustăm luminozitatea acesteia trăgînd în sus sau în jos
glisorul de pe rigla de reglaj din dreapta suprafeţei colorate. În momentul în care sîntem
mulţumiţi de culoarea obţinută, facem clic pe butonul "Add to Custom Colors" ("Adaugă
la lista de culori personalizate"). Putem repeta operaţia de mai sus pentru a obţine şi
alte culori, însă trebuie de fiecare dată să începem prin a a face clic într-o căsuţă pentru
culori personalizate care este liberă, altfel riscăm să pierdem una din culorile create
anterior.

    O culoare poate fi creată şi prin amestecul celor trei culori fundamentale ("Red" -
Roşu, "Green" - Verde şi "Blue" - Albastru) sau prin alegerea unor valori pentru
parametrii "Hue" ("Nuanţă"), Saturation ("Saturaţie") şi Luminosity ("Luminozitate -
Strălucire"). Putem deci folosi cîmpurile cu valori RGB sau HSL pentru a crea culori
personalizate. O culoare bună pentru fundalul ferestrelor este un bej asemănător culorii
pielii umane, culoare care are parametrii Hue:12, Sat:122 şi Lum:181. Completăm
aceste valori în cîmpurile corespunzătoare şi facem apoi clic pe butonul "Add to Custom
Colors". Putem crea o culoare în mod similar folosind însă parametrii R, G, B care
pentru culoarea de mai sus sînt R:224, G:160 şi B:180.

    După ce ne-am hotărît asupra unei culori dintre cele create de noi, facem clic pe
căsuţa ei şi apoi pe butonul "OK" pentru a ieşi din fereastra de selectare/creare a
culorilor. Am ajuns din nou în fereastra "Appearance", unde trebuie să facem clic pe
butonul "Apply". Culoarea creată de noi va fi folosită de acum încolo pentru fundalul
tuturor ferestrelor din Windows Explorer. Procedăm în mod similar pentru afişarea unei
culori personalizate pe suprafaţa de lucru ("desktop"), de exemplu putem folosi un
verde închis care are parametrii HSL următori : Hue:120, Sat:240, Lum:40. Există multe
elemente de interfaţă care pot fi modificate şi în momentul în care am realizat un
aranjament vizual care ne satisface trebuie să îl salvăm făcînd clic pe butonul "Save
As". Va apare o minifereastră în care trebuie să completăm un nume pentru aranjament
(de ex. "Personal", fără ghilimele) şi apoi să facem clic pe butonul "OK". Aranjamentul
nostru va fi adăugat în meniul "Scheme".

    Fereastra "Effects" ("Efecte [vizuale]") :

    Permite schimbarea unora dintre icoanele scurtăturilor către elemente importante ale
SO Windows şi modificarea unor opţiuni de afişare. Pentru a schimba o icoană o
selectăm făcînd clic pe ea, apoi facem clic pe butonul "Change Icon" şi din fereastra
care apare selectăm o altă icoană şi facem clic pe butonul "OK". Dacă dorim să revenim
la icoana predefinită, va trebui să facem clic pe butonul "Default Icon". Opţiunile de
afişare sînt următoarele :

 Use transition effects for menus and tooltips ("Foloseşte efecte de tranziţie
pentru meniuri şi etichete") - Este recomandat să bifăm opţiunea şi în acest fel
meniurile şi etichetele beneficiază de o mică animaţie, ceea ce face ca afişarea
lor să pară mai fluidă.
 Smooth edges of screen fonts ("Netezeşte marginile literelor afişate pe ecran") -
Este recomandat să bifăm opţiunea şi în acest fel literele care apar în elementele
de interfaţă ale SO Windows vor fi mai uşor de citit.
 Use large icons ("Foloseşte icoane mari") - Dacă bifăm această opţiune icoanele
de pe birou (suprafaţa de lucru), din meniul de start şi din panoul de control vor fi
mai mari decît în mod obişnuit. Bifarea ţine de opţiunea personală.
 Show icons using all possible colors ("Afişează icoanele utilizînd toate culorile
disponibile") - Este recomandat să bifăm opţiunea, pentru că în acest fel icoanele
vor avea un aspect mai plăcut.
 Show window contents while dragging ("Afişează conţinutul ferestrelor pe
parcursul tragerii lor") - Este recomandat să bifăm această opţiune.

    Fereastra "Web" ("[Pagini] Web"):

    Permite activarea sau dezactivarea afişării de pagini web dinamice (care se pot auto-
actualiza la intervale regulate de timp) pe suprafaţa de lucru, ca şi adăugarea sau
înlăturarea paginilor web pe suprafaţa de lucru (birou - desktop). Este prezentă doar în
Windows ME.

    Fereastra "Settings" ("Reglaje") :

    Permite efectuarea de reglaje referitoare la modul în care placa video afişează
imaginea pe ecranul monitorului. Dacă avem draiverele plăcii video şi monitorului corect
instalate, atunci este afişat un text care le identifică, în genul "Display : [Nume Monitor]
on [Nume Placa Video]", bineînţeles cu tipul monitorului şi a plăcii video pe care le
avem.

    În secţiunea "Colors" putem alege dintr-un meniu numărul de culori care să fie
folosite la afişarea elementelor de interfaţă ale SO Windows şi ale programelor. Facem
clic pe săgetuţa în jos pentru a derula meniul şi avem la dispoziţie opţiunile : 16 Colors,
256 Colors, High Color (16 bit) şi True Color (32 bit). Este recomandat să alegem din
meniu fie "High Color" în cazul în care avem un calculator mediu sau puternic, fie "True
Color" în cazul în care avem un calculator mai slab.
    A doua secţiune prezentă în fereastră este cea în care reglăm rezoluţia imaginii
afişate pe ecran şi este numită "Screen Area" (Windows ME) sau "Screen Resolution"
(Windows XP). Ea va fi explicată în detaliu mai jos atît pentru Windows ME, cît şi pentru
Windows XP, procedura fiind identică.

    În această fereastră avem şi un buton numit "Advanced", pe care dacă facem clic va
apare o multifereastră în care putem regla mai multe aspecte privitoare la funcţionarea
plăcii video şi a monitorului. Aceasta multifereastră va face obiectul unui capitol separat.

    Windows  XP

    Fereastra "Themes" ("Teme") :

    Permite folosirea unei teme pentru elementele de interfaţă ale SO Windows şi ale
programelor. O temă este un ansamblu coerent ("închegat") de elemente vizuale şi
sonore care dau un aspect unitar interfeţei SO Windows. În Windows XP nu sînt
instalate decît două teme şi anume "Luna" (tema predefinită, care foloseşte cu
predominanţă culori vii) şi "Classic" (temă care mimează aspectul versiunilor anterioare
de Windows şi care foloseşte cu predominanţă culori pastelate, şterse). Avem însă
posibilitatea să folosim şi alte teme, create de noi sau descărcate de pe internet.

    Temele au o funcţie exclusiv estetică, fără a afecta funcţionalitatea sistemului de

operare, în afară de faptul că îl fac ceva mai lent chiar şi în cazul în care avem un
calculator puternic. Temele pot fi însă folosite pentru a face interfaţa SO mai
prietenoasă şi mai atractivă pentru utilizatorii începători, în special pentru copii. Există
de exemplu teme avînd ca punct central lumea animalelor, ceea ce înseamnă că
suprafaţa de lucru are ca fundal o imagine cu animale sălbatice, la fel ca şi protectorul
de ecran, iar sunetele care se aud la difuzoare în momentul în care facem operaţiuni cu
elementele de interfaţă sînt sunete scoase de animale ( de ex. atunci cînd închidem o
fereastră putem auzi orăcăitul unei broaşte, etc.). Utilizatorii începători se vor simţi mai
atraşi de o atmosferă de lucru "plină de viaţă" decît de o atmosferă banală, cea care
este de fapt preferată de utilizatorii avansaţi pentru motivul că este mai rapidă. De fapt
este recomandat să nu folosim alte teme decît cele două amintite mai sus, tocmai din
cauza impactului pe care îl au asupra performanţelor calculatorului, lăsînd la o parte
faptul că multe dintre ele folosesc culori foarte vii care devin rapid obositoare pentru
ochi. Temele (unele din ele foarte bine create) există şi în Windows ME, însă deşi sînt
prezente pe hardisc în număr de 10-12 după instalarea SO, ele nu devin accesibile
decît dacă facem o operaţiune de instalare specială pentru teme.

