Bazinul Hidrografic Ialomita Cuprinde Parti Din Județele
Bazinul Hidrografic Ialomita Cuprinde Parti Din Județele
Bazinul Hidrografic Ialomita Cuprinde Parti Din Județele
ZGLAVOCUL
Tovarasul pastravului este Zglavocul (Cottus gobio) un peste cu o infatisare diferita de a celorlalti.
Zglavocul face parte din familia Cottidae, ordinul PERCIFORMES. Popular i se mai spune moaca, popete,
zlavoc, botas .
Cu capul turtit, ca la broasca, cu ochii mari, holbati, acoperiti de crestetul capului, cu trupul cam cilindric
deodata, repede subtiat spre coada, cu inotatoarele perechi strinse gramada, cele de dinainte ca doua
aripi late, mai ales cind e miniat si se zborseste, indepartindu-si ̵rechile۠de cap, intinzindu-si aripile in
laturi si rasfirindu-si innotatoarele de pe spate, iti face impresia unei dihanii mai mari si mai grozave de
cum este.
Infatisarea e potrivita firii lui de hraparet, gilcevitor. E iute in miscari. Chiar daca sta pe fundul apei, cu
greu il poti distinge. Pielea lui fara solzi e ca de marmora; seamana cu prundisurile de pe fund. E
schimbacios la coloare, dupa locul unde traieste si dupa t ̳ area sufleteasca.
Are nevoie sa nu fie vazut; altfel nu i-ar merge cu vanatul. Larve de insecte, insecte, viermisori si chiar
pestisori mai mici, cu greu scapa din gura lui mare. Nu poate inota la mari adancimi, caci nici n-ar avea
unde; de aceea n-are nici besica inotatoare, in schimb se furiseaza pe fundul apelor cu iuteala sagetii.
Ziua se ascunde pe sub pietre; daca ridici o lespegioara repede, ii poti infige ostia ( Ostia נveche unealta
de pescuit, care se aseamana cu o furca ingusta cu 3 10 נdinti ascutiti. Este o modalitate de pescuit
nepermisa de lege la noi in tara ) dupa ceafa. Asa se prindea mai lesne si e o placere sa-l pescuiesti,
avind nevoie nu atit de rabdarea ce-ti trebuie la undita, cit de vioiciunea vederii si agerimea bratului.
Prin o miscare gresita, nu numai ca-l pierzi, dar se poate foarte bine, alunecindu-ti piciorul pe lespedea
uda, sa faci o baie, imbracat, in apa rece a piriului de munte. Mai mult se prinde cu sacul, tirit pe fundul
apei; unul stirneste pestele, rascolind, pietrele; pestele fuge in susul apei si intra in sac.
Macar ca este tovarasul pastravului, nu duce casa buna cu el, il pandeste unde isi leapada icrele, le
dezgroapa cu coada, se pune cu capul in jos si face vartej de apa cu aripioarele. Icrele de pastrav, mari,
sint luate de vartej; ridicate in sus sint prinse de zglavoc. Daca nu da de icre, pandeste, puisorii pintecosi,
mincind din ei cum ii vede. Nu e vorba ca si pastravul ii poarta simbetele. Zglavoaca stiindu-se cu musca
pe caciula, ascunde si ea ouale. Pastravul insa o urmareste si pune gura pe ele. Poate sa-si umfle gitul cit
de mult, poate sa-si ia zglavocul aerul sau de atac, pastravului nu-i pasa. El e mai tare, e mai temut.
Eleva : Sorescu Amalia
GRINDELUL
Grindelul (Noemacheilus barbatulus), are si mai multe pete, mai mari, ca umbra frunzelor pe apa.
Grindelul face parte din familia Cobitidae. Popular i se mai spune molan .Cade prada hraparetilor
tovarasi mai puternici; vorba Romanului ̰estele mai mare mananca pe cel mici . Sunt numai buni de
inghitit; caci trupul lor e aproape cilindric, ca o rima ori lipitoare mai groasa. Au fugit si ei din apele
adinci, cu prea multi dusmani; au dat insa peste altii, e drept mai putini, dar care toata ziua si noaptea nu
au alta treaba decat sa pandeasca vecinii.
PASTRAVUL