încercare

română

Etimologie

Din a încerca.

Pronunție

• AFI: /ɨn.ʧerˈka.re/

Substantiv

Declinarea substantivului încercare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	încercare	încercări
Articulat	încercarea	încercările
Genitiv-Dativ	încercării	încercărilor
Vocativ	încercare	încercărilor

1. acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă.
2. tentativă; străduință, silință.
3. (la jocul de rugbi) așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu.
4. lucrare (literară) de debut.
5. (rar) eseu (literar sau științific).
6. necaz, suferință. primejdie; dificultate pe care o îndură cineva.
7. (înv.) experiență practică; cunoaștere.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online