    Fereastra "Desktop" ("Birou - Suprafaţă de Lucru") :

    Este similară cu fereastra "Background" din Windows ME care a fost prezentată mai
sus. Permite alegerea unui tapet pentru suprafaţa de lucru, iar procedura este identică
cu cea din Windows ME.  

 Butonul "Color" permite alegerea unei culori pentru suprafaţa de lucru, în cazul în
care nu folosim tapet. Alegerea culorii se face dintr-o paletă restrînsă care apare
dacă facem clic pe săgetuţa în jos. Dacă dorim să avem o paletă mai largă de
culori din care să alegem sau dorim să creăm noi înşine o culoare, va trebui să
facem clic pe butonul "Other" şi să procedăm cum a fost explicat mai sus la
fereastra "Appearance" din Windows ME.
  Butonul "Customize Desktop" ("Personalizează Suprafaţa de Lucru") face să
apără o multifereastră. În aceasta, fereastra "General" ne permite să alegem
care dintre icoanele preinstalate trebuie să fie afişate pe suprafaţa de lucru. Este
recomandat să le bifăm pe toate cele patru icoane ("My Computer, etc.) pentru a
le afişa. Avem de asemenea posibilitatea să schimbăm icoanele pentru unele
dintre scurtături. Procedăm cum a fost explicat mai sus în fereastra "Effects" din
Windows ME. Secţiunea "Desktop Cleanup" ("Curăţirea Suprafeţei de Lucru") ne
permite să folosim un vrăjitor ("wizard") care să şteargă automat scurtăturile care
nu au fost folosite timp de mai mult de 60 de zile. Bifăm sau debifăm opţiunea în
funcţie de preferinţele personale. Vrăjitorul nu şterge programele către care sînt
îndreptate scurtăturile, deci noi putem recrea oricînd unele din scurtăturile şterse
dacă avem nevoie de ele. Butonul "Clean Desktop Now" ("Curată suprafaţa de
lucru acum") ne permite să ştergem instantaneu scurtăturile nefolosite. Fereastra
"Web" din multifereastră este similară cu fereastra cu acelaşi nume prezentată
mai sus în cadrul WIndows ME şi deci utilizarea ei este identică.

    Fereastra "Screen Saver" ("Protector de Ecran") :

    Este similară cu fereastra cu acelaşi nume prezentată mai sus în cadrul Windows ME
şi utilizarea ei este identică.

    Fereastra "Appearance" ("Aspect [vizual] - Înfăţişare") :

    Permite alegerea unui aranjament coloristic pentru elementele de interfaţă (ferestre,
casete de text, etc.), indiferent dacă acestea aparţin unor programe preinstalate o dată
cu Windows sau unor programe instalate de utilizator.

    Fereastra "Settings" ("Reglaje") :

    Permite efectuarea de reglaje referitoare la modul în care placa video afişează
imaginea pe ecranul monitorului. În aceasta fereastră avem un buton numit "Advanced",
pe care dacă facem clic va apare o multifereastră în care putem regla mai multe
aspecte privitoare la funcţionarea plăcii video şi a monitorului. Aceasta multifereastră va
fi prezentată în detaliu mai jos.

SCHIMBAREA  REZOLUŢIEI  MONITORULUI  (SCREEN RESOLUTION)

    Rezoluţia ne arată care este gradul de detaliere a imaginii afişate de un monitor. Cu
cît rezoluţia suportata este mai mare, cu atît imaginea este de calitate mai bună.
Rezoluţia măsoară numărul de pixeli (elemente constitutive ale imaginii) afişaţi pe
orizontală şi verticală. O rezoluţie de 1024 x 768 reprezintă un număr de 1024 de pixeli
afişaţi pe orizontala ecranului şi un număr de 768 de pixeli afişaţi pe verticală.

    Rezoluţia optimă pentru un monitor este legată de dimensiunea diagonalei ecranului
acestuia. Monitoarele de 15" (inci) suportă o rezoluţie de 1024 x 768, însă elementele
imaginii afişate în această situaţie sînt atît de mici încît o astfel de rezoluţie nu poate fi
practic folosită, deci vom folosi rezoluţia de 800 x 600. Pentru monitoarele de 17"
rezoluţia optimă este de 1024 x 768.
    Rezoluţia este legată şi de rata de împrospătare ("refresh rate"), astfel că pentru
fiecare rezoluţie există mai multe rate de împrospătare suportate de monitorul CRT. De
exemplu un monitor CRT de 17" trebuie să suporte la rezoluţia de 1024 x 768 ratele de
împrospătare de 60 Hz, 70 Hz, 72 Hz, 75 Hz, 85 Hz. Deci ATENŢIE, alegerea rezoluţiei
trebuie să fie făcută după alegerea ratei de împrospătare a imaginii, pentru că este
posibil că monitorul nostru să nu suporte în acelaşi timp o rezoluţie mare şi o rată de
împrospătare mare. În mod normal un monitor CRT cu diagonală de 17 inci suportă o
rezoluţie de 1024x768 la o rată de împrospătare de 85 Hz. Este oricum recomandat să
citim în manualul monitorului care sînt rezoluţiile şi ratele de împrospătare suportate de
acesta, ca şi corelarea dintre ele. De asemenea este recomandat ca atunci cînd facem
schimbarea rezoluţiei să fie afişată suprafaţa de lucru (birou - "desktop") şi să nu avem
nici un program deschis.

    Schimbarea rezoluţiei se face din fereastra "Settings" care aparţine multiferestrei
"Display Properties". Vom folosi rigla care este afişată în secţiunea ferestrei numită
"Screen Area" (în Windows ME) sau "Screen Resolution" (în Windows XP).

    Pentru alegerea unei rezoluţii facem clic pe glisorul de pe riglă, ţinem butonul
mausului apăsat şi îl tragem la stînga (rezoluţie mai mică) sau la dreapta (rezoluţie mai
mare). După alegerea rezoluţiei va trebui să facem clic pe butonul "Apply". Va apare o
minifereastră în care sîntem atenţionaţi ca SO va redimensiona (reconfigura)
elementele de interfaţă şi este posibil ca ecranul să pîlpîie pentru cîteva secunde (de
fapt se va face negru). Ni se mai spune că dacă nu ne place rezultatul redimensionării
trebuie doar să aşteptăm 15 secunde pentru că elementele de interfaţă să revină la
dimensiunile iniţiale. Facem clic pe butonul "OK" din minifereastră şi aşteptăm să
vedem rezultatul. După reapariţia imaginii sîntem întrebaţi prin intermediul unei
miniferestre dacă sîntem mulţumiţi de rezultatul produs de schimbarea rezoluţiei. În
cazul în care răspunsul este afirmativ facem clic pe butonul "OK", în caz contrar pe
butonul "No". Dacă am ales o rezoluţie pe care monitorul nu o suportă la rata de
împrospătare curentă este posibil ca să nu mai apără nici o imagine pe ecran, deci
sîntem în imposibilitatea de a face clic pe butonul "No" pentru a reveni la rezoluţia
anterioară. Programatorii SO au întrevăzut această alternativă şi chiar dacă nu facem
clic pe butonul "No" monitorul va reveni automat după 15 secunde la rezoluţia
anterioară, la care avem imagine. Rezultă deci că schimbarea rezoluţiei devine efectivă
doar după ce am făcut clic pe butonul "Yes" din minifereastra în care sîntem întrebaţi
dacă dorim să păstrăm noua rezoluţie.

    În Windows XP avem în plus posibilitatea de a alege în acelaşi timp atît rezoluţia cît
şi rata de reîmprospătare şi numărul de culori afişate.

MULTIFEREASTRA  CU  REGLAJE  PENTRU  PLACA  VIDEO  ŞI 

MONITOR

    Multifereastra care apare atunci cînd facem clic pe butonul "Advanced" cuprinde cinci
(Windows ME) sau şase (Windows XP) ferestre. Numele ei este de tipul "[Nume Placa
Video] Properties" în Windows ME şi de tipul "[Nume Monitor" and "Nume Placa Video"]
Properties" în Windows XP. În ambele cazuri este nevoie să avem corect instalate
draiverul plăcii video şi pe cel al monitorului. Ferestrele conţinute sînt următoarele :

    Fereastra General :

    Are două secţiuni dintre care una permite setarea mărimii corpului de literă folosit în
elementele de interfaţă ale SO (ferestre, etc.), iar cealaltă permite setarea
comportamentului SO în cazul în care se fac modificări de culoare.

    În ceea ce priveşte fonturile avem de ales între două mărimi predefinite şi anume
"Small Fonts" sau "Large Fonts". Opţiunea "Small Fonts" este cea prezentă în mod
normal, dar este recomandată folosirea opţiunii "Large Fonts" pentru că literele sînt mai
uşor de citit şi ochii nu mai obosesc atît de uşor. Dezavantajul folosirii opţiunii "Large
Fonts" este dat de faptul că aproximativ 1-5 % din programele disponibile (de obicei
unele din cele gratuite) nu au interfaţa optimizată şi pentru corpul de literă mai mare şi
deci sînt inutilizabile. Acest dezavantaj nu este însă atît de important, pentru că toate
programele bune (comerciale sau gratuite) funcţionează foarte bine cu ambele opţiuni
pentru corpul de literă. În meniul de alegere a corpului de literă avem şi posibilitatea de
a alege o mărime pentru acesta care să fie în concordanţă cu preferinţele noastre mai
speciale. Va trebui să facem clic pe opţiunea "Other" şi va apare o minifereastră în care
se observă o riglă. Facem clic pe riglă cu butonul stîng al mausului şi îl ţinem apăsat,
apoi tragem mausul la stînga sau la dreapta, după cum dorim un font mai mic sau mai
mare. Cînd obţinem mărimea dorită (pe care o vedem exprimată în procente într-un mic
cîmp deasupra riglei) dăm drumul butonului mausului şi facem clic pe butonul "OK" din
minifereastra.

    În secţiunea "Compatibility", referitoare la compatibilitatea programelor cu

schimbarea numărului de culori afişate, sîntem atenţionaţi ca anumite programe nu vor
funcţiona corespunzător dacă nu repornim calculatorul după ce am făcut modificări
legate de numărul de culori afişate. Este recomandat să repornim calculatorul în situaţia
amintită, chiar dacă avem şi opţiunea să nu îl repornim. Schimbarea numărului de culori
afişate de elementele de interfaţă ale SO, de ex. de la "High Color" (16 bit) la "True
Color" (32 bit" nu este ceva pe care să îl facem decît ocazional de aceea repornirea
calculatorului nu ar trebui să fie un lucru enervant. Va trebui deci să facem clic în
cerculeţul de lîngă opţiunea "Restart the computer before applying the new color
settings" ("Reporneşte calculatorul înainte de aplicarea noilor setări [de culoare]") atît în
Windows ME cît şi în Windows XP. Utilizatorii care sînt deranjaţi de faptul că vor trebui
să repornească calculatorul pot lăsa opţiunile predefinite.

    După ce am terminat de configurat opţiunile din fereastra "General" facem clic pe
butonul "Apply".

    Fereastra Adapter ("Adaptor Grafic - [Placa Video]") :

    O parte din elementele din această fereastră sînt diferite în Windows ME şi Windows
XP şi de aceea vor fi luate în discuţie separat. Ceea ce este comun este faptul că sînt
prezentate cîteva detalii sumare despre placa video (tipul ei, dimensiunea memoriei,
etc.).

    Windows ME : În această fereastră putem schimba rata de împrospătare a imaginii.

Această procedură este descrisă în detaliu mai jos.

    Windows XP : În această fereastră putem alege combinaţia optimă între cei trei
parametri care definesc imaginea de pe monitor şi anume : rezoluţia, numărul de culori
afişate şi rata de împrospătare. Facem clic pe butonul "List All Modes" şi va apare un
meniu care conţine toate combinaţiile posibile ale celor trei parametri, strict pentru
monitorul nostru. Facem clic pe combinaţia care ni se pare cea mai potrivită şi apoi pe
butonul "Yes" din minifereastra de confirmare. În cazul unui monitor CRT de 17 inci
putem alege fie "1024 by 768, True Color (32 bit), 85 Hertz", fie "1024 by 768, High
Color (16 bit), 85 Hertz", a doua variantă fiind ceva mai puţin consumatoare de resurse.
În cazul în care avem un calculator mai slab, putem alege şi o rată de împrospătare mai
mică de 85 Hz, dar nu mai mică de 72 Hz. Rata de 85 Hz este însă cea mai bună
pentru ochi.

    Fereastra Monitor ("Monitor") :

    Elementele din această fereastră sînt diferite în Windows ME şi Windows XP şi de

aceea vor fi luate în discuţie separat.

    Windows ME : În această fereastră avem trei opţiuni pe care putem să le bifăm sau
nu. Ele sînt:

 Monitor is Energy Star compliant ("Monitorul este compatibil cu standardul

Energy Star") - Este recomandat să bifăm căsuţa pentru că în acest fel putem
beneficia de modurile de economisire a energiei electrice (de ex. modul stand-by
automat).
 Automatically detect Plug and Play Monitors ("Detectarea automată a
compatibilităţii monitorului cu standardul Plug and Play") - Este recomandat să
bifăm această opţiune pentru ca SO Windows să folosească draiverul instalat
pentru monitor.
 Reset display on suspend/resume ("Resetează monitorul cînd acesta reia
activitatea după o perioadă de suspendare a ei") - Este recomandat să bifăm
această opţiune. Sistemul de operare va reseta monitorul atunci cînd acesta iese
dintr-o perioadă de inactivitate (de ex. după ce a fost în stand-by).

    Windows XP :

    În această fereastră putem schimba rata de împrospătare a monitorului. Procedura

este descrisă în detaliu mai jos. Este bine să avem bifată căsuţa "Hide modes that this
monitor cannot display" ("Ascunde ratele pe care acest monitor nu le suportă"). Butonul
"Properties" ne permite să instalăm draiverul monitorului cu ajutorul unui vrăjitor de
instalare.

    Fereastra Performance ("Performanţă") :

    Este prezentă cu acest nume doar în Windows ME. În această fereastră putem regla
gradul de accelerare pe care îl foloseşte placa video în aplicaţiile care au nevoie de
acest lucru (de ex. în jocurile 3D). Putem "trage" (cu ajutorul mausului) glisorul de pe
riglă către una din cele patru setări de accelerare şi anume :

 No accelerator functions ("funcţiile de accelerare sînt dezactivate")

 Basic acc. functions ("doar funcţiile de acc. de bază sînt activate")
 Most acc. functions ("majoritatea funcţiile de acc. sînt activate")
 Full ("toate funcţiile de acc. sînt activate").

    În mod normal glisorul trebuie să se afle pe setarea "Full" (setarea predefinită), dar
dacă avem probleme cu cursorul mausului sau unele jocuri nu funcţionează
corespunzător putem încerca şi celelate setări. Modificarea setării trebuie urmată de
repornirea calculatorului pentru că ea să între în vigoare.
    Fereastra Troubleshoot ("Căutarea cauzelor unei defecţiuni") :

    Este prezentă cu acest nume doar în Windows XP şi este similară cu fereastra
"Performance" din Windows ME. În această fereastră putem regla gradul de accelerare
pe care îl foloseşte placa video în aplicaţiile care au nevoie de acest lucru (de ex. în
jocurile 3D). Pentru aceasta procedăm ca mai sus şi alegem una din setările :

 Disable all accelerations ("dezactivează toate funcţiile de accelerare") - trebuie

aleasă doar în cazul în care calculatorul se blochează ("îngheaţă") foarte des.
 Disable all but basic accelerations ("dezactivează toate funcţiile de accelerare cu
excepţia celor de bază").
 Disable all Direct Draw and Direct 3D accelerations, as well as cursor and
advanced drawing accelerations (dezactivează toate funcţiile de accelerare de
tipul Direct Draw sau Direct 3D, la fel ca şi accelerarea cursorului mausului şi cea
folosită pentru desenarea avansată a imaginii) - trebuie aleasă în cazul în care
avem probleme serioase cu aplicaţiile care folosesc DirectX (de ex. jocurile 3D
sau programele de grafică 3D).
 Disable all cursor and advanced drawing accelerations (dezactivează toate
funcţiile de accelerare folosite pentru accelerarea cursorului mausului şi pentru
desenarea avansată a imaginii) - trebuie aleasă în cazul în care avem probleme
cu desenarea avansată a imaginii
 Disable cursor and bitmap accelerations (dezactivează funcţiile de accelerare
folosite pentru accelerarea cursorului mausului şi pentru desenarea de imagini
de tip bitmap) - trebuie aleasă în cazul în care avem probleme cu cursorul
mausului sau dacă imaginile afişate pe ecran apar deteriorate (neclare,
incomplete, etc.).
 Full (toate funcţiile de accelerare sînt activate) - trebuie aleasă dacă nu avem
probleme legate de imaginea afişată de monitor, atît în aplicaţii, cît şi în jocuri
(este de fapt setarea predefinită).

    În această fereastră avem şi opţiunea "Enable write combining" pe care o putem lăsa
bifată sau o putem debifa. Dacă opţiunea este activată (căsuţa e bifată), atunci
imaginile sînt afişate mai repede pe ecran. Acest lucru poate duce însă la deteriorarea
imaginilor, adică acestea pot avea diferite defecţiuni. Dacă nu avem probleme cu
aspectul imaginilor pe ecran, atunci putem lăsa opţiunea bifată.

    Fereastra Color Management ("Administrarea Profilurilor de Culoare") :

    Ne permite alegerea unui profil de culoare care este adecvat pentru monitorul nostru.
În mod normal, dacă avem instalat draiverul monitorului acesta instalează un anumit
profil de culoare (de ex. "vivid17" pentru un monitor Philips de 17 inci), dar îl putem
schimba dacă dorim acest lucru. Este recomandat să folosim profilul instalat de
draiverul monitorului.

    Fereastra [Numele Plăcii Video] :

    Această fereastră este de fapt o multifereastră care conţine opţiuni complexe legate
de funcţionarea plăcii video. Utilizatorii începători pot să nu facă nici o modificare la
setările predefinite, iar utilizatorii avansaţi au posibilitatea să modifice unele din opţiuni
în scopul de a obţine în jocuri o viteză mai bună de afişare a imaginilor sau o calitate
mai bună a imaginilor.
 

SCHIMBAREA  RATEI  DE  ÎMPROSPĂTARE  (REFRESH  RATE)

    Monitoarele cu tub catodic (Cathode Ray Tube - CRT) au drept componentă
principală un tub de sticlă (vidat de aer) de formă piramidală, unde baza piramidei este
reprezentată de ecranul monitorului. În vîrful "piramidei" (la interior) se află un dispozitiv
numit tun de electroni care emite permanent un fascicul de electroni. Acest fascicul este
dirijat şi focalizat de un dispozitiv special şi el ajunge în final într-o porţiune a suprafeţei
interne a bazei "piramidei", interacţionînd cu un strat de fosfor care va emite lumină. Cu
ajutorul acestei lumini (care poate avea diferite intensităţi) se formează imaginea pe
care o vedem noi pe ecran. Fasciculul de electroni trebuie să se mişte în permanenţă
pe suprafaţa de fosfor pentru ca ecranul să-şi păstreze luminozitatea. Din această
cauză se spune ca fasciculul de electroni baleiază ("mătură") ecranul şi în consecinţă
imaginea de pe ecran se "împrospătează" periodic.

    Rata de împrospătare a imaginii pe verticală suportată de un monitor CRT se

măsoară în Hz (cicluri de împrospătare pe secundă). O rată mică face că imaginea să
pîlpîie (pentru că are tendinţa să-şi piardă luminozitatea) şi ca urmare ochii vor obosi
foarte uşor. O rată de împrospătare optimă trebuie să fie de peste 75 Hz, dar este
recomandată o rată egala sau mai mare de 85 Hz dacă dorim să ne păstrăm ochii
sănătoşi. Cu cît rata de împrospătare este mai mare, cu atît este mai odihnitoare pentru
ochi, însă în acelaşi timp performanţa sistemului scade. O variantă foarte bună este să
alegem rata de 85 de Hz, care este bună atît pentru ochi, cît şi pentru performanţa
generală a sistemului.

    Schimbarea ratei de împrospătare se face după o procedură identică atît în Windows
ME cît şi în Windows XP. Ceea ce diferă este numele ferestrei de unde se poate face
ajustarea, în Windows ME fereastra numindu-se "Adapter", iar în Windows XP ea
numindu-se "Monitor".

    Facem clic pe săgetuţa din dreapta cîmpului "Refresh Rate" şi alegem din meniu rata
dorită făcînd clic pe ea. Este recomandat să citim în manualul monitorului care sînt
ratele de împrospătare suportate. În mod normal un monitor de 17 inci suportă o rată de
85 Hz şi de aceea este indicat să o alegem pe aceasta. După alegerea ratei va trebui
să facem clic pe butonul "Apply". Va apare o minifereastră în care sîntem atenţionaţi că
am specificat o rata personalizată ("custom") şi că anumite monitoare ar putea să se
defecteze dacă rata nu este suportată de ele. Sîntem întrebaţi dacă dorim să continuăm
procedura. Facem clic pe butonul "Yes". Va apare o a doua minifereastră în care sîntem
informaţi că rata va fi reajustată la valoarea dorită de noi şi că este posibil ca ecranul să
pîlpîie pentru cîteva secunde (de fapt se va face negru). Facem clic pe butonul "OK" din
minifereastră şi aşteptăm să vedem rezultatul. După reapariţia imaginii sîntem întrebaţi
prin intermediul unei miniferestre dacă sîntem mulţumiţi de rezultatul produs de
schimbarea rezoluţiei şi dacă dorim să păstrăm noua setare. În cazul în care răspunsul
este afirmativ, facem clic pe butonul "OK", în caz contrar pe butonul "No". Chiar dacă nu
facem clic pe butonul "No" monitorul va reveni automat după 15 secunde la rata
anterioară. Rezultă deci că schimbarea ratei de reîmprospătare devine efectivă doar
după ce am făcut clic pe butonul "Yes" din minifereastra în care sîntem întrebaţi dacă
dorim să păstrăm noua rată.   

REGLAJE  PENTRU  SUNET  SI  MULTIMEDIA  (SOUNDS  AND 

MULTIMEDIA)
    Opţiunile prezente în diferitele secţiuni ale multiferestrei permit efectuarea de reglaje
referitoare la modul în care SO foloseşte placa de sunet. Diferenţele existente între
Windows ME şi Windows XP sînt minore şi ţin mai mult de denumirea unor opţiuni.

  Windows  ME

    Multifereastra se numeşte "Sounds and Multimedia Properties" şi are următoarele

ferestre:

    Fereastra Sounds ("Sunete") :    

     Permite asocierea unor sunete cu evenimente care au loc în timpul lucrului cu
SO (sau cu unele din softurile instalate). Toate operaţiunile sau evenimentele
care pot avea sunete asociate sînt prezente în compartimentul din fereastra
"Sounds", sub forma unei liste împărţită în mai multe secţiuni ("Windows",
"Windows Explorer", NetMeeting", etc.). Elementele care au deja un sunet
asociat, au în stînga numelui lor o icoană care simbolizează un difuzor. În
momentul în care facem clic pe unul din aceste elemente, în cîmpul "Name"
apare numele filei audio asociate (de ex. elementul "Default Sound" este asociat
cu fila "Ding.wav" aflat în dosarul de la adresa C:\Windows\Media). Dacă facem
clic pe butonul care are pe el simbolul redării ("play"), adică o săgeată la dreapta,
putem auzi sunetul asociat cu un anumit element. Avem posibilitatea să asociem
orice element din compartiment cu un sunet, făcînd clic pe butonul "Browse" şi
alegînd o filă cu extensia WAV.
     În secţiunea "Scheme" a ferestrei putem alege una din schemele audio
predefinite sau putem crea noi înşine una pe care să o salvăm ulterior. În meniul
cu scheme există iniţial doar două, şi anume "Windows Default" (are sunete
asociate cu cîteva evenimente) şi "No Sounds" (nici un eveniment nu are un
sunet asociat). Pentru utilizatorii începători este recomandată păstrarea schemei
"Windows Default", pentru că ea avertizează sonor atunci cînd o operaţiune pe
care doreşte să o facă utilizatorul nu este posibilă sau în situaţia în care apare un
mesaj de eroare şi este mascat de alte ferestre. Utilizatorii avansaţi pot alege
schema "No sounds" şi în acest fel eliberează cîteva din resursele calculatorului,
ceea ce duce la un mic spor de performanţă. Utilizatorii care doresc să îşi creeze
propria schemă trebuie să o salveze făcînd clic pe butonul "Save As" şi apoi
scriind un nume pentru schemă.
     Secţiunea Sound Volume ("Volumul Sonor") ne permite să alegem volumul la
care să fie redate sunetele. Este recomandat să mutăm glisorul de pe riglă la
penultimul semn dinspre capătul riglei lîngă care scrie "High" ("volum crescut").
Opţiunea "Show volume control on the taskbar" ne permite, în cazul în care este
bifată, să avem afişată o icoană pentru reglarea setărilor audio în talerul
sistemului ("system tray"). Pentru utilizatorii începători este recomandată bifarea
opţiunii. O icoană cu funcţionalitate asemănătoare este instalată de obicei şi de
draiverul plăcii de sunet şi trebuie să ne decidem singuri pe care să o păstrăm.

    Fereastra Audio ("Audio") :

     Funcţionarea unei plăci de sunet (inclusă pe placa de bază sau de sine
stătătoare) implică instalarea draiverului acesteia pentru ca SO şi diferitele softuri
să o poată folosi. Toate plăcile de sunet trebuie să fie compatibile cu anumite
standarde, iar această compatibilitate se realizează la nivelul draiverului,
creîndu-se astfel impresia că avem mai multe plăci de sunet instalate, cînd de
 fapt avem una singură care poate să funcţioneze în mai multe moduri.
Majoritatea plăcilor de bază vin cu plăci de sunet integrate şi cea mai răspîndită
soluţie aleasă de producători este includerea pe placa de bază a codecului
AC'97, care va fi luat ca exemplu în continuare.
     Secţiunea Sound Playback ("Redarea Sunetelor") ne permite să alegem
modul de funcţionare a plăcii de sunet atunci cînd ea redă sunete (ascultare de
muzică, jocuri, sunetul din filmele vizionate, etc.). Facem clic pe săgetuţa din
dreapta cîmpului "Preferred Devices" ("dispozitive preferate") şi vom vedea o
listă a "dispozitivelor audio" disponibile pe sistemul nostru. Primul element din
listă se numeşte "Realtek AC97 Audio" şi este opţiunea audio recomandată
pentru majoritatea situaţiilor (softuri, jocuri, ascultare de muzică, etc.). În mod
normal nu trebuie să folosim altă opţiune în afara celei "Realtek AC97 Audio". Al
doilea element se numeşte "Game Compatible Device" ("dispozitiv compatibil cu
jocurile") şi este recomandat numai în cazul în care avem probleme cu sunetul
(sau cu performanţa globală) la un joc mai vechi. Al treilea element este "Voice
Modem Wave Line" şi apare doar dacă avem un modem instalat.
     Secţiunea Sound Recording ("Înregistrarea Sunetelor") ne permite să alegem
modul de funcţionare a plăcii de sunet atunci cînd ea înregistrează sunete (de
ex. prin intermediul microfonului). Procedăm la fel ca mai sus pentru a alege
"dispozitivul" audio care trebuie folosit de SO şi softuri pentru această activitate.
Opţiunea recomandată este "Realtek AC97 Audio".
     Secţiunea MIDI Music Playback ("Redarea muzicii în format MIDI") ne permite
să alegem modul de funcţionare a plăcii de sunet la redarea muzicii în format
MIDI. Acest format este folosit pentru crearea de muzică cu ajutorul unor softuri
specializate şi a unei claviaturi MIDI care se conectează la calculator. Există o
singură opţiune şi anume "Microsoft GS Wavetable GS SW Synth".
     Butonul "Volume" ne permite să reglăm volumul sunetului în funcţie de mai
multe opţiuni. Folosirea lui va fi explicată pe larg într-o secţiune separată.
     Butonul "Advanced" ("[Opţiuni Audio] Avansate" ne permite să selectăm tipul
de difuzoare folosite de noi şi de asemenea să ajustăm calitatea sunetului în
funcţie de configuraţia hardware a calculatorului nostru. Facem clic pe el şi va
apare o multifereastră compusă din două ferestre. Prima dintre ele se numeşte
"Speakers" ("Difuzoare") şi în ea trebuie să alegem tipul de difuzoare pe care le
folosim din meniul derulant care apare atunci cînd facem clic pe săgetuţa din
dreapta cîmpului "Speaker Setup" ("configurarea difuzoarelor"). Opţiunile sînt
multiple, însă dacă avem configuraţia obişnuită (două difuzoare), vom alege
opţiunea "Desktop Stereo Speakers" şi apoi vom face clic pe butonul "Apply". În
cazul în care avem un ansamblu de difuzoare (sistem 5.1), va trebui să alegem
opţiunea "5.1 Surround Sound Speakers". Dacă folosim căşti vom alege opţiunea
"Stereo Headphones", etc.. A doua fereastră se numeşte "Performance" şi în ea
putem alege pe de o parte gradul de accelerare hardware folosit pentru
prelucrarea sunetelor, iar pe de altă parte rata de convertire a eşantioanelor
audio. Accelerarea hardware este folosită de jocuri şi de unele softuri şi de aceea
este recomandat să mutăm glisorul la opţiunea "Full" ("completă"), care se află la
marginea din dreapta a riglei. Dacă avem probleme cu sunetul putem încerca
reducerea accelerării hardware mutînd glisorul spre stînga. Rata de convertire a
eşantioanelor audio determină calitatea sunetului şi avem de ales între trei setări
şi anume "Good" ("bună"), "Improved" ("îmbunătăţita") şi "Best" ("cea mai bună").
Dacă avem un calculator puternic putem alege setarea "Best", în rest este
recomandat să alegem "Good" sau "Improved". Calitatea sunetului contează în
special în cazul în care folosim softuri (semi)profesionale de creare de muzică
sau dacă folosim programele de tip "text-to-speech" ("text-în-voce"). Pentru jocuri
 şi ascultarea de muzică în format mp3 (sau wma, ogg, etc.), putem folosi cu
rezultate bune setarea "Good", care are şi avantajul că solicită mai puţin
procesorul.
     Opţiunea "Use only preferred devices" permite, dacă este bifată, folosirea de
către softuri doar a dispozitivelor "preferate" de noi, adică acelea al căror nume
apare în cîmpurile din fereastra "Audio". În mod normal este recomandat să nu
bifăm această opţiune, în aşa fel încît softurile să poată folosi oricare dintre
dispozitive. Dacă însă un soft se "încăpăţînează" să folosească un "dispozitiv"
audio necorespunzător (din cele existente) şi nu putem să schimbăm opţiunea
din interiorul softului, atunci trebuie să bifăm căsuţa, iar în acest fel softul va fi
obligat să folosească opţiunea aleasă de noi.

    Fereastra Voice ("Voce") :

    Este similară cu fereastra "Audio", însă se referă la modul în care placa de sunet
redă vocea sau o înregistrează. Setările sînt aceleaşi ca la fereastra anterioară şi
anume este recomandat să alegem opţiunea "Realtek AC97Audio" ca dispozitiv preferat
de redare şi înregistrare a vocii. Butonul "Voice Test" lansează un vrăjitor care ne
permite configurarea fină a volumului de redare şi înregistrare a vocii, luîndu-se în
calcul şi zgomotul de fond. Acest reglaj ne este de folos dacă folosim programele de
mediataifas ("audio-video chat") pentru a participa la discuţii sau conferinţe pe internet.

    Fereastra Devices ("Dispozitive") :

    Prezintă o listă cu draiverele şi codecurile prezente (instalate) pe calculator care pot fi
folosite pentru aplicaţii multimedia (audio şi video). Utilizatorii începători nu trebuie să
facă modificări în această fereastră. Utilizatorii avansaţi pot configura draiverele şi
codecurile, adică le pot modifica unele din setări, le pot dezactiva sau le pot chiar
înlătură din sistem.

    Windows  XP

    Multifereastra se numeşte "Sounds and Audio Devices" şi are următoarele ferestre:

    Fereastra Volume ("Volum") :

    Ne permite reglarea volumului de redare a sunetelor cu ajutorul unei rigle pe care se
află un glisor. Procedura este similară cu cea descrisă mai sus pentru Windows ME (la
secţiunea "Sound Volume" din fereastră "Sound"). Dacă facem clic pe butonul "Speaker
Volume" avem posibilitatea de a regla volumul sunetului separat pentru fiecare difuzor.

    Fereastra Sounds ("Sunete") :

    Permite asocierea unor sunete cu evenimente care au loc în timpul lucrului cu SO
(sau cu unele din softurile instalate). Procedura a fost descrisă mai sus pentru Windows
ME (la secţiunea "Scheme" din fereastra "Sound").

    Ferestrele  "Audio" şi "Voice" :

    Sînt identice cu fereastrele cu acelaşi nume prezentate mai sus pentru Windows ME.
Este totuşi de remarcat faptul că deşi placa de sunet este aceeaşi, nu apar decît două
dispozitive audio şi anume "Realtek AC97 Audio" şi "Modem#1 Line Playback".
    Fereastra Hardware :

    Prezintă o listă cu draiverele şi codecurile prezente (instalate) pe calculator, care pot
fi folosite pentru aplicaţii multimedia (audio şi video). Utilizatorii începători nu trebuie să
facă modificări în această fereastră. Utilizatorii avansaţi pot configura draiverele şi
codecurile, adică le pot modifica unele din setări, le pot dezactiva sau le pot chiar
înlătura din sistem.

REGLAREA  AVANSATĂ  A  VOLUMULUI  SUNETELOR

    Pentru a avea acces la panoul de reglare avansată a volumului, va trebui să facem
clic dreapta pe icoana (aflată în talerul sistemului - "system tray") care simbolizează un
difuzor şi să facem clic pe opţiunea "Open Volume Controls". Va apare o fereastră care
conţine mai multe compartimente, fiecare dintre acestea avînd două dispozitive de
reglare a volumului, unul aşezat orizontal şi celălalt aşezat vertical. Dispozitivele de
reglare au forma unei rigle pe care se află un glisor şi seamănă cu cele folosite în lumea
reală (potenţiometre) la diversele aparate electronice. Dispozitivul orizontal reglează
balansul, adică modul în care se împarte o anumită intensitate a sunetului între cele
două difuzoare (drept şi sting). Dacă mişcăm glisorul într-una din părţi, difuzorul de pe
acea parte va avea un volum mai mare. În mod normal glisorul balansului trebuie să se
afle la mijlocul riglei pentru ca sunetul să aibă acelaşi volum în ambele difuzoare.
Dispozitivul vertical reglează intensitatea sunetului pentru ambele difuzoare.

    Numărul de compartimente (potenţiometre) prezente în fereastră depinde de

preferinţele nostre, de tipul de difuzoare pe care le avem şi de mărimea ecranului. Este
recomandat să afişăm doar acele potenţiometre pe care le folosim şi care au o influenţă
asupra volumului sunetului emis de difuzoare. Pentru a decide care potenţiometre să fie
afişate facem clic pe meniul "Options" şi apoi pe opţiunea "Properties". Va apare o
fereastră care conţine o listă cu potenţiometrele disponibile. Le bifăm pe cele de care
avem nevoie şi le debifăm pe celelalte. Dacă avem doar două difuzoare este
recomandat să bifăm următoarele potenţiometre : "Volume Control", "Wave", "SW
Synth", "3D Depth", "Aux", "Microphone". În cazul în care avem un sistem 5.1 compus
din 4 difuzoare mici (sateliţi) şi 1 difuzor pentru başi ("subwoofer") va trebui să bifăm în
plus şi opţiunile "Front", "Rear", "Center", "Subwoofer". Volumul sunetelor redate se
reglează de la potenţiometrele "Volume Control" sau "Wave". Este recomandat să
punem glisoarele pentru amîndouă potenţiometrele la a doua gradaţie începînd de sus.

    Potenţiometrul "3D Depth" reglează gradul de spaţializare a sunetului ("surround

sound"). Dacă nu dorim sunet spaţializat, atunci va trebui să bifăm căsuţa "Mute". În
cazul în care nu folosim microfonul este recomandat să bifăm opţiunea "Mute", pentru
ca microfonul să nu capteze zgomotul de fond şi să nu creeze interferenţe cu sunetul
redat la difuzoare. Dacă auzim un fîşîit deranjant în difuzoare sau căşti (indiferent dacă
ascultăm muzică sau nu), putem bifa opţiunea "Mute" de la potenţiometrele "Aux", "PC
Speaker" şi "CD Player" pentru a-l face să dispară.

    Dacă dorim să avem acces la cîteva opţiuni avansate va trebui să facem clic pe
meniul "Options" şi apoi pe opţiunea "Advanced Properties". Vor apare două butoane
numite "Advanced" în fereastra panoului de reglare a volumului :
  Butonul "Advanced" din compartimentul "Volume Control" ne permite accesul la
o fereastră cu opţiuni avansate. Dacă dorim o intensitate mai mare a sunetului,
va trebui să bifăm opţiunea "Loudness" ("Tărie").
 Butonul "Advanced" din compartimentul "Microphone" ne permite accesul la o
fereastră cu opţiuni avansate. Dacă dorim că microfonul să aibă o sensibilitate
mai mare (de ex. atunci cînd vorbim prin internet), va trebui să bifăm opţiunea
"Mic Boost" ("Amplificarea Microfonului").

REGLAJE  PENTRU  SISTEM  (SYSTEM PROPERTIES)

    Opţiunile prezente în diferitele secţiuni ale multiferestrei permit optimizarea sau
depanarea calculatorului. Există destul de multe diferenţe între Windows ME şi
Windows XP şi de aceea vor fi prezentate separat.

Windows  ME

    Fereastra General ("Generalităţi") :

    Prezintă cîteva date tehnice despre sistemul de operare (tipul său şi numărul de
inregistrare) şi despre calculator (tipul procesorului, cantitatea de memorie RAM).

    Fereastra Device Manager ("Administratorul de Dispozitive") :

    Prezintă o listă cu dispozitivele care compun calculatorul (componentele hardware).

Ne permite să adăugăm sau să înlăturăm dispozitive din listă şi de asemenea ne
permite şi să instalăm draivere pentru dispozitive. Dispozitivele sînt grupate pe
categorii, iar pentru a vedea componentele hardware dintr-o anumită categorie care sînt
instalate pe calculatorul nostru, va trebui să facem clic pe semnul (+) aflat în stînga
numelui categoriei respective. Categoriile prezente sînt următoarele : CD-ROM, Disk
Drives ("hardiscuri şi unităţi de dischetă"), Display Adapters ("plăci video"), Floppy Disk
Controllers ("controlere ale unităţilor de dischetă"), Hard Disk Controllers ("controlere
ale hardiscurilor"), Keyboard ("tastatura"), Modem ("modem"), Monitors ("monitoare"),
Mouse ("maus"), Network Adapters ("adaptoare de reţea"), Ports ("porturi"), Sound /
video / game controllers ("controlere pentru sunet, video şi jocuri"), System devices
("dispozitive de sistem"), Universal Serial Bus Controllers ("controlere pentru USB").

    Fereastra Hardware Profiles ("Profile ale Configuraţiei Hardware") :

    Se referă la configuraţia hardware a sistemului (componentele instalate) şi ne permite

să creăm mai multe profile ale configuraţiei hardware, în aşa fel încît la pornirea
sistemului să selectăm profilul potrivit. Crearea de profile nu este necesară în mod
obişnuit, dar este utilă dacă schimbăm frecvent componentele instalate pe calculatorul
nostru.

    Fereastra Performance ("Performanţa [Sistemului]") :

    Prezintă cîteva date tehnice despre sistem (procentul de memorie RAM nefolosită,
etc.). În partea de jos a ferestrei se găsesc trei butoane care ne oferă acces la trei
ferestre cu opţiuni avansate referitoare la sistemul de file, grafica 3D şi memoria virtuală
:
    Multifereastra File System ("Sistemul de file") - Conţine următoarele ferestre :

 Fereastra Hard Disk ("Hardisc") : Ne permite să facem cîteva modificări legate de

folosirea hardiscului, care vor avea un impact asupra performantei sistemului.
Opţiunea "Typical role of this computer" ne permite să alegem modul în care
folosim calculatorul, în aşa fel încît SO să optimizeze folosirea hardiscului pentru
un plus de performanţă. Putem alege din meniu fie opţiunea "Desktop Computer"
("Utilizare obişnuită ca staţie de lucru"), fie opţiunea "Network Server" ("Server
de file în reţea"), a doua opţiune conferind un (foarte mic) plus de performanţă.
Opţiunea "System Restore Disk Space Use" ne permite să setăm cît de mare să
fie spaţiul de pe hardisc rezervat serviciului "System Restore", discutat în detaliu
mai jos. Mutăm glisorul în funcţie de spaţiul disponibil pe hardisc, cu menţiunea
că serviciul "System Restore" este mai eficient cu cît glisorul se află mai aproape
de marginea dreaptă a riglei. Opţiunea "Read-ahead optimization" se referă la
modul în care este folosită memoria RAM pentru optimizarea performanţei
calculatorului atunci cînd sînt rulate softuri. Este recomandat să lăsăm glisorul la
marginea din dreapta a riglei.
 Fereastra Floppy Disk ("Dischetă") : Are o singură opţiune şi anume "Search for
new floppy disk drives each time the computer starts" ("Caută dacă există o
dischetă în unitatea de dischetă la fiecare pornire a calculatorului"). Este
recomandat să debifăm această opţiune şi rezultatul va fi că vom avea o butare a
calculatorului un pic mai rapidă, fără ca funcţionalitatea unităţii de dischetă să fie
afectată.
 Fereastra CD-ROM : Are două opţiuni referitoare la felul în care SO alocă
resurse pentru lucrul cu unitatea CD-ROM. Prima opţiune este "Supplemental
cache size" ("Mărimea memoriei cache suplimentare") şi se referă la cantitatea
de memorie RAM care să fie folosită de SO pe post de memorie cache destinată
îmbunătăţirii lucrului (citire, copiere) cu datele de pe CD-ROM. Este recomandat
să păstrăm glisorul la marginea dreaptă a riglei, dar dacă avem foarte puţină
memorie RAM putem să mutăm glisorul înspre stînga. A doua opţiune este
"Optimize access pattern for" ("Optimizează modul de accesare [a datelor]") şi se
referă la modul în care SO foloseşte unitatea CD-ROM pentru a accesa datele
de pe CD-ul introdus. Este recomandat să lăsăm varianta "Quad speed or
higher" (" viteza 4X sau mai mare") pentru că practic toate unităţile CD-ROM
fabricate în ultimii ani au viteze de peste 24X (de fapt unităţile noi au toate viteza
52X).
 Fereastra Removable Disk ("Unităţi de stocare amovibile") : Opţiunea "Enable
write behind caching on all removable drives" conferă un plus de performanţă
pentru unităţile amovibile şi putem să o bifăm pentru a vedea dacă performanţa
nu afectează stabilitatea sistemului. Opţiunea nu se referă la hardiscul instalat pe
sistem.
 Fereastra Troubleshooting ("Investigarea cauzelor unei defecţiuni") : Este
recomandat ca utilizatorii începători să nu facă modificări la opţiunile prezentate.
Toate opţiunile sînt activate, iar utilizatorii avansaţi sau administratorii de sistem
pot dezactiva unele din opţiuni atunci cînd investighează cauzele funcţionării
defectuoase a sistemului. Singura opţiune care poate fi dezactivată de utilizatorii
începători este cea referitoare la serviciul "System Restore". Acesta salvează
automat (sau manual la intervenţia utilizatorului) pe hardisc configuraţia
sistemului la intervale regulate. În momentul în care am instalat un soft şi acesta
a produs modificări care au degradat performanţa sistemului, putem folosi
servicul "System Restore" pentru a reveni la configuraţia sistemului de dinainte
de instalarea softului care a dus la apariţia defecţiunilor. Serviciul "System
 Restore" este extrem de util, dar el nu funcţionează corespunzător pe Windows
ME. Un dezavantaj al serviciului este că el consumă permanent resurse ale
calculatorului (procesor, hardisc), ceea ce duce la încetinirea sistemului. Cei care
doresc totuşi să-l folosească, pot eventual merge pe secţiunea sitului Microsoft
care este rezervată actualizărilor şi pot instala o versiune îmbunătăţită a
serviciului. Utilizatorii care nu doresc să-l folosească, trebuie să bifeze opţiunea
"Disable System Restore" ("Dezactivează SR") şi apoi să facă clic pe butonul
"Apply". Va apare o minifereastră în care sîntem informaţi că dezactivarea
serviciului va intra în vigoare doar după repornirea sistemului. Facem clic pe
butonul "Yes" pentru a iniţia repornirea.

    Fereastra Advanced Graphics Settings ("Setări avansate referitoare la grafica 3D") -
Ne permite să reglăm gradul de accelerare pe care îl foloseşte placa video în aplicaţiile
care au nevoie de acest lucru (de ex. în jocurile 3D).

    Fereastra Virtual Memory ("Memorie Virtuală") - Sistemul de operare foloseşte

memoria RAM pentru a stoca datele cu care lucrează softurile în timp real. Există însă
şi situaţii (de ex. în jocuri) în care necesarul de memorie RAM la un moment dat
depăşeşte cantitatea de memorie RAM instalata şi în acest caz SO va folosi hardiscul
pentru a stoca surplusul de date, de unde şi denumirea de memorie virtuală. În funcţie
de nevoile de moment, SO va aloca o parte mai mare sau mai mică din hardisc pentru
suplimentarea memoriei RAM. Pentru utilizatorii obişnuiţi este recomandat să fie lăsată
bifată opţiunea "Let Windows manage my virtual memory settings" ("[SO] Windows
administrează setările referitoare la memoria virtuala"). Utilizatorii avansaţi pot alege
opţiunea "Let me specify my own memory settings" ("Utilizatorul îşi alege nişte setări în
funcţie de preferinţele personale") şi apoi ei pot configura memoria virtuală în aşa fel
încît să aibă un plus de performanţă (care este de altfel destul de mic).

Windows  XP

    Fereastra General ("Generalităţi") :

    Prezintă cîteva date tehnice despre sistemul de operare (tipul său şi numărul de
înregistrare) şi despre calculator (tipul procesorului, cantiatatea de memorie RAM).

    Fereastra Computer Name ("Numele Calculatorului") :

    Ne permite să schimbăm numele calculatorului, care este folosit pentru identificarea
calculatorului în cadrul unei reţele (dacă este conectat la o reţea). Utilizatorii începători
nu trebuie să facă modificări în această fereastră.

    Fereastra Hardware ("Componente Materiale - Hardware") :

    Are trei secţiuni şi anume :

    Secţiunea "Add new hardware wizard" ("Vrăjitor pentru adăugarea de noi
componente hardware"). Făcînd clic pe buton este lansat un vrăjitor (succesiune de
ferestre cu indicaţii ajutătoare), care ne îndrumă în acţiunea de a face ca o componentă
nou instalată să fie recunoscută de SO (în scopul folosirii sale în mod corespunzător).
Majoritatea componentelor fabricate recent sînt recunoscute automat de SO, iar
instalarea draiverelor pentru ele este similară cu instalarea oricărui soft. În cazul în care
o componentă nu este recunoscută (sau este recunoscută greşit), putem apela la
vrăjitorul din această fereastră.

    Secţiunea "Device Manager" ("Administratorul de Dispozitive") : Conţine butoanele

"Device Signing" şi "Device Manager" pe care le folosim pentru a face să apară două
ferestre şi anume :

 Fereastra "Device Signing Options" ("Opţiuni referitoare la Semnarea

Dispozitivelor") - Ne permite să specificăm care să fie comportamentul SO în
cazul în care dorim să instalăm un draiver. Draiverele sînt softuri care permit
folosirea componentelor hardware de către SO. Orice componentă are nevoie de
un draiver pentru a putea funcţiona, iar acest draiver trebuie să fie furnizat de
producătorul componentei (de obicei pe un CD care se află în aceeaşi cutie cu
componenta). Datorită faptului că există foarte mulţi producători de componente
hardware, iar draiverele făcute de unii din aceştia au provocat deteriorări ale SO
după instalarea lor, compania Microsoft a instituit o procedură de certificare a
compatibilităţii draiverelor cu Windows XP. Draiverul unei componente este testat
de compania producătoare după un set de proceduri puse la punct de Microsoft
şi dacă testarea indică o compatibilitate completă, atunci este încorporată în
draiver o "semnătura digitală" care certifică siguranţa folosirii fără probleme a
acelui draiver cu SO Windows XP. Draiverele se împart deci în "semnate"
(perfect compatibile cu Windows XP) şi nesemnate (compatibile în diverse grade
cu Windows XP). Draiverele nesemnate sînt de obicei compatibile cu Windows
XP, însă în cazul unor anumite configuraţii hardware sau a folosirii unor anumite
softuri este posibil să genereze probleme. De exemplu, o placă video pentru care
am instalat un draiver nesemnat poate funcţiona foarte bine cu majoritatea
softurilor, dar este posibil ca un număr mic de softuri (de obicei jocuri) să nu
funcţioneze cu acel draiver sau să funcţioneze defectuos (calitate slabă a
imaginii, etc.). În fereastra "Device Signing Options" sîntem întrebaţi care să fie
comportamentul SO în cazul în care dorim să instalăm un draiver nesemnat.
Avem trei opţiuni şi anume : 1) "Ignore - install the software and don't ask for my
approval" ("Ignoră - instalează draiverul fără a-mi cere permisiunea"); 2) "Warn -
prompt me each time to choose an action" ("Avertisment - atenţionează-mă de
fiecare dată pentru ca să decid dacă instalez draiverul sau nu"); 3) "Block - never
install unsigned hardware" ("Blochează - nu instala niciodată draivere
nesemnate"). Opţiunea recomandată este a doua şi ea este deja selectată în
mod predefinit ("default"). În momentul în care vom dori să instalăm un draiver
nesemnat, SO ne va atenţiona cu ajutorul unei ferestre de avertizare care are
două butoane. Dacă facem clic pe butonul "Continue Anyway" ("Continuă
Oricum") draiverul va fi instalat. Dacă facem clic pe butonul "Stop installation"
draiverul nu va fi instalat. Este recomandat să instalăm draivere semnate (perfect
compatibile), însă putem instala şi draivere nesemnate, mai ales dacă sînt
versiuni mai noi faţă de cele semnate, deci aduc un plus de performanţă. După
instalare verificăm performanţa şi stabilitatea sistemului şi dacă nu observăm
nimic nelalocul lui putem păstra draiverul, în caz contrar îl dezinstalăm şi îl
reinstalăm pe cel semnat.
 Fereastra "Device Manager" ("Administratorul de Dispozitive") : Prezintă o listă
cu dispozitivele care compun calculatorul (componentele hardware). Ne permite
să adăugăm sau să înlăturăm dispozitive din listă şi de asemenea ne permite şi
să instalăm draivere pentru dispozitive. Dispozitivele sînt grupate pe categorii, iar
pentru a vedea componentele hardware dintr-o anumită categorie care sînt
instalate pe calculatorul nostru va trebui să facem clic pe semnul (+) aflat în
 stînga numelui categoriei respective. În mare este aceeaşi fereastră care apare
şi în Windows ME, însă unele din categorii au numele schimbat, iar interfaţa este
şi ea un pic schimbată (există o bară de unelte în loc de butoane în josul
ferestrei).

    Secţiunea Hardware Profiles ("Profile ale Configuratiei Hardware") :

    Se referă la configuraţia harware a sistemului (componentele instalate) şi ne permite

să creăm mai multe profile ale configuraţiei hardware, în aşa fel încît la pornirea
sistemului sa selectăm profilul potrivit. Crearea de profile nu este necesară în mod
obişnuit, dar este utilă dacă schimbăm frecvent componentele instalate pe calculatorul
nostru.

    Fereastra "Advanced" ("[Optiuni] Avansate") :

    Are trei secţiuni şi anume :

    Secţiunea "Performance" ("Performanţă"). Făcînd clic pe butonul "Settings" este

lansată o multifereastră compusă din două ferestre, şi anume :

 Fereastra "Visual Effects" ("Efecte Vizuale") : Ne permite să alegem aspectul

grafic al interfeţei SO, în aşa fel încît să fie pus pe primul plan fie criteriul
performanţei, fie cel al frumuseţii, fie o combinaţie între cele două. Fereastra
conţine o listă cu opţiuni legate de aspectul grafic al SO pe care le putem bifa
sau debifa. Există patru variante care se exclud reciproc şi din care trebuie să
facem clic pe una : 1) "Let Windows choose what's best for my computer" (SO
decide care dintre opţiunile grafice să fie bifată şi care nu, [în funcţie de
procesorul, placa video şi memoria RAM instalate]); 2) "Adjust for best
appearence" (Criteriul frumuseţii grafice este socotit primordial şi deci toate
opţiunile vor fi bifate); 3) "Adjust for best performance" (Criteriul performanţei
este socotit primordial şi deci toate opţiunile vor fi debifate, iar aspectul grafic va
fi similar cu cel al versiunilor anterioare de Windows); 4) "Custom" (Utilizatorul
decide opţiunile care vor fi bifate). Fiecare utilizator trebuie să decidă singur care
criteriu i se potriveşte, în funcţie şi de scopul pentru care este folosit calculatorul.
După alegerea unei variante facem clic pe butonul "Apply" şi aşteptăm ca SO să
facă modificările necesare la nivel de interfaţă. Este recomandat ca fiecare
utilizator să încerce fiecare din primele trei variante şi dacă nu e mulţumit de nici
una să aleagă singur(ă) care să fie opţiunile bifate.
 Fereastra "Advanced" ("[Opţiuni] Avansate") : Ne permite să alegem modul în
care SO împarte resursele calculatorului între programele care rulează la un
moment dat. În orice moment există mai multe programe care se află în execuţie
şi toate concurează pentru resursele calculatorului (procesor, memorie RAM,
etc.). Unele din programe rulează în prim plan ("foreground") şi ele sînt acele
programe pe care le foloseşte utilizatorul (Windows Explorer, Internet Explorer,
Editor de text, etc.). Alte programe rulează în fundal ("background") şi ele sînt
acele programe care rulează automat fără să fie nevoie de intervenţia
utilizatorului (antivirus, serviciile Windows XP - de ex. System Restore, etc.). În
secţiunea "Processor scheduling" putem instrui SO să aloce resursele
procesorului în mod predominant către procesele din prim plan (alegem opţiunea
"Programs") sau să aloce un nivel egal de resurse atît proceselor din prim plan,
cît şi acelora din fundal (alegem opţiunea "Background"). Este recomandat să
facem clic pe opţiunea "Programs" (ea este de fapt opţiunea predefinită). În
 secţiunea "Memory Usage" ("Folosirea Memoriei") putem instrui SO să aloce
resursele de memorie ale sistemului în funcţie de utilizarea calculatorului. În
cazul în care calculatorul este folosit ca staţie de lucru (folosire obişnuită pentru
softuri diverse, jocuri, multimedia, etc.) este recomandat să alegem opţiunea
"Programs", adică memoria să fie alocata predominant către softurile folosite de
utilizator. În cazul în care calculatorul este folosit ca server (de ex. dacă
găzduieşte un sit web şi "serveşte" copii după paginile acestuia) este
recomandat să alegem opţiunea "System cache". Secţiunea "Virtual Memory" se
referă la modul de folosire a memoriei virtuale a calculatorului. Conceptul de
memorie virtuală a fost explicat mai sus pentru aceeaşi opţiune prezentă în
Windowsw ME. Este recomandat ca utilizatorii începători să nu facă modificări la
această secţiune.

    Secţiunea "User Profiles" ("Profiluri de utilizator"). Ne permite vizualizarea profilurilor

de utilizator pentru persoanele care folosesc calculatorul. Fiecare persoană îşi poate
crea un profil care sa fie încărcat de SO atunci cînd persoana respectivă foloseşte
calculatorul. Profilul conţine preferinţele personale în legătură cu interfaţa SO.

    Secţiunea "Startup and Recovery" ("Pornire şi Restaurare [a SO]"). Făcînd clic pe
butonul "Settings" este lansată o fereastră compusă care are două secţiuni şi anume :
"System Startup" ("Pornirea sistemului") şi "System Failure" ("Defectarea Sistemului").
La secţiunea "System Startup" putem să alegem SO care să fie încărcat la pornirea
calculatorului (sau la repornirea acestuia) în cazul în care avem instalate mai multe SO
pe hardisc. Dacă facem clic pe săgetuţa de lîngă cîmpul "Default operating system" va
apare un meniu care conţine SO instalate. În cazul în care avem instalat pe hardisc atît
Windows ME cît şi varianta Home a Windows XP, în meniu vor fi două opţiuni şi
anume : "Microsoft Windows" (Win ME) şi "Microsoft Windows Home
Edition/fastedetect" (Win XP). Facem clic pe SO care dorim să fie încărcat la pornirea
calculatorului, în funcţie de necesităţile noastre pentru o anumită perioadă şi de
preferinţa pentru unul sau altul dintre SO. Putem schimba de cîte ori vrem SO care se
încarcă la pornirea calculatorului, nu se va întîmpla nimic rău. La pornirea calculatorului
va fi afişată o listă cu SO instalate şi dacă nu alegem noi unul din ele (cu tastele cu
săgeţi şi apoi apăsînd pe tasta Enter), calculatorul va încărcă SO pe care l-am
specificat ca fiind SO principal ("default operating system"). Există şi o opţiune legată de
timpul (în secunde) cît să fie afişată lista cu SO la pornirea calculatorului ("Time to
display list of operating sytems"). Folosim săgetuţele de lîngă căsuţă sau scriem noi
înşine un număr, în cazul în care valoarea predefinită (30 de secunde) ni se pare prea
mare sau prea mică. Atenţie, nu trebuie să debifăm căsuţa care se află în faţa opţiunii
"Time to display list of operating sytems", pentru că dacă facem acest lucru calculatorul
va buta SO principal fără a mai afişa lista cu SO instalate. Celelalte opţiuni din această
fereastră se adresează exclusiv utilizatorilor avansaţi, deci utilizatorii începători nu
trebuie să facă modificări la ele